Iranul încotro?

Nu-s foarte multe vești care să iasă din tipar. Iranul este în continuare în creștere în ceea ce privește utilizarea de rachete și dă lovituri năucitoare după un pattern care pare extrem de bine studiat. Fiecare atac pare a avea o tematică: am avut atacuri asupra infrastructurii militare, petroliere, chimice și chiar ... tehnologice. Toate sunt extrem de coerente, ceea ce pare a arăta o funcționalitate destul de interesantă a serviciilor de informații iraniene.

Ieri a avut loc, pentru prima dată, un atac concertat, din trei părți, asupra Israelului. De atacat au atacat în același timp rebelii Houthi, Hezbollah și Iranul, rezultând daune masive. Acest tip de atac combinat mi-a amintit de un eveniment la care am asistat, pe vremea lui Ceaușescu, la o stână. Noaptea a venit ursul și am văzut o „organizare de front” remarcabilă. Erau două tipuri de câini: mici și mari. Cei mici mușcau ursul de labe, în timp ce cei mari atacau frontal. Ciobanul venea „la finalizare” dându-i ursului în cap cu o ditai ghioaga. 

Exact așa e războiul pe care Iranul îl duce împotriva agresorilor săi. Nu e un război pe care să-l câștige, la fel cum ciobanul nu se bătea ca să omoare ursul, ci doar să-l alunge. Cam la fel face și Iranul: nu vrea să-i bată, ci să-i alunge, pentru a-și asigura liniștea. Iar pentru asta le dă lovituri năucitoare. Nu știu câți morți a raportat SUA, dar din loviturile reușite ale Iranului cred că sunt mai mult de 2000 de morți. Unii ar crede că e dezastru, doar că la cârma SUA se află o șleahtă de degenerați care nu se lasă până nu-și scufundă țara.

Țărănușul Hegseth a mai făcut una: l-a dat afară pe șeful Statului Major american, mișcare care sugerează o ruptură absolută între clasa politică și o anumită parte a armatei. Randy George, ofițer de carieră, absolvent al West Point și participant la Războiul din Irak, este un opozant pe față al acțiunii terestre din Iran. De altfel, un nucleu important al armatei s-a opus operațiunii din Iran întrucât știau exact care le e locul. Iar din acel nucleu „de fricoși”(conform lui Trump) făcea parte și Randy George.

Motivul pentru care demisul șef al Statului Major al armatei SUA nu-și dorește o intervenție terestră a fost spus pe șleau: „Nu pot trimite atâția soldați de-ai noștri la moarte”. Suficient pentru ca deviantul Heseth să taie în carne vie: Randy George și încă zece ofițeri superiori au fost demiși. Sunt schimbări majore, făcute în plin conflict, fapt care nu s-a petrecut absolut niciodată până acum. Ca să nu mai vorbim că este un semn clar că treburile nu-s deloc OK în actualul conflict.

Ceea ce se întâmplă în sistemul american de putere este efectiv halucinant. Vă spun clar: așa ceva nu s-a văzut până acum. Dacă ne obișnuiserăm să spunem că acolo totul e un circ, credeți-mă că acum nu mai există termeni de comparație. E un grad absolut de degenerare, fapt care complică la infinit situația. E exact ceea ce se întâmplă atunci când îi dai unei maimuțe o mitralieră pe mână. N-ai ce să negociezi, că ea trage în prostie, astfel încât, din ascunzătoare, nu faci altceva decât să te rogi să rămână mai repede fără muniție.

În cazul SUA, rămânerea fără muniție e deja previzibilă, doar că mai sunt rachetele nucleare. Sunt absolut convins că șleahta de macaci de la Casa Albă nu va avea absolut nicio ezitare în a le utiliza. La fel și degeneneratul de Netanyahu(dacă o mai exista). 

De cealaltă parte, regimul iranian are un singur task: să reziste. Ei sunt „all in”  deoarece știu un lucru: din conflictul ăsta Iranul ori iese întărit, ori nu mai iese. Dacă Iranul determină plecarea americanilor și intrarea în cochilie a Israelului, devine o putere regională reală, având un loc respectabil la masa multipolară. Inclusiv China și Rusia îi vor trata pe picior de egalitate. În plus, Iranul are absolut totul dezvoltat prin forțele sale, iar finalul de război îl va reintegra în circuitul internațional, ceea ce va sufla în pânzele dezvoltării și prosperității sale. Cu resursele pe care le are, cu baza industrială și, mai ales, cu cea de cunoștințe, Iranul poate avea o dezvoltare exponențială în următorii 10 ani de după conflict. 

În cazul în care va fi înfrânt, degeneratul imperiu necrofag al Occidentului va mai supraviețui ceva timp pe stârvul său. Ceea ce trebuie să conștientizăm este că, dincolo de ambițiile degenerate ale lui Netanyahu, atacul american asupra Iranului are aceeași natură ca cel pe care l-a instrumentat în Ucraina asupra Rusiei, unde SUA a acționat practic la vedere. 

De ce este România cel mai eșuat stat din lume?

Dacă unii se îngrijorează atunci când e vorba de constatarea deteriorării normelor democratice în România - atât de mult încât chiar și instituțiile sclav ale propagandei externe au ajuns să ne califice drept „regim hibrid” - eu unul m-aș uita în altă parte. De fapt mă uit acolo unde contează pentru tot omul, adică în buzunare. Ipoteza mea e una radicală: nu-i nevoie de studii complexe pentru a evalua nivelul democrației, trebuie doar să evaluezi nivelul de taxare. Cu cât e mai mare, cu atât sunt probleme democratice mai mari. Și-aici vorbesc despre democrația reală, nu despre iluziile propagandistice repetate de prostime.

Cum se poate rezolva criza carburantului în România?

Se tot agită lumea pe la TV în ceea ce privește prețul carburantului, timp în care Grinidanu anunță a milioana oară că „iese de la guvernare”. Un tembelism demn de filmele cu proști, dar la care multă lume încă se uită cu speranță. În materialul de față nu vreau să vă ofer false speranțe, ci doar să vă arăt dimensiunea jafului.

La fiecare ieșire a sa, Bolojan ne privește cu uitătura aia a lui bovină acuzându-ne pe noi de deficitul bugetar. Păi cine e vinovat, javră, pentru starea dezastruoasă? Nu tot voi, care eliberați ca demenții bani către Ucraina și Republica Moldova? Ați uitat când Ciuleacu cerea ca ajutorul către Ucraina să fie scos din calculul deficitului bugetar? Nu vreau să intru într-o polemică excesivă deoarece sunt aspecte pe care deja le știți. Ceea ce vreau însă să vă demonstrez în cele ce urmează este că „frăția ticăloșilor pro-ioropieni” este infinit mai ticăloasă decât v-ați imaginat. Inclusiv „circul lui Grinianu” bănuiesc că este parte a spectacolului menit deturnării atenției prostimii și creionării unei false speranțe. Totul e calculat!

Vi se pare că Bolojan e îmbunat de „suferința” oamenilor? Aiurea, sunt iluzii. Faptul că face un fals gest de clemență „ajutând” cu o scădere insignifiantă e un gest la fel de inutil precum cei 50 de bani ai lui Ciucă. Doar că acei 50 de bani de-atunci se vor dovedi, în contextul mafiotului de la Oradia, o țintă imposibil de atins. Asta în condițiile în care s-a ajuns practic la o creștere accelerată cu 50% a combustibililor. 

De fapt ce vrea să se ascundă? Un element simplu: modul prin care criza actuală poate fi rezolvată facil pentru români. De ce nu se dorește? Deoarece mafia de aici e perfect sincronizată cu cea de la Bruxelles, iar acolo, așa cum bine știți, prioritar este jugul care trebuie pus populației. Dar să lăsăm speculațiile de-o part și să vedem cum se poate rezolva facil situația. Concret!

Există o singură metodă eficientă, anume declararea stării de necesitate energetică. Ce presupune o astfel de stare? Un lucru simplu: România nu mai exportă carburant decât după ce își satisface nevoile interne și își asigură rezervele necesare la intern. Cu alte cuvinte, asta presupune ca, în primă fază, România să apeleze la rezervele sale pe care companiile au fost obligate să le facă, dar din care  mai bine de jumătate se află în afara țării. Acela este petrol cumpărat la prețuri minime din punct de vedere istoric, ceea ce înseamnă că poate fi impus un preț de calcul la prețul de achiziție, nu unul la prețul pieței. Desigur, într-o funcționare normală a pieței, așa ceva nu poți face, dar într-o stare de necesitate, astfel de acțiuni sunt normale. 

De asemenea, avem producția internă. Din nou, fiind vorba de o stare de necesitate, statul poate cere companiilor locale să calculeze prețurile bazându-se prețul de producție, la care să se adauge costurile și profiturile standard ale industriei. Cu alte cuvinte, petrolul din producția internă ar putea fi calculat gratuit(0$ pe baril, cum de fapt și e), la care însă s-ar plăti accizele normale, ca să nu spună Bolojan că-i este afectat deficitul bugetar. Un astfel de calcul ne scoate în evidență un paradox teribil pe care trebuie să-l înțelegeți înainte de a trece mai departe. Ei bine, aveți idee cât ar fi litrul de carburant dacă am calcula la un preț al barilului de petrol zero? Țineți-vă bine: cam 7 lei(maxim)!!! Din această sumă statul ia 1.21 TVA + 3.5 accize&taxe =4.71 RON,  restul fiind costuri de procesare și profituri ale companiilor de pe lanț. Însă, după cum vedeți, grosul îl halește statul! Și-l halește de la noi!

Am ajuns așadar la un preț de 7 lei în care jigodia de Bolojan își încasează intacte toate taxele faraonice pe care le pune combustibilului! Doar că mai avem un element de luat în calcul. România produce doar 40% din petrolul necesar funcționării economiei. Asta înseamnă că 60% se face cu petrol importat. Aici vine din nou starea de necesitate care ne poate ajuta să facem un mix între prețul petrolului de pe piață și cel din rezervă. Astfel, dacă acum avem 100$ pe baril prețul internațional, iar rezerva noastră a fost achiziționată la un preț mediu de 60$, putem spune că avem un preț al barilului de 80$. Pe care putem să-l ponderăm la fiecare scădere a rezervei. La nivelul actual, probabil că prin acest mod de calcul, s-ar ajunge la un preț de 8,5 - 9 lei pe litru din această sursă. Îl luăm pe cel maxim și facem media ponderată pentru a calcula un preț real. Acesta va fi de 8,2 lei pe litru.

