duminică, 29 martie 2020

Ciuma roșie

Românii sunt asemeni copiilor care, în ciuda sfaturilor primite de la părinți, nu se lasă până nu se lovesc de pragul de sus. Când părinții le spun copiilor că fumatul nu e bun, în loc ca sfatul să fie luat de bun, acesta are efectul contrar, transformând obiectul interdicției într-o atracție de nerefuzat. Așa se face că, mai devreme sau mai târziu, fiecare adolescent are tentația fructului oprit.

vineri, 27 martie 2020

Misterele pandemice

Dacă cineva mai avea vreo speranță în ceea ce privește buna-credință a celor care ne conduc, evenimentele de dată recentă sunt în măsură să ne arate că absolut totul e o minciună macabră, iar acum nu se face altceva decât o tranșare în masă a conștiințelor. O să încep prezentarea situației de la nivelul imediat vizibil pentru a urca treptat spre sferele ceva mai înalte și puțin accesibile.

miercuri, 25 martie 2020

Câteva chestii care n-au absolut nicio logică

1. Ordonanțele militare sunt date de Ministrul de Interne, adică de șeful unui minister eminamente civil;

2. La fiecare ieșire, cei care ne anunță ce alte restricții mai urmează, își încalcă propria ordonanță emisă(nr. 2): sunt mai mult de trei persoane care nu locuiesc în același spațiu;

luni, 23 martie 2020

Unde e economia?

La începutul stării de urgență s-a spus că guwernerul va face și va drege. Și a făcut: a trimis în faliment aproape întreaga economie națională. S-a dat ordonanța aceea aberantă cu șomajul tehnic propunându-se antreprenorilor să facă totul pe banii proprii, urmând ca, la calendele grecești, să-și ia banii înapoi. În următoarele zile, pe fondul adâncirii crizei, asta se va transforma într-un șomaj galopant întrucât firmele vor prefera desfacerea contractelor de muncă - pe motiv de forță majoră - decât spinosul șomaj tehnic.

duminică, 22 martie 2020

Statistici și tembelisme

Anul trecut în Italia au murit aproximativ 1750 de oameni pe zi. E rata conform statisticilor oficiale. Anul acesta, tot pe zi, au murit 1765 de oameni. Ar rezulta că avem, în medie, cu 15 oameni mai mult pe zi. Să ne îngrijorăm? Dacă punem în balanță anul 2018, în care zilnic au murit 1735 de oameni, observăm că și în 2019 avem o creștere de 15 morți/zi. Cu alte cuvinte suntem cam în același trend.

vineri, 20 martie 2020

Lanțul nevăzut

Îl tot văd pe bețivul național traian băsescu perorând verzi și uscate la televizor. În mod normal, la câte imbecilități a făcut, acum ar fi trebuit să peroreze maxim în fața colegilor de celulă. Dar el e liber ca pasărea cerului. Mai mult, așa cum intuisem, în ciuda faptului că a fost dovedit turnător al Securității, nu și l-a pierdut postul de europarlamentar. Șmecheria folosită e aceeași pe care-a tot practicat-o de-a lungul vieții sale politice: prelungirea în instanță - cu ajutor din sistem - până când cazul devine irelevant. Degeaba i se va da decizia definitivă de colaborator al Securității după ce mandatul de europarlamentar i se va fi terminat. Rămâne cu banii, cu pensia cu toate beneficiile.

joi, 19 martie 2020

Coincidențe

Dacă ai fi ieșit în anii 90 și-ai fi spus că „Mani Pulite” - așa-zisa campanie anticorupție din Italia - e de fapt o operațiune pusă în practică de o centrală de spionaj ai fi fost acuzat de conspiraționism, tembelism și o neînțelegere a realității.

miercuri, 18 martie 2020

O istorie secretă a COVID-19

Așadar un șarpe a mâncat un liliac, iar un chinez a mâncat șarpele respectiv. Iată explicația perfect idioată pe care ți-o repetă cu entuziasm orice tefelist. Sunt curios când vom avea gripa lăcustei sau pe cea a greierului turbat deoarece sunt sigur că tefeleii vor repeta cu același entuziasm cum a halit chinezul insecta și-a îmbolnăvit planeta.

