Lumea care vine

Rusia anunță în fiecare zi noi arme și tehnologii avansate. Nu am avut timp să vă vorbesc despre giganticul proiect al submarinului cărăuș de gaz lichefiat: un monstru de 360 de metri lungime, 70 de metri lățime și o înălțime de 30 de metri, echipat cu trei reactoare nucleare. Noul monstru al mărilor ar urma să preia gaz lichefiat din exploatările arctice pe un un traseu care trece pe sub calota glaciară, micșorând astfel costul gazului extras de-acolo întrucât, în iernile polare, nu va mai fi nevoie ca gazul să fie preluat de navele-cărăuș de gaz, însoțite de spărgătoare de gheață care să le facă traseu navigabil. În plus, submarinele cărăuș, având autonomie nelimitată - vor putea livra gazul în orice punct din lume, în cel mai scurt timp posibil.

Din Absurdistan, cu jenă

V-am atras de mult atenția asupra USR, încă de când se tăvăleau prin Parlament cu #rezistenții, încă de când făceau live-uri tâmpe pe unde-i apuca nevoia de a acționa butonul mobilul. Modul oligofrenic de-a se comporta ar fi trebuit să atragă atenția oricărui om cât de cât serios, cât de cât cu boii acasă. Dacă am fi fost o țară normală, așa cum clamează Plăvanul în sloganul său electoral cu iz porno, celor care au făcut greșeala să-i voteze li s-ar fi făcut rușine și-ar fi ieșit să protesteze împotriva ipochimenilor scăpătați prin Parlament.

Noua paradigmă militară

Când Putin spunea că urmează să dezvolte o nouă serie de arme care vor lăsa absolut totul în urmă, comentacii de profesie măcăneau că mănâncă rahat. Zilele trecute, când rușii au prezentat prima rachetă hipersonică funcțională, tuturor le-a cam amuțit zâmbetul. De ce, e simplu. Din acest moment Rusia e singura superputere capabilă de război hiper-eficient.

Bugetul cotropirii noastre

Ca să nu ziceți că n-ați știut, vă dau principalele coordonate ale bugetului pentru care PNL își asumă răspunderea. Spun în paranteză că asumarea răspunderii pe Legea Bugetului este, probabil, cea mai aberantă metodă găsită pentru a trece prin Parlament această lege a înrobirii noastre. Dar să vedem exact cum stăm.

Ministerul Apărării Naționale va primi un buget cu 18% mai mare. Armele americane fără offset, contractele cu nemții și alte asemenea ticăloșii trebuie să aibă o sursă de finanțare solidă. Rețineți totuși că anul viitor Apărarea ne va toaca 4.5 mld. EUR. Și nu, nu suntem în război. Doar instituțiile ilegale ale statului au declarat război poporului român. Să trecem însă mai departe.

Demnitatea pe care n-o avem și dezastrul care urmează

În 15 noiembrie spuneam următoarele: „Cum bine se ştie, instituţiile financiare internaţionale colcăie de cîţi d-ăştia fără sare şi fără piper, incapabili să detecteze când unul aberează. De-aia mulţi miniştri de finanţe preferă să transmită doar comunicate. Ştiu că ăia din instituţii sunt atât de seci încât sunt incapabili să capteze nuanţele. Dacă un bou interpretează aiurea o scăpare dintr-o conferință de presă sau declarație, riști să-ți detonezi singur o bombă sub propriul scaun. Imaginaţi-vă acum cum reacţionează nişte animale cu raţiunea limitată când aud din gura Ministrului de Finanţe cum că pesedeul lucra cu două bugete, cum că e imposibil să nu depăşim ţinta de deficit sau că suntem aproape de blocaj. Într-adevăr, noi râdem, însă când Ministerul de Finanţe va căuta să rostogolească ceva din datorie, o va face la preţuri mult mai mari. ”

Minciuni, minciuni și iar minciuni

7 aprilie 2018. Mai țineți minte evenimentul de-atunci? Nu, pentru că societatea vă programează să aveți memoria pe un termen de foarte, foarte, extrem de foarte scurt timp. Azi vorbiți despre Dincă, mâine despre chestiuni financiare complexe, poimâine despre justiție s.a.m.d. De fiecare dată cu încrâncenări ultimative, dar dezumflându-vă la fel de previzibil ca și atunci când v-ați inflamat. Nu-i cazul să mă contraziceți; luați-o ca pe-o axiomă și liniștiți-vă.

Când istoria rimează

Înainte de a vă întreba într-un viitor foarte apropiat „de ce s-a ajuns aici?” vă voi spune câteva lucruri care-au fost date intenţionat uitării. Cu toate că evenimentele s-au petrecut sub ochii voştri, i-aţi închis ostentativ sau v-au fost închişi. Oricum, puţin contează asta. Important e rezultatul.

Îl mai ţineţi minte pe Gaddafi? Dacă sunteţi dintre cei mai tineri, probabil îl cunoaşteţi sub apelativul de „terorist”, „tiran”, „dictator” s.a.m.d. A fost preşedintele Libiei, apărut într-o perioadă tulbure. A fost omul care a reuşit ceea ce era considerat imposibilul într-o ţară africană şi musulmană. Oricare dintre teoreticienii fini de prin birourile capitonate, nu riscă să asocieze religia musulmană cu Africa deoarece se tem să nu cumva să le explodeze ceva prin birou. Aveţi idee cum arăta Libia lui Gaddafi?

Şocul auto

Suntem deja în criză. O criză începută perfid, fără titluri mari în presă, fără alerte pe televiziuni sau isterii pe reţelele de socializare. De data aceasta isteriile se desfăşoară în cabinetele ferite de ochii publicului, unde executivii marilor companii şi consiliile de administraţie fac tot felul de scenarii. O să intrăm azi într-un domeniu care ne va afecta drastic în perioada imediat următoare: industria auto.

În luna noiembrie a anului curent, la Frankfurt, a avut loc o întâlnire misterioasă între executivii de rang A ai industriei auto germane şi experţi de primă mărime. S-au discutat problemele industriei şi, mai ales, motivul pentru care scăderea abruptă de profitabilitate va face ca întreaga industrie să treacă pe minus de anul viitor. Reglementările legate de emisiile de CO2 vor pune întreaga industrie în faţa unei situaţii fără ieşire.

După ce ani de zile trepăduşii din industrie s-au ascuns în spatele PowerPoint-urilor frumos desenate, bomba e pe cale să le explodeze în faţă tuturor. Problema stringentă e că, la ora actuală, este tehnologic imposibil să respecţi normele de poluare care vor intra în vigoare din ianuarie 2020. Parcurile auto ale dealerilor sunt pline cu maşini întrucât, pentru a-şi rostogoli datoriile, producătorii auto aveau nevoie să „facă dovada” în faţa bancherilor că produsele lor au căutare. Mai mult, ca să fie treaba şi mai proastă, liniile de producţie continuă să scoată, în cadenţa cunoscută, maşini depăşite tehnologic pe bandă rulantă. Cui le vor vinde, Dumnezeu ştie! În aşteptarea unei minuni, executivii continuă să se comporte ca şi cum nu s-ar întâmpla nimic. Însă de întâmplat se vor întâmpla multe.

