Știu că mulți se vor uita strâmb, dar eu nu sunt suveranist. Da, am indicat întotdeauna votul către zona cea mai suverană, dar niciodată nu am fost suveranist în sensul în care este folosit termenul. Și asta nu dintr-un capriciu, ci pentru că sunt foarte atent la ceea ce presupune fiecare element care ni se propune. Suveranismul, ca noțiune, s-a impus abia anul acesta(sau, mai bine spus, spre sfârșitul anului trecut). Poate că a venit momentul să înțelegem nu doar de ce nu sunt eu suveranist ci, mai mult, de ce, în realitate, nimeni nu e suveranist.
Pentru aceasta vom face o haltă prin perioada primului mandat al lui Trump, necesară înțelegerii exacte a fenomenului. Pe vremea aceea, cu toate că se declanșase fenomenul MAGA, nu se vorbea pe nicăieri despre vreun suveranism. Apăruse însă un alt concept, anume „patriotismul economic”. Nu știu dacă vă mai amintiți, dar termenul a fost introdus de echipa lui Trump(în principal Bannon). Și-aici vine întrebarea esențială: de ce doar patriotism economic și nu patriotism pur și simplu? Pentru că așa stau lucrurile, nu poți avea un concept total. Trebuie să fie deformat, simplificat, astfel încât să se potrivească intereselor stăpânului. Iar patriotismul economic fix asta viza: crearea unui alt tip de instrument de control. Era tot un soi de globalism, dar în care patriotismul se manifesta doar pe teritoriul economic. Și înțelegem bine de ce!
Prin această optică trebuie înțeles inclusiv conceptul de suveranism. Cu siguranță nici acest suveranism nu este legat de vreun patriotism, fiind doar o rebotezare a „patriotismului economic”. E drept, de data aceasta se extind funcțiile, dar avem o situație similară animalului priponit: dacă-i mărești puțin lungimea funiei nu înseamnă că-l eliberezi, ci că-i dai voie să pască pe o suprafață ceva mai mare.
În sine, suveranismul este un concept incomplet și absolut inaplicabil în cazul nostru. Noi suntem o națiune unitară, nu o colecție de diverse rase puse una lângă cealaltă. Fix din acest motiv ideile suveraniste sunt absolut imbecile, chiar dacă pe alocuri rimează cu ceea ce ne dorim. Însă suveranismul este departe de adevăratul patriotism. Avem din nou de-a face cu o pospăială tipic americană, care preia concepte de pe Bătrânul Continent, le reîmpachetează ambalându-le într-un marketing agresiv și-apoi scoțându-le pe tarabă drept „mari descoperiri”. Și uite de-aceea răspunsul meu e simplu: Nu, mulțumesc!
Aici, în spațiul în care ființăm, e vorba de mult mai mult de-atât. Spre deosebire de mulți, avem o evoluție coerentă, avem familii unitare, care vin din negura timpului. Astfel, dincolo orice, avem o istorie, o voce a strămoșilor, o putere a familiei și a comunității. Aici e vorba de un fior care se simte și acționează uniform. Avem un mod similar de a gândi și a trăi. E o puritate a substanței existenței care, pur și simplu, nu are cum să se încadreze în limitele strâmte ale unei ideologii de sorginte americană. Simplismul mental - tipic americanilor - nu are cum să aibă vreo aplicabilitate aici decât într-un singur mod: prin îndobitocire. Fenomen care s-a petrecut la greu cu globalismul și se petrece acum, într-o oarecare măsură cu suveranismul propus, dar finalitatea e aceeași: tot o ovină rezultă la final, cu diferența că behăie în altă direcție.
