Aoleu, rublele mele!

Simt că-mi fuge pământul de sub picioare. Până acum eram interesant pentru că lumea mă vedea ca agent rus. Vă dați seama, eram și eu cineva. Într-o lume în care doar poveștile despre agenții ruși circulă, fără ca nimeni să nu vadă nimic concret, Diaconu era dovada palpabilă că „se poate” sau, mai bine spus pentru nivelul de înțelegere al celor care îmbrățișează ideologia, că „să esixtă”. Cu alte cuvinte, până acum nu eram un nimeni care sunt, ci un ditamai agentul rus de influență. E ceva, frățioare! Înseamnă aces liber la popotă, mâncare gratis, învățat de plăcere fragmente din gândirea tovarășului Putin și, nu în ultimul rând, foșnetul rublelor din portofel. Este că te simți altfel când simți, vorba manelei, cum „buzunarul meu vorbește/orice limbă își dorește”. Mai ales când vorbește doar limba rusește(sic!).

Dincolo de glumele care se pot face pe marginea penibilului situației, azi vom vorbi despre picajul narațiunii „Rusia” și consecințele acestui picaj! Isteria începută cu primul mandat al lui Trump și declanșată de Obama, Clinton și-o mână de securiști americani manipulând falsuri grosolane, a picat din momentul în care Tulsi Gabbard a făcut desecretizările necesare demonstrării falsului pe care-l înțelesese toată lumea, mai puțin propaganda. Este deja previzibilă inculparea lui Obama și a tuturor jegoșilor care au contribuit la ventilarea mizerabilei minciuni. Iar chestiunea devine serioasă întrucât e vorba de zeci de miliarde de dolari cheltuiți absolut aiurea, pentru a menține caldă o minciună de genul „noilor veșminte ale împăratului”. Spre deosebire însă de poveste, dacă strigai că împăratul e gol, în lumea corect politică a tefeleilor veneau smardoii pe tine și-ți trânteau nu doar niște articole bombastice și reportaje TV „independente”, dar te mai trezeai și marginalizat din cauză de „interferență rusă dovedită”.

Întâlnirea Trump-Putin a consfințit chestiunea pe care puțini au perceput-o: picajul narațiunii cu spionii ruși! Nu doar dovezile din procesele răsunătoare care urmează, ci și revenirea în forță a lui Putin pe scena internațională sunt menite a avea efectul unui baros care sparge în milioane de cioburi construcțiile isterice ale propagandei. „Care ruși, frățioare, că nu există!”.

Și-abia de-aici totul devine interesant. Sunt regimuri întregi - precum cel al retardatului nostru - construite pe minciuna „interferenței ruse”. Nu doar la noi, în colonie, s-a mers pe minciuna cu rușii, ci și la ei, în măreața Ioropă. De la rușii prinși de către Ursula la furat chip-uri din mașinile de spălat până la rușii hoți de alegeri, tot rahatul mâncat nu doar că-și pierde din strălucire, dar devine aproape ilegal sub sceptrul unui Trump dornic de răzbunare. Și, cum nu te mai poți duce la împărat să ceri bani sau favoruri din cauză că „intruziunea rusească”, se ajunge la o nebunie absolută.

Inclusiv propaganda, aflată într-o stare de absolută anchilozare, e nevoită să-și găsească teme noi. Și, cum nu se mai plătește teza „rușii cei răi”, provocarea devine un efort existențial. De ce? Pentru că de-aici înainte trebuie să producă ceva palpabil pentru bani, iar subiectele lor sunt strict cele cunoscute, aride și neinteresante.

Dar partea cu adevărat „cea mai proastă” va fi nu că nimeni nu mai crede în bazaconie, ci, mai grav, că pomenirea ei are rolul de a-l irita rău pe „șeful cel mare”. Și-aici e un deranj major pentru că tot ceea ce vedem azi e fondat pe mitul „rusului cel rău care spionează în bietele țări occidentale”. Că-n America deja a fost depășită propaganda știm, dar jegurile gen UE(SSR), la nivel de conducere, au „amestecul rus” drept mit fondator. La fel cum conflictul din Ucraina nu are la bază „agresiunea nejustificată a Moscovei”, ci fix narațiunea că Rusia ar vrea să cucerească Occidentul și trebuie oprită cu orice preț, inclusiv prin operațiuni în hinterlandul său. 

Ceea ce trebuie să înțelegem este că, odată cu picarea tembelei narațiuni mincinoase, pică o construcție, o lume. Brusc, Occidentul înțelege că nu mai e fata frumoasă pe care oricine și-ar dori-o de soție, ci o rapandulă știrbă, bună să satisfacă instinctele primare ale bețivilor sau ale celor aflați în sevraj. De fapt, odată cu picarea minciunii cu rușii care vor să fure Occidentul, cea mai gravă consecință e oglinda în care toți occidentalii vor fi obligați să se privească pentru a-și vedea fața reală. Abia atunci vor vedea dezastrul real, atunci vor conștientiza șobolanii și ploșnițele care macină Parisul, comunismul societății germane, starea de cvasi-faliment a Italiei, Franței și a celorlalte surate europene s.a.m.d. Și, de asemenea, vor vedea că, spre deosebire de ceilalți, ei, occidentalii, sunt cei care put, ei sunt știrbii, ei sunt rudimentarii. 

Glumind, voi spune că inclusiv pentru subsemnatul vin vremuri grele. Cândva în viitor o să mă auziți spunând exact ca la începutul articolului: „pe vremuri eram și eu ditamai agent de influență rus, acum sunt un nimeni”. Nu vă mai faceți iluzii: în realitate fiecare dintre noi este un nimeni! Vedeți unde vă aflați în mod real și căutați să creșteți fără a vă mai lăsa influențați de exterior întrucât exteriorul - după cum s-a văzut - e minciună. Atât pentru azi!

P.S. Vă rog să constatați cât de real este agentul pe care mi l-a desenat AI-ul. Priviți-l cu atenție pentru că inclusiv poza care însoțește articolul vă demonstrează ceva!

Întâlnirea Trump - Putin la cald

Este ora 2:30, conferința de presă s-a încheiat și țin să scriu acum pentru a trece dincolo de deșertul declarațiilor. Mă uit la agențiile de știri și la televiziunile care acoperă evenimentului și niciuna nu trece de șabloanele extrase din discursul lui Trump: „Great progress today ... we didn't get there”, „No deal until there's a deal”.

Cum îți salvezi firma?

Ideea e simplă: vedem de la o zi la alta deteriorarea condițiilor de afaceri din România. Ceea ce trebuie să înțelegem este că aici se vor împuți și mai mult reglementările. Nu avem a aștepta nimic bun deoarece ceea ce urmează este un dezastru absolut. Atât vă întreb: cine e Nazare și ce-a făcut el notabil în viața lui? Uitându-ne pe CV constatăm că întreaga sa activitate este una de mâncător de rahat în politică, astfel încât ce așteptări poți avea de la el din punct de vedere business? Mă opresc la această întrebare deoarece nu vreau să transfer discuția de față în zona politică. Eu unul știu clar că nu există nicio perspectivă pozitivă, motiv pentru care orice antreprenor trebuie să se gândească la protejarea muncii sale în fața deciziilor din ce în ce mai aberante. Aberații care nu se vor opri ci, culmea, sunt abia la început.

Ei bine, ce-i de făcut? Am mai spus-o în două articole din trecut, acum vă ofer o schemă cât se poate de simplă. Care, desigur, are provocările sale, dar când ești antreprenor, provocările fac parte din fișa postului. Desigur, ceea ce scriu aici nu se aplică tuturor domeniilor de activitate. De exemplu dacă ai un magazin sau un restaurant, cu siguranță ceea ce scriu în continuare nu se aplică. Dar e important de înțeles materialul întrucât poate însemna pentru unii trecerea la un nou nivel antreprenorial. O ultimă precizare: absolut tot ceea ce spun nu este ilegal și sub nicio formă nu încurajez evaziunea fiscală deoarece o consider o metodă rudimentară de furt. Și-acum, după o introducere infernal de lungă, e cazul să intrăm adânc în problemă.

Datele problemei sunt simple: ai una sau mai multe firme și ești îngrozit de ceea ce propun analfabeții de la guvernare. Care-i soluția? Ia-ți traista de antreprenor și fă pasul în sus, izolându-ți afacerea din România și căutând să treci la nivelul următor. La doi pași de noi e Bulgaria. Regimul fiscal e ultra-lejer, motiv pentru care e destinația ideală de business pentru centrul afacerii tale. Nu ai de ce să-ți ții afacerea în România! Varianta firmei în Bulgaria este ideală, credeți-mă! Da, există o barieră lingvistică, dar există oameni care te pot ajuta și poți lesne să depășești problema. Și-acum să înțelegem structura.

