Imperiul în derivă

Citesc postarea asta a lui Trump și nu-mi revin. De ieri, de când am postat anunțul sec pe Telegram, pur și simplă mă simt de parcă cineva mi-ar fi dat un pun în barbă. De ce? Pentru că, treptat, ca dintr-o beție, îmi revin și pot să înțeleg exact evenimentele. Iar de venit nu-mi vine să cred! Doar că acum avem suficient material pentru a pune totul cap la cap. 

Deci, cum au decurs evenimentele? În primul rând Israelul a organizat o acțiune amplă, gen cea de decapitare a Hezbollah. Și-a dezvoltat operațiuni puternice de spionaj, a recrutat un număr record de agenți pe teritoriul iranian, plănuind, nici mai mult nici mai puțin decât o schimbare de regim. La momentul oportun, operațiunea a fost declanșată. În primul rând, sabotorii au reușit să doboare din spate antiaeriana iraniană, după care avioanele au intrat ca-n brânză. Un alt val de agenți au început să asasineze oameni de primă mână ai regimului sau specialiști în fizică nucleară. Totul s-a efectuat ca la carte, iar Iranul părea în derivă. În paralel l-au activat pe papagalul ăla de fiu al șahului, un personaj mai degrabă comic, încercând prin aceasta să sugereze că există o conducere coerentă în afara Iranului. De asemenea, i-au pus pe kurzi să provoace deranj în speranța că Iranul va fi ocupat de poveștile teritoriale. 

A fost o mișcare admirabilă, care a demonstrat forța Mossad-ului. Dacă ar fi fost executat în România doar 5% din ce s-a executat în Iran, România era schimbată din temelii, putându-se impune absolut orice regim. Printr-o asemenea operațiune ne-ar fi putut face inclusiv republică islamică sau califat! Doar că Iranul nu e România. Practic instantaneu, înlocuitorii desemnați ai celor omorâți le-au preluat atribuțiunile. A existat un al doilea val de asasinări și, inclusiv în urma acestuia, atribuțiunile au fost preluate instantaneu, neexistând vreo sincopă în funcționarea statului. Agitatorii care plănuiau să strângă protestatarii au reușit o manifestație de câteva zeci de persoane, majoritatea, cel mai probabil, compusă din ei, agenții de pe teritoriul iranian. Kurzii, cu toate că spuneau că sunt gata de luptă și că au contacte pe teritoriul iranian nu au făcut nimic. Motivul?

Ei bine, de-aici începe a doua parte a operațiunii pe care o punem numi lejer „EȘECUL”. Poporul iranian a mers în direcție diametral opusă. Pe măsură ce conducerea continua să funcționeze, oamenii s-au transformat într-o carapace care a susținut-o. Și de-aici totul s-a prăbușit. Iranul a început să contraatace, trimițând rachete către teritoriul israelian și dezactivând practic Iron Dome. În ciuda dispozitivului antiaerian extins, întins atât pe teritoriul Iordaniei, Irakului și Siriei, rachetele iraniene nu au putut fi interceptate. Valurile de atac au fost coordonate inteligent, cu drone la înaintare, rachete mai vechi în mijloc și rachete premium la final, în care s-a ajuns să se tragă din 12 locuri în același timp pentru a le intercepta și totul degeaba. Așa și-a văzut Israelul mai multe localități devastate, elemente de infrastructură energetică șterse de pe suprafața pământului și obiective militare importante ruinate. Nu mai vorbim despre costul extrem de mare pentru apărare.

V-am spus încă după primele valuri de atac faptul că Israelul nu poate rezista mai mult de două săptămâni. Și s-a văzut limpede asta prin scăderea dramatică a performanțelor Iron Dome, cauzată de utilizarea unor muniții învechite care nici n-au mai funcționat cum trebuie. Dovadă sunt actele de auto-sabotare, în care proiectilele, în loc să meargă spre rachetele iraniene s-au dus direct în clădiri provocând pagube. Iranul a susținut inclusiv că a reușit să hack-uiască Iron Dome și că aceasta ar fi cauza pentru care nu funcționează. Ceea ce știm cert este că Iranul a reușit mai multe penetrări electronice adânci, într-una dintre ele reușind inclusiv să obțină controlul asupra camerelor publice video instalate pe străzi, având astfel inclusiv confirmarea video asupra eficienței loviturilor sale. Nu sunt de ignorat nici penetrările organizațiilor din zona dark, care au scos la suprafață o groază de date secrete de-ale serviciilor speciale ale Israelului. Aceste pierderi nu pot fi evaluate!

Confruntându-se cu o teribilă consecință a actelor sale, Netaniahu s-a dus la „golanul planetei”, cerându-i intervenția imediată. Și-aici începe seria de mistere care ne-au fost dezvăluite. Știm că Trump a atacat ca un dement cu bombe masive, din care are un stoc extrem de mic, de vreo 30-35 de bucăți. La momentul atacului s-a spus că a folosit 30 de bucăți, ulterior numărul a scăzut la 8. Au fost atacate site-urile nucleare ale Iranului. După ce a ultra-elogiat atacul, s-a demonstrat contrariul inclusiv prin imagistica satelit, anume că atacul american a provocat chiar mai puține pagube decât un atac israelian obișnuit. Și-aici vine dimensiunea de clovn a lui Trump. De fapt ce-a fost în spate? Înțelegem din postarea sa.

Așadar Trump mulțumește Iranului că a avertizat cu mult timp înainte asupra bombardării unei baze militare de-a sa din Qatar deoarece că nu s-au pierdut vieți omenești și că totul a fost evacuat anterior bombardamentului. Stați puțin că începe să dea cu virgulă! Deci Trump mulțumește „dușmanului iranian”? Dar oare de ce iranienii au anunțat de dinainte? Cumva pentru că și americanii anunțaseră anterior unde anume vor ataca, permițând Iranului să-și mute centrifugile și uraniul îmbogățit în locuri mai sigure? Ei bine, părerea mea e că am asistat la un teatru de proastă calitate.

Înghesuit de Netaniahu și întreagul său lobby din SUA, Trump a fost nevoit să intervină. Însă, pentru a nu și-o lua rău peste bot, a anunțat Iranul asupra atacului, dându-le posibilitatea să-și securizeze uraniul și tehnologiile pe care le depozitau la Fordo. Iranul, la rândul său, a răspuns bombardând o bază goală. Și astfel cele două țări sunt chit. În plus, ministrul iranian de externe a dat un ultimatum Israelului să nu mai bombardeze nimic după ora 4:30 AM, ora Iranului întrucât astfel vor exista consecințe. Și bombardamentele au încetat, ca prin magie. În acest fel Netaniahu a scăpat pe moment.

Ce s-a obținut? Devastări inutile de-o parte și de alta. Lumea a văzut că Israelul nu este invulnerabil, iar Iranul și-a văzut propriile găuri impardonabile. Rămân două țări bombardate absolut inutil. Ce s-a schimbat de la începutul conflictului? Israelul clamează că a distrus programul nuclear al Iranului. Aiurea: centrifugile sunt intacte, la fel ca și cele 500 kg de uraniu îmbogățit. În plus, Iranul s-a retras din acordul nuclear cu Vestul și nu mai dă voie „experților” AIEA să mai inspecteze teritoriul său. Cel puțin două țări - Coreea de Nord și Pakistanul - au anunțat că sunt dispuse să dea arma nucleară Iranului. În ceea ce privește Pakistanul mă îndoiesc, însă în ceea ce-i privește pe coreeni sunt ferm convins că deja au început să trimită knowhow-ul necesar. De altfel, modelul Coreei de Nord este cât se poate de relevant pentru modul în care poți supraviețui într-o confruntare cu Vestul: pur și simplu, nu respecți nicio reglementare de-a lor, nu semnezi niciun tratat cu ei și-ți vezi de treaba ta. 

Și-aici vine consecința cea mai radicală în ceea ce privește Iranul. Dacă până acum au respectat toate prevederile, încercând din răsputeri să semneze înțelegeri peste înțelegeri care n-au fost respectate de către occidentali, de-acum Iranul a intrat într-o nouă paradigmă, radical anti-occidentală. Probabil Netaniahu, în mincinoșenia sa, va clama victoria fără să înțeleagă că de-abia de-aici începe sfârșitul său. Un prim exemplu: Iranul a renunțat peste noapte TOTAL la tehnologia GPS, înlocuind-o cu alternativa chinezească BeiDou. BeiDou este cel mai puternic serviciu de poziționare, fiind capabil să înlocuiască total tehnologia învechită a GPS și venind cu avantaje nete. În primul rând acuratețea, având o eroare de sub 1 metru, ceea ce pentru GPS e vis(inclusiv în domeniul militar!). Apoi faptul că este o rețea în plină dezvoltare, cu o tehnologie nouă. De exemplu, BeiDou permite schimbul de mesaje via satelit și are o arie de acoperire net superioară GPS. 

Trecerea Iranului la BeiDou este o victorie majoră pentru serviciul chinezesc, dar cel mai bun ambasador sunt telefoanele chinezești care au împânzit lumea și care recunosc și utilizează BeiDou. Inclusiv Apple a anunțat o compatibilitate cu tehnologia de poziționare prin satelit a chinezilor. 