Revenind la întâlnirea misterioasă de la Frankfurt, în urma acesteia au început să răsufle informaţiile legate de concedierile masive care se pun la cale în industrie. Singura soluţie pentru respectarea reglementărilor legate de emisii este electrificarea. Iar electrificarea aduce de la sine o simplificare. Întreg know-how-ul legat de motoarele cu combustie internă devine junk, iar armatele de ingineri pe care, până mai ieri, se băteau producătorii auto, devin un balast de nesuportat. Cine mai are nevoie de întreaga tehnologie complicată şi de actualii guru ai motoarelor clasice în condiţiile în care motorul electric simplifică radical totul? Însă, când ne întrebăm cine are nevoie de toate acestea, ar trebui să ne întrebăm şi cine mai are nevoie de toate acele imense hale? O maşină electrică o poţi produce într-un garaj. Pentru producătorii actuali, electrificarea înseamnă reducerea spaţiului de producţie cu cel puţin 2/3. Iar în ceea ce priveşte angajaţii raportul e similar.

De-aceea Mercedes a anunţat că face planuri pentru concedierea rapidă a 20 000 de angajaţi. Iar acesta e doar primul val! Industria auto germană angajează direct peste 850 000 de oameni. Se estimează că în Germania se vor pune pe liber aproximativ 50 000 de angajaţi din industria auto doar până la sfârşitul acestui an, adică până „mâine”! Pentru ca treburile să arate şi mai urât, majoritatea producătorilor sunt obligaţi să-şi împartă producţia cu pieţele pe care vor să vândă pentru a evita suprataxarea. Aşa se face că „ultra-profitabilele” fabrici germane - care produceau local şi exportau în draci - sunt obligate să producă doar pentru Europa. Producătorii care vor să vândă sunt obligaţi să-şi facă facilităţi de producţie pe pieţele mari, precum SUA şi China. Şi, ca să fie treaba frumoasă, declinul vânzărilor se manifestă stringent şi pe pieţele altă dată campioane. China pare mult prea plină de automobile, iar pe americani n-ar mai trebui să-i luăm în considerare în condiţiile în care acolo avem de-a face cu „economia de forceps”.

În Europa-mamă situaţia e mai nasoală decât peste tot. Îmbătrânirea populaţiei a condus la o slabă apetenţă a publicului pentru „o nouă maşină”. Falsa revigorare pusă la cale de politicieni prin încurajarea imigraţiei n-are nicio şansă să producă vreo piaţă pentru industria auto. În afara faptului că „noii europeni” au standarde slabe în ceea ce priveşte calitatea maşinii, ei în principal se uită mai degrabă cum să fure o maşină decât să cumpere una. Şi-n niciun caz una nouă!

Nu-i de mirare că, în faţa acestor realităţi, chiar şi specialiştii moderaţi în aprecieri, precum Ferdinand Dudenhöffer, directorul Centrului de Cercetări Auto al Universităţii Duisburg-Essen, văd o pierdere de cel puţin 250 000 de locuri de muncă în următoarea decadă.

Dacă în Germania e un asemenea jihad, oare cum va fi în restul ţărilor. Aici vine o surpriză neplăcută pentru noi. România e al cincilea angajator în industria Auto din Uniunea Europeană(185k angajati), după Germania(850+k), Franţa(223k), Polonia(203k) şi Anglia(186k). Suntem urmaţi de cehi(177k) şi italieni(163k).

Să vedem acum ce înseamnă contagiunea. Cehia Ungaria şi Slovacia cunosc foarte bine algoritmul propriu: fiecare 10 procente de scădere a producţiei auto echivalează în aceste ţări cu o diminuare a PIB-ului cu 1%! Ungaria pare să-şi fi făcut un plan de backup, iar Polonia unul de câştig întrucât ambele ţări sprijină dezvoltarea facilităţilor de producţie a acumulatorilor auto. Cehii creionează un program naţional de depăşire a problemelor care vor urma. Slovacia se bazează în continuare pe costurile mici şi situarea într-o poziţie geografică favorabilă care-o face foarte uşor de integrat în orice combinaţie posibilă.

Aţi auzit ceva de România? Pe-aici nu se spune mai nimic, în condiţiile în care, un picaj al Industriei ar afecta la modul dezastruos opt dintre cele mai dezvoltate judeţe ale ţării. A făcut cineva un plan de backup? Mai mult, spre deosebire de celelalte ţări, România e expusă pe producători auto cu probleme majore. În timp ce nemţii au înţeles că urmează o perioadă de provocări masive, Renault-ul se zbate în lupte intestine şi va urma veşnica şi păguboasa cale trasată de statul francez, în timp ce Ford-ul nu-mi dau seama dacă încă mai există pe piaţă. Şi dacă mai există nu înţeleg de ce.

Nu vreau să vă îngrijorez, dar industria auto are o contribuţie de peste 14% în PIB-ul ţării. Expunerea disproporţionată pe această industrie ne face vulnerabili în faţa primului val al crizei. Politicienii noştri, ca de fiecare dată, sunt rupţi de realitate. Mă rog, nu prea mai sunt nici politicienii ai noştri întrucât, după cum aţi constatat, suntem conduşi exclusiv de gauleiteri, grofi şi alte asemenea jivine. Iar scopul lor în ceea ce priveşte România e strict acela de jefuire a ei. Ştiu că m-am întins ceva mai mult azi, dar am zis să vă arăt dincotro bate vântul şi să vă avertizez cam care e zona din care o să înceapă să vă usture.

1 Decembrie 2019

Uneori simt c-am orbit. Ies pe stradă, văd maşini, văd lumini, văd clădiri. Văd chiar şi oameni. E o agitaţie permanentă, o fojgăială pe care o văd, care uneori mă agresează. Cu toate acestea simt c-am orbit pentru că, în tot tăvălugul zilnic, nu mai reuşesc să văd români. Unde-aţi fugit, fraţilor? Unde v-aţi ascuns, dragii mei? Unde sunteţi? - îmi vine să strig zi de zi.

Reinstaurarea tiraniei

Cineva îmi spunea că Ludovic Orban e obligat să conducă bine Guvernul şi să obţină performanţele dorite deoarece de acest rezultat depinde rezultatul alegerilor locale şi parlamentare. Iată o mostră de naivitate. Încă mai sunt oameni care se încăpăţânează să creadă că raţiunea are ceva de-a face cu politica, mai ales cu cea autohtonă. Nu, dragii mei, nu aşa merg lucrurile.

Ca să înţelegeţi voi porni de la cea mai evidentă realitate a momentului: rectificarea bugetară. Primul lucru care se vede din avion este uşurinţa cu care s-a asumat deficitul de 4.3%. De ce se face asta? Simplu, pentru că pot. Dacă PSD ar fi depăşit doar cu puţin ţinta de deficit, corul de bocitoare ar fi apărut instantaneu şi-ar fi arătat cât de dezastruoşi sunt „hoţii dă la PSD”. Când însă ticăloşia e pornită de la PNL&Plăvan totul e OK.

Vine diaspora!

Nici nu s-a anunţat bine rezultatul alegerilor că Occidentul s-a cutremurat. Încă de când se îngemăna lumina cu întunericul, prin localităţile occidentale s-a auzit un duduit sacadat de motoare. Ar fi putut părea normal, dar se auzea de pretutindeni.

„Ce-i asta?” - îşi întrebă Hans părinţii.
„Ce se-aude?” - se trezi Matilde somnoroasă întrebându-şi soţul.
„Juan, tu auzi motoarele acelea de-afară?” - întrebă Alejandra soţul somnoros.

