.jpeg)
Sunt două probleme majore ale regimurilor de acolo. Se știe că nu au permis SUA să folosească spațiul lor aerian, dar Trump a ignorat, instrumentând atacurile dinspre aceste țări. Astfel, Iranul a fost nevoit să reacționeze și nu doar asupra bazelor americane, ci și asupra unor elemente critice de infrastructură. Atacurile au arătat că Iranul avea informații puternice întrucât, în afara unor zone secrete - precum centrele de date care erau invizibile pe Google Maps și pe alte servicii de cartografiere - au fost atacate, de exemplu, birouri acoperite ale Mossad-ului din Dubai și alte zone. Asta a produs haos și o degringoladă care s-a lăsat cu pierderi teribile. Emiratele Arabe își văd Dubaiul, perla lor, în faliment și fără mari șanse de revenire. Așadar, pe de o parte SUA a atacat de pe teritoriul acestor țări fără permisiune, dar cel mai grav este că nu a fost capabilă să le apere, în condițiile în care aceste țări acceptaseră bazele americane tocmai ca „garanție de securitate”. La fel ca proștii ăia din Estul Europei care cred că baza de la Kogălniceanu și celelalte baze militare americane, care mănâncă bani de la Buget, vor avea vreun efect în ceea ce privește apărarea țării. Nu știu dacă-i știți pe proștii ăia! Iaca, efectul „garanției americane de securitate” îl vedeți în statele arabe din Golf, împinse într-un război care nu e al lor și paradite fără drept de apel de către adversarul SUA.
Asta a fost prima „ardere ritualică”. Cea de-a doua s-a manifestat zilele acestea. Întrucât țările lor sunt în degringoladă, mai multe fonduri suverane din statele arabe au solicitat să ridice în jur de 500 milioane de dolari din „investițiile” lor din SUA. Nu-s bani mulți, o nimica toată față de cele 1,5 trilioane, bani deja „investiți” în SUA. Cu toate că inițial părea a fi OK, sumele ... au fost blocate. Comitetul pentru Investiții Străine în Statele Unite, chipurile a devenit mai vigilent și a blocat fondurile deoarece ar exista „suspiciunea” că acele fonduri suverane ale statelor arabe vor fi investite în China. De altfel, administrația americană a impus condiții extrem de stricte, cerând uneori drepturi de control sau monitorizare directă asupra modului în care fondurile arabe gestionează activele cumpărate în SUA. Asta probabil ca răsplată pentru paradirea țărilor respective.
Deci, pe de o parte, ălora li se intră cu bocancii în investițiile făcute în SUA(unde, deși au drept de decizie, li s-a ridicat!) și pe de altă parte nu sunt lăsați să-și ia banii lor și să plece. E o situație absolut tembelă care spune cu totul altceva: SUA le-a confiscat arabilor banii, prin amânarea sine die a eliberării lor. Arabii sunt disperați întrucât acești bani trebuie să ajungă în economiile lor pentru a mai salva ce se poate și pentru a reface coeziunea internă. Doar că n-ai ce face cu sărăcia! SUA este realmente un stat falit, orice ieșire de acolo fiind echivalentul a încă unui cui în cosciug. Arabilor li se refuză eliberarea banilor pe motiv că „nu s-au ținut de investțiile în SUA promise lui Trump”. Cu alte cuvinte, mergi disperat la bancă să-ți iei banii deoarece ai nevoie de ei, iar acolo ți se spune că nu ți se dă niciun sfanț deoarece ți-ai încălcat promisiunea de a aduce noi catități de bani în depozite. Nu e penibil? Ba da, așa e. Și-ar mai fi un element.
Multe dintre fondurile arabe nu au fost plasate direct, ci prin intermediul fondurilor de Private Equity (cum ar fi cele administrate de BlackRock sau Blackstone), care acum sunt în suferință și n-ar vrea să le iasă bani din căruță. Și știți bine ce se întâmplă când acești giganți „n-ar vrea ceva”: Administrația americană execută fără crâcneală, doar v-am povestit cum i-au jefuit pe chinezi de porturile de pe ambele părți ale Canalului Panama.
Tensiunile sunt destul de mari, dar pe cine interesează tensiunile? Prin politica sa, Trump i-a distrus pe cei din Golf. Faptul că vociferează nu mai interesează pe nimeni pentru că sunt dezarmați. Cum să reacționeze Arabia Saudită împotriva SUA? Să-i atace cu armele disfuncționale pe care SUA li le-a băgat forțat pe gât?
Și uite-așa monarhiile din Golf au ajuns într-o situație critică. Și, dacă insistă prea mult , ceva îmi spune că oricând se poate organiza o revoltă, gen „Primăvara Arabă”, în urma căreia regimurile să fie dărâmate, iar banilor să li se piardă urma prin SUA.
Trăgând linia, regimurile arabe se află la momentul la care constată că tot ceea ce au vândut conform paradigmei petrodolarului este absolut scufundat, pierdut. Au participat cu inconștiență la o scamă, pusă în scenă de niște tâlhari. Care tâlhari, după ce i-au asigurat că „investițiile lor forțate în SUA sunt în siguranță”, acum le spun că nu pot fi eliberate pe motiv de ... chinezi. Nu e frumos atunci când ești paradit din toate părțile? Dar prostia se plătește! Și stați puțin, că n-au apărut marțienii care să justifice jaful final!
Chiar și-atunci, în prima parte, povestea mergea bine întrucât, la nivel practic, toată mișcarea se baza pe o economie solidă din punct de vedere al cifrelor. Astfel încât nu puteai acuza comunismul în formare de-acolo. Totul părea a se susține întrucât, atâta timp cât „roata se învârte” n-ai ce și cui reproșa nimic deoarece totul e justificat de cifre. Așa am avut ceea ce numesc eu „creșterea comunismului în America”, într-o perioadă în care țara se dezvolta bine de tot. America de după 1990 învinsese comunismul(deci nu-i mai era frică să-și implementeze propriul comunism), domina lumea din punct de vedere economic și nimic nu părea s-o oprească. Doar era „Farul Lumii”.
În perioada în care subsemnatul s-a trezit din sevrajul pseudo-capitalist pe care începusem să-l văd la tot pasul, economia americană era bine. Astfel, între 1995 și 2007, avansa cu o medie de 3.2% pe an. Mai cârcotaș fiind din fire, arătam către creșterea datoriei publice, dar mi se trântea în ochi evidența, anume că, în timp ce datoria creștea cu doar 2,9%, economia creștea cu 3.2%, astfel încât creșterea datoriei era una sănătoasă după orice standard. Într-adevăr, pe vremea aia le spuneam cunoscuților că ei se înșeală deoarece nu iau în considerare riscul datoriei. Spuneam pe atunci că la o creștere constantă, ai o necunoscută în ceea ce privește dobânda(din păcate abia în 2007 mi-am făcut blogul, astfel încât n-am cum să „justific” ceea ce spuneam în acea perioadă cu ceva scris; dar nici nu contează).
Ce s-a întâmplat după criza economică din 2007-2008? Fix capcana „creditării sănătoase”. Oficialii americani au fost nevoiți să intervină brutal în piață pentru acoperirea găurilor, rezultând o scăpare de sub control a datoriei. FED-ul a trebuit să acționeze sincronizat cu Banca Japoniei, Banca Angliei și cu Banaca Centrală Europeană. Astfel, din 2009, situația datoriei vs. creșterea economică a început să se egalizeze. Iar din 2020 totul s-a dat peste cap! Din 2020 până în 2025 pasivele au crescut cu o rată de 10.2% din PIB pe an, în timp ce PIB-ul a crescut cu 2.4% pe an! Există însă o debalansare teribilă între guvernul federal, guvernele locale și mediul privat în ceea ce privește apetitul pentru datorie. Astfel, ca structură, guvernul federal împrumută în medie 2 trilioane pe an, companiile doar 0.25 trilioane $ pe an, iar statele și guvernele locale doar 0.1 trilioane $ pe an.
Se vede cât se poate de limpede cum, în SUA, datoriile și riscurile private sunt înlocuite cu datorie guvernamentală, crescând astfel dependența economiei țării de apetitul satului pentru împrumut. Ce altceva este asta dacă nu o tranziție mascată spre comunismul în care statul deține economia? Știu, veți arăta cu degetul spre marii profitori care se îmbogățesc în timp ce americanul de rând se prăbușește. Dar nu așa era și în comunism? O elită păpa din ce în ce mai mult în timp ce talpa țării suferea?
Culmea, în tot acest peisaj desuet apare unul ca Trump care ar vrea să rezolve problemele după tipicul vechii școli: tăierea avântului comunistoid al democraților, reîntoarcerea la principiile de bază s.a.m.d. Teoretic e benefic întrucât o astfel de întoarcere ne-ar feri de dezastru. Dar întrebarea fundamentală este: SE MAI POATE?
Și-aici vine ghilotina statistică: la ora actuală SUA, pentru a crește economic cu un punct procentual, trebuie să se împrumute de peste trei ori mai mult!!! Repet: fiecare punct de creștere economică se vede ca 3% din PIB în împrumuturi. Ce-avem aici? Nici mai mult nici mai puțin decât rețeta spre dezastru. Un dezastru profund și absolut. Iar Trump, în toată ecuația, e doar „cel care întârzie”, așa cum a fost și în primul mandat(am scris în 2019 despre asta, vezi aici!).
