Sugestie turistică

În special pentru noi, bucureștenii, sugestia turistică de azi trebuie luată serios în considerare. Există un loc în care ne putem refugia relativ rapid, fără a avea parte de nebunia din locurile „tradiționale de refugiu”. Un loc în care normalitatea e normalitatea. Știu că sună aiurea, dar nici măcar nu vă mai puteți imagine cât de bine e să fii normal. Eu unul am aterizat întâmplător în dimineața asta și mi-a plăcut atât de mult încât, la întoarcere, o să mai pierd vreo câteva zile pe-acolo. 

O incompetență mare până-n Mexic!

Cazul românilor reținuți arbitrar în Mexic a consternat opinia publică de la noi. Cum adică să mergi în vizită într-o țară străină și să te trezești semi-arestat, cu actele confiscate de către autoritățile de-acolo și lăsat fără mâncare, pus să dormi pe jos într-o incintă precum cei răpiți prin conflictele din Orientul Apropiat? E într-adevăr strigător la cer. Doar că, dincolo de consternarea noastră e nepăsarea autorităților de la noi. Vă garantez că ieșirea lui Aiurescu în conferința de presă nu face nici cât două cepe degerate, mai ales în condițiile în care important e ceea ce n-a spus la acea conferință de presă, adică adevărul jenant.

Lumea pe care o vezi

Scopul fiecărui eveniment grandios cu care avem de-a face este deosebit de simplu, anume dezvăluirea viitoarei structuri globale de forță. Încă de la întemeierea sa, Organizația Națiunilor Unite(inițial denumită „Societatea...”) avea ca scop instituirea unei guvernanțe mondiale. Planurile „mondializării” sunt vechi, la fel ca și dihotomiile „inexplicabile” ale istoriei de după Renaștere. După ce se va pune pe tapet, cei care încă vor mai avea curajul să raționeze atunci, vor realiza că am avut de-a face cu unul dintre cele mai articulate programe din istorie pentru preluarea puterii absolute la nivel global.

De altfel, ceea ce ar trebui să înțelegeți este că, de facto, puterea a fost preluată de multă vreme și există un guvern mondial! Deja nu mai ai unde să fugi, deja opțiunile contrare sunt blocate. Eroismele(sau scenetele) de tipul Trump sunt, din start, sortite eșecului. De altfel, toate întâmplările la care asistăm au și ele miza lor. În cazul lui Trump - și al celorlalți naționaliști care ar apărea mai mult sau mai puțin întâmplător - mesajul e clar: lucrurile se mișcă în direcția desenată, orice împotrivire e inutilă și, din start, sortită eșecului. Ce înțelegem din ceea ce-a pățit Trump? Că nu contează „puterea” pe care o ai în mână atunci când e vorba de nerespectarea „mersului natural”, a direcției trasate. N-o respecți devii penibil chiar și atunci când ești „cel mai puternic om al planetei”. Iar penibilul care i-a fost rezervat lui Trump e unul de-a dreptul dezgustător.

Iată lumea reală! N-are sens să vă iluzionați, să vă legați de speranțe deșarte. Vreți un exemplu? Iată-l: pașaportul pentru vaccinare. Chipurile Franța se opune în numele „drepturilor omului”. Grecia în schimb - țară ai cărei cetățeni sunt împotrivă în proporție de peste 80% - susține că e de acord cu pașaportul. Parcă-i și văd pe unii rostind ușurați: „Hai că din confruntarea dintre Grecia și Franța doar n-o ieși Grecia învingătoare?”. Vedeți cum sunteți atrași? Tocmai ce asistați la o grotească punere în scenă a luptei dintre David și Goliat. Și fie ca cel mai „îndreptățit” să câștige! În treacăt vă spun că Grecia e în cel mai crunt lockdown din câte-au existat până acum. Oamenii sunt ținuți în case prin teroare pentru a accepta vaccinarea. În ciuda faptului că la ei se găsesc ierarhi care să practice jocul absurd al vaccinării în direct, opinia generală e contrară. Și, cu toate acestea, Grecia - la nivel oficial - pozează în campioana măsurilor luate de gașca globalistă.

Procesul de mondializare este programat să ni se dezvăluie treptat, printr-o multitudine de evenimente atent puse în scenă. Criza COVID-19 a fost începutul grandios și, de asemenea, intrarea în scenă primei componente „publice” a noii orânduiri: „Ministerul Global al Sănătății” numit OMS. Vi se pare că glumesc? Ce organizație mai mult sau mai puțin mondială a reușit vreodată pe această planetă să determine un lockdown global, să schimbe chestiuni care intraseră în normalitate? Înainte de „marea înscenare” mergeai cu câțiva Euro la Barcelona. Avioanele ajunseseră precum „ratele” de pe vremuri(așa li se spunea autobuzelor care legau orașele de sate). Luatul mesei în oraș devenise, de asemenea, o obișnuință. S-ar fi gândit cineva că doar un an mai târziu toate micile sau marile răsfățuri ale traiului cotidian vor suferi asemenea mutații? Evident că nu.  Iar acum, totuși, suntem doar la început.