Cea mai radicală decizie iraniană este însă cea de a rupe orice legătură cu AIEA. Așadar, Iranul a înțeles că nu ai cum să negociezi cu Vestul și-și asumă drumul său. Care drum nu e diferit de ceea ce s-a întâmplat în ultimii 10 ani. Cu o singură excepție, anume o integrare mult mai puternică cu China, element văzut cu BeiDou. Iar integrarea cea mai puternică va fi cea militară întrucât China are nevoie să-și testeze sistemele în lumea reală. Și astfel împușcă doi iepuri dintr-o lovitură: își testează armele și-și proiectează puterea!

Chiar dacă au rezultat doar distrugeri inutile de-o parte și de alta, Iranul a ieșit mult mai independent și cu un program nuclear pe care nu trebuie să-l mai justifice nimănui. În ciuda fanfaronadei lui Netaniahu, Israelul a pierdut cea mai importantă luptă din istoria sa. În mod normal poporul său ar trebui să-l condamne pentru dezastrul în care Netaniahu a târât țara. Doar că și acolo oamenii sunt la fel de îndoctrinați și îndobitociți precum în Occident. 

În final, două cuvinte despre fanfaronul Trump. Prin ceea ce a făcut s-a dovedit a fi clovnul perfect. Mă uit la replica pe care i-a dat-o lui Medvedev, ceva de genul că ar trebui să tremure deoarece tomahawk-urile au funcționat perfect. Semn mai mare de prostie nici că există. Rachetele Tomahawk reprezintă o tehnologie a anilor 80, sunt rachete subsonice, astfel încât nu înțeleg elementele de mândrie pe care le afișează. Mă rog, în lumea clovnilor totul e perfect. Doar tristețea care-i cuprinde când se lasă seara și spectacolul s-a terminat e iremediabilă. 

Guvernul Dandana gata de start

Nici n-au început bine și s-au făcut de râs. Inclusiv năvlegul de Cioloș a reușit să păstreze impresia de „seriozitate” până la audieri, atunci când miniștrii săi geniali s-au dovedit proști absoluți. Acum nu mai e nevoie să așteptăm vreo audiere întrucât Bolovan a ales să ia proștii verificați, astfel încât să se asigure că guvernul pe care-l face e cel mai prost din istoria României. V-o spun cu seriozitate: Guvernul lui boc era o lumină pe lângă ăștia.

... Și America a atacat!

E greu de crezut și înțeles ceea ce se petrece. Israelul a atacat fără motiv un stat independent situat la mii de kilometri de granițele sale, motivându-și acțiunea pe iminența construirii de către Iran a unei bombe atomice. Apoi au spus că vreo zece bombe atomice urmau să apară. Și, cine știe, dacă retorica mincinosului Netaniahu va continua, vom afla că iranienii urmau să aibă un arsenal nuclear mai mare decât al Rusiei.

Fără români în România

Și-a fost numit Bolojan. Exact așa cum ar fi trebuit să se facă a doua zi după depunerea jurământului Mucușorului. Doar că retardatul din fruntea țării a ținut să facă un spectacol de blocare, în linie cu idealurile minții sale scurte. OK, toate bune și frumoase, doar că, în momentul în care s-a ajuns la termenul limită a fost nevoit să facă numirea și, în acest mod, și-a săpat groapa. Absolut nimic din ceea ce a stabilit Mucușor nu mai e în vizorul Bolovanului, de unde și supărarea deplină a taberei mucușorești.

Spinoasa ecuație a Orientului Mijlociu

Știm că Israelul a atacat „preventiv” Iranul pentru a nu-i permite să lanseze o ipotetică bombă atomică. Ceea ce e de-a dreptul hazliu este că inițial Israelul a spus că Iranul ar fi fost capabil să construiască o asemenea bombă în maxim două săptămâni, după care a transmis trompetelor sale(vezi Chireac) să ventileze gogonata cu „cele zece bombe nucleare pe care le construia Iranul”. Am făcut doar o paranteză întrucât nu aș vrea să amestec prea mult aici propaganda de război, mai ales în condițiile în care suntem aproape să auzim că rachetele Fattah ale Iranului pot fi doborâte cu borcane de murături.

Despre DDWall, despre starea mea și despre ceea ce urmează

De fiecare dată când am parte de abuzuri mă apucă o lehamite iremediabilă. Mă simt dezarmat, îmi vine să vomit, am o stare generalizată de rău. De ce? Pentru că eu sunt suficient de prost încât chiar să cred în dreptul meu la opinie. Și, în realitate, nu e nimic valabil din ceea ce cred eu. Însă continui cu cerbicie să cred. 

Intrarea în zona de alertă

Având în vedere situația rezultată din cenzurarea scandaloasă a DDWall și întrucât sunt luat de evenimente foarte din scurt, le ofer tuturor celor interesați de articolele și ideile mele posibilitatea de a rămâne în contact prin intermediul emailului. 

Am creat un formular pentru cei care vor să rămânem în contact. Trebuie doar să introduceți numele și mailul, iar datele sunt salvate astfel încât să vă pot contacta direct. În acest fel, în cazul în care îmi sunt închise canalele vă voi putea trimite mesaje cu eventualele canale pe care le voi deschide(cât s-o mai putea deoarece deja am obosit). 

Nu vă voi trimite mail decât atunci când îmi vor fi închise canalele sau doar ca să vă notific asupra deschiderii unui canal de comunicație. Nu vă așteptați să primiți altceva la adresa pe care mi-o furnizați.

Formularul aici:

https://forms.gle/p1mtuB9eQ7fFxxLZA

ALERTA DDWall a fost eliminat

Nu știu care-s motivele, probabil din cauza succesului său. Blogul avea mai mulți vizitatori decât instituții de presă stipendiate de ONG-uri și stat. Asta e viața. Mă pregătesc să-mi închidă toate canalele. 

Urmează vremuri urâte!

Mucușoriada

V-am demontat într-un articol trecut „Mecanismul Marionetei Mucușor”(MMM) și v-am explicat de ce, atunci când rulează după capul lui, nu face altceva decât să blocheze. Iată așadar, în linia pe care v-am descris-o, azi avem consultări cu partidele pentru desemnarea premierului. Nu-i treabă, asemenea consultări s-au mai făcut, dar doar pentru ca MMM să poată fi hrănit cu specialitatea sa: blocatul, amânatul, învârtitul în gol. Pentru azi s-a dat pe surse că va fi desemnat premierul. Semn că s-a acționat asupra MMM în direcția dorită. Vă imaginați? A trecut o lună și acest infernal mecanism, MMM, a reușit să blocheze o operațiune care, în mod normal, dura maxim o zi. Incluzând aici și consultările.

Între timp, prietenii ideologici de la Bruxelles ai Mucușorului au blocat fondurile României. De ce? Pentru că Ucraina. Proștii s-au tăvălit cu curul pe asfalt că dacă ajunge Simion vom avea blocate fondurile. Care-i diferența? Dacă, prin absurd, s-ar fi numărat corect și ar fi ieșit Simion, fondurile ar fi fost blocate cu mare tam-tam. Așa, s-au blocat pe șest. Dar, pentru noi, realitatea e aceeași.

Ceea ce vreau să vă subliniez în acest articol este că, oficial, am intrat în ceea ce putem numi Mucușoriada. Da, este o paralelă cât se poate de transparentă cu Țiganiada lui Ioan Budai Deleanu. Ca și țiganii din poem, Mucușor trăiește într-o lume semi-reală, bântuită de „spirite”, „voci” și alte elemente care-l fac să aibă o judecată aberantă. Realitate îl lovește prea puțin, esențiale pentru sine fiind „vocile”. De aceea comportamentul pe care-l afișează e aberant. Rămasul cu mânuțele în aer reprezintă un blocaj în MMM: nu mai aude vocea care-l ghidează și, pur și simplu, se blochează. Exact ca un mecanism stricat sau rămas fără baterie. 

Tot ceea ce începe acum e o epopee cu numeroase conflicte la baza cărora se află personaje strâmbe generate aberant de mintea MMM. În interiorul său apar conflicte, disensiuni și tulburări generate de „personaje periculoase” externe care-i învolbură orizontul, afectându-i capacitatea de percepție a realității. Caracterul extern al acestor personaje este însă unul înșelător, ele fiind generate de propria minte pentru a obține o coerență între realitatea palpabilă și lumea strâmbă a minții sale unde-și petrece cea mai mare parte a timpului. 

Singurul corector al situației Mucușorului este, așa cum am mai spus, autoritatea. Acea autoritate palpabilă în lumea reală, dar care, pentru a funcționa în mintea MMM are oglindit „un zeu” în fantasma pe care-o trăiește Mucușor. Însă, pe măsură ce realitatea îi spune Mucușorului că „autoritatea supremă” care-l ghida se află în controlul său, rolul „zeului oglindit” în negura minții sale scade, astfel încât personajele obscure fabricate de propria-i minte defectă redevin preponderente în judecata sa. Și asta e logic din punctul de vedere al MMM întrucât orice intruziune în „lumea sa secretă” e văzută ca un război, ca o agresiune. Însă depinde de situație dacă zeul oglindit al autorității e unul suprem - căruia vrei-nu vrei trebuie să i te supui - sau un „pământean” care poate fi înfrânt d zeii minții sale. 