Primul pas, îți deschizi firmă în Bulgaria. O firmă pe care transferi activitățile principale pe care le făceai în România. Cu siguranță, sunt multe activități pe care pe moment le poți face doar în țară. Nicio problemă, acestea rămân în țară. Pasul doi constă în vânzarea(dacă firma nu are probleme) firmei din România către cea din Bulgaria. În acest moment, firma bulgărească devine acționar 100% la firma românească, tu figurând, desigur, ca beneficiar real. V-am spus că nu facem șmecherii, ci păstrăm structura cât se poate de transparentă. 

Iată-te așadar, posesorul unei multinaționale. Care e diferența? În acest moment, firma din România devine secundară și, în funcție de specificul activității, o menții ca punct de suport sau ofertant de servicii către firma bulgărească. Pe cât posibil, contractele și restul activității trebuie să le treci pe firma bulgărească, astfel încât să încasezi totul acolo. Ce s-a schimbat? Totul! în Bulgaria vei plăti un impozit pe profit redus(10%) și ai mai puține bătăi de cap din punct de vedere fiscal. Atâta timp cât contractele le vei încheia prin intermediul firmei bulgărești, profitul se va înregistra acolo, deci vei plăti un impozit redus. 

Ce se va întâmpla cu firma din România(dacă mai e necesar să existe)? Păi ea va deveni un centru de servicii al firmei bulgărești(dacă mai ai nevoie de această firmă!). De exemplu, dacă ai departamentul de vânzări în România, acesta va vinde pe comision pentru firma din Bulgaria. E necesar și esențial să închei un contract standard între cele două entități, la preț OK. Nu te apuca să facturezi serviciile cu 1 leu că nu merge! Facturează-le cât se poate de corect deoarece din acei bani vei plăti salariile din România. Profitul de-aici? În acest caz va fi minimal întrucât grosul e în Bulgaria, astfel încât poate să pună Nazare%Bolojan și 100% impozit.

La ce trebuie să ai grijă? Chiar și mutat, ANAF-ul mai poate pretinde diverse chestii pentru a-ți mai aresta ceva bani din Bulgaria. Așadar, la ce anume trebuie să ai grijă? În primul rând trebuie să dovedești că activitatea din Bulgaria e una reală, nu formală. Asta înseamnă că:

• trebuie să ai un sediu(nu 5 cm de raft în biroul avocatului)! Pentru a demonstra existența unui sediu trebuie să ai un contract de închiriere, facturi de utilități pe numele firmei s.a.m.d.
• trebuie să faci dovada existenței unor angajați. Pentru aceasta îți recomand să-i faci contract de muncă part time contabilului(e similar schemei practicate și la noi de unii contabili, deci nu e nimic aiurea)
• uneori poate fi vorba de dovada faptului că deciziile sunt luate în Bulgaria, nu în România, chiar dacă sunt luate de tine. Pentru aceasta pot fi puse la dispoziție procese verbale ale ședințelor în care s-au luat acele decizii, existența unor dovezi ale faptului că te aflai fizic în Bulgaria(de ex. facturi de hotel) având rol de întărire.

OK, sper că ai înțeles care-i schema. Nu am discutat nimic despre dividende. Aici, dacă îți păstrezi rezidența fiscală în România, e cam aiurea deoarece nu prea ai loc de întors. Așadar, pentru 100 000 EUR dividend extras din firma bulgărească, vei avea de efectuat următoarele plăți:

• 5% ți se rețin în Bulgaria(impozitul pe dividend)
• România îți va percepe diferența de 11%(16% - 5%=11%). Atenție, cei 11% se aplică dividendului, nu sumei rămase după impozitarea în Bulgaria!
• În plus, în România va trebui să plătești CASS la 7200 lei, care înseamnă o sumă suplimentară de 720 lei.

Cu alte cuvinte, dividendul tău final va fi: 100 000 EUR(dividendul inițial) - 5 000 EUR(impozitul din Bulgaria) - 11 000 EUR(impozitul din România)-720 lei(CASS România). Cred că e suficient de clar. Dacă alegi să-ți muți rezidența fiscală în Bulgaria, atunci scutești 11 EUR la fiecare 100 EUR dividend(CASS-ul nu-l mai pun la socoteală). Merită? Fiecare decide.

Ce-i de făcut de-aici înainte? Păi punctul acesta mi se pare esențial întrucât, dacă ai făcut pasul, te afli abia la jumătatea drumului. După ce ți-ai stabilit prezența în Bulgaria, trebuie să conștientizezi că țara este poarta ta de intrare către zona balcanică. Cu toate țările balcanice care nu sunt în UE, există acorduri de liber schimb prin CEFTA, dar și o tradiție a schimburilor comerciale cu Bulgaria. Astfel, ceea ce vinzi în România poți vinde și acolo. După ce înțelegi cum merg treburile și înveți să scalezi, îți va intra virusul ăsta în vene și vei trece cu adevărat la pasul următor, cel de investitor internațional. Desigur, de la nivelul acela altele vor fi optimizările posibile, pe care le vei descoperi singur. 

Probabil deja ai înțeles, dar repet: e esențial să faci pasul. Nu doar pentru a scăpa de idioții locali, ci pentru a înțelege cum te poți proteja de idioți în general. 

Cum funcționează toate aceste „anomalii”

Revoluția Sandinistă din Nicaragua, petrecută între 1979 și 2000 a constat, în principal, într-un conflict armat care a dus la eliminarea de la putere a dictatorialei familii Somoza. Această familie condusese țara timp de mai multe decenii, acaparând hălci întregi din economie. Lupta a fost declanșată de „Frontul Sandinist de Eliberare Națională”. Înlăturarea dictaturii a adus la putere Frontul Sandinist de Eliberare Națională, o grupare socialistă care a implementat numeroase reforme extinse, incluzând naționalizări și reforme agrare, dar s-a confruntat cu mișcările de opoziție Contras subvenționate din SUA. La alegerile din anul 1990, FSEN a pierdut în fața opoziției neoliberale, în fruntea căreia a fost pusă o rapandulă expirată, Violeta Chamorro. Nu întâmplător fusese selectată: ea conducea La Prensa, un cotidian influent din Nicaragua. Imediat după victoria forțelor impuse de SUA, Gerorge Bush(senior) a anunțat ridicarea restricțiilor impuse statului Nicaragua.

Primul semn de epuizare al lui Trump

După ce Trump și-a trimis emisarul la Moscova, într-un mod mult mai discret, a avut loc o convorbire telefonică între Putin și Xi Jinping. Ceea ce s-a discutat nici nu contează deoarece putem lesne intui. Ideea e că, dincolo de convorbirea în sine, cel mai important aspect este dat de faptul că această convorbire s-a desfășurat. Alianța ruso-chineză prevede, între altele, schimburi de informații în ceea ce privește discuțiile cu adversarii geopolitici la inițiativa părții care discută cu adversarul. Am subliniat aspectul deoarece este extrem de important!

Ceea ce nu are nimeni curaj să spună

Hai să privim către cel mai mare secret, nespus de nimeni: imensul deficit bugetar al României nu e o problemă! Problema este persistența sa și faptul că paiațele de la putere cred că pot rezolva problema tăind de acolo de unde nu trebuie. „Cei din spate” au pus un măcelar mafiot la Guvern și au răsuflat ușurați: gata, de-acum se rezolvă tot. Și „tot” nu se rezolvă. Pentru că „tot” are o altă natură, pe care v-o voi dezvălui în cele ce urmează.

Nu vă mai puneți speranțele în PSD!

Tot aud pe câte unii care spun cu speranță că PSD ar trebui să iasă de la Guvernare, că „așa nu se mai poate” s.a.m.d. În iarnă, când am spus la alegeri că PSD nu trebuie votat sub nicio formă, am luat în freză mii de înjurături de la pensionarii care-mi „demonstrau” că PSD le mărește pensiile. Când la prezidențialele falsificate le-am spus tuturor că Mucușor nu e de votat, mi-au sărit în cap bugetarii că-i dă afară Simion. Ei bine, luați cu lămâie, tovarăși! PSD-ul nu v-a crescut pensiile, ba din contră! Iar Mucușorul l-a trimis pe mafiotul Bolovan să rupă la bugetari, pensionari, oameni simpli și alți proști pe care i-o mai prinde. Și stați să vedeți ce urmează! Motiv pentru care, cel puțin  în al douăzeci și cincilea ceas, insist să vă rog să ieșiți din auto-iluzia în care trăiți!

De ce nu evoluezi sau cum să-ți învingi demonii lăuntrici?

