Mărirea dobânzii de intervenţie

Consiliul de Administraţie al BNR a decis majorarea dobânzii de intervenţie cu 0.5%, ajungând în prezent la 7.5%. Înainte de anunţ, analiştii erau împărţiţi în două tabere: moderaţii care se aşteptau la o creştere cu 0.25% şi exaltaţii care vedeau o creştere radicală de 1%. S-a decis majorarea cu 0.5%, ca un semnal că acesta este începutul unei lupte la baionetă cu realitatea. Cât va rezista Banca Naţională în această luptă inegală, rămâne de văzut.

Efectele acestei mişcări se împart în două categorii. Pe termen scurt, cel mai probabil, BN se va felicita pentru frânarea creditării şi frânarea inflaţiei. Pe termen mediu vom asista la un asalt al speculatorilor finalizat cu întărirea exagerată a leului. O întărire artificială care va creşte consumul, iar apoi, automat, inflaţia.

Sincer, sunt dezamăgit de deciziile din ce în ce mai previzibile ale celor de la Banca Naţională. Aşa cum am mai spus-o, ei se cred un fel de FED, iar asta e o greşeala care s-ar putea să ne coste.

Piaţa imobiliară: avertismentul nr. 2

După ce criza subprime a afectat(şi continuă să afecteze) SUA, Marea Britanie şi, în scurt timp, Spania, spectrul crizei planează asupra Europei Centrale şi de Est. Semnalele care au apărut, fie că se referă la preţul imobilelor, fie că indică un nivel al inflaţiei record în spaţiul est-european, nu au cum să nu ridice semne de întrebare serioase investitorilor.

Dacă ne referim la preţuri, lucrurile arată sumbru. În Letonia, scăderea a fost de aproximativ 7% în ultimele 5 luni. Recordul absolut este deţinut de Kazahstan, unde preţul imobilelor aproape s-a prăbuşit după o scădere de 20% în ultimele 3 luni.

Dacă ne uităm peste indicatorii economici ai ţărilor est-europene nu putem observa decât dezechilibre extreme. Deficitele bugetare sunt exagerate (30% din PIB în Letonia), iar inflaţia în creştere galopantă. O inflaţie mărită reprezintă o ameninţare puternică pentru piaţa ipotecară.

În ceea ce priveşte situaţia din România, bula speculativă continuă să crească. Începând din acesă vară, nivelul preţurilor la imobile a devenit nesustenabil şi, cel mai probabil, tăvălugul preţurilor se va accelera pentru încă o perioadă scurtă de timp. Nu mi-a rămas în minte decât o declaraţie cu conotaţii destul de pesimiste pe care a făcut-o Michael Lloyd, managing partner la Băneasa Investments: "Cred că în condiţiile actuale nu am fi început un proiect atât de mare precum Băneasa".

Cădere de curs

Astăzi leul s-a depreciat faţă de euro cu aproximativ 1%, iar aceasta nu va fi, în mod sigur, ultima. Nu trebuie uitat faptul că această depreciere vine pe fondul unor ştiri puternic negative venite, în principal, de peste ocean. Evident, ştirile venite dinspre G8 nu sunt menite a ne face optimişti. Şi, ca şi cum toate acestea nu erau îndeajuns, Coface a anunţat scăderea ratingului de ţară la A4 minus.
Ce se va întâmpla în viitor? Cel mai probabil, în săptămâna curentă, leul se va stabiliza. Apoi estimez o evoluţie liniară către pragul de 3.44-3.45, moment în care este posibil ca Banca Naţională să intervină pe piaţă. Oricum, cotaţia leu-euro nu cred că va depăşi, în anul curent, pragul de 3.65. Momentan acest prag pare exagerat, dar urmează să vedem ce se va întâmpla.

