Reinstaurarea tiraniei

Cineva îmi spunea că Ludovic Orban e obligat să conducă bine Guvernul şi să obţină performanţele dorite deoarece de acest rezultat depinde rezultatul alegerilor locale şi parlamentare. Iată o mostră de naivitate. Încă mai sunt oameni care se încăpăţânează să creadă că raţiunea are ceva de-a face cu politica, mai ales cu cea autohtonă. Nu, dragii mei, nu aşa merg lucrurile.

Ca să înţelegeţi voi porni de la cea mai evidentă realitate a momentului: rectificarea bugetară. Primul lucru care se vede din avion este uşurinţa cu care s-a asumat deficitul de 4.3%. De ce se face asta? Simplu, pentru că pot. Dacă PSD ar fi depăşit doar cu puţin ţinta de deficit, corul de bocitoare ar fi apărut instantaneu şi-ar fi arătat cât de dezastruoşi sunt „hoţii dă la PSD”. Când însă ticăloşia e pornită de la PNL&Plăvan totul e OK.

Vine diaspora!

Nici nu s-a anunţat bine rezultatul alegerilor că Occidentul s-a cutremurat. Încă de când se îngemăna lumina cu întunericul, prin localităţile occidentale s-a auzit un duduit sacadat de motoare. Ar fi putut părea normal, dar se auzea de pretutindeni.

„Ce-i asta?” - îşi întrebă Hans părinţii.
„Ce se-aude?” - se trezi Matilde somnoroasă întrebându-şi soţul.
„Juan, tu auzi motoarele acelea de-afară?” - întrebă Alejandra soţul somnoros.

Mâine va fi ca ieri

„Ţările bogate, şi din ele un mic grup de bogaţi, au acumulat anual zeci şi zeci de miliarde de dolari din ţările în curs de dezvoltare. Este o situaţie care nu poate să continue mai departe. Aşa se prezintă lumea spre care unii domni ne îndeamnă să revenim: a inechităţii, a jafului, a asupririi. Am cunoscut-o sute de ani şi o sută de ani sub capitalism. De aceea am declarat că pentru noi a apus întotdeauna o asemenea cale.”(vezi primul link pt. video)

Scamatoria cursului

O chestiune pe care omul de rând n-o înţelege este aceea că lovitura de stat pe care PPE a pus-o pe tapet în România nu are doar o miză în zona puterii, ci şi în ceea ce priveşte averea omului de rând. Ceea ce vă spun azi are rădăcini încă din perioada lui Năstase, mai precis în negocierile de aderare a României la UE.

Ţara care nu mai există

A fost nevoie de un beţiv prost ca Orban pentru ca lucrurile să capete înţeles chiar şi pentru cei mai puţini la creier dintre mioritici. Gângurind pe un ton de beţiv sfătos, într-o engleză aproximativă în care acordul şi timpul erau scoase în afara legii, premierul nostru de carton a spus cu subiect şi predicat că dărâmarea Guvernului PSD a fost o operaţiune menită a asigura majoritatea PPE în Comisia Europeană.

Iluziile democraţiei

Înainte de a înjura vă rog să vă gândiţi bine. Tot circul pe care l-am trăit în ultimii treizeci de ani a culminat cu evenimentele de aseară. Un retardat care refuză o confruntare directă cu contracandidata sa urmează să fie ales preşedinte. Un retardat care, pentru a para momentul jenant în care se află, îşi organizează o chermeză mediatică jalnică unde nişte servitori îi pun întrebări atât de facile încât şi-un copil ar putea „trece peste moment”. Un prostovan care abia articulează bine, un sec, fără capacitatea de a raţiona, repetând ca un robot slogane golite de sens, iată actualul şi viitorul preşedinte al României. N-o simţiţi ca pe un afront personal? Nu vă simţiţi jigniţi de aşa o situaţie?

Externalizarea puterii

Statutul de semi-autonomie avut de Principatele Române a fost multă vreme pentru turci una dintre cele mai eficiente metode de a împăca şi capra şi varza. De multe ori turcii se amestecau în alegerea domnitorului şi reuşeau să înscăuneze un domnitor-telecomandă care devenea chezaşul plăţii birului. Ştiau ei ce ştiau: domnitorul local vorbea pe limba localnicilor, avea aceleaşi apucături ca şi aceştia şi ştia cum să pună problema când era vorba de biruri. În general sistemul le-a funcţionat, dar aveau şi probleme. Se mai nimerea câte un domnitor vertical care constata că birul e prea mare şi se revolta. Uneori câştiga, alteori o sfârşea tragic. Indiferent de rezultat, în general birurile scădeau. Pentru ca apoi să urce treptat.