Mâine va fi ca ieri

„Ţările bogate, şi din ele un mic grup de bogaţi, au acumulat anual zeci şi zeci de miliarde de dolari din ţările în curs de dezvoltare. Este o situaţie care nu poate să continue mai departe. Aşa se prezintă lumea spre care unii domni ne îndeamnă să revenim: a inechităţii, a jafului, a asupririi. Am cunoscut-o sute de ani şi o sută de ani sub capitalism. De aceea am declarat că pentru noi a apus întotdeauna o asemenea cale.”(vezi primul link pt. video)

Scamatoria cursului

O chestiune pe care omul de rând n-o înţelege este aceea că lovitura de stat pe care PPE a pus-o pe tapet în România nu are doar o miză în zona puterii, ci şi în ceea ce priveşte averea omului de rând. Ceea ce vă spun azi are rădăcini încă din perioada lui Năstase, mai precis în negocierile de aderare a României la UE.

Ţara care nu mai există

A fost nevoie de un beţiv prost ca Orban pentru ca lucrurile să capete înţeles chiar şi pentru cei mai puţini la creier dintre mioritici. Gângurind pe un ton de beţiv sfătos, într-o engleză aproximativă în care acordul şi timpul erau scoase în afara legii, premierul nostru de carton a spus cu subiect şi predicat că dărâmarea Guvernului PSD a fost o operaţiune menită a asigura majoritatea PPE în Comisia Europeană.

Iluziile democraţiei

Înainte de a înjura vă rog să vă gândiţi bine. Tot circul pe care l-am trăit în ultimii treizeci de ani a culminat cu evenimentele de aseară. Un retardat care refuză o confruntare directă cu contracandidata sa urmează să fie ales preşedinte. Un retardat care, pentru a para momentul jenant în care se află, îşi organizează o chermeză mediatică jalnică unde nişte servitori îi pun întrebări atât de facile încât şi-un copil ar putea „trece peste moment”. Un prostovan care abia articulează bine, un sec, fără capacitatea de a raţiona, repetând ca un robot slogane golite de sens, iată actualul şi viitorul preşedinte al României. N-o simţiţi ca pe un afront personal? Nu vă simţiţi jigniţi de aşa o situaţie?

Externalizarea puterii

Statutul de semi-autonomie avut de Principatele Române a fost multă vreme pentru turci una dintre cele mai eficiente metode de a împăca şi capra şi varza. De multe ori turcii se amestecau în alegerea domnitorului şi reuşeau să înscăuneze un domnitor-telecomandă care devenea chezaşul plăţii birului. Ştiau ei ce ştiau: domnitorul local vorbea pe limba localnicilor, avea aceleaşi apucături ca şi aceştia şi ştia cum să pună problema când era vorba de biruri. În general sistemul le-a funcţionat, dar aveau şi probleme. Se mai nimerea câte un domnitor vertical care constata că birul e prea mare şi se revolta. Uneori câştiga, alteori o sfârşea tragic. Indiferent de rezultat, în general birurile scădeau. Pentru ca apoi să urce treptat.

Alegeri

Rezultatele numărării(*) arată suspect de egal cu cât aveam la ora 12(rezultate compilate de mine din mai multe surse). Iohannis 37.3%(37% la ora 12), Dăncilă 22.9%(26% la ora 12), Barna 14.4%(14%), iar Diaconu 9%(8% la ora 12).

Pentru Iohannis e un eşec fără doar şi poate. Faţă de toate sondajele în care era dat cu peste 40%, căderea e cât se poate de clară. Şi e normal să fie aşa deoarece se află la capătul unui mandat în care n-a făcut nimic.

Cu oiştea-n gard

Atacul speculativ asupra leului este unul dintre episoadele extrem de ciudate ale perioadei postdecembriste. O să vă readuc aminte contextul de-atunci şi-apoi vom detalia puţin pentru a înţelege fenomenul.

Anul de graţie 2008. Băncile internaţionale erau varză, circuitele financiare se scurtcircuitaseră, iar climatul de neîncredere se instalase pretutindeni. În martie 2008 se produsese colapsul Bear Sterns. Pe 15 septembrie ştirea că Lehman Brothers a picat a venit ca un fulger. Se intra în cea mai crâncenă perioadă a crizei financiare. Pentru a face faţă tsunami-ului, Băncile Centrale ale lumii au lucrat perfect sincronizat, peticind cu mare greutate un sistem financiar falit în esenţa sa.

Găuri pesediste

Nici nu s-a instalat bine nea Ludo la Palatul Victoria, că, împreună cu finul finanţist Cîţu, a constatat că lipsesc vreo 8 miliarde de la Ministerul de Finanţe. Sincer să fiu, eram chiar emoţionat. Trecuseră mai mult de trei selfie-uri şi Cîţu încă nu băgase nimic legat de „odioasa moştenire”. Dar, după cum s-a văzut, aducerea unui finanţist atât de competent la Finanţe are avantaje incontestabile: lumea SF n-a fost nicicând mai aproape de noi. Celor care credeau că Cîţu s-a lăsat furat de vraja selfie-ului şi-au luat-o grav peste bot. Staţi, fraţilor, liniştiţi că Cîţu ştie cu ele. Aşa cum a prezis de trei ani încoace dezastre economice demne de vremea Armagedonului, iată că omul a luat-o vârtos în mână şi-a dezvăluit prima gaură: 8 melearde lipsă la Finanţe. Atât de abruptă a fost investigaţia încât onoarea prezentării descoperirii cîţiene i-a revenit însuşi Plăvanului care, cu privirea-i de viţel la poarta nouă şi vocea-i de „făptură umană cu testiculele raşchetate” ne-a spus că e na-soa-lă!

Unde e ţara şi unde sunteţi voi?

O păsărică îmi şopteşte despre existenţa unei generoase pungi de gaze în zona Sânnicolau Mare-Deszk. Chestiune despre despre care ştiu atât românii cât şi ungurii. Din câte ştiam noi, prin Banat s-au căutat ceva gaze de şist, dar fără mare succes. Şi cu îngrijorarea teribilă a localnicilor. Despre existenţa unui zăcământ clasic de anvergură n-a vorbit nimeni nimic la nivel oficial.

Bate un vânt

Să vă spun o chestie interesantă. Mai mult de jumătate dintre multinaţionalele prezente în România au planuri de mutare în alte zări a unor departamente care funcţionează aici. Motivul nu ţine de „proasta de Dăncilă” şi nici de „ciuma roşie”, ci de oportunităţi mult mai ieftine şi mai stabile în zona asiatică.

Chestiunea se vedea cu ochiul liber întrucât s-a cam pus batista pe ţambalul angajărilor. În timp ce unii încă întocmesc planuri serioase de restructurare, alţii chiar au început să dea afară. Nu-ţi trebuie multă minte să observi asta. Doar să compari oferta de joburi existentă în urmă cu un an faţă de cea de-acum.