Dacă ieri ai făcut același lucru ca alaltăieri și dacă azi faci același lucru ca ieri înseamnă că stagnezi. Ți-ai analizat viați în asemenea termeni? Oare luna trecută am făcut același lucru ca acum două luni, iar luna asta fac tot ceea ce am făcut luna trecută? Oare anul trecut am făcut același lucru pe care l-am făcut acum doi ani, iar anul în curs e identic cu cel care a trecut? Oh, dar ce nebunie am descoperit noi aici?

I se spune simplu: stagnare. Stai în același loc, ești nemulțumit, dar, pentru a te liniști, îți spui că e bine. Nu, nu e bine! Și o simți singur. Vezi că-ți pierzi din mobilitate și înțelegi că alții profită de cercul care ți-a fost trasat drept graniță. Ți s-a spus că trebuie să stai acolo, într-un imobilism și o teribilă lipsă de acțiune, iar tu execuți întocmai. Dacă însă te întreb de ce ești atât de conformist sau, mai mult, ce anume ți se poate întâmpla rău dacă depășești acea limită a inacțiunii, nu știi ce să răspunzi. Poți inventa diverse motive, dar știi bine că sunt chestiuni inventate de tine pentru a da un răspuns, pentru a-ți justifica atitudinea pasivă. Dacă te iau mai tare și te întreb „Cine anume ți-a trasat acea graniță?”, de asemenea, nu-mi vei putea răspunde. 

Chestiunea e simplă și, cunoscând-o, vei înțelege cauzele dezamăgirilor tale. Ne place să ne fie comod, să ne cuibărim într-o tandră lentoare, să stăm și să lenevim. E o stare dulceagă, face parte din ființa noastră. E valabil pentru orice om de pe lumea asta. Organismului nostru îi place starea de odihnă și, pentru a și-o perpetua, are o armă infernală: amânarea. „Nu lăsa pe mâine ce poți face azi! Lasă pe poimâine!”. Vă este cunoscută, desigur, devierea sensului original al proverbului.

Cei care înțeleg mecanismul știu să și profite de cei care-i cad pradă. Așa se nasc sclavii și stăpânii. Stăpânii sunt cei care le promit sclavilor că, în schimbul muncii pe care o prestează, le vor da voie să aibă o perioadă de lentoare, de odihnă, de confort. Ecuația e ucigător de simplă. 

A nu face nimic este cea mai simplă cale spre sclavie. Doar că mai e ceva. Inclusiv a face ceva ca să ajungi liniștit este, de asemenea, cea mai scurtă cale spre sclavie. E un banc deja clasic.

Un turist ajunge într-un sat pescăresc mic dintr-o țară exotică. Pe plajă, vede un localnic stând liniștit, în hamac, privind marea.Turistul îl întreabă:

– Nu pescuiești azi?

– Nu, am prins destul azi dimineață.

– Dar de ce nu mai pescuiești un pic? Ai putea prinde mai mult, să vinzi pește, să faci bani!

– Și ce-aș face cu banii?

– Păi… cu timpul ai putea să-ți cumperi o barcă mai mare. Apoi să angajezi oameni. Să-ți faci o companie de pescuit!

– Și după?

– După te-ai extinde, ai face mulți bani, ai deveni bogat!

– Și apoi?

– Apoi… te-ai retrage într-un sat liniștit, ai sta relaxat pe plajă și ai admira marea toată ziua!

La care bastinașul zâmbește și zice:

– Păi… ce crezi că fac acum?

Este o teribilă morală în acest banc, demonstrându-ne că e teribil de ușor să ajungi în partea cealaltă, anume în a deveni propriul tău sclav din dorința de a fi liniștit. Altă capcană de care știu să profite alți ticăloși mai mari. Ce au comun cele două situații?

Atât starea de sclav al altuia, cât și cea de propriu sclav au în comun proasta aspirație, anume dorința de a-ți asigura un confort perpetuu. Unii își transportă sclavia chiar peste generații: „muncesc eu, pentru ca urmașii mei să nu mai fie nevoiți să lucreze”. De câte ori ați auzit o astfel de formulare? V-a zgâriat pe urechi sau, în sinea voastră i-ați dat dreptate interlocutorului considerându-l „un model de urmat”?

Probabil, unii dintre cei care au citit până aici sunt încurcați, neînțelegând ceea ce vreau să transmit. „Adică - îmi vor spune ei - pe de o parte ne spui că inacțiunea e dăunătoare, iar pe partea cealaltă că acțiunea e la fel de dăunătoare. Nu vezi că ești aberant?”. Poate că așa e, însă, așa cum scrie și în titlu, eu vreau să merg mai departe, să găsesc o cauză mai adâncă a stării de stagnare, de băltire în care ne aflăm. Și, mai mult, să înțelegem care e condiția sclavului și cum poate fi depășită. 

Primul lucru care trebuie înțeles este că starea de imobilitate, de confort perpetuu și relaxare, de băltire, nu este și nu trebuie să devină niciodată un ideal! Înainte, familiile bogate aveau anumiți ratați care erau cumva acceptați, dar ocoliți. Acei oameni incapabili să facă ceva, să înțeleagă ceva, gata plictisiți de viață, inutili și căutându-și utilitatea în tot felul de nebunii de scurtă durată, dar sfârșind într-o perpetuă trândăveală. Toți știau că e ceva în neregulă cu ei, dar îi acceptau așa cum sunt. Oblomov al lui Goncearov este cea mai strălucită reprezentare a acestei stări. Trândăveala, dorința „de liniște”, sunt stări care, odată instalate devin precum un drog. Oameni care muncesc până la epuizare pentru că vor să aibă parte de puțină liniște după program, puțină liniște în concediu, puțină liniște de sărbători sunt niște Oblomovi activi. A-ți transforma „puțina liniște” într-un ideal este cea mai comună cale spre ratare.

Ceea ce nu înțeleg oamenii este că starea de inactivitate, de lenevie, este una inerentă, de care avem nevoie pentru a ne odihni. Așa cum respiri, așa cum bei apă, la fel ai nevoie de odihnă, de inactivitate. Însă e aberant ca odihna perpetuă să devină un ideal, la fel cum e aberant să transformi în ideal necesitatea de a bea apă. În orice termeni ai privi viața, știi bine că e urmată de o eternitate de liniște. Așadar, de ce ți-ai transforma acea liniște, de care vei avea parte din plin după ce ți se va termina viața, într-un ideal? Nu e stupid?

Înțelegând elementul cheie al problemei, ar trebui să înțelegem acum și ce înseamnă a evolua. Opusul lui Oblomov îl găsim în Trilogia S.U.A. a lui John Dos Passos. E o altă extremă, a omului hiperactiv, dornic să facă ceva de dragul de a face ceva și care face în numele asigurării „unei liniști” după ce face un efort nebunesc. Mă rog, inclusiv America lui Kafka ne arată limpede absurdul a ceea ce se petrece acolo. Despre ce e vorba? Despre oameni obsedați de „a avea” la un mod absolut insultător pentru ființa umană. „Dar acei oameni au clădit America!” - îmi veți replica. Așa e, doar că a-ți stabili America drept ideal e ca și cum ți-ai lua un cartofor drept model în viață. Și-atunci care e soluția? 

Unica soluție e cea naturală, anume evoluția. Ne-am născut nu ca plante, ci ca ființe dotate cu rațiune. Având acest bagaj, trebuie nu doar să profităm de el, ci să evoluăm prin intermediul său. A te menține în ceva repetitiv este ori sclavie în beneficiul altuia, ori auto-sclavie. Ce înseamnă a evolua? A te simți tu, ca om, superior stării tale de ieri, de acum o lună, de acum un an s.a.m.d. A simți că te clădești pe tine. De ce-ți trebuie asta? Pentru că e natural: așa cum creștem din punct de vedre al dimensiunilor, la fel trebuie să evoluăm și mental și din punctul de vedere al acțiunilor și interacțiunilor noastre. Viața înseamnă dinamism, nu stagnare, iată motivul pentru care „puțină liniște”, chiar dacă e necesară odihnei, nu are cum să devină un ideal. Acea „puțină liniște” devine o deplină liniște după ce mori. De ce să nu faci fiecare lucru la timpul său?

Independența

Ne place să vorbim despre necesitatea de a fi independenți ca țară, despre „ce-ar fi dacă” și de-aici să tragem concluzii privind un rai pe pământ care s-ar instaura brusc aici la noi. Într-adevăr, speranța și visul sunt liniștitoare, însă realitatea ne lovește de fiecare dată radical deoarece ... SURPRIZĂ! - realitatea operează cu datele existente fizic, nu cu speranțele sau imaginația noastră. Te poți visa la volanul unei decapotabile luxoase, poți simți senzațiile vântului care-ți bate prin păr și ale prezenței în dreapta ta a persoanei perfecte. Dar, la o simplă frână, te trezești din visare și vezi că ești în același autobuz infect cu care faci naveta, motiv pentru care realitatea deranjantă de care te lovești este un nespălat care pute groaznic lângă tine, nu persoana perfectă din vis.