Există inclusiv o explicație pentru care Mucușor trăiește în concubinaj. Nu, nu e vorba de ideologie, ci pur și simplu de  pericolul pe care-l resimte inconștient ca o altă autoritate să-i cotropească universul. Din punctul său de vedere, lipsa hârtiei îi garantează monopolul asupra lumii sale interioare care-i ghidează existența. De aceea evită „să semneze” întrucât o altă autoritate amestecată în „mecanismul său” e respinsă apriori.

Teoretic, de însurat oficial nu se va însura niciodată. Practic, dacă asemeni lui Parpangel ajunge să se căsătorească cu Parpanghelica, ar putea avea consistență în acțiuni ca efect al ghidării sale de către Mirabela. Este cumva un mecanism intim similar celui al lui Ceaușescu, condus continuu de tovarășa Leana. Cu precizarea că în cazul lui Ceaușescu nu se manifesta o asemenea nebulozitate la nivel mental precum la Mucușor. 

Și uite-așa, într-o notă tragi-comică, vom trăi o tragedie generată de comediile unei gândiri izvorâte dintr-o nebunie absolută. Autoritatea care l-a împins deja își pierde din putere și, cu fiecare numire pe care-o va face, Mucușor va da din ce în ce mai multă crezare zeului său propriu, în defavoarea celui oglindit de autoritatea care-l manipulează. Și uite-așa începem să fim părtași la Mucușoriadă. Fără să ne fi dorit, dar înghesuiți cu forța de aberanții care cred că stăpânesc mecanismele intime ale unor minți defecte. Aceeași aberanți care se vor târâi pe jos de îngrijorare în momentul în care „opera lor” va începe să paradească în stânga și-n dreapta, ghidată strict de fantasmele minții sale defecte. 

Nu vă cer să-mi confirmați cele scrise aici. Vă rog doar să încercați să interpretați tot ceea ce vom trăi de-acum înainte prin intermediul descrierii pe care am făcut-o MMM. Veți rămâne surprinși!

Zeul cel penibil al războiului

Israelul a interzis cetățenilor săi să părăsească țara. Nu-i o nebunie? Ce să faci acolo? Să faci duș cu bombe iraniene? Probabil îmi veți aduce diverse argumente, însă eu vă întreb logic: oare oamenii ăia au și ei dreptul să trăiască? 

Marele reset geopolitic

Am spus-o de multe ori și o repet: un imperiu nu cade brusc, are o perioadă de zvârcolire și abia după ce obosește își dă duhul. În cazul Imperiului American pare a fi un element mai interesant în joc: arhitecții săi au studiat temeinic istoria pentru a încerca să evite erorile trecutului. De aceea, agonia actualului imperiu poate fi mai lungă decât ne-am aștepta sau, cine știe?, posibil ca „arhitecții” să fi încercat să găsească un mod de operare astfel încât Imperiul să renască prin „reset” precum Pasărea Phoenix. Cu toate că eu sunt extrem de sceptic în ceea ce privește posibilitatea ca SUA să re-ajungă șef al lumii, sunt obligat să iau în calcul inclusiv aspectul menționat. 

Până acum am văzut frânturi dintr-un tablou, doar că, atunci când ne îndepărtăm pentru a privi la scară globală, constatăm că frânturile se coagulează într-un tablou interesant din care putem trage anumite concluzii. Este vorba de un reset care va reface puterea sforarilor din spate sau o accelerare a căderii?

Ieri, pe DDWall, vă arătam cum se dezvoltă situația din Iran exact așa cum prevăzusem în materialul pus sâmbătă pe blog. Poate că e timpul să punem cap la cap „similaritățile” pentru a înțelege „marele tablou”. Așa cum v-am spus, constatăm o schimbare radicală a întregului concept de război. De la conflictul din Ucraina vedem că tacticile utilizate converg spre o altă abordare, în care faci prăpăd cu arme simple, bine coordonate de un sistem articulat de informații. E drept, de fiecare dată sistemul informațional a avut un rol crucial în război, doar că acum pare că sistemul informațional e războiul. Înainte era crucial să interceptezi comunicațiile adversarului pentru a-i intui mișcările de pe câmpul de luptă. Acum devine esențial să dai lovituri în adâncime, la susele care-i alimentează mașina de război. Nu doar că lovesc acolo unde doare mai tare, dar pot face irelevant avansul pe frontul principal. 

Sunt elemente pe care le-am văzut, ca trase la indigo, atât în conflictul din Ucraina cât și cel din Israel. Totul e prea similar pentru a nu fi legat cumva ombilical. Atât în Ucraina cât și în Iran s-au folosit aceleași metode de șubrezire a adversarului. Mai țineți minte când ucrainenii au atacat radarul Voronej? E din același scenariu cu distrugerea antiaerienei iraniene. Dar „înfierbântarea” așa-zisei opoziții împotriva lui Putin? Nu e cumva la fel de coerentă cu actualele „dezordini” în care zeci sau sute de iranieni strigă „moarte lui Ali Khamenei!”? Ce înseamnă câteva zeci de oameni raportați la cei zece milioane de locuitori ai Teheranului? Dar agitația e produsă, se ventilează și populația, pe lângă tacticile demne de ISIS e intoxicată cu tot felul de „chestiuni care se vor produce oricum”.

Care-i însă „schema extinsă” a planului geopolitic? Vă explic vectorii pe care se merge. Ucraina slăbește Rusia prin stabilirea unei bariere către Europa, în timp ce țările nordice se asigură că nici pe la ele rușii nu mai au acces liber la Atlantic. Israelul slăbește Iranul, împingând kurzii spre blocarea nordului țării, adică a accesului la Marea Caspică. Astfel Rusia e izolată inclusiv pe „culoarul strategic Nord-Sud”. Un Iran terminat slăbește capacitatea Chinei de a se aproviziona. În plus, un ipotetic avans al kurzilor în nordul Iranului ar produce un stat kurd care ar conta geopolitic și care ar face o presiune teribilă asupra Turciei. Acea Turcie neascultătoare care tinde să fie făcută nerelevantă prin ruperea zonei de la Gaziantep până la Kars și ținută în frâu de un stat Kurd care ajunge să stăpânească de la câmpurile petrolifere ale Siriei, atingând malurile Mediteranei(în sudul Turciei), până la Marea Caspică și granița cu Afganistan. 

Tratatele semnate de Trump în Orient mențin petro-dolarul, dându-i o altă menire, anume aceea ca statele arabe „aliate” să devină „fabrica” SUA în locul Chinei. Astfel stimulezi lăcomia arabă, aruncându-i împotriva Chinei. Conflictul indiano-pakistanez are și el cheia sa geopolitică. Cum Pakistanul a fost aprovizionat de China cu avioane puternice, indienii s-au văzut făcuți de râs cu rudimentarele lor avioane Rafale franțuzești, ieșite din uz. Astfel le-a crescut frustrarea, dând vina pentru propria lor neputință ... pe China. Și astfel, India se gândește să iasă din BRICS. Ce înseamnă asta? Că se aruncă în brațele americanului, care profită de construcția infernală produsă de englezi atunci când au rupt Pakistanul și Bangladeshul de India. Și uite-așa mai cade un stâlp auto-detonându-se. 

Ce ar urma dacă planul merge brici? În mod logic impulsionarea Taiwanului pentru a crește frustrarea Chinei care, astfel, se va vedea într-o „chingă” compusă din Vietnam, Filipine, Taiwan, Coreea de Sud și Japonia. Cu sprijin puternic „pe la spate” dinspre SUA și Australia. 

Întreg puzzle-ul este mascat de conflicte care par locale, absolut întâmplătoare, dar care sunt legate ombilical între ele. Și-n tot contextul apare un Trump care face impecabil pe prostul(sau poate că e prost, dar nimerește la fix în peisaj), liniștindu-i pe liderii adverși în timp ce, subteran, se continuă marele plan al paradirii adversarilor. Posibil ca acesta să fie planul marelui reset: slăbirea BRICS până devine irelevant.

E clar însă că avem de-a face cu un joc complex care, în același timp, e unul de tipul „all in”. În tot contextul există o singură necunoscută, anume China. „Regatul de Mijloc” se află la finalul unui ciclu economic pe care tot încearcă să-l conserve. De aceea se comportă cu mănuși în relația cu Occidentul. Însă întrebarea fundamentală este dacă merită să te comporți cu mănuși în condițiile în care celălalt are mănuși, dar de box și când îți mai frige câte una te lasă mahmur? Dacă pică Rusia, Iranul sau ambele, China devine pradă ieftină pentru adversari. Și pare că nu sunt conștienți de asta. Într-adevăr, au tratate bazate pe încredere cu ambii, dar ezită să iasă în față. 

De ce ezită? Pentru că-i e frică să iasă din actuala paradigmă. Doar că, așa cum am spus, actuala paradigmă este una care se termină. Trebuie să se reinventeze. O întărire fermă a BRICS, o alianță pe față cu Rusia și Iranul ar ajuta în mai multe direcții. Însă, în primul rând, capacitatea de producție a Chinei s-ar putea deschide în zona necesităților de scalare a celor doi colegi de paradigmă geopolitică. Astfel, China ar putea intra într-o nouă paradigmă economică, similar SUA în Al Doilea Război Mondial. Dacă va pierde startul aici sau dacă se va tot comporta cu mănuși, făcându-se că nu vede problemele, va sfârși asfixiată cu perna. Chestie căreia îi este menit, în fapt, tot tabloul geopolitic pe care l-am prezentat.  

