Probabil v-am cam plictisit cu datele macro din SUA, dar cifrele respective ne arată cât de rapid li se dărâmă stabilimentul. O spun fără pic de emfază și cât se poate de responsabil: suntem la începutul celei mari crize prin care a trecut lumea de la începutul epocii moderne și până în prezent. Și totul e cauzat de SUA, de amplele sale dezechilibre mai mult sau mai puțin ascunse.
Motivul pentru care scriu materialul de azi este cauzat de un excepțional interviu luat lui Jerome Powell, interviu puțin evidențiat de media, dar de o excepțională valoare. Îl puteți găsi pe Youtube, la adresa https://www.youtube.com/watch?v=1o_9kO0zZQg, începând de la minutul 17:14. Ceea ce se vede din atitudinea lui Powell este un soi de perplexitate în fața fenomenelor atât de radicale încât nici măcar nu mai e capabil să mimeze sau să se ascundă în spatele unui limbaj plin de echivocuri, limbaj cu care ne-a tot obișnuit FED-ul.
Cu toate că a încercat, Powell nu a fost capabil să justifice în vreun fel logica din spatele războiului tarifelor început de Administrația Trump. Așa cum am mai spus, totul face parte dintr-un scenariu de „Doamne, ferește!”. Îi înțeleg neputința lui Powell de a da o semnificație logică pentru ceea ce se petrece întrucât, a pune în termeni logici e absolut imposibil. Cum poți justifica nebunia unor creiere defecte? Desigur, psihiatrii au tot felul de explicații, dar niciuna nu este exactă și, mai mult, niciuna nu îți spune că e ceva logic în comportamentul nebunilor.
Tarifele, că tot sunt acum sub vizor, au depășit cele mai radicale scenarii pe care le avea FED-ul. Asta înseamnă că lumea se mișcă pe un tărâm al incertitudinilor profunde. În discuție, Powell recunoaște faptul că tarifele vor provoca inflație, dar lasă să se înțeleagă probabil cel mai radical efect, anume o inflație ridicată pe fondul unei creșteri în cel mai bun caz modeste a cererii(posibil chiar o scădere!). Ce-avem aici? Cel mai crâncen scenariu, obsesia oricărui guvernator de Bancă Centrală, anume stagflația.
Fie că vă place sau nu, vă spun fără exagerare că Trump e mai rău decât un puber care s-a trezit peste noapte cu puterea de a face orice, dar care apoi e obligat să se confrunte cu efectul acțiunilor sale. Când a ridicat tarifele în relația cu Japonia, Trump s-a trezit cu un cutremur pe piața obligațiunilor SUA întrucât Japonia este cel mai mare deținător de datorie americană. Moment în care a dat-o la întors.
Dar istoria e chiar mai încurcată și, ca să înțelegeți adevărata dimensiune a nebuniei din SUA, vă voi prezenta un personaj cel puțin excentric: Scott Bessent, actualul Secretar al Trezoreriei americane. Când s-au trezit cu furtuna de pe piața obligațiunilor, personajul se răstea la China spunând că „vânzarea de datorie americană pe care o instrumentează acum nu va avea niciun efect deoarece China a pierdut deja meciul”. Ce e în neregulă cu opinia citată? Faptul că nu China vindea, ci ... Japonia. Iar Japonia nu vindea pentru că își propusese, ci pentru că investitorii săi înregistrau pierderi din deținerea de obligațiuni americane pe fondul tarifelor crescute și al incapacității Băncii Japoniei de a combate aprecierea yenului; astfel s-au acumulat pierderi mari în tranzacțiile de tip carry-trade. Revenit din sevraj, Bessent a făcut încă o declarație demnă de Disney World(varianta actuală, impregnată de woke nămolos): „vom ajunge la o înțelegere cu partenerii noștri, astfel încât ulterior să putem aborda China ca un grup”. Ce-ai zis, bre???
