Din nou despre marea separare tehnologică

În urmă cu mai bine de 10 ani vorbeam despre separarea tehnologică și ce anume va presupune aceasta. Mulți îmi spuneau atunci că sunt nebun. După care a venit la putere Trump și a simțit că-i fuge pământul de sub picioare când a aflat de programul „Made in China”, inițiat de Xi Jinping. Așa că a început să dea lovituri furioase companiilor tehnologice chineze. Atunci am repetat că se va produce o separare tehnologică, timp în care aceiași deștepți spuneau că, iată, vorbesc vorbe-n vânt întrucât China e pe cale de a fi distrusă de politicile lui Trump.

Între timp, practic printr-o lovitură de stat, Trump a fost înlăturat de la Casa Albă. Însă politica SUA față de China a rămas neschimbată. Ba, mai mult, chiar s-a accentuat. Rezultatul? Un  fiasco! Pentru a înțelege, vă voi face un rezumat. Conform inițiativei „Made in China”, țelul era ca în industriile cheie selectate, Imperiul Celest să fie prima sau între primele cinci țări la nivel mondial. Care-s industriile? Vi le enumăr acum: IT, robotică, energie verde/transport verde, echipamente aerospațiale, tehnologie maritimă, tehnologie feroviară, echipamente de putere, materiale noi, medicină și agricultură. În toate aceste domenii, înainte de 2015 China era un imitator al celor mari. Unde se află acum? În majoritatea domeniilor pe primul loc. Iar sancțiunile pare că au ajutat! 

N-o să stau să analizez fiecare caz în parte deoarece vreau să vă prezint o situație mult mai interesantă. Dar pentru aceasta trebuie să ne uităm și la cealaltă „putere revoltată”, Rusia. Aici treburile păreau mult mai abrupte. Sectorul tehnologic rusesc era în pom, dependent aproape total de Occident. De aceea, la momentul sancțiunilor, treburile au devenit crâncene întrucât rușii erau total dependenți - atât hardware cât și software - de Occident. Sancțiunile i-au lovit în moalele capului, iar de salvat i-au salvat două elemente: în primul rând „nebunii” care continuaseră să studieze fenomenul tehnologic în esența sa, ba chiar să inoveze în domeniu, fără a fi sprijiniți de nimeni, iar de partea cealaltă importurile paralele(care au avut un procent covârșitor). După eforturi imense, Rusia a reușit să se autonomizeze din punct de vedere software 100%, iar din punct de vedere hardware undeva la 60%, cu mențiunea că acum orice restricție n-o mai afectează. Însă cu totul altceva e de urmărit aici. 

Fotografia de moment e următoarea: Occidentul încă este liderul incontestabil pe plan tehnologic, însă nu va putea face față asaltului Chinei. Deja sunt vreo 3-4 producători care sunt extrem de aproape de realizarea litografelor UV, astfel încât China va fi total autonomă din punct de vedere tehnologic. Aici vorbesc despre tehnologia actuală de producție a circuitelor integrate, însă merită amintit și proiectul de utilizare a unui accelerator de particule pentru litografiere, proiect care va duce microelectronica în zone de nevisat până în urmă cu câțiva ani. Ceea ce vreau să subliniez este că Occidentul urmează să fie depășit de China deoarece stăpânirea tehnologiei actuale nu mai e atât de grea precum în trecut. Marea majoritate a informațiilor există, astfel încât, pur și simplu, oricine vrea, până la urmă face saltul. 

Ceea ce mulți ar fi așteptat, nu s-a văzut încă. Probabil vă întrebați ce? În contextul sancțiunilor, cei mai mulți s-ar fi așteptat ca China să sară în ajutorul aliatului rus. Doar au anunțat-o în atâtea rânduri, iar întâlnirile dintre Putin și Xi sunt dintre cele mai cordiale. De ce nu s-a întâmplat asta? Înainte de a vă da răspunsul vă voi spune doar că sunt o groază de firme chinezești importante - de exemplu Xiaomi - care și-au întrerupt relațiile comerciale cu Rusia de teama sancțiunilor. Ce se întâmplă?

La prima vedere vom putea spune că rusului îi este tras covorul de sub picioare de către chinezi. Doar că ați uitat un element esențial: i-ați văzut pe ruși solicitându-le chinezilor ajutorul? Tot ceea ce se petrece în relațiile comerciale din domeniul microelectronic între China și Rusia este o continuare a relațiilor de dinainte de sancțiuni. Rușii nu au cerut ajutorul nimănui? De ce? Pentru că nu vor să se afle la remorca unei alte puteri. Ceea ce s-a întâmplat cu domeniul tehnologic după confruntarea din Ucraina a fost un duș rece din care au înțeles că, în lumea de azi, ori ești autonom tehnologic ori nu mai ești! Așa că au început să-și reia producția internă. 