Chile - o tragedie care nu se va termina niciodată

În anul 1970, în fruntea Republicii Chile ajunge preşedinte Salvador Allende. Era o perioadă romantică pentru republica sud-americană căreia comuniştii sosiţi democratic la putere îi promiteau un viitor de aur. Măsurile loate şochează toată lumea. „La vía chilena al socialismo”, programul economic al lui Allende, era unul pur comunist care viza, în paralel cu majorările salariale ale muncitorilor şi pensionarilor, un val de naţionalizări în industrie(minele de cupru), sistem bancar şi agricultură. Au loc îmbunătăţiri substanţiale ale sistemului de sănătate, iar învăţământul prinde aripi prin intermediul unui program consistent de şcolarizare. În general, regimul lui Allende a avut o publicitate externă favorabilă, beneficiind de imaginea unor personalităţi de prin rang, precum poetul Pablo Neruda care a servit ca ambasador al ţării în Franţa.

Popor şi populaţie

Sunt oameni pe care-i simţi aproape instantaneu că sunt români şi în care ştii că poţi avea încredere. Oameni care respiră româneşte într-un mod atât de natural, fără pic de falsitate şi fără a încerca să amplifice cumva acest lucru. Îi găseşti pe unde te aştepţi mai puţin, atât pe vârful unui multe cu turma de oi cât şi la conducerea unei companii sofisticate. Adevăraţii români sunt distribuiţi uniform pe toată suprafaţa acestei ţări. Şi, repet, absolut totul e natural în comportamentul lor, fără urmă de falsitate sau îngâmfare. Aceşti oameni formează ceea ce numesc eu poporul român.

Cum va distruge tandemul Iohannis-Orban sistemul de pensii

Ca să înţelegem ticăloşia şi amatorismul jupânilor butonari care au obţinut ilegal controlul ţării nu avem nevoie de documente clasificate sau de studii aprofundate. E necesar să trecem doar de declaraţiile sforăitoare ale influencerilor prostovani şi să citim „pas cu pas” ceea ce propun cei doi „tragicomici” ai politicii noastre, anume beţivul Orban şi prostovanul nostru naţional, Plăvanul. Cu alte cuvinte, lucrăm cu materialul clientului, nu cu ipoteze sau alte artificii.

Şi tu, Barna?

Mulţi suferă de orbul găinii în ceea ce-l priveşte pe Barna, limitându-se la „perversa de pe Târgul Ocna” pe care-a încasat-o de la Plăvan. Într-adevăr, bastârca pe care şi-a luat-o e una dură însă, ceea ce nu se vede e că ea nu are atâta legătură cu Plăvanul sau cu PNL.

Toţi analiştii mai mult sau mai puţin politici se limitează la chestiunea de suprafaţă, anume că Plăvanul i-a tras-o lui Barna. Şi, spun ei, a făcut-o pentru a-i tăia aripile useristului astfel încât acesta să nu intre în turul 2, unde l-ar fi încurcat teribil. E o judecată falsă. În orice scenariu, Barna nu intră în turul 2. Chiar dacă s-ar retrage Veorica, locul ei ar fi luat nu de Barna, ci de Diaconu! Ceea ce s-a întâmplat la europarlamentare e o excepţie generată de o supra-umflare a unei formaţiuni fantomatice. Chestie la care se pricep de minune „serviciurile”.

Trump şi de la capăt

Lupta care se dă la Washington e una crâncenă. Pe de o parte, beneficiind de o campanie media isteroidă, democraţii încearcă să-l suspende pe Trump. Nu zic că n-ar fi posibil, mai ales în condiţiile în care în joc a intrat întreg statul subteran american. Numai că, într-o asemenea situaţie, consecinţele ar putea fi mult mai violente.

De partea cealaltă, Trump şi apropiaţii săi strâng dovezi împotriva statului subteran american. Aici e vorba de o mare parte a CIA, de foştii săi şefi şi de o groază de agenţi şi analişti ai instituţiei. Avantajul lui Trump e dat de faptul că, într-o oarecare măsură Justiţia americană e independentă. Când un judecător e pus în faţa probelor irefutabile trebuie să dea decizia corectă. Nu-i ca la noi unde mult prea mulţi sunt tentaţi să-şi vândă sufletul pentru postul călduţ pe care-l ocupă cu ajutorul „băeţilor din serviciuri”.

Ecuaţia siriană

Mai nimeni nu înţelege ce se întâmplă în Siria. Trump vine cu o retorică ieftină, turcii îşi văd de treabă în timp ce toată lumea se uită cu perplexitate într-o zonă din care nu se mai înţelege nimic. Aparent doar. În realitate treburile sunt cât se poate de simple.

Facts

1

PIB-ul României a crescut cu 35% de când „Ciuma Roşie” a preluat guvernarea de la de la „Guvernul meu”, recte Cioloş. Care „Guvern al meu” reuşise în doar un an să producă ţării un dezastru de proporţii: creşterea deficitului bugetar, scăderea drastică a colectărilor de taxe şi impozite, blocarea economiei, ştrangularea absorbţiei de fonduri etc.

Marea Mafie

Când Plăvanul a fost chemat la Casa Albă aşa cum chemi chelnerul la cazino, Trump i-a trasat nişte sarcini legate de afacerile de corupţie ale lui Biden, zis şi Prostovanul. Acum, prin prisma renumelui lui Biden de posesor al unui creier deficient, ar trebui să vă daţi seama că, între el şi Plăvan n-are cum să nu se dezvolte o relaţie nativă de simpatie. Doar sunt pe aceeaşi baricadă a IQ-ului insuficient. Însă asta nu e singura poveste sulfuroasă.

Biciul fermecat

În urmă cu vreo doi ani(sper să nu mă înşele memoria) spuneam că producătorii de telefoane mobile din China nu se mai uită la marile nume din industrie, precum Samsung sau Apple, ci concurează doar între ei. N-o să vă spun ce-a fost la gura criticilor mei, doar mă legam de monştrii sacri pieţelor. Cum pot să spun ceva de Samsung, care Samsung e liderul absolut?

Iată că a venit momentul adevărului. Samsung şi-a închis ultima fabrică de telefoane pe care-o mai avea în China, cea din Huizhou. Cota de piaţă a companiei coreene pe piaţa din China a scăzut de la 20% - cât avea în vremurile bune - la sub 1% în prezent. Vedetele pieţei chinezeşti se numesc Huawei(36%), vivo(19%), Oppo(18%), Xiaomi(12%), etc. Samsung nu mai există! Iar Apple vine abia după cei enumeraţi, cu o cotă de doar 6%, în scădere drastică.

Mlaştina

Dacă m-ar pune cineva fi să caut un indicator relevant pentru starea unei naţiuni nu m-aş uita la indicatori palpabili gen PIB sau la alţii ideatici precum „Fericirea Internă Brută” din Bhutan. M-aş opri la un indicator greu măsurabil, dar esenţial şi foarte uşor de perceput de la nivelul străzii. N-o să vă întind curiozitatea la maxim şi-o să vă spun încă de acum cum se numeşte acest indicator: „gradul de degenerare” sau, prescurtat, GD.

Din însăşi denumirea sa ne putem da seama că e greu măsurabil. Teoretic ar trebui să iei un eşantion reprezentativ de populaţie şi, pe baza acestuia, să stabileşti ce procent de indivizi degeneraţi ai. Teoretic spun, deoarece practic ar fi mult mai dificil întrucât ai avea probleme serioase în ceea ce priveşte construirea eşantionului. Dincolo de eşantion, probabil vă gândiţi la greutatea de identificare a degeneratului. Cum faci să introduci pe cineva în această categorie? La prima vedere pare greu, dar e mai simplu decât vă imaginaţi.