Și abia de aici putem începe să înțelegem DE CE NU MERGE NIMIC BINE. În ciuda promisiunilor introduse de fiecare ideologie care-a poposit pe la noi, țara merge prost. De fapt din prost în și mai prost. Care-i motivul? Cu siguranță nu faptul că la putere sunt liberalii, useriștii și pesediștii în loc să fie suveraniștii. Vreau să fiu franc și să vă fac să înțelegeți fenomenul în profunzime. Problema țării este faptul că e aliniată unei politici false. Controversele de pe scena politică sunt controverse între jumătăți de adevăr. Chiar dacă oricând aș vota un suveranist în defavoarea vreunui idiot din actualul arc guvernamental, asta nu înseamnă că mă aliniez în spatele politicii pe care-o face el și asta dintr-un motiv cât se poate de simplu: și el este tot un luptător al „jumătății de adevăr”, iar eu nu pot avea încredere decât în adevărul complet, total, dur și necoafat. Nu aș înlocui niciodată NATO cu altă coterie pentru că ar fi ca și cum, în conducerea propriei gospodării, l-aș înlocui pe vecinul din stânga cu cel din dreapta. Înțelegeți? Asta, între altele, înseamnă jumătatea de măsură!
Trăim prost și vom trăi și mai prost deoarece ne încredem în ideologii false, în simplificări croite în așa fel încât să promită multe și să nu realizeze nimic. N-ai cum să înaintezi astfel. Occidentul și-a datorat primatul unei șmecherii genetice care i-a fost introdusă pe cale parazitară: instinctul de a-l căpușa pe celălalt. Acum s-a ajuns la cap deoarece mulți dintre cei căpușați s-au trezit și s-au despăducheat. BRICS, în ciuda celor care vorbesc diverse, este, în primul rând, o mișcare de decolonizare. De aceea Occidentul pierde ritmul. Suveranismul propus de Trump este o mișcare haotică, menită a dărâma o lume moartă - Europa/Uniunea Europeană - pentru a o putea rumega mai ușor obositul prădător nord-american. În sine nu oferă nimic.
Care-i calea? Trezirea și deparazitarea. Asta face deosebirea între vii și viitorii morți. E simplu și, în același timp, dur. România ori se va trezi ori va muri. S-a ajuns deja la marea bifurcație. Cei care au acum frâiele țării în mâini au ales să ne omoare. De ce? În mod sigur de proști ce sunt! Indiferent de aparentele avantaje și ei sunt în aceeași găleată și vor muri tot ca proștii!

Mă identific 100% cu cele de mai sus și recunosc că nu aș fi putut niciodată să fiu mai clar și mai concis! Respect!
RăspundețiȘtergereImi pare rau dar nu am inteles de ce legati suveranismul de „patriotismul economic”. In mintea mea eu credeam ca suveranismul insemna ca deciziile politice, economice și culturale sa fie luate în interes național fara sa urmam strict ordinile organismele internaționale sau supranaționale ca de ex. UE, FMI, ONU, Credeam ca suveranism insemna ca legile interne sa aiba prioritate față de regulile impuse din afară. Chiar asa rau m-am inselat ? Asta nu insemna ca dintre actualii oameni politici ce se dau suveranisti chiar ar fi suveranisti odata ajunsi la guvernare
RăspundețiȘtergereNu se poate doar "patriotism economic",PATRIOTISMUL cuprinde Totul,dar absolut Tot ce definește un popor!!
ȘtergereMa credeam suveranist. Acuma, dupa lectura acestui articol, ma cred nationalist.
ȘtergereNu există suveranism in nici un dicționar, este un psyop cap-coada din Pandemie regăsit în rapoartele de activitate ale diverselor conferințe de pregătire a publicului. Orice profesor de politică poate confirma că nu există acest termen. A insista să îl definim înseamnă că ai fost înșelată.
ȘtergerePerfect de acord. Acesta este sensul pe care suveranistii il dau actiunii lor.
ȘtergerePen că naționalismului i-a fost pusă stampila de Ciumă, e bine că suveraniștii au găsit un termen *de acoperire*. De ce să poată inventa cuvinte numai bolșevicii stnstglblst juden-masonery, ca să prostească bizonii?! Nou-limba vă spune ceva?!