Declarația sa a fost preluată de toată presa „ca dovadă a determinării SUA în lupta cu China”. Însă ceea ce a spus omulețul ăsta n-ar fi putut spune un Secretar al Trezoreriei nici dacă era beat și drogat până la sevraj. Motivul e simplu de înțeles: în sine, declarația arată o teribilă neputință a SUA. Păi dacă tu nu ești capabil s-o faci singur, de ce mi-aș băga eu pielea la saramură pentru tine? Vă spun, Bessent ăsta nici n-a început bine jobul și a dat atâtea dume încât presimt că va rămâne în antologia definitivă a celor mai mari proști din istorie. Și-acum să revenim la chestiunea cu Japonia deoarece s-a văzut un alt eveniment de nevăzut în trecutul SUA.
Sosirea unei echipe de negociatori din Japonia, adică un soi de specialiști care nu au drept de decizie, ci doar de creionare a limitelor de negociere, a cauzat un eveniment de râs. Ce credeți că s-a întâmplat? Trump a cerut să fie prezent la negocieri. Situația e la fel de hazlie cu cea a delegaților americani sosiți la noi și primiți la cel mai înalt nivel, în condițiile în care, în Republica Moldova, premierul nu s-a deranjat să se întâlnească cu ei!
Ei bine, cam la nivelul ăsta de disperare a fost Trump! Fără doar și poate, furtuna de pe piața obligațiunilor americane l-a făcut fricos precum pe adolescentul care, după ce-a făcut o boacănă urâtă, se bagă sub pat sperând să scape de consecințe. De data aceasta Trump, după ce-a stat la cutiuță, s-a gândit că prin amestecarea sa la un nivel care nu-i de competența președintelui, se va asigura că pierderile nu vor fi atât de adânci.
De fapt, ceea ce-a reușit Trump e un scenariu de coșmar. După ce a bulversat piețele de acțiuni, provocând volatilități de neimaginat, acum reușește să extindă incendiul pe piața obligațiunilor americane. Dă-i nebunului un furtun conectat la un rezervor cu benzină și se va chinui să stingă incendiul cu acesta! Cam așa arată situația actuală. Iar intervenția lui Trump în negocieri ne indică spaima care l-a cuprins. Și e doar începutul. Doar perspectiva ca „Imperiul Celest” să-și arate colții l-a făcut pe Trump să vorbească despre „prietenul său, Xi Jinping”.
Revenind la Powell, cu toate că avem de-a face cu fenomene grave, pare că la nivel de FED așteptările sunt mult mai ample. De unde am tras concluzia? Atunci când interlocutorul său l-a întrebat despre instrumentele care vor fi folosite de FED pentru contracararea fenomenelor deja radicale, Powell s-a mulțumit să spună că acestea nu sunt atât de radicale încât să fie nevoie de intervenția FED. Ce ascunde declarația lui Powell? Ori o neputință, ori teama de neputință. Să mă fac înțeles. Celor de la FED le este frică de probabilitatea ca măsurile pe care le vor lua să fie inutile, dar și de posibilitatea ca, în ciuda unui oarecare ajutor pe care l-ar da măsurile FED, acestea să fie dinamitate de prostia factorilor de putere de la Casa Albă. Iată motivul pentru care Powell pare a fi luat decizia de a sta de-o parte.
De fapt, e logic să ne așteptăm la fenomene radicale. Puteți vedea limpede ce se întâmplă din punct de vedere geopolitic: SUA se retrage din Siria, în Marea Roșie rebelii Houthi au reușit să lovească pentru a doua oară un portavion american, iar în Ucraina avem de-a face cu un dezastru pe toate planurile. În timp ce în urmă cu 1-2 ani Rusia și China ar fi vrut finalizat rapid conflictul din Ucraina, acum nici rușii și nici chinezii nu mai sunt determinați s-o facă deoarece au intuit faptul că Ucraina se va dovedi cimitirul Imperiului American.
Asta-i situația și în fața unei asemenea nebunii în devenire, interviul lui Powell e de o importanță deosebită deoarece ne arată cât se poate de clar că s-a sărit rău de tot pârleazul. Și asta vione după o Administrație dezastruoasă - cea a lui Biden - când, de asemenea, se deraiase de tot de la normalitate. Ce urmează? Posibil o nouă nebunie marca Trump, o altă încercare de a-și proiecta puterea, care se va dovedi iarăși falită. Asta-i lumea: suntem în mijlocului unui haos cum n-a mai văzut istoria!