Există o metodologie nu doar clară, dar şi simplă de definire a imbecilului. Totul e descris într-o carte pe care o citeşti în aproximativ douăzeci de minute: „Legile fundamentale ale imbecilităţii umane” a lui Carlo M. Cippola. Celebrul profesor de istorie a economiei a reuşit ca, în doar câteva pagini, să „separe apele” într-un mod remarcabil. Dacă n-aţi citit-o, daţi fuga la librărie sau furaţi-o de unde apucaţi întrucât e revelatoare. Pe scurt, Cippola formulează cinci legi ale imbecilităţii, după cum urmează:

1. Omul subestimează numărul imbecililor care-l înconjoară.
2. Probabilitatea ca un om să fie prost nu depinde de alte calităţi ale sale.
3. Prostul – este acea persoană a cărei acţiune produce pierderi altor oameni şi lui însuşi inclusiv.
4. Deștepții mereu subestimează potențialul distructiv al proștilor.

Legea nr. 3 dă împarte oamenii în patru categorii: naivii(N) - cei care acţionează în defavoarea lor, dar aduc beneficii altora,  deştepţii(D) - cei care acţionează atât în favoarea lor cât şi a celorlalţi, infractorii(I) - cei care acţionează în favoarea lor, dar în defavoarea celorlalţi şi proştii(P), cei care acţionează atât în defavoarea lor cât şi a celorlalţi. 

Cu acest bagaj teoretic la teşcherea, ne dăm seama limpede că identificarea degeneraţilor e mai simplă decât ne-am imagina. Simplitatea metodei însă, în mod paradoxal, face aproape imposibil de calculat la modul riguros procentul de degeneraţi dintr-un eşantion deoarece ar fi nevoie să observi o perioadă de timp fiecare individ în parte pentru a-l putea include în una dintre cele patru categorii. Însă, la fel de adevărat este că, la nivel de grup, GD e simplu de perceput. Îţi poţi da seama rapid dacă un grup de oameni are un grad de degenerare mai mare decât un alt grup. La fel stau lucrurile şi la nivelul naţiunilor: amestecându-te printre oamenii simpli, îţi poţi da seama cam care e gradul de degenerare al acelei naţiuni fără a sta să faci calcule complicate. 

De cele mai multe ori, gradul de degenerare al unei naţiuni se poate determina din studierea conducătorilor împinşi în faţă de acea naţiune. Trump, Macron, Merkel sunt răspunsuri depline în ceea ce priveşte gradul de degenerare al naţiunilor pe care le conduc. E limpede că gradul de degenerare e mare atunci când alegi un prost, un infractor sau un naiv deoarece ştii sigur că-ţi faci un rău iremediabil prin această alegere. 

Să luăm acum cazul nostru. Nu doar că suntem conduşi de-un prost suprem - Plăvanul, dar la fiecare nivel iese în frunte un alt prost. Indiferent că ne place sau nu, realitatea tragică în care ne scufundăm e că pe ăştia noi i-am adus la putere, astfel încât e de-a dreptul banal de constatat că gradul de degenerare al naţiunii e unul înfiorător de mare. 

Sondajele dau un procent covârşitor, de peste 40% în favoarea Plăvanului. Înţelegeţi ce spun? Peste 40% îl preferă pe Plăvan, în ciuda dovezilor irefutabile de prostie şi ticăloşie. Alţi 12%-14% o au în preferinţe pe Veorica şi un număr similar pe Barna. În cazul votanţilor de „Veorica” ne e limpede cum stă treaba, dar, totuşi, cât de prostovan trebuie să fii ca să-l votezi pe Barna? Privind cu un ochi la lista de candidaţi şi cu celălalt la preferinţele electoratului ne rezultă că doar un procent de aproximativ 20% din populaţie e nedegenerată. Chiar şi acest procent ar putea fi mult mai mic de-atât, doar Legea 1 ne spune limpede că, în general, suntem tentaţi să subestimăm numărul imbecililor.

Acestea fiind zise, vă întreb sincer: ce mai e de făcut? Cu un asemenea procent covârşitor de degeneraţi, naţiunea e realmente paralizată. Practic nu mai avem nicio şansă. N-am avut noi şanse în Interbelic, atunci când a ieşit la lumină o generaţie sclipitoare de tineri. Cum am putea avea acum, când suntem copleşiţi de degenerare? Credeţi că mai avem vreo cale de ieşire? Eu unul sunt sceptic şi mă gândesc că doar soluţiile extreme ne-ar mai putea salva. Ştiu că aşa gândesc doar oamenii dezarmaţi, care se simt neputincioşi. 

Dincolo de scenarii şi gânduri, cred totuşi că e util să înţelegem cam care e raportul de forţe. Şi, mai mult, odată ce-am înţeles, pasul următor e acela de a-i căuta pe cei care nu-s imbecili şi a încerca să-i uneşti cumva într-o comunitate. Comunitatea non degeneraţilor, aceasta cred că e singura cale de salvare la care ne mai putem gândi. Chiar dacă e mică, cel puţin îi poate oferi fiecăruia dintre cei care mai sunt normali în ţara asta anormală un minim suport. Altfel, în cazul în care ne vom complace în continuare în actuala stare de fapt, mai devreme sau mai târziu vom fi înghiţiţi de mlaştină. Gândiţi-vă bine la asta!

Bani murdari

Iqbal Khan, un private banker care intenţiona să plece de la Credit Suisse, s-a trezit că face obiectul unei filări. Aflându-se în centrul Zurich-ului cu sotia sa, şi-a dat seama că e urmărit insistent de o maşină. A frânat, a reuşit să ia câteva instantanee cu urmăritorii săi şi s-a plâns poliţiei.

REPOrtarea mizeriei

De o bună bucată de vreme FED-ul inundă piaţa cu lichiditate prin operaţiuni repo overnight, al căror volum a crescut de la 75 mld$ la 100 mld$. De asemenea, facilităţile la două săptămâni şi-au dublat volumele, de la 30 mld$ la 60 mld$. Toată lumea saltă din umeri în faţa acestor cifre seci şi nu înţelege de ce intervine FED-ul în piaţă.

Poporul nostru şi statul altora

O să vă spun un lucru care mă ruşinează, dar pe care trebuie să-l spun. În cazul în care ar fi reuşit să strângă semnăturile necesare candidaturii, eu n-aş fi votat cu Liviu Pleşoianu. Aş fi făcut acelaşi lucru pe care îl voi face, adică să stau acasă pentru a nu mai lua încă odată ţeapa unei curse în care candidează doar iepuri ai unei puteri ticăloase din umbră.

Înţelegând lumea aşa cum e

Sunt mult prea mulţi cei scandalizaţi de episodul „Ciorduţa” din COREPER. Episodul de la începutul anului, în care o mână nevăzută o mâna pe sinistra noastră „reprezentată” spre o funcţie cheie a Uniunii Europene, se acutizează de la o zi la alta. Totul în ciuda celor peste 70 de dosare penale pe care - spun unele surse - le are deschise la SIIJ. Care 70 de dosare, oameni buni? N-aţi auzit că se caută închiderea Secţiei pentru Investigarea Infracţiunilor în Justiţie? Şi asta cu despletita în văzul lumii, după ce a făcut vizită de „introspecţie şi spiritualizare” în SUA.