Alegeri

Rezultatele numărării(*) arată suspect de egal cu cât aveam la ora 12(rezultate compilate de mine din mai multe surse). Iohannis 37.3%(37% la ora 12), Dăncilă 22.9%(26% la ora 12), Barna 14.4%(14%), iar Diaconu 9%(8% la ora 12).

Pentru Iohannis e un eşec fără doar şi poate. Faţă de toate sondajele în care era dat cu peste 40%, căderea e cât se poate de clară. Şi e normal să fie aşa deoarece se află la capătul unui mandat în care n-a făcut nimic.

Cu oiştea-n gard

Atacul speculativ asupra leului este unul dintre episoadele extrem de ciudate ale perioadei postdecembriste. O să vă readuc aminte contextul de-atunci şi-apoi vom detalia puţin pentru a înţelege fenomenul.

Anul de graţie 2008. Băncile internaţionale erau varză, circuitele financiare se scurtcircuitaseră, iar climatul de neîncredere se instalase pretutindeni. În martie 2008 se produsese colapsul Bear Sterns. Pe 15 septembrie ştirea că Lehman Brothers a picat a venit ca un fulger. Se intra în cea mai crâncenă perioadă a crizei financiare. Pentru a face faţă tsunami-ului, Băncile Centrale ale lumii au lucrat perfect sincronizat, peticind cu mare greutate un sistem financiar falit în esenţa sa.

Găuri pesediste

Nici nu s-a instalat bine nea Ludo la Palatul Victoria, că, împreună cu finul finanţist Cîţu, a constatat că lipsesc vreo 8 miliarde de la Ministerul de Finanţe. Sincer să fiu, eram chiar emoţionat. Trecuseră mai mult de trei selfie-uri şi Cîţu încă nu băgase nimic legat de „odioasa moştenire”. Dar, după cum s-a văzut, aducerea unui finanţist atât de competent la Finanţe are avantaje incontestabile: lumea SF n-a fost nicicând mai aproape de noi. Celor care credeau că Cîţu s-a lăsat furat de vraja selfie-ului şi-au luat-o grav peste bot. Staţi, fraţilor, liniştiţi că Cîţu ştie cu ele. Aşa cum a prezis de trei ani încoace dezastre economice demne de vremea Armagedonului, iată că omul a luat-o vârtos în mână şi-a dezvăluit prima gaură: 8 melearde lipsă la Finanţe. Atât de abruptă a fost investigaţia încât onoarea prezentării descoperirii cîţiene i-a revenit însuşi Plăvanului care, cu privirea-i de viţel la poarta nouă şi vocea-i de „făptură umană cu testiculele raşchetate” ne-a spus că e na-soa-lă!

Unde e ţara şi unde sunteţi voi?

O păsărică îmi şopteşte despre existenţa unei generoase pungi de gaze în zona Sânnicolau Mare-Deszk. Chestiune despre despre care ştiu atât românii cât şi ungurii. Din câte ştiam noi, prin Banat s-au căutat ceva gaze de şist, dar fără mare succes. Şi cu îngrijorarea teribilă a localnicilor. Despre existenţa unui zăcământ clasic de anvergură n-a vorbit nimeni nimic la nivel oficial.

Bate un vânt

Să vă spun o chestie interesantă. Mai mult de jumătate dintre multinaţionalele prezente în România au planuri de mutare în alte zări a unor departamente care funcţionează aici. Motivul nu ţine de „proasta de Dăncilă” şi nici de „ciuma roşie”, ci de oportunităţi mult mai ieftine şi mai stabile în zona asiatică.

Chestiunea se vedea cu ochiul liber întrucât s-a cam pus batista pe ţambalul angajărilor. În timp ce unii încă întocmesc planuri serioase de restructurare, alţii chiar au început să dea afară. Nu-ţi trebuie multă minte să observi asta. Doar să compari oferta de joburi existentă în urmă cu un an faţă de cea de-acum.