La cum arată cifrele, direcția SUA e clară. La cum arată dinamica din interiorul SUA(mă refer aici la trepidația politică), totul mi se pare „crystal clear”. Indiferent cum ar vrea Trump să facă ordine, îi va fi imposibil întrucât întreg mecanismul statului îi este împotrivă. La ora actuală „adeziunea” față de politica lui Trump ține de ajutoare, adică de bani împrumutați de stat pentru a da - sub o formă sau alta - ajutoare de supraviețuire. Iar ăsta este un comunism în stare pură. Degeaba te declari conservator în condițiile în care acțiunile tale sunt de sorginte comunistă. Știu, nu le zici ajutoare, ci beneficii. Știu, trebuie să muncești ca să beneficiezi de ele. Însă întrebarea este: de ce nu poți trăi normal, câștiga normal și să fii pe picioarele tale fără ajutorul de la stat? Ce ne spune aspectul enunțat? Că indiferent cât de mult ar frâna Trump, la un moment dat nu va mai putea face nimic. Se va bloca, exact cum s-a blocat și la primul mandat. Și fix acela va fi momentul în care „democracy is coming to the USA”. Acela va fi momentul hazliu în care, cu toate că dezastrul va fi produs de mult prea multul comunism din SUA, lumea va vocifera considerând că eșecul nu poate fi rezolvat decât cu „și mai mult comunism”.
Asistăm, dragii mei, la sfârșitul unei aventuri. Lumea veche s-a încheiat, lumea nouă nu mai are răbdare. Noi suntem undeva la graniță, cu peste două treimi în tabăra comunistă și doar ceva mai puțin de o treime văzând realitatea. Unde ne vom situa după tranșarea granițelor nu pot intui întrucât pare că vom fi iar victima hazardului și a înțelegerilor pe sub masă. Dar ceea ce văd din cifre e că viitorul nu sună bine pentru cei cu ochii deschiși. Pentru ceilalți, în schimb, e un delir de plăcere.
P.S. V-am dat link-ul articolului din 2019, citiți-l și spuneți-mi dacă am greșit cu ceva. La fel e și acum, doar decorul e puțin schimbat pentru a stârni neîncrederea proștilor în ceea ce privește curgerea iremediabilă spre catastrofă.
Dacă ne uităm pe piața creditului din SUA, avem câteva revelații. De exemplu, începând cu T2 2022, observăm un fenomen interesant. Cu toate că în termeni nominali creșterea medie trimestrială a pieței agregate de credit a fost de 0,86%, în termeni reali creșterea este ultra-rahitică, de doar 0.02%. Asta înseamnă că pe perioada a 14 trimestre(T2 2022-prezent) activitatea de creditare a fost complet înghețată!
Pentru ochiul neformat, cifrele prezentate în paragraful anterior n-au nicio noimă. De aceea le punem în context spunând că, în condiții de creștere economică sănătoasă, piața agregată de credit crește cu 0.7% până pe la 1.55% pe trimestru(în termeni reali). Ca exemplu, în perioada 1994-2007 am avut o creștere medie de 1.5%, iar în perioada 2015-2021 de 0.7%.
Dacă intrăm și mai adânc în structura creditului constatăm alte elemente absolut dubioase. Pe segmentul creditelor ipotecare, practic nu avem modificări de sold. Pe segmentul creditelor de consum avem o contracție 2.7% - 3.2% pe an, ceea ce nu s-a mai văzut de la criza din 2008. Iar pe segmentul creditelor corporative avem o contracție situată între 1.4% și 3.3% pe an. Vorbesc în termeni reali. Iar întrebarea legitimă pe care și-o pune orice om normal la cap este cum poți avea creștere economică în condițiile unui asemenea dezastru pe piața creditului?
Cu un grad de îndatorare de 124% din PIB, scenariile care permit creșterea sunt extrem de puține. Astfel, un scenariu posibil ar fi cel în care creșterea economică ar fi impulsionată prin exporturi. Însă nu este cazul întrucât SUA au un deficit comercial situat între 2.8% și 3.7% din PIB. Mai trebuie să menționez că acel 2.8% este cel estimat pentru anul care a trecut, deci posibil scos din burtă de Administrația Trump. Și dacă e corect, e un dezastru întrucât survine agresivității cu care Trump a impus aberantele tarife!
O altă modalitate de creștere ar fi cea prin creșterea investițiilor publice. S-a văzut așa ceva în SUA? Desigur, nu. Într-adevăr, statul „compensează” înghețarea creditului printr-un apetit din ce în ce mai mare pentru cheltuieli, însă acestea intră într-o gaură neagră, gen aberanta „Big Beautiful Bill”.
Ce-a mai rămas? O singură posibilitate, anume așa-zisa „creștere statistică”. Dar și aceasta este problematică întrucât, pentru a înregistra o asemenea creștere, trebuie să ai anumite condiții specifice gen efecte de bază, inflație moderată și un deflator de PIB facorabil, ceea ce nu e cazul.
Observăm astfel limpede că nu există absolut niciun fundament care să justifice creșterile economice publicate de SUA în ultimii patru ani. Și aici ajungem la „frăția secretă” dintre democrați și republicani. E o frăție a minciunii, a ascunderii realității economice care este infinit mai precară decât lasă să se înțeleagă oficialii americani. Ca orice imperiu în declin, SUA este falită din punct de vedere economic. Picajul fluxului financiar „yen-dolar” este bomba care aruncă SUA în prăpastie. Și partea proastă este că Japonia - aflată sub ocupație - abandonează suveica nu pentru că ar vrea să dea dovadă de independență, ci pentru că nu mai poate! Cu o populație îmbătrânită, fondurile de pensii trebuie să-și aducă banii înapoi în țară pentru a își onora obligațiile față de bătrâni. Cu alte cuvinte, Japonia acționează așa pentru că nu mai are încotro, iar SUA nu găsește altă alternativă viabilă.
Trump, cu gândirea sa rudimentară, a pus pe tapet un scenariu al profitului de ultimă instanță, generat de puterea militară. Nu-i nicio surpriză, exact la fel au făcut toate imperiile la apus, iar asta nu le-a prelungit viața ci, din contră, le-a scurtat-o! Acum avem aventura iraniană a lui Trump. Tot încearcă să concentreze forțe masive pentru a da o primă lovitură fatală. Nu știu care-i miza. Toată lumea pariază că Iranul va pierde, iar în cazul victoriei SUA prima de pariu e oricum mică. Dar ceea ce e sigur este că un eșec în Iran va distruge iremediabil și absolut rapid SUA.
Fără surprize, în interiorul țării, problemele economice mascate cu dibăcie de statistici se văd limpede. Americanul de rând cunoaște o degradate vizibilă a puterii de cumpărare ca efect al creșterii prețului vieții. Într-adevăr, „Big Beautiful Bill” a condus la o îmbunătățire a condițiilor de la bază, dar per total, americanii o duc din ce în ce mai prost. Un alt indicator care arată gradul de eroziune!
Care-i concluzia? Una cât se poate de simplă și absolut intuitivă: SUA trăiește într-o minciună absolută, falsificând statisticile atât de grosolan încât acestea nu se mai corelează. Când ajungi la astfel de artificii, e clar că te afli pe patul de moarte. Și poate chiar ai murit, dar cineva imită bătăile inimii pentru „a salva situatia”!
Există câteva elemente pe care vi le voi aduce în atenție. Cu toate că am discutat în trecut, vă voi rezuma starea de fapt. Marile companii care au investit în AI au sperat - prin modelul lor de business - că pot monopoliza piața. AI nu e o tehnologie simplă, trebuie să ai specialiști. După ce dezvolți modelul și îl expui, trăiești din abonații care îl utilizează. Astfel, pe de o parte grosul îl iei tu, ca proprietar al modelului și apoi se îndestulează cel care are infrastructura de calcul(centrul de date), rezultând un flux economic interesant. Deținând monopolul asupra AI, toate datele trec prin centrele de date pe care tu, ca țară, le controlezi, astfel încât îți menții un primat mondial atât din punct de vedere al datelor cât și din punct de vedere informațional. Totul părea perfect OK, doar că ... s-a stins lumina.
Apariția modelelor AI chinezești, mult mai economice din punctul de vedere al consumului de resurse, dar la fel de precise precum cele americane(uneori chiar peste), au zguduit efectiv piața. La nivel de utilizator nu faci diferența între cele două modele. Și-aici vine cu adevărat interesantă povestea deoarece ne-am teleportat efectiv într-un vârtej tehnologic. Ați auzit de faptul că Doubao a atins 100 milioane utilizatori activi zilnici fără cheltuieli de marketing? Știu, n-aveți habar cine e Duobao. E modelul AI al celor de la ByteDance, proprietarii TikTok. În timp ce îi golesc pe americani de bani pentru TikTok-ul de acolo, ByteDance au găsit o „jucărie generalizată” care-i va scoate din nou în față. Mai vreți? Mai am. Ați auzit de Butterfly Effect? Probabil că nu. E startup-ul chinezesc care a dezvoltat Manus, specializat în dezvoltarea de agenți de inteligență artificială autonomi. Faptul că în testele de productivitate reală Manus a depășit agenții AI ai OpenAI i-a viralizat. Acum Meta urmează să scoată din buzunar câteva miliarde bune de dolari pentru achiziția Manus. Nu-i așa că tocmai ce era să spuneți că „sunt chinezării”?
