Paradoxurile economiei ruse

Ultimul pachet de sancțiuni economice îndreptat împotriva Rusiei face parte dintr-o strategie tipică războiului hibrid dus de SUA. Ca efect al pachetului de sancțiuni, s-au „paradit” la extrem legăturile dintre băncile rusești și contrapartidele lor din Turcia și China, astfel încât efectul imediat a fost cel al prăbușirii pieței valutare rusești. Termenul poate părea dur, dar trebuie înțeles la adevărata sa valoare: Rusia nu mai are o piață valutară deoarece, ca efect al sancțiunilor, nu are ce să tranzacționeze și, mai ales, cu cine să tranzacționeze. Nu înseamnă că Rusia nu mai deține devize occidentale, ci că este imposibilă pe moment organizarea unei piețe de tranzacționare a acestora. Astfel, cursul devine extrem de arbitrar și supus unor evenimente imediate, fără posibilitatea existenței unor instrumente de atenuare a volatilității.

Efectul imediat al măsurilor occidentale a fost renunțarea voluntară de către Rusia la valutele occidentale. Ceea ce e ciudat este că Rusia a permis „fereastra” propusă de Occident pentru ca nerezidenții să-și retragă lichiditățile de pe piața bursieră, fapt destul de ciudat din punctul meu de vedere. Arhitecții occidentali au considerat că sancțiunile cele mai recente vor conduce la prăbușirea importurilor, fapt care va provoca probleme masive la intern. Că nu a fost așa o dovedesc cifrele: scăderea importurilor cu doar ... 1.8%, adică mai mult decât marginală pare a fi fost generată, cel mai probabil, de existența unor canale care acum nu mai pot fi folosite. Însă, din perspectiva efectului, pachetul de sancțiuni pare, mai degrabă, a fi consfințit o stare de fapt mai mult decât evidentă. Rusia nu mai folosește de multă vreme devizele occidentale în parteneriatele sale comerciale și nici structura rezervelor nu mai cuprinde decât sumele în euro blocate în băncile occidentale. 

Cu toate că elementele par la locul lor, privind în context istoric nu putem să nu constatăm că importurile de acum ale Rusiei reprezintă doar o treime din cât reprezentau în 2012. Însă, de asemenea, trebuie să punem în balanță și faptul că în acea perioadă Rusia importa inclusiv alimentele de bază, iar când Occidentul a vrut s-o lovească s-a gândit că sancțiunile vor conduce la o penurie alimentară acolo. Atunci pariul lui Putin cu agricultura a condus Rusia pe primele locuri în topul mondial al producției agricole, reușindu-se internalizarea întregii producții de hrană și asigurarea independenței alimentare, element neluat în calcul de către Occident. Ceea ce vreau să subliniez este că volumul schimburilor comerciale din prezent arată așa și ca efect al punerii la treabă a pieței interne, astfel încât anumite importuri nu mai sunt necesare.

De aceea constatăm acumularea unui excedent comercial imens al Federației Ruse în raport cu partenerii săi. Teoretic este un lucru bun, dar practic, după cum bine știm, nici excedentul nu este bun atunci când este mare. Partea și mai proastă este că, la ora actuală, capacitatea de import a Rusiei este mai mare decât în anul 2012(luat ca referință deoarece atunci s-a consemnat maximul importurilor FR), dar nu poate fi satisfăcut din cauza greutăților legate de framework-ul economic și financiar actual. Ceea ce trebuie să înțelegeți este că, în ciuda faptului că rușii ar avea parteneri de la care să importe, sunt în imposibilitatea să o facă din cauză că nu le pot plăti acelor parteneri. Astfel, orice schimb comercial trebuie precedat de un tratat bilateral la nivel statal prin care să se stabilească în principal canalele utilizate pentru schimbul de bani. Adică un proces birocratic greoi, destul de dificil de pus în practică în relația cu țările cu care există un schimb minor. Pentru mulți asta nu pare a fi o problemă, dar ea este una majoră și-o să înțelegeți imediat de ce.

Să presupunem că o companie rusească producătoare de automobile are nevoie de un anumit aliaj dintr-o țară neutră. Cu toate că producătorul din acea țară dorește să exporte în Rusia, iar în Rusia e nevoie de acel ipotetic aliaj, cele două entități nu sunt capabile să colaboreze deoarece rușii nu pot folosi SWIFT-ul. Astfel este necesară încheierea unui tratat bilateral între state prin care să se stabilească nivelul schimburilor și canalele pe care să se facă aceste schimburi. OK, e posibil, dar în condițiile în care acel import reprezintă doar 0,00001% din exporturile acelei țări și, mai mult, e singurul element exportat către Rusia, cine va mai fi de acord să aloce resurse pentru un asemenea tratat? Cu toate acestea, acel aliaj se poate dovedi hotărâtor pentru supraviețuirea acelei entități economice din Rusia. După cum observați, situația este complicată.

De aceea Rusia este interesată ca la summitul viitor al BRICS să se pună la punct un mecanism similar SWIFT care să ușureze transferurile financiare între părți. Culmea, mecanismele există, dar e nevoie de voință politică și din partea partenerilor. Dacă se va reuși sau nu, vom vedea atunci. Cert este că, la ora actuală, Federația Rusă a intrat pe un drum fără întoarcere și trebuie să găsească modalitatea de supraviețuire întrucât e clar: reintrarea Rusiei într-un circuit financiar internațional se va putea face ori când va muri SUA, ori când va muri Rusia( :-))) ). Cale de mijloc nu cred că mai există.