Fiecărei noi componente a „guvernanței mondiale” i s-a alocat spectacolul său de „intrare în scenă”. Prima parte a „dansului” a fost cea mai grandioasă, pentru celelalte urmând ca spectacolele să nu mai fie atât de lungi deoarece lumea se „călește” din ce în ce mai ușor. Probabil vă întrebați care-i următorul intrat în scenă? V-am anunțat încă de aseară: Mediul.

Nu-mi dau seama ce se va întâmpla, dar toate semnalele pe care le am mă conduc la ideea că, începând cu luna februarie, vom avea parte de evenimente legate de mediu. Așa cum COVID-ul ne-a împins OMS ca autoritate ultimă în domeniul sănătății, urmează să aflăm despre o nouă componentă: Organizația Mondială a Mediului(care nici nu știu bine dacă e constituită, la ora actuală fiind reprezentată de câteva muște care și-au zis așa, în ciuda faptului că „viitorii grei” activează în niște organisme de mediu ale ONU). Veți vedea din ce în ce mai des OMM, al fel cum, începând de anul trecut ați auzit de OMS.

Partea frumoasă a operațiunii este că, în timp ce OMS era o organizație stabilită de mult timp, cu istoric și prelungiri în toate colțurile lumii, OMM e doar o chestie firavă care va apărea de nicăieri. Cu toate acestea ea e cea cu numărul doi la intrarea pe scenă.

Curioși să aflați? La fel de curios sunt și eu. Spectacolul e pe cale să înceapă. Din 12 februarie - ni se transmite pe toate căile - începe anul „bivolului de metal”, un an „plin de schimbări”, în care „fenomenele naturale se vor intensifica”. Ați întâlnit asta până acum? Puteți citi, de curiozitate, „prognozele” horoscopului chinezesc pentru anul care vine? Veți rămâne surprinși!

Singura întrebare pe care ar trebui să v-o puneți este una cât se poate de simplă: de ce oare toate evenimentele „epocale” își au începutul la fiecare schimbare de an chinezesc? Eu asta mă întreb de foarte multă vreme. Și-aș mai avea una suplimentară: de ce oare credincioșii care merg și se roagă în biserică sunt terfeliți de „civilizații” care mestecă horoscoapele livrate cu insistență în toate mediile de spălare a creierelor? Poate aflați răspunsul în dimineața asta la horoscop. Sau poate dați o fugă la numerolog să vă facă profilul.

P.S. Cei „consternați” de ninsoarea de la Madrid ar trebui să afle că imaginea care însoțește articolul de față e făcută în ... 2009!

Virusul de la MAE

O româncă a devenit oficial prima turistă detectată cu coronavirus la intrarea în Grecia. Chestiunea în cauză m-a șocat, dar cel mai mult m-a șocat avântul muncitoresc al mass mediei autohtone care a supraexpus evenimentul. Culmea, MAE a intrat în joc și a dat un comunicat referitor la respectiva româncă.

Puterea celor mici

În urma cu vreo zece ani, undeva într-o cafenea, câțiva tineri au avut ideea de a exporta modelul european de partajare a mașinii spre America. Pe scurt, cam aşa s-a născut una dintre cele mai inovative companii.

Zipcar a pornit de la câteva idei generoase. Chiar dacă pe site-ul lor se vorbeşte despre dezvoltare durabilă, scăderea amprentei energetice s.a.m.d., în realitate au prezentat un model fiabil din punct de vedere economic. În principal au dovedit că partajarea unei maşini este mult mai economică decât deţinerea sa. Pentru a avea o maşină de la Zipcar n-ai nevoie decât de un smartphone. Intri pe site-ul lor, verifici care este centrul cel mai apropiat de tine, rezervi maşina şi .... gata. Când ajungi la centrul lor doar pui cardul în dreptul semnului din parbriz şi uşile maşinii se deschid. Cheia e în contact, maşina gata de a fi folosită şi tu plăteşti doar pentru cât o foloseşti. Avantajele sunt multiple faţă de modelul clasic: nu mai imobilizezi o suma mare pentru cumpararea maşinii, nu mai plăteşti impozitele şi taxele, nu mai ai problema locului de parcare s.a.m.d. Te costă mult mai puţin deoarece plăteşti strict pentru cât utilizezi maşina.

Strategii de criza

După eliberarea de sub otomani, grecii au rămas cu o ură istorică față de foștii asupritori, ură care s-ar putea confunda cu spiritul patriotic grecesc. Sentimentele sunt similare și din partea cealaltă a granițelor deoarece nici turcii nu sunt cei mai mari iubitori de greci. Simpatia reciprocă a avut numeroase momente de manifestare, cunoscute destul de bine publicului larg.

Pe vremea când Evangelos Venizeos era prim ministru, știrea conform căreia adevăratul său nume de familie e de fapt Turkoglu i-a dinamitat autoritatea, coborându-l în sondaje și erodând rapid procentele partidului său. Cu toate că sentimentele adverse față de turci sunt un fenomen omniprezent, ele se acutizează pe măsură ce mergi către nordul Greciei. Practic, cu cât te apropii de granița terestră cu Turcia, cu atât sentimentele antiturcești cresc. 

Adevarurile tulburatoare sau despre utilitatea povestilor

Ieri am difuzat un material care circulă de ceva vreme pe net. Timpul nu mi-a permis să scriu ceea ce aș fi dorit despre el, dar cred că, fără să vreau, am reușit un exercitiu interesant. Despre ce este vorba?