ȘtergereCu asta, închei: victoria suveraniștilor vine cu mărturisirea Celui care A biruit Iadul, Moartea &Co. Altfel, poate visa la victorie oricare din ei.
*Îndrăsniți, Eu am biruit lumea !*
Tumorile canceroase fac la fel: se înmulțesc, invadează organismul gazdă, nu contează că mor odată cu gazda.
RăspundețiȘtergereCancerul e o boală selfcreated, bro ! Supărările de multe feluri și multe greutăți sunt mama bolii ăsteia.
ȘtergereDa,corect spus,dar în lumea de azi dacă zici că ești patriot,de naționalist nici nu vorbesc,ești imediat taxat drept înapoiat, putinist,xenofob,ba și antisemit. După treaba asta mai fă politică!
RăspundețiȘtergereDaca n-ai inteles cum functioneaza masinaria neomarxista, nici n-ai ce cauta in politica. Sunt agresivi, verbal si fizic. Sunt organizati, uniti si parsivi. Astia ne mananca de vii iar noi dezbatem daca vrem sa fim suveranisti, patrioti sau nationalisti si alte prostii. Trump ne-a facut un mare cadou cand ne-a lasat balta, iar pentru asta voi il urati. Stiti de ce? Pentru ca suntem un neam de milogi, am fi vrut sa ne dea ceva, eventual pe o mare tava. Ne-a dat verde sa facem ce vrem, ce vreti mai mult? Iar noi ce facem? Dezbatem pe Internet si ne lasam calcati in picioare de niste labari. Dezbaterile astea sunt doar un paravan pentru lasitate.
ȘtergereSolutia nu este suveranismul , ci NATIONALISMUL . Cei care ne conduc nu sunt (doar) prosti , ci , in principal CORUPTI , actioneaza din interes propriu . Solutia nu e NATO , nici UiE , ci BRICS , sau o Mica Antanta , cu Serbia , Ungaria , Slovacia , Bulgaria .Eventual si cu Grecia .
RăspundețiȘtergereAdk ce a încercat, prin alianțe matrimoniale, Mary of Romania-Soacra Balcanilor.
ȘtergereSuveranismul, cel putin in Romania, este o reactie. Cacatul globalisto-sorosist, dementa neomarxista , terorismul woke-antifa reprezinta impreuna un construct. Impus, cladit in decenii de niste gunoaie; mondiale, locale samd
RăspundețiȘtergereSuveranismul, chiar si redus la o descriere sumara, este un gest de fronda, poate in unele tari de lupta. Respect punctul dumneavoastra de vedere, banuiesc ca poate fi corect pana la detalii, dar tind sa cred maleficul nu se afla proportional , in procente variate, si in spatele suveranismului.
Sigur, scenariile extrem de curajoase, de multe ori argumentate rational, pot creiona o singura existenta obiectiva: aceiasi papusari, aceleasi papusi, scenete diferite. Probabil ca pana la un punct, foarte multi suntem de acord cu teatrul de papusi.
Per a contrario, tin sa cred ca suveranismul este o reactie. In secolul XXI, cand globalizarea este o certitudine care nu poate fi intoarsa, cand transportul mondial, comertul transcontinental, comunicatiile cvasiinstantanee din oricare doua puncte de pe Terra este tare greu sa crezi ca un asa zis construct suveranist se argumenteaza ca o filozofie izolationista a unui popor sau mai stiu eu cum. Nu. El este un raspuns visceral al unei umilinte agresive la nivel individual si mai tarziu colectiv care nu vine de la globalizare, ci de la globalism. De la absolutism. Si cred ca nici umilinta nu ar fi generat o atare traire, daca nu ar fi fost atat de accelerata, de punitiva si nu in ultimul rand de smintita, scelerata. Si atunci reactia suveranista a luat amploare. Imi este greu sa vad - si asijderea multora ca mine - cum valori, traditii seculare, identitati, crestinism , concepte biologice sunt atacate, batjocorite, inlocuite cu dementa woke. cu aberatiile nefiresti , cu definitii bolnave la modul obiectiv, nu ca asa vrem noi.