Există însă și un asterisc. Nu trebuie pornit de la premisa că Rusia sau Iranul vor capota. Într-adevăr, Iranul a primit o lovitură dură, dar marea întrebare este cât de extinsă e rețeaua de cârtițe a Mossadului. Conform unor informații locale, evreii n-ar fi reușit invalidarea rampelor de lansare ale rachetelor balistice întrucât era vorba de niște rampe false, construite special să se vadă evident din satelit, dar care, în realitate, erau doar butaforie(similare tancurilor din carton pe care le tot bombardau americanii în Serbia). De asemenea, în ciuda omorârii multor lideri, aparatul de comandă funcționează în continuare. Iar Iranul continuă să bombardeze, solicitând din ce în ce mai mult antiaeriana. Până acum au dat doar 200 de rachete și au produs pagube majore. O să evaluăm zilele următoare raportul distrugerilor, mai ales că acum Iranul își propune să pună la pământ teritoriile arabe ocupate.

La fel stau lucrurile și în Rusia. Într-adevăr, s-au dat unele lovituri spectaculoase în adâncime, dar vedem cum Rusia înaintează atât în Sunî cât și în Dnipropetrovsk. E de observat.

În general, prezentând complexele situații geopolitice îmi iau înjurături de la unii sau alții, în funcție de tabăra geopolitică în care se află. Înțelegeți însă că a prezenta faptele așa cum sunt nu înseamnă că mă situez de-o parte sau de alta. De asemenea, există un potențial mare de intoxicare și, recunosc, nu sunt imun. E greu să-ți găsești sursele într-un conflict nou. Dar întotdeauna e loc de mai bine și, experiența arată că, pe măsură ce un conflict a evoluat, intoxicarea s-a redus spre zero în ceea ce-l privește pe subsemnatul. 

Iran-Israel într-un moment de cumpănă

Văd  că s-au încins rău spiritele în ceea ce privește războiul dintre Iran și Israel, iar chestia asta se vede cel mai transparent în zona comentariilor unde fiecare are câte o idee. Iar cei încinși, indiferent de ce parte ar fi, mă înjură pe mine deoarece nu le convine ce aud. Motiv pentru care voi încerca azi să prezint situația cât se poate de detaliat, astfel încât cei care au de gând să comenteze, cel puțin s-o facă în cunoștință de cauză.

Israelul - o lecție deschisă din care mulți au de învățat

Cei ce știu cum să se uite înțeleg într-un cu totul alt sens ceea ce se petrece în Orientul Mijlociu.Toți am crezut că atacarea Iranului se va transforma într-un jihad. Mă uit continuu la ce se întâmplă acolo și nu-mi vine a crede. Tot încerc să înțeleg ce anume rețetă vor pune în aplicare iranienii, dar ceea ce constat este că regimul de acolo își trăiește ultimele zile.

Cum suntem conduși?

Când flama anului 1989 cuprinsese și China, conducerea superioară de stat a avut o întâlnire pentru a stabili cum vor răspunde „agresiunii SUA”. La nivel diplomatic se știa de ani buni că urmează ca în URSS să se petreacă o schimbare doctrinară care va conduce la pluripartidism și schimbare radicală de regim. China nu era pe lista întrucât nu pătrunseseră la vârful conducerii de stat „oameni de bine” agățați de forțele externe. Cu toate acestea, în interiorul statului chinez se dezvoltase o rețea de dizidenți, croită după modelul celor din Estul Europei, iar totul degenerase la evenimentele din Piața Tienanmen. 

Existau două variante puse pe masă. Prima, cea chinezească pe care  o știa toată lumea: întărirea tiraniei. Cealaltă, o ciudățenie emisă de o figură de primă mână a Partidului Comunist Chinez, care avea o înțelegere profundă a societății occidentale și care propunea, nici mai mult nici mai puțin decât ... occidentalizarea Chinei. Asupra sa nu planau îndoieli, iar punctul său de vedere, cu toate că era cât se poate de coerent, ridica multe semne de întrebare, astfel încât i-au solicitat clarificări ale punctului său de vedere.

Pe scurt, ceea ce spunea părea de neacceptat pentru membrii de vârf ai Partidului. Flexibilizare, libertate de mișcare, libertate de expresie s.a.m.d. Pus la colț de către membrii mai în vârstă și admonestat pentru că pune în pericol stabilitatea țării, a fost întrebat direct: „Cum crezi că vei ține atunci oamenii în frâu în condițiile în care acum, când supravegherea e strictă, se întâmplă ceea ce vedem?”. Răspunsul său a fost șocant pentru întreaga nomenclatură a Partidului.

Problemele de azi, a spus el, sunt date de expunerea excesivă a partidului. Omul muncește și când ajunge acasă nu are ce face. Partidul a mers pe ideea că va reuși să creeze omul ideal, iar acum sunt oameni în stradă. E clar că adeziunea la politicile Partidului nu mai este aceeași, în plus propaganda capitalistă înflorește. Nu ne putem opune deoarece, chiar și dacă întărim supravegherea și impunerea legii, până la urmă ne vom trezi în fața unui popor dușman și vom fi nevoiți să capitulăm. 

Esența a ceea ce propun este secretul stabilități societăților occidentale. Cu toate că au mai multe partide, cu toate că societatea pare instabilă, de fiecare dată merge într-o direcție clară, fără a se da la o parte de la direcție, indiferent de cine vine la putere. Pluripartidismul occidental este tot un monopartidism deoarece sunt trasat limitele în care trebuie să se miște(cei care încearcă să devize direcția sunt numiți extremiști și marginalizați). Iar acolo, chiar dacă sunt revolte, sunt revolte punctuale și nimeni nu se gândește să înlocuiască sistemul, ci să dea jos un partid sau altul, cu alte cuvinte să schimbe actorii din față. Echivalentul de la noi ar fi revolta împotriva unui primar sau al unui guvernator regional. Însă, direcția rămâne neabătută. 

Aceasta este doar o poză falsă. Sistemul occidental nu se bazează pe pluripartidism. E doar una din fețele sale. Nu e ciudat că noi avem parte de revolte acum, când am reușit să creștem nivelul de trai al țării? Am reușit prin propriile puteri, iar acum vedem că Occidentul ne distruge. De fapt nici nu e nevoie de intervenția unor forțe din afară pentru a se vedea fenomene similare. Și în Occident s-ar revolta oamenii dacă ar fi în stadiul în care suntem noi acum. Frustrările la noi vin din diferențele care se văd în societate și din faptul că unii au impresia că sunt blocați în idealurile lor de către Partid. Treaba noastră este să spulberăm această idee din mințile oamenilor. 

Trebuie să înțelegem că nu vom putea crea omul ideal, iar asta vedem acum în stradă. Trebuie să facem ceea ce face Occidentul, anume să modelăm omul în direcția idealului societății și Partidul să se ocupe de direcție. Cum poți face asta eficient, fără să te trezești cu oameni în stradă? Exact cum o face Occidentul: lăsându-i să acumuleze deoarece ulterior le va fi suficient de frică să nu-și piardă agoniseala. Nu e vorba obligatoriu de averi mari, cu toate că cei mai mulți vor visa la ele. Chiar și acum avem colecționari de nimicuri pe care nu-i știm și care, întâmplător, nu se amestecă în mișcările împotriva Partidului deoarece le e frică să nu piardă ceea ce au acumulat. 

În Occident i se spune consumerism. Oamenii au de ales între aceleași lucruri prezentate în zeci și sute de feluri. Femeile își cumpără multe haine, bărbații caută mașini puternice de care se îndrăgostesc. La noi oamenii nu au ce face după ce termină munca. În occident omul așteaptă să-și termine munca pentru a-și îmbunătăți mașina, casa s.a.m.d. Iată de ce la noi omul se revoltă. Omul simplu nu poate fi crescut ideologic și de aceea trebuie să-i dai un drog, iar acel drog este mania cumpărăturilor. Pentru a-și putea satisface dorința va trebui să muncească mai mult. Brusc, idealul său nu va mai fi schimbarea sistemului politic, ci câștigarea de bani.

Vedem cum se înghesuie oamenii spre Zonele Economice Speciale, doar pentru că acolo se câștigă mai mulți bani. Acele zone ne aduc o creștere economică puternică și trebuie să ne întrebăm ce anume urmărim: creșterile aduse de aceste zone sau frustrarea oamenilor care au suficient pentru a trăi, dar nu au ce face? China este acum la răscruce. Ceea ce propun este cât se poate de simplu: extindem Zonele Speciale la nivelul întregii țări, permitem deschiderea întregii economii, astfel încât relațiile economice vor fi cele care vor prima. Oamenii își vor omorî timpul liber în căutarea distracțiilor mărunte care învârt banii în economia țării, conducând astfel la creșteri de PIB și dezvoltare. Rolul Partidului va fi atunci cel de îmbunătățire continuă a politicilor educaționale, astfel încât să avem o forță de muncă din ce în ce mai educată. Iar consumerismul va fi drogul care va muta focalizarea populației de pe politică spre realizarea personală. Pentru omul de rând, Partidul trebuie să existe, dar ca model și ca garanție a realizărilor pe care le au ei. Astfel întreg sistemul politic al țării și oamenii vor fi în aceeași barcă.