Un grup de oameni se apucă să studieze o parte extrem de puțin cunoscută a istoriei naționale. Componența grupului este eterogenă: foști militari, scriitori, cercetători din domenii diverse etc. Se strâng date, se dă un fir logic și se ajunge la o concluzie surprinzătoare: noi, de fapt, nu suntem urmașii Romei, ci ai noștri sau, mai bine spus, ai dacilor. Din tot firul expunerii se remarcă idei fabuloase: latina, de fapt, se trage dintr-o limbă ancestrală din care se trage și limba dacă, scrierea a fost inventată de daci s.a.m.d. Afirmația de forță, din punctul meu de vedere, este cea referitoare la originile Romei care ar fi fost fondată de traci. Iată că avem un alt curs al istoriei. Folosește cuiva?

N-o să mă apuc să aduc argumente pro sau contra deoarece fac parte dintre cei care au studiat istoria numai la școală(plus câteva alte lecturi suplimentare, dar niciodată sistematic). De asemenea, trebuie să recunosc faptul că sunt conștient de subțirimea raționamentului și de lipsa dovezilor. Grupul de dacologi care a realizat materialul de ieri a fost deosebit de activ după 1989. Au scos cărți, au făcut buzz cultural, au organizat și participat la numeroase congrese, s-au făcut cunoscuți și nu numai pe plan local. Chiar dacă ieri a fost prima dată când ați auzit de ei, veți fi surprinși să aflați că ideile lor sunt cunoscute în surprinzător de multe locuri. Ideea existenței unei mari civilizații la gurile Dunării, similară celei egiptene, dar cumva pierdută în negura vremurilor, este un subiect care aprinde imaginația multora. Și când un asemenea lucru se întâmplă, credeți-mă că nu mai contează dacă este adevărat sau fals.

Avem de-a face cu o poveste capabilă să aprindă imaginația oamenilor. Ce putem face cu ea? Păi primul lucru, înainte de a ne consuma energia spunând că e albă sau neagră, ar fi să profităm de ea. Am luat decizia publicării acestui material abia când am văzut publicitatea inclusă în film, mai precis cea cu agenția de turism. Practic aceasta este rețeta în turism: pentru a-l face ai nevoie de ceva mai mult decât hoteluri și mâncare. Ai, în primul rând, nevoie de povești. Bine scrise, prezentate coerent și capabile să-i capteze pe oameni. Materialul despre daci este o asemenea poveste. Dacă a fost sau nu așa chiar nu mai contează. Dracula n-a existat, o știe toată lumea, dar asta nu-i împiedică pe americani să-și dorească să petreacă Halloween-ul la castelul său(care de fapt nu e al său, dar asta e o altă poveste).

Și, la final, vă voi mai spune o poveste de prin vecinătățile noastre. Totul a început prin 2005, atunci când un metalurg transformat peste noapte în arheolog a anunțat că a descoperit cea mai mare piramidă din lume, construită înaintea marii piramide a lui Keops. Este de-a dreptul șocant să afirmi așa ceva, mai ales că sună aiurea. Păi dacă e atât de mare, cum de ai fost primul în istorie care ai descoperit-o? Omul se numește Semir Osmanagić, iar locul descoperirii este localitatea sa natală, orășelul Visoko din Bosnia. Și, pentru ca lucrurile să fie și mai șocante, Osmanagić a anunțat că nu este vorba de o singură piramidă, ci de un întreg complex, aliniat similar celor din Egipt. În realitate e vorba de niște dealuri perfect piramidale. Sub ele susține bosniaco-americanul(care pare venit din filmele cu Indiana Jones) s-ar afla îngropate cele mai mari piramide ale omenirii. Cu toate că este puternic contestat de mediul științific, cu toate că este luat în râs, omul merge mai departe. Dar ceea ce este cu adevărat important este că a transformat micul orășel cu arhitectură comunistă într-un oraș turistic. Lucrul nu este singular pentru Bosnia, o țară care este departe de a-și fi epuizat resursele necesare dezvoltării de atracții. 

Concluzia pe care o trag poate părea surprinzătoare, dar eu o consider a fi cea normală. ”Fenomenul dacii” se înscrie într-unul regional. Văduviți de o istorie măreață, balcanicii, în marea lor majoritate, și-au dezvoltat imaginația. Aceasta i-a făcut capabili să conceapă povești surprinzătoare, să creeze ”mistere la minut”. Ceea ce prin alte colțuri ale lumii e de neconceput aici face parte din cotidian. Noi de fapt trăim între povești, uneori chiar în povești. Și culmea, poveștile acestea au un farmec aparte, sunt capabile să provoace controverse sângeroase chiar în lumea științifică. Având aceste povești suntem mai bogați. Important e să știm și să profităm de pe urma lor. Și ar mai fi un lucru: nu e obligatoriu ca cei care se pronunță împotriva opiniilor din acest povești să aibă dreptate! Noțiunile de dreptate, adevăr, chestii de altfel riguroase în alte părți, au aici valențe diferite. Cam asta cred că ar trebui să se înțeleagă din materialul de ieri!