Un alt aspect al economiei Rusiei este cel legat de creșterea economică. La o medie de aproape 4%(3.9%, mai precis) s-ar putea spune că rușii stau grozav. Și chiar la această concluzie ajungem dacă facem comparația cu statele vestice. Însă nu e tocmai așa! Pentru ca Rusia să atingă un optim în câțiva ani, creșterea sa economică ar trebui să fie cel puțin dublă. Din punctul meu de vedere, ar fi nevoie ca timp de 10 ani să aibă o creștere constantă de cel puțin 15%. Însă asta nu se întâmplă, cu toate că Rusia are capacitatea de a crește. De ce?

În principal, vinovate pentru actuala stare de fapt sunt numeroasele corsete puse economiei rusești. Cel extern este unul. La fel de adevărat însă este și că, fără corsetul sancțiunilor externe e posibil ca economia internă a Rusiei să nu se fi dezvoltat. Așadar, avem o situație cu cântec. Însă, dacă e să vorbim despre cel mai mare dușman al Rusiei, acesta nu este extern, ci intern. Care să fie? În mod evident, Banca Centrală. Această structură comandată direct din afară reprezintă probabil cel mai mare dușman al Rusiei. Să vă dau un exemplu: Banca Națională a Rusiei a crescut dobânda de intervenție de la 16% la 18% pe motiv că ... economia se supraîncălzește. Cum naiba să se supraîncălzească la 4% în condițiile în care această valoare nu este nici măcar 1/3 din cât ar trebui să crească Rusia? De asemenea, piața valutară despre care vă vorbeam, se află tot în ograda Băncii Naționale care acum poate scoate din burtă orice cotație dorește. Șmecheria e însă de-a dreptul banală: cu toate că Rusia nu mai e dependentă de valutele occidentale, o creștere a cotației poate avea efecte devastatoare de imagine, transmițând populației un sentiment de nesiguranță. Asta, repet, în condițiile în care acum dolarul sau euro se află în imposibilitatea de a mai influența în vreun fel evoluția economică a Rusiei. În aceeași cheie trebuie interpretată și perpetua luptă a Băncii Rusiei cu inflația, o luptă pe care-o duce umăr la umăr cu suratele sale occidentale și care, dacă ați citit articolele mele trecute, știți bine ce înseamnă. 

Cu toate că Banca Centrală are cea mai mare parte a vinei, există numeroase alte elemente care pun sub semnul întrebării ceea ce se petrece în Rusia. Să vă dau un exemplu relevant. Rusia produce două avioane de pasageri impresionante din punct de vedere al specificațiilor. Primul este Suhoi Superjet 100, un avion regional de pasageri(87-98 de locuri). Celălalt este Irkut MC-21, un avion modern de pasageri, cu o autonomie de 5000 km și o capacitate de 150-200 de locuri. Ambele avioane sunt construite din componente fabricate la intern, astfel încât aduc o valoare adăugată excepțională economiei interne. Ei bine, cu toate sancțiunile de care are parte Rusia, firmele de leasing de acolo preferă finanțarea Boeing-urilor sau Airbus-urilor second hand, achiziționate de pe piețe dubioase și pentru care întreținerea e un calvar, ca efect al acelorași sancțiuni. Nu e posibil ca sistemul financiar intern să sprijine achiziția unor asemenea produse de la dușmani! Ei bine, în această problemă, care s-ar putea constitui într-un puternic levier economic, autoritățile de la Moscova nu se implică. Iar aici avem, din păcate, doar un aspect, unul din multe altele similare. Inclusiv în domeniul militar, care este campionul absolut al economiei, sunt chestiuni ciudate. Cu toate că sunt inițiative independente remarcabile pe piața de drone, nu se găsesc banii necesari finanțării proiectelor sau a achizițiilor celor aflate în stadiu final. Am văzut, de exemplu, un proiect extraordinar: o dronă de transport cu motoare asincrone. E o tehnologie unică, dar pe care nu o bagă nimeni în seamă! 

Asemenea elemente, nu doar că produc frustrare în zona antreprenorială, dar au un efect pervers pe termen mediu și lung întrucât se transmite în societate o stare de delăsare, de „las-o că nu-i treaba mea”. Iar aici e un fenomen grav întrucât rușii, ca structură, nu au antreprenoriatul în sânge, iar o politică de ignorare a micii inițiative nu face altceva decât să distrugă lăstarii unei posibile evoluții antreprenoriale a societății rusești.

Ca idee, fără o cultură antreprenorială e imposibil să răzbați în ziua de azi. Acest tip de cultură le este interzisă țărilor cotropite. Un exemplu suntem noi, unde antreprenorii aflați la început de drum sunt decimați programatic deoarece România trebuie să rămână în zona de subdezvoltare economică. Este adevărat și că cei care rezistă, ating succesul mult mai repede și, ca efect al experiențelor negative de aici, sunt capabili să acționeze eficient pe orice piață, dar e un model din care rezultă prea puțini antreprenori, un număr insuficient pentru a susține dezvoltarea țării. Nu mai vorbesc că, efectul statului tembel, este reprezentat de fuga unor antreprenori aflați la început de drum în zona occidentală unde fac treburi remarcabile. 

Cu atât mai ciudată mi se pare chestiunea la ruși, unde e nevoie ca de aer de o creștere a dinamicii economice și unde, culmea, o mulțime de diamante sunt aruncate absolut irațional în noroi. De aici, de la acest aspect ciudat, am și eu o umbră de îndoială.