Desigur, acum trebuie să arătăm fermitate, să dăm un exemplu pentru toată lumea că Partidul este de nemișcat. Va trebui să întărim disciplina, dar, pe parcurs, trebuie să dăm drumul câte puțin, astfel încât omul să poată vedea  „că i se deschide calea”. Trebuie să învățăm să folosim armele Occidentului și să-i învingem cu armele lor. Singurul element împotriva căruia va trebui să luptăm va fi degenerarea pe care o vedem acum în Japonia și în alte țări occidentale, iar aici rolul esențial îl va avea educația. Omul simplu trebuie lăsat să aibă consumul ca ideal, dar va trebui să ne asigurăm că sistemul educațional va scoate mulți oameni care vor avea ca ideal știința și tehnica.

În mare, acestea au fost ideile expuse, care i-au convins pe cei care propuseseră închiderea Zonelor Economice Speciale ca „represalii” pentru agitația creată. Personajul despre care vă povestesc a mai continuat să conducă din umbră pentru a-și vedea direcția pusă în practică. Culmea, a fost singurul om din politica recentă care a condus țara inclusiv atunci când nu mai ocupa nicio funcție. 

Așa a ajuns China acolo unde se află. Ideea e simplă: și noi și ei suntem conduși în același mod. Partea proastă e că noi suntem conduși așa în interesul altora, în timp ce ei sunt conduși așa în interesul lor. La urma urmei, inclusiv în iluzoriul joc economic, contează ce anume numeri când se trage linia: banii sau frustrările?

Guvernul fantomă și marioneta perfecta

Cu toate că România se află într-o fundătură, cu toate că suntem în proximitatea momentului în care Guvernul nu mai poate lua decizii, Mucușor continuă cu negocierile sale absolut neconstituționale. S-a ajuns la cea mai lungă perioadă de desemnare a unui premier din istoria României. Toate aceste lucruri puteau fi intuite, pentru mine nefiind sub nicio formă surprize întrucât înțeleg exact tipologia.

SUA intră în disoluție

Nu ai cum să vezi pe străzi ceea ce se vede în LA decât dacă e vorba de o țară muribundă. Efectiv, într-o societate cât de cât funcțională, astfel de evenimente sunt de neimaginat. Cum, de neimaginat este să trimiți armata pentru a calma starea de spirit a revoltaților. Revoltații fiind cetățeni ilegali nemulțumiți că se fac deportări din SUA. E ca și cum te-ai trezi cu cineva în casă care ar începe să distrugă deoarece încerci să-l dai afară de-acolo. Sună aiurea, nu-i așa?

Discuția telefonică Trump-Putin dintr-o altă perspectivă

După ce ucrainenii au atacat un element al triadei nucleare rusești, în regim de urgență Trump l-a sunat pe Putin. La momentul respectiv s-au tot înaintat ipoteze în ceea ce privește ceea ce s-a discutat, dar cert este că nu a răzbătut prea mult. Acum, după ce a mai trecut timp, elemente din discuție au început să răsufle prin zona diplomatică.

Programul de guvernare Mucușor

Mă uit pe ceea ce mucușorii pro-ioropieni numesc „măsuri de reducere a deficitului bugetar” și mă crucesc. Oamenii sunt, pur și simplu, proști! Dar proști de bubuie. Doar că nu e vorba numai de prostie, părerea mea fiind aceea că sănătatea lor mentală e gravă de tot. Vă voi înșira măsurile și veți singuri să înțelegeți că, în realitate, suntem conduși de spitalul de nebuni. 

Nicușor Dan primele încălcări ale Constituției și prima infracțiune de înaltă trădare

Au trecut două săptămâni de când s-a întronizat Mucușor. Timp berechet să evaluăm ceea ce a produs până acum, mai ales că ne aflăm la jumătatea perioadei inițiale de timp până la care ar trebui să propună un premier. Aici trebuie să remarcăm de la bun început un lucru: absolut tot ceea ce se petrece se face prin încălcarea flagrantă a Constituției. Și n-am văzut pe nimeni care să se agite în direcția asta.

V-ați înverzit destul? ... sau cum am fost electrocutați de prizele dezafectate

Îmi place cum politicienii noștri, asemeni lui Bulă, vin în fața oamenilor cu diverse dileme, arătându-le că: „N-avem dom'le ce să facem, că doar așa vine de la UE! Toți fac la fel, noi suntem obligați de situație”. Exact așa, proștii ticăloși din politică au reușit să destructureze țara. Povestea de azi este una tipică, dar nespusă întrucât prostimea trebuie să sufere. Ascultați cu atenție și trageți concluziile care se impun.

Japonia-SUA la al treilea val și „De ce China nu e Japonia?”

Prietenia dintre cele două țări începe pe 6 august 1945, atunci când SUA a trimis o misiune de prietenie la Hiroshima sub forma unei bombe atomice. Trei zile mai târziu, prietenosul popor american va trimite o a doua bombă atomică la Nagasaki. Și așa s-a tranșat „marea prietenie”, SUA ocupând de facto Japonia. Unchiul Sam știa că vine peste o civilizație multimilenară, astfel încât avea temele făcute pentru a gestiona „pacea și prietenia între popoare”: direct și frust, pe sloganul noi avem „big bomba”, voi aveți brațele, astfel încât n-aveți voie să vă mai atingeți de pistol, ci doar de sapă.

Limitele inteligenței artificiale și ale roboticii

Poate veți crede că sunt obsedat de AI, dar nu este așa. Consider că e o tehnologie care trebuie înțeleasă pentru a putea profita de ea, dar, mai ales, pentru a te putea feri de latura sa negativă. Cea de-a doua parte e esențială. Folosim toți electricitatea însă, pentru a o folosi, știm bine că nu trebuie să băgăm degetele în priză. Folosim aragazul, dar știm că nu trebuie să-l lăsăm deschis fără să ardă focul pentru că așa se ajunge la explozii sau asfixiere. Fiecare tehnologie are partea sa întunecată și, de cele mai multe ori, e bine să începi prin a înțelege riscurile.

Evoluții

O să încep cu cel mai mare eșec din istoria AI: Builder.ai, un startup britanic evaluat la 1,5 mld. $ după ce Microsoft a împins în el vreo 455 mln. $, a dat faliment. Motivul? Viola Credit, care dăduse un credit de 50 mln.$ anul trecut a luat ce-a mai găsit prin conturile companiei, adică vreo 37 mln. $, lăsând compania cu doar 5 milioane $ în conturi. Doar că acei bani nu sunt în Anglia - unde operează firma - ci în ... India, de unde nu pot fi aduși din cauza unor restricții.

Polonia nu e România

Care e diferența dintre o țară și o cocină aflată sub ocupație? Una singură: respectarea voinței cetățenilor. În timp ce în Polonia chiar și cei mai cretini pro-europeni înțeleg că, în primul rând sunt polonezi, în România avem specia pro-europeană care nu mai are țară, care nu mai gândește(deoarece o face creierul lipsă de la Bruxelles pentru ei), care nu-și dorește nimic altceva decât „și mai multă ocupație”. Ce poți face cu asemenea degenerați?

AI dintr-o nouă perspectivă

Povestea începe cu ceva mai mult timp în urmă, mai precis cu vreo trei ani. Un jurnalist care-a aflat o știre din interiorul companiei Meta a vrut s-o facă senzațională: era vorba despre două AI-uri puse experimental să „vorbească” unul cu celălalt, în timp ce inginerii urmăreau discuția dintre ele.  Scopul experimentului era acela de a dezvolta un protocol de comunicație mai eficient, în limbajul de azi un soi de optimizare automată a prompting-ului în comunicația mașină-mașină. 

Avansul tehnologic chinezesc

Am urmărit în ultima perioadă extrem de atent dezvoltările din China. Țara este înscrisă într-o cursă dură pentru depășirea piedicilor impuse de SUA. Culmea, pentru a-și pune în valoare determinarea și pentru a câștiga războiul, China are niște strategii surprinzătoare. De exemplu, dezvoltarea prin intermediul modelului open source. E incredibil cât se poate găsi gratis la chinezi. Culmea, de cele mai multe ori folosesc pentru dezvoltare platforme occidentale, gen Github. Semn că nu le pasă dacă și ceilalți văd ceea ce fac. Dar să nu sărim etapele, ci să vedem mai întâi cum se mișcă treburile și care sunt ultimele evoluții de acolo!

Forța de compensare

Se spune de atâta amar de vreme că digitalizarea și noile tehnologiine ne fac mai eficienți, că totul se va dezvolta armonios și că vei rezolva extrem de rapid treburi pe care, altă dată, le rezolvai cu greutate. E adevărat? Vă pot da și exemple: uite, înainte trebuia să mergi și să plătești impozitele la ghișeu, acum le poți plăti stând în pat. Doar beneficii, nu-i așa?

