2025 - la final

Yanis Varoufakis identifică trei momente cruciale ale anului care a trecut. Primul este triumful Rusiei în Ucraina. Cel de-al doilea este înfr\ngerea comercială a SUA de către China. Iar cel de-al treilea este semnarea ilegală de către Ursula a acordului comercial înrobitor cu SUA. Fiecare element, în sine, aduce o completare esențială la ceea ce se petrece în prezent, făcându-ne să înțelegem mai bine realitățile momentului. Să începem!

Războiul din Ucraina are un singur vinovat, anume SUA. Simțind că-i fuge pământul de sub picioare, SUA a încercat să dea lovitura finală împotriva Rusiei. Au radicalizat Ucraina până la demență, au livrat arme la care nu poate visa o armată estică, au făcut transferuri uimitoare de know how militar și, mai mult decât atât, au intrat în luptă cot la cot cu ucrainenii. Poate oricine să nege orice, dar realitatea din teren este cât se poate de limpede, se vede cu ochiul liber. Mă acuză unii că nu văd cum „Rusia e agresorul”. Evident că nu-i așa. Rusia a încercat în trei rânduri să evite conflictul(două acorduri la Minsk și unul la Istanbul, toate nerespectate de Ucraina și Occident). Când situația s-a înfundat, n-a mai avut ce să facă. Și, dacă e să judecăm logic, vom constata că a reușit imposibilul. Nu doar că a dus un război curat, cu un număr minim de victime colaterale(luați ca exemple alternative masacrele gratuite din Irak sau atrocitățile din Gaza), dar a reușit să triumfe în fața celor mai mari sancțiuni din istorie, păstrându-se la suprafață și crescând în timp ce Occidentul scade.

Un raport subtil, dar extrem de esențial în situația de față, evidenția că numărul miliardarilor ruși și averile evaluate ale acestora au crescut substanțial față de perioada pre-război. Asta ne arată că politica rusă a reușit să dezvolte un ecosistem interesant într-o perioadă de război. Când ajungi să profiți de pe urma războiului înseamnă că ești putere ascendentă, iar când îți numeri pierderile, înseamnă că ești descendentă. E simplu.

Să trece acum prin subiectul negocierilor de pace. Lumea are falsa impresie că Trump e un binefăcător care s-a gândit să-l salveze pe Putin. De ce ar face un american așa ceva? E o prostie. În realitate, relația e inversă: Putin îi permite lui Trump să iasă din ecuația ucraineană cu fruntea sus, lăsând întreaga pierdere pe umerii prostovanilor europeni. În realitate asta e ceea ce se întâmplă acolo. De ce face Rusia așa ceva? Cu siguranță nu din mărinimie, ci dintr-un calcul geopolitic extrem de pragmatic: atâta timp cât SUA nu mai e o amenințare pentru Rusia, e mult mai bine să rămână o putere regională, pentru echilibrarea geopolitică. Dacă SUA își ia mâna de pe pechinezii europeni, atunci poate rămâne un partener interesant, inclusiv de business! Iată de ce umilirea Europei prin intermediul contractului comercial absolut înrobitor arată, o dată în plus, intenția(atenție, nu hotărârea!) SUA de o rupe cu trecutul unipolar și de a se așeza în banca sa.

Să înțelegem acum înfrângerea comercială a SUA. Dincolo de toate scamatoriile lui Trump, SUA a ieșit extrem de prost din războiul comercial pe care l-au declanșat împotriva Chinei. China nu a făcut nicio concesie și, mai mult, acum își continuă nestingherită politica. 2025 a consfințit că Imperiul Celest este o putere în sine care, din toate punctele de vedere, se ține pe propriile picioare. De remarcat este că politica lor nu e una agresivă, recurgând doar la răspunsuri și protejări ale propriilor interese. 

Teoretic totul e bine și frumos, doar că, așa cum am spus, SUA a demonstrat doar o firavă intenție în a se așeza pe locul care-i aparține și nu o hotărâre în această direcție. Întreg statul subteran american este în „revenge mode”, chiar dacă pare pus cu botul pe labe de politica lui Trump. Însă nu este înfrânt și are capacitatea de a-l influența pe Trump, bazându-se în special pe grandomania sa. Iată de ce vedem diverse puncte fierbinți, pe care le vom discuta în continuare.

