Venezuela ca o rană

O să încep cu începutul, cu realitatea din teren sau, mai bine spus, cu ceea ce văd cei din afară: Venezuela nu-i o ţară, ci o sondă. O sondă care extrage milioane şi milioane de barili dintr-un teren bogat în petrol şi care, întâmplător, e populat cu oameni. Dacă am elimina oamenii toată lumea ar fi mulţumită şi problema s-ar uita. Nu-i aşa că e simplu? Facem un genocid şi rezolvăm toate problemele. Unii spun că-i o glumă macabră, iar alţii spun că ar putea fi serios. Eu vă spun simplu: ăsta-i modul de interpretare pe care marile puteri l-au folosit de-a lungul istoriei. Un mod rudimentar, dar eficient.

În spatele perdelelor de ceaţă

Iese Trump într-o declaraţie şi ne spune că-l recunoaşte pe-un neica nimeni drept preşedinte interimar al Venezuelei. Mă frec la ochi şi da, citesc negru pe alb că asta a făcut. Păi ce-are sula cu prefectura? Venezuela e compania lui Trump de numeşte preşedinţii după cum vrea mă-sa? Lumea a lăsat-o aşa, moartă, ca şi cum nimic nu s-ar fi întâmplat. Dar, oameni buni, chiar aşa s-a întâmplat! V-aţi întrebat de ce?

Trompetele stăpânilor

Se strâng în pâlcuri mici, de câţiva oameni, şi-ncep să urle. Sunt cam jegoşi, se vede că se situează mai spre periferia societăţii. N-ai vrea să fii în preajma lor prea mult timp. Singurul lucru nou pe care-l afişează sunt bannerele. Şi steagurile. Arsenal proaspăt, cu ştaif. Şi-ar mai fi ceva: urlă tare, au plămâni, strigă a disperare.

Dacă i-ai lua la bani mărunţi ai vedea că trăiesc numai din „urlătoare”. Unu e pensionat pe caz de boală, altul e şomer de când se ştie, altul încasează „venitul minim garantat”. Teoretic le-ai spune asistaţi sociali, dar ei spun că sunt „dă dreapta”, pro corporaţii, pro iniţiativă individuală şi anticomunişti. Sunt convinşi că fac bine, că sunt de partea „adevărului”, că luptă cu „ciuma roşie”, cu alte cuvinte, că ceea ce fac e eroic. Sunt inventaţi de doi vectori: securitatea şi ONG-urile. Securitatea îi aşează în teren aşa cum şahistul împinge pionii „la sacrificiu”, iar ONG-urile îi îndoctrinează în tot felul de seminarii. Fiecare îşi urmăreşte propriul interes: securitatea luptă pentru puterea ei - absurd de mare, iar oengiştii pentru bănuţii de zi cu zi. În fapt ei, urlătorii, sunt parte a lumii oengiste. Fiecare dintre ei e ţuţer pe la vreo asociaţie „de apărare”, „de luptă” sau „de implementare”. Asta le e meseria.

Economia şi oamenii

Există două tipuri de economişti: cei care se uită la economie ca la o maşină şi cei care-o privesc ca pe o fiinţă. Cei din prima categorie citesc indicatorii economici precum citesc kilometrajul de la maşină, în timp ce ceilalţi o fac aşa cum un medic interpretează nişte analize.

Să vă dau un exemplu: datoria publică. Primii vor atrage atenţia şi se vor isteriza că datoria publică e de peste 80 mld.$. Vă daţi seama? Pe vremea lui Ceauşescu aveam o datorie de doar 11 mld. $ şi-a durat un deceniu de foame ca s-o returnăm. Ce-o să facem acum când ea e de opt ori mai mare?

Postadevarul şi noua realitate

Întâlnirea Bilderberg de anul trecut a avut pe ordinea de zi şi un punct referitor la „Lumea post-adevăr”. Cu toate că era un subiect extrem de ofertant, poate cel mai important al întâlnirii, lumea i-a dat cu piciorul, a trecut peste el, lăsându-l în uitare. Dar degeaba încerci să laşi o pacoste în uitare deoarece ea nu te uită. Iar ceea ce vedem în jurul nostru e materializarea acestei nebunii.

Statul subteran - manual de funcţionare

Ieri, neavând ce face, mi-am spus că n-ar strica o cură de masochism prin expunerea la aburii otrăviţi ai UM Digi. Aşa am dat peste un ţărănuş cu greieri în călcâie, un fel de recrut care are acolo însărcinarea de a face emisiunea economică. Cei care nu ştiu cam despre cine e vorba(şi nu m-ar mira) ar trebui să-şi imagineze un fel de Moise Guran răsărit mai din curul Pământului, care pare a puţi prin telefon. E evident că n-am putut să stau mult expus aburului toxic, dar destul cât să-l văd pe ţărănuş cum combate el teza creşterii cotaţiei EUR: cică nu, n-ar fi treaba lu taica Isărescu, ci consecinţa directă a politicii dezastruoase a Guvernului. Să mori tu, măi ţărănuşule! Păi nu era la fel şi cu ROBOR-ul? Punem pariu că dacă Guvernul leagă impozitarea activelor şi de curs ajungem ca-n 2008 cu un EUR la 3.2 RON?

Prin iţele cîţâite ale economiei

Dacă vreţi să vedeţi cum arată un circar cu aere de „om al cifrelor”, priviţi cu încredere şi umor spre Florin Cîţu. E arhetipul individului pe care-l găseşti la frâiele sistemului bancar autohton(vă reamintesc, a fost economist şef al ING): plin de sine, dând impresia unei cunoaşteri aprofundate, dar, în fapt, un individ superficial, privind economia cam la fel cum priveşte lăutarul indicaţiile ăluia care-i lipeşte bancnota pe chelie. A-l asculta pe Cîţu e pierdere de vreme. Asta, desigur, dacă-l asculţi în alt scop în afara celui de a râde de aberaţiile pe care le îndrugă. Dar destul cu caracterizările, cred că e mai important să lăsăm „cifrele” să vorbească de la sine.

Lovitura de stat în desfăşurare

Vă spuneam în decembrie că, în jurul Crăciunului, urmează să se dea o lovitură de stat. O păsărică îmi şoptise că Plăvanul urmează să obţină, pe căi absolut ilegale, o bună parte a controlului puterii. Sincer, am fost destul de dezamăgit în momentul în care nu am văzut nimic. În fapt, evenimentele s-au întâmplat, dar nimeni nu şi-a dat seama.

În popor se spune că „un prost aruncă o piatră în apă şi zece înţelepţi se chinuie s-o scoată”. Cam în acest fel putem interpreta cele întâmplate. Însă e o interpretare superficială întrucât aici e vorba de împărţirea puterii în stat, iar scuza cu prostul deja nu mai ţine. Cum veţi vedea în continuare este un plan bine pus la punct.

Cu ROBOR-ul în proţap

„Dacă ROBOR a greşit, atunci ROBOR să plătească.” Aşa aş sintetiza realitatea acestor momente. Şi-o să vă explic de ce.