Isteria virusului și prostia oamenilor

Mă uit la măsurile care se iau în ceea ce privește „lupta” cu virusul COVID-19 și am impresia că trăim într-o lume mult prea distopică pentru a fi reală. În timp ce unele țări fac eforturi pentru a-și izola oamenii în casă, altele - precum Marea Britanie - par a trata noul virus ceva mai normal, ignorându-l. La urma urmei trăim cu viruși încă de când există viață pe pământ, astfel încât toată lupta care se dă este una pierdută din start.


Ca să n-o lungesc prea mult, mă întreb totuși ce se va obține dacă ții toți oamenii în casă timp de două săptămâni? Să presupunem că se reușește curățarea țării respective de virus. Se uită însă că o singură persoană infectată are capacitatea de a provoca o infecție în masă deoarece - cum bine s-a constatat - virusul este deosebit de contagios? Așadar, întreaga tevatură a shutdown-ului nu-i altceva decât un circ ieftin.

Mă uitam pe niște concluzii prezentate de Goldman(și făcute publice de portalul ZeroHedge) din care rezultă limpede că:
- vârful evoluției virusului urmează să fie peste opt săptămâni;
- aproximativ 50% dintre americani și 70% dintre nemți vor contacta virusul în următoarea perioadă;
- dintre cei infectați 80% au probleme minore(early-stage), 15% medii(mid-stage) și 5% critice, unde minor înseamnă echivalentul unei răceli, mediu cel al unei gripe, iar critic e limpede pentru toată lmea;
- rata de mortalitate e aceeași pe care o știm de la chinezi, anume 2%;
- vremea caldă care se anunță în emisfera nordică va ajuta la calmanrea virusului, însă vremea rece din cea sudică îl va perpetua; ca orice virus gripal, acționează în timpul vremii reci, pe fondul slăbirii organismului.

În mare, tot ceea ce am menționat anterior se știa. Și-atunci, mă întreb, ce sens are toată nebunia statului acasă? Ea ar avea un rost doar pentru bătrâni și bolnavi care oricum nu prea bănănăie prin lume...

Ceea ce se vede cu ochiul liber este că toată isteria a produs o scurtcircuitare masivă a economiei. Lipsurile de tot felul, isteriile din magazine și imposibilitatea acoperirii cererii mult prea mari de peste tot în lume, sunt elemente care arată slăbiciunea și falsitatea modelului globalist. Faptul că sunt oameni care sună la 911 deoarece au rămas fără hârtie igienică e un simptom al tembelizării generalizate. Cam la fel cu cel de la noi care-a sunat la 112 ca să vadă cum e să te plimbi cu izoleta.

Într-o asemenea nebunie, probabil ar fi interesant de urmărit care sunt tacticile de combatere a efectelor economice negative. O să v-o spun pe-aia dreaptă, cu riscul de a fi făcut prorus, propagandist chinez, comunist s,.a.m.d.: singurele măsuri eficiente au fost luate în țările cu regimuri ferme. În China, de exemplu, socoteala COVID-19 pare să fi luat sfârșit după o luptă extrem de focusată, dar și dură. Nu-mi dau seama dacă în Wuhan s-a decis izolarea pentru limitarea răspândirii virusului sau a fost necesară pentru a-i putea debarasa mai ușor din casă pe cei bolnavi care erau duși sub escortă militară la spital. De asemenea, nu-mi dau seama dacă nu cumva toată starea de necesitate decisă în acea zonă a fost decretată pentru a se putea face un exercițiu de găsire rapidă a unui remediu în fața unei pandemii, inclusiv recurgându-se la testarea pe oameni. Nu mă pot pronunța, însă când văd stângăcia occidentalilor de a copia modelul chinezesc, mă apucă râsul. Păi dacă vreți să vedeți cum se aplică tacticile chinezești, mergeți la „ăla mic și gras” din Coreea de Nord care l-a împușcat pe un suspect de coronavirus care a încălcat regimul de autoizolare și a îndrăznit să meargă într-o toaletă publică. Cam așa se aplică măsurile chinezești, micuților!

Din punct de vedere exconomic, China a executat un shutdown ca la carte. Muncitorii au mers acasă, dar le-au mers și salariile, indiferent unde lucrau. Din punct de vedere al aprovizionării au fost ceva întârzieri - normale ținând cont de starea de asediu - dar care au fost rezolvate rapid, inclusiv prin distribuirea directă de hrană populației. Fabricile „doborâte” de virus n-au alte suferințe și repornesc pe rând. Efectele opririi lor sunt conjuncturale pentru chinezi, dar deosebit de grave pentru ceilalți. Este prima criză externalizată de economia chineză și se estimează că recuperarea mondială va dura minim șase luni.

Trecând în Europa constatăm că măsurile de combatere a crizei generate de COVID-19 sunt, în cel mai bun caz, caricaturale. Totuși la ce să te aștepți de la o pițipoancă la vârsta senectuții? Cumva la o schemă care spune că nu trebuie să mai dai înapoi prefinanțarea cheltuită din cadrul multianual 2014-2020? Exact la asta! Păi ce naiba, pisi, dac-am cheltuit-o oricum n-o mai dădeam înapoi și dacă n-am cheltuit-o canci. Un fel de „rămâne cum am stabilit”. Singura măsură cu adevărat eficientă pare a fi fost trimiterea birocraților acasă pe fondul protejării de COVID-19. Astfel, rezerva de stupiditate de la Bruxelles nu mai acționează la unison și, cel puțin, nu ne mai bombardează cu atâta prostie. E totuși un câștig.

