Tefelistul de lângă noi

Prin ianuarie, în toiul manifestărilor, încep să simt cum sângele lui de tefelist începe să-i fiarbă. Avem câteva discuţii în contradictoriu şi, pentru a nu perpetua o situaţie conflictuală, îl rog să limităm discuţiile politice de la muncă. Asta după ce îmi împuiase capul cu „viitorul copiilor noştri”, „noaptea ca hoţii”, „de-acum nu se mai poate aşa” s.a.m.d. Îi explic raţional cum funcţionează propaganda(nu mă ascultă!), cum sunt intoxicaţi oamenii(fierbe!) şi, în treacăt, îi arăt că el are structura ideală de victimă(aproape explodează). Mai mult, îi spun că pot să intuiesc exact ce se va întâmpla cu el.

Zilele trec, el fierbe din ce în ce mai tare. Vine obosit la muncă, afişează ostentativ „#rezist”, chiar se-apucă să facă prozelitism politic. Îl iau de-o parte şi-i spun pe un ton ferm să se odihnească, să înceteze cu activitatea politică la muncă şi să-şi vadă de treabă. Îmi reproşează obraznic câte-n lună şi-n stele. Se simte tare pe poziţie. Avem de lucru în draci şi proiectul pe care-l coordonează el e unul important. Mai mult, n-are „umbră” în acest proiect astfel încât suntem întrucâtva dependenţi de el.

Povestea unei familii

Ce-aţi face dacă vecinul v-ar face o vizită şi, după ce şi-ar expune propriile viziuni, ar începe să vă dea diverse ordine referitoare la aranjarea mobilierului în casă, la alimentele care mai trebuie să rămână în frigider, la îmbrăcămintea pe care trebuie s-o purtaţi s.a.m.d.? Ce-aţi face dac-ar scoate un fluier din buzunar şi-ar începe, aşezat în mijlocul casei, să dirijeze absolut tot ceea ce se-ntâmplă acolo. Ceva gen:

- Băi, grăsane, hai mai repede cu aspiratorul! Fă balcâzo, marş la bucătărie că te mişti ca o curcă-n tramvai şi mi-e foame! Puţulică, nu te-ai spălat încă pe faţă, hai valea la făcut pantofii!