Iluzia turismului

"Avem cea mai frumoasă ţară din lume. În ţara noastră sunt prezente toate formele de relief." Sunt doar două din multele sloganuri care au fost înghesuite în creierele copiilor de-atunci de propaganda regimului comunist. Sloganuri care au intrat brutal în inconştientul colectiv făcându-ne să credem că afirmaţiile de tipul celor enumerate sunt cumva nişte axiome, iar potenţialul turistic al ţării este imens. Aşa să fie?

Dacă stăm să analizăm la rece observăm că lucrurile stau tocmai pe dos. Avem o mare infectă, pline de alge şi scoici care put înfiorător. Dincolo de plaje, investitorii te taxează corespunzător şi asta, probabil, tot în numele respectivelor slogane. Chelnerii litoralului reprezintă o altă specie intrată în folclor prin grosolănie, nesimţire şi golănie. Iar toate aceste imagini apocaliptice sunt dublate de un peisaj straniu, parcă ceva mai specific Mostar-ului din perioada războiului iugoslav. Munţii noştri sunt la fel ca orice alţi munţi din lumea asta. Există într-adevăr cele două şosele spectaculoase care străbat munţii, însă ele suferă de aglomeraţie şi de o infrastructură turistică rudimentară. Toate acestea sunt accentuate de primitivismul băştinaşilor care par a suferi de o plăcere ciudată de a defeca în natură. Înainte de a te opri să admiri pesajul, trebuie să caşti bine ochii să nu te afunzi în vreo scluptură organică cu(sic!) moţ. În paranteză, pentru că suntem la capitolul nevoilor biologice, nu ştiu dacă nu cumva urmează să intrăm în folclorul european din pricina pasiunii noastre debordante de a urina pe marginea şanţului. Ca şi destinaţie de ski munţii noştri sunt la fel de dezamăgitori. Pârtiile sunt insuficiente, infrastructura e deficitară şi bişniţa asociată este, de asemenea, violentă şi enervantă. Orice comparaţie cu alte pârtii din apropiere ne aruncă în derizoriu.

Oraşele noastre sunt anoste, sufocate de arhitectura comunistă, de blocuri jalnice. Locuri bune de dormit, nu de trăit. Avem obiective turistice în tristele noastre oraşe? Nu! Muzee? Vax. Vorbim, în cel mai bun caz, de chestii improvizate, în care n-ai mare lucru de văzut(desigur, sunt excepţii, dar mult prea puţine). Chiar şi cârciumile noastre sunt suspect de plafonate, marea majoritate fiind tributare aceleiaşi bucătării pseudo-tradiţionale. 

Ce ne mai rămâne? Foarte puţin şi neimportant pentru turismul de masă. Ceea ce vreau să spun cu acest articol e un lucru simplu: trebuie să încetăm să mai privim turismul ca pe un panaceu. Salvarea nu vine de-acolo şi aceasta din cauză că n-avem cu ce. Nu suntem Italia, Grecia, Spania sau Franţa. Suntem banali în comparaţie cu rechinii mondiali ai turismului. Imaginaţi-vă că o ţară precum Turcia, cu infinit mai multe vestigii istorice, n-a ajuns încă la turismul bănos ci practică, într-o proporţie covârşitoare, mult mai ieftinul turism all inclusive. Asta în ciuda unei promovări puternice în media occidentală. 

Turismul la noi a fost supraestimat dintotdeauna. Pentru România ar fi mult mai util să încerce să-şi atragă proprii cetăţeni. Este extrem de greu deoarece o evadare în afară te costă de câteva ori mai ieftin. Atragerea propriilor cetăţeni înseamnă, în primul rând, creşterea calităţii serviciilor şi dezvoltarea unei infrastructuri competitive. Nu vreau să fiu negativist; există câteva investiţii care se ridică la nivelul cerut, dar, de asemenea, există covârşitor de multe alte ţepe care trebuie să dispară. Abia după ce vom avea o piaţă turistică profesionistă în interior putem vorbi despre o ofensivă externă. Până atunci cred că n-are sens să ne aplecăm asupra aberaţiilor înşirate de orice curvuluiţă tupeistă. 

P.S. Am scris acest articol şi pentru că în articolul de ieri toată lumea dădea turismul ca alternativă la exploatarea minieră. Despre turism s-a vorbit şi în Valea Jiului unde investiţiile au apărut sub forma unei telegondole care te duce de nicăieri până la următorul nicăieri... Ar cam trebui să revenim cu picioarele pe pământ şi să încetăm să mai visăm la cai verzi! Soluţia este munca, investiţia în domenii productive şi nepuluante, nu credinţa stearpă că vom putea face bani stând cu burta la soare în timp ce străinii se vor înghesui să se lase jepcuiţi de noi.

Oamenii de pe strada mea nu vor decat sa munceasca

Cu siguranţă pe strada mea sunt numeroşi oameni care nu au unde munci şi care nu vor decât să muncească. Având în vedere acest lucru, propun o variantă foarte inteligentă de rezolvare a situaţiei: ce-ar fi să încheiem un parteneriat cu Napoli(sau o altă localitate din sudul Italiei) pentru preluarea gunoiului produs de acest oraş şi depozitarea lui pe strada mea. Am putea, în acest mod simplu, să facem locuri de muncă pentru aproximativ 300 de oameni, ca să nu mai vorbesc despre business-urile adiţionale care se vor dezvolta precum puricii(şi la propriu şi la figurat). Frumos nu? O altă zonă cu probleme este Delta. Nu înţeleg de ce oamenii de-acolo nu sunt lăsaţi să lucreze. De ce nu este concesionată toată zona unui singur investitor strategic care să garanteze rezolvarea problemei locurilor de muncă, mai ales că Delta are resurse imense. Într-o parte s-ar putea dezvolta hoteluri, în alte părţi pescuit industrial, iar în locurile cele mai izolate s-ar putea face depozite de material radioactiv. Şi poate se găseşte şi ceva petrol în zonă, astfel încât se va putea obţine profit maxim din exploatarea eficientă a zonei. Nu-i aşa că există soluţii?