Cu exceptia unei foarte mici parti , romanii nu se pun de-a curmezisul progresului. De fapt niciodata nu a luptat, nici macar declarativ, istoriceste vorbind , impotriva treptelor firesti de progres. Progresul a fost asimilat de romani, e drept cu viteze diferite in functie de epoci, fara probleme. La fel am asimilat si populatii si obiceiuri si bucatarii si fond lexical si orice. Si toata aceasta dinamica nu a adus decat foloase, in cele din urma.
Problema este progresismul, aplicarea ideologica a unui proces altfel natural. Progresismul este sau ma rog miroase, a fecal corporatist. A planificare ticnita asa cum se face in corporatii. Pas cu pas. Milestone by milestone cum spun gibonezii corporatisti.
Vad in jurul meu , in corporatie, formatul acesta inflexibil, dement de actiune. Cu orice pret, cu orice sacrificii, oricat de mare ar fi mormanul de cadavre pe care se calca. Individul (si in corporatie chiar nu exista individul decat in sloganuri false) nu conteaza. Musuroiul da. Acesta este progresismul . Din acest motiv este o otrava. Si din acest motiv exista suveranismul . In fine, emult de spus.
Poate ca aveti dreptate. Nu stiu. Dar eu nu ma ridic impotriva noului. Ci impotriva ideologiei. E bolnava, e dilie, este cangrenanta, este vomitiva. Este ca un cacat care ti se aplica pe fata, in gura, in ochi, in creier. Nu stiu , poate ca nu mai au timp papausarii. Si din nou nu stiu; dar simt ca reactionez; suveranist
Daca te opreai inainte de ultimele 3 paragrafe aveai perfecta dreptate. Neomarxismul le-a fost bagat pe gat corporatiilor la fel cum ti-a fost bagat si tie. Cum? ESG! Conceptul a fost introdus de ONU prin 2004, dar BlackRock l-a indesat fortat pe gat intregii economii americane. Apoi UE a legiferat ESG in Europa (Corporate Sustainability Reporting Directive (CSRD)) si l-a indesat pe gat companiilor europene. Dupa alegerile de anul trecut, BlackRock s-a distantat de ESG, iar UE a ramas singura purtatoare a steagului neomarxist. E mult de scris, dar ai suficiente elemente sa descoperi singur restul.
ȘtergereOrganizarea eficienta nu e sursa problemelor tale. Ar fi bine daca si tabara noastra ar fi organizata, dar nu e. Noi dezbatem filozofii de 2 lei in timp ce dusmanul ne suge sangele si ne scuipa in ochi. Nu poti sa faci opozitie de unul singur si niciodata nu te vei putea identifica 100% cu vreun grup. Dar daca nu facem opozitie organizata si unita nu avem nicio sansa. Gunoaiele neomarxiste sunt experti in dezbinare si vad ca le iese de minune, voi inca nici nu v-ati prins ca va manipuleaza!
corect, bine spus
ȘtergereSunt deacord cu faptul ca toate-s doar jumatati de adevar, ca in definitiv suveranismul asta a fost practic creat ca o contrabalanta a imbecilitatii globaliste. Totusi , daca am face un exercitiu de imaginatie si sa presupunem ca ies suveranistii , ce s-ar intampla? Cata vreme marii jucatori globalisti sunt la butoanele planetei , nealinierea la" indicatiile pretioase " venite de la Ursula ne vor impinge economic intr-un hau aidoma celui dinainte de 89 , cand produceam la greu si nu se gasea, daramite acum cand nu mai producem nika ...Cred ca s-ar ajunge la o situatie gen Nord Korea, ca uite aia-s cei mai suveranisti posibil. ..