Cărui spațiu geopolitic aparține România?

Iată un subiect asupra căruia fiecare are o părere. Un subiect care pare simplu, dar se dovedește suficient de complicat pentru a stârni controverse majore. Și nu doar între noi, ci și între cei din afara țării. Culmea, adevărul îl putem întrezări doar în aceste controverse și, cunoscându-l, vom înțelege esența noastră.

Privatizarea SUA

Asta chiar că e hazlie. Cum adică „privatizarea SUA”? SUA este un stat eminamente privat, ce ar mai fi de privatizat acolo? După cum o să vedeți, mai e ceva de privatizat, iar acel ceva e esențial. În plus, noul model economic testat pe clienți urmează să se generalizeze. O să înțelegeți totul imediat.

În caz că nu v-ați prins...

... suntem în 4 august. Vă văd așa, cam cu privirile pierdute, parcă întrebându-vă „ce m-a apucat?”. Desigur, e 4 august, toată lumea știe asta! Doar că 4 august, vă atrag atenția, este după 1 august! V-ați prins? Știu că ați uitat, așa că vă reamintesc: 1 august era termenul impus de Trump pentru semnarea unei avalanșe de acorduri comerciale cu partenerii SUA. Ce s-a întâmplat?

Imaginea Justiției și câteva întrebări legitime

Eu unul n-o văzusem până acum pe șefa CSM, Raluca Elena Costache. Am văzut-o întâmplător și în premieră în dimineața aceasta, într-un interviu acordat tefeleilor de la UM DIGI. Culmea, zilele trecute mă întrebase un cititor ce părere am despre doamna în cauză și, în timp ce făceam zapping, mi-a sărit în față acel interviu de la UM Digi. Nu vă ascund că m-am înfiorat! Căutați, vă rog, pe youtube orice interviu acordat de șefa CSM, dar căutați unul în care e filmată în prim-plan(de exemplu acesta). Vă rog să vă opriți aici din lectură, să priviți câteva minute prestația doamnei și apoi să reveniți aici pentru a continua articolul. Vă rog mult, urmăriți înainte de a continua lectura. E foarte important exercițiul!

Trenul groazei, cum suntem noi și ce-i de făcut

IRN1922. Acesta este indicativul trenului care circula pe ruta Oradia(sic!)-Constanța. Într-un mod absolut aberant pentru zilele în care trăim, din trenul despre care vă vorbesc s-au desprins câteva vagoane. Mecanicul a mers cu trenul descompletat până la prima stație(Bănița), unde a lăsat în gară vagoanele care mai rămăseseră legate de locomotivă și s-a întors între haltele Crivadia și Merișor, pentru a recupera vagoanele rămase în câmp. Vă imaginați situația? Niște oameni care rămân efectiv în câmp deoarece unul dintre vagoane s-a rupt de tren! Și alții care pierd aiurea ore într-o stație deoarece s-a ajuns ca trenurile să se descompleteze în timpul mersului. Este ceva de neimaginat! 

Încă un dușman cultivat de România

Cineva mi-a atras atenția într-un comentariu asupra situației pe care v-o semnalez azi. Ce-i drept omisesem informația, motiv pentru care am început să studiez. Mă rog, n-a fost mare lucru întrucât chestiunea în cauză este publică. Așadar, ca să verificați cele ce urmează să le spun, vă rog să vizitați site-ul recensamant.statistica.md pentru a vedea rezultatele celui mai recent recensământ efectuat în Republica Moldova.

Suntem aproape de momentul zero

Supărat că Putin nu e un soi de Ursula și nu adoptă poziția „în genunchi la microfonul licuriciului de peste Ocean”, Trump a anunțat că a redus termenul dat Rusiei pentru încheierea unui acord cu Ucraina de la 50 de zile, la 10-12 zile. Extrem de precis, extrem de Trumpist. Îmi și imaginez cum stă Putin la birou simțind o transpirație rece pe șira spinării. Nu știu, oare ați observat că-n ultima vreme nici chinezii și nici rușii nu-i mai bagă pe occidentali în seamă? Nu mai există replici diplomatice. Pur și simplu, îi lasă să latre precum câinii la lună. Asta spune multe.

Și, totuși, demiterea lui Anastasiu este o mare victorie

Senzorii pe care i-am plasat prin mediile tefelistice de propagandă îmi indicau o regrupare agresivă a vectorilor mediatici în direcția protejării cu orice preț a lui Anastasiu. 

Mitul tehnologiei salvatoare

Electricitatea a oferit un boom care a continuat tot secolul XX și continuă inclusiv acum. Automobilul a oferit mobilitate, generând un ecosistem în sine care a dus la un impuls teribil. Tehnica de calcul a preluat ștafeta începând cu anii 60, împingând la un nivel de accelerare a economiei nevăzut în istorie. Ce urmează?

Ce știe China și nu știm noi - faza practică

Speriați de posibilitatea ca restricțiile de export americane să-i lase în deficit de putere de procesare, chinezii au accelerat construcția de centre de date. Așa au apărut, peste noapte, o grămadă de startup-uri care au construit astfel de centre, de ultimă generație, gata să răspundă provocărilor. 

Ce știu chinezii și nu știm noi?

Când vorbim despre Chine ne gândim la Xi Jinping, dar uităm că întreaga putere a liderului chinez se datorează unei echipe extrem de laborios alese. De exemplu, programul „Made in China” aruncat pe piață abrupt de președintele chinez, a avut un arhitect din umbră în persoana fostului premier Li Keqiang. Nu putem ști cui a aparținut  ideea punerii pe tapet a proiectului menționat. Însă putem înțelege deplin ce s-ar fi întâmplat cu China dacă ar fi rămas acum la paradigma de „exportator universal” sau de „meseriașul din fundul curții”. Vă imaginați că acum țara ar fi fost zdrobită de politica rudimentară a lui Trump?

Împărțirea lumii

Sfârșitul acestui an va împărți lumea în două din punct de vedere inflaționist(și nu numai!). Pe de o parte SUA și proștii, iar de partea cealaltă China și șmecherii. Da, iar voi fi criticat de tembelii corecți politic, iar voi fi făcut pro-rus, dar legile economice sunt cât se poate de clare și, așa cum veți vedea pe propria piele, se va dovedi - ca întotdeauna - că tot ce spun aici este corect.

Dedolarizarea merge ceas

În ciuda forțărilor lui Trump, în ciuda amenințărilor mai mult sau mai puțin transparente, dedolarizarea merge înainte. Ceea ce vedeți atașat este un grafic din Financial Times care arată evoluția deținerilor externe de datorie americană. 

Fake justiția

În SUA, de ceva vreme a explodat dosarul „amestecului Rusiei în alegerile americane”. E o afacere veche, pe care probabil unii au uitat-o. Pe scurt, după ce Trump a câștigat primul mandat, a explodat în societatea americană un imens scandal pe baza unui presupus amestec al Rusiei în alegerile americane. Spuneau acuzatorii că Trump a ajuns președinte deoarece ar fi fost ajutat de ruși. Astfel, o groază de documente secrete au început să iasă la iveală, iar fostul șef al FBI îl beștelea pe Trump ca la ușa cortului. Cu toate că acuzațiile s-au dovedit a fi nefondate, o groază de oameni de-ai lui Trump au fost paradiți de aberantul proces. Un exemplu relevant este cel al lui Michel Flynn, care a fost efectiv spulberat în urma unor acuze aberante(dar și a unui comportament prostesc al său care l-a făcut în final să pledeze vinovat). La momentul respectiv subsemnatul a demonstrat că totul e un fake, având parte de comentarii de tipul: „acum ești și mai informat decât CIA/FBI”, „de unde ai aflat, de la rușii care te plătesc?” etc.  

Siria update

Al-Jolani, teroristul pe care Occidentul l-a considrat bun pentru Siria, și-a dat în petec mai devreme decât s-ar fi crezut. Ajuns la butoane s-a gândit să facă ce știe el mai bine, anume să omoare oameni doar pentru că sunt de altă credință. Și uite-așa s-a ajuns la absolut penibilul „război” din Sweida, unde teroriștii lui Al-Jolani s-au gândit că e cazul să omoare druzi în masă. Și cum acolo mai sunt și câteva lăcașe de cult creștin-ortodoxe, inclusiv creștinii din zonă au picat victime. Comunicatul sfâșietor al Patriarhiei Siriene - care afirmă că asistăm la un „război de anihilare” - e de-a dreptul cutremurător și ne indică tragedia care se întâmplă sub ochii noștri.