Așadar, cetățenii români ar putea beneficia într-un mod transparent de un preț de 8,2 lei pe litru practic imediat, singura condiție fiind aceea de a se declanșa starea de necesitate energetică și de a nu se mai exporta carburant extras sau direct importat de România. Ideea e că, în acest fel, s-ar putea stabili o cotă pentru cetățenii români de, să zicem 50/100 litri lunari, alimentat doar în rezervor și cu alte măsuri de siguranță pentru a se combate excesul. Iar pentru companii s-ar putea stabili același preț la cantități neplafonate, dar aliniat cu numărul de kilometri efectuat(pentru a se combate specula). Cetățenii străini ar putea alimenta doar la prețul pieței, adică prețul calculat la cotația internațională a petrolului. La fel și combustibilii destinați exporturilor după ce piața autohtonă este satisfăcută, vor fi calculați la cotația internațională. Ar fi singura strategie corectă în momentul de față  care ar conserva inclusiv veniturile nesimțite ale statului din carburanți!!!

Acum vine întrebarea: de ce nu face Bolojan asta? Doar, în conformitate cu declarațiile sale, scăderea accizelor ar însemna o subțiere a veniturilor bugetare, punând presiune pe deficit. Păi dacă deficitul este cauza sa de căpătâi, de ce nu aplică metoda expusă și care ar putea conduce la o scădere a prețurilor fără a se umbla la accize. Paradoxal, Bolojan preferă să scadă accizele! Păi cum așa? E o întrebare critică. Iar răspunsul vine din adevărata sa misiune, care nu e una de „salvare a țărișoarei”, ci de punere a jugului pe români, în favoarea mafiei pe care o reprezintă. Dacă ar face așa ceva, profiturile companiilor petroliere, în principal a OMV Petrom, s-ar comprima deoarece nu s-ar mai introduce în calcul scamatoria pe care o fac cu „prețul internațional” al petrolului. În plus, nimeni nu știe care e statutul acelor rezerve românești care sunt în străinătate. Sau poate că se știe, dar sunt eu neinformat.

Nu mai vorbesc de faptul că o astfel de măsură, aplicată acum, în plină criză, ar putea da un imbold economiei autohtone aflate în stare de comă. Și, în plus, ar conserva teribil capacitatea statului de a-și încasa banii din accize deoarece consumul nu ar scădea.

Ce te faci însă când de la vârful UE vin „recomandări” similare celor din Pandemie: lucrul de acasă, scăderea transporturilor, orașe de 15 minute și alte aberații climatice? Și, mai ales, ce te faci când vezi că deja au apărut state care pun în aplicare un „regim pandemic”(vezi Egiptul) din cauza, chipurile, problemelor din Golf. 

N-ai cum să nu-ți dai seama în mâna cui este conducerea României și, mai ales, n-ai cum să-i bănuiești doar de prostie. Cu siguranță mai e și o cantitate incomensurabilă de ticăloșie!

Zugzwang

Puține vești ies din Bahrain și nu doar de acolo. Există o serie de evenimente care par a scăpa de sub control. Nu se vorbește despre ele, dar există. Iată de ce azi ne vom uita din alt unghi la conflictul de acolo. Și nu numai. 

Un alt fel de cernere

Din punct de vedere ortodox, cernerea reprezintă un proces spiritual de încercare sau testare a credinței, îngăduit de Dumnezeu, prin care se separă „grâul”(virtutea, adevărul, dorința sinceră de mântuire) de „pleavă”(păcatul, mândria, fățărnicia). În ciuda definiției simpliste pe care am dat-o, cernerea este o noțiune deosebit de complexă, pe care doar un credincios adevărat o poate înțelege. 

Două istorii extrem de puțin cunoscute(concluzii)

Materialele de ieri și alaltăieri au făcut una dintre cele mai mici audiențe. Într-adevăr, sunt materiale lungi, dar modul în care omul ocolește subiectele esențiale e fantastic. N-o spun cu vreun regret fix din motivul de a mă exprima liber mi-am făcut blogul. Azi a venit momentul să-mi iau libertatea de a trage concluziile pentru cei puțini care au urmărit subiectul. Ceea ce voi spune va fi, probabil, surprinzător pentru majoritatea cititorilor. Recunosc, gândirea mea e diferită, am anumite standarde care pot fi considerate de alții superficiale, scfandaloase sau, pur și simplu, prostești. Dar discutăm și noi în partea asta de net, ce altceva să facem?

Două istorii extrem de puțin cunoscute(2)

În 1721, la fix 100 de ani de la naștera lui Sabbatai Zevi, în Buchach(Polonia de est, acum Ucraina), se năștea Jakub Lejbowicz(Yankev Leybovitsh), într-o familie de negustori. Traiectoria celui care va deveni „Mesia” Jacob Frank părea a fi una a unui evreu al vremii: în copilărie primise o educație religioasă de bază, după care s-a dedat comerțului. Nimic nu-l scotea în evidență. 

Două istorii extrem de puțin cunoscute(1)

Dacă nu treci prin Salonic la modul superficial - așa cum face marea majoritate a turiștilor grăbiți „să bifeze” - te-ai putea abate pe strada Archeologikou Mousiou, la numărul 30(stația de metrou Efkleidis), acolo unde se află un ciudat monument arhitectonic eclectic, pe numele său Yeni Cami/Yeni Mosque/Noua Moschee. Când vezi clădirea, realizezi că te afli în fața unui eclectism straniu, care te trimite în diverse direcții. Pe de o parte ai impresia că te-ai teleportat în Andaluzia, dar nu știi exact dacă e o sinagogă sau o moschee. Ochiul exersat va distinge modul discret în care geometria sacră islamică a fost „puțin deviată” astfel încât să ajugă pe alocuri să formeze o stele ale lui David. N-ai să găsești nicăieri în lume ceva similar, iar dacă vei avea răbdarea să citești rândurile care urmează vei conștientiza că acel loc este centrul unei istorii pe cât de fabuloase pe atât de bine ascunsă, care ar putea pune sub semnul întrebării legitimitatea unor întregi țări. Dar s-o luăm cu începutul.

Între ciocan și nicovală

Mulți compară ceea ce se întâmplă acum cu Criza Suezului din 1956. Într-un fel există o similitudine aproape trasă la indigo. Strâmtoarea Ormuz are o lățime minimă de aproximativ 39 de kilometri(21 de mile marine). Conform dreptului internațional, apele teritoriale ale unui stat se întind până la 12 mile marine de la coastă. Deoarece strâmtoarea este mai îngustă de 24 de mile în cel mai strâmt punct, nu există ape internaționale acolo, întreaga strâmtoare fiind formată din apele teritoriale ale Iranului(la nord) și ale Omanului(la sud). Am putea aduce în discuție inclusiv faptul că, până prin secolul al XIX-lea Iranul a controlat ambele maluri, ca să nu mai vorbim de teritorii care acum aparțin altora(Bahrain-ul, de exemplu, era în totalitate iranian).

Epoca „profeților cretini”

Am cunoscut la viața mea ceva oameni superiori din punct de vedere spiritual. Suficienți cât să-mi dau seama fără efort când e vorba de un fenomen real și când e vorba de o înșelătorie. Mă rog, din punctul meu de vedere, nu-ți trebuie întâlniri de acest tip pentru a identifica șarlatanii și nebunii. Doar puțină rațiune și picioarele pe pământ. 

De ce Iranul este altceva?

O întâmplare de la începutul actualului conflict pe care, de ceva vreme, țin să v-o spun. Turcia primise informația că e iminentă bombardarea Iranului, devenind cât se poate de clar că războiul va începe. Motiv pentru care s-a activat „planul roșu”. 

Golful în prăpastie sau cheia Iranului

Cu toate că se clama distrugerea a peste 95% din capacitatea Iranului de război, iată că s-a ajuns la cel de-al șaptezeci și treilea val de atacuri aeriene. Rețineți, în trei săptămâni 73 de atacuri aeriene asupra unor ținte diverse din Orientul Apropiat. Prima dată s-a început cu rachete de fabricație veche, aparent întărind bănuielile dușmanilor care-au sărbătorit mult prea devreme îngenuncherea statului iranian. 

Hermann von Keyserling - Psihanaliza Americii

Kafka a avut o superbă intuiție asupra Americii în romanul cu același nume, văzând limpede capcana „visului american” și modul în care aceasta acționează exact ca o momeală pentru pradă. Care pradă e omul, mai precis acea esență a sa la care trebuie să renunțe pentru a se transforma într-o rotiță a unui aparat birocratic imens și dezumanizat. La cinci ani de la moartea lui Kafka apare „America Set Free” a contelui-filosof Hermann von Keyserling. Aparent, între cele două scrieri nu e nicio legătură. Tocmai de aceea, dincolo de cronică, vă invit să constatați modul plenar în care marile spirite se ating. 

Fără doar și poate,  Keyserling e o figură unică și misterioasă a peisajului cultural european. Mulți îi spun lui filosof, în timp ce alții remarcă atitudinea sa aristocratică și cosmopolită, care-l fac să aibă o viziune unică asupra lumii. Aș insista, în special, pe apartenența sa aristocratică, de modă veche, cea care-i dă unicitatea. Keyserling este, dincolo de scrierile și ideile sale, o frescă a vârfului aristocratic, a idealului omului eliberat de cele materiale și preocupat de construcția sa ca om. 

