Dotcom 2?

Într-o discuţie generată de un articol recent, mă declaram sceptic în ceea ce priveşte acţiunile Facebook. Intrarea mea într-o asemenea discuţie poate părea unora cel puţin dubioasă şi aceasta din cauză că este cunoscută poziţia pe care o am în legătură cu acest emitent. De fiecare dată am subliniat slăbiciunile companiei şi am recomandat evitarea. 

Piaţa vede însă lucrurile radical diferit. Facebook aproape şi-a dublat valoarea într-un an, iar temerile incipiente abia dacă se mai aud. Noi, denigratorii de altădată, ar trebui ori să facem linişte ori să trecem gălăgioşi în tabăra învingătorilor. Nu de alta, dar când eşti contrazis de realitate e timpul să faci o pauză. Altfel rişti să fii consecvent precum boul. 

Cum sa pornesti o revolutie

Social Collapse Best Practices

Protecţia castelului

După ce cotaţia Google a sărit de 1000, lumea pare a arăta diferit. Brusc, opiniile s-au reaşezat, iar bursa pare a se fi obişnuit cu această nouă realitate. Dincolo de ultima creştere spectaculoasă de peste 13%, poate ar trebui să ne punem întrebarea dacă nu cumva asistăm la un eveniment similar unuia din trecutul apropiat. Un cunoscut de-al meu exact asta a evocat atunci când acţiunile Google depăşeau triumfalist reduta de la 1000$.

Cu un an în urmă, în septembrie 2012, acţiunile Apple săreau timid de 700$. Avertizam atunci că avem de-a face cu o creştere isterică, total nejustificată. Privind retrospectiv ne dăm lesne seama că am avut dreptate. De fapt, atunci, rumoarea lansării unui nou model de iPhone, a aruncat imaginaţia investitorilor la cote isterice, făcându-i pe mulţi să parieze sume nebuneşti. Oare acum nu avem parte de acelaşi scenariu dar cu alt personaj? E o întrebare.

The Biggest Scam in the History of Mankind

Conspiraţia nebunilor

Într-un aer de dramoletă bulevardieră, Congresul SUA a votat în al doisprezecelea ceas terminarea impasului fiscal al SUA. Şi aşa se încheie cât se poate de previzibil cel mai recent shutdown. 16 zile care vor rămâne în istorie, adăugându-se lungului şir al celorlalte semi-falimente.

În urma evenimentelor nu ne rămâne decât gustul amar al unui spectacol de prost gust. O confruntare între forţe politice confuze, înotând într-un ocean de ignoranţă. Aceasta este America momentului, o ţară din ce în ce mai dezamăgitoare, alunecând cu graţie spre zona nisipurilor mişcătoare. E o realitate de care va trebui să ţinem cont în viitor.

Alternativa feroviara

Istoria este un izvor fantastic de pilde legate de jocurile de putere ale trecutului reflectate cumva magic în evenimentele actuale. Pentru observatorul detaşat, modul în care unele fapte ale contemporanilor rimează cu unele din trecut e de-a dreptul frapant. Astfel încât, de cele mai multe ori, nu ne rămâne decât mirarea urmată de întrebarea logică pe care ţi-o pui instinctiv: oare cum de se fac aceleaşi greşeli? Răspunsul este la fel de logic şi se bazează pe superficialitatea noastră ca specie. Cum poţi cere unei gloate să-şi amintească nu ştiu ce întâmplare din antichitate când aceasta este incapabilă să-şi amintească elemente similare petrecute cu un an în urmă?

Una din lecţiile fundamentale ale istoriei este cea legată de prosperitatea rutelor de transport. Există nenumărate oraşe care au înflorit exploziv doar ca urmare a situării strategice pe o rută importantă. Schimbul de mărfuri aduce cu sine prosperitatea şi, de asemenea, influenţa politică. Dar ce faci atunci când eşti exclus, când eşti situat la o extremitate, iar probabilitatea ca o rută importantă să treacă pe la tine e aproape nula? Stai şi priveşti cu jind la alţii? Desigur nu! O variantă înţeleaptă e să-ţi forţezi creativitatea şi să-ţi reevaluezi avantajele.