În primul râna avem manifestații în Iran, cauzate de devalorizarea monedei naționale față de dolar și euro. În majoritate aceste proteste au fost ale comercianților și negustorilor care-și văd profiturile dinamitate. Problema comercianților este una care poate fi reparată, dar care arată o lipsă de hotărâre a autorităților de acolo. Pe scurt, de unde vin problemele? Iranul importă o grămadă de mărfuri din alte state ale Orientului Mijlociu, utilizând dolarul ca monedă de schimb. Însă, întrucât țara e sub sancțiuni, importurile sunt scumpe. Pentru ca povestea să fie mult mai penibilă, cea mai mare parte a acestor mărfuri sunt, în realitate, chinezești. Dacă Iranul și-ar orienta politica economică spre o izolare de monedele occidentale, absolut toate aceste probleme s-ar rezolva. Aici, sincer, e o vină a politicii statului care stă nehotărât, sperând la o rezolvare a sancțiunilor. Doar că ele nu vor fi rezolvate atâta timp cât Israelul va avea influență asupra SUA. Și cu asta ați înțeles tot!

Desigur, în Iran au fost și impulsionate diverse organizații ilegale să facă manifestații, așa cum încercaseră și în perioada bombardamentelor. Scopul? Slăbirea Rusiei. De acționat acolo acționează statul subteran american prin intermediul Israelului. 

Dar nu e singura provocare. În Venezuela este, probabil, cea mai mare nebunie. SUA, pur și simplu, vor să o ocupe pentru a-i fura petrolul. Nu vă luați după vraja cu drogurile! Conform statisticilor, 90% din drogurile de pe piața americană provin din Pacificul de Est via Mexic. Venezuela nu e un producător, ci o țară utilizată de bandele mafiote pentru tranzit. Doar 7% din drogurile de pe piața americană au tranzitat Venezuela! Așadar, ceea ce susține Trump este, pur și simplu, o minciună. În realitate, SUA e nebună după resursele naturale ale Venezuelei, în special după rezervele sale de petrol, având în vedere criza energetică având ca principală cauză nebunia cu AI-ul. 

MizarVision, o firmă chinezească de satellite intelligence, a publicat imagini de-ale unei concentrări de F-35 în Porto Rico. Motivul e simplu de intuit: o presiune pe Venezuela care s-ar putea lăsa inclusiv cu raiduri ale aviației americane acolo. Însă chestiunea devine sensibilă în contextul relațiilor internaționale. Cel mai mare partener economic al Venezuelei este ... China, iar ecuația e simplă: Venezuela exportă petrol, iar China, la schimb, îi dă motociclete, telefoane, mașini, etc.

Și uite-așa vedem cea de-a doua agresiune, de data aceasta împotriva unui partener al Chinei. Nu e interesant? SUA, cea care e mânjită de rahat în Ucraina își încearcă acum norocul în două zone cheie ale celorlalte două puteri: Iranul și Venezuela. Însă jocurile de acest gen sunt similare celor ale proștilor care-și pasează grenada cu cuiul scos de la unul la celălalt. Sigur va exploda și oricând îți poate exploda în mână. 

Ceea ce se poate întâmpla cu Iranul s-a văzut: în cazul în care iranienii pun iar rachetele pe Israel îl șterg de pe fața pământului. Cu toate F-35-urile lor, cu toate rachetele antiaeriene(pe care nu le mai au), sunt efectiv fără apărare. Încearcă să provoace căderea regimului deoarece e singura lor șansă, dar se pot trezi oricând cu o surpriză. Oricum, rușinea pățită nu o șterge nimeni, iar americanii, cu siguranță nu au niciun chef să fie măturați din Orientul Mijlociu. Cu toate că, în final, asta se va întâmpla.

În ceea ce privește Venezuela, vedem două reacții. Pe de o parte, Rusia și China au livrat armament Venezuelei. Este cert, sunt elemente care au fost publicate la timpul lor. Nu se știe ce anume arme au fost date, dar cred că americanii vor avea surprize. În plus, sentimentul anti-american al oamenilor de rând de acolo este unul cât se poate de evident. Iar dacă vor alege o intervenție la sol, americanii vor avea parte de un mega-Vietnam.  Să nu uităm că țara este mult mai împădurită decât Vietnamul, ceea ce e coșmarul lor. 

Pe de altă parte, China a programat exerciții militare cu muniție reală în jurul Taiwanului, provocând o blocadă a insulei. Ceva similar celei instituite de SUA în Venezuela. Similaritatea e cât se poate de evidentă. Însă repercusiunile pot fi tragice pentru SUA. 