Acum avem un tablou care ne formează baza pentru a înțelege ceea ce urmează. Primul element de care sunt absolut convins este că anul acesta toată lumea va vedea clar faptul că „speranța AI” a tehnocapitaliștilor e falsă. Nu, e cât se poate de clar că NU VOR PUTEA MONOPOLIZA DOMENIUL! Există suficient know how peste tot în lume astfel încât monopolizarea să fie imposibilă. Asta înseamnă că ceea ce am afirmat - anume ca fluxul „AI&Data Dollar” să fie imposibil să preia rolul fluxului Carry Trade - este cât se poate de real. Doar că întreg conceptul stă la baza uneia dintre cele mai mari bule bursiere din istorie care, zic eu, se va sparge anul acesta.
Opinia subsemnatului este contrazisă însă de figuri cheie din zona tehnologică. De exemplu, Eddie Wu, CEO-ul Alibaba a declarat că „este puțin probabil ca o bulă a inteligenței artificiale să apară în următorii trei ani, deoarece resursele de inteligență artificială vor rămâne insuficiente”. He Xiaopeng, CEO-ul XPeng spune: „nu cred că există în prezent o bulă a inteligenței artificiale. Tehnologia este încă într-un stadiu incipient și oferă oportunități semnificative pe termen lung”. Am ales opinii ale chinezilor pentru că ei sunt mai rezervați. Și, cu toate că inclusiv „opiniile rezervate” menționate par a mă contrazice, eu cred că, paradoxal, confirmă ceea ce susțin! Și-o să înțelegeți imediat de ce.
Mai țineți minte bula dotcom? Ce se întâmplase atunci? Orice pagină web de doi bani care implementa un joc stupid era văzută ca „tehnologie de viitor” și evaluată la milioane de dolari. O fraudă pe față, bună doar pentru fraieri. Ce s-a întâmplat atunci? A venit episodul „show me the money” și toate bulele flatulente ale Wall Street-ului au explodat lăsând un miros rânced. Privind prin prisma cifrelor și a imposibilității realizării indicatorilor promiși de marile companii, spun că fix asta urmează să se întâmple! Tot ceea ce este supraevaluat va trece prin furcile caudine ale evaluării unor „contabili cretini” care vor să vadă elementele reale, anume fluxul de numerar și capacitatea de a produce bani. Iar acei contabili nu se lasă vrăjiți de sintagme gen „tehnologia viitorului”, „baza noii finanțe a secolului XXI” s.a.m.d. Nu, ei știu doar operații cu cifre: adunări, scăderi, înmulțiri și împărțiri. Iar la final se uită dacă rezultatul e cu plus sau cu minus, subunitar sau supraunitar, chestii de clasa a cincea! Și, în spaima șmecherașilor Străzii, nu-s sensibili la nimic! V-ați întrebat de ce se grăbește OpenAI să introducă publicitate în ChatGPT?
Firmele americane bagă bani serioși în studii de frontieră sperând să ajungă la sfântul lor Graal, anume AGI. Musk promite AGI așa cum promitea conducerea autonomă pe la începuturile Tesla. Chinezii, în schimb, nu văd nicio bulă AI în condițiile în care ei sunt evaluați la sânge, pe baza profitabilității sau a progresului palpabil. În perioadele de început ale industrializării Chinei, Partidul Comunist s-a trezit peste noapte cu facilități excedentare. În perioada de impulsionare a investițiilor imobiliare s-au trezit cu orașe fantomă. Din fiecare eșec au învățat că nu e bine să te încingi așa cum o fac vesticii, ci să te menții cu picioarele pe pământ. Așa se face că acum investițiile statului chinez sunt infinit mai strict gestionate. Chiar și cele mai conservatoare fonduri de investiții occidentale au de învățat din metodologia statului chinez. Curg subvențiile, dar la fel curg și evaluările banilor băgați și studierea „efectului de pârghie” produs în economie. De aceea CEO-ul XPeng spune că sunt oportunități semnificative și, mai mult, că suntem undeva între 0 și 0,1! El vede gap-ul pe care-l are de acoperit în planul pe care și l-a propus. Și, cu siguranță, nu zboară după cai verzi pe pereți!
Astfel, pe măsura spargerii bulei AI, vom vedea o explozie de integrări și tehnologii noi. Nu e niciun paradox! Tehnologiile web s-au dezvoltat după spargerea bulei dotcom. La fel e și cu AI-ul. Cred că și-a atins vârful tehnologic, astfel încât acum trebuie implementat pe baze solide. Sub nicio formă actualul model - de inundare a rețelelor sociale cu texte scrise de AI, cu clipuri produse de modele „din ce în ce mai avansate” sau deep fake-ul - nu reprezintă modelul care va aduce bani. ByteDance lucrează puternic cu trei producători de telefoane pentru a concepe un telefon AI competent. Chinezii sunt orientați pe rezultat! Americanii încă visează la cai verzi pe pereții virtuali ai LLM-urilor!
Actuala criză care bate la ușă însă nu e singura! Lovitura năucitoare asupra fluturilor din capul tehno-capitaliștilor americani va veni din momentul democratizării totale a AI-ului, care cred că va fi făcută tot de chinezi. Sau de o țară vestică dinamică, dar rămasă în urmă în cursa nebună a centrelor de date. Ce înseamnă asta? După modelul Single Board Computer(SBC - adică un calculator întreg pe o placă de dimensiunea unui card) urmează să apară SBAI, adică single board AI. Ce va fi asta? O placă pe care vei avea implementat un LLM, cu care te vei juca așa cum te joci cu propriul computer. Actualul model AI, deservit de centre de date mega-costisitoare și energofage, este copiat după modelul mainframe al IBM-ului anilor 50-60. Așa cum atunci acel model s-a dovedit falimentar, la fel se va întâmpla și acum. Veți spune că halucinez, dar cererea pentru așa ceva e imensă, iar banii pe care-i faci din „actualizarea modelului” sunt mai mulți decât cei pe care-i face Microsoft din vânzarea de licențe Windows.
Bazele pentru înțelegerea a ceea cu urmează să vedem sunt extrem de simple și intuitive. AI-ul a ajuns deja la maturitate, mare lucru nu se poate vedea din punctul de vedere al „descoperirilor”. Poate doar simple rafinamente, șlefuiri, chestii de design s.a.m.d. Tehnologia deja e intrată în cotidian, adică în banal, așa cum e intrată „țeava de net”. E o rutină, adică ceva banal, plictisitor, dar de care poți beneficia. Exact așa cum o companie de retail își poate supraveghea în timp real magazinele din întreaga rețea, ceva similar e și cu AI-ul. Nimic spectaculos, doar tehnologie care trebuie implementată. Și care va fi implementată. Iar banii serioși se fac din soluții, din implementări.
Doar că, exact ca de fiecare dată, în zona „investiției” în AI(adică al bulei bursiere) au rămas strict prostovanii, așa cum se întâmplă de fiecare dată. Investitorii serioși au profitat de creștere, iar de rămas să culeagă cioburile au rămas pifanii. Buffett stă de un an pe un munte de cash, Michael Bury și-a închis fondul pentru a nu mai da socoteală tuturor năvlegilor s.a.m.d. Suntem foarte aproape de detonarea bombei: Regele AI a murit! Trăiască regele AI!
Cei care mă urăsc visceral pentru opiniile pe care mi le exprim liber, trec prin momente în care au toate motivele să mă urască și mai tare. Și știți de ce? Pentru că moneda care s-a apreciat cel mai mult față de dolar este ... rubla rusească!
Te trezești într-o zi identică celorlalte, doar că, atunci când pornești televizorul și vezi derularea știrilor, înțelegi un adevăr șocant: lumea s-a schimbat definitiv, iar tu ești, în realitate, sărac lipit pământului. Cum e posibil așa ceva? Nu, nu e o lebădă neagră, e un fenomen pe care l-am tot văzut. În 1989 mulți dintre baronii comunismului s-au trezit nepregătiți și au rămas săraci lipiți(casele în care locuiau erau ale statului, iar mai târziu au fost dați afară din ele ca efect al legii retrocedării). La fel, în timpul marilor crize bursiere foarte mulți s-au trezit, peste noapte, fără niciun ban. Este un asemenea scenariu posibil azi? Cu siguranță! Imaginați-vă ce se întâmplă dacă EURO și întreg ecosistemul din jurul său se prăbușesc. Vi se pare o perspectivă îndepărtată? Aiurea! E suficient ca un singur mare participant la proiectul EURO să-și ia jucăriile și să plece acasă cu banii. Întreaga poveste pică. Sunteți pregătiți?
Dacă însă, peste noapte, întreg ecosistemul dolarului face implozie? Vi se pare ceva neverosimil? Aiurea! Orice e posibil. Și, culmea, nu contează dacă evenimentele similare celor descrise se petrec într-o perioadă scurtă sau în una mai lungă. Vă imaginați frustrarea grecilor care nu aveau voie să scoată cash din bancomate, în timp ce turiștii aveau acces la sume nelimitate din aceleași bancomate? E un mod de o operare prin care te poți trezi captiv și, indiferent de câți bani ai acumulat, privești fără putere la cum ți se erodează munca. Ce faci? Există soluții?
