Într-o discuţie generată de un articol recent, mă declaram sceptic în ceea ce priveşte acţiunile Facebook. Intrarea mea într-o asemenea discuţie poate părea unora cel puţin dubioasă şi aceasta din cauză că este cunoscută poziţia pe care o am în legătură cu acest emitent. De fiecare dată am subliniat slăbiciunile companiei şi am recomandat evitarea.
Piaţa vede însă lucrurile radical diferit. Facebook aproape şi-a dublat valoarea într-un an, iar temerile incipiente abia dacă se mai aud. Noi, denigratorii de altădată, ar trebui ori să facem linişte ori să trecem gălăgioşi în tabăra învingătorilor. Nu de alta, dar când eşti contrazis de realitate e timpul să faci o pauză. Altfel rişti să fii consecvent precum boul.