RăspundețiȘtergerePe la npi n-o sa se intample nimic pana nu o sa fie vreo schimbare majora la cei mari, iar noi...la urma , cu valul precum am facut intodeauna, sa nu ne amagim. Asa zis suveranismul este precum comunismul, pe hartie apare numai lapte si miere, insa in practica...se gasesc destule Iude sa vrea sa aibe un pic mai mult ca restul si sa fie mai " egali" un pic decat ceilalti. Nici Putin nu-i suveranist 100% intrucat trebuie sa se tina de mana cu Xi, care la fel are si el nevoie de Putin sa-i alimenteze masinaria. De la un punct incolo lucrurile se intrepatrund , trebuie sa existe cooperate si interese comune, problema-i ca o mana de oameni vor sa le decida pe toate pentru toti , pe toata planeta asta si cand au ajuns la rusi au luat cartoful ala baban din jar cu mainile goale si s-au ars nasol de tot.
Sa fim seriosi, noi vom face ce ni se va zice , nu va fi niciodata altfel, in clipa in care apare cineva cu idei marete patriotice sfarseste inainte de termen, avem exemple cu duiumul, le stiti nu le mai zic.
Putin și Xi nu au declarat niciodată suveranism, ci multipolaritate. In toate discursurile și actele scrie vorbește doar de multipolarism, el declarând că Este cel mai încrâncenat Multipolarist al lumii, atât de mare încât l-a combinat și pe Trump sa fie de acord cu Multipolariștii și nu cu globaliștii și suveranistii apăruți că un termen impus de globaliști pentru a diviza Multipolariștii.
ȘtergereA fi suveranist înseamnă că ești o oaie 🐑 a globaliștilor deoarece ei au inventat acest termen pentru a le scoate la Multipolariști ideea din cap și a înfrânge BRICS.
TRUMP chiar zicea de multe ori: "nimeni nu se mai gândește la BRICS".
AȘA CĂ:
zic că și TRUMP:
"LIKE IT A LOT".
Dar suntem toți Multipolariști adică fiecare cu Polul său Sud sau Nord, nu contează dar a fi suveranist înseamnă să renunți la multipolaritate și să devi tot globalist, doar că unul care luptă împotriva globaliștilor pentru că așa au zis globaliștii.
Așa că ăsta este motivul pentru care Putin, Ci și încă câțiva nu pot fi prinși în cușca suveranistilor că Georgescu și închiși pentru că sunt multipolari.
Adică dacă îs prinși într-un pol pot schiba Polul că nu stau unde ii pune globaliștii.
Și eu personal sunt multipolar uneori bipolar dar pot fi tripolar, patrupolar, cincipolar depinde de situație deci îs multipolar. Nu sunt suveranist nici globalist, ci hyper Mega super extra Multi POLAR.
Nici noi nici alții, nu ne vom putea obține vreodată suveranitatea națională atâta timp cât nu facem nimic pentru o suveranitate la nivel de individ, suveranitatea bine înțeleasă începe de jos în sus, de la individ, familie, nu de sus în jos, de la politică.
RăspundețiȘtergereTrebuie să încurajăm autonomia omului de rând și a familiei.
Prima dimensiune a acestei autonomii căreia putem și ar trebui să-i acordăm mare atenție este autonomia sanitară: nu e normal ca populația unei țări întregi să depindă în asemenea grad de medicamente. Se cheltuie bani cu nemiluita pentru spitale dar nimic pentru educația pentru o viață natural sănătoasă care să evite bolile.
Următorul pas este autonomia alimentară, apoi cea financiară, fără de care, să fim serioși, nu putem vorbi de nicio suveranitate, decât cu vorbe goale de sens. Putem noi fi suverani atâta vreme cât suntem datori vânduți ?