Vehicule suspecte de investiţii

Nu voi începe prin a da o definiţie a vehiculului de investiţii pentru că cititorii acestui blog ştiu bine despre ce este vorba. Voi aminti numai faptul că, în perioada în care Banca Naţională se credea un fel de vătaf al României, vehiculele de investiţii au apărut ca puricii. Întrucât nu aveau voie să facă depozite în bănci româneşti, diverşi investitori străini cu apetit pentru risc (şi câştiguri substanţiale) au deschis o mulţime de SRL-uri cu capital social imens, capital pe care-l plasau sub formă de depozite. Ei bine, vremurile s-au schimbat, iar vehiculul de investiţii pare a fi intrat în vocabularul băieţilor deştepţi de pe plaiurile mioritice. La un moment-dat, un vehicul financiar a fost folosit într-o tranzacţie care a ţinut pentru multă vreme prima pagină a ziarelor.

Lăsând la o parte chichiţele şi evenimentele trecute(care probabil ar trebui descâlcite de către DNA), m-am hotărât să intru într-un subiect care nu a fost atacat până acum: acela al vehiculelor de investiţii care şi-au facut apariţia la BVB şi RASDAQ.

De multe ori mi-am pus întrebarea următoare: ce ar trebui să fac eu dacă aş dori să controlez o societate mare, cu un acţionariat disipat. În primul rând, ar trebui să deţin acţiuni la acea societate. Evident, dacă aş deţine o cotă de 50%+o acţiune aş avea controlul asupra ei, dar asta ştie oricine. Ceea ce vă voi descrie mai jos este o modalitate prin care aş putea să deţin controlul unei societăţi fără să am o participaţie majoritară. Să presupunem că societatea pe care vreu să o controlez se numeşte FISX şi are participaţii majoritare la un număr mare de alte societăţi. Având participaţii majoritare la aceste societăţi, persoane din cadrul conducerii FISX vor fi membri (sau, cel mai probabil, şefi) în consiliile de administraţie ale societăţilor deţinute. Aceste persoane nu prea trebuie să dea prea mare socoteală acţionarilor FISX pentru deciziile luate în societăţile deţinute, mai ales dacă aceste societăţi merg bine. Ei bine, dacă eu aş vrea să deţin controlul asupra FISX şi aş avea o înţelegere tacită cu conducătorii lui, aş încerca următoarea strategie: determin majorări succesive de capital la societăţile deţinute de FISX (nu trebuie la toate, doar la câteva dintre ele), majorări la care FISX trebuie să participe pentru a-şi păstra cota de participare. Cu banii obţinuţi din majorarea de capital, societăţile cumpăra acţiuni la FISX. Asta ar însemna că, la un moment dat, cel mai mare acţionar la FISX ar fi reprezentat de societăţile respective, societăţi care sunt deţinute de FISX. Asta, grosso modo, însemna că FISX este controlat de către acţionarii minoritari din FISX.

Evident, acest scenariu este radical. Lucrurile nu stau chiar aşa, însă, pe piaţă, se văd acţiuni similare celei descrise de mine. Nu ştiu dacă acele societăţile cotate care cumără acţiuni de pe piaţă la alte societăţi cotate au ca scop acest lucru. Cert e că, acest tip de tranzacţii mi se pare suspect. Iar cunoscătorii ştiu la ce mă refer.