O să râdeți: au făcut un litograf, dar care e capabil sa lucreze în tehnologia de ... 350 nm. Dumnezeule, Samsung și TSMC atacă tehnologia de 1 nm, ce realizare e asta? Pare o glumă bună. Știți cum se spune? Bun, prost, atâta timp cât îmi ține de foame și e făcut de mine e excelent! Cam ăsta ar fi răspunsul rușilor care-și propun, de exemplu, ca până în 2030 să ajungă la autosuficiență în tehnologia de ... 14 nm. Adică de 14 ori mai înapoiați decât vor fi occidentalii în maxim 2 ani. Asta dacă rușilor le merge treaba. Despre ce e vorba, totuși??

De fapt rușii nu urmăresc un rol de lideri în tehnologia occidentală. Știu că nu au nicio șansă pe această iterație întrucât au început-o prost și nu de acum, ci din anii 80!  Dar, de asemenea, știu și că dacă nu ești capabil să stăpânești cât de cât această tehnologie ești pierdut. De aceea, în domeniul microelectronicii autosuficiența în domeniul de 20 nm este cât se poate de benefică. Da, știu, nu vor concura niciodată cu Huawei, Apple, Samsung la telefoane, dar dacă au nevoie de echipamente militare sau de tehnologie digitală de comunicație își pot fi auto-suficienți în tehnologie de 20nm. Chiar dacă asta înseamnă tehnologie de (ante)penultimă  generație. 

Însă domeniul în care excelează rușii este ceea ce aș numi „cealaltă tehnologie”. Care-i aia? Ei bine, cea care urmează, care încă n-a ieșit la vedere și la al căruyi start s-au așezat deja. Să vă dau un exemplu: recent, au ieșit la lumină cu un magnet 2D. E o tehnologie care e de-a dreptul demențială: un magnet care atrage doar obiectele perfect aliniate în plan cu el, fără a atrage nimic de deasupra sau de dedesubtul său. Primele descoperiri în domeniu au fost făcute prin 2017, dar rușii vin deja cu o tehnologie care poate produce la scară magneți 2D!!! Vi se pare o jucărie? Păi nu e întrucât o asemenea „jucărie” va sta la baza unor generații de circuite integrate care ar putea funcționa în tehnologie la nivel atomic. Acum vi se mai pare o jucărie? Nu mai vorbesc despre capacitatea ca, prin utilizarea unor asemenea magneți, să scalezi computerele cuantice. 

Dar vă voi mai spune și altceva. Rușii progresează teribil într-un domeniu care poate părea arhaic, dar care nu și-a spus ultimul cuvânt în dezvoltarea omenirii: cel analogic. Simt cumva un zâmbet sarcastic? N-ar trebui! Să vă spun povestea: la Universitatea din Samara a fost prezentat un „computer fotonic”. Totul se învârte în jurul unui procesor fotonic construit experimental la universitatea menționată, iar testele reale ar urma să fie finalizate până la sfârșitul acestui an. Care-i relevanța mașinăriei? Păi, ca să vă dau un exemplu, este capabilă să recunoască forme cu o acuratețe sporită și cu o viteză de câteva sute de ori mai mare decât actualele sisteme bazate pe AI(rețele neuronale). Vi se mai pare o bagatelă? E o tehnologie analogică, portată în lumea digitală și capabilă să interfațeze cu aceasta. Aplicată cum trebuie ar putea oferi un „boost” teribil întregii zone AI! Domeniul analogic a fost lăsat în urmă de digital, dar vă spun că nu și-a spus ultimul cuvânt, iar limitele sale, pur și simplu, nu există! Analogicul este o iterație lăsată neterminată din punct de vedere tehnologic și care e preluată de ruși din mers. 

Am amintit doar despre calculul cuantic, probabil singurul domeniu de viitor în care cele trei puteri ale lumii concurează umăr la umăr. Însă am ținut să vă fac un altfel de tablou pentru a înțelege cam pe unde ne situăm și ce anume ne va aduce ceea ce eu am numit „separarea tehnologică”. Așadar, care-i harta de moment?

Occidentul este puterea retardată/defenerată, cea căreia îi este furat de sub picioare domeniul tehnologic actual de către China. De ce se întâmplă asta? Pentru că Imperiul Celest are determinarea și nebunia s-o facă. Rusia, de partea cealaltă, iterează pe analogic, fiind foarte aproape de o explozie aici. Vă spun că dacă reușește în domeniul comunicațiilor, va fi ceva atât de revoluționar încât tehnologia actuală ar fi precum calculatoarele-furnal ale anilor 60 puse-n fața unui laptop performant al prezentului! Cu alte cuvinte, Rusia se dezvoltă într-o altă direcție, încercând doar să țină pasul cu actuala iterație tehnologică digitală. 