Ultima teorie pe care am citit-o e de-a dreptul halucinantă. Nu știu dacă e adevărată sau falsă, însă v-o prezint în punctele esențiale deoarece pe mine m-a pus pe gânduri. E vorba de o investigație a GreatGameIndia care prezintă o istorie secretă a virusului COVID-19. Investigația e ocolită - din motive lesne de înțeles - de toată presa, însă ajunge destul de dibaci la noi.


Pe scurt, tevatura începe în 13 iunie 2012, când un cetățean saudit de 60 de ani este internat într-un spital privat din Jeddah. Pacientului venea după șapte zile de febră și probleme respiratorii. Era un pacient fără istoric medical referitor la zona pulmonară și fără boli cronice.

marți, 17 martie 2020

Isteria virusului și prostia oamenilor

Mă uit la măsurile care se iau în ceea ce privește „lupta” cu virusul COVID-19 și am impresia că trăim într-o lume mult prea distopică pentru a fi reală. În timp ce unele țări fac eforturi pentru a-și izola oamenii în casă, altele - precum Marea Britanie - par a trata noul virus ceva mai normal, ignorându-l. La urma urmei trăim cu viruși încă de când există viață pe pământ, astfel încât toată lupta care se dă este una pierdută din start.

luni, 16 martie 2020

Cu stocul la control

Parcă am mai trăit asta. La început s-a transmis pe toate canalele că sunt stocuri suficiente de mâncare. Apoi au fost defilați prin fața camerelor de luat vederi și prin presă „criminalii” care făceau stocuri și din cauza cărora poporul muncitor trebuia să stea la coadă. La unu-n casă au găsit o sută de kile de făină, mălai și carne. A fost condamnat la moarte. Altul fura de la „colectivă”. Avea două sute de kile de grâu pe care-l măcina manual și se bucura singur de pâinea proaspătă în timp ce copiii n-aveau pâine. Și ăsta a fost belit.

vineri, 13 martie 2020

Unde e lumea reală?

DOW a spart un prag tehnic critic. În mod normal algoritmii ar trebui să genereze mesaje isterice de SELL, amplificând isteria pe piața globală. Sângele de pe burse este însă doar începutul. Acțiunile sunt suport pentru o groază de fonduri de investiții mai mult sau mai puțin speculative. De unele dintre ele se leagă speranța unora de îmbogățire, în timp ce de altele se leagă speranța de pensie a celor mulți. Indiferent de specific, acum toți sunt parte a aceleiași pante a erodării valorii. Cu excepția celor foarte puțini care au poziții short, desigur. Ei acum sunt regii pieței, dar parte a aceleiași iluzii.

Bursa este un „leading indicator” al societății. Acum vedeți roșu pe bursă, iar după un anumit timp veți constata o deteriorare a nivelului de trai la nivel fizic. La fel și invers: soarele răsare mai repede la Bursă decât în viața reală. Ceea ce vedem acum e doar începutul sfârșitului. Nu trebuie uitat că băncile sunt pline de mizerie reziduală de la crizele anterioare, că registrele lor contabile, dacă ar fi analizate cu seriozitate, ar depăși în imaginație chiar și pe cei mai prolifici scriitori de literatură fantastică. Multe din activele bancare sunt legate de „piață”. Iar puternicul semnal negativ al pieței lovește precum o locomotivă castelul din cărți de joc pe care s-a construit în ultima perioadă întreaga bunăstare financiară a Wall Street-ului.

Dacă în 2008 am avut o problemă legată de deteriorarea unui activ suport pe care s-a dezvoltat o construcție falsă - adică imobiliarele utilizate ca suport pentru mult prea multe produse structurate - acum avem aceeași problemă generalizată la nivelul întregii piețe. Nu mai sunt la bază doar imobiliarele, ci orice activ la care te-ai putea gândi. Vârful aisbergului îl vedeți în generoasele finanțări ale startup-urilor care promiteau diverse revoluții în lumea tehnologiei. Toate acele „viitoare facebook”, „viitoare Google” sau alte asemenea aberații. Toate „We Work”-urile care redefineau totul în jur urmează să se prăbușească cu zgomot. Doar că, la fel ca și în criza din 2000, vom constata cu stupoare că urmarea picajelor acestor pioni va fi detonarea unor grei ai pieței. Asta indiferent că vorbim de-un General Electric, Boeing sau, ca să dau un exemplu dintre cei cu adevărat grei, Bank of America. Dintre marile conglomerate de la vârful economiei nu există unul singur care să nu fie mânjit de rahatul poleit cu minciună al pieței financiare.

