Ca de fiecare dată, orice jug suplimentar trebuie să aibă o justificare rezonabilă. Taxele şi impozitele sunt justificate de dorinţa noastră de a trăi mai bine. La fel şi „hibele” din legislaţie care permit scurgeri de miliarde de euro către entităţi privilegiate, în defavoarea celui a cărui dorinţă, chipurile, se află la baza agresivităţii statului. Sunt lucruri care funcţionează prost de când lumea! E un adevăr cu care ne-am obişnuit. Însă, la fel de adevărat este că, până la urmă, răfuiala dintre stat şi cetăţean are episoade în care lucrurile se reglează, în principal sub presiunea celor mulţi.
Ce faci însă atunci când agresorul nu este statul, ci o instituţie privată? Aici lucrurile sunt mai complicate, deoarece instituţia în cauză face totul legal. Se bazează pe legea în vigoare şi îşi apără „justificat” interesele. Mi-e teamă că, într-o astfel de situaţie, presiunea populară este inutilă, iar alte acţiuni sunt sortite eşecului. Iată-ne intraţi într-o cursă fără ieşire!