America Set Free, tradusă la noi sub titlul Psihanaliza Americii, nu este o lucrare de psihanaliză în sensul freudian, ci o radiografie culturală și spirituală a societății americane din perioada interbelică. Keyserling încearcă să înțeleagă „sufletul” națiunii americane, intuind forța sa de creștere și determinarea de a deveni puterea dominantă a lumii. Astfel o supune analizei prin lupa sa pătrunzătoare, pentru a ajunge la o imagine mai clară decât o disecție multi-dimensională. Înainte de a pătrunde în subiect, menționez faptul că această carte a fost scrisă direct în engleză, asemeni unui manifest pe care aristocratul nostru a dorit să-l ofere direct spațiului respectiv.

Keyserling nu vede America ca pe o civilizație matură, ci ca pe un experiment gigantic. El consideră că americanii sunt, în esență, un popor „primitiv”, dar acest primitivism nu-l vede într-un sens peiorativ, ci filosofic: americanii sunt plini de energie vitală, dar lipsiți de profunzimea istorică și culturală a Europei.

Cartea arată într-un mod clar cum standardizarea obiectelor(adică ceea ce numim acum „producția de masă”) a dus la o standardizare a gândirii. De asemenea, remarcă presiunea imensă de „a fi ca ceilalți”, ceea ce el observă că e o formă de tiranie socială mai puternică decât orice dictatură politică europeană.

Omul modern american este, în analiza sa, înscris în conceptul „The Chauffeur Type” - omul-șofer. El este expert în manevrarea mașinăriilor și a tehnologiei, dar nu are nicio curiozitate despre „motorul” spiritual al existenței. Este tipul uman care trăiește la suprafață, fiind extrem de eficient în acțiune, dar gol pe interior. Vi se pare cunoscut? Aveți puțintică răbdare pentru că urmează și alte surprize.

Keyserling susține că America este o societate dominată de femei, considerând-o mai degrabă un „matriarhat social”. El argumentează că, în timp ce bărbații sunt ocupați exclusiv cu afacerile și acumularea de bani, femeile controlează cultura, educația și standardele morale, creând o societate centrată pe confort și securitate, mai degrabă decât pe aventură spirituală sau eroism.

Spre deosebire de europeanul care este adesea paralizat de prea multă analiză, americanul este definit de acțiune. Totuși, Keyserling avertizează că această fugă de singurătate și de reflecție face ca poporul american să fie vulnerabil în fața crizelor spirituale. De altfel, scopul scrierii-manifest nu este acela de a desființa America, ci de a o „elibera”(de unde și titlul original), considerând că dacă America reușește să combine energia sa brută cu o cultură a spiritului și a individualității, ar putea deveni cu adevărat lumina lumii.

Poate pentru unii e greu de înțeles ce relevanță mai poate avea acum o carte scrisă în 1929. Pe mine mă apucă furnicăturile constatând că de-abia de-acum cartea devine mai necesară decât oxigenul, fiind mai mult decât aplicabilă stării în care am ajuns. Marea tragedie a Europei este dată de pierderea direcției sale, de dizolvarea în acidul dezintegrant american. În timp ce Europa lui Keyserling încă mai avea spirit, actuala Europă e o masă amorfă, epuizată, fără energia primordială specifică Americii, dar absolut lipsită de profunzimea istorică și culturală, care în alte vremuri îi era ADN-ul. 

Cu toate că Psihanaliza Americii(America Set Free) era o carte menită Americii, acum, după ce drogul american a cuprins aproape întreaga lume, devine un manifest pentru fiecare, iar Keyserling un soi de „om cu portavoce” care ne strigă din hăul timpului, avertizându-ne că ne pierdem ca oameni intrând într-un mecanism infernal, genial intuit de Kafka.

Fără doar și poate, apariția în limba română a acestei radiografii a Americii este mai mult decât binevenită și pare apărută într-un moment perfect ales, chiar dacă e o întâmplare. E nevoie, în situația tulbure de azi, să vedem unde am ajuns și care sunt consecințele. Inclusiv actualul conflict din Iran va căpăta valențe inedite în momentul în care veți percepe esența cărții. Veți înțelege atunci că nu avem de-a face cu un simplu conflict între două armate, ci între două culturi diametral opusă: cea feminizată, a confortului și a pierderii individualității în interiorul „mașinăriei”, contra celei a spiritului încadrat în istorie, valori religioase și comunitate, dar individualist și autonom, pentru care eroismul reprezintă o valoare, nu o sursă de frică.

Nu închei înainte de a-i mulțumi lui Horațiu Pușcașu pentru munca excelentă pe care o face în tăcere. A te încăpățâna să aduci publicului autohton scrieri atât de valoroase, e de remarcat. Lumea nu știe că activitatea editorială e una spinoasă, care mai mult te costă și a cărei unică satisfacție este reușita de a aduce la lumină cărți valoroase, pe care le-ai descoperit și pe care vrei să să le descopere și ceilalți de lângă tine. Culmea, aceste edituri mici și încăpățânate sunt cele care pompează oxigen pe piața noastră ultra-saturată de mizerii și șabloane subvenționate de societatea superficială în care suntem scufundați cu forța.

Cartea o puteți achiziționa doar de pe site-ul Editurii Sens. 

„Invincibilul” e de fapt doar o goangă de marketing

Ieri s-a petrecut un eveniment militar în premieră absolută. Unul care are capacitatea de a dărâma ideea de infailibilitate americană. Este vorba despre lovirea unui F-35 american de către antiaeriana iraniană. Cei care nu știu, ar trebui să realizeze că F-35 a avut parte doar de publicitate, nefiind implicat în nicio luptă reală. S-a spus despre el că este un avion absolut de neatins, că e o tehnologie aproape extraterestră. Că treburile sunt putrezi mi-a rezultat din momentul în care presa a exultat ridicând în slăvi doborârea primului avion de către un F-35 în luptă. Da, s-a petrecut în Iran, iar avionul respectiv era un F14 de antrenament, ceva similar MIG-urilor noastre.

Ultima aventură a clovnului nebun și sfârșitul lumii pe care o știm

Nu e cazul să vă îngrijorați, nu e cazul să vă arătați uimiți, ci e timpul să realizați că intrăm în negură. Indiferent de partea cu care simpatizați, rezultatul va fi același. Răul a fost făcut, ieșiri nu prea mai există. Idioții planetei s-au jucat cu chibriturile în depozitul benzinăriei și acum, aflându-ne în momentul exploziei, nu știu dacă mai încălzește pe cineva destinul piromanilor.

Ali Larijani și Cutia Pandorei

Ali Larijani asasinat! Israelul exultă absolut aberant. Șefii militari spun că e o lovitură teribilă. Iar oamenii îi cred, în condițiile în care realitatea e cu totul alta. Larjani nu a fost omorât în vreo locație ultra-secretă, nu a fost vânat în vreo hrubă despre care nimeni nu știa nimic. Nu, a fost ucis acasă la el, de o rachetă lansată spre locuința sa. Ali Larijani nu se ascundea, la fel cum nu s-a ascuns nici Khamenei. Și asta ar trebui să vă ridice numeroase semne de întrebare.

Ce trebuie să știți? Larijani era, în esență, un intelectual desăvârșit, cu o largă deschidere. Fin cunoscător al filosofiei occidentale, om care a deschis căi de comunicare inclusiv cu Vaticanul, Larijani era tipul de personalitate cu care se putea sta de vorbă „pe limba occiodentală”. Omorârea sa - dincolo de faptul că din punct de vedere operațional nu a ridicat absolut nicio problemă - e un act de o prostie greu de înțeles. Motivul e simplu: vor regreta când vor vedea cine va veni în locul său!

L-au omorât pe Khamenei și în locul său a venit Mojtaba Khamenei. Acum se plâng deoarece Mojtaba e radical diferit de tatăl său. E un spirit războinic și dornic de răzbunare. Consideră că „a venit ceasul”, iar de-aici nimic nu mai contează. Numeroși experți  occidentali de calibru spun ceea ce vă spun eu acum: spre deosebire de tatăl său, Mojtaba Khamenei se va dovedi un coșmar pentru Israel și SUA. Și-ar mai fi ceva demn de înțeles: în vremuri de pace, Mojtaba n-ar fi avut nicio șansă să ajungă Ayatollah!

Constatarea mea în ceea ce privește modul în care s-au așezat evenimentele se va dovedi surprinzătoare pentru mulți: dacă vreun dușman atroce al SUA și Israelului le-ar fi fost pus la butoane pentru a le provoca dezastre, n-ar fi reușit ceea ce a reușit cuplul de idioți Trump&Netanyahu. Mulți mă acuză că vorbesc cu ură despre SUA și că am ceva cu Trump. Ce-aș putea avea cu Trump? Constat doar cât de idiot e. Iar în ceea ce privește SUA, a constata decadența în care se află nu e un act de ură, ci pur și simplu o relatare a realității. Vă uitați la cum e SUA acum? A cerut ajutorul aliaților pentru a debloca Strâmtoarea Ormuz și toți i-au întors spatele. Când vreodată s-a întâmplat un act de o asemenea sfidare? Și, dacă mai adaug că țări care au refuzat, precum Germania, Italia, Japonia sau Coreea de Sud, au statut de țări aflate sub ocupație, tabloul e complet. SUA a rămas fără putere inclusiv în ceea ce privește vasalii săi. Da, oricând se vor găsi lingăi scârboși - așa cum ne dovedim a fi noi - care să se pună preș, însă relevanța acestora e una minoră în ecuația mondială de putere. 

Revenind la conflictul din Iran, o să vă spun adevărul. Știți de ce Coaliția Epstein e dezarmată în fața Iranului? Pentru că, în realitate, nu au obiective militare reale împotriva cărora să lupte. Adevăratele obiective militare iraniene se află adânc îngropate în pământ, la adâncimi la care nu pot ajunge rachetele dușmanilor. Astfel, orice bombardament e inutil. De aceea Coaliția Epstein a trecut la atacuri teroriste: au bombardat depozite civile de combustibili sau instituții publice. În realitate, din punct de vedere militar, nu au ce face.

Pe un Ali Khamenei, care nu se ferea, l-au omorât. Pe Larijani care, de asemenea, îi sfida, l-au omorât. Doar că rezultatul e mai rău decât cred. E disperare mare că nu au habar unde e Mojtaba Khamenei? La fel va fi disperarea mare când vor vedea că nu știu unde se va afla înlocuitorul lui Larijani. Care, cu siguranță, nu va fi unul „moderat” ci o figură dură. Pentru că realitatea o impune. 