De multe ori am atras atenția că suntem într-un stadiu critic întrucât băncile centrale au rămas fără muniție. Dobânzile de intervențție sunt și-așa jos, astfel încât nu mai poți trage decât cu gloanțe oarbe. Cea mai critică e situația Băncii Centrale Europene care are o dobândă negativă, astfel încât putem spune c-a fost prinsă cu chiloții în vine. Efectiv, la nivel european, e greu de înțeles ce va fi făcut. Mai ales în condiția în care, cel mai probabil, Deutsche Bank urmează să se prăbușească cu zgomot. La fel ca și întreaga economie europeană, clădită fix pe o narațiune falsă.

Ce-ar trebui făcut e greu de înțeles. Oamenii politici se uită neputincioși cerând ajutorul „vrăjitorilor” din Băncile Centrale. Care vrăjitori știu bine că sunt mai neputincioși decât cel din Oz. Ei sunt conștienți că până acum s-au jucat cu o fantasmă până când au ajuns să creadă că acea fantasmă e realitatea. Dacă ar putea s-ar întoarce la oamenii politici, însă ei sunt mult mai impotenți întrucât sunt reprezentanții unor state supraîndatorate, incapabile să iasă dintr-o paradigmă păguboasă în care au fost împinși de diversele „realități economice”.

Dar care e realitatea, vă veți întreba? În niciun caz realitatea nu e în iluzoriile „fabrici de nimic” în care o groază de corporatiști și-au deformat gândirea. Realitatea nu e cea a joburilor artificiale, nu e cea a imobiliarelor umflate cu pompa, cum nu e nici cea a piețelor gonflate de iluzii. Realitatea se află la bază, acolo unde un om cu un ciocan e capabil să construiască o bicicletă fără să se bazeze pe pinioanele făcute în japonia, plasticul din China sau cadrul asamblat în Germania după ce a străbătut jumătate de lume. Realitatea e acolo unde un grădinar cultivă legume pentru a le avea după șase luni, unde un om crește o vacă, un porc și niște găini pentru a avea ce mânca.

Ați dat fuga la supermarket pentru a vă face stocuri? Cât veți rezista cu ele? O zi, o lună sau câteva luni? Nu contează, mai devreme sau mai târziu se vor epuiza. Iar atunci veți înțelege că tot circuitul la care l-ați crezut realitate e fals. V-am spus: dacă vreți să înțelegeți care-i realitatea, căutați-l pe omul cu ciocan sau pe cel cu sapa. Dacă nu-i găsiți - și vă spun de pe acum că e foarte posibil să nu-i mai găsiți - înseamnă că e de rău. de foarte rău!

luni, 9 martie 2020

COVID-19 în economie

În domeniul economiei nebunia COVID-19 abia începe. Mă rog, ar mai fi cam o săptămână de respiro.

Chestiunea e cât se poate de simplă. Deoarece toată nebunia cu virusul s-a suprapus peste Anul Nou Chinezesc, putem spune că efectele au fost resimțite marginal. Cu ocazia acestei sărbători avem de-a face cu cea mai mare migrație de populație din istorie. Întrucât tradiția spune că Anul Nou trebuie să te prindă acasă, tot chinezul lasă ce are de făcut și merge acasă, indiferent la câte sute sau mii de kilometri e „acasa” lui. Astfel, o lună de zile China e adormită. Nu se mai mișcă nimic.