Problema Lungulețu și ce-i de făcut

A izbucnit și era normal să izbucnească! Putem spune că am asistat la prima interacțiune dintre lumea normală,a oamenilor care-și văd de treaba lor, și lumea cretinizat-progresistă adusă la putere de mucușori. Oamenii din Lungulețu s-au trezit brusc că nu mai au voie să facă ceea ce fac de când lumea, adică să ia apă din râu ca să-și ude legumele. De ce? Pentru că s-au trezit progresiștii că la București, o firmă venită din Franța și care a monopolizat apa, s-a făcut stăpână pe râul Dâmbovița. Cum s-a petrecut asta? A cumpărat Apa Nova Dâmbovița? Există un certificat de proprietate conform căruia francezii s-au făcut stăpâni peste apa noastră? Nu și nici n-ar fi normal așa ceva. Ceea ce însă este cert - dincolo de operațiunea de PR a ministrului Agriculturii - este că, treptat, se înființează o poliție a apei. În cazul în care nu știți, locuitorilor din Lungulețu li s-a interzis nu doar irigarea cu apă din Dâmbovița, ci inclusiv utilizarea propriilor puțuri. De ce? Pentru că așa e la progresiști! „Nimic nu-ți aparține și este bine!”

Suntem învățați încă de mici că există două tipuri de proprietate: privată și de stat. Tipul privat de proprietate e cât se poate de logic. Extrem de vagă însă este „proprietatea de stat”. Eu unul n-o înțeleg și, dacă vom încerca să o definim, vom observa că avem de-a face cu o șmecherie. Statul comunist ne-a învățat că proprietatea de stat este „a întregului popor”. Adică, din acea proprietate, am și eu o bucățică. Așadar, spus cu alte cuvinte, asta înseamnă că proprietatea de stat e tot a mea, la fel cum e și a vecinului, a dumneavoastră sau a altuia care e român. Omul își imaginează proprietatea de stat ca pe o grămadă din care fiecare cetățean are câte o firimiturică. Așa e?

Hai să înțelegem. Dacă am ceva în proprietate, atunci acel ceva trebuie să îmi producă ceva: ori un profit, ori o pagubă. În cazul proprietății de stat, constatăm că, din punctul de vedere al cetățeanului, proprietatea respectivă e cumva neutră. Adică nu vine nimeni să-ți dea un dividend și, aparent, nimeni nu-ți bate la ușă să-ți ceară bani pentru că „investiția ta” nu funcționează. Atenție, am spus aparent!

Și-abia acum e cazul să înțelegem ce e cu acea proprietate. A cui e? A statului? Dar cine e statul? Din nou ni se spune că statul e  al nostru. Ca definiție statul înseamnă populația, teritoriul, suveranitatea și instituțiile sale. Ideea e că, în afara populației, toate celelalte elemente sunt neînsuflețite, deci nu au cum să-și revendice ceva. Așa ajungem, din nou la definiție, anume că statul înseamnă, în primul rând, populația. Doar că statul, așa cum îl cunoaștem noi, ajunge să exercite presiuni asupra populației. Mai mult, statul ajunge să aibă el însuși dețineri care nu aparțin populației. Practic, tot ceea ce este proprietate de stat nu-mi aparține. Nu pot să mă duc la stat și să-i spun: vreau acum 10 barili de petrol deoarece aceștia sunt cota mea, la fel cum nu-i pot spune că vreau să-mi dea cota mea parte de teren din terenul pe care-l are. Mai mult, constatăm că statul își poate face propriile legi prin intermediul cărora să confiște banii și bunurile cetățeanului. Și, din nou vine întrebarea obsedantă: ce-i cu acest stat? Cine-i dă dreptul să mă jefuiască?

Teoretic, ți se va spune că ești jefuit pentru că așa ai votat, că statul este condus de reprezentanții tăi. Oare? Pe cine trimiți să te reprezinte undeva fără ca cale cineva să aibă o răspundere? Dar nici măcar asta nu mai e o poveste de actualitate întrucât, înainte de dilema exprimată, ar trebui să înțelegem de ce naiba s-au anulat alegerile de anul trecut? Cumva pentru că nu ieșea „cine trebuie”? Dar cine decide „cine trebuie”? Vedeți, dacă stăm să analizăm și să despărțim firul în patru, constatăm că ceva e putred. Nu prea se leagă treburile.

Aș putea intra mai adânc în problematică și, cu siguranță, discuția ar fi extrem de interesantă. Dar prefer să o curm aici pentru a nu ne pierde. Ceea ce trebuie să constatăm până în acest moment este că statul e o construcție menită a te păcăli și care, surpriză, te păcălește! Pretinde că ceea ce are e al tău, dar, pe de altă parte, nu-ți dă nimic. În plus, te pune pe tine să plătești prostiile pe care le face. Avem acum povestea cu deficitul. Care, dacă stai să o judeci logic, nu e deloc gravă. Doar că un grup de retardați a decis că trebuie rezolvată după metoda lor cretină, adică să ne pună pe noi la plată. Tot același grup de retardați a decis că apa din Dâmbovița nu mai e celor care trăiesc pe malurile sale, ci a unei companii franceze. 

Păi, stai puțin: în ritmul ăsta, tu stat o să vii să-mi spui că nici aerul nu mai e al meu, ci al unei firme căreia trebuie să-i plătesc pe respirație. Cum vine asta? Fără apă omul moare. Fără aer la fel. Apa cade din cer, noi suntem alcătuiți din apă într-o proporție de 80%. Cum poți să vii să-mi spui că nu am voie să ud grădina? Cum poți să spui că nu am voie să scot apa din fântâna mea, făcută pe terenul meu?

Cu toate că multora nu le vine să creadă, chestiunea chiar așa stă din punct de vedere legal, adică din punctul de vedere al legilor pe care statul le-a impus. Cu toate că ești proprietar pe terenul tău, dacă mâine se găsește petrol sub casa ta, vine OMV-ul - ca proprietar al subsolului pus de „statul tău” - și te dă afară din casă deoarece el trebuie să exploateze acel petrol. Iar pentru asta îți aruncă niște firfirei. Dacă nu mă credeți, întrebați oameni pe al căror teren sunt sonde. 

Uite-așa, treptat, înțelegem că statul, în esență, este ori un grup infracțional organizat, ori un prostovan care ne bagă pe noi în belele, ori ambele. Spun asumat ceea ce spun întrucât vedem limpede că datorii care nu sunt ale noastre sunt plătite de noi, prostii pe care nu le-am făcut noi ne sunt, de asemenea, impuse nouă. Niciunul dintre cei din proximitatea mea nu a furat de la Bancorex și, cu toate acestea, fiecare dintre noi a plătit și încă mai plătește paguba de acolo. De ce? 

Chestiunea și mai flagrantă este aceea că statul are prostul obicei să cadă pe mâna celor mai degenerați dintre noi. O poză a ceea ce reprezintă statul român vă demonstrează cu prisos ceea ce am spus. Doar te uiți la cuplul Mucușor&Bolovan și nu mai e nevoie de nicio demonstrație. Astfel încât e cazul să înțelegem exact că, dincolo de personaje, este imperios necesar să redefinim ceea ce înseamnă statul și, mai ales, ceea ce are și ce n-are voie să facă.

Să începem cu apa. Are voie statul să-și asigure monopol pe apă? Sigur că nu! Apa e esențială vieții, astfel încât toată lumea trebuie să aibă acces liber și neîngrădit la apă. Prin înființarea „Apelor Române” statul și-a asigurat un monopol la care nu are dreptul deoarece e vorba de o resursă vitală. La fel ca și aerul. Nu are nimeni voie să-ți pună monopol pe aer. E o aberație! Dar hrana - veți întreba? Hrana de ce trebuie să coste? Ei bine, aici e o altă discuție, dar ca și în cazul apei și aerului, statul nu e îndreptățit să pună monopol pe hrană. În ceea ce privește costurile, având în vedere că mâncarea se obține în urma unui proces de producție, e normal să aibă costuri. Însă, în ceea ce privește apa și hrana statul nu are dreptul să introducă niciun cost și nicio autoritate. Iată de ce cei de la Lungulețu sunt cât se poate de îndreptățiți să-și revendice apa din râu! Apa aceea e a lor și a tuturor celor pe lângă care trece, motiv pentru care nu are dreptul niciun francez și niciun român sau alt om de pe lumea asta să pună monopol pe ea. 