Să vă mai spun ceva: președintele Pezeshkian, ministrul de Externe Araghchi sunt, de asemenea, oameni care nu se feresc. La fel ca și Ali Larijani, sunt indivizi cărora nu le e frică de moarte. În Iran martirajul e o instituție, iar celor de-acolo nu le e frică de moarte. 

Veți întreba, probabil, de ce nu face la fel și Mojtaba Khamenei. Ei bine, pentru a înțelege comportamentul trebuie să ai habar de cultura și civilizația de-acolo. Practic, ceea ce face conducerea înlocuită a Iranului este traseul Imamului Ascuns. Așa cum „Al-Mahdi”(Cel Ghidat) a intrat în ocultație pentru a-și duce la îndeplinire misiunea, la fel cei care vin la conducere ca înlocuitori ai unui martir intră în ocultație pentru a duce la capăt misiunea, anume războiul împotriva SUA și Israel. 

Idioții din conducerea SUA și a Israelului, când se bucură precum niște maimuțe că au reușit eliminarea unor lideri care erau facil de eliminat prin faptul că nu se ascundeau. Însă nu-și dau seama că intră într-o luptă fără întoarcere, cu un dușman absolut nevăzut. Este de așteptat ca Mojtaba Khamenei, până la terminarea războiului, să nu se mai arate deloc în public. La fel va face fiecare lider înlocuit. Iar lupta o să fie infinit mai aprigă față de ceea ce a fost până acum. Și din ce în ce mai fără reguli.

În timp ce nebunii se bucură, bolovanul se rostogolește spre ei. Iranul e altceva, mult mai subtil din punct de vedere cultural sau ideologic, astfel încât nebunii care au început acest război inutil nici n-au habar că, în realitate, au deschis Cutia Pandorei. 

Corupție până la cap! De ce Epstein este cheia conflictului din Iran?

Sunt unii care cred că denumirea „Alianța Epstein” este doar o bagatelă inteligentă, inventată de cineva din domeniul propagandei. Ce-i drept sună bine, e inteligent construită, dar asta nu înseamnă că e precum unei imagini de marketing, adică ceva gonflat, bun să stea în față doar cât timp durează campania publicitară. Aș spune că, în general, acesta este destinul nedrept al imaginilor prea conforme cu realitatea: cu toate că sunt reale, nimănui nu-i vine să creadă asta!

Cele mai recente evoluții din Golf

Cine seamănă vânt, culege furtună. O știm deja, dar unii dintre cei care se cred mai cu moț n-o știu. De exemplu, cuplul tragicomic Trump-Netanyahu. Credeți că Trump s-a gândit vreun moment că „înapoiații” ăia de iranieni îi vor ridica vreo problemă? Credeți că Netanyahu  s-a gândit vreo clipă că de la Iran i se va trage? Aiurea. Ambii erau cuprinși de entuziasm: „încă un vânat pe care o să-l ronțăim în jurul focului de tabără”.

Pacea nu poate exista decât fără SUA!

Există o dezvoltare curioasă pe frontul iranian. Am tot vrut să o scriu, dar am așteptat confirmări. Încă nu am în totalitate, dar observ un pattern interesant: pătrunderile în spațiul aerian iranian sunt din ce în ce mai rare și mai complexe pentru atacatori. Atacul american asupra Insulei Kharg - cel ridicat în slăvi de Trump - a fost efectuat cu:

• Rachete Tomahawk(BGM-109), lansate de pe distrugătoarele aflate în Golful Oman. 
• Muniție JDAM, adică bombe ghidate prin GPS lansate de bombardiere strategice B-52H Stratofortress și B-2 Spirit.
• Rachete AGM-158 JASSM, rachete stealth cu rază lungă de acțiune, lansate de la distanță siguranță pentru a penetra sistemele de apărare antiaeriană iraniene de pe insulă.

Vedeți ceea ce văd eu, anume că a fost un atac lansat de foarte departe de spațiul aerian iranian? Inclusiv în postările sociale din zona Israelului se vorbește despre faptul că antiaeriana iraniană este din ce în ce mai puternică. Iar aici avem un mare semn de întrebare.

E drept că rușii și chinezii au dat dispozitive antiaeriene, dar acestea nu prea s-au văzut. De văzut nu s-au văzut nici avioanele rusești. De fapt s-au văzut extrem de puțin, atunci când au atacat bazele militare din Irak. Care-i treaba?

Pare că iranienii au așteptat primul val al atacurilor cu antiaeriana în buncăre. Probabil de teama de a nu se întâmpla la fel ca data trecută, când forțele infiltrate de Israel în Iran au inactivat antiaeriana într-o mișcare remarcabilă. Acum vedem ieșind la suprafață echipamente antiaeriene din ce în ce mai complexe, care au întărit extrem de mult antiaeriana. 

Bavar-373, denumit și S-300 iranian, este cel mai avansat sistem iranian(produs intern) cu rază lungă de acțiune, utilizând radare cu scanare electronică activă(AESA) și rachete Sayyad-4B. Sistemul, în varianta modernizată, poate detecta ținte de la 450 km și le poate intercepta la peste 300 km, la altitudini de până la 32 km. Există însă ceva foarte interesant. Recent, sistemul a fost dotat cu capabilități de detecție pasivă, pe baza amprentei termice(IRST - Infra-Red Search and Track și pe senzori electro-optici). Spre deosebire de sistemele cu radar, sistemele IRST caută pe cer diferențe de temperatură și, după ce obțin coordonatele, lansează atacul. Astfel, avionul nu mai poate detecta existența unui radar și poate fi luat prin surprindere. Pare că  avionul-cisternă KC-135 Stratotanker din Irak a fost dat jos cu un manpad Misagh-3 îmbunătățit, cu toate că unii avansează ideea folosirii de către o miliție locală chiar a unui 9K333 Verba de origine rusească(de aici venind inclusiv nervozitatea lui Trump în legătură cu „ajutorul pe care îl oferă Rusia”). 

Încet, încet, Iranul își securizează spațiul aerian, introducând din ce în ce mai multe echipamente în joc. Și mai e ceva: distrugerea radarelor americane continuă. După ce le-au distrus pe cele scumpe, Iranul are un program de distrugere a celor convenționale, de exemplu cel instalat la Ambasada SUA din Bagdad. De ce face asta? Pentru că dorește să pornească un atac aerian masiv împotriva bazelor americane de proximitate, și chiar asupra forței navale staționate în jurul său. Atacul se va efectua cu  avioanele Su-35 din dotare, care în prezent se află tot în subteran.

Încă o știre: SUA retrage o mare unitate de pușcași marini din Japonia, mutând-o în Orientul Mijlociu.  De asemenea, s-a apucat să vopsească în galben tancurile. Ce vă spun toate acestea? Părerea mea e că se urmărește un nebunesc atac terestru. Și, cel mai probabil, vârful de lance va fi utilizarea unității de pușcași marini pentru ocuparea Insulei Kharg. Sincer, va ieși scandal mare! Soldații respectivi sunt efectiv sacrificați de SUA. Cum vor juca? Vor debarca pușcașii marini acolo și vor spune că petrolul iranian se vinde doar prin ei, așteaptându-se probabil că iranienii să-și bombardeze singuri insula, distrugând echipamentele de acolo. Are vreo noimă? Evident că nu. Iranul poate da un ultimatum și, în cazul în care soldații americani nu părăsesc insula, pot distruge celelalte terminale de pe Strâmtoarea Ormuz. Iar astfel e stop joc. Inclusiv amenințarea cu un atac terestru poate provoca dezastru în zonă. Dar nimic nu trebuie să ne mai mire atâta timp cât un degenerat ca Trump are frâiele puterii în mâini.

Doar escaladarea continuă: prin nu știm ce mijloace, iranienii au făcut rost de identitatea piloților care au efectuat raiduri asupra Iranului. Inclusiv de datele celor responsabili pentru atacul monstruos asupra școlii de fete. Și, ca să nu existe discuții, le-au publicat datele lor și ale familiilor lor, considerându-i surse legitime. Astfel, multe dintre rachetele îndreptate împotriva Israelului au fost direcționate spre casele piloților care au participat la atac. Iar în cazul celor americani, este posibil ca Iranul să declanșeze operațiuni direct în SUA, ceea ce va fi devastator pentru Trump. Desigur, Trump va spune că sunt operațiuni teroriste, uitând de modul în care ei au acționat în Iran.

Ceea ce remarc în acest moment este faptul că războiul se îndreaptă iremediabil către un punct de la care nu mai există întoarcere. În opinia mea, la acest moment, Israelul este făcut praf. Și abia de-aici încep problemele. În cazul în care se va reuși blocarea politică a lui Trump, o să avem o problemă cât casa acolo. Vreau să le repet tuturor celor care se entuziasmează că Israelul va dispărea de pe hartă, că se grăbesc și, mai mult, că sunt aberanți. Dispariția Israelului ar conduce teribil la complicarea situației geopolitice mondiale. Israelul nu trebuie desființat, ci trebuie corectat. Trebuie să i se reducă tentațiile militariste și să fie învățat să colaboreze cu vecinii, nu să trăiască într-o continuă amenințare.

Credeți sau nu, cheia întregii ecuații stă în Iran. În cazul în care se ajunge la o înțelegere clară cu Iranul, astfel încât niciuna dintre părți să n-o mai considere pe cealaltă dușman, se rezolvă întreaga ecuație. Într-adevăr, mai trebuie tăiate rădăcinile salafiste care alimentează terorismul via Arabia Saudită - lucru destul de facil - iar Israelul reîntors în granițele sale. Fără Gaza, fără West Bank, fără Înălțimile Golan și cu o revenire la administrarea internațională a Ierusalimului. Știu că poate suna dureros pentru Israel, dar cred că, în condițiile unui climat de pace, chestiunile acestea vor deveni minore. 