Să mă cac pe tine, Nicușor Dan!

 

Știu, e vulgar, e urât, nu e demn de mine. E o expresie care mă degradează. Dar e fix ceea ce simt acum. Unii dintre voi sunteți martori că am lăsat să treacă ceva timp înainte de a scrie articolul de față. Am zis să n-o fac la nervi, să las să mai treacă o noapte că doar noaptea e un sfetnic bun. Aiurea, m-am trezit mai nervos decât m-am culcat. Hai să vă explic toată tărășenia!

Politice

Dacă în ajunul sărbătorilor pascale mă apuc să vând câini pe post de miei și mă prinde poliția, mă bagă la pușcărie. E logic, am comis o înșelăciune. Însă, în același timp, atunci când ceea ce numim „sistemul” scoate din dulap o mârțoagă telecomandată pe care-o numește independent și iese cu ea în târg pentru a o marketa ca „luptătoare împotriva sistemului”, se numește pro-europenism și anti-rusism. Mă rog, tot înșelăciune e, doar că în politică înșelăciunea nu mai e infracțiune, ci virtute.

Mă întreb acum cât se poate de sincer, cât de proști trebuie să fie ăia care s-au dus să pună ștampila pe păpușa sistemului? În afara voturilor furate, Jegușor a avut o masă de votanți îndobitociți, înrăiți, car au mers hotărâți să-l voteze. Ei bine, aici e subiectul pe care vreau să-l înțeleg și-mi dă mereu cu virgulă. Așadar, ți se dau toate datele problemei: România a fost băgată în rahat de o mafie condusă de un sistem ilegitim, care-a schimbat cum a vrut tot ce-a vrut, care-a devalizat Bugetul, care-a furat fără nicio jenă, care-a exercitat puterea într-un mod tiranic și care, pentru a se justifica și pentru a se ascunde, a scos la lumină de fiecare dată tot felul de bizari, denumiți pompos „oameni politici”, „premieri”, „președinți”. Acest sistem este cel care l-a inventat pe băsescu, acest sistem este cel care l-a adus pe Plăvan, acel fanfaron încet la minte, dar cu pretenții de faraon. 

Ei bine, acum, când s-a ajuns la fundul sacului și când ți se arată că s-a ajuns la fundul sacului, ești pus să alegi. Între cine și cine? De-o parte îl avem pe unul - păpușa telecomandată a sistemului- un fel de cioară vopsită rapid în alb cu bidineaua și marketată de sistem că e porumbel independent. De partea cealaltă îl avem pe unul unul despre care se spune că e golan, că e galerist s.a.m.d. OK, pot presupune că ești un om rupt de realitate și ai doar datele acestea la intrare. ÎNSĂ, nu poți să nu constați că cioara aia vopsită vorbește despre instaurarea peste tot a oamenilor sistemului și, mai mult, că are de partea sa tot ceea ce înseamnă mașina de mâncat căcat a sistemului: televiziuni, presă, ONG-uri despre care știi că sunt vândute s.a.m.d. Așadar, e imposibil să-mi spui că nu ai realizat că ăluia vopsit ca porumbel nu i se văd hainele de cioară de dedesubt. 

Mai e însă un amănunt pe care n-aveai cum să nu-l remarci. Omul ăsta n-a făcut nimic toată viața! Nu doar că n-a fost capabil să-și ia o casă a lui, dar nici măcar apartamentul ăla în care stă n-a fost capabil să-l aranjeze cât de cât uman. Nu poți pretinde la 54 de ani, cu doi copii, că trăiești ca un student semi-boschetar și că asta e cool. N-ai cum! Înseamnă că ești un neica nimeni, incapabil să-ți gestionezi propriul buzunar. În aceste condiții, cum naiba poți pretinde că vei scoate o țară din rahat??? 

OK, acestea sunt datele de intrare. Despre contracandidatul său nu mai zic nimic întrucât, în orice logică n-ai cum să nu constați că, între o paiață telecomandată incapabilă, despre care și un copil își dă seama că e invenția sistemului care ne-a sărăcit și un sac de cartofi, votezi sacul de cartofi. Poți să-l faci pe Simion orice: galerist, țigan, homosexual, vopsit pe cur, s.a.m.d. Însă nu poți să spui că, în tot dezastrul de până acum, Simion a fost parte! Culmea, dacă e să judeci logic, cu datele pe car le ai, cel puțin te uiți în București și vezi dezastrul total păstorit de acest neica nimeni care n-a știut nimic altceva decât să pună tălpi și să crească datoriile municipale. 

Ei bine, asta nu reușesc eu să înțeleg: când ție ți se arată un dezastru făcut de un sistem ilegitim și ești pus să alegi între omul sistemului și altceva, tu ce alegi? Unii mai deștepți spun că „oricum și Simion era al sistemului”. OK, atunci, complicăm datele de intrare: ești pus să alegi între unul despre care știi sigur că e omul sistemului și unul despre care se vorbește că ar fi omul sistemului. Oricum ai da-o, treaba e dubioasă, oricum ai învârti-o, dacă l-ai votat pe Nicușor Dan mie-mi rezultă că ești prost. Simplu, nu ai absolut niciun argument logic pentru a-ți justifica votul! Și-aici pun punct, întrucât mă voi ocupa de tabăra cealaltă, cea suveranistă.

Voi începe cu Călin Georgescu, cel a cărui declarație de părăsire a vieții politice am comentat-o ieri. Mi-am luat de peste tot înjurături. Da, într-adevăr, Georgescu e o victimă. Este hăituit de sistem, i-au pus un procuror care nu știe decât să-i aducă noi acuze fără a proba nimic, are pe cap un control, judiciar aberant s.a.m.d. Practic, din decembrie, Georgescu trăiește un coșmar. În plus nu are nici parte de solidaritate decât din spatele tastaturilor sau ale ecranelor TV, că așa se manifestă revolta într-un sistem cangrenat ca al nostru. Perfect de acord cu argumentele. Întreb însă: oare Georgescu nu știa cu ce popor are de-a face? Aici e întrebarea! Dacă știa înseamnă că ar fi trebuit să-și asume rolul de martir, adică odată pornit pe un drum, trebuie să rămâi pe el! Dacă însă nu știa, aici e tot greșeala lui. Da, în afara momentelor critice, poporul român s-a dovedit a fi un popor de șobolani! Trebuie să înțelegi aspectul ăsta înainte de a decide dacă mergi sau nu să-l aperi. Probabil îmi voi lua iar înjurături, dar acesta e adevărul. Trebuie să-l privim în față și să ne asumăm realitatea: da, suntem niște șobolani întrucât atunci când au fost anulate alegerile printr-o lovitură de stat, ar fi trebuit să umplem străzile din România! Nu 1 milion de oameni, ci cel puțin 10 milioane trebuiau să iasă pe străzi! Atunci n-am făcut altceva decât să demonstrăm încă odată sistemului că suntem doar niște oi obediente, care-și merită destinul! E simplu, n-ai cum să contești asta! Așadar, în ceea ce-l privește pe Călin Georgescu, vreau să subliniez încă odată menținerea concluziei pe care am exprimat-o ieri: retragerea sa dovedește slăbiciune, indiferent de cauze!

În ceea ce-l privește pe George Simion, întrebarea mea e simplă: „Ce mai cauți în peisaj?”. Indiferent cum ar justifica-o, indiferent ce ar invoca, George Simion a pierdut alegerile! Spre deosebire de Georgescu, căruia i-au fost furate alegerile, Simion le-a pierdut. Ceea ce, automat, îl scoate din orice combinație. El, acum, e un fel de Ciolacu. N-ai cum, ca om politic, să pretinzi că mai faci ceva după ce ai pierdut. N-ai cum, pur și simplu. De aceea, singurul său gest natural ar fi fost cedarea conducerii partidului. Știu că e dureros, doar el l-a ridicat de la zero. El a fost ăla care și-a făcut cariera vopsind  „Basarabia e România” prin toată țara, pe la toate podurile, pasajele s.a.m.d. Nu, nu e nimic peiorativ aici: politica, dacă vrei s-o faci performant, o iei de jos. Și e greu, e teribil de greu! Ceea ce înseamnă AUR e făcut de Simion într-o proporție covârșitoare. A ridicat de la zero un partid care acum este, probabil, cel mai mare al țării(după voturi, nu după capacitatea de a guverna, din păcate). Doar că în politică nu merge vorba din popor „eu te-am făcut, eu te omor”. Un partid e un organism viu și, cel mai rău lucru e că a-și omorî liderul face parte din naturalul său. Astfel încât, atunci când ai pierdut, trebuie să pleci. Asta-i regula. Am spus-o imediat după terminarea alegerilor: acum Simion e în situația lui Ponta. De altfel, traseul său a fost similar celui al lui Ponta, autosabotându-se între tururile de scrutin. Așa că, dacă a ascultat „vocea de sirenă” care-i spunea „tu ești tânăr, ai tot viitorul în față”, ar trebui să constate tragismul situației: vocea aia l-a adus în fața plutonului de execuție. 