Din nou despre Petrom

Recentele mişcări de pe piaţa petrolieră nu aveau cum să nu producă agitaţie în viaţa politică(şi economică) autohtonă. Numai dacă privim din perspectiva preţului oferit de către OMV pentru preluarea MOL trebuia să ne aşteptăm la o reacţie a autorităţilor. Ceea ce este de neînţeles este modul total neprofesionist în care statul tratează problema redevenţei plătite de către Petrom pentru ţiţeiul şi gazele naturale extrase. Este clar că marea prostie făcută la privatizare, accea de a fixa redevenţa la nivelul de 20 USD-baril, nu mai poate fi corectată. Ar fi şi o prostie. Privită din această perspectivă, iniţiativa Agenţiei Nationale pentru Resurse Minerale (ANRM), aceea de a propune majorarea redevenţei, este din capul locului sortită eşecului. În cazul în care această iniţiativă va fi adoptată, OMV va da statul în judecată şi va câştiga fără probleme. Ceea ce nu înţeleg este motivul pentru care autorităţile se leagă mereu de redevenţă. Cred că mult mai simplu ar fi fixeze o taxă pe transportul de petrol extras, taxă care nu ar avea nicio problemă cu redevenţa. Sau mai simplu, o taxă ecologică pentru petrolul extras, petrol care, nu-i asa, oricum se transformă în noxe. Sau, din "motive strategice", se poate iniţia o lege care limitează cantitatea de petrol extrasă, lege care va putea forţa OMV să accepte negocierea redevenţei.

Numai luând în considerare cele câteva idei expuse aici ne rezultă că există soluţii pentru readucerea austriecilor la normalitate. Nu înţeleg de ce aceste soluţii nu sunt puse în aplicare şi de ce stăm să ne plângem ca nişte babe că suntem victimele unui "contract păgubos".

Există o pasivitate suspectă a autorităţilor în ceea ce priveşte acest subiect. Cred că ar trebui luat taurul de coarne. Nu de alta, dar dacă o companie românească s-ar comporta în austria aşa cum se comportă OMV în România, nu cred că ar avea o viaţă uşoară.

Topul pensiilor private - etapa I

CSSPP a dat publicităţii rezultatele primelor raportări bilunare privind aderarea la fundurile de pensii private(situaţie pe care o aveţi sintetizată mai jos, în ordinea descrescătoare a numărului de membri). Ultimele poziţii sunt reprezentate de fondurile care nu au depus raportarea(Atenţie! Acest lucru nu înseamnă că aceste fonduri nu au încă aderenţi).

Nume	NR
ING FOND DE PENSII S.A.	247.420
AVIVA SOCIETATE DE ADMINISTRARE A UNUI FOND DE PENSII PRIVAT S.A.	64.622
GENERALI FOND DE PENSII S.A.	31.003
INTERAMERICAN SOCIETATE DE ADMINISTRARE A UNUI FOND DE PENSII PRIVAT S.A.	28.132
ALLIANZ-TIRIAC PENSII PRIVATE SOCIETATE DE ADMINISTRARE A UNUI FOND DE PENSII ADMINISTRAT	26.948
AIG FOND DE PENSII S.A.	20.773
BRD FOND DE PENSII S.A.	20.130
OMNIASIG PENSII-SOCIETATE DE ADMINISTRARE A UNUI FOND DE PENSII ADMINISTRAT PRIVAT S.A.	6.574
OTP FOND DE PENSII S.A.	6.160
BT AEGON FOND DE PENSII S.A.	2.033
BCR ADMINISTRARE FOND DE PENSII S.A.	1.955
BANCPOST FOND DE PENSII S.A.	874
PRIMA PENSIE FOND DE PENSII S.A.	791
AG2R FOND DE PENSII SA
KD FOND DE PENSII S.A.
MARFIN - FOND DE PENSII SA
MKB ROMEXTERRA FOND DE PENSII SA