În mod evident răspunsul este pozitiv. Iar unii deja și-au pregătit calea. Regula de bază e aceeași de când lumea, anume nu-ți pune toate oule în același coș. Diferența din zilele noastre este dată de faptul că mulți au impresia că banii lor sunt în coșuri diferite, fără a înțelege că trebuie să facă schimbarea de paradigmă de la bază. Degeaba ți-ai „diversificat” investițiile punând bani și în Germania și Italia, dacă n-ai înțeles că, în cazul prăbușirii Euro, toate aceste diversificări sunt futile. La fel, degeaba te-ai gândit că te salvezi investind în SUA în condițiile în care dolarul va pica. E simplu de înțeles, e banal!
Și-atunci? Trebuie să conștientizezi realitatea geopolitică. Anume că deja Londra și New York sunt capitale financiare ale trecutului. Știm că din punct de vedere geopolitic deja există două blocuri absolut opuse: Vestul - reprezentat de SUA și acoliții săi - și Multipolarii, ai căror membri sunt China, Rusia, Sudul Global etc. Orice manager de avere cu capul pe umeri își va spune că baza diversificării constă în investiții cât mai diferite. Problema e că ai greutăți în a intra direct în zonele celelalte. Ești împiedicat atât de Vestul Colectiv, cât și de ceilalți, care se uită cu suspiciune la tine. Iată de ce investiția devine aparent mai complicată. Doar că se poate trece cu ușurință peste.
Ceea ce trebuie să înțelegi este că există zone de confluență între cele două sisteme geopolitice, puncte în care acestea se întrepătrund și care permit investiții fără probleme. Iată de ce vechile centre financiare ale lumii pică în favoarea noilor vedete care sunt situate, logic, în zonele de confluență. Deci care sunt noile vedete?
Sunt trei la număr și le cunoști deja: Dubai, Singapore, Hong Kong. Fiecare dintre ele poate fi folosit ca platformă investițională, fiecare oferă siguranță și o destul de mare neutralitate. Însă fiecare are „moduri de utilizare” diferite.
Dubai este ideal pentru investiții în zone geografice precum Africa și Orientul Apropiat, Asia de Sud(MEASA, adică Middle East-Africa-South Asia). Ca specific investițional local avem zona tehnologică(crypto), dar și oportunități majore în logistică(Portul Jebel Ali, DP World). Practic, Dubai poate fi folosit ca platformă investițională pentru zonele care se pregătesc să facă următorul pas uriaș economic!
Singapore este considerat „Elveția Asiei”, oferind stabilitate politică și un sistem juridic de tip britanic, fiind punctul de plecare pentru orice investiție în Asia de Sud-Est. E o platformă investițională ideală pentru statele ASEAN (Indonezia, Vietnam, Tailanda, Malaezia), India și Australia. Ca investiții ideale avem:
Când vezi un asemenea fond stând pe un munte de cash, n-ai cum să nu te întrebi de ce? Buffett, în stilu-i caracteristic, vorbește despre cotațiile prea mari ale acțiunilor, despre randamentele obligațiunilor, ocolind cu grație elefantul din cameră. Moment prielnic pentru a face o recapitulare!
La sfârșitul anilor 90, Buffett era criticat deoarece „a pierdut contactul cu realitatea” întrucât acumulase mari cantități de cash și refuza să profite de „creșterile fenomenale ale companiilor tehnologice”. Apoi a urmat Criza Dotcom și s-a făcut liniște. În timpul Marii Crize din 2008, Buffett avea cantități atât de mari de cash încât a putut împrumuta Goldman sau General Electric în niște termeni atât de buni încât efectiv, la prima vedere, păreau ireali. Inclusiv înaintea crizei pandemice, Buffett a avut o cantitate record de cash, de 128 miliarde $!!! Pattern-ul său este așadar cât se poate de evident.
Doar că acum mai e ceva. Și ceva efectiv fabulos! Deși Berkshire are un munte de dolari în conturi, Buffett a ales să împrumute yeni pentru a cumpăra acțiuni japoneze. Japonia a menținut timp de decenii dobânzi extrem de mici (aproape de 0%). De împrumutat, fondul s-a împrumutat la dobânzi rahitice de sub 1%, uneori chiar și sub 0.5%. Banii împrumutați au fost folosiți pentru a cumpăra acțiuni la cele 5 mari case de comerț japoneze(Sogo Shosha), care plătesc dividende de 3-5%. Astfel face profit din diferența dintre dividendul primit și dobânda mică pe care o plătește pentru împrumut, fără a folosi efectiv propriul capital în dolari.
Veți înțelege cât de genială e mișcarea în momentul în care veți realiza de ce nu a cumpărat acțiuni japoneze cu dolarii pe care-i avea în conturi. Chiar așa, de ce să te împrumuți dacă oricum ai bani? Păi pentru un investitor de calibrul lui Buffett, altfel se văd lucrurile. Dacă ar fi cumpărat acțiuni japoneze folosind dolari, profitul său ar fi depins de evoluția cursului USD/JPY. Cum yenul s-a devalorizat masiv în ultimii ani, valoarea investiției sale în dolari ar fi scăzut. Prin împrumutarea de yeni, el a creat un „hedge natural”: activele sale sunt în yeni, dar și datoriile sale(obligațiunile) sunt tot în yeni. Dacă yenul scade, scade valoarea acțiunilor, dar scade și valoarea datoriei pe care trebuie să o dea înapoi, anulând riscul valutar. Genial, nu-i așa? Doar că nu se oprește aici! De fapt, de-aici abia începe.
Luna trecută Berkshire a lansat o nouă emisiune uriașă de obligațiuni în yeni(peste 210 miliarde ¥). Motivul? Buffett vrea să aibă „praf de pușcă” pregătit exclusiv pentru Japonia deoarece consideră că acțiunile japoneze oferă în continuare o valoare mult mai bună decât cele americane, care sunt la maxime istorice și foarte scumpe. Și uite-așa, „Oracolul” nu doar că păstrează acțiunile japoneze, dar în 2025 și-a mărit mizele. Rapoartele recente arată că Berkshire a urcat peste pragul de 10% la unele dintre cele cinci mari case de comerț(precum Mitsubishi și Mitsui), după ce companiile respective au agreat să relaxeze limita anterioară de 9,9%.
La adunarea acționarilor din 2025, Buffett a făcut câteva remarci care au ridicat sprâncene, menționând că Berkshire ar putea deține și alte valute în afară de dolar dacă situația economică din SUA s-ar degrada semnificativ(inflație, datorie publică, etc). Totuși, el a subliniat „liniștitor” de clar că „suntem în continuare fanii dolarului, dar Japonia ne oferă o oportunitate unde matematica pur și simplu funcționează mai bine prin finanțarea locală”.
Ceea ce face Buffett se numește „tehnica oglinzii”. Ai bani, dar nu știi dacă banii tăi urmează să se devalorizeze sau cu cât se vor devaloriza. Ai oportunități bune pe o altă piață, dar nu vrei să-ți riști pozițiile pe care deja le deții. Și-atunci ce faci? Te împrumuți acolo, având cash-ul din SUA ca garanție. Indiferent de evoluția yenului, prin pozițiile solide pe care le are, e oricum protejat.
Însă, în ciuda declarațiilor sale referitoare la dolar, pozițiile luate pe piața japoneză arată cu totul altceva, anume că își pregătește fondul pentru un eveniment excepțional. Chiar dacă nu a renunțat la dolar, poziția largă pe care a luat-o în Japonia arată că se pregătește pentru ceea ce e mai rău. De altfel, în discursul său a strecurat și altceva, anume că „guvernele întotdeauna își distrug banii” subliniind că politica SUA îl sperie.
Este pentru prima dată în istorie când Berkshire are un astfel de comportament, iar când un gigant de talia fondului lui Buffett face astfel de mișcări, e cazul să înțelegem că nu e deloc de joacă. Și, în acest context am de adăugat o dată: 19 decembrie. Cu siguranță n-ați auzit nimic, pare o dată ca oricare alta, dar nu e! E un punct critic pentru piețele financiare globale, deoarece este ziua în care Banca Japoniei (BoJ) va anunța decizia finală de politică monetară pentru acest an. Piața este aproape convinsă că pe 19 decembrie BoJ va crește dobânda de la 0,5 la 0,75. Deși pare o creștere mică, ar fi cel mai ridicat nivel al dobânzii din Japonia din ultimii 30 de ani. Această mișcare confirmă oficial sfârșitul erei banilor „aproape gratis” în Japonia, ceea ce face ca împrumuturile în yeni (folosite de marii speculatori pentru carry trade) să devină mult mai scumpe.
Dar mai e o mișcare anunțată discret de Banca Japoniei încă din septembrie, într-un limbaj puțin criptic. Banca Japoniei are dețineri în acțiuni(prin intermediul ETF-urilor) de 37.1 trilioane yen(valoare de achiziție), care acum valorează 82.3 trilioane yeni. Unii gândesc cifrele în termen de profit, însă din punctul de vedere al Băncii Centrale operațiunea este una de ... normalizare a politicii sale. Este absolut anormal ca Banca Centrală să cumpere acțiuni de pe piața bursieră, dar absolut întreg procesul a fost justificat de sula-n coastă care le-a fost băgată japonezilor de către „partenerii occidentali” prin „Acordul Plaza”.