La nivel de țară membră treburile par ceva mai articulate, dar, pe alocuri, prind forme hilare. Nemții anunță că pun la bătaie 500 mld. EUR. E insuficient. Dacă tărăboanța aia de Deutsche Bank li se va prăbuși suma va fi mult prea mică pentru o gaură sistemică. Cu toate că suma pare generoasă, se va dovedi insuficientă întrucât economia germană are o problemă structurală, iar repararea sa, cu siguranță, va costa mult mai mult. Oricum - aviz amatorilor! - eu pariez pe o intrare în recesiune a Germaniei. Franța e probabil cea mai caricaturală imagine a economiilor UE. Când am citit știrea că fabricile de parfum au trecut la producția de dezinfectanți, brusc, mi s-a revelat acea imagine tragicomică a revoluției perpetue. Ăștia continuă să se creadă în vremurile Revoluției, iar Macron - circarul perfect - se cațără pe un fals piedestal, impunător, dar din rahat. Economia franceză e de mult prea mult timp lipsită de consistență, astfel încât la momentul adevărului Franța va face brusc trecerea cu cel puțin un pas înapoi în ierarhia mondială a dezvoltării economice.

Trecând peste Ocean obuservăm un circ electoral perfect. Trump contraatacă în stilu-i caracteristic - jenant de bombastic - jucând totul pe cartea realegerii sale. Părerea mea e că se află pe nisipuri mișcătoare, dar că încă mai are șanse datorită radicalizării nucleului său dur. Oricum, în cazul prăbușirii lui Trump, SUA urmează să reintre pe spirala socialism-comunismului corporatist care-o va îngropa pentru totdeauna.

La final vă voi spune câteva vorbe despre noi. Aici circul e în floare. Prostovanii au trimis oamenii acasă prin strategii electorale, gen „campaniile Declic”. Doar că toată tevatura e exagerat de scumpă pentru noi. Închiderea școlilor a făcut necesar concediul pentru îngrijirea copilului. Dacă prin companiile mari găurile pot fi acoperite, în firmele mici e dezastru. Aveți idee ce înseamnă firme mici? Dintre cele 1.3 milioane de firme autohtone, aproximativ 80% au sub 3 salariați! Pentru aceste firme recesiunea a venit: în cazul în care unul dintre angajați pleacă acasă - că doar așa cântă tefeleii - firma e paralizată. Și dacă ar fi doar asta! Isteria provocată de virus a produs o contractare a cererii de produse și servicii. Practic singurele firme care vând sunt marile lanțuri de supermarketuri. Restul sunt în șomaj tehnic generat de isteria #stauacasă. Colac peste pupăză, instituirea stării de urgență va conduce la invocarea de către mulți a clauzei de forță majoră din contractele comerciale, clauză care-i va proteja de de eventualele răspunderi contractuale. Chiar dacă multe firme o vor invoca abuziv, unde poți contesta asta în condițiile în care în justiția autohtonă e o golănie fără margini, nelucrându-se pe salarii gigantice de mai bine de 4 luni, cu perspective de suspendare până spre vacanța judecătorească?

În fața unor asemenea probleme, croitorașul Cîțu spune că e pregătit, că are venituri excepționale și că va sprijini economia. Mănâncă rahat, desigur! După ce-a mărit artificial deficitul bugetar, în luna ianuarie Cîțu a revenit la aceleași practici moștenite: a pus frâna pe rambursările de TVA, a uitat să dea banii la concediile medicale și de maternitate. Bani nu sunt, în ciuda declarațiilor bombastice. Vorbea Cîțu despre amânări ale ratelor la bănci. Omul e absolut rudimentar și în afara subiectului. Singura chestie reușită e o banală amânare la plată făcută benevol de Banca Transilvania, însă numai pentru cardurile de credit. Asta e o chestie atât de marginală încât nici nu merită discutată. Problema cu adevărat importantă pe care n-o văd nici guvernanții și nici „genialii” din BNR e că, pe fondul încetinirii economice, circuitul instrumentelor de plată merge ca-n vremurile bune. Însă, cum firmele nu mai vând deoarece nu mai au clienți pe motiv de #stauacasă, nu mai au nici bani să-și onoreze plățile. Astfel, va crește absolut artificial delicvența în domeniul instrumentelor de plată la termen(cecuri, bilete la ordin etc). Iar pentru cele mai multe firme, o înregistrare în CIP poate însemna falimentul în următoarele 6-12 luni. Ca să nu mai vorbim de consecințele juridice ale emiterii de instrumente de plată fără acoperire.

Cîțu și mai ales cei de la BNR ar fi trebuit să găsească modalități flexibile de combatere a acestor fenomene. Poate chiar lungirea termenelor de decontare și variante flexibile de amânare la plată a ratelor companiilor. Acum însă e prea târziu, răul e deja pe drum, iar economia va ieși decimată din tot jocul populist al Plăvanului secondat de Cîțu zis Nară. Oricum, când se vor trezi din moțăială ăia de la BNR, deja deșertul va fi instalat. Oricum asta se vede deja limpede: statul nu mai reușește să se împrumute, în timp ce BNR trage lichiditate din piață. Cât de chior să fii pentru a nu vedea?

Mă opresc aici cu constatarea că peste tot e rău. Din tot meciul pe viață și pe moarte care se va da în lume, de câștigat vor câștiga sistemele social-economice care-și vor dovedi coerența. În 3-4 ani treaba se va limpezi. Vă spun de pe acum: noi vom fi în tabăra pierzătoare. Dar nu mă îngrijorez. Probabil vom „întoarce armele” ca de fiecare dată în istorie.