joi, 21 august 2014

2 Ani

Azi se împlinesc fix doi ani de la lovitura de stat din 2012. E o zi pe care trebuie să ne-o amintim. Culmea, pe măsură ce trece timpul, noi informații ne apropie mai mult de ceea ce s-a întâmplat atunci. Chiar dacă putem cădea cu ușurință în facilul „ce-a fost a fost”, cred că e util să nu ne uităm istoria recentă, mai ales atunci când ea conține lucruri de o asemenea gravitate.

Pe scurt, în data de 21 august 2012, Curtea Constituțională a României, sfidând legislația și călcând în picioare totul - chiar și bunul simț - a decis că un individ demis de 90% dintre participanții la Referendum își poate relua funcția pe care electoratul i-o retrăsese. 

marți, 12 august 2014

Incotro?

În timp ce în țară atmosfera devine din ce în ce mai puțin respirabilă din cauza umorilor, a otrăvurilor și a demagogiei suprasaturate(de 10 ani numai demagogie mâncăm!), în afara granițelor se încarcă arma iraționalului. Lumea se schimbă rapid, am putea spune. Dar este o platitudine! De când se știe lumea se schimbă rapid, accelerat, înfiorător de brutal și de neașteptat. E în natura ei. Și de-aceea este extrem de important să-i priveşti spectacolul deoarece altfel nu ai cum să o înțelegi. 

Privind retrospectiv, constat că am abordat subiectul ciocnirii ruso-occidentale aproape obsesiv. Sunt nenumărate articole în care am încercat să acopăr subiectul din diverse unghiuri, privind prin prisma tuturor părților implicate. Mă sperie faptul că am avut dreptate, că multe dintre cele intuite în articolele mele s-au petrecut și că, din nefericire, multe altele stau să se îndeplinească.

vineri, 8 august 2014

Razboiul - faza pe sanctiuni

După ce SUA și vasalii lor UE au impus sancțiuni Rusiei, aceasta a răspuns de o manieră radicală. Interzicerea importurilor alimentare din UE și SUA reprezintă prima palmă puternică pe care Putin o dă adversarilor săi. Este o măsură extrem de drastică, o măsură care va produce efecte negative în ambele tabere: UE și SUA se vor vedea în fața unei crize generată de supraproducție, iar Rusia va trebui să-și găsească rapid alți parteneri comerciali viabili.

Măsurile anunțate de Putin și Medvedev nu sunt însă singurele. Cel mai probabil ele vor fi urmate de acțiuni concrete în teren, acolo unde lupta dintre rebeli și armata Ucrainei se va acutiza. Nu este exclus să vedem armata rusă defilând până în Kiev pentru „protecția” populației ruse. Retorica din timpul Războiului Rece este pe cale să reînvie.