Suspendarea ţării

Mă uit la rahatul ăsta de Plăvan, mai precis la modul înfiorător în care minte. Stilul în care a ieşit pentru a spune că CCR o obligă pe Veorica să-şi valideze guvernul în Parlament e de-a dreptul halucinant pentru un om care are toate ţiglele pe casă. În mod normal ar trebui să i se răspundă imperativ: „Nu, boule, CCR îţi spune ţie că eşti un imbecil care trebuie să valideze numirile înaintate de Veorica. Atât şi nimic mai mult!”

Ar fi o iluzie să credem că prostul naţional a făcut-o din neştiinţă. De mult prea mult timp, acest oligofren refuză să respecte Constituţia. E un şir de mişcări deliberate pe care e pus să le facă pentru a stabili precedente periculoase. Ce face el acum e pregătirea pentru ceva monstruos, pentru un preşedinte care să poată ieşi din constrângerile constituţionale. Ca să înţelegeţi asta trebuie să începem ceva mai din spate, de la ticălosul său predecesor.

România foii de parcurs

Încă de la Revoluţie, dacă nu cumva chiar înaintea ei, românii sunt subiectul şi obiectul foilor de parcurs. Când un deştept spunea că industria noastră e un morman de fier vechi, de niciunde a ieşit o foaie de parcurs care prevedea mutarea fierului vechi acolo unde-i e locul: la topitorie, adică la reciclare.  Aşa s-au cumpărat perle ale industriei cu copleşitoarea sumă de 1 dolar şi tot la fel băieţii veseli, dacă nu s-au îmbogăţit din menţinerea întreprinderii, tot şi-au permis o vilă neam prost şi-o maşină de bivol din vânzarea fierului vechi. Şi-apoi, că tot au rămas cu terenul, au mai pus-o de-o pomană vânzându-l şmecherilor care l-au transformat în parc comercial sau rezidenţial.

Ceva mai târziu s-a constatat cu amărăciune că România nu-i în rândul ţărilor civilizate din cauză că n-ar avea datorii. Într-adevăr, odiosul dictator călcase grav strâmb întrucât făcuse netrebnicia de a tăia birul către marea finanţă. De-aia a fost şi pedepsit cu mitralierea. Aşa ceva nu poate rămâne nepedepsit, întrucât sclavii s-ar putea trezi din prostia care-i caracterizează. Şi, constatându-se deficienţele grave de democraţie s-a mai făcut o foaie de parcurs. Foaie de parcurs care-a fost pusă impecabil pe tapet de către „binefăcătorii” ţării. Dintr-o dată ne-am pus la datoria publică 20 de miliarde, apoi 40 şi-acum 60. Aşa, din 20 în 20 de miliarde am intrat şi noi în rândul lumii.

Ne-am mai trezit şi că aveam prea multe păduri, deh, odioasa moştenire. Şi ticăloşii ăia de ţărani tâmplari care făceau case sau mobilier nu erau capabili să exploateze optimizat „bogăţiili ţărişoarii”. Aşa s-a mai pus de-o foaie de parcurs şi-am adus drujbari profesionişti din Austria care-au instalat fabrici performante. Ce să mai spun, investiţie, taicule! Iar treaba se vede c-a fost făcută temeinic, „pas cu pas” cum ar spune prostul naţiunii. Când mergi pe munte parc-ai traversa o perpetuă chelie a Spânului. Nu mai vezi neam de copac, ursul se plânge că nu mai are pe unde să se ascundă, iar cumătra vulpe mai are puţin şi-o să ceară azil prin parcurile oraşelor. Când nu mai e pădure, chiar dacă eşti animal, trebuie să improvizezi. Mai un tomberon, mai un gard viu, ceva acolo care doar să semene a pădure şi să nu încalce prevederile agreate. Doar scrie la foaia de parcurs: „fără păduri că ie în pericol să ieie fuoc”.

De ani buni de zile ne tot batem însă cu o spinoasă foaie de parcurs: „justiţea” - cum i-ar spune oligofrenul nostru cel de toate zilele. „Justiţea” asta nu trebuie confundată cu Justiţia deoarece nu are nicio legătură. De creionat a creionat-o impecabil ticălosul de băsescu, individul care pentru încă o ciozvârtă de putere ar fi dat-o şi pe mă-sa lu' Scaraoţchi. Doar îi făcuse necrologul bietei femei cu mult înainte de a se prăpădi. Mă rog, să nu divagăm! „Justiţea” asta de rahat a avut doar un singur scop: acela de a face facilă prăduirea ţării de către ticăloşii din afară. Treaba a funcţionat ca unsă atâta timp cât la butoane s-au aflat tartorii iniţiali ai sistemului: Coldea, Maior, Koveşi s.a.m.d. Cu alte cuvinte, foaia de parcurs a fost implementată ca la carte. 

Însă treaba s-a fâsâit teribil când, de nicăieri, a apărut un Dracnea care n-a mai vrut să asculte sfaturile binefăcătorilor. Şi care, teroare, frăţioare!, a ridicat chiar problema răspunderii magistraţilor. Păi cum te-ai simţi tu ca după viaţă de belfereală în ticăloşie să-ţi fie ameninţată pensia de sute de milioane lunar pentru o amărâtă de spoliere a ţării? Prost, desigur! Doar că spoliatorii ţării din „justiţea” implementată de băsexu nu sunt singuri pe lume! Mai un licurici, mai o ambasadă, mai o comiţiune, mai un oengeu. Şi uite-aşa, ambasadă cu ambasadă, oengeu cu oengeu şi ticăloşie cu ticăloşie, reuşiră să-l bage pe Dracnea la bulău, s-o împingă pe Ana Gură-Mare la Justiţe şi să pună lucrurile pe tapet.

Nici n-a respirat bine-n front Veorica în tentativa de schimbare a fătucii despletite, că după tiparul „sfrrr, p-aci ţi-e drumul!”, păsărica zbură la licurici în vizită de luat lumină de la furtun. Şi, ce să vezi, iat-o pe Birchall a noastră, voioasă ca o rândunică, aruncând cu căcat în plin CSM la adresa SIIJ. Care cică e nasolă din cauză că aşa a zis GRECO. Păi e logic să zică aşa GRECO, doar e vârful ticăloşiei coloniale. Mă uitam ieri la televizor unde un tiriplici politic, unu' Stroe de la PNL, spunea de pe vârful dinţilor lui proaspăt puşi cum că „organismele astea nu fac altceva decât să ne ajute”. Să mori tu, rahatule, c-aşa e? Sau o spui doar ca să faci rost de bani să-ţi înlocuieşti dentiţia cariată de la atâta mâncat de căcat?

Când e ceva de implementat în colonia de proşti, nu se mai face aşa cum o făcea sultanul pe vremuri. Nu mai chemi domnitorul să-i spui pe un ton imperativ: „faceţi aşa c-aţi belit-o!”. E rudimentar. Treaba se face acum elegant, cu foaia de parcurs. Foaie despre care Lia Savonea o tot întreba pe ministresa despletită, iar asta o dădea din colţ în colţ de parcă era Cicciolina în filmele ei de tinereţe în care, indiferent unde se ducea, se mai înfigea în câte-un ştromeleag. Sau ca duduia care-a călcat strâmb şi care, plângând de frică în faţa lu' tac'su, îi spune printre suspine că are impresia că e „aproape gravidă”.