Luati aminte!

"Singura strategie viabilă este aceea de a avea un portofoliu 

cât mai diversificat astfel încât nu toate activele să fie afectate

de colaps." 

Într-o intervenţie la Bloomberg TV, Marc Faber vorbeşte franc, în stilu-i caracteristic despre cum vede criza actuală, despre stupiditatea politicienilor şi politicilor actuale şi, de asemenea, despre modalităţi de evadare din criză. Aveţi mai multe în materialul de mai jos.

P.S.: Nu sunt de acord cu toate ideile lui Marc(în special cu cea legata de aur).

Primavara araba si urmarea logica

Statele care au fost împinse în experimentul revoluţiilor la comandă sunt din ce în ce mai aproape de finalizarea lungului drum spre dezastru. Toate idealurile zilelor în care visau libertate şi prosperitate sunt pierdute. În schimb, oamenilor de-acolo li s-a dat cu vârf şi îndesat ceea ce merită: haos.

Poate părea de-a dreptul obraznică afirmaţia din paragraful anterior. Cum e posibil să dai cu piciorul atâtor milioane de oameni amărâţi? Cum e posibil să asişti la jocul cu destinul lor şi apoi să afirmi răspicat că haosul în care se află este ceea ce merită? Atentate, foamete, crime, ideologii stupide, disperare. Sunt feţele revoluţiei arabe, stihiile care au pus stăpânire pe întreaga zonă. 

Turcia - vremea răzbunării

În mai 2013, Turcia lui Erdogan îşi încheia colaborarea cu FMI, plătind ultima tranşă din acordul parafat în 2008. Pentru turci probabil a fost un motiv de bucurie să constate că au reuşit, în sfârşit, să ducă la capăt un acord cu instituţia în cauză. Şi, ca în orice parteneriat, finalul n-ar fi trebuit să cuprindă decât o strângere de mână şi un zâmbet forţat. C-aşa-i în business.

Având în vedere că, din exterior, nu s-au constatat mari diferenţe de opinie între clasa politică turcă şi birocraţii Fondului am putea considera că parteneriatul s-a desfăşurat lin, conform aşteptărilor ambelor părţi. Turcia, trebuie s-o recunoaştem, a avut zile bune în timp ce planeta se afla în suferinţă. Creşterea sa economică a fost întrecută doar de China, ţara în care creşterea e o obligaţie de partid şi de stat. Acesta este şi motivul pentru care Erdogan este de nezdruncinat, părând un fel de colos politic invulnerabil.

Shutdown - un posibil manual

A trecut o săptămână de la shutdown-ul SUA. Angajaţi ai unor agenţii nesemnificative au fost trimişi acasă, în timp ce viaţa şi-a continuat drumul. În rest, mai nimic. Oare doar la atât se rezumă falimentul stăpânului lumii? E o întrebare.

În mod normal, oprirea unui stat care a deraiat de la un comportament normal e o dovadă de democraţie. Atunci când ai tendinţa să mănânci precum porcul, e chiar recomandabil ca o forţă oarecare să-ţi pună pumnul în gură şi să te salveze de la un dezastru. Pe hârtie, cel puţin, aşa stau lucrurile.

Celalalt front

În timp ce America manipula de zor politica proaspăt-unitei Europe, marele învins nu-şi abandona ţelul. Căderea comunismului, eliberarea fostelor zone de influenţă sovietică, valul libertăţii şi celelalte fenomene ale începutului de deceniu nouă lăsaseră o marjă imensă politicii americane. Marele Frate de peste Ocean pur şi simplu nu mai făcea faţă declaraţiilor de dragoste venite dinspre lumea fostă comunistă.

Cu un spaţiu imens de manevră, America era de neoprit. Mai mult, fostul mare duşman se zbătea între caracatiţa corupţiei şi aburii de alcool ai unei administraţii din ce în ce mai fragile. Fostul imperiu sovietic arăta mai prost ca niciodată. Tendinţele centrifuge, haosul şi problemele economiei transformaseră fundamental fosta mare putere, conducând-o aproape de marginea prăpastiei.