E nevoie de timp pentru a explica toate astea, putem ajunge la un echilibru între stat și individ, pentru că iată, după 35 de ani de capitalism multilateral dezvoltat, individul săracu, a ajuns ca o furnică ce oricând poate fi strivit de tăvălugul unui stat atotputernic. Am plecat de la un totalitarism de stat și ne îndreptăm, spre unul mai rău, un totalitarism privat reprezentat de Big Pharma, Big Food și Big Tech.
Or cred că noi cei care am cunoscut situația din vremea partidului unic avem față de copiii noștri și de generațiile mai tinere, responsabilitatea de a nu sta cu brațele încrucișate.
Foarte corect, suveranitatea incepe de la baza societatii. Fara suveranitate individuala nici nu poate fi vorba de grade mai inalte de suveranitate. Suveranitatea individuala in Romania e pe un trend descrescator de foarte multi ani. Nu avem absolut nicio sansa in fata asaltului neomarxist si numai o rasturnare externa de situatie ne mai poate salva. Astia care il urati pe Trump habar n-aveti cat sunteti de prosti.
ȘtergerePatriotismul este superficial. El reprezintă atașamentul față de valorile MOMENTANE ale unui neam. Un pakistanez sau un negru venit aici anul trecut poate deveni patriot român.
RăspundețiȘtergereNaționalismul este conceptul mai profund, care descrie adeziunea afectivă la trecutul, prezentul și viitorul neamului, manifestându-se prin cultul strămoșilor și istoriei, dragostea față de semenii din prezent și grija pentru copii și viitor.
Prin comparație, suveranismul este o construcție nu doar superficială, ci super-superficială.
PS: dacă e să aprofundăm și mai mult, chiar și termenul de „națiune/naționalism“ este relativ nou la scară istorică. Mai potrivit ar fi „etnicism“, având în vedere că noțiunea de „neam“ e dificil de conceptualizat textual.
" Un pakistanez sau un negru venit aici anul trecut poate deveni patriot român."
ȘtergereNu pot deveni. S-a umplut Minnessota de somalezi si de bine ce s-au integrat voteaza in masa senatori somalezi. S-a umplut Canada de indieni si se voteaza in masa senatori indieni.S-au pus sefi indieni la Microsoft si cativa ani mai tarziu 70% din cei cu functii de conducere sunt indieni.
Deci,ar trebui sa intaleg ca termenul suvranist nici nu exista ca sens,si probabil, este un termen inventat aleator,definind aproape nimic.Apoi din nimic nu s-a nascut niciodata nimic.
RăspundețiȘtergeresuverani ca tara eram cat de cat pe vremea lui ceausescu cu bune si rele
RăspundețiȘtergereEtichetele sunt idioate! Opusul globalismului în România este a fi pur și simplu român! NU suveranist ! Dar asta e greu de dus! Comuniștii români asta au făcut! Dar și asta e greu de acceptat!! De ce? Nu putem lăsa de la noi, nu putem accepta sacrificiul..da, sacrificiul. Vrem tot, acum! Și nimeni nu e mai deștept,ca mine! De aia trăim prost! Ne credem singurii deștepți, dar nu mișcăm un deget!
RăspundețiȘtergereStii de ce pierdem in fata progresismului? Pentru ca ei sunt uniti in spatele unui cacat de ideologie, iar noi suntem impartiti in n-spe tabere care se cearta pe teme absolut insignifiante, ca cea propusa de articolul de fata. Tineti-o tot asa si o sa ne ia dracu pe toti, foarte curand. Eu sunt impotriva neomarxismului si ma doare fix in cur daca ii zice suveranism, patriotism (total, partial, sau cum vrei tu) sau altcumva. Voi aranjati acuma scaunele pe puntea Titanicului, in timp ce suna toate alarmele?! Va meritati soarta.