Politica nu-i un joc dificil. Ceea ce trebuie însă să conștientizezi încă din momentul în care decizi să intri în troaca asta e faptul că politica e o luptă pe viață și pe moarte fără reguli, o luptă de gladiatori. Odată intrat în ring, n-ai cum să ieși viu dacă nu ești învingător! E regula simplă și dură, stabilită încă din antichitate. Alegându-ți cariera de gladiator trebuie să fii conștient că nu o să ajungi să mori de moarte naturală. Acestea sunt regulile jocului politic. În ciuda numelui de „joc” nu-i o joacă, e o luptă pe viață și pe moarte. Faptul că în urma unei asemenea lupte nu mori fizic(cu toate că uneori se lasă și cu moarte fizică), ține de o superficialitate a vremurilor noastre. Dar asta nu înseamnă că nu trebuie să te aștepți să înfunzi pușcăria pe nedrept sau să fii hăituit. Dacă ți-ai ales cariera politică, trebuie să înțelegi cu exactitate despre ce e vorba. Sunt totuși curios: oare câți înțeleg ceea ce am spus eu? Și dintre cei care înțeleg și care sunt în politică, oare câți realizează asta?

Iată de ce, destinul unui om politic e demn de milă creștinească, dar, de partea cealaltă, trebuie realizat că acel om, când și-a ales cariera politică, știa despre ce e vorba și ar fi trebuit să-și asume asta din start. Dacă n-a făcut-o, înseamnă că a dovedit inconștiență și tot nu e absolvit de pedeapsă: dacă ești inconștient și intri în cușca leului, ce crezi că se întâmplă? Se gândește leul că ai fost inconștient?

Ghid de bejanie(3)

Am decis să scriu materialul de față deoarece am primit un număr foarte mare de întrebări și sunt chestiuni care se cer clarificate. Mă surprinde faptul că există atâția oameni care nu au noțiuni de bază. Și, culmea, nu sunt dintre cei săraci. Cel puțin din mesajele primite asta îmi rezultă. 

Ești treaz sau aștepți să fii trezit?

Germania este în al treilea an de stagnare economică. Asta duce la deteriorări structurale interne. Fiind un motor al Uniunii Europene, impactul disfuncționalităților sale interne se revarsă asupra statelor satelit, în principal a celor din Est, care optimizau(din punct de vedere al costurilor cu forța de muncă) mașinăria economică germană. Stagnarea germană, dublată de noile tehnologii, va duce necesitatea de optimizare la niveluri infinit mai mari, conducând la șomaj în masă în estul Europei și căderi economice ale unor întregi sectoare care asigurau stabilitatea economiilor de-acolo. 

Ieșirea din Matrix (2)

Așa cum mă așteptam, articolul anterior a generat o groază de atotcunoscători. Cu toate că mesajul meu era unul în care îi ceream cititorului să se apuce să-și pună întrebări, m-am trezit cu oameni care au certitudini. Culmea, asta în condițiile în care tocmai ce spuneam că certitudinile sunt, în cea mai mare parte, un efect al minții lăsate pe automat. Din păcate, în acest domeniu al trezirii efortul nu este răsplătit ci, în cele mai multe cazuri, pedepsit. Imaginați-vă că ați fi medic veterinar și ați vrea să scoateți o bucată ascuțită și ruginită de metal din coada unui crocodil. Dacă te duci lângă coada lui gata să-i faci bine, te poți trezi mâncat de jivină. Acesta e stadiul în care se află marea majoritate a oamenilor, cel de fiară reactivă, gata să sară la gâtul celui care-i vrea binele. De ce te afli în acest stadiu? Aici ai fost adus, prin condiționare, de către societate. Iar singura ta șansă de ieșire, așa cum am mai spus-o, e propria-ți voință.

Ieșirea din Matrix

Sunt mulți cei care revarsă tone de ură pe canalele mele de comunicație. Indivizi fără absolut nicio logică, acționând total aberant. Dacă ar fi puși în fața acțiunilor lor, s-ar trezi plângând, dându-și seama cât de idioți sunt. Dar nu sunt puși. Mă rog, discuția e lungă, însă ceea ce trebuie să înțelegi este cum de apar astfel de indivizi. Și, după ce înțelegi mecanismul, trebuie să îți pui oglinda în față și să vezi dacă nu cumva și tu ești un astfel de individ. 

Votul: ori asumat în cunoștință de cauză, ori interzis

Dați-mi voie să vă înșirui câteva nume: Ion Iliescu, Emil Constantinescu, traian băsescu, Klaus Iohannis și, cu voia dumneavoastră, ultimul pe listă și cel mai degenerat dintre toți, Nicușor Dan(Mucușor Jeg). Dați-mi voie să vă mai dau o listă: Crin Halaicu, Victor Ciorbea, Viorel Lis, traian băsescu, Adriean Videanu, Sorin Oprescu, Gabriela Firea, Nicușor Dan. Ce-i în neregulă cu cele două liste?

Am decis să intru în politică, iar aceasta e prima mea proclamație. Și ultima!

De data asta chiar nu e glumă. Sunt sătul la fel ca fiecare dintre voi de imbecilii care au pus stăpânire pe țară. De la o sesiune de alegeri la alta constatăm că indivizi din ce în ce mai proști ajung să pună mâna pe putere. Și e logic să se întâmple așa: statul, conceput în felul în care îl cunoaștem, e gândit special pentru a reduce totul la „un numitor comun”. Astfel, alegerile sunt prilejuri prin intermediul cărora de ieșit ies, întotdeauna, cei mai proști dintre participanți. Iar dovada o aveți inclusiv la actuala sesiune de alegeri. 

Ghid de bejanie (2)

Am ajuns la partea hard. De fapt nu-i atât de grea, dar dacă ți-ai fi luat un consultant, probabil i-ai fi plătit câteva mii de euro pentru întreg materialul care urmează. Primești totul gratis cu mențiunea că tot ceea ce urmează face parte dintr-un plan al meu mult mai larg, căruia îi spun „PLANUL DE ȚARĂ” și pe care îl vei înțelege din materialul de mâine. Consider, așa cum am considerat întotdeauna, că cea mai importantă și mai ucigătoare armă de pe lumea aceasta este IDEEA. Dar să nu ne pierdem timpul cu divagații pentru că avem mult de lucru azi.

Ghid de bejanie(1)

Aproape că nu-mi vin să cred că scriu articolul de față. Însă, cu România cotropită de securism și neomarxism, cu un un regim eminamente fanariot, e cât se poate de clar că, în scurt timp, aici va fi moartea. Nu glumesc! Înainte de a trece mai departe vă voi mai spune că, pe lângă Franța, mai e un câștigător al alegerilor din România: Ucraina. Ieri, conturi ale SBU au continuat să promoveze propaganda pro-Jegușor, într-o sfidare cum rar am mai văzut. Când vezi că ucrainenii își fac de cap pe-aici, e deja un semn rău. Rău de tot!

Eu nu recunosc rezultatele acestor alegeri!

Noi nu am avut alegeri. Am avut de-a face cu un surogat în urma căruia s-a dovedit că totul a fost aranjat pentru a fi cățărată la putere cea mai infectă figură posibilă a spectrului politic actual. După ce am avut un securist ticălos timp de zece ani, sistemul ne-a mai pus zece ani un ticălos retardat, iar acum, pentru a se răzbuna pe noi, avem în fruntea țării un ticălos retardat și împuțit. România mâncătorului de muci!

Pasajul care lipsea

Am promis că voi posta mesajul decriptat din articolul referitor la dezbatere. Părerea mea e că a jucat lateral pentru a-l ajuta pe Nicușor Dan. Nu-s mari dezvăluiri, acesta e textul decriptat. Pentru verificare, puteti merge în articol, luați textul criptat și introduceți-l în site-ul de la sfârșitul articolului. Parola cu care a fost criptat o aveți sub link.

N-am să înțeleg niciodată de ce George Simion a adus în discuție în plină campanie electorală reducerea numărului de bugetari. Da, este o realitate, asta trebuie făcut și, mai mult, ASTA VOR FACE ȘI CEILALȚI CÂND VOR VENI LA PUTERE ȘI O VOR FACE LA UN MOD RADICAL! Dar acum nu spune nimeni nimic. De ce? 

De ce a „recunoscut” chestia cu casele la 35 000 EUR în campanie electorală? Toată lumea știa că e o prostie, dar nu era subiect de campanie. În plus, ca să se țină de cuvânt, un asemenea proiect e perfect implementabil(vezi cum a construit Mazăre blocurile pentru săraci din Constanța). Dacă ai un teren ieftin, poți construi blocuri din semifabricate la prețuri infime! Cu toate acestea, s-a dinamitat inexplicabil!

De ce merge la dezbateri cu Nicușor în condițiile în care se știe bine că acestea sunt aranjate în favoarea sa. La fel a făcut și Ponta cu Iohannis, mergând la dezbateri din care el a pierdut! Simion face același lucru, cu toate că, pe orice logică, EL NU TREBUIA SĂ ALERGE DUPĂ NICUȘOR, CI INVERS? Cum adică tu, care ai un procent dublu, alergi după dezbatere cu ăla care e irelevant. Și, mai mult, accepți dezbateri în medii ostile, știind că din asta va avea doar oponentul tău de câștigat? E exact ca Ponta în confruntarea cu Plăvanul. 