De asemenea, ca o garanție suplimentară în direcția păcii, SUA trebuie să părăsească Golful Persic. Au făcut atâtea prostii acolo încât cel mai bun lucru care se poate întâmpla zonei este închiderea bazelor americane. 

Vreau să vă spun un lucru: deja lumea e epuizată de scenariile aberante în care suntem tăvăliți, indiferent de naționalitate. Dacă noi, aici, ne-am plictisit, vă dați seama ce chef are de război omul de rând din Orientul Mijlociu, care aude doar bombardamente, care stă fără energie electrică și care are hrana raționalizată. Hai să fim serioși și să înțelegem că toate problemele se pot rezolva. Și, da, aș merge inclusiv pe grațierea lui Netanyahu - dac-o mai fi în viață - cu condiția părăsirii puterii. Israelului i se poate garanta teritorialitatea și altfel, nu obligatoriu prin târârea sa într-o cursă aberantă a înarmării. 

O să spun ceva mai mult, anume că, din punctul meu de vedere, Israelului i s-au furat anii de dezvoltare cu programul militarist pe care și l-a auto-impus(su i l-au impus elitele sale). A trăi în pace cu vecinii e o artă, pe care trebuie să o învețe. Ar fi un minim cadou pe care tartorii războiului l-ar face oamenilor ălora care au mers acolo lăsând cariere de succes și poziții bune în societățile din care-au plecat, strict pentru a-și construi țara. Și care, dincolo de șocul strămutării, al transformării într-un nimeni într-o masă amorfă, au avut parte de-a lungul timpului doar de insomnii cauzate de tot felul de conflicte absolut inutile, bune doar pentru a justifica scenariul militarist pus pe tapet de o minoritate. 

Suntem foarte aproape de momentul zero, cel de la care nimic nu se va mai putea întoarce. Cineva trebuie să ia măsuri, iar acel cineva trebuie să fie o entitate echilibrată, formată din state aflate atât în siajul Israelului/SUA, cât și în siajul Iranului. Astfel, un grup distinct, având un nucleu al UE și un nucleu format din China și Rusia, grup prezidat de Oman, ar putea ajunge urgent la o înțelegere. Iranul sunt ferm convins că poate renunța la programul său nuclear și la amenințările asupra Israelului dacă îi sunt ridicate toate restricțiile și nu mai au loc agresiuni la adresa sa. Hezbollah poate fi lăsat să reprezinte doar interesul șiiților din Liban, demilitarizându-se treptat. Regimul din Siria poate fi schimbat cu unul multi-etnic și multi-confesional, care să garanteze drepturile minorităților și echidistanța statului față de religiile de-acolo. Rebelilor Houthi li se poate garanta pacea în teritoriul pe care-l ocupă, sperându-se că până la urmă Yemenul se va reunifica pe un model isteț multi-confesional. Iar Gaza și West Bank trebuie lăsate să existe independent, fără amestec extern. 

Cu toate că pare complicat, sunt doar câteva tensiuni care trebuie demontate. Culmea, tensiunile despre care vorbesc sunt absolut artificiale. Și mai e un element pe care trebuie să-l conștientizeze toată lumea:  pacea nu poate exista decât fără SUA! Și nu e valabil doar acolo, ci peste tot în lume.

Realitatea pe care nimeni nu vrea să o vadă

O să fiu scurt în dimineața asta pentru că-mi lipsește timpul. Spun în treacăt că azi noapte Iranul a avut cel mai puternic atac asupra Israelului. N-a folosit multe rachete multe, ci rachete masive, care au făcut prăpăd. În special una dintre ele înțeleg că a provocat un incendiu masiv în Tel Aviv. Racheta respectivă nu fusese testată domestic tocmai din cauza dezastrului pe care-l face. Israelul a fost folosit ca poligon de testare.

Americanii pun bocancul pe România pentru a o arunca în război. Care război? Oricare!

Ieri mulți spuneau că este o legătură între vizita limbricului de la Kiev la București și vizita pe care urmează să o aibă azi la Paris. Nu știu ce să zic. Mi se pare destul de superficială opinia. Spun asta nu pentru că ignor realitatea, ci pentru că lumea pare a uita „elefantul din încăpere”.

România intră în război!

CSAT-ul, instituția aia plină de incompetenți, care a stat la baza loviturii de stat din 2024(văzând „ruși verzi pe pereți”), s-a întrunit acum pentru a băga România în război. Știu, îmi veți repeta ceea ce spune propaganda, cum că americanii aduc doar elemente defensive și alte asemenea aberații. Evident că e fals!

Avioanele de alimentare sunt utilizate ca suport pentru bombardierele strategice. Sunt utilizate pentru alimentarea în zbor a bombardierelor, prelungindu-le raza de acțiune. Și ghiciți unde merge bombardierul ăla! Evident, aă bombardeze Iranul. Asta înseamnă că avionul care îl aprovizionează face parte din forța ofensivă! Hai, spuneți-mi, nu vă simțiți jigniți când sunteți făcuți proști în față de niște unii ca Nicu Psihicu și grupul de securiști din CSAT?

În ceea ce privește dronele și restul echipamentelor pe care americanii vor să le aducă aici, din nou treburile sunt absolut neclare. De ce-ar avea nevoie de noi pentru drone? Nu putem ști, dar tocmai pentru faptul că nu are logică nu înseamnă că nu e ceva „scris cu litere mici” care, mai târziu, s-ar putea să-și arate partea urâtă. 

Chestiunea de la care trebuie să pornim este cea de bază: în conflictul din Iran, SUA și Israelul sunt agresori, în conformitate cu dreptul internațional! Acest statut justifică orice reacție din partea Iranului și a eventualilor săi aliați(de exemplu, Coreea de Nord, deținătoare de rachete balistice intercontinentale, dotate cu focoase nucleare). Reacțiile pe care este îndreptățit să le aibă Iranul nu se opresc doar la statele  agresoare - SUA și Israel - ci și la toți aliații sau la zonele de pe teritoriul cărora se execută eventuale atacuri către Iran. După cum bine ați văzut în Golf!

Prin acceptarea cererii SUA, România devine automat beligerant în acest conflict, fiind considerată stat agresor. Nu o spun eu, ci Rezoluția 3314 a ONU care specifică limpede că „Acțiunea unui stat care permite ca teritoriul său, pe care l-a pus la dispoziția altui stat, să fie utilizat de acel stat pentru a comite un act de agresiune împotriva unui stat terț”. Astfel, Iranul are dreptul la autoapărare, reglementat în articolul 51 din Carta ONU! 

Și mai e ceva care e trecut la „și altele” cu prea mare ușurință. Iranul are un Parteneriat Militar cu Rusia. Acest parteneriat conține o clauză de „Non-Asistență pentru Agresor”. Prin aceasta, dacă una dintre părți este atacată, cealaltă se obligă să nu ofere niciun fel de ajutor militar sau economic agresorului. 

Noi, fiind considerați agresori, pe o piață din ce în ce mai firavă a hidrocarburilor, inclusiv cumpărarea la prețul pieței a hidrocarburilor rusești poate fi considerată un ajutor, astfel încât rușii au obligația de a se abține în a ne vinde nouă și celorlalți acoliți ai agresorilor respectivele produse. Știu că acum cei cu creierii franjuri vor spune că oricum noi sancționăm Rusia, dar, pe măsură ce penuria se va agrava, aprovizionarea va deveni extrem de problematică. 

Aceasta însă este consecința cea mai puțin îngrijorătoare acum. Ceea ce trebuie să înțelegem este că Iranul are ACUM tehnologia de lovire a teritoriului României. De asemenea, rachetele lor au fost auto-limitate la o rază de 2000 km, dar, prin tehnologiile pe care le dețin, pot oricând să mărească raza de acțiune a acestora. În condițiile în care SUNTEM AGRESORI, ne putem trezi cu consecințe!

Nu mai vorbesc de posibilitatea ca actualul conflict să degenereze, iar Rusia și China să se alăture oficial Iranului. România, aflată în barca greșită, nu va avea absolut nicio posibilitate de a rămâne neutră! Vom fi considerați din start agresor.

Nicu Psihicu a fost deosebit de pervers. Pentru a nu lua el decizia, a trimis-o spre Parlamentul Trădării Naționale. Acolo sunt două tabere: cea a așa-zișilor pro-europeni, care votează cu două mâini pentru și opoziția zisă „suveranistă” care va vota și cu mâinile și cu picioarele, ca să arate că ei sunt cei mai pro-americani posibili. Toți niște dobitoci!

Sunt ferm convins că cererea SUA va fi aprobată fără probleme. Dar și mai interesat aș fi dacă toți acești idioți își vor asuma vreodată prețul prăpădului la care ne expun. Ceea ce trebuie să înțeleagă este că, în conformitate cu același drept internațional, „liderii politici și militari ai statului-gazdă pot fi trași la răspundere de tribunale internaționale pentru complicitate la crime de agresiune”. Cei care uită istoria sunt obligați s-o repete. Presimt că, din nou, când toți limbricii ăștia vor umple pușcăriile, nimeni, dar absolut nimeni, nu va avea milă de ei! Și iar peste ani, niște unii nai prostănaci și mai uituci - așa ca noi - se vor întreba „de ce?”. 

Coșmarul în care ne aflăm

Dacă derulăm istoria recentă cu doar o lună înainte, ce ne rezultă? O lume care încă se chinuia să rămână normală. Oamenii își făceau planuri de concediu care includeau vizite în Iran, Emirate sau, dacă mergeau mai departe, preferau să facă o escală de 2-3 zile în Qatar s.a.m.d. Cu doar un an în urmă lumea răsufla ușurată deoarece scăpase de administrația dementă a lui Biden. Și oamenii chiar aveau speranțe, crezând că se termină coșmarul. De unde să știe omul simplu că poate exista un cretin chiar mai mare și mai periculos decât Biden?  Cu doar patru ani în urmă, era bucuria scăpării de farsa COVID, de amenințările cu vaccinarea forța și toate nebuniile unor minți bolnave. De unde să știe oamenii că risipa de fonduri publice cu războiul din Ucraina va fi infinit mai mare și mai deșănțată decât cea cu vaccinurile? Și doar cu șase ani în urmă, lumea nici nu avea habar de aberațiile în care va fi târâtă. Realizați că sunt șase ani de coșmar?