Ceea ce am spus până acum ne poate duce la ideea că Occidentul e mort? Într-o proporție de 60% da! Singura șansă a Occidentului ar fi dezvoltarea de la zero a unei tehnologii noi. E posibil așa ceva? Dacă ținem cont că absolut toată nebunia tehnologică pe care o trăim acum a fost gândită în anii 50, iar de-atunci toate energiile au mers strict spre ducerea ei la îndeplinire, aș spune că nu. Dar cine știe ce surpriză ne poate aștepta după colț? Vom mai vedea. 

Să înțelegem Africa în contextul geopolitic actual(2)

Dacă ieri am înțeles care-i miza Africii de la Est la Vest, e timpul să înțelegem și cealaltă axă, anume cea Nord-Sud. Sunt două axe extrem de importante care vor forma viitoarea osatură a continentului-vedetă al viitorului. Nu-s vorbe mari. Vă spun încă de pe acum că, încă din timpul vieții noastre, vom vedea o Africă dezvoltată vibrant, pe modelul Asiei. 

Cereri Telegram (aprobare FLASH)

Cei care doresc să primească accept pentru a comenta pe canalul meu de telegram, sunt rugați să posteze un comentariu cu USERUL de Telegram. Atenție, e necesar ca userul respectiv să fie „în așteptare” pe canalul meu. 

Să înțelegem Africa în contextul geopolitic actual

Probabil sunteți puțin confuzi în ceea ce privește evenimentele din Africa. Dincolo de faptul că oricum e un continent neînțeles, există atâtea rescrieri ale granițelor încât efectiv te pierzi. Mai mult, chiar și pentru cei umblați, Africa se reduce la partea de nord, Sahara, mult necunoscut și Africa de Sud. Culmea, Africa e infinit mai mult și vă promit că, după materialul de azi, veți înțelege fenomenul în contextul său: geografic, economic, politic și geopolitic. 

Dosarul Durov

Surse din Rusia susțin că arestarea lui Pavel Durov a fost ordonată de SUA care dorește să aibă acces la profilurile celor aproape 1 miliard de utilizatori ai platformei. Mai mult, așa cum veți vedea puțin mai târziu, atacul nu este unul strict asupra Telegram, ci asupra TON, criptomoneda lansată pe platforma Telegram. Motivul este cât se poate de simplu: raportat la numărul de utilizatori, TON are capacitatea de a exploda ca monedă universală independentă, detronând Bitcoin-ul care-i un proiect al CIA/NSA. 

Cel mai mare atac la intimitatea noastră

Arestarea lui Pavel Durov este cel mai mare atentat la viața privată. Nu, nu e absolut nicio exagerare în ceea ce spun. Nu-mi dau seama ce-a căutat Durov în Franța - în condițiile în care nu cred că-i erau necunoscute acuzațiile care i se aduc -  dar cert este că acum se află într-un centru de detenție și absolut toată infrastructura pe care a construit-o este în pericol.

Tranșarea meciului SUA vs China la capitolul excesului imobiliar

Citesc o analiză a celor de la Goldman referitoare la piața imobiliară chineză. În mare sunt cam aceleași poncife pe care le tot văd, actualizate cu cifre din statisticile recente și puse în context pentru a rezulta ceea ce și-ar dori SUA. În mare, cei de la Goldman remarcă rezultatul încetinirii tranzacțiilor de pe piața chineză. Cum nu prea se mai construiește, e clar că încep să apară deteriorări la nivelul producătorilor de materiale de construcție. Cei de la Goldman se opresc cu analiza lor la piața oțelului, unde se remarcă o încetinire teribilă a activității și o scădere bruscă de profitabilitate. Cea ce e corect deoarece rezultă din date publice. Doar că mai e ceva.

Războiul - faza pe arme

Ceea ce se petrece pe frontul din Ucraina nu mai reprezintă o simplă confruntare. Este, mai degrabă, un test de stres în ceea ce privește armamentul a două armate care, cu toate că s-au înarmat până-n dinți, nu s-au confruntat direct pe câmpul de luptă. Astfel, fiecare dintre cele două armate și-au dezvoltat armele în urma unor studii mai mult teoretice. Apariția „sinucigașului ucrainean”, capabil să se arunce absolut gratuit într-o aventură din care  nu are cum să scape - un comportament deviant avut și-n ultimul Război Mondial - a făcut posibilă confruntarea dintre sistemele vestice și cele rusești. Calculele inițiale făcute de strategii americani spuneau că Rusia va fi făcută praf cu sistemele vestice de generație inferioară deoarece armata lor ar fi subdezvoltată și nedotată cu echipamente de vârf.

Aceasta e lumea în care trăim și, cunoscând-o, te va cuprinde disperarea!