Ce să mai înţelegem noi din toată tărăşenia? Doar ceea ce s-a întâmplat: după ce-a mers la licurici ca să se-nfigă-n lumină, duduia noastră ne îmborţoşă cu o nouă „foae dă parurs”. În care nu se spune nici mai mult nici mai puţin decât: „marş înapoi 'raţi ai dreacu! Şi să vă văz fics cum ereaţi înainte!”. Păi voi chiar credeaţi şmenuria aia cu democraţia? Fără Koveşi reîntronizată la Deneau şi fără alte cadre de nădejde din cercul de strigoi, cum altfel o să se mai ducă ţara asta-n groapa de gunoi a istoriei?

V-a venit mintea la cap? Nu de alta, dar e pe drum o nouă foaie de parcurs conform căreia, pentru economie, fiecare trebuie să-şi sape groapa singur. Şi să muncească toată viaţa ca să-şi poată plăti glonţu-n ceafă. C-aşa e în capitalism, cu performanţă!

Despre noi

Astăzi o să vă vorbesc într-un context mai larg, continuând cumva discuţia despre istorie pe care am început-o cu câteva săptămâni în urmă. Când am început să vă dezvălui faţa reală a „marilor personalităţi” ale secolului XX românesc ştiam că voi şoca. Ştiam că îmi voi lua înjurături. Era normal, doar oamenii au fost crescuţi încă de mici cu anumite şabloane. Atunci când îi arăţi cuiva o realitate care suceşte cu 180 de grade tot ceea ce ştia el, te poţi aştepta inclusiv la reacţii violente deoarece ceea ce faci este să atentezi împotriva unuia sau mai multora dintre pilonii săi mentali. Cealaltă parte vede iniţiativa ta ca pe o agresiune, cu toate că nu-i nici vorbă de aşa ceva. 

Visul

Se făcea că mergeam pe autostradă şi aveam o nelinişte. Nu ştiu de unde venea, dar era prezentă acolo. Autostrada nici mai liberă şi nici mai ocupată ca de obicei. Şi-atunci realizez sursa temerii mele. Conştientizez că sunt ameninţat de un oligofren gigantic, unul care aşteaptă de pe marginea drumului să mă atace. Cât timp sunt în maşină n-are ce să mi se întâmple, gândesc eu căutând să fiu cât mai atent. Şi-atunci realizez că, de fapt, oligofrenul care mă atacă îmi captează gândurile şi mă face neatent la scopul meu. Brusc, în faţă, îmi apare o maşină care păruse să intre de pe un drum lateral fără să se asigure. Uff, gândesc, iată cum era s-o fac lată. Îmi scapă privirea pe marginea străzii şi oligofrenul gigantic era acolo zâmbindu-mi sfidător. Probabil ştia ce-mi făcuse.

Despre economie şi viaţă

Tot aud prin spaţiul public o grămadă de aberaţii. Ba că X distruge economia, ba că Y o afectează, ba că măsura Z e o măsură anti-economică. Cunoaşteţi această retorică, sunt sigur. Menţionez că nu mă interesează cine şi ce spune, ci doar faptul că şablonul cu „economia care suferă” există pe întreg eşichierul politic.

Puţină istorie reală cu un personaj care stă la pândă

Pentru că tot mă fac retardaţii prorus, prochinez, comunist, stalinist sau mai ştiu eu ce, astăzi vă voi spune o poveste aproape în acelaşi mod în care mi-a spus-o un spion de-al licuriciului. Un individ tras pe dreapta de sistem, care se încăpăţânează ca de vreo trei-patru decenii să le transmită retardaţilor din conducerea SUA semnale de alarmă şi previziuni care, ce să vezi?, chiar se îndeplinesc exact aşa cum le-a transmis.

Ecologism cu verdele de la dolar

Suntem în faţa unei crize majore, cu profunde implicaţii în absolut orice domeniu. De la săpătorii de şanţuri care, probabil, nu vor mai avea ce să sape şi până la „marii maeştri” ai sistemului care-şi văd pământul fugind de sub picioare, absolut toţi sunt ameninţaţi de criza care vine. Spun asta nu pentru a epata, ci pentru a vă atrage atenţia că găuroiul e atât de mare încât nici şeful lor suprem, cu toate legiunile sale lăsate libere, nu mai poate face mare lucru.

Fantasmele imobiliare şi iluzia banului infinit

Jyske Bank din Danemarca(a treia bancă din sistem) oferă credite ipotecare pe zece ani cu o dobândă de -0.5% p.a. Da, aţi citit bine şi nu e nicio greşeală! Banca respectivă te plăteşte ca să te împrumuţi, iar la sfârşitul perioadei suma plătită este inferioară sumei primite iniţial.

Oficialii băncii spun că acel minus din faţa dobânzii ar fi cârligul prin intermediul căruia ar vrea să prindă clienţii, iar în final şi-ar recupera banii din comisioanele pe care ar urma să le plătească acei clienţi. Un alt fel de-a da vrabia din mână pe cioara de pe gard. Chiar şi-n aceste condiţii e cel puţin imoral - din punct de vedere strict capitalist - să oferi dobânzi negative. Aruncă în aer orice teorie. Dar să nu ne aventurăm aiurea!

Revoluţia proştilor eroici

Am „senzorii” mei destul de bine implementaţi în societate pentru a observa că masa de prostovani a fost re-radicalizată. Dacă anul trecut era Dragnea, anul ăsta nu e nimeni, dar asta nu-i o problemă pentru a radicaliza masa ineptă. Ştiu, pentru un om cu un minim simţ al realităţii, a te radicaliza „la comandă” e un nonsens. Nu însă şi pentru dobitoacele de laborator care-şi toacă minţile precare sclavagind pe la te miri cine şi având impresia că răstoarnă planeta cu deşteptăciunea lor.

Noua veche fentă sau cum se instrumentează revoluţia proştilor

Primesc până la 100 de cereri de prietenie pe zi. Dau de curiozitate pe unele şi constat că absolut toate sunt identice: două-trei pozuţe, o poză de profil abstractă şi-atât. Put de la o poştă a fake-account. La fel stau treburile şi cu comentariile/reacţiile la articolele mele. Mă trezesc cu câte o şarjă de câţiva comentaci care mă înjură şi-şi dau like unul celuilalt. Sau câte unul care se lipeşte ca râia şi se-apucă să comenteze fiecare articol din ultimele zece zile. Bagă câte-o injurie, strecoară câte-un invectiv pentru a rămâne acolo.

Caracal şi Deveselu

Se induce o fobie naţională prin „blocarea” întregii cazarme media pe subiectul criminalului din Caracal. Tuturor le e frică de prezumtivii pedofili care-ar putea apărea de niciunde, toţi oamenii discută despre criminali, crime s.a.m.d. Aş fi considerat-o o întâmplare dacă nu mi-ar fi rămas prin cotloanele memoriei amintiri fragmentate despre „blocări” similare ale media din diverse alte părţi ale lumii. Blocări care au indus o teamă bolnăvicioasă în societate, un sindrom care-i face pe oameni să se uite cu teamă la fiecare pas pe care-l fac, să-şi baricadeze copiii în spatele uşilor consolidate, mulţumind proniei că există consolele de jocuri şi nesfârşitele naraţiuni produse de social media.