BoJ a devenit, practic, cel mai mare acționar de pe bursa de la Tokyo, deținând aproximativ 7% din întreaga piață japoneză, echivalentul în dolari fiind de peste 530 miliarde $! Vânzarea acestor active va genera profituri colosale(câștigurile nerealizate fiind de 45,2 trilioane de yeni), deoarece BoJ a cumpărat acțiunile când piața era mult mai jos. Teoretic, profiturile vor fi vărsate la bugetul de stat. Guvernul are nevoie de acești bani pentru a finanța noile pachete de stimulare economică și creșterea cheltuielilor militare, fără a mări taxele sau datoria publică. Doar că mai e ceva.
Pentru a nu influența piața și pentru a nu cădea pradă lupilor financiari vestici(printre care și Buffett), Banca Japoniei va vinde deținerile prin ... tehnica picăturii chinezești. Adică și-a fixat un target de vânzare a doar ... 330 miliarde yeni pe an! În acest ritm, ar dura peste 100 de ani ca banca să vândă tot, iar scopul e transparent, anume evitarea cu orice preț a unui șoc pe bursă. Mesajul transmis investitorilor(inclusiv lui Buffett) este: „ieșim din piață, dar atât de încet încât nici nu veți simți că vindem”. Doar că un câine cu un miros atât de fin precum Buffett nu are cum să nu miroasă o astfel de oportunitate, mai ales în condițiile în care în țara lui e o adevărată nebunie bursieră. Buffett vede valoarea pe termen lung a companiilor japoneze, în timp ce BoJ vinde nu pentru că acțiunile ar fi proaste, ci pentru că nu este treaba unei bănci centrale să fie proprietar de companii.
Și-acum să tragem linie, să unim punctele. De peste trei decenii BoJ alimentează un circuit financiar despre care am vorbit și care a fost alimentat de penalizarea Japoniei ca efect al productivității și creativității sale de invidiat. Renormalizarea politicii DoJ lasă cu buza umflată toată prostimea care învățase schema „yen carry trade”. Dar și dolarul care trebuie să-și găsească o altă suveică. Acum se întâmplă ceva diferit și pe mai multe planuri. Chiar dacă BoJ vinde deținerile într-un ritm lent, care nu generează un efect mecanic pe piețe. Dar oare piețele de azi mai respectă vreo mecanică? E prima întrebare. Urmează constatarea, anume că aceeași Bancă a Japoniei va crește încet dobânzile de intervenție. Asta întărește yenul și „cheamă înapoi” toți banii investiți de Japonia în exterior. Banii plasați în exterior de Japonia vor veni să înlocuiască retragerea BoJ de pe bursa internă. E un joc încet și tăcut, de adevărat maestru zen.
Și-aici avem două praguri ale întăririi yenului. Primul e cel de la 150. Când cursul scade sub 150, yenul devine mai scump în raport cu dolarul. Pentru un speculator care a împrumutat yeni, datoria sa tocmai a crescut în termeni reali. Brokerii și băncile îi sună pe investitori și le spun: „Yenul s-a întărit, iar colateralul tău în dolari nu mai acoperă datoria în yeni. De aceea trebuie să depui mai mulți bani sau închidem poziția”. Astfel investitorii sunt forțați să vândă o parte din activele lor(de exemplu, acțiuni Nvidia sau dețineri de Bitcoin) pentru a face rost de cash ca să își acopere marja. Acest lucru pune presiune de vânzare pe piețele globale.
Celălalt prag e cel de 145(v-am mai povestit!). Este punctul de panică. Dacă pragul de 150 nu a oprit căderea, la 145 sistemul intră în mod de execuție automată. Nu mai sunt „apeluri telefonice”, ci lichidări automate prin algoritmi. Când prețul atinge praguri critice de „Stop-Loss”, computerele vând tot ce pot pentru a rambursa împrumuturile în yeni înainte ca pierderile să devină catastrofale. Și-așa apare efectul de cascadă: 1. Vânzarea forțată de acțiuni duce la scăderea piețelor. -> 2. Investitorii speriați cumpără yeni pentru a-și închide datoriile cât mai repede. -> 3. Cererea masivă de yeni face ca yenul să se întărească și mai mult (USD/JPY scade și mai tare). -> 4. Întărirea declanșează noi lichidări. Și cercul devine vicios.
Lupii bătrâni precum Buffet cunosc bine pattern-urile pe care vi le-am prezentat și se pregătesc în tăcere să-și devoreze victimele. Care victime așteaptă precum oile la tăiere. Știu că va veni, dar nu știu când va veni și tot speră ca momentul zero să se amâne. Tactica lui Buffett este una limpede, dublă și trebuie ținut cont de ea. Pe de o parte face un foarte deștept contra-„yen carry trade”, urmând direcția trasată de BoJ. De asemenea, poziția sa este un hedge major, acționând în oglindă pe două piețe care, la un moment dat, se vor despărți. Cu toate că e „mega-hiper”-îndatorată, Japonia este îndatorată la propria Bancă Centrală, asta în timp ce a cumpărat active externe. Traseul BoJ spune o poveste interesantă: noi, ca țară, ne repatriem banii cu care acoperim datoriile care sunt făcute tot la noi. Și, practic, Japonia poate s-o ia din nou de la zero.
În aceste condiții, Buffett a văzut oportunitatea: dacă politica economică a SUA e atât de dezastruoasă încât va distruge inclusiv banul, el poate face facil pasul spre cealaltă zonă atunci când va curge sânge pe străzi. Desigur, e vorba de ce fel de sânge întrucât dacă sângerează doar bursele fără a sângera dolarul, poate vâna oportunități în propria-i țară, luate la prețuri considerate acum absolut obscen de mici.
Ceea ce trebuie să înțelegeți însă e că atunci când lupii burselor iau anumite poziții, trebuie să fiți mai mult decât circumspecți.
P.S. Graficul care însoțește articolul de azi nu are de-a face cu ceea ce am vorbit decât prin semnalul pe care-l dă. Iar despre el vom vorbi într-un articol viitor.
N-am făcut predicțiile pe baza vreunui glob de cristal, ci pur și simplu prin înțelegerea dinamicii ciclurilor politico-economice, adică a acelor forțe care modelează evenimentele. Acum mă văd nevoit să vă repet avertismentul și să vă îndemn să citiți cu atenție deoarece s-ar putea să fie vorba de cele mai importante informații pe care le citiți în viața aceasta. De asemenea, în ceea ce privește virulența cu care se manifestă propaganda, oare ar trebui să vă reamintesc că spre sfârșitul anilor 80 toate canalele de comunicare are regimurilor comuniste furnizau exclusiv junk propagandistic? Ași văzut în cât timp s-a dizolvat totul, iar jegurile propagandei s-au transformat în aprigi luptători pentru democrație.
Contextul actual nu e complicat, ci infernal de complicat! O să încep de la noi. Dezastrul din finanțele publice nu e, așa cum vi s-a spus, un efect al politicilor electorale, al mărinimiei unora sau al pensionarilor(incluzându-i aici și pe „speciali”). Nu! Efectul pe care îl resimțim acum este dat de JAFUL SISTEMATIC ȘI PROGRAMTIC executat începând cu decembrie 1989. Să înțelegem exact cum stau lucrurile: de la o economie destul de bine integrată, stăpânind tehnologii și având piețe certe de export, România a fost împinsă în subdezvoltare prin dezordinea economică de după 1990. Jaful a fost executat de insiderii de la acel moment, prin intermediul mafiei financiare transnaționale care era interesată să distrugă tot ce a făcut Ceaușescu pentru a oferi un exemplu. Dacă încă nu v-ați prins, ar trebui să realizați că ați fost cobaii unui ritual de pedepsire a țării care a îndrăznit să se confrunte cu mafia financiară transnațională. Nu mă credeți? Cercetați când anume a putut România să aibă acces la piețele financiare internaționale. Vă spun eu: 17 mai 1996, atunci au încetat sancțiunile! Aderarea la UE a introdus un strat suplimentar de jaf prin deschiderea către căpușele europene a pieței interne precarizate. Criza din 2008 - nimeni n-a spus-o - a îndatorat România cu 20 miliarde de dolari PENTRU GARANTAREA PROFITURILOR BĂNCILOR STRĂINE. Isărescu a mimat atunci că, la pachet, blochează rezervele acestor bănci, astfel încât să nu plece capitalurile. Dar chestiunea era falsă întrucât rezervele erau deja blocate, ca efect al politicii de creditare pe care și-o asumaseră respectivii pe vremea în care spuneau că nu-i lasă BNR-ul să dea credite cât ar dori populația. Ceea ce nu s-a spus a fost că, ulterior, BNR a eliberat treptat rezervele, iar acum suntem în fundul gol. Să rețineți aspectul amintit acum.