O poveste frumoasă ne spune că Vestul este liderul lumii deoarece se bazează pe un sistem de putere(democrația) care se auto-regenerează prin intermediul proceselor sale care garantează schimbarea perpetuă a vârfului puterii. Astfel Occidentul reușește obținerea unei stabilități de invidiat. Pentru a-și întări valoarea viziunii proprii, Vestul apelează la un soi de critică a istoriei, argumentând că tiraniile sfârșesc pradă propriului sistem birocratic anchilozat, incapabil să reacționeze și care ajunge în final la auto-demolare. De aceea, în timp ce arată cu degetul spre dictaturi, prezicându-le sfârșitul, Vestul se mândrește cu propriile-i idealuri democratice „care-l fac infailibil”. Culmea, într-o oarecare măsură, Occidentul are dreptate. Care-i acea măsură, vă va surprinde.

Ipoteza Kursk

A fost atacul asupra Kursk ultimul act al dramoletei ucrainene? Sincer, nu putem ști încă. E prematur. Au fost mai multe ipoteze legate de acest atac stupid. Prima susține varianta tactică, anume că Ucraina a atacat în Kursk unde i-a prins pe ruși cu pantalonii în vine pentru a-i forța să-și mute trupe din Harkov și Donbas, astfel încât să mute războiul de pe teritoriul lor pe cel rusesc și să recucerească pozițiile luate de ruși în Ucraina. O altă ipoteză este aceea că au atacat strict pentru PR. Și, desigur, mai e ipoteza tâmpită înaintată de generalul ăla „Neica-Nimeni Bălăceanu”, cum că au atacat acolo pentru a-i înconjura pe rușii din Donbas. Și cam atât. Niciuna însă nu ține. Dacă doreau PR nu aduceau 25 000 de soldați(câți sunt acum în Kursk!), iar dacă doreau să-i oblige pe ruși să mute trupele din Harkov și Donbas, nu-și mutau ei soldații de-acolo! Despre ipoteza generalului Coate-Goale n-are sens să discutăm întrucât nu suntem cretini pentru a discuta așa ceva. Și-atunci? Ei bine, aici vine a patra ipoteză care aparține subsemnatului. Dar înainte de a v-o expune, trebuie să înțelegem ce-i cu acest atac-surpriză.

Căruța Occidentului în fața propriului mormânt

În ultimele zile v-am tot dat cifre. Am făcut-o aproape obsesiv, astfel încât unii au ajuns să-mi spună că se pierd în atâtea cifre. N-am făcut-o pentru a frustra o parte a publicului care mă citește, ci pentru că e necesar să vedem cum stă situația la modul real. 

Spectatori și actori fără voie în teatrul proștilor

În articolul dedicat fenomenelor generate de Yen Carry Trade, îmi exprimam îndoiala că în urma creșterii dobânzii, operate de Banca Japoniei, se va prăbuși SUA, dar tot atunci spuneam că „avem de-a face cu un al doilea glonț tras în animalul hăituit(primul glonț fiind reprezentat de falimentele bancare de anul trecut)”. Cu toate că am avut dreptate, cineva ar putea să-mi reproșeze că am fost mult mai pesimist decât „mi-ar permite legea”. Realitățile pieței ne spun o cu totul altă poveste.

Epopeea lui Dotcom

Ministrul Justiției din Noua Zeelandă a semnat ordinul de extrădare a lui Kim Dotcom în SUA. Înainte de a analiza motivele pentru care s-a ajuns aici, ar trebui să pornim de la câteva elemente cunoscute și logice. În primul rând, Kim Dotcom nu este și nu a fost cetățean american, nu a avut nicio firmă în SUA și nu s-a aflat niciodată, în niciun fel, sub jurisdicția acestei țări. În aceste condiții nu există absolut niciun motiv pentru care acesta să fie „extrădat”!

Mulți aduc în discuție activitatea serviciului său Mega Upload, cel vânat de industria filmului de la Hollywood. Spun aceștia că Dotcom ar fi încălcat legea copyright-ului și astfel ar fi prejudiciat companiile americane. De altfel aceasta este și acuzația autorităților americane. Doar că întreaga chestiune e o prostie fără margini! Kim Dotcom nu a încălcat niciodată legea copyright-ului. El a pus la dispoziția utilizatorului un spațiu de stocare de pe care să se poată partaja cu ușurință materialele încărcate. Care era problema acestui serviciu? În principal ușurința și rapiditatea sa. Nu Kim Dotcom încărca materialele aflate sub protecția legii copyrightului, ci utilizatorii serviciului său. Iar dacă un deținător de drept de autor se adresa serviciului, acesta ștergea materialul incriminat. Mai mult, Megaupload le-a oferit deținătorilor de drepturi de copyright acces direct la serverele sale pentru ștergerea fișierelor incriminate! Același lucru se întâmplă și în prezent cu restul serviciilor de partajare rămase pe piață. Doar că aceste servicii nu sunt atât de populare pentru a intra în vizorul americanilor.

Ca să înțelegeți, la momentul său de vârf Megaupload era al treisprezecelea site ca popularitate, având cam 4% din traficul internet de la acea vreme. O afacere în creștere care aducea o groază de bani fondatorilor săi. 