Mă uit cu nedumerire cum, de câteva luni, pe toate canalele media se desfăşoară o campanie susţinută a celor de la Roşia Montana Gold Corporation. Văd cum RMGC distribuie cu generozitate bugete imense în, practic, toată presa. Este o lecţie pe care o primim şi care ne demonstrează cum poate fi sugrumată informarea corectă deoarece este bine cunoscut că nu poţi ataca un client care desfăşoară o campanie publicitară prin intermediul tău(cel puţin aşa ştiu eu că funcţionează lucrurile în presă). Unde sunt show-urile TV în care analiştii demonstrau dezastrul ecologic care va rezulta în urma exploatării de-acolo? Vrajă! Probabil au fost folosite doar ca mijloc de creştere a preţului sau a dimensiunii pachetului publicitar. Unde sunt ziarele care publicau reportaje de la faţa locului? Duse! În locul reportajelor avem reclame generoase. 

Să discutăm acum despre moralitatea mesajului campaniei, cum că oamenii ăia nu vor decât să muncească. Să ne înţelegem bine: faptul că nu ai unde munci nu-ţi dă dreptul să faci orice. Hai să ne întrebăm logic: în cazul în care n-am unde munci am dreptul să-mi închiriez casa unora care vor să testeze o bombă atomică? Evident nu! Munţii ăia nu sunt nici ai lu' tanti care se plânge că nu mai are bani de concedii, nici ai moşului care încearcă să mă facă vinovat pe mine că nu sunt locuri de muncă, nici ai puştanului şi nici ai lu' nenea ăla care-mi spune că acolo vremea e naşpa, agricultură nu se poate face, iar turism, ce să vezi?, nimic! Faptul că n-ai unde munci nu-ţi dă dreptul să produci modificări ale reliefului, să distrugi situri arheologice sau să produci distrugeri iremediabile asupra mediului. Nu poţi face asta pentru că nu e moral! Mai mult, lumea aia nu e numai a ta, mai sunt mulţi alţii care vor veni după tine şi care au dreptul să beneficieze de un mediu cât mai curat. Nimeni nu-ţi dă voie ţie să faci praf o zonă doar pentru că n-ai unde munci! Dacă nu mă credeţi mergeţi la Rio Tinto în Spania ca să vedeţi ce-a însemnat o exploatare nebună şi ce-a rămas în urma sa. Şi, mai mult, veţi vedea comunităţi întregi care suferă de pe urma beneficiilor aduse de oamenii din trecut care, probabil, şi ei nu voiau nimic altceva decât să muncească. 

În final nu-mi mai rămâne nimic de făcut decât să vorbesc despre oamenii locului cărora li s-a pus pumnul în gură. Ştiţi că e un nene în publicitatea RMGC care spune doct că solul de-acolo nu e bun de nimic. Aşa o fi, însă nu înţeleg de ce oameni precum Eugen David se încăpăţânează să rămână acolo şi să trăiască din agricultură. Şi nu este singurul care se opune unei corporaţii care, nu-i aşa, nu-i vrea decât binele! Puteţi citi mai multe despre Eugen într-un reportaj publicat pe site-ul Pulitzer Center sau pe site-ul Asociaţiei Alburnus Maior. Există şi o altă Roşia Montana, total diferită de cea prezentată în clipurile publicitare ale binefăcătorilor săi de peste Ocean. Şi acea Roşia Montană nu vrea decât să fie salvată!

Sa distrugem!

Sunt ultimii cai sălbatici din Europa. Nenorocirea lor e că teritoriul pe care şi-l revendică este într-o ţară rudimentară locuită de sălbatici şi condusă de cretini. 

Exact după acelaşi model au dispărut din această ţară o groază de alte specii printre care: bourul, elanul, măgarul sălbatic, vulturul bărbos, dropia, castorul etc.  

Guvernarea nutzi - base

Ceea ce vedeţi mai jos este un exemplu impecabil de promovare a brandului turistic al Romaniei. Se găseşte în Solvenia, mai precis pe fiecare maşină a Poştei din această ţară(http://www.posta.si/). Sau poate e vorba de răzbunarea lui Vântu? Lucrurile s-ar lega deoarece, aşa cum ştim de la băse, Vântu avea de gând să cumpere Poşta, deci, la nivel simbolic, totul pare foarte clar...

P.S. Parcă spunea Ciutacu într-un articol de pe blog ceva de genul "Auzi, fă, hai sictir şi plimbă ursul de aici!". Bine, el avea lupta lui, dar parcă se potriveşte destul de bine realităţii actuale.