Și coșmarul continuă. Ca să înțelegeți cu cine aveți de-a face vă citez din memorie. Trump întrebat de un reporter spune că războiul s-a terminat. Reporterul revine spunându-i că Secretarul Hegseth a declarat că războiul abia a început și va dura mult până la finalizare. Replica lui Trump? „Ambele variante pot fi adevărate”. Ăsta-i omul, cretin „by design”. Ideea e că nimeni nu se miră de discursul său aberant. Toți dau din umeri nepăsători. Păi cum, mă, după ce ați avut un ramolit cu demență senilă acum digerați aberațiile unui tembel mai mare decât ăla?

Antony Blinken, fost Secretar de Stat, spune într-un interviu că Israelul a încercat să facă presiuni asupra Administrației Obama, transmițând informații false în privința Iranului și căutând să implice SUA în război. Obama a replicat spunând că în locul războiului este mai bună o diplomație puternică. Și asta a făcut. Atunci a fost și perioada de deschidere a Iranului, când Hassan Rouhani(bănuit a fi agățat de serviciile occidentale) a fost împins președinte al Iranului, cu politica sa reformistă. 

Dar totul a fost în zadar întrucât Israelul caută cu orice preț o răzbunare istorică pentru 1978-1979. Iar când dorința de răzbunare vine și pe fondul unui politician tembel, capabil să împingă țara în dezastru pentru a-și rezolva problemele penale, iată un mix toxic, conducând spre dezastru. M-a lovit în cap zilele trecute declarația președintelui statului Israel, conform căruia „nu se poate pune acum problema grațierii(lui Netanyahu) întrucât țara este în război”. Înțelegeți nebunia? Toată tevatura a fost generată pentru că unui nemernic  mincinos îi e frică să-și asume problemele penale pe care le are! Stau să mă gândesc, oare acum, după ce fratele i-a fost omorât în bombardamentul iranian de aseară, s-o simți mulțumit? Cât de ticălos să fii ca să-ți condamni neamul la suferințe și poate chiar la moarte doar pentru că nu vrei să te confrunți cu consecința propriilor fapte? 

În ceea ce-l privește pe Trump nici nu cred că mai are sens să insistăm. E prost și-atât! Toată lumea a dat vina pe Israel pentru atacul asupra școlii de fete din Iran. Doar că analiza datelor a constat altceva, anume că școala a fost atacată cu rachete Tomahawk. Ce credeți că a răspuns idiotul? „Racheta Tomahawk care a lovit școala de fete putea fi a altora. E o rachetă generică”. Ce să-i mai ceri? E complet prăjit. Nici să mintă nu știe. V-am spus de-atâtea ori: luați în seamă ipoteza prostiei deoarece vă va răspunde multor dileme!

Înainte de a încheia vă mai dau o mostră, de data aceasta de inteligență. Fostul premier qatarez, șeicul Hamad bin Jaber a spus că „de îndată ce vom declara război Iranului, America se va retrage din conflict, va vinde arme ambelor părți și va exploata resursele noastre, în acest fel învingându-ne”. Sunt vorbele unui politician fin, care știe ce spune.

Pe de altă parte, văzând ce se întâmplă în Israel și cunoscându-l pe Trump, mi-e teamă că idiotul planetei plănuiește un atac nuclear asupra Iranului, cu scopul de a-i pacifica. Așa ceva este absolut neacceptabil, dar pe cretinul de la Casa Albă îl văd capabil să deschidă Cutia Pandorei. Marea lui problemă e că, din punct de vedere nuclear, sunt mulți egali la masă. Ca să nu mai spunem că sunt și unii care chiar au o determinare mai mare decât infatuarea lui Trump și totul pentru a-i frige o nucleară-n bot! Și de-aici începe nebunia, iadul sau  cum vreți să-i spuneți.

Vă vine să credeți că în urmă cu doar șase ani totul era de o normalitate efectiv incredibilă pentru unul din ziua de azi? Vă imaginați că în doar șase ani s-a deschis un hău înfricoșător între noi și normalitate?

Săptămâna a doua

Fie că vreți să credeți sau nu, realitatea este că ne aflăm în a doua săptămână a conflictului din Iran. Un conflict declanșat de SUA și Israel, nemotivat de absolut nimic. Suntem, totuși, oameni raționali, astfel încât nu putem crede poveștile lui Trump cu bombe atomice, mai ales din perspectiva faptului că acele bombe atomice au fost căutate cu minuțiozitate prin Golf inclusiv în perioada lui Saddam. Constatăm și afirmăm limpede că iluzia americano-israeliană a unui conflict de câteva zile, în care Iranul să cedeze, a fost, de asemenea, falsă.  A te baza pe credința că omorând liderul vei face praf regimul trădează o prostie catastrofală! Acum povestea care se pune este dacă ceea ce se întâmplă acolo va dura mult sau foarte mult!

Nebunul istoriei(2)

Puțini știu numărul de stații THAAD pe care le are SUA. Vi-l spun eu: 8, DA, FIX OPT! Dintre acestea, 4 stații au fost distruse de Iran în primele zile ale conflictului. Ultima dintre cele opt stații a fost contractată în 2022 și onorarea comenzii a durat până în 2025! Acum Trump vrea să mute THAAD-ul din Coreea de Sud în Orient. Va rămâne și fără ăla dac-o va face. Dar coreenii spun că nu vor întrucât rămân în fundul gol în fața lui Kim Jong Un. 

Nebunul istoriei(1)

„Emiratezii” - ca s-o citez pe zâna prostiei absolute, Țoiu - mai au hrană doar pentru zece zile. Atât. Ce înseamnă asta? Că situația e groasă. Dar nu de nedepășit, cu siguranță. De găsit se vor găsi metode de peticit situația. Însă este un mic colțișor care se vede deasupra apei. În jos însă e un înfricoșător munte al aisbergului care-și va arăta fața hidoasă mult timp de-acum înainte. 

Se întâmplă ceva ciudat

Ieri portavionul Abraham Lincoln a avut o tentativă de a se muta în apropierea Strâmtorii Hormuz pentru a încerca protecția tancurilor petroliere și pentru a debloca situația. Doar că - în conformitate cu declarațiile IRGC - a fost atacat cu drone iraniene de nouă generație și a făcut cale întoarsă, rapoartele spunând că în prezent se află la peste 1000 km de coasta iraniană. 

Înaintea ultimei etape

Ieri a fost o zi grea pentru Iran. Valuri succesive de bombardamente americano-israeliene s-au abătut asupra localităților importante ale țării. Sistemul antiaerian pare definitiv căzut și asta din cauză că iranienii s-au bazat în mare pe propriile echipamente. După cum am spus, în termeni de război, există do diferență colosală între SUA-Israel și Iran. Asta au știut de la început conspiratorii. Doar că sunt câteva elemente pe care nu le-au luat în seamă.

Adevărul începe să iasă la lumină

În cazul conflictelor este bine să studiezi cu atenție mediul diplomatic întrucât aici se regăsește calmul necesar înțelegerii evenimentelor. Acolo informațiile care circulă sunt reale, fără exagerări și propagandă. Unul dintre capetele limpezi ale lumii actuale - care-și mai face și timp să ofere analize consistente - este fostul diplomat indian M. K. Bhadrakumar, pe care-l urmăresc de fiecare dată când când am posibilitatea. Ceea ce este specific diplomaților de mare finețe este nu doar inteligența și reținerea, ci și capacitatea de a se uita acolo unde trebuie, în timp ce ceilalți sunt concentrați pe artefactele momentului.

Singurătatea omului normal

1997-1998 - hoția ca instinct. O mână de mafioți inventaseră o schemă genială de fraudare. Pentru a funcționa era nevoie de un singur element: să se dea credite ipotecare. Fiecare dolar acordat se transforma în mii de dolari de produse financiare așa-zis sigure, care erau vândute unor instituții dornice de profituri facile. Cu toate că era vorba despre produse complexe, chiar și unui oligofren i-ar fi dat de gândit faptul că un ipotecar care se vinde cu o dobândă de 1% nu are cum să ajungă prin derivare să producă randamente de 3%. O mână de proști urlau că așa ceva nu se poate. Michael Burry spunea că e fraudă, dar propaganda mafiei era mult mai puternică. În Burry au aruncat cu noroi, iar în final l-a costat inclusiv căsnicia. Atâta că, datorită bolii pe care o are, a rămas neclintit în decizie, demonstrând în final că a avut dreptate. Și, în timp ce milioanele de „oameni pe val” își vedeau economiile ruinate și viitorul incert, Burry încasa 100 milioane $, iar fondul său de vreo șapte ori mai mult. A nu se înțelege că a fost vreo bucurie pentru Burry. Așa cum am spus, momentele prin care-a trecut l-au făcut aproape să o ia razna, iar viața personală oricum i-a fost făcută franjuri.

Războiul din Iran îi va demola mandatul lui Trump

Când ești în război, o asimetrie este o situație în care una dintre armate este cu mult mai puternică decât cealaltă. Există însă și un alt fel de asimetrie, de exemplu cea pe care am văzut-o în Afganistan. O armată ultra-puternică - cea americană - domina din toate punctele de vedere o armată rudimentară - cea a talibanilor - din punct de vedere militar. Cu toate acestea, SUA a ieșit învinsă din Afganistan. Asta după ce, cu ceva timp în urmă, URSS a ieșit învinsă de-acolo. Aceeași asimetrie: o armată ultra-performantă și ultra-dotată contra unor bărboși cu automate în mână. Care-i misterul?

Khamenei

Anunțul oficial al morții lui Khamenei este momentul în care se ajunge la un punct de inflexiune. Motivul? Într-o religie a sacrificiului, martajul este cea mai înaltă modalitate de a părăsi lumea aceasta. Dovada cea mai facilă e dată de faptul că Ayatollahul nu s-a ascuns într-un bunker, ci a rămas în casa sa, găsindu-și sfârșitul alături de o fiică și ginerele său. 

