Marea Britanie încotro?

Maşina de propagandă a Uniunii Europene rulează fără încetare pentru a le explica englezilor ce eroare au făcut, ce dezastru îi aşteaptă şi ce nasol le va fi „singuri pe lume”. Chiar dacă urnele au tăcut de mult, chiar dacă viaţa îşi reia ritmul normal, propaganda n-are somn. Şi asta indiferent că vorbin de CNN, BBC sau multitudinea de bloguri, conturi de social media, chat-uri s.a.m.d. Totuşi, ce sens are?

Dacă vă puneţi această întrebare înseamnă că n-aţi înţeles nimic din ceea ce-nseamnă Uniunea Europeană. Păi aţi uitat cum urlau de mama focului mediile propagandistice după ce băsescu fusese demis de 90% dintre votanţii la Referendum? Atunci ce sens aveau strigătele animalice din toţi bojocii? De ce-şi rupeau gura tapalabii, tapalabiile, coloneii, preşuliştii, liikenii s.a.m.d.? Nu era oare lupta pierdută? Desigur, nu! Exista ceea ce UE ştie să facă mai bine: corecţia „erorii” sau, mai pe româneşte, „întoarcerea portofelului”. Şi s-a văzut bine ce a urmat. Un limbric din SUA care le-a asigurat pe slugi că e de acord cu batista pe ţambal, o Curte (anti)Constituţională penibilă şi un sistem care-a pus rapid pumnu-n gură.

Brexit?

„A trebuit să moară oameni ...” spunea semi-agramatul nostru preşedinte într-un moment ciudat al istoriei noastre recente. Iată că în contextul referendumului pentru ieşirea Marii Britanii din UE tocmai s-a întâmplat tragedia. Şi, pentru a nu amâna discuţia, vă voi spune încă de la început că, fără a fi vreun conspiraţionist înfocat, consider uciderea lui Jo Cox un act programatic al propagadei pro UE. Sună ciudat?

Aşa cum am spus şi pe facebook, e vorba de o strategie clasică de poziţionare: de-acum înainte cei care sunt în tabăra pro-UE vor fi „cei buni, victimele”, iar cei anti-UE „brutele fără sufleu, ucigaşii celor nevinovaţi”. Este atât de limpede, atât de transparent încât n-are sens să mai insist.

DNA, SRI, SIE, Soros si Ambasada SUA au pierdut alegerile!

În esenţă aceasta este ştirea zilei. S-a consemnat un dezastru pe linie înregistrat de structurile de forţă ale statului în lupta lor cu democraţia. Începând cu referendumul pentru demitrea lui băsescu, la care rezultatul a fost întors prin lovitură de stat, aşa-zisele instituţii ale statului şi păpuşarul din spatele lor - Ambasada SUA - pierd constant alegerile. Desigur, recuperează după aceea prin metodele consacrate, însă, la urne, pierd.

Exact acelaşi lucru se întâmpla şi pe vremea comuniştilor. Pierdeau la urme, recuperau la numărătoare. În vremea democraţiei de faţadă e ceva mai greu cu falsificarea numărătorii astfel încât se adoptă metode cosmetizate: mai un roi de acoperiţi băgaţi peste tot, mai un dosar penal, mai o agitaţie, mai o campanie de presă, s.a.m.d.