Explore the Garden of Stupidity

"Sunt bani europeni!" spune o piţipoancă atunci când e luată la întrebări despre cum aruncă banii pe prostii. Afirmaţia mi-a reţinut atenţia în mai multe rânduri deoarece profită de un şablon de gândire al românilor: dacă cineva risipeşte banii mei e nasol, dar dacă face acelaşi lucru cu banii altora, atunci nu mă interesează şi chiar e de admirat! Marea problemă e că banii europeni nu sunt banii altora, ci banii noştri, iar o cheltuire aiuristică a acestora poate avea repercusiuni dintre cele mai grave.

În primul rând aceşti bani nu vin din neant. Ei provin din bugetul UE, buget la care suntem şi noi contributori. Cum până acum nu am reuşit să tragem de la UE mai mulţi bani decât am dat, rezultă logic pentru oricine că, de fapt, acei bani sunt chiar banii noştri. Mai mult, pentru a accesa bani de la UE trebuie ca tu să asiguri o parte din finanţarea totală a proiectului, adică, mai pe româneşte, să aduci bani de-acasă. În cazul în care autorităţile UE detectează că banii daţi au fost cheltuiţi aiurea şi nu s-au respectat clauzele stabilite, banii trebuie returnaţi. Privind din acest punct de vedere, rezultă clar un lucru: trebuie să fim foarte atenţi la cum se cheltuiesc respectivii bani sau, mai pe româneşte, trebuie să stăm cu ochii pe ei ca pe butelie.

În ceea ce priveşte brand-ul de ţară, cred că cei de la iStockFoto stau şiu se întreabă de ce oare le-a crescut traficul pe pagina asta. Dincolo însă de acest lucru, rămân întrebări crâncene, cărora piţipoanca, cu tupeul caracteristic, evident că nu le va răspunde. N-o să stau acum să analizez toată povestea deoarece puteţi citi în presa de azi toate detaliile. Personal bănuiesc un lucru ceva mai grav: este posibil ca firma care a realizat campania să fi fost nevoită să aloce un buget mic acestui proiect pentru a-şi putea păstra profitabilitatea. Faptul că logo-ul a suferit doar modificări simple(o rotire şi doi gradienţi inversaţi) mă face pe mine să trag concluzia că a cam fost făcut pe genunchi. La urma urmei, sunt operaţiuni pe care chiar şi un nepriceput ca mine putea să le facă. Ceea ce nu înţeleg este motivul pentru care nu au cumpărat cel puţin drepturile exclusive pentru acel logo. 

Se pune totuşi întrebarea ce s-a făcut cu restul banilor. Este oare posibil să fi fost nevoiţi să plătească ceva prestări de servicii vreunei firme mioritice? Sau îi consideră pe clienţi atât de proşti încât nu merită să se obosească prea mult pentru "acoperirea urmelor"? Nu ştiu, mă întreb şi eu ca tot omul, convins fiind că cineva ar avea răspunsul la aceste dileme. Poate e prima, poate e a doua sau poate, în cel mai rău caz, sunt ambele. Oricum e un moment jenant care ne demonstrează cum pot fi cheltuiţi aiuristic nişte bani. Din nefericire nu sunt singurii. Abia aştept să văd eRomania şi celelalte aberaţii care stau să apară.

Acestea fiind zise, cred că am putea încropi rapid un brand de ţară care ar prinde excelent. Să le spunem tuturor: "Veniţi să ne vedeţi! Suntem atât de proşti încât, în mod sigur, nu veţi regreta!". Privind prin prisma acţiunilor trecute şi prezente nu cred că putem asocia România cu altceva. Din păcate se pare că asta suntem, blestemaţi să trăim într-o imensă grădină a prostiei.

Dracula is Dead

L-am cunoscut pe James Rosapepe destul de târziu, într-un cadru informal, la o conferinţă organizată, dacă nu mă înşel, de Microsoft România. A fost omul zilei. Cu un discurs simplu, clar şi captivant. M-a surprins energia pe care o emana, dar cel mai mult am fost impresionat de căldura cu care privea România. Rosapepe a fost ambasadorul care a făcut mai mult decât toţi preşedinţii de până acum ai României, omul care pare a-şi fi legat destinul de cel al României.

Nu e de mirare că ultima ispravă a sa este o carte despre România. O carte în care ne prezintă ţara atât de frumos încât ai impresia că vorbeşte despre un tărâm de basm. Îmi fac datoria de a semnala apariţia acestei cărţi, recomandându-vă să o citiţi(poate fi cumpărată de la http://www.draculaisdead.com/buy). Veţi înţelege care este România văzută de un mare prieten al nostru, unul din puţinii oameni pentru care am un respect deosebit.

P.S. Gestul acesta face de un milion de ori mai mult decât manifestările de prost gust ale unei oarecare nutzi care timp de aproape un an freacă duda pe un portofoliu inutil.

Turismul in vremea crizei

Sunt unele domenii în care efectele crizei sunt, la prima vedere, ceva mai greu cuantificabile. Desigur, citisem ştirile conform cărora plajele spaniole au fost aproape goale în vara aceasta sau pe cele referitoare la mai apropiaţii "fraţi bulgari" care cunosc acum strania senzaţie a brizei falimentului în turism. Cu toate acestea, trăiam cu impresia că în turism avem de-a face cu manifestări marginale, cu efecte ale aceleiaşi dezvoltări imobiliare exaltate din anii trecuţi. Nu ascund faptul că, până să mă uit pe statisticile din domeniu, trăiam cu impresia că în turism unele segmente şi-au păstrat profitabilitatea, în timp ce altele au avut parte doar de căderi moderate. Destul de naiv, nu-i aşa?
 