Însă principalul artizan al creditului luat de la FMI a fostă băsescu. Lui i s-a dat ordinul și s-a făcut preș pentru „profituri personale viitoare”. Ca să înțelegeți abuzul absolut, acel credit a fost unul cvasi-ilegal, fiind contractat fără a fi fost trecut prin Parlament! A fost abuzul necesar pentru a împinge România pe spirala datoriilor. Apoi am avut trei evenimente de o ticăloșie fără margini, toate date în mandatul Plăvanului, după ce s-a reușit anihilarea oricărei urme naționaliste în PSD: liberalizarea prețului energiei(Virgil Popescu), pandemia(Orban-Cîțu-Ciucă) și războiul din Ucraina(Ciucă-Ciolacu). Liberalizarea a introdus prețuri artificial de mari în piață, iar statul - pentru a se dovedi „protector” - a plafonat prețurile la nivelele necesare atingerii unor profituri uriașe. În pseudo-pandemie au oprit artificial economia, asigurând salariile de la Buget, ceea ce a produs o gaură imensă, acoperită prin îndatorarea țării. De asemenea, tot la umbra pandemiei, au făcut afaceri sulfuroase(vezi măștile, ventilatoarele, isoletele, vaccinurile etc.). Iar războiul din Ucraina a fost bomboana de pe colivă întrucât ne-a mâncat accelerat mai mult dcât hoțiile anterioare împreună(estimarea ar fi de aprox. 3.5% din PIB pe an, dar în realitate mult mai mare prin efectele secundare din economie precum falimentarea producătorilor agricoli, operarea gratuită de către Ucraina a unor elemente de infrastructură românești s.a.m.d.)!
După cum puteți limpede înțelege, a fost un asasinat economic executat ca la carte. Și, pentru a se găsi țapul ispășitor, s-au mărit ceva pensii și salarii pe ultima sută de metri. Acum, jigodiile cățărate la putere arată cu degetul spre amărâții țării. Nu mai insist cu enumerarea deoarece sper că ați înțeles setupul local. Care-i continuarea?
Presupunând că treburile vor rămâne la fel pe plan internațional(nu vor rămâne!), măsurile luate de jigodia Bolojan vor induce o cădere economică masivă, care va trebui „reparată” prin noi biruri. Impozitele pe proprietate se vor mări și mai mult, impozitele firmelor și ale salariaților idem, iar ca o bomboană pe colivă, începând cu 2027 se va introduce impozitul pe venitul global, în trepte, exact așa cum marketează jigodiile de la PSD. Iar ca să nu credeți că halucinez, vă garantez că în prima parte a anului care vine chestiunea se va anunța public. Eventual se va face și un pact între toate partidele pentru susținerea operațiunii indiferent de cine vine la putere. E suficient de clar? Toate măsurile însă nu vor rezolva problema, astfel încât guvernul își va asuma vânzarea societăților de stat. Adică acele societăți din care statul își ia veniturile an de an, vor fi vândute pe nimic, iar statul va rămâne fără cloșca cu ouă de aur. Principalele ținte sunt Hidroelectrica, CEC și cele care au în deținere mine. Iar drumul nostru va fi unul de sărăcire accelerată, exact ca-n Grecia. De ce? Pentru că fără venituri statul va deveni și mai tiranic împotriva propriilor cetățeni, mulgându-i până la limita absolută de sărăcie. Urmăresc obsesiv ceea ce s-a întâmplat în Grecia. Credeți-mă, e o groapă fără fund: din 2008 acolo se trăiește din prost în și mai prost, dar propaganda susține că e bine!
Toate cele spuse mai sus sunt valabile doar dacă nu vor fi accidente pe piața economică internațională. Eu însă am avertizat încă din 2008-2009 că măsurile de atunci nu au cum să funcționeze întrucât au statutat minciuna și furtul. Iar momentul l-am fixat spre sfârșitul lui 2024, adică anul în care am avut o confluență a mai multor cicluri istorice. Probabil vă întrebați de ce nu s-a întâmplat nimic, iar răspunsul simplu e că se întâmplă. Timingul nu e întotdeauna exact, mai ales la ciclurile lungi, dar schimbările oricum au fost esențiale, pregătind scenariul cel mai radical.
Ceea ce vă invit să observați este că deja semnele se văd pe piețe. A fost dezvăluită întreaga contabilitate frauduloasă din spatele hype-ul AI și consecințele vor exploda. În plus, cifrele de pe piața muncii din SUA arată extrem de prost. Și aici avem o chestiune cât se poate de ciudată: automatizarea(nu obligatoriu AI-ul) a închis o grămadă de locuri de muncă, scăzând puterea de cumpărare a oamenilor. Scăderea puterii de cumpărarea contractează consumul și când cerea e anemică se prăbușesc companiile. E simplu, deja s-a intrat pe spirală. Ce se va întâmpla? În principal e jale deoarece se vor sparge în același timp toate bulele impulsionate de hiper-evalările artificiale ale analiștilor, contabililor și auditorilor. E un lanț de fraudă care-și are originile în excesele crizei din 2008 și care acum e atât de mare încât nu mai vedem soarele. Indicatorii principali care indică panica pre-criză sunt pe roșu de anul trecut, însă au fost efectiv dați peste cap de alegerea lui Trump care promitea să salveze Titanicul american. Doar că e o ironie a sorții. Știți ce s-a întâmplat? Imaginați-vă că ar fi fost înlocuit căpitanul de pe Titanic cu „providențialul Trump” care ar fi venit cu soluția: să accelerăm de 10 ori mai repede spre aisberg! Cam asta s-a întâmplat cu piețele de capital după venirea lui Trump. Pariul său efectiv prostesc pe modelul propus de tehno-baronii Americii a fost o eroare politică extremă, care-l va costa. Dar pentru el, ca om politic, nici perspectiva unei crize izbucnite la începutul mandatului n-ar fi fost una care să-i surâdă. Dar vă garantez că una care bubuie înainte midterm e și mai dezastruoasă.
Așadar, Marea Criză are o probabilitate foarte mare de a lovi pe la începutul anului viitor și, asupra noastră, va avea consecințe dramatice. Așa cum am mai spus, măsurile lui Bolojan au fost menite să ne accelereze drumul spre dezastru, să ne crească inflația și, chiar mai grav, prețul la care ne împrumutăm. Astfel vom intra în cea mai mare criză a istoriei fragilizați total: fără nicio lețcaie în buzunar(vezi rezervele eliberate de BNR) și fără nicio perspectivă clară. O eventuală criză bancară mondială s-ar ridica la noi cu un necesar de injecție de 50-70 miliarde EUR, bani pe care nu văd cine ni i-ar da. Și dacă nu se dau acești bani ce se întâmplă? Ați uitat ce s-a întâmplat în Cipru? Aia se întâmplă.
Desigur, efectul pe care-l vom resimți va fi amplificat de contextul geopolitic, mai precis de „chinga Euro”. Suntem într-o uniune geopolitică a perdanților, cu niște cretini absoluți la putere. Să vă dau niște exeple relevante din „motorul economic al UE”, Germania.
Werkzeugbau Laichingen GmbH este de peste 130 de ani un centru de competență pentru tehnologia de deformare/ștanțare. Încă din 1891, a fabricat unelte de înaltă calitate pentru prelucrarea tablei, în special: ștanțe, matrițe de îndoire și tragere(Stanz-, Biege- und Ziehwerkzeuge), matrițe progresive (Folgeverbundwerkzeuge), dispozitive de fixare și scule de inserție. Era o companie de referință în special pentru industria auto. Pe 15 iulie 2025, la Tribunalul Districtual din Stuttgart, compania și-a depus cererea de insolvență din cauza unei deteriorări semnificative a situației economice, cauzată de o combinație de factori. Care-s aceștia? Scăderea cererii de pe piața principală(industria auto) și creșterea dramatică a costurilor cu energia și materiile prime. Simplu, nu? De ce scade industria auto. Pentru că „tranziția spre verde a distrus-o”, iar la capitolul energie cred că nu are rost să mai discutăm.
Un alt exemplu, de data aceasta din alt domeniu Mayer & Cie., un producător german de mașini textile cu o istorie de peste un secol, a intrat în insolvență în septembrie 2025. Compania era lider mondial în fabricarea de mașini de tricotat circulare și mașini de împletit). Produsele sale erau de înaltă precizie, aproape integral destinate exportului și foarte apreciate de producătorii de textile la nivel global. Fondată în 1905, Mayer & Cie. era o afacere de familie administrată de a patra generație, având sediul central în Albstadt. Ce anume a îngenuncheat-o? Ca urmare a concurenței și a turbulențelor, compania a înregistrat o scădere a vânzărilor de aproape 50% în ultimul an. Concomitent cu scăderea veniturilor, costurile operaționale(energie, materii prime etc.) au continuat să crească, formându-se un mix toxic.
Nu întâmplător v-am dat cele două exemple. Sunt companii micuțe(Werkzeugbau Laichingen GmbH avea 100 de angajați, iar Mayer & Cie. 280 de salariați), ultra-optimizae și adevărate centre de excelență în domeniul lor de activitate. Cam asta e Germania manufacturieră, cea care a ridicat țara la rangul de putere economică mondială. Aceste firme sunt ADN-ul economic al țării, acel ADN care se pierde ca efect al politicilor tembele. Falimentele despre care vă vorbesc reprezintă ceea ce se întâmplă în partea invizibilă a aisbergului. Când se va observa că se scufundă vârful, cei mai mulți vor crede că e o chestiune temporară, dar realitatea îi va plesni în față deoarece atunci când distrugi fundația, castelul, oricât ar fi de măreț, se dărâmă.