După ce i-au prăduit compania, blocându-i domeniul și declanșând un jihad împotriva sa - inclusiv o invazie pe proprietatea sa, o arestare ca-n filme, cu elicoptere și un impresionant dispozitiv de poliție - a început lupta juridică. Ceea ce trebuie să realizați este că SUA - prin intermediul sclavilor săi din Noua Zeelandă - a pierdut absolut toate bătăliile juridice împotriva lui Kim Dotcom întrucât omul nu încălca nicio prevedere legală a țării sale, Noua Zeeleandă.

Procesul împotriva Megaupload a fost unul cu cântec, executându-se presiuni teribile asupra celor patru fondatori. Doi dintre ei - Bram van der Kolk și Mathias Ortmann, programatorii aplicațiilor - au pledat vinovați într-o înțelegere cu procuratura din Noua Zeelandă pentru a fi încarcerați acolo și a evita extrădarea în SUA. Au obținut condamnări de 30 și 31 de luni de închisoare absolut de pomană. Finn Batato, cel care a fost șeful marketingului Megaupload, a fost inițial hăituit, după care SUA au retras cererea de extrădare deoarece a fost diagnosticat cu cancer, murind în 2022. Singurul rămas în lupta juridică a fost Kim Dotcom.

Spre disperarea nulităților americane, Kim Dotcom și-a refăcut serviciul, acum activând sub numele Mega.io. Noul serviciu permite partajarea în continuare a fișierelor, doar că de data aceasta partajarea se face mult mai deștept: la încărcare utilizatorul setează o parola, fișierul e criptat pe dispozitivul utilizatorului și abia apoi încărcat pe serverele Mega. Astfel, Kim Dotcom nu mai poate fi acuzat de „complicitate”, iar activitatea se desfășoară ca și înainte. Mai mult, spre disperarea americanilor, acum serverele Mega oferă servicii de VPN, teleconferință și stocare bazându-se pe conceptul de zero-knowledge encryption, care la Mega chiar funcționează!

Dacă e  să fim corecți, ar trebui să înțelegem că, în realitate, Kim Dotcom a fost un vizionar, intuind mișcarea către cloud. Serviciile sale au fost unele de pionierat. În prezent compania sa oferă un mix de servicii centrate pe securitate și probabil că, din nou, Kim Dotcom deranjează teribil. Dar nu aici e problema!

Esențială pentru pornirea din nou a luptei împotriva lui Kim Dotcom este contribuția sa consistentă la Wikileaks. Întrucât i s-a făcut o nedreptate teribilă, distrugându-i un serviciu a cărui monetizare abia începuse, acesta este un critic vehement al SUA. De aceea, permanent, el s-a poziționat frontal împotriva SUA și a ideologiei tembele pe care-o promovează. În ceea ce privește suportul acordat Wikileaks, este suficient să amintim că Dotcom a facilitatea plecarea din Anglia a lui Julian Assang(care a fost ținut absolut aiurea în pușcărie de serviciile oculte americane) și că, în prezent, este cel mai mare donator al acestei organizații! Țineți minte ce ticăloșii a dezvăluit Wikileaks despre armata SUA și înțelegeți că, de fapt, miza așa-zisei extrădări este strict una de răzbunare.

Culmea, americanii și-au și găsit clovnul perfect pentru această extrădare, în persoana lui Paul Goldsmith, actualul Ministru al Justiției din Noua Zeelandă. Însă, ordinul semnat de ministru nu poate fi pus imediat în aplicare deoarece avocații lui Dotcom urmează să îl conteste la Curtea Supremă a Noii Zeelande. Nu-mi dau seama care va fi parcursul juridic, dar e clar că germano-finlandezul Dotcom va avea parte de zile grele.

E limpede că trebuie să se opună cu orice preț extrădării întrucât, dacă va ajunge în panarama aia de țară - unde așa-zisa justiție l-a pus pe Trump să-i plătească uneia 20 milioane de dolari doar pentru că aia a spus că a fost agresată de Trump în preistorie - are toate șansele să obțină 10 000 de ani de pușcărie.

Doar că rămâne dilema de la început: de ce un individ care n-a avut absolut nicio atingere cu țara aia de doi bani trebuie extrădat acolo? Aceeași întrebare le-ar trebui pusă și nulităților de la noi, care l-au „extrădat” pe cetățeanul român Marcel Lazăr(„Micul fum”/„Guccifer”), trimițându-l direct spre o pușcărie americană în care a fost supus abuzurilor atât fizice cât, mai ales, psihice. Experiența pare a fi fost atât de traumatizantă pentru acesta încât nu poate să vorbească despre subiect. 

Tot ceea ce am înșirat aici are o singură concluzie: noțiunea de justiție e o iluzie peste tot în lume. Nu vă bazați pe ea pentru că, efectiv, nu există decât ca înșelătorie pentru proști! Chair dacă ajungi la un moment dat să câștigi lupta, asta nu înseamnă că vei avea vreodată o șansă de a câștiga războiul!