O trecere în revistă a datelor puse la dispoziţie de World Tourism Organisation ne relevă însă faptul că lucrurile stau prost, iar perspectivele nu sunt deloc îmbucurătoare. În primele şase luni ale anului, numărul de turişti a fost, în medie, cu 8% mai mic decât în perioada similară a anului trecut. Primele semnale ale crizei au început să se manifeste în aprilie 2008, atunci când creşterea faţă de perioada anterioară a fost practic nulă. Operatorii au fost încurajaţi de o scurtă revenire în mai(creştere cu ~8% faţă de mai 2007), dar începând cu luna iunie creşterile au început să se diminueze. Trendul s-a cristalizat din august 2008, atunci când scăderile din ce în ce mai mari au devenit "refrenul" statisticilor. Fără doar şi poate, o componentă esenţială a fost diminuarea accentuată a turismului de business. În conformitate cu un studiu al Economist Intelligence Unit comandat de Amadeus, turiştii business vor face în 2009 călătorii mai puţine, mai scurte şi mai ieftine. Aceasta înseamnă că mulţi se vor orienta către segmentele inferioare din punct de vedere al luxului, ceea ce va creea o presiune suplimentară asupra segmentului de top. Dar poate cea mai mare ameninţare este reprezentată de evoluţia îngrijorătoare a numărului de îmbolnăviri cu AH1N1. Aceasta poate avea ca efect paralizarea turismului către numeroase destinaţii, ceea ce i-a făcut pe unii analişti să considere că evoluţiile acestui an vor fi mult mai slabe decât estimările iniţiale. Un element care pentru industria farmaceutică reprezintă o gură de oxigen(destul de ciudată, aş observa) se constituie într-un marş aproape mortuar pentru turism.
 

Probabil că tot ceea ce am prezentat până acum poate fi perceput ca o "simplă teorie". Trecând la "practică", pot spune că am rămas destul de uimit la citirea rezultatelor semestriale publicate de grupul Accor. Pentru cei care nu ştiu, Accor este unul dintre cele mai coerente grupuri din turism(eu îi consider cei mai buni).  Concentrat în jurul business-ului hotelier, unde acoperă absolut toate segmentele, grupul a reuşit să dezvolte/integreze business-uri adiţionale de succes, precum Carlson Wagonlit, Thalassa şi, mai cunoscutele, Ticket Restaurant.  Şi aceasta este numai partea vizibilă a conglomeratului întrucât, în spatele fiecărei activităţi se află o mulţime de alte business-uri secundare(logistică, transport, etc) fără vizibilitate externă, dar impecabil gândite şi integrate
 

Cu toată integrarea, coerenţa şi viziunea de care a dat dovadă, Accor a raportat pentru prima jumătate a anului curent pierderi nete de 150 milioane EUR. Aceasta în condiţiile în care managementul grupului este unul dintre cele mai performante din industrie. Pentru a motiva această afirmaţie vă voi aminti că Accor a implementat cu succes un program de reducere a costurilor încă de anul trecut, intuind greutăţile anului 2009. Dacă în 2007 climatul bun  din prima jumătate a anului, dublat de reducerea costurilor a generat un profit excelent pentru Accor, condiţiile total nefavorabile ale anului curent au lăsat fără replică managementul grupului, care se vede pus în faţa unei realităţi dure. Şi, pentru a contracara climatul nefavorabil, conducerea Accor a venit cu o propunere pe cât de surprinzătoare, pe atât de justă: separarea grupului în două părţi distincte. Astfel, în viitorul apropiat, activitatea hotelieră/turistcă se va dezvolta independent de cea de servicii corporate(tichete de masă). În urma acestei împărţiri, partea profitabilă a grupului(servicii corporate), va putea implementa strategii de creştere  pentru a deveni şi mai profitabilă. Rămâne de văzut modalitatea în care va fi susţinută activitatea de dezvoltare/expansiune a grupului hotelier, în condiţiile în care turismul pare a semnaliza încă un an slab.Şi, probabil, infinit mai grea va fi găsirea unei formule salvatoare care să readucă grupul hotelier pe profit. Cu toate că pare imposibil, eu am încredere în ei. Şi, după reacţia pieţei se pare că nu numai eu.

Ca o concluzie, putem observa că în turism climatul general este unul pesimist. În cazul continuării evoluţiei negative din domeniu(foarte probabilă), se vor creea premisele unor discounturi semnificative şi deosebit de interesante. Deocamdată, preţurile acţiunilor din domeniu nu au scăzut la nivelul la care mă aşteptam, dar probabilitatea ca în prima parte a anului viitor să asistăm la scăderi semnificative este foarte mare.