Revenind la stat, așa cum am mai spus, statul trebuie definit strict și imperativ, astfel încât orice om să înțeleagă exact ce e și cu se mănâncă. Actualul stat nu e stat, ci o mafie. Pentru a fi stat ar trebui să aibă un buget strict, pe care să nu aibă voie să-l depășească. Tot aud noțiunea cretină de „investiție a statului”. N-am înțeles de ce trebuie statul să facă investiții. Pe de-o parte se bagă bani în tot felul de aberații(nu știu exact dacă spectacolele Deliei sau ale lui Chirilă intră la capitolul investiții) și de partea cealaltă se vorbește despre „importanța mediului privat”. Păi atunci la ce faci tu, stat, investiții? Lasă mediul privat să le facă și-o să vezi că e mai bine. Tu, stat, nu ai decât un singur rol: să-ți optimizezi sistemele și să nu mai cheltuiești. În rest, investițiile și restul chestiilor le poate face fără probleme mediul privat. Nu  nevoie de tine acolo!

Și uite-așa, într-un stat care doar redistribuie pe baza unui algoritm transparent, întinzându-se strict în limitele plapumei, pun pariu că n-ar mai fi atâta înghesuială politică. De ce? Pentru că n-ar avea de ce să fie. Dar pentru un asemenea proiect e nevoie ca totul să fie rescris din temelie. Și cum poți face așa ceva în condițiile în care majoritatea covârșitoare e compusă din oameni incapabili să raționeze?

„Cea mai țară proastă din lume”

Tot încerc să scriu și nu pot. Mi se pare absolut mizerabil. Stegarul Dac, un om care nu a greșit cu absolut nimic, are parte de un coșmar. A fost băgat fără niciun motiv în pușcărie, ajungând la un nivel de persecuție mai grav decât cel la care a fost supus de autoritățile comuniste. Jigodiile care cer pensii speciale și care au pretenția să iasă la pensie la 48 de ani, l-au băgat la bulău urmând comandă politică. 

Cât ne va costa nebunia lui Trump?

Tragedia lui Biden era dată de faptul că nu realiza lumea în care se afla, motiv pentru care toate acțiunile sale, dacă nu ar fi fost mediate de cei care-l păpușau, s-ar fi sfârșit într-o totală comedie spumoasă, dar tragică. Spre deosebire de Biden, Trump nu-i atât de ramolit. Și la el se observă o deficiență în creștere, dar nu e nici pe departe la nivelul lui Biden și cred că nu are cum să ajungă acolo în actualul mandat. Însă marea problemă a lui Trump e prostia sa și credința pe care o are că toți ceilalți sunt mai proști ca el. 

Începe mega-conflictul?

V-am spus că situația se va tensiona la extrem? Ultimele anunțuri ale lui Trump ne arată că fix spre asta se merge. Nebunul dela Casa Albă vorbește despre transmiterea de armament de ultimă oră către Ucraina. Acum, că alege ca întreaga Europă să fie proxy-ul acțiunilor americane este doar o nuanță deoarece, după cum se vede, în esență tot SUA se află în spatele întregului circ.

Cu nebunul la psihiatru

Din dorința de a ajunge la putere, Trump a promis tot ceea ce i s-a cerut. Între altele, întreg dosarul Epstein. De ce e important dosarul? Pentru că acolo, conform datelor din anchetă, este vorba de peste 1000 de victime. Și mai e ceva: din lista clienților reiese micul mare secret al societății americane. În abuzurile petrecute pe „insula plăcerilor interzise” sunt amestecate absolut toate numele mari ale politicii și afacerilor americane. O anchetă serioasă ar decapita întreaga structură de putere americană. Iată și motivul pentru care Epstein „a fost sinucis” în închisoare, iar fosta sa colaboratoare a fost lăsată în viață contra „gurii închise”.

Noul război al lui Trump

În noaptea de miercuri spre joi Rusia a lansat unul dintre cele mai radicale atacuri de până atunci, trimițând peste 750 de drone și 13 rachete hipersonice. Atacul a fost continuat vineri noapte, iar aseară a avut loc, probabil, cea mai mare descărcare de explozibil din Europa de după Al Doilea Război Mondial. Practic au nivelat absolut tot ce le-a stat în cale de la un capăt la celălalt al Ucrainei. De asemenea, trupele rusești au preluat cea mai mare mină de litiu din Europa și, după doborârea ultimelor orașe fortificate(ale căror sisteme de fortificații au fost construite de occidentali mai bine de 10 ani), câmpul spre Nipru e liber. De-aici vine și supărarea americanilor.

Iranul, din nou în centrul atenției

Acum vreo trei zile, în Financial Times a apărut un articol semnat de ministrul iranian de externe, Abbas Araghchi. Este un articol curat și cursiv, care oferă o imagine cât se poate de clară a recent declanșatului conflict din Orient și, mai mult, a cauzelor sale. Articolul semnalizează un punct de cotitură pentru ceea ce urmează în viitorul apropiat. Motiv pentru care voi oferi largi citate din articol, urmând ca spre sfârșitul articolului să vă prezint cum cred eu că vor decurge evenimentele în viitorul apropiat.

Mafia bandiților proști a pus mâna pe România

De-aici, de pe malurile Bosforului lumea nu se vede atât de dramatic. Uitându-te spre țară, ai tendința să râzi. De ce? Pentru că faci comparația. Aici, în ciuda problemelor, vezi o societate care merge, se învârte. E un dinamism entuziasmant. Cum să compari România cu ce se întâmplă aici? E imposibil. E ca și cum un copil cu un buldozer de plastic ar încerca să concureze un muncitor cu un buldozer profesional. Ce ți-ar putea stârni o asemenea comparație, altceva decât un zâmbet?

Viața în societatea terorii

Am idioți care mă înjură zilnic. Citindu-le comentariile inepte pe care mi le trimit, mă și mir. Ce naiba motivație trebuie să ai ca să intri zilnic(uneori chiar de mai multe ori pe zi) pe canalele unui om, strict pentru a-l înjura? Ce dihănii poate să stârnească omul ăla în tine, astfel încât, cu o precizie de ceasornic, să intri acolo doar pentru a înjura. N-ai altceva de lucru? Cu toate că e vorba despre indivizi distorsionați psihic, aici mai avem de-a face cu altceva, anume cu o cultură a terorii pe care mulți și-au însușit-o deplin. O să înțelegeți imediat că, în realitate, problemele sunt mult mai mari decât par la prima vedere.

Arme noi și schimbarea războiului

Conflictul din Ucraina a reușit să schimbe pentru totdeauna fața războiului. Cele două armate și-au redefinit posturile, au eliminat anumite arme și au făcut investiții în arme noi. Absolut toate doctrinele secolului XX au fost depășite de acest conflict. Rezultatele s-au văzut inclusiv în conflictul Israel-Iran, unde s-a demonstrat că războiul se poate desfășura nu doar între vecini, ci și între națiuni îndepărtate. 

Despre muzică, poezie, handicapuri, AI și tendințe

Se întâmpla prin clasa a cincea, pe la început. Întors de la școală, îl găsesc pe tata stând și citind în fotoliu. Ca de fiecare dată m-a întrebat ce-am făcut pe la școală. Era grea trecerea de la învățătoarea care ne „mămoșea” la noii profesori extrem de severi după standardele noastre. Iar ai mei, în fiecare zi, îmi dădeau sfaturi arătându-mi cum să trec peste. Culmea, pe vremea aia nu eram prost și-i ascultam. Așa se face că, atunci când m-a întrebat tata despre școală am început cu realizarea zilei:

Cele două Securități

Dacă e să vedem în termeni reali care-au fost câștigătorii Revoluției, constatăm cu mai mult sau mai puțină  stupoare că aceștia au fost securiștii. Acum e simplu de afirmat întrucât evenimentele s-au sedimentat și negura s-a risipit, astfel încât putem avea o imagine clară: cei care l-au trădat pe Ceaușescu au fost și cei care și-au însușit tot. Privatizări frauduloase, furturi nesimțite din bunul - pe vremea aceea - public, încălcări ale legislației și, în general un dezmăț fără limite. Trădaseră și țara era a lor. Un modus operandi perpetuat până în zilele noastre, într-o tragedie absolută pentru noi.

De ce măsurile lui Bolovan sunt o catastrofă pentru noi toți?

M-au întrebat unii și alții ce părere am despre setul de măsuri al lui Bolovan și tuturor le-am spus că este dezastruos. Următoarea întrebare a fost care anume măsură mi s-a părut a fi cea mai greșită, iar răspunsul meu, cât se poate de sincer, a fost că nu știu deoarece n-am citit respectivul act. Vă dați seama reacția: „Cum poți să spui, omule, că ceva e prost dacă nu te-ai uitat pe acel ceva?”. Și răspunsul meu la fel de halucinant pentru interlocutorii mei: „I-ai văzut la Ambasada SUA pe ăia doi papagali care au fost puși să conducă România? Te-ai uitat cum stau costumele pe ei? De-acolo am tras concluzia asta!”. Cu toate că vă veți îndoi de veridicitatea raționamentului meu, vă spun încă de pe acum că am dreptate. Nu are cum să iasă ceva bun de la unii care put a cocleală.