RăspundețiȘtergereDupa parerea mea, AUR e un partid acceptat de sistem si spun asta avand invedere ca, pentru cei atenti, se vede clar ca i s-a dat un culoar de exprimare foarte strict in care NU are voie sa critice razboiul din Ucraina si NU are voie sa puna in discutie ca azi, interesele si obiectivele UE sunt in opozitie flagranta cu interesele Romaniei (ma refer la dezindustrializare, la politica de imigratie si la cotele impuse, ma refer la politica externa si la cea economica, ma refer la politicile care privesc invatamantul si educatia tinerilor in general si - cum sa uit ? - la toate politicile de gen, transgender, homosexualitate etc ! Intre aceste limite (Ucraina si UE) Aur are voie sa spuna orice ! Dar acest "orice" nu mai conteaza !
RăspundețiȘtergereNu contează ce ești suveranist, globalist sau multipolar ci contează să nu fii trădător.
RăspundețiȘtergereCine sunt trădătorii de țară?
Toate partidele politice și toți românii și străinii din partidele politice.
Ei sunt sub incidența codului penal că trădători de țară și primul dintre noi din popor care ajunge la butoane are obligația să le ia toate butoanele la trădători.
Fără trădători în funcții publice!
Fără trădători la butoane!
In rest nu-mi pasă poți fi și Gay și musulman și hindus pakistanez dacă nu trădezi România și poporul român.
Iar dacă ești un fel de Eminescu sau vrei fel de Ștefan cel mare dar ai trădat țara românească și poporul român nu meriți decât să devi un bozgor.
Toți trădătorii României și ai poporului român sunt BOZGORI.
AFARĂ CU EI DIN ȚARĂ, luată cetățenia pe care nu o merită și picioare in fund sa nu mai vină înapoi.
Iar trădarea sa se vadă clar că e trădare.
Ai făcut rău poporul român? Meriți să cadă toți stâlpii de tensiune pe tine când mergi pe drum, meriți să ți se surpe pământul sub tine și să te înghita, meriți să trăiești cu frică și ciudă in Romania și să nu ai parte de liniște niciodată cat TIMP ești un trădător de țară și de popor.
Globaliștii nu sunt globaliști cu adevărat că nu locuiesc global, ci stau într-o țară, într-un oraș, la o adresă și aia este adresa pe care au trădat-o.
Să cadă casa pe ei de mincinoși și să-și de-a seama că globalismul nu există.
Nu exista globalism și nici globaliști, există doar trădători.
Și trădătorii își vor lua Plata înainte să moară.
Nu va muri niciodată un trădător înainte așa plătească aici și Acum.
Amin.
Terminati bai cu progresismul si cu neomarxismul!
RăspundețiȘtergereAberanta "noua lege" a lui Vexler care ii pișă si mai mult pe romani in bot la orice ora direct la ei acasa, a fost retrimisa in Parlament de Nicusor Dan si a fost revotata masiv in Senat.
https://evadare.ro/politica/13-a-doua-legea-a-lui-vexler-prea-de-tot-chiar-si-pentru-nicusor-dan/
https://www.activenews.ro/opinii/LEGEA-VEXLER-PENTRU-ELEVI.-Noul-Cod-de-Conduita-pentru-invatamantul-preuniversitar-Legea-Vexler-in-educatie-instrument-de-reeducare-a-elevilor-profesorilor-si-parintilor.-Scoala-ca-lagar-199194
https://www.activenews.ro/opinii/Mihai-Tirnoveanu-Legea-Vexler-impotriva-Sfintilor-anticomunisti-201597
Inainte de a mai deschide gura si a mai comenta aiurea cu "strainii care ne fura", cu "alogenii", cu organizatiile si fondurile de investitii ale bancherilor evrei, cu corporatiile, cu masonii, cu "confluenta marilor imperii" sau sa dati dovada de oligoferenie absoluta batand campii cu "profetiile" religioase, cu clanurile feniciene si cu aliniera astrelor, aduceti-va aminte ca faceti parte dintr-un popor multimilenar de prosti congenitali!