În Franța situația e mult mai dezastruoasă și uite-așa avem în față imaginea clară a ceea ce a fost „motorul economico-politic al Europei”. Atleții altă dată de neegalat au ajuns niște bătrânei ramoliți care abia se mai țin în baston. Și, colac peste pupăză, începe să-i lovească istoria. Franța a pierdut coloniile și speră să le înlocuiască cu România și alți distruși din Europa de sud-est. Chiar și punându-și marionetele în funcție - așa cum au făcut cu Nicu Psihicu la noi - vor avea surprize întrucât o să le cam scape situația de sub control(vezi Bulgaria, dar și Grecia). La nemți însă situația e mult mai crâncenă deoarece câștigarea prezidențialelor din Polonia de către Nawrocki a acutizat și mai mult problema despăgubirilor pe care Germania trebuie să le dea pentru ocupația Poloniei. Tusk, sluga pro-europeană a Poloniei încearcă să salveze situația prin acordarea de către Germania a unor despăgubiri către supraviețuitorii acelei perioade. O face pentru a pune batista pe țambal. Însă nemții știu că orice eliberare a unei mici compensații deschide iadul mega-compensațiilor pe care le-ar avea de plătit și pe care, după cum se vede, alții le cer. Inclusiv noi ar trebui să le cerem compensații pentru mizeria pe care au făcut-o cu Ardealul de Nord, dar noi ne-am dat după copac inclusiv când a fost vorba să ne recuperăm datoriile legitime din Al Doilea Război Mondial, cele identificate de profesorul Radu Golban.
Trăgând linie, ceea ce trebuie să înțelegem este că întreaga construcție europeană este una pe care atât adversarii cât și aliații o vor desființată. SUA a terminat UE cu impunerea falimentarului război împotriva Rusiei, iar adversarii(Rusia&China) nu mai discută cu reprezentanții UE din cauza prostiei și ticăloșiei care a devenit normă la Bruxelles.
Și, nu în ultimul rând, o fierbere din Italia riscă să dea lovitura de grație din interior. E vorba de așa-numita legislație a proprietății rezervelor de aur. Începând cu 2019, la inițiativa partidului Liga, a înflorit ideea trecerii rezervelor de aur deținute de Banca Centrală în proprietatea statului deoarece, în realitate, aceia sunt banii poporului. Italia deține cea de-a treia rezervă de aur a lumii, iar o mișcare de acest tip poate dinamita credibilitatea Euro. De asemenea, italienii urmează să-și retragă aurul pe care-l au în custodie în Germania și vor să ceară repatrierea aurului aflat în SUA.
Mă opresc aici cu enumerările pentru că risc să întind mai mult decât ar trebui. Ideea e că toate elementele pe care le-am enumerat v-au fost prezentate de-a lungul timpului. Întrebarea esențială pe care trebuie să v-o puneți este aceea dacă aveți sau nu un „Plan B”? V-ați pus problema dacă puteți trece peste ceea ce urmează? Nu de alta, dar va fi o criză mai mare decât cea din 1929 și știți bine ce s-a întâmplat atunci.
Puteți vedea inclusiv acum cât de fragilă e situația: o tâmpită cățărată la Ministerul Mediului a lăsat două județe fără apă și astfel riscăm inclusiv o criză energetică majoră în România. Dacă la nivelul ăsta mic se întâmplă asemenea nebunii, vă dați seama ce se va întâmpla atunci când întregi lanțuri logistice vor fi dinamitate, când banii nu vor mai avea credibilitate și când cretini chiar mai mari decât cei actuali se vor cățăra la putere, cu ajutorul forței armelor? Ce veți face atunci? La asta trebuie să vă gândiți inclusiv dacă vă îndoiți de predicțiile mele. OK, dacă mă înșel eu, înseamnă că totul rămâne, în mare, la fel. Dar chiar și așa, nu uitați avertismentele în ceea ce privește finanțele noastre publice și drumul fără ieșire în care ne bagă idioții de la putere.
Se spune că o măsură preventivă e aceea de a nu ține toate ouăle într-un singur coș. Vedeți că poate aveți ochelari de cal și nu vedeți lumea în integralitatea sa. Suntem aproape de ultimul ceas al actualului set de reglementări. E simplu, gândiți-vă și faceți-vă planuri. Echilibrul e mult prea sensibil, iar în scurt timp stabilitatea va fi doar o amintire.
După cum bine știți, sunt cât se poate de deschis față de cititorii mei, motiv pentru care în articolul de azi vă voi mai învăța o șmecherie, astfel încât să puteți acționa la fel ca ceilalți, lăsându-i infractorii statului ilegitim în fundul gol. Înțelegeți probabil că urmează vremuri crâncene(pe care le voi detalia în articolul de mâine). Aici, la noi, va fi de groază întrucât schema supra-dimensionată a sistemului se va lovi de incompetența nulităților împinse la putere, astfel încât TOATĂ NOTA DE PLATĂ VA RĂMÂNE ÎN CÂRCA BIETULUI CONTRIBUABIL. Nu contează că ești tânăr sau bătrân, sărac sau bogat. Ceea ce e cert e că ești ales să plătești nota de plată. Dar despre toate acestea vom discuta mâine. Acum, cumva în avans(intenționam să scriu articolul de față după cel de mâine), vom vedea ce soluții LEGALE avem pentru optimizarea fiscală.
Revin la ceea ce am aflat. Se lucrează la greu la schimbări de acționariat. Motivul e simplu: se pun la punct optimizări fiscale de zile mari care-i vor lasă pe Bolovan și gașca cu buza umflată. Soluția, după cum ați intuit, se adresează celor care au firme și care nu vor să rămână ca papagalii la mâna unui ANAF din ce în ce mai intruziv și aberant, care nu colectează impozitele și taxele simple, dar, în schimb, lovește cu putere în oamenii de rând. Așa că, hai la treabă!
Să înțelegem care-i situația de acum: ești acționar la compania ta, ceea ce înseamnă că Bolovan tocmai ce ți-a făcut un „cadou” special sub forma măririi impozitului pe dividende. De anul viitor Bolojan intenționează să ne taxeze cu 16% pe dividende, adică pe nimic. Asta în condițiile în care în alte țări europene impozitul pe dividende este ZERO. Și așa ar fi normal să fie.
Ei bine, faceți acum cunoștință cu ... Directiva 2011/96/UE. E biletul câștigător care ne salvează de idioții de-aici. Ce prevede această directivă? Stabilește pentru zona economică europeană un regim fiscal comun care vizează eliminarea impozitului cu reținere la sursă și eliminarea dublei impozitări la nivelul companiei-mamă. Hai să traducem puțin ca să înțelegem șmecheria! Presupunem că tu ai o companie în Spania(fiind rezident român). Cundiția esențială pentrui aplicarea celor descrise în continuare este aceea de a deține un procent mai mare de 10% din acțiunile unei entități economice. În momentul în care firma distribuie dividende, impozitul pe aceste dividende nu se mai oprește la sursă, adică în Spania, ci în țara în care acționarul are rezidența fiscală(România în cazul acestui exemplu).
Acum, după ce am înțeles șmecheria, e timpul să vedem cum putem jongla astfel încât să rezolvăm golănia bolojănească de la noi. Pe șleau spus, cea mai fiabilă soluție este Cipru. Cum faci? Îți faci o firmă acolo, firma de acolo cumpără acțiunile firmei românești - adică îți plătește capitalul social și tu înregistrezi totul frumos, ca la carte! Din acel moment, firma ta când va distribui dividende le va distribui firmei din Cipru, iar acolo impozitul e ZERO. Partea și mai frumoasă e că Ciprul are un regim extrem de permisiv de obținere a rezidenței fiscale, astfel încât o poți lua cu un minim de ședere. Și în felul acesta ai rezolvat treaba cu Bolovan!
Există și un dezavantaj în toată afacerea, astfel încât aplicabilitatea sa depinde de banii pe care-i învârți. La sume mari, Cipru e cea mai bună variantă întrucât poți acționa și prin interpuși(o să vă explic șmecheria în „materialul secret”). Dezavantajul e că sunt anumite taxe care, în cazul în care afacerile tale au un nivel mic, anihilează toate beneficiile. Deci, dacă ai dividende în jur de 500 000 EUR pe an, Cipru e destinația fără doar și poate.
Ce faci însă dacă ai afaceri mai mici? Există și-aici „soluția de peste gard”, anume Bulgaria. De ce funcționează? Din mai multe motive. În primul rând totul e mai ieftin acolo, inclusiv impozitele. Pe dividende ai un impozit de doar 5%, ceea ce e excelent. TVA-ul e mai mic, impozitul pe profit e doar de 10%. În plus, așa cum vedeți zilele acestea, bulgarii sunt deosebit de reactivi și sensibili la schimbările de fiscalitate, astfel încât e posibil să beneficiați o perioadă lungă de regimul fiscal de acolo.