Paradoxurile economiei ruse

Ultimul pachet de sancțiuni economice îndreptat împotriva Rusiei face parte dintr-o strategie tipică războiului hibrid dus de SUA. Ca efect al pachetului de sancțiuni, s-au „paradit” la extrem legăturile dintre băncile rusești și contrapartidele lor din Turcia și China, astfel încât efectul imediat a fost cel al prăbușirii pieței valutare rusești. Termenul poate părea dur, dar trebuie înțeles la adevărata sa valoare: Rusia nu mai are o piață valutară deoarece, ca efect al sancțiunilor, nu are ce să tranzacționeze și, mai ales, cu cine să tranzacționeze. Nu înseamnă că Rusia nu mai deține devize occidentale, ci că este imposibilă pe moment organizarea unei piețe de tranzacționare a acestora. Astfel, cursul devine extrem de arbitrar și supus unor evenimente imediate, fără posibilitatea existenței unor instrumente de atenuare a volatilității.

Vine nota de plată pentru toți cei care cred în vise, fantasme și alte scorneli

Nu o să citiți cele de mai jos pe nicăieri și tocmai de aceea e normal să insist asupra lor. Așa că intrăm abrupt în problemă, mai ales că sunt multe aspecte care trebuie amintite. Așadar, în luna iulie s-a înregistrat un record al deficitului bugetar din SUA: 244 miliarde de dolari! Istoric, este al doilea ca mărime, recordul anterior înregistrându-se în 2021, în valoare de 306 miliarde $! Însă, pentru deficitul din 2021 există o explicație care ține de FED. Acum treburile stau total diferit.

Semnificația olimpiadei pariziene

La o primă vedere, Olimpiada organizată la Paris a fost un mega-spectacol al bătăii de joc. Show-urile de început și sfârșit au fost niște mizerii menite a ofensa creștinii, iar „limbajul toleranței” cu care și-au umplut gurile organizatorii a fost o scamatorie din registrul „pacea e război”. De altfel, cei care s-au antrenat pentru vremurile pe care le trăim știu bine să interpreteze în termeni opuși poveștile rostite de la tribuna mainstream. Exact ca-n vremea URSS!

O să insist puțin mai mult pe această dimensiune imediată a Olimpiadei. Bătaia de joc nu poate fi scoasă din context și trebuie să ne oprim asupra sa. Facem abstracție, pe moment, de spectacolele discutabile pentru a privi îndeaproape elementele care nu pot fi trecute cu vederea:

• organizarea a fost dezastruoasă, fapt reclamat în repetate rânduri de membrii echipelor participante. De altfel s-a văzut că absolut totul a fost organizat la repezeală, la costuri cât mai mici și cu grave carențe care s-au văzut inclusiv în bâlbele TV;
• Cazarea a fost o bătaie de joc la adresa sportivilor. Paturile de carton, salteaua din burete penal și așternuturile de calitatea cea mai penală i-au făcut pe mulți să caute alternative mai bune. A fost un vârf de vânzări de saltele și lenjerii de pat în Paris! Însă a fost pentru cele mai bogate echipe, nu și pentru amărâții care au trebuit să se împace cu „burețelul și cârpița”. Unii chiar au protestat preferând să doarmă în iarbă sau pe bănci.
• Spațiile de cazare nu au avut aer condiționat, toaletele au fost mai mult defecte, rezultând un miros greu de descris. Meniurile servite la restaurantele din zonă erau de nemâncat, pline de viermi, insecte și alte mizerii ale ideologiei stângiste la putere. În ceea ce privește Parisul, oamenii simpli s-au plâns de faptul că mâncarea a fost groaznică, ajungându-se ca la restaurantele care-ți iau un ochi din cap pe un meniu liliputan să se servească cele mai penale conserve;
• Sportivii au fost nevoiți să concureze în condiții greu de imaginat. Au fost obligați să înoate în Sena, în care pluteau căcații(la propriu); este o bătaie de joc greu de înghițit de oricine. 
• Arbitrajul, în general, a fost sub orice critică, urmărindu-se strict scopul ideologic. Noi am simțit-o pe pielea noastră la gimnastică unde am carotați doar pentru „idealul” de a fi pe podium trei individe de culoare. Însă incidentul nostru nu a fost unul izolat: peste tot sportivii s-au lovit de decizii controversate. De altfel, întreaga montare a fost una menită a ajuta echipa SUA să-și mențină „supremația olimpică” prin orice mijloace. Asta deoarece SUA e stăpânul de necontestat la Noii Lumi, iar stăpânul trebuie să fie primul în toate.
• Medaliile au fost de-a dreptul urâte și de o calitate îndoielnică. Aliajul din care au fost făcute a început să oxideze și, pentru a devia discuțiile, responsabilii au declarat că vor schimba fără probleme orice medalie care prezintă semne de degradare. Asta după ce făcuseră un spectacol prezentând „aliajul secret” din care sunt făcute medaliile. Într-adevăr, e un mare secret să faci o mizerie care să ruginească la nici câteva zile de la decernare! 
• Spectatorii care au dat un ochi din cap pe bilete scumpe la deschidere au putut admira pe parcursul întregului așa-zis spectacol o fântână arteziană care le obtura vederea scenei.