Stafiile

Mai ții minte prima ta oră de istorie? Ce înălțător, vei învăța despre tot ce s-a întâmplat în lume. Doar că, undeva s-a cam rupt totul. N-ai mai învățat nimic și pa! Stafia deja era în tine. Dar prima oră de engleză o mai știi? Ai crezut că ți se vor deschide ochii cunoscând o limbă străină. Aiurea, stafia intra în tine. La fel cu fiecare materie pe care-o făceai. Tu credeai că o faci pentru tine, dar, în realitate o făceai pentru ea, pentru stafia care, treptat, intra din ce în ce mai mult în tine.

Est vs Vest

„Aglomerația” din vecinătatea Iranului, deranjul intern din Taiwan referitor la obligarea mutării tehnologiei avansate de producție a chip-urilor în SUA, conflictul din Ucraina, demența Europei și tot ce vedem acum pe planetă au un singur sens: lupta Est-Vest, pământ vs mare, viitor vs trecut.

Rizea. Acel Rizea!

O să vă spun din start că nu fac parte dintre fanii lui Rizea. Nu l-am suportat pe personaj încă de la apariție, considerându-l cam rudimentar. Însă nu înțelegeam de ce era împins în față de PSD. Avea o atitudine de golan politic și, din punctul meu de vedere, aducea un minus partidului. Între timp au ieșit la iveală mai multe legături ale personajului cu diverși sus-puși din servicii, dintre care relația cu generăleasa Anaconda a fost cea mai șocantă. De altfel, la momentul dezvăluirii, mi-au fost clare două aspecte. Pe de o parte că nu Elena Istode era ținta - subiectul era spectaculos, dar ea ieșise la pensie - ci chiar Cristian Rizea. De cealaltă parte, am realizat că Rizea e o cărămidă mult mai importantă în arhitectura din umbră decât crezusem inițial. M-am mirat teribil la momentul respectiv, dar am crezut că se va pune batista pe țambal, așa cum se întâmplă de obicei cu afacerile discrete.

De ce plătim atât de mult energia sau adevărul despre piața românească de energie(pe înțelesul tuturor)

Pentru a preveni o creștere accelerată a prețului la gaze, guvernanții au venit cu o idee creață: transformarea Romgaz în distribuitor, pe modelul Hidroelectrica. Cu alte cuvinte, Romgaz, care oferă gazul cel mai ieftin și e deținut de stat, e obligat să intre pe piața de distribuție pentru a forța scăderea prețului. Pare interesant însă sunt două chestiuni care nu-mi dau pace. 

Cea mai mare problemă a lui Trump

În ciuda a ceea ce credeți, sub nicio formă Iranul nu este cea mai mare problemă a lui Trump. Doar că acum, după ce a fost tăvălit în țărână de ai lui, Trump caută în orice mod să iasă din strânsoare, iar Iranul pare a fi „ieșirea perfectă” pentru el. Vom lua azi problemele pe rând, pentru a înțelege de ce un eveniment aparent banal, trecut deja la „și altele” are efecte de-a dreptul devastatoare. Și nu doar pentru Trump.

Este vorba, desigur, de decizia Curții Supreme a SUA, cea care i-a limitat drastic puterea lui Trump de a se juca cu taxele vamale. Chiar dacă a ieșit precum un cocoșel anunțând 15% tarife globale, ceea ce nu a înțeles gloata este că întreaga operațiune este una strict de imagine. Motivul? Legea pe care s-a bazat Trump în impunerea acelui 15% îi permite să facă asta doar pentru maxim 150 de zile fără condiții suplimentare! Așadar, în 3 luni, puterea i se diluează din nou, fără posibilitatea altor subterfugii. Singura variantă ar fi cea în care Congresul prelungește tarifele. Însă, dacă asta nu se întâmplă, în ziua 151, taxa nu mai e aplicabilă. Și, ca să fie treaba treabă, vă voi spune că inclusiv această taxă este contestabilă, ceea ce i-ar putea tăia grav de tot aripile false ale lui Trump.

În mod sigur, decizia Curții Supreme va lansa o grămadă de procese de recuperare a tarifelor ilegal colectate. Suma calculată este situată între 190 și 260 miliarde dolari. Din punct de vedere teoretic acești bani se vor întoarce în economie: ori sub forma discounturilor la produsele importate, ori sub forma investițiilor. Așadar, pentru economie, funcționează similar unui stimulent. Locul unde lovește însă devastator este la nivelul datoriei publice. Chiar și fără beleaua asta pe cap, Trump a reușit să crească datoria SUA cu un incredibil 2.6% din PIB pe an. Raportați creșterea datoriei la creșterea economică de doar 2.16% și veți înțelege scenariul dezastrului: fiecare punct de creștere economică necesită un punct și ceva de îndatorare. E spirala absolută a dezastrului. Acum, cu returnările de taxe, datoria va crește și mai mult! 

Pentru a completa tabloul vă voi mai spune că, în medie, economia americană a crescut cu 2.36%(2011-2019). În 2022 a crescut cu 2.52%, în 2023 cu 2.93%, iar în 2024 cu 2.79%! Fac toate precizările legate de cifre pentru a le aminti „deștepților”  care mă contraziceau că ceea ce ei considerau a fi o „strategie genială a lui Trump pentru reindustrializarea SUA” s-a dovedit - așa cum am afirmat la momentul potrivit - un eșec. Bomboana de pe colivă vine din datele trimestrului 4 al anului 2025, când creșterea s-a blegit de tot, ajungând la 1.4%, după 4.4% în T3!

De ce vă povestesc toată poliloghia asta? Ca să înțelegeți că situația internă a lui Trump e destul de complicată. Așa cum prevăzusem, pe măsură ce trece timpul statul subteran își arată din ce în ce mai clar colții. Inclusiv în ceea ce privește intervențiile militare, constatăm o intrare „pe turnantă” a lui Rubio și un pas în spate al lui Vance. 

În ceea ce privește atacul Iranului, Rubio pare a fi vioara principală deoarece, ca neocon, are războiul în sânge. Inclusiv discursul său de la München a fost unul tipic de neocon și mai puțin unul apropiat de MAGA. E drept că s-a apropiat de tabăra lui Trump pe măsură ce rezultatul devenea clar, dar personal cred că „a fost direcționat” pentru a sluji „misiunii”. Nu întâmplător nulitatea Țoiu se simte în siguranță lângă Rubio. Până la urmă, ambii vorbesc aceeași limbă. Și nu întâmplător lui Nicu Psihicu i s-a făcut loc pe holuri tot la Rubio. E cel mai apropiat de aripa tefelistă.

De fapt, treburile stau în felul următor: Rubio este mărul otrăvit din executivul lui Trump, suficient de uns cu alifiile necesare pentru a-l prosti pe președinte. De partea cealaltă, Vance, chiar dacă e pe o poziție superioară față de Rubio, constată că are ușile închise. Iar aici nu-i vorba de adeziunea față de Trump, ci de interesul urmărit de fiecare. Rubio are în spate interesele statului subteran american, motiv pentru care împinge în față agenda pro-război sub aspectul unor „reparații”. De exemplu, „nu atacăm Venezuela, ci luptăm împotriva drogurilor” sau „nu avem nicio treabă cu regimul iranian, dar suntem nevoiți să-i lovim pentru că ei amenință stabilitatea zonei și interesele SUA”. Spre deosebire de el, Vance merge pe ideea unei relansări economice profunde deoarece vrea să aibă șansă la viitoarele alegeri, nu să fie puiul numai bun de sacrificat de către partid.

Povestea de la Curtea de Justiție a SUA l-a împins pe Trump într-un scenariu în care cuvintele otrăvite ale lui Rubio prind tracțiune. Acesta îi sugerează că regimul iranian este unul slab, că pot să-l instaureze rapid pe șah și că astfel vor avea controlul total al resurselor iraniene, sugrumând China. Fals deoarece China oricând poate folosi Rusia ca pe propria benzinărie, mai ales în condițiile în care sunt puse ambele la stâlpul infamiei. Inclusiv Rubio știe asta, dar interesul său, repet, este cel de împingere în față a agendei războinice întrucât din asta trăiesc neoconii și întreg statul subteran. 

Acum lui Trump i se suflă în urechi vorbe otrăvite. Pe o parte Rubio, pe partea cealaltă Netaniahu. Fiecare cu interesul său. Iar Trump îi ascultă prostește pe toți crezând că, dacă a pierdut Nobelul pentru pace, cel puțin va avea șanse la cel pentru Război(sau la titlul de „Napoleon”, fără a părea să știe că acel titlu se dă doar în instituțiile de specialitate). Doar că așa ceva nu există. Iar de câștigat nu va câștiga decât compromiterea sa definitivă. Cu economia făcută praf, cu armata deplasată aiurea acolo, Trump e prins într-o cursă de șobolan. Iranul n-a mai acceptat blatul cu bombardamentele reciproce și de negociat reducerea arsenalului standard nu negociază sub nicio formă deoarece e ca și cum și-ar negocia dacă pedeapsa capitală să le fie aplicată sub formă de spânzurare sau împușcare. Și așa se ajunge la punctul fără ieșire, anume la cel în care lui Trump i se va spune că efectiv nu are ce să facă deoarece asta e ultima lui șansă. Și că oricum înfrângerea Iranului e ceva facil de obținut. 

Mulți așteaptă următoarea rundă de negocieri care e vineri și spun că SUA nu vor ataca până atunci. Serios? Păi data trecută cum au făcut? N-au atacat înaintea sesiunii de negociere? Posibil ca la fel să facă inclusiv acum. 

Ceea ce însă e cert e că, în timp ce oamenii ca subsemnatul se uită la evenimentele respective cu teamă, cei de la manete se și visează numărând teancuri „fără număr” bancnote. Și fix aceia, mai precis lăcomia lor, sunt cei mai mari dușmani ai lui Trump în special și ai americanului de rând în general. Astfel, dacă e să se meargă la rădăcina problemelor omului simplu, pe-acolo ar trebui să se caute, nu prin Iran sau aiurea. Dar, mă rog, ceea ce am afirmat sunt simple vorbe-n vânt în condițiile în care interesele mafiei restrânse primează mereu. 