În ceea ce privește dividendele, acei 5% se plătesc doar în momentul distribuirii lor către acționar, adică spre tine. Partea frumoasă e că firma din Bulgaria, dacă încasează doar banii din dividende, nu plătește nici impozit pe profit acolo deoarece, conform directivei amintite, intră în vigoare reglementarea de evitare a dublei impozitări. Dar firma poate fi extrem de bine utilizată inclusiv pentru optimizarea fiscală a activității din România, mutând acolo managementul, marketingul și alte activități prin intermediul cărora probabil înțelegeți ce aveți de făcut. Problema însă e alta: dacă te apuci să-ți distribui ție dividendul și ai rezidența fiscală în România, ANAF-ul va sări aproape instantaneu pe tine. Nu trebuie să ignori aspectul; trebuie să fii conștient de schimbul de informații care se face între autoritățile fiscale din Bulgaria și România, care te transformă în victimă sigură. De aceea e bine să păstrezi dividendele acolo până reușești să-ți obții rezidența fiscală în Bulgaria(am mai discutat aspectul, căutați materialul trecut).
Nu în ultimul rând, există o soluție de tranzit și în România, dar trebuie avut grijă cum operați cu ea și, mai ales, să fiți atenți la modificările legislative întrucât foamea va fi mare. Pe scurt, vă deschideți o societate comercială cu CAEN „6420 – Activități ale holdingurilor”. Acestei societăți îi veți vinde acțiunile societății pe care o aveți și, din acest moment, nu mai plătiți impozit pe dividende între firma mamă(holdingul) și firmele deținute de acesta. De asemenea, holdingul are 0% impozit din vânzarea participațiilor firmelor pe care le deține(atenție, trebuie să aibă minim 10% din acțiunile entității pentru a beneficia de scutire!). Asta vă ușurează teribil schimbarea rapidă a acționarilor societăților.
Desigur, în momentul în care vei trage dividendul din holding, vei plăti impozit pe dividende, la valoarea care-i trece lui Bolojan prin chelie la acel moment. Doar că trebuie să privești altfel situația, anume prin faptul că transferurile între societatea mamă și societățile din grup sunt scutite de impozit. Ceea ce deschide posibilități creative. Și ar mai fi ceva. Înțelegând cum funcționează un holding în România poți înțelege cum funcționează peste tot în lume. Astfel încât îți va fi extrem de simplu de schimbat activitatea din România în altă țară.
Pe moment pun punct aici. Rămâne, așa cum probabil ați observat, o mare necunoscută, anume elementul final, adică tu. După cum lesne poți observa, în final ajungi tot tu și problema care se pune este cum puți face astfel încât să nu te mai aibă ANAF-ul și autoritățile statului în colimator pentru a nu mai fi tu cel care plătește oalele sparte de toate marionetele sistemului sau ale puterii coloniale. Există, desigur, soluții. Însă, din motive lesne de înțeles, această schemă nu o pot publica, fiind o treabă destul de discretă. În esență, doar partea de consultanță pentru o astfel de schemă se duce lejer(la minim) pe la câteva mii de euro, iar costul punerii sale în aplicare e tot pe acolo. Doar că eu, așa cum mă cunoașteți, sunt băiat bun și v-o ofer la un preț modic. De fapt nu modic, ci mai mult decât modic. Adică vă dau posibilitatea să plătiți suma pe care vreți voi să o dați, iar acestei sume îi aplic o reducere de 100%! :)
lăsând gluma de-o parte, vă spun urmează să scriu materialul respectiv, pe care o să-l dau celor care au nevoie de optimizare fiscală avansată. Ce trebuie să știi: dacă nu faci parte dintre cei care au venituri cât de cât bune de la investițiile lor, materialul respectiv nu vă este de niciun ajutor întrucât implică sume destul de consistente. De aceea nu va fi sub forma unui material public, ci va avea o distribuție mai discretă, sub forma unui pdf la care voi da acces limitat. Însă, până atunci, însușiți-vă ceea ce v-am dat public(setul articolelor „Ghid de bejanie”) și cu restul vorbim mai spre sfârșitul săptămânii(sper!). Mâine, așa cum v-am spus deja - vă voi povesti despre contextul actual și despre ceea ce urmează aici și în lume.
Într-adevăr, vedem tot felul de scamatorii cu datoriile americane, chestiuni pe care vi le tot prezint amuzat. Eu unul mă consider rezonabil ca individ, motiv pentru care atunci când emit o opinie prefer să am un raționament în spate. Așa și cu datoriile americane. Mulți cred că treburile sunt simple, că în spate se află o mână de evrei care dau bani Americii pentru a o cumpăra sau cotropi. Aceeași oameni, în alte comentarii se plâng că SUA e deja cumpărată de evrei. Păi, măi oameni buni, hotărâți-vă: dacă evreii au cumpărat-o, de ce ar mai plăti în continuare? Nu neg că sunt mulți evrei băgați în ecuație, doar SUA este țara cu cea mai multă populație evreiască după Israel(aprox. 8 milioane declarați și probabil dublu cu origini evreiești) și una în care există o comunitate foarte bogată și influentă. Dar asta nu simplifică analiza.
Făcând disecția datoriei SUA avem, în mare, cam așa: vreo 30% este deținută de FED, vreo 40% de diverse instituții private din SUA și vreo 30% este deținută de alte state(datorie internațională). Dacă în ceea ce privește FED treburile sunt clare, ar trebui să vedem ce anume se ascunde în acel 40% datorie privată. Cine anume creditează SUA? În principal e vorba de instituții financiare de tipul fondurilor de pensii, fonduri de investiții s.a.m.d. Adică, în ultimă instanță, cetățeni de rând ai SUA. Dacă vreți, ne uităm și la zona de datorie internațională. De ce e Japonia un creditor atât de mare al SUA? Pentru că vinde mult în SUA, încasează dolari și dacă dolarii încasați i-ar schimba în yeni ar duce la aprecierea yenului și la o pierdere de competitivitate. Astfel, firmele japoneze schimbă în yeni cât au nevoie, iar restul banilor ajung - printr-o schemă isteață - în datorie americană. Cam la fel se întâmplă și cu China. Iar micșorarea dimensiunii deținerilor chinezești de titluri americane este direct proporțională cu diminuarea comerțului între cele două state. Pe măsură ce China își diminuează comerțul cu SUA, scad și titlurile de datorie cumpărate de China în SUA.
Acum hai să vedem un element interesant din structura bugetului american. Până de curând, cheltuielile cele mai mari erau făcute cu armata. De o vreme s-a schimbat bine de tot roata, astfel încât acum cea mai mare cheltuială a SUA este cea cu dobânzile(cu 25% mai mare decât cheltuiala cu apărarea!). Motiv pentru care am spus că SUA este învinsă de ... matematică. E hilar că, prin 2008-2009, când pronosticam că matematica lucrează împotriva SUA și că, în final, America va fi învinsă, criticii îmi arătau cum curg trilioanele și cum se formează bogăția. Nice! Acum însă apar ceilalți care spun că CBDC-ul va rezolva problema, iar SUA va păcăli din nou pe toată lumea.
În ciuda faptului că CBDC sună așa „tehnic”, în realitate este vorba de un alt fel de ban. E drept, ceva mai tiranic, dar e tot un ban. Schimbarea banilor unei economii s-a făcut de multe ori în istorie și are o denumire cât se poate de sugestivă: stabilizare. De ce i se spune așa? Pentru că acest gen de acțiuni apar în urma unei inflații masive, care face ca banii să ajungă atât de lipsiți de valoare încât trebuie să-i cari cu roaba și tot nu valorează nimic.
Din experiența trecutului înțelegem ceva esențial, anume că stabilizarea e utilă doar în conjuncție cu reforme dure care fac în așa fel încât inflația să se tempereze. În principal e vorba de două elemente: tăierea apetitului statului de a cheltui obscen de mult și o mai bună colectare a taxelor și a impozitelor. Fără aceste două elemente, orice stabilizare devine inutilă. Doar că, din ceea ce se vede limpede, stabilizarea este o strategie de luptă împotriva inflației, nicidecum una menită să combată îndatorarea excesivă!
Și-abia acum intrăm în esența problemei. Ce se întâmplă dacă SUA înlocuiesc dolarul cu un CBDC. Păi dacă vrei să-ți funcționeze economia, trebuie să oferi posibilitatea agenților economice să-și transfere dolarii în noua monedă. Poți introduce interdicții doar la banii de la ciorap, așa cum s-a întâmplat la toate stabilizările. Dar banilor din bănci nu ai ce le face, trebuie să-i convertești. Și la fel stau treburile inclusiv cu datoria. N-ai cum să n-o convertești la noii bani pentru că ești în aer și nu mai are nimeni încredere în tine. În plus, ca să fie treaba și mai complicată, după cum am văzut, majoritatea covârșitoare a datoriei americane este datorie internă, in monedă proprie. Dacă încerci să „paradești” ceva acolo ajungi la revoluție deoarece oamenii simpli au economiile/pensiile investite în datorie americană. Nici în ceea ce privește datoriile internaționale nu poți face prostii întrucât, dacă ți se prăbușește încrederea, te trezești cu o monedă BRICS peste noapte.
Concluzia? E simplă: SUA e în război cu matematica, iar artificiile simple nu funcționează. Există o singură posibilitate de a scăpa de datorii: din topor. Dar asta vine la pachet cu pierderea întregii credibilități și puteri, cu transformarea sa într-un pitic al lumii. După cum puteți vedea și înțelege, absolut nimic nu e atât de simplu precum pare. Și, desigur, nici datoria!