duminică, 8 martie 2020

Războiul aurului negru

În urmă cu ceva vreme, băieții de la butoanele SUA s-au hotărât să-l pedepsească pe Putin pentru decuplarea Rusiei de la mișcarea de globalizare a lumii. Strategia găsită era cea care sărea cel mai bine în ochi: sărăcirea veniturilor bugetare. Cum o mare parte a Bugetului Federeației Ruse se învârte în jurul hidrocarburilor, devine cât se poate de limpede că o scădere a cotațiilor petrolului lovește direct veniturile bugetare ale Rusiei. Și fix așa au procedat punând la înaintare pionul saudit.

vineri, 6 martie 2020

Holera galbenă

La sfârșitul anului trecut guvernul Plăvanului s-a grăbit să-și răsplătească clientela politică prin sacrificarea Bugetului țării. Astfel, printr-o scamatorie demnă de infracțiunea de înaltă trădare, Cîțu - cu aprobarea directă a Plăvanului - a crescut artificial deficitul bugetar la 4.6%. După cum bine se știe, prin „Pactul de stabilitate”, statele membre ale UE își iau angajamentul să-și limiteze deficitul bugetar la 3% din PIB. Aceasta înseamnă că în perioada imediat următoare România va trebui să stabileacă împreună cu Comisia Europeană o strategie clară de revenire sub ținta de 3%.

joi, 5 martie 2020

Dictatură și teroare

Întreaga noastră clasă politică s-a unit în cuget și-n simțiri pentru a vă da un cadou: vaccinarea obligatorie. Văzând cât de mare vâlvă mediatică se face pe subiectul COVID-19, devine cât se poate de clar că avem de-a face cu o inducere a stării de panică în populație. Totul se face cu bănuți sănătoși marcați mass mediei, într-o operațiune de PR clasică. Trebuie doar să dați un ochi pe la Radu Tudor ca să înțelegeți cam despre ce e vorba.

marți, 3 martie 2020

Suspinul dragonului

DOW a avut o zi istorică: cea mai mare creștere înregistrată vreodată. La căderea de care a avut parte, toată lumea - între care și subsemnatul - s-ar fi așteptat ca mișcarea de care avem parte să fie celebrul „salt al pisicii”: se spune că atunci o pisică alunecă de pe un zgârie noi, imediat după impactul cu asfaltul se mai ridică vreo câțiva centimetri. Ceea ce am văzut ieri a fost o pisică metamorfozată într-o bilă de silicon, dintr-acelea cărora, după ce le daiu drumul din mână, aproape că revin la înălțimea de la care au fost aruncate.

luni, 2 martie 2020

Marea degenerare

Vorbind despre New Age, filosoful timișorean Bruno Würtz spunea: „Pare plauzibilă opinia că mișcarea New Age e un fel de francmasonerie universală de la științe până la religii, de la politică până la filosofie, de la economie până la învățământ, de la mișcarea feministă până la agregările moral-politice ale homosexualilor”. Bruno Würtz este puțin cunoscut publicului larg, în ciuda faptului că lucrarea sa „New Age. Paradigma holistă sau revrăjirea Vărsătorului” este una dintre cele mai exacte radiografii a fenomenului. Aparatul filosofic solid cu care operează autorul conduce cititorul la o decriptare profundă a acestei ciudate mișcări contemporane. Aducerea în discuție a francmasoneriei este, probabil, cea mai importantă descoperire făcută din afară a unui fenomen despre care nu s-a vorbit întrucât a fost ascuns inclusiv marei mase a „oculților înregimentați”, fenomen pe care l-aș numi „degenerarea masoneriei”.

duminică, 1 martie 2020

Războiul lumilor

Începutul anilor 90 a consemnat o schimbare radicală de doctrină, o împingere a societății, indiferent de paradigma care-o ghidase până atunci, într-o vâltoare cum nu se mai văzuse. Dacă v-aș spune doar atât v-ați chinui să înțelegeți despre ce e vorba și, cel mai probabil, v-ați îndrepta atenția spre evenimentele de natură economico-politice. Ei bine, cu toate că nebunia și-a lăsat amprenta inclusiv în economie și politică, războiul despre care vom vorbi azi e unul nevăzut și, mai mult, neînțeles încă de marea majoritate a oamenilor.