În ceea ce privește Taiwanul, sondajele oficiale date publicității arată că doar 20% dintre taiwanezi sunt de acord cu unirea cu China. Însă putem bănui că e vorba de sondaje contrafăcute, mai ales în condițiile în care alegerile de-acolo sunt mereu contaminate pentru a nu avea parte de surprize similare celui cu Georgescu de la noi. Iată se dau atacuri masive asupra taberei politice care vizează independența față de SUA și o normalizare a relației cu China. De exemplu, anul trecut a fost desființat partidul CUPP, iar argumentația una absolut aberantă, anume că se încalcă ordinea constituțională. 

Și cum sondajele oficiale caută să susțină că doar o minoritate ar susține independența față de Occident, adevărul răzbate din sondajele făcute privind independența față de China, actuală sau viitoare, adică o rupere așa cum ar dori-o Occidentul. În aceste sondaje, surprinzător, doar 25%-30% ar fi de acord. Majoritatea covârșitoare(peste 80%) sunt pentru menținerea status quo-ului actual fără a-și declara independența față de China. Adică rămânerea în funcțiune a sistemului politic actual într-o formă de autonomie politică față de Beijing, dar în cadrul Chinei. Culmea, exact asta este politica PCC, care nu viza „ocuparea” insulei, ci integrarea naturală a Taiwanului în China, prin dezvoltarea relațiilor comerciale și prin împărtășirea aceleiași culturi. În mod evident, Beijingul nu dorește să aibă o atitudine agresivă față de Taiwan, dar nici nu poate sta pasiv când vede cum americanii construiesc acolo o fortăreață anti-chineză de tipul Ucrainei.

În ceea ce privește actualele eerciții militare, semnalul e clar. Beijingul are capacitatea de a ocupa Taianul în maxim o lună. Iar dacă o face, SUA se prăbușește întrucât accesul Occidentului la chip-uri devine zero. Aici nu e vorba ca Bijingul să preia TSMC, ci strict să-i blocheze activitatea. Iar pentru a-i bloca activitatea sunt suficiente două-trei rachete. Și e stop joc.

Înainte de a încheia vă voi mai spune câteva cuvinte despre procesul de pace din Ucraina. Putin a răsturnat iar masa de joc în momentul în care așa-zisa sa reședință a fost atacată cu drone. Nu, acolo nu era reședința lui Putin, ci unul dintre sediile comandamentului rus. Iar răspunsul a fost unul dur. Nu cred că se va ajunge la pace atâta timp cât Ucraina va mai avea acces la mare, astfel încât cred că, în acest moment, pentru a se semna o pace în Ucraina, regimul lui Zelensky va trebui - în cel mai bun caz pentru ei -  să accepte formarea unei republici independente în Mîkolaiiv-Odesa. Altfel rușii nu se vor lăsa până când nu o vor prelua ei. Oricum, rapoartele militare arată o determinare extrem de mare a armatei ruse de a-și continua lupta de eliberare a zonelor cu populație masivă rusească din bazinul inferior al Niprului, adică Zaporoja, Herson, Mîkolaiiv plus Odesa. 

În consecință încheiem anul într-un echilibru geopolitic instabil. SUA, cu toate că oficial, prin Trump, semnalizează că vrea o pace și o așezare a sa la masa dialogului, în esență continuă să se manifeste agresiv. Inclusiv atacurile din Africa - pe care nu le-am tratat din lipsa timpului - indică perpetuarea aceluiași comportament de „unic tătuc”. Motiv pentru care 2026 ăncepe într-o cheiei extrem de tensionată. 

Este ultima analiză din acest an pe care o public pe Trenduri, motiv pentru care vă urez să aveți parte de un an excepțional din toate punctele de vedere. Cu toate că pentru noi semnele nu sunt foarte bune, cred că în aceste ultime ore ale anului care, iată, a trecut, e momentul să readucem speranța și să înțelegem că, până la urmă, cea mai mare putere a omului este aceea de a reuși să facă să lucreze pentru el  inclusiv condițiile care-i sunt contrare. Sunt oameni care trăiesc în imposibilele condiții ale Siberiei, cu temperaturi care ajung la -70 de grade, la fel cum sunt oameni care trăiesc în mijlocul deșerturilor, acolo unde temperaturile ating frecvent peste 50 de grade. Asta arată adaptabilitatea ființei umane. Și pornind de-aici trebuie să înțelegem că, indiferent de condiții, putem întoarce totul în favoarea noastră.

La mulți ani și toate cele bune!