La ora la care vă scriu acest material, Simion se află pe la 61%, într-o scădere destul de abruptă. Fiecare asemenea confruntare îi aduce puncte doar lui Nicușor Dan deoarece el are propaganda de partea sa. În loc să facă acțiuni concrete, din care să câștige electoral, George Simion non combat. Am încercat să-l contactez ca să văd ce se întâmplă, dar nimic. De obicei răspundea instantaneu. OK, nu vreau să fiu aberant, probabil are un program tracasant specific perioadei în care ne aflăm. Dar ceea ce văd este că luptă strict împotriva sa. Similaritățile cu Ponta de la confruntarea cu Plăvanul sunt extrem de mari, iar asta mă face să mă îngrijorez cât se poate de serios deoarece îmi miroase a blat!

https://www.devglan.com/online-tools/aes-encryption-decryption

9OY)(tq0g;YD'OTG

A treia zi după Zuki

O să încep prin a le mulțumi tuturor celor care au semnalat ștergerea paginii mele de Facebook. Ați fost atât de mulți! Și, în mod cât se poate de surprinzător, oameni despre care nu aveam habar că mă citesc. Vă mulțumesc tuturor și, vă jur, acum sunt convins că nu aș fi avut parte de o asemenea emoție profundă dacă nu aș fi fost interzis. Efectiv sunt emoționat!

Articolul pe care-l scriu acum îl consider de o importanță capitală pentru oricine. Culmea, abia acum încep să înțeleg cât de important e. Și, ca să fie treaba treabă, înainte de a începe, vă voi mai spune că știu și care va fi marea problemă a scrierii de față: îmi veți da dreptate, dar veți continua în greșeală. Nu-i un reproș, o spun doar pentru că sunt ferm convins că și eu aș fi făcut la fel!

Azi e a treia zi de când am fost interzis pe Facebook. Mi s-a închis contul brusc, exact așa cum li s-a închis și celorlalți. Inițial am primit un mail cum că pe contul meu nu va mai fi furnizată publicitate deoarece n-ar fi compatibilă cu aceasta. Este un pas din fluxul lor de a interzice conturile. Cam la câteva minute după acel mail, am primit și înștiințarea cu pricina, pe care am publicat-o. Mă rog, să fie sănătoși, după cum bine am spus, nu eu trăiam pe spatele lor, ci invers. Mai mult, consider pozitiv faptul că Facebook mi-a permis descărcarea tuturor textelor, conversațiilor, mai pe scurt a tuturor datelor mele de pe serverele lor. E ceva pozitiv întrucât sunt anumite postări pe care le aveam doar acolo. Să văd acum când voi avea timp de „arheologie”. Dar să nu ne îndepărtăm însă de la subiect.

Ce s-a întâmplat ulterior blocării? Pur și simplu, din punctul meu de vedere, mai nimic. Știam că sunt blocat, astfel încât mi-am pus în aplicare planul pe care-l aveam pentru astfel de situații: activarea microblogului, unde să pun reacțiile mele specifice postărilor de rețelele sociale(îl găsiți la adresa https://ddwall.blogspot.com), acordarea de atenție suplimentară canalelor existente(X, Telegram, MeWe, Matrix) și cam atât. Teoretic, excluderea de pe Facebook îmi mai reducea din muncă.

Doar că m-am trezit, inconștient, că de vreo câteva ori am tastat mecanic facebook.com. OK, am făcut-o o dată, am făcut-o a doua oară, apoi am început să-mi pun întrebări. Chestia e gravă deoarece înseamnă că-mi intrase în instinct. Și mai surprinzător e că eu unul mă lăsasem de Facebook în perioada pandemiei. Pur și simplu, am spus că nu le mai furnizez conținut, dar, iată că treptat, am reintrat în joc și astfel rețeaua a reușit să-mi dea o dependență ciudată.

Vorbeam cu un prieten despre ceea ce am pățit și mi-a spus despre experiența sa de fost fumător. V-o reproduc din memorie: „Am avut mai multe tentative să mă las de fumat. Prima dată am reușit o singură zi, după care m-am reîntors mult mai nervos la țigări. Apoi, a doua oară m-am lăsat o lună. M-am reapucat din prostie. A mai fost o dată când m-am lăsat o săptămână pentru că am vrut să-mi demonstrez că pot. Da, am putut, dar săptămâna aia am simțit-o ca pe un coșmar. Ceva mai târziu, rememorându-mi experiențele, am conștientizat că după fiecare „lăsare de fumat” sfârșeam prin a fuma și mai mult. Parcă pentru a recupera ceea ce am pierdut. Doar că acel și mai mult devenea permanent. Am început prin a fuma una-două țigări pe zi. Nici nu prea-mi plăceau. Când am zis să le pun capac fumam cam patru pe zi. După pauza de o zi am sărit la jumătate de pachet pe zi. După ce am făcut pauza de o lună, am sărit la un pachet. Pur și simplu absorbeam fumul ăla scârbos. După ce „m-am lăsat” o săptămână, m-am reapucat cu un pachet și jumătate pe zi. Pur și simplu, fiecare reîntoarcere venea cu pedeapsa de a fuma și mai mult. Când am înțeles chestia asta mi-am dat seama și de ce nu mă pot lăsa de fumat: pentru că nu aveam determinarea s-o TERMIN DEFINITIV CU FUMATUL, să-l scot din viața mea. Până atunci lăsatul de fumat îl vedeam ca pe o pauză, iar când faci pauză de la ceva care ți-a dat dependență, tendința este aceea de a scurta pauzele și de a te răzbuna pe ele. Ceea ce ai pățit tu cu Facebook-ul este similar. Ești victima unei condiționări psihologice, o formă radicală de dependență, care ți-a fost inoculată de acea rețea. De aceea tu scrii inconștient adresa lor. De aceea tu te raportezi în continuare la ei. Dacă mâine îți dau drumul, tu te vei întoarce la ei precum cățelului căruia i se dă din nou voie în casă, iar asta trebuie să te sperie!”

Și chiar m-a speriat! Să vă explic: imediat după ce m-au blocat am crezut că mi se va prăbuși audiența deoarece cei care mă cunosc și mă citesc, pur și simplu n-o vor mai face. Pentru că, prinși de rețea, nu vor ști unde să vină. Gândul imediat următor a fost cel rațional: „OK, nu te mai citește nimeni, dar nu trăiești din asta, nu trebuie să disperi! Cei care te citesc te citesc și pe blog, de interacționat vor interacționa prin comentarii, pe Telegram sau pe celelalte canale. Care-i problema?”. Da,. era o falsă problemă, doar că eu tot mă mai trezeam dând www.face ... „ptiu, sunt blocat!”. Înțelegeți?

Când mi-am analizat audiența post-Facebook, am constatat cu stupoare că este ... în creștere. Cum? În ciuda blocării FB, audiența crește? Da, pentru că o mare parte dintre cei care mă citeau pe facebook, s-au îndreptat către celelalte canale, iar vestea că „iar au cenzurat pe cineva” a atras atenția chiar și a celor care nu mă citeau. Astfel ceea ce s-a întâmplat a fost un element cât se poate de normal. Și-atunci de unde venea teama și de unde venea impulsul de www.faceb... ptiu!?

Adevărul e că, pe nesimțite, stările mele erau exact ca cele descrise de prietenul meu, care a pus un diagnostic cât se poate de exact: DE-PEN-DEN-ȚĂ! Iată cum am ajuns să-mi văd limpede prostia. Practic, prin chestiuni de o aparentă banalitate, Facebook ajunge să ți se strecoare în obicieiuri, după care ești stors precum o lămâie. Despre asta e vorba: ești dependent de Facebook pentru că-ți livrează ceea ce vrei. Doar cp tu nu realizezi că Facebook a devenit adictiv pentru tine nu pentru că-ți livrează într-adevăr ceea ce vrei, ci pentru că te-am manipulat făcându-te să vrei ceea ce-ți livrează el. Aici e diavolul! Dacă Facebook dispare din viața ta, totul se va petrece la fel. Mă rog, aproape la fel deoarece a dispărut un parazit care se hrănește cu timpul tău.

Gândește-te bine la ceea ce ți-am spus. Știu, poziția mea e una mai facilă. Eu sunt printre fericiții care sunt ajutați chiar de rețea să rupă dependența. Tu însă ești în poziția în care, asemeni fumătorului sau drogatului, trebuie să iei decizia PENTRU TOTDEAUNA în cunoștință de cauză, cu țigările sau drogurile la vedere. Ceea ce vreau să-ți spun, analizându-mă pe mine, e ceva cât se poate de simplu și, în același timp complicat: CAUTĂ SĂ NU RĂMÂI CEEA CE AM FOST EU! Pentru binele tău, desigur. Știu că-mi vei da dreptate, dar n-am nevoie să-mi dai dreptate, ci să înțelegi și să iei decizia de a te rupe de diavolul falsei socializări.

P.S. Celor care acum mă înjură atât le mai spun ceva: în maxim 3 ani, Facebook nu va mai exista. Poate vor inventa altceva, poate alții le vor lua utilizatorii, dar de existat nu va exista. Și voi veți trăi la fel ca și până atunci. Nu transformați în tragedie ruperea de un vampir. Faceți-o, pur și simplu!