Primele patru poziţii nu prezintă nicio surpriză. După cum era de aşteptat, cei care au avut cel mai inteligent mesaj au câştigat. ING are cel mai mare număr de agenţi şi s-a bazat pe notorietatea numelui. AVIVA, prin achiziţionarea Certinvest a făcut o mişcare interpretată pozitiv de către specialişti şi de către piaţă. Generali s-a evidenţiat prin faptul că administrează un fond cu un grad de risc mai ridicat decât celelalte, iar Interamerican prin faptul că în primii doi ani nu percepe comision, ceea ce reprezintă din start un avantaj. De asemenea, pentru Interamerican, mesajul transmis prin intermediul campaniei, acela că în Olanda sunt lideri(atac inteligent la ING) cred că a avut un efect foarte important.
Marea dezamăgire a acestui clasament o reprezintă, din punctul meu de vedere, AG2RO. Mă aşteptam ca acest fond să raporteze rezultate record deoarece, pe de o parte, sunt susţinuţi de o organizaţie sindicală foarte puternică, iar, pe de altă parte, au anunţat o strategie interesantă de investiţie. Dezamăgitoare sunt şi poziţiile fondurilor de pensii administrate de către BRD şi BCR. Părerea mea este că BRD a pierdut extrem de mult din cauza campaniei. În ceea ce priveşte BCR, cred că aici lucrurile stau rău de tot. 1995 de aderenţi reprezintă extrem de puţin pentru BCR. Nu ştiu care va fi rezultatul restructurării, dar cred că, până acum, cei mai mulţumiţi de restructurarea BCR sunt concurenţii.
Reîntorcându-ne la pensiile private, voi remarca numai că timpul nu e pierdut. Aceste rezultate reprezintă doar prima raportare. Să nu uităm că mai sunt destui oameni care trebuie să adere. Oricum, pentru următoarea raportare estimez o creştere surpriză pentru AG2RO şi MKB Romexterra Fond de pensii.

Conu' Isărescu faţă cu reacţiunea

În ieşirile publice, Isărescu vrea să pară un fel de prestidigitator al economiei, un fel de Hefaistos care pune în mişcare viaţa la suprafaţă. Această imagine fabricată cu multă migală în toţi anii de când veghează din "cerurile" BNR îi conferă o vizibiltate sporită. Şi chiar dacă nu se pricepe la economie, nea Gheorghe îl vede la o oră de maximă audienţă şi se minunează la cât e de deştept.

Recenta ieşire publică a guvernatorului a avut atât un rol de avertizare cât şi unul de intimidare. Avertizarea vine după ce mai multe voci au atenţionat Guvernul asupra politicii financiare pe care o duce care poate fi caracterizată ca fiind aproape iresponsabilă. Poate cea mai pregnantă voce care a avertizat asupra largheţei guvernamentale a fost cea a ex-ministrului finanţelor, Mihai Tănăsescu. Ceea ce a subliniat Tănăsescu este ceea ce au spus mai mulţi analişti, anume că România este extrem de vulnerabilă în cazul unei crize mondiale. Într-adevăr, pe piaţa internaţională există o temere asupra unei posibile recesiuni care ar putea lovi economia mondială, iar, în cazul unui asemenea scenariu, România ar ieşi extrem de şifonată.

Dacă s-ar fi limitat la a atenţiona, aş fi putut spune că ieşirea lui Isărescu a fost una de bun simţ. Însă, prin formularea "dacă Guvernul sau piaţa nu face unele corecţii, le vom face noi", mi-a fost adusă în faţă imagine lui Garcea agitându-şi pulanul. În cazul de faţă, pulanul este reprezentat de majorarea dobânzii sau intervenţia brutală pe piaţa valutară. Mi-aş permite să spun că, indiferent de cluburile din care face parte, diferenţa dintre FED şi BN ca şi cea dintre el şi Bernanke este una incomensurabilă atât ca putere cât şi ca strategie. Majorarea dobânzii nu va tempera decât creşterea economică, iar intervenţia pe piaţa valutară ar putea fi lesne de speculat de către "băieţii deştepţi" de pe piaţa mondială. De fapt, ceea ce ar vrea Banca Naţională acum ar fi o creştere a dobânzii şi o devalorizare a leului. Pâna una alta, văd că băieţii au scos de la naftalină sterilizarea care, din nou, se va lăsa cu pierderi pentru Banca Naţională. Iar pierderile lor nu sunt suportate din banii lui Isărescu.

Nu ştiu de ce, dar, din ce în ce mai mult, Banca Naţională seamănă cu o instituţie care nu a depăşit anii '90, iar Isărescu, un fel de Iliescu al economiei mioritice.