Aveti dovada clara mai jos.
https://www.senat.ro/VoturiPlenDetaliu.aspx?AppID=7CC3BED6-150C-400E-AD70-44DBC989AD3B&Cod=26743&Data=2025-12-08
https://www.activenews.ro/stiri/Legea-Vexler-merge-mai-departe-Senatul-a-respins-cererea-de-reexaminare-a-lui-Nicusor-Dan.-Presedintele-a-avut-doar-sprijinul-partidelor-de-opozitie.-Votul-a-fost-dat-de-ziua-lui-Vexler-201475
https://www.tion.ro/stirile-judetului-timis/foto-marcel-ciolacu-presedintele-camerei-deputatilor-participa-la-festivitatea-de-redeschidere-a-sinagogii-din-cetate-1585275/
https://www.puterea.ro/sorin-grindeanu-la-timisoara-solidaritate-pentru-comunitatea-evreiasca-hag-hanuka-sameah/
https://www.pressalert.ro/2025/12/sarbatoarea-hanuka-marcata-la-timisoara-printr-un-eveniment-al-comunitatii-evreiesti-cu-invitati-de-marca-foto/
https://www.activenews.ro/stiri/Sorin-Grindeanu-si-Silviu-Vexler-ureaza-impreuna-Hag-Hanuka-Sameah-Comentariile%C2%A0romanilor-201599
https://www.facebook.com/grindeanusorin/posts/1593747562106542?ref=embed_post
Aveti dreptate. Aproximativ 95% se inadreaza in descriere. Restul de 5% (maxim) nu mai contam. M-am plimbat in toata EUROPA, dar nu am intalnit nicaieri asa natie. De data asta nu mai scapam; pana in 2035, maxim 2040, vom deveni zone (asa cum ne place).
Ștergerehttps://www.activenews.ro/stiri/A-fost-scandal-in-Comisia-Juridica-pe-Legea-Vexler-care-intra-in-plen-miercuri-17-decembrie.-Dan-Tanasa-Romanii-vor-putea-fi-bagati-direct-la-puscarie-daca-vor-posta-Ridica-te-Gheorghe-ridica-te-Ioane-a-lui-Radu-Gyr-.-Urmeaza-Eminescu-201607
Ștergereazi
Ștergerehttps://nitter.poast.org/L_Plesoianu/status/2001301120170229817
cat mai e pana la un nou
https://adevarul.ro/stil-de-viata/cultura/terorism-la-bucuresti-atentatul-cu-bomba-din-2226619.html
Romanii-vor-putea-fi-bagati-direct-la-puscarie-daca-vor-posta-Ridica-te-Gheorghe-ridica-te-Ioane-a-lui-Radu-Gyr. Este exact ce ne trebuie.
ȘtergerePoate că ne-om trezi așa din amețeala și amorțeala de la șaorme, macuri cu humanmeat și KFveCeuri; miciuri cu carne de câine și făinuri de insecte; bere de pișonadă din acizi amari; din programarea mentală cu WeCeteleviziuni și NațuFlixe și gubiernTax-pe-pâine.
Poate că mai adaugă Creatorul și vreun cutremuraș de fo 9 grade...
LEGEA VEXLER: CINE ALIMENTEAZĂ DEFAPT "ANTISEMITISMUL"?
RăspundețiȘtergerehttps://www.youtube.com/watch?v=E7qum6CLM8k
Suveranism = nationalism civic American croit pentru specificul autohton, exact cum ati spus in articol; adica orice numai nationalism etnic sa nu fie. Desi este posibil ca un strain, mai ales alb, sa nu ii tradeze pe romani la o adica, nu este probabil, iar in probleme sociale se lucreaza cu probabilitati, cu statistici, nu cu exceptii. Asa ca din punct de vedere social, un strain, mai ales de culoare, ii va trada intotdeauna pe romani.
RăspundețiȘtergere