AI-ul începe să schimbe lumea

Speranța lumii tehnologice americane este aceea că OpenAI va deveni viitorul Google. La fel și Microsoft, care a băgat o grămadă de bani în companie, gândindu-se că de data aceasta va trage lozul mega-câștigător. După cum ați remarcat deja, Microsoft a cam pierdut toate starturile de până acum, dar s-a repliat masiv după. Va fi oare și acum la fel?

Totuși, nu despre câștigători și pierzători vreau să vorbesc acum(mai spre sfârșitul articolului vom ataca subiectul), ci despre modul în care inteligența artificială schimbă lumea. Chiar dacă unii ignorați, fenomenul chiar se petrece. Traficul de internet către ofertanții de servicii AI a crescut în ultimul an cu 251%. Poate că nu pare o cifră impresionantă, dar dacă ne gândim că, în termeni reali, în ultimele luni avem o creștere de peste 500%, înțelegem că totul e pe cale să decoleze. 

Însă, îmi veți spune, nu se vede! Într-adevăr, așa e. Traficul către serviciile AI este de doar 0.008% din traficul internet. E greu să fie vizibil ceva care încă se desfășoară „în subteran”. De ce insist? Pentru că lumea tehnologică are o dezvoltare exponențială. După lungi perioade de acumulare, când se produce explozia constați că totul se mută brusc în zona care, până mai ieri era irelevantă din punct de vedere statistic. 

Ce anume atrage atenția la AI? Eu văd o schimbare a obiceiurilor care se va dovedi crucială în scurt timp. Sună extrem de rău pentru absolut tot ceea ce vedeți acum. S-o luăm pe rând. Serviciile de streaming, gen Youtube sau Netflix s-ar putea să fie detronate de noile tehnologii. Cu toate că se află abia la început, generarea de clipuri video e surprinzător de bună. Până acum s-a mers pe antrenarea modelelor în direcția generării de filme cât mai realiste. Acum se intră în etapa a doua, cea a antrenării în direcția trendurilor. Și-aici se deschid o groază de posibilități.

Nu întâmplător unul dintre jucătorii importanți de pe piața AI este ByteDance, proprietarul TikTok. Deținând o grămadă de clipuri, inteligent categorizate, ByteDance probabil se gândește la următorul pas, anume introducerea unei cote din ce în ce mai mari de produse AI. Intrând la concurență cu cele ale utilizatorilor, clipurile produse de AI se vor îmbunătăți continuu, până la momentul în care vor fi capabile să genereze conținut personalizat care să-l țină pe consumatorul de TikTok, mai lipit de ecran decât până acum. La fel se întâmplă și cu YouTube, care are de asemenea o bază uriași și care, în scurt timp, va trece la generarea masivă de conținut, în defavoarea celui ridicat de creatori. Posibil ca, de la un moment încolo să fie cerute prețuri pentru upload-ul de conținut, iar monetizarea creatorilor să devină istorie.

Inclusiv motoarele de căutare au introdus „rezumate AI” pentru a combate pierderea de clienți. Imaginați-vă că toate industria SEO se va duce de râpă întrucât acum modelele sunt capabile să dea răspunsuri exacte, fără a te mai pune să navighezi prin zeci de pagini. Din acest punct de vedere, eficiența modelelor LLM este la ani lumină distanță de motoarele de căutare clasice. Și nu doar atât. Inclusiv simplele site-uri web nu mai sunt folositoare întrucât consumatorul nu vrea să iasă din interfața respectivă, astfel încât audiența multora va fi teribil de contractată. 

Ceea ce vreau să înțelegeți este că fiecare aspect al interacțiunii dintre om și internet se va schimba. Cu toate că actualii jucători majori par a deține controlul - inclusiv prin investiții masive în AI - pot paria încă de acum că „alți jucători apăruți de nicăieri” vor schimba radical preferințele consumatorilor. Așa s-a întâmplat mereu.

De asemenea, un aspect pe care trebuie să-l înțelegem este că în toată afacerea mai e un jucător statal major care strică teribil apele: China. După ce DeepSeek a scos zeci de miliarde din buzunarele occidentalilor pentru actualizarea modelelor proprii, treburile păreau a se fi așezat. Doar că întreaga Chină e un vulcan, care s-a manifestat doar meteoric. Surprizele care ne așteaptă de acolo sunt de-a dreptul fabuloase și nu sunt deloc frenetic atunci când dau asemenea calificative.

Spre disperarea occidentalilor, modelele open source ale chinezilor le mănâncă rău de tot din modelul de business. Ultimul eveniment major a fost deschiderea către open source a modelului Ernie 4.5 al celor de la Baidu. Evenimentul îl considerăm noi major, însă zi de zi apar tot mai multe modele open source, unele ultra-evoluate, superioare celor ale marilor jucători. 

Din punctul de vedere al domeniului, China a reușit să depășească SUA la absolut toți indicatorii științifici. Specialiștii chinezi sunt deja mult mai buni decât cei americani/occidentali, iar chestiunea va exploda în viitorul apropiat. Inclusiv din punctul de vedere al hardware-ului, China înghite cu sete etapele. Sunt doar puțin în spatele Nvidia și este de așteptat ca spre sfârșitul acestui an să egaleze performanțele. Și-acum vine întrebarea: ce anume urmărește China?

Cu toate că mai nimeni nu înțelege, China încearcă să zdrobească modelul de business AI al americanilor prin ... distribuire, prin democratizare. În timp ce americanii mizează totul pe construcția de mega-centre de calcul, chinezii mizează pe democratizarea domeniului, prin împachetarea puterii spre dispozitivul utilizatorului. Dacă vreți, în domeniul AI acum se dă lupta dintre modelul mainframe și cel PC. SUA e orientată pe primul, China pe cel de-al doilea. 

Ce înseamnă asta este ucigător: dacă modelul de business al chinezilor reușește, ei câștigă totul! De ce? pentru că vor vinde dispozitive „știe tot” perfect private, care vor satisface necesitățile publicului fără a mai plăti o subscripție, așa cum se procedează acum.

De unde rezultă ceea ce susțin? Inclusiv din „proiectele-concept” ale firmelor chinezești. De-acolo vine conceptul telefonului fără aplicații. Ce-i aia??? E un telefon care efectiv nu mai are un magazin de aplicații, deoarece acestea sunt generate de modele avansate AI în funcție de preferința utilizatorului. Ce altceva mai personalizabil de-atât vă doriți? 

P.S. Dacă e să dau un sfat celor din domeniul tehnologic acesta ar fi îndemnul de a învăța limbajul de programare Cangjie. Cu siguranță va deschide oportunități majore în viitorul apropiat. 

Cum măsurăm bogăția și sărăcia?

Dinamica unei societăți o înțelegi măsurând averea la nivel de generație. În acest fel știi dacă economia respectivă este ascendentă, stagnantă sau descendentă. E logic. Așa avem o dinamică pe termen lung. Fenomenul e chiar mai interesant de atât întrucât ne arată aspecte pe care le veți înțelege azi.

Front update! Timpul nu mai are răbdare! Va fi convocat CSAT în regim de urgență!

Operațiunea de azi am documentat-o cu greu, dar sunt chestiuni de maximă importanță, astfel încât vă rog să-i acordați o atenție sporită întrucât veți constata limpede ce problemă spinoasă avem. Mai ales, în urma comunicatului CSAT de ieri, încep să înțeleg și eu că lucrurile se leagă, deci e timpul să dăm dovadă de solidaritate și înțelegere. Este, totuși, un moment critic! Important e că veți înțelege totul din investigația pe care am făcut-o în ultimele zile sub o acoperire totală. Vă rog să aveți la îndemână un creion și o hârtie ca să vă notați punctele principale și să observați, așa cum am făcut și eu, cât de bine se leagă totul! 

Să fie tineri!

Să fie tineri, cât mai mulți tineri! Tinerii sunt mai buni, bătrânii sunt toxici. O societate sănătoasă și dinamică este cea construită de tineri. Deci să fie tineri! Iată mantra invocată de toate agenturile Soros care acționează în lume. Să se scadă vârsta de vot, să fie cât mai mulți tineri injectați în toate instituțiile pe posturi de conducere. Să se primenească odată țara!

Theodore Dalrymple: Minunate Nerozii

Trăim într-o lume pustie, fără să realizăm acest lucru. Ni se creează impresia unei existențe luxuriante, în condițiile în care realitatea este, mai degrabă, una devastatoare. Atât de devastatoare încât ne temem s-o privim în față și preferăm scufundarea în surogate. Artificialul și falsul devin astfel atât de comune încât unii ajung să fie considerate „mecanisme intime” sau „esențe ale noastre”.