Iarna nu-i ca vara

"Infrastructura nu este principala problema a turismului romanesc. Uitati-va la Grecia, nu are o infrastructura de succes". Aceasta este afirmaţia pe care a făcut-o Băsescu la Consiliul Consultativ al Turismului, încercând probabil să justifice existenţa ministerului lui Nutzi. Că această afirmaţie nu reprezintă altceva decât o prostie este de domeniul evidentului. Nici în visele noastre cele mai frumoase nu ne putem compara cu grecii la capitolul infrastructură. Pentru a justifica afirmaţiile pe care le-am făcut, nu voi exemplifica decât cu două fotografii: prima reprezintă un segment de autostradă din munţii Epir, iar cealaltă podul de la Patra (Rio-Antirio) despre care probabil aţi văzut şi ceva documentare pe Discovery.



Mai multe imagini cu infrastructura precară a Greciei puteţi vedea aici: http://www.skyscrapercity.com/showthread.php?t=441395.

Că nu poţi pune egalitate între noi şi greci în ceea ce priveşte turismul, este de asemenea, evident. Nu avem istoria lor, nu avem peisajele lor, insulele, hotelurile şi serviciile lor. Comparaţia nu numai că este nefericită, ci chiar prostească.

Cam acelaşi tip de afirmaţii erau făcute de acelaşi şi în urmă cu ceva ani, pe vremea când susţinea la fel de categoric faptul că România nu are nevoie de autostrăzi. Unde am ajuns se poate observa cu ochiul liber.

Probabil că în urma acestui articol voi fi acuzat că fac politică. Nu e aşa. Sunt doar extrem de iritat când văd gigei care se pricep la toate, împingându-ne cu seninătate în rahat!

Nutzi spaima turistului ieuropean

Nici nu ajunsesem bine în ţară, că nişte prieteni m-au invitat la mare. Ce-i drept nu mai călcasem pe-acolo de peste 10 ani, motiv pentru care am zis că nu ar strica să fac o pauză în care să nu mai aud de nimic. Pur şi simplu să stau, să mă rup de activitatea cotidiană, să uit de mine şi să mă dedau discuţiilor interminabile şi inutile întinse până spre dimineaţă. Cum toate păreau a fi sub auspicii favorabile, mi-am spus că nu mă desparte decât o autostradă şi chiar nu are sens să stau şi în acest weekend prelungit admirând betoanele scofâlcite la umbra ţevilor de eşapament.

N-o să vă întind prea mult cu poveştile. Întreaga ieşire s-a dovedit a fi un dezastru. Hotelul care nu arăta nici de trei stele, cu toate că fusese generos certificat, mirosul insuportabil de alge şi scoici în putrefacţie, meltenii care-şi fac veacul prin zona, toate acestea nu sunt decât imagini ale unei ţepe teribile. Imaginaţi-vă o piscină cochetă în care pluteşte nestingherit un pampers care, culmea, nu deranjează pe nimeni! Sau o gaşcă de plăvani care se înţeleg prin interjecţii, ascultă manele la maxim şi-şi bagă obsesiv ceva la fiecare trei cuvinte. Şi când nu-şi bagă, o zic p-aia cu "să moară mama"(asta se petrecea sub balconul meu până târziu în noapte)! Sunt imagini pe care le vezi la fiecare pas şi care te disperă. Dar probabil, cea ma apăsătoare este plictiseala cu care te confrunţi deoarece pe litoralul nostru efectiv nu ai ce face. Nu-mi dau seama cu ce-şi omoară timpul cei care se duc pentru mai mult de două zile întrucât, în afară de plajă şi căutatul unui loc decent la care să mănânci, nu-mi dau seama ce poţi face.

Am încercat să mă pun în pielea unui turist străin care ar alege litoralul românesc drept destinaţie de vacanţă. Concluziile la care am ajuns m-au speriat pentru că, dincolo de dezămăgirea care-l va cuprinde pe bietul om(dezamăgire care se va încheia, cel mai probabil, cu acţionarea în instanţă a agenţiei care i-a vândut biletele) acest heirupism de paradă ne afectează iremediabil pe toţi. A-ţi face publicitate înainte de a pune lucrurile la punct e un nonsens, o formă fără fond care riscă să dinamiteze imaginea şi-aşa şifonată pe care o avem (vezi episodul Bourdain).

M-aş fi bucurat dacă Nutzi s-ar fi deplasat în Franţa pentru a înţelege cum se face "ştiinţific" turismul. Dacă acesta ar fi fost adevăratul motiv al deplasării aş fi fost de acord să-i sponsorizăm şederea acolo întrucât ar fi fost o experienţă pozitivă din care ar fi avut ce învăţa. Nu a fost aşa. A preferat să închirieze Place de l'Hôtel de Ville pentru un spectacol îndoielnic sub pretextul publicităţii pentru România. O acţiune de-a dreptul grotescă şi care, probabil, a păpat inutil o căruţă de bani. Oare contorizează cineva aceste sifoane? Nu de alta, dar banii aceştia mai bine ar fi ţinuţi pentru plăţi de despăgubiri.

Din păcate pentru noi, turismul autohton nu este altceva decât o groaznică adunătură de experienţe neplăcute. Lipsa de viziune, amatorismul şi dorinţa de îmbogăţire rapidă sunt caracteristicile pricipale ale acestui domeniu subdezvoltat. Până acum, responsabilii pentru turism nu au ştiut decât să facă spectacol. Un spectacol ieftin, preluat din mers de duduia a cărei carieră, probabil, ar fi trebuit să-şi aibă apogeul, în cel mai bun caz, pe Boulevard Périphérique(ştiu, alta e zona, dar aţi prins ideea :-)) .