Aventuri americane și alte povești de „succesuri”

Uneori nu comentez imediat evenimentele deoarece estimez că ceea ce vor genera va fi mult mai spectaculos și, în același timp, edificator pentru înțelegerea întregului context. Despre asta e vorba în ceea ce s-a numit prima(sau a doua?) întâlnire a „Consiliului Păcii” al lui Trump, o organizație bombastică, la fel ca și inițiatorul său, al cărei scop nu-l poate explica mai nimeni, dar care e blindată ori cu personalități accentuate ale politicii mondiale actuale, ori cu fripturiști, ori cu amici de-ai lui Trump care-au mers acolo „ca să-i facă damblaua”. În ceea ce ne privește pe noi, Consiliul Păcii are meritul de a-i fi transformat pe mucușoriști din anti-Trumpiști în Trumpiști și pe Trumpiștii ziși suveraniști în anti-Trumpiști. Dar să le luăm cu ușurelul, ca să înțelegem contextul. 

Nici nu s-a terminat bine întrunirea Consiliului Nimicului Absolut, că Trump a încasat un croșeu de la Curtea Supremă a SUA. Cu o majoritate covârșitoare, judecătorii Curții au decis că e cazul ca Trump să nu se mai joace cu  tarifele așa cum se juca, atunci când era mic, cu țuțurelul în țărână. Iar asta, credeți-mă că, indiferent de circul făcut ulterior de Trump, a fost cu adevărat o „pălitură de osândă” pe care-a luat-o în moalele capului. Practic, în toată afacerea nu e vorba despre tarife, ci despre un mesaj care i se transmite dur lui Trump: SUA nu-i feuda ta! Este răscoala statului subteran american care, treptat, se va face din ce mai vizibilă. Suntem în 2026 și dușmanii lui Trump mizează pe un dezastru al său la Midterms, după care întreg mandatul îi va fi făcut praf, în dulcele stil clasic. De aceea decizia, tradusă prin prisma băsismului mioritic, ar fi „Trumpulică, nici nu știi/ cât de mic începi să fii”.

Ei bine, abia acum îl putem introduce pe debilul nostru de la Cotroceni care a mers pe Tărâmul Făgăduinței, precum sărăciile lumii din alte vremuri. Doar că, în timp ce ăia căutau să trăiască normal, într-o lume cu adevăra nouă, deviantul nostru și delegația sa de papleci a mers la drum cu gândul acceptării conducerii ilegitime a României de către „lumea politică internațională”. Nici el - dar nici consilierii săi la fel de incompetenți - n-au cum să înțeleagă o realitate crâncenă, anume faptul că înainte de a fi acceptat, tu trebuie să exiști. Iar Nicu Psihicu, pur și simplu nu există! E un strigoi politic, un ilegitim care, pe lângă cocoașa oribilă pe care-o poartă-n spate, mai e și diliu(la propriu!), transformându-se astfel într-un personaj absolut nefrecventabil, de care nu se apropie nici dracu'!

Nu știu cine i-o fi șoptit că participarea la Consilul Nimicului îi va oferi șansa să intre în „lumea bună”, cel puțin prin prisma acceptării sale. Și ca să fie pusă inclusiv bomboana pe colivă, pentru „primenirea” diliului nostru a fost angajat Paolo Zampolli, un tiriplic având acces la Trump prin prisma faptului că a fost un fel de pește al Melaniei, cel care i-a pasat-o lui Trump în așternuturi. Unii cred că asta îl face capabil să facă „jocuri mărețe”. În realitate, personajul este o apariție exotică, un fel de combinație păduchioasă între slugă, pește, agent de vânzări și om-bun-la-toate, cocoțat pe un post diplomatic unde i se cer „rapoarte de vânzări” așa cum vezi pe la agențiile imobiliare de cartier. Ei bine, personajul ăsta a transformat întreaga vizită a Mucușorului Psihic într-o aventură tragicomică, mai penibilă chiar decât cea pe care Nicu Psihicu în persoană ar fi făcut-o dacă ar fi fost lăsat singur.

De la discursul halucinant, continuând cu disperarea de a da mâna cu Trump - penalizată de agentul de securitate și terminând cu așa-zisa întâlnire cu Rubio, totul a fost de pomină! Discursul în care mai avea puțin și adăuga „și dacă mai consideri matale că mai tre' pus ceva, punem și aia”, rostit icnit, de nici naiba n-a înțeles „ce vrea să spuie poietul(sic!)” părea desprins dintr-un scenariu în care repetentul clasei trage cu disperare să mai evite încă o corijență. Nu mai vorbesc despre faptul c-a promis cheltuirea unor bani de parcă dădea din ograda mă-sii. Cum naiba să promiți că aduci în România 1000 de copii din Gaza împreună cu 4000 de însoțitori de-ai lor? Tradus înseamnă o obligație de plată de vreo 5 milioane EUR lunar, fără costul tratamentelor medicale! De unde dai banii ăștia, diliule? Din taxele crescute pe care românii nu le mai pot plăti? Nici dacă-i dicta Netaniahu nu ieșea ceva atât de grav și periculos pentru România! Dar, evident, nu ne mai luăm de la asta întrucât au fost altele chiar mai grave! 

Modul în care Olimpișor al nostru a dat fuga să-l prindă pe Trump, a fost ceva mai comic decât cursa de prins iepuri. Cum naiba, băi diliule, să ajungi să te ia agentul de pază de urechi și să te trimită la colț? Cine l-o fi păcălit pe prostovan că trebuie să desfășoare o așa cursă demnă de „3000 metri cu obstacole”? Ce consilier cretin i-o fi spus „Fugi, Nicule, fugi!” de-a rămas toată lumea cu impresia că din partea României a participat Forrest Gump-versiunea chiar mai dilie? Cum să te ia, măi netotule, agentul de pază de guler și să te arunce la locul tău, exact așa cum făcea diriga cu golanul clasei? Mare tembel trebuie să fii pentru o asemenea nerozenie! Și, nu în ultimul rând, scamatorul politic Zampolli l-a strecurat pe Nicu Psihicu într-o întâlnire cu Rubio, undeva pe holuri, probabil în drumul lui Rubio spre WC. Motiv pentru care, cât se poate de logic, Nătărăul de România nici măcar n-a apărut în programul de întâlniri al lui Rubio. Păi n-avea cum întrucât, din fotografii se vede clar că așa-zisa întâlnire s-a desfășurat sub stindardul „Hai, Paolo, scurteaz-o că I'm pissing myself!”. Dar ca să fie treaba treabă, ca un adevărat salesman de duzină, Zampolli a băgat pe X textul de mai jos(pe care nu-l traduc deoarece îmi crapă obrazul de rușine):

„As Secretary Lugtig’s team’s request, hours later I delivered $420 million sale and further cooperation. This was formalized at the Munich Security Conference with our Ambassador to NATO, the National Energy Dominance Council, and the U.S. DAS. The genius vision for sport diplomacy of Secretary Rubio is enabling uncountable success. We also shared the work in progress with Secretary Rubio on the ongoing $30 billion energy deal, which I proudly initiated months ago with Minister Ivan of Romania’s Energy Ministry.”

Cu alte cuvinte, pentru aventura ratată din SUA, prostul nostru a plătit 420 milioane $ într-un nou contract cu cântec, absolut inutil pentru noi, ca de altfel toate contractele pentru înzestrarea așa-zisei armate naționale. Dar bomba vine de la neica nimeni ăla de la Energie care, aflăm, că a dat un contract de 30 miliarde de dolari către SUA. Băi, jegurilor, dar românilor, în afară de taxe și *UE, le mai dați ceva?

S-a făcut tam-tam pe tema confuziei cu „prim-ministrul”. Nu aia a fost gravă, ci întreaga circotecă pe care, iată, aflăm că o plătim cu bani grei, pe care nici nu-mi dau seama de unde o să-i luăm. Știți care e însă problema? Trump e deja mort. Consiliul său pentru Pace e un act ratat. Iar politica sa, în scurt timp, se va lovi de ziduri din ce în ce mai dure. După o perioadă de aparentă adormire, vedem cum statul subteran american se regruprează agresiv. Asta înseamnă că se intră mai devreme în cea de-a doua fază a rezistenței, similară celei din primul mandat, în care Trump a rămas prematur fără puteri. Mai țineți minte penibilitatea cu mitingul ăla care a fost canalizat „să degenereze”, dovedindu-se numai bun pentru ca dușmanii săi să  profite de el? Evenimente similare se vor desfășura și de-acum înainte. Ceea ce e și mai crâncen e că toată regruparea paraziților din statul subteran american se face în condițiile unei teribile crize de leadership din Partidul Democrat. Și, întrucât deviantul Mamdami nu poate participa la prezidențiale, nu știu de ce o voce îmi șoptește că se pregătește ce e mai rău pentru SUA, anume Alexandria Ocasio-Cortez! Doar că pentru noi nu e nimic pozitiv întrucât promisiunile lăutarilor care reprezintă România vor trebui îndeplinite, indiferent de cine se află la Casa Albă. Și indiferent de rezultatul dezastruos al vizitei diliului și al echipei sale de clovni. 

Vai de capul nostru de adormiți care nu facem altceva decât să îngițim, exact ca trotuarista proastă căreia peștele-i promite c-o să-i ia chiloți noi.

P.S. N-am mai considerat necesară comentarea prestației lingăilor de serviciu Mândruță sau Gâdea și nici repoziționările progresiștilor autohtoni gen Tapalabă sau deviantul CTP. Sunt mișcări normale: unii aleargă după sarmale în timp ce fripturiștii adevărați visează la banii deblocați ai USAID din care democrații să reaprovizioneze șobolanii de peste tot din lume. 

Ceea ce însă o să remarc este căderea tragică a noastră. Nu credeam că o să-l regret pe Plăvan, dar comparați vizita sa cu dileala cretinopatului de la Cotroceni, care ne-a transformat în cârpă de șters noroiul. Sau rahatul.