Nu sunt singurele probleme, e doar o selecție menită a se înțelege că bătaia de joc pare a fi fost leitmotivul actualei ediții a Olimpiadei. Însă elementul trece în rolul secundar dacă înțelegem „mesajul” transmis. O să încep descrierea a ceea ce s-a vrut să se transmită prin atragerea atenției asupra unui element cheie: a fost cea de-a treizeci și treia ediție a Olimpiadei, cel mai probabil ultima. Simbolismul cifrei, interpretat în cheia forțelor care au stat în spatele Organizării Olimpiadei, ne spune că alta nu va mai exista. Sau, dacă va mai exista, va exista ca primă ediție după „reset”. Rețineți aspectul pentru că e important.

În ceea ce privește spectacolele, atât cel de deschidere cât și cel de închidere, au transmis mesaje fără perdea, fără a mai fi nevoie să se ascundă nimic. Este o premieră a istoriei: forțele oculte, conspiratoare, ies la suprafață în toată mizeria lor, expunându-ne adevărata față. De ce fac asta? Pentru că au reușit „transmutarea conștiințelor”. Masa de manevră - pe care o controlează prin îndobitocire încă de pe băncile grădiniței - a ajuns la dimensiunea critică astfel încât acum își pot expune fără probleme fața reală. Astfel dracii ies din porci și se plimbă la vedere prin lume, iar spălații pe creier afirmă hipnotizați, în gura mare, că aceea e calea, adevărul și viața, că „urâtul e frumos, că ticălosul e un sfânt, că minciuna a e adevărul sau că moartea e viața”. Spectacolul ne-a arătat limpede că s-a produs declicul, cel în care mizeria iese la suprafață în toată plenitudinea sa, maculând totul, sfidând, călcându-ne în picioare, supunându-se, abuzându-ne. E roata căderii pusă pe măcinat conștiințele care se încăpățânează să rămână normale, în nebunia obsedantă a lumii de azi și a celei care va urma.

Imaginile apocaliptice proiectate și jucate au scopul lor, dorind să transmită ideea înfricoșătoare pentru orice creștin: „da, zile din urmă vin acum, profețiile sunt adevărate cu o singură diferență, anume aceea că puterea nu va fi a Celui pe care-l așteptați voi, ci a noastră, a celor care avem puterea să facem orice, inclusiv să declanșăm apocalipsa în versiunea noastră”.

De altfel, spectacolul final - aparent ceva mai curățat de mizeriile grotescului show de deschidere - a fost cu atât mai tulburător pentru că s-a transmis deschis ideologia care vine peste noi. Statuia Victoriei din Samotrace(Νίκη τῆς Σαμοθράκης), plimbată în prim-plan are multiple semnificații. În primul rând aspectul său e cel care trebuie înțeles: fără cap și fără mâini, pare a semnifica, mai degrabă, o înfrângere, ceva gen „victoria voastră nu există”, asta în timp ce, în planul secund, spectrele negre, urâte, diforme, care se plimbă în voie, contrastând puternic cu Niki, sugerează victoria forțelor întunericului. „Lumea e a noastră, par a transmite transparent, iar voi nu aveți altceva de făcut decât să capitulați sau să muriți. Capitulând veți deveni unii ca noi, iar murind veți fi nu anihilați, ci transformați în noi” . Un mesaj puternic, fără echivoc, nelăsând loc niciunei speranțe într-o posibilă cale de salvare. 

Totul e întărit de începutul spectacolului, cel în care „Călătorul de aur” coboară pe pământ, asemeni lui Lucifer, îngerul căzut. Pentru a nu lăsa loc niciunui echivoc, acesta coboară în poziția spânzuratului din cărțile de tarot(vezi imaginea atașată). Asupra simbolului am mai atras atenția în perioada atacului terorist de la Moscova, atunci când afișul trupei care trebuia să cânte reproducea, culmea, același simbol. Interesant, nu-i așa? 

De altfel, un ochi atent ar fi putut observa mesajele transmise inclusiv prin intermediul unor echipe, mai precis al costumațiilor acestora sau a unor gesturi aparent nevinovate care reproduceau simboluri extrem de strict țintite. 

Deci, despre ce-a fost vorba la Olimpiadă? În niciun caz despre sport. Am avut un mega-spectacol ocult în care s-a transmis fără niciun ocoliș „ceea ce urmează”. Nimic n-a fost întâmplător. Nici măcar bătaia de joc despre care am vorbit la începutul articolul. S-a transmis clar că este începutul unei lumi în care abuzul poate fi făcut fără nicio problemă, că idealurile democratice atât de marketate n-au fost decât pretexte pentru a ușura ieșirea la suprafață a mizeriei, a nămolului urât mirositor al subsolurilor conștiinței. Iată, pe scurt, ceea ce ni s-a spus că urmează. Și urmează repede întrucât „ei sunt cei care au controlul absolut”.