Note pe marginea conflictului din Orientul Apropiat

Toată lumea a privit cu uimire modul în care „s-a instaurat pacea” în Orientul Mijlociu. Dar ceea ce a prevalat a fost modul în care, în premieră, un președinte american s-a răstit la Israel. Când, în demența sa, Netaniahu a căutat „să mai dea o lovitură” ca să-și întărească imaginea, Trump i-a ordonat public și pe un ton categoric să-și întoarcă avioanele că altfel... Mă rog, n-a mai pronunțat ultima parte, dar din ceea ce vom discuta azi vom înțelege deplin care-i întreaga „fotografie” de acolo.

Primul aspect, cel al „răstirii americane” poate fi considerat un sunet al disperării. Netaniahu a făcut atâtea nefăcute încât Trump cred că l-ar împușca. Începerea unilaterală a conflictului cu Iranul a aruncat SUA într-o situație critică. Israelul se afla pe marginea prăpastiei în momentul în care Trump a bombardat Iranul. Dacă situația ar fi fost amânată, la ora actuală Israelul ar fi fost șters de pe suprafața pământului întrucât capacitatea sa de apărare tindea către zero. Spre deosebire însă de Iran, ajutat deplin de relief, Israelul nu are pe ce se baza în cazul căderii Iron Dome. De aceea Iranul, fără antiaeriană, a fost capabil să reziste. Însă, planul de bombardare pus la cale de Iran, care creștea de la o zi la alta, risca să șteargă cu totul Israelul de pe hartă. De altfel, imaginile care tot vin de acolo ne arată realitatea: Netaniahu a băgat țara într-o nebunie, fiind aproape de a o distruge cu totul.

Administrația  Trump a făcut un joc de circar perfect, căutând(și găsind) o echilibristică perfectă, adaptată situației critice în care se află, pentru a împăca și capra și varza. A făcut-o pe zmeul față de Iran, însă a anunțat cu cel puțin 36 de ore înainte locurile unde va bombarda. Asta a permis Iranului să-și mute uraniul și mare parte din echipamente în zonele mai sigure de sub munte, iar mutarea uraniului a fost anunțată anterior atacului american. Bombardarea a fost mai mult un show pentru mașinile mediatice ale Israelului și SUA, dar prețul plătit de Israel a fost unul crâncen. Mai precis, Trump le-a arătat situația reală, trântindu-i în față lui Netaniahu perspectiva ștergerii definitive de pe hartă.

Realitatea pe care Trump i-a arătat-o a fost aceea că SUA nu mai are capacitatea de a apăra Israelul, că meciul în care Netaniahu s-a băgat e unul pierzător și că SUA intervine pentru ultima dată. Mai pe șleau spus, lui Netaniahu i s-a spus că trebuie să se descurce din ce în ce mai singur și că dacă nu schimbă din rădăcini politica Israelului își va distruge țara. Efortul făcut de SUA în actualul conflict a fost unul exagerat, aproape de nesuportat. S-au trimis Israelului muniții defensive, punând în pericol stabilitatea SUA. Și, cu toate acestea, s-au dovedit insuficiente. Nu mai vorbesc despre apărarea antiaeriană extinsă, făcută de pe teritoriul Irakului, Siriei și Iordaniei, fără niciun succes. Israelul și-a luat o bătaie cum nici măcar nu visa!

Că lucrurile stau așa cum am spus-o, se vede limpede din pașii făcuți. SUA au forțat revenirea la „Acordurile Abraham”, inițiate de Jared Kushner în primul mandat al lui Trump. De data aceasta, la acele acorduri a fost adăugată recunoașterea de către Israel a celor două state palestiniene. E adevărat că s-a pus conducerea „reformării Autorității Palestiniene”, dar este un pas major înainte. Iar condițiile puse sunt unele de fațadă: alegeri libere, demilitarizarea și existența unui partener de negocieri în zona palestiniană în care Israelul și comunitatea internațională să aibă încredere. 

Trump - în nebunia sa - pare a fi singurul care a înțeles cu adevărat de unde pornește totul: zilele trecute a cerut pe un ton imperativ închiderea problemelor juridice ale lui Netaniahu. Aceasta, din punctul de vedere al lui Trump ar fi soluția opririi acceselor de nebunie ale lui Netaniahu. Ceva mă face însă să cred că de data asta e groasă, situația fiind înțeleasă nu doar  de Netaniahu, ci și de toți cei din conducerea superioară a statului Israel. S-a dus vremea în care erau jupânii regiunii. Acum sunt forțe mult mai mari și, în plus, „apărătorul nelimitat” al Israelului a semnalizat că nu mai poate.

Iranul, cu toată că părea a fi fost făcut mat prin acțiunile impecabile ale Mossad-ului, a dovedit că e capabil să reziste și a ieșit teribil de întărit din toată afacerea. În primul rând, programul său nuclear este considerat justificat. Nici naiba nu mai zice nimic. Trump se laudă că „a distrus toate facilitățile iraniene”, doar că știe realitatea. Precum un clovn, încearcă un joc de imagine pentru a-i ieși scamatoria. Însă, în spatele uimirii publicului, toată lumea știe că iepurele a fost pus anterior în joben, deci nu s-a produs nicio minune. 

Certitudinea mea este că, într-un timp destul de scurt, Iranul va anunța că deține arma atomică, asigurând astfel un echilibru în Orient. Cel mai probabil îi va fi livrată de Coreea de Nord, astfel încât se va face trecerea către recunoașterea programului nuclear iranian. Va fi ceva de genul „n-ai vrut când am vrut să negociem, acum nu mai e nimic de negociat întrucât bomba e pe masă”. În plus, Iranul a semnat acorduri de achiziție de arme din China și Rusia. China va livra avioane moderne de vânătoare - similare celor ale Pakistanului - și alte echipamente militare avansate. Rusia va livra masiv sisteme antiaeriene S-300 „de nouă generație”. Ce ascunde ultima sintagmă? De fapt e vorba de sisteme S-400, care au fost lăsate cu vechea denumire pentru a nu face valuri. Practic, din toartă afacerea, Iranul iese întărit. În plus, s-au consfințit culoarele sale de aprovizionare, cele care au făcut ca țara să reziste: pe de o parte culoarul cu Rusia, iar de partea cealaltă cel cu China, prin Pakistan. 

Dar asta nu e totul. A existat o convorbire între președintele iranian Masoud Pezeshkian și Mohammed bin Salman Al Saud, care e șeful de facto al Arabiei Saudite. Această discuție va conduce, cel mai probabil, la accelerarea unor negocieri SUA-Iran care, cel mai probabil, se vor termina cu recunoașterea de către Iran a Israelului(dar și invers, prin renunțarea la aberanta politică de „capitulare a Iranului”!) și deschiderea piețelor pentru Iran, asigurându-se astfel finanțarea țării pentru reconstrucție. Posibil ca în toată această discuție programul nuclear iranian să joace un rol interesant, în schimbul încetării acestuia, țara putând să obțină avantaje impresionante.

Cu toate că poate părea o victorie a Israelului, adevărul e că avem de-a face strict cu o victorie mediatică. Tot ceea ce înseamnă planul sionist „Greater Israel”, cel puțin acum este tăiat din rădăcină, iar Israelul trebuie nu doar să se împace cu situația din teren, dar trebuie să pună și umărul pentru a șterge resentimentele adunate împotriva sa. Altă șansă de a sta pe propriile picioare în zonă, în lumea care vine, nu există. 

Cu toate că e un papagal, Trump e singurul președinte care a avut puterea să ia taurul de coarne. În ceea ce privește situația din Orientul Apropiat, pare a fi acționat bine. Însă nu trebuie să uităm că meciul nu s-a terminat. Oricând, ca o fiară turbată, Netaniahu poate răsturna masa de joc. Chiar dacă va fi iertat de problemuțele sale juridice, cea mai mare problemă a sa de acum este înfrângerea usturătoare pe care și-a luat-o din conflictul cu Iranul. Adevărul e că mult prea marketatul Iron Dome și-a arătat ineficiența totală în condiții de război real, în care te bați cu un stat, nu cu niște desculți. Iar înfrângerea pe care și-a luat-o Israelul e frustrantă și, în mod sigur, se vor căuta țapi ispășitori. Și cine e mai bin pentru acest rol, altul decât cel care a târât Israelul în nebunescul conflict cu Iranul?

Sincer să fiu, este una dintre ultimele șanse ale Israelului. Și, probabil, ultima șansă pentru pacea lumii. Dacă va pica și aranjamentul acesta, putem să începem să facem pregătiri de supraviețuire în caz de război. Pentru că nu se va pune problema dacă, ci când.