Spre tranșarea definitivă a apelor

Nu mai încape nicio îndoială că statul subteran american atacă în disperare pe toate fronturile, în speranța producerii unei breșe. Cu toate datele pe care le-am strâns în ultimele zile îmi este din ce în ce mai clar că intrarea ucraineană în Kursk face parte dintr-un plan mult mai amplu și că frontul pe care se dă bătălia este unul global. 

Kursk

Intrarea AFU pe teritoriul Rusiei este, fără doar și poate, o mișcare surprinzătoare, numai bună pentru mașina de propagandă vestică. Într-adevăr, situația i-a prins pe ruși pe picior greșit, cumva similar operațiunii instrumentate de Prigojin. Nimeni nu s-a gândit că, în condițiile în care pe întreaga linie a frontului înregistrează dezastre, vreun comandant ar mai avea nebunia să disloce un corp de armată pentru a servi unei previzibile nivelări din partea Rusiei. 

Ce se întâmplă cu adevărat în UK?

Mă uit la câte vorbe mari se aruncă în spațiul public și-mi vine să râd. Toți cei care n-au habar despre ceea ce se întâmplă în Insulă își tot dau cu părerea, picând din nou în ghearele celei mai banale fente posibile. N-are cum să nu-mi vină în minte diferențele covârșitoare dintre prezentarea „fenomenului riot” din 2011 în media internațională față de ceea ce se întâmpla cu adevărat în Londra, unde mă aflam. Ceea ce se observa atunci cu ochiul liber, era imensul experiment social care-mi amintea de vremurile comunismului de la noi. După ce „oamenii răi” incendiau afaceri sau mașini ale unor cetățeni banali(niciodată vreun sediu sau sucursală de-a vreunei multinaționale!), apăreau „oamenii de bine” cu mop-urile ca să curețe și să facă ordine în urma „barbarilor”. Iar, ca să fie treaba treabă, la fața locului sosea BBC-ul care făcea reportaje de-a dreptul ofilitoare de care nici măcar responsabilii din TVR-ul ceaușist n-ar fi fost capabili. 

Yen Carry Trade

Am văzut multe prostii despre ceea ce s-a întâmplat ieri pe piețe, motiv pentru care voi mai amâna cu încă o zi postarea despre Anglia. Ne vom concentra azi, așadar, pe studierea efectelor văzute în piețe. De altfel, încă de sâmbătă am dat pe Telegram un clip video despre despre consecințele care se vor vedea, dar fiind vorba de elemente necunoscute marelui public nu a avut impactul scontat. De aceea o să facem un scurt rezumat, în cuvinte simple, pentru ca tot omul să înțeleagă contextul.

Famiglia SNSPA și începutul sfârșitului normalității

O persoană care-mi este dragă mă atenționa asupra faptului că incriminarea vocală a violului, a hărțuirii s.a.m.d. este apanajul stângii radicale. Are perfectă dreptate. La un moment dat, prin SUA ajunseseră să-l atace pe un cunoscut pentru că ... flirtase cu o femeie. Păi dacă nici să flirtezi nu mai poți, ce anume mai e permis? Se pare că progresiștii au chiar și un răspuns pentru asta: exprimarea permisiunii înainte de începerea acțiunii printr-un act legal. Cu alte cuvinte, înainte de a începe să faci avansuri unei femei, ar trebui s-o iei de mânuță, să mergi cu ea la notar și să semnezi o țidulă prin intermediul căreia ți se permite flirtul. Dacă treaba merge mai departe, mergeți din nou la notar pentru a stabili exact cum ai voi e s-o atingi și, mai ales unde. Poate e voie s-o ții de mână, dar, sub nicio formă să o îmbrățișezi. Asta ar putea face parte, eventual, dintr-un alt act adițional. Iar toată nebunia se sfârșește cu situația din Suedia unde s-a ajuns să se propună ca, printr-o aplicație, să se obțină permisiunea legală pentru relațiile sexuale dintre soți, descriindu-se inclusiv ce anume e voie și ce nu în timpul actului sexual.

Conflictul Orientului

Asasinarea lui Ismail Haniyeh a reprezentat un eveniment catastrofal pentru pacea în Orientul Mijlociu. Nu avem pe moment cum să știm ce anume a fost la mijloc. A fost un atac prost gândit, o nebunie de-a lui Netanyahu sau totul e perfect calculat pentru a se tranșa treburile acolo așa cum s-a făcut în Războiul de Șase Zile? Vă spun cât se poate de clar că, până la momentul tranșării definitive a conflictului de acolo, n-o vom ști.