În cinci ani

În cinci ani banii tăi nu vor mai exista în formă fizică. TTotul va fi electronic, iar impozitele, taxele sau celelalte obligaţii se vor reţine la sursă aproape în totalitate. Vei vedea cum banii îţi tranzitează portofelul, dar îţi va fi imposibil să-i opreşti. Banii aceia pe care-i vei folosi nu vor fi banii ţării tale sau ai comunităţii tale, ci nişte creaţii absolut impersonale aparţinând unor entităţi abstracte cărora le vei plăti inclusiv taxa pentru utilizarea banului. Asta, în ciuda faptului că va exista o lege care îţi va interzice să foloseşti orice alt instrument pentru schimburile pe care le faci. Trocul va fi scos în afara legii, la fel ca orice alt schimb care nu are ca oglindă portofelul tău electronic.

Absolut tot ceea ce deţii îţi va fi înregistrat în acel portofel. Doar pe baza acelor date vei putea să-ţi asiguri bunurile şi absolut tot ceea ce nu se vede acolo nu va fi al tău.

În cinci ani cel care te va amenda pentru infracţiunile din trafic nu va fi poliţistul, ci propriul tău autoturism. Amenzile îţi vor fi afişate „live” în portofelul digital şi vei plăti pentru fiecare mică eroare din trafic. Vei avea în continuare dreptul de a contesta, dar nu vei câştiga niciodată deoarece nu vei avea temei de contestare. Şi, oricum, orice contestare nejustificată îţi va scădea ratingul, astfel încât te vei gândi de mai multe ori dacă are sens să începi o aventură juridică. Pentru a scăpa de haosul amenzilor şi de impozitele piperate vei avea posibilitatea să-ţi închiriezi serviciile unei maşini care se conduce singură. Asta însă nu te va scuti de riscul de a muri într-un accident generat de un comportament aberant al maşinii, un accident în care nu vei putea interveni.

În cinci ani portofelul tău va fi şi identitatea ta digitală, un stigmat de care nu vei mai avea cum să scapi. Te vei naşte cu un portofel, la fel cum acum, după naştere, ţi se alocă un CNP. Spre deosebire de actualul CNP, identitatea ta digitală va conţine absolut tot ceea ce faci, iar workeri AI vor decide ce-ai făcut bine şi ce nu pe baza unor norme vagi la care trebuie să te adaptezi. Vei avea surpriza să constaţi că, în ciuda faptului că n-ai încălcat nicio lege, la un moment dat workerii AI vor decide că undeva sau cândva în trecutul tău ai încălcat o regulă a prezentului şi, în consecinţă, scoringul tău va fi diminuat. 

În cinci ani se va generaliza justiţia automatizată. În loc de a te prezenta în faţa unui judecător, vei iniţia un proces din portofelul tău digital, iar de judecat te va judeca, cel puţin în primă instanţă, un program specializat dotat cu AI. Procesele vor fi aproape imposibil de escaladat la treapta superioară deoarece va fi unanim acceptat faptul că „maşina nu are cum să greşească”. Şi chiar dacă te vei adresa unei instanţe umane, aceasta va fi tributară ideii „general valabile” că e imposibil ca un program care e tobă de drept şi practică judiciară să dea greş.

În cinci ani atomizarea socială va atinge cote imposibil de imaginat la momentul actual. Inclusiv relaţiile intra-familiale - dacă va mai exista noţiunea de familie - vor fi intermediate de procese electronice şi cam fiecare om de pe Pământ va trăi în „lumea lui”. O cantitate enormă de timp se va petrece în realitatea virtuală care va deveni prima formă de interacţiune socială, intermediată de substanţe psihotrope care vor dezvolta dependenţa de mediul virtual.

În cinci ani vor apărea tehnologii de producere a copiilor care vor face ca procesul natural de naştere să devină o excepţie. Oricum, în aceste condiţii, serviciile publice de sănătate nu vor mai aloca fonduri pentru maternitate sau problemele generate de aceasta. Dacă vei vrea să ai un copil pe cale naturală va trebui să-ţi asumi acest risc. De la a treia generaţie de copii născuţi(produşi) artificial procesul va deveni ireversibil, iar naşterea naturală va fi imposibilă, astfel încât controlul populaţiei va deveni un fenomen legat de strategiile economice. Dacă vreţi să aprofundaţi procesul, citiţi „Minunata lume nouă”.

În cinci ani supravegherea în masă va fi atât de dezvoltată încât fiecare pas pe care-l faci va fi înregistrat pe cel puţin trei canale diferite. „Cerul” te va supraveghea la modul real deoarece tehnicile imagistice ale sateliţilor vor evolua astfel încât va fi detectată chiar şi o zgârietură care ţi-a apărut în plus faţă de ieri. Urmărirea din satelit a populaţiei - atât la nivel de masă cât şi la nivel de individ - va deveni atât de performantă încât va arunca în derizoriu actualele tehnologii bazate pe camere video montate la fiecare colţ de stradă sau pe urmărirea prin intermediul telefonului mobil. 

Probabil vă întrebaţi dacă, în asemenea condiţii, va mai exista necesitatea „marcării” numărului personal pe mâna dreaptă sau pe frunte. Da, veţi fi chip-aţi, iar asta nu se va face din cauză că tehnologia nu e suficient de matură pentru a vă identifica în orice condiţii, ci pentru a vă face conştienţi de urmărirea la care sunteţi supuşi. Şi, mai mult, pentru a vă face să vă simţiţi vinovaţi atunci când încercaţi să scăpaţi de „semn”. Oricum rezistenţa va fi inutilă deoarece canalele de identificare vor fi atât de dezvoltate şi redundante încât nu vei putea trece neobservat nici măcar „în confortul casei tale”.

Libertatea de mişcare va fi limitată şi controlată. Pentru orice deplasare va trebui să iei aprobare pe care-o vei primi(sau ţi se va refuza) prompt prin intermediul portofelului tău. Nu va mai exista puşcărie, ci ţi se va restrânge dreptul de mişcare. În cazul în care vei suferi o condamnare, pur şi simplu nu vei mai putea părăsi incinta casei tale.

Dreptul de mişcare va fi corelat cu scorul social. Spre exemplu, un scor social slab nu-ţi va mai permite să te bucuri de anumite destinaţii. Mai mult, în ciuda faptului că te afli în concediu, un anumit comportament te-ar putea trimite acasă fără drept de apel.

Cele enumerate mai sus sunt doar câteva elemente pe care le veţi simţi pe propria piele mai repede decât vă puteţi imagina. Pe baza acestora veţi putea „interpola” fiecare aspect al vieţii care vă aşteaptă. Pare înfricoşător? E abia începutul!

Pagini din istoria falsificată: ideologia naţionalistă

De ceva vreme insist în prezentarea paginilor falsificate ale istoriei. Unii mă înjură întrucât le dărâm idolii care le-au fost cimentaţi în minte de versiunile oficiale ale istoriei. Alţii mă acuză de interese ascunse. Din păcate, înaintaşi de-ai mei au fost victimele evenimentelor despre care vorbesc, iar acesta e şi motivul pentru care devin subiectiv. 

Astăzi o să încercăm să panoramăm. Şi, pentru a porni de undeva, o să ne fixăm începutul la formarea statului naţional. Cum ne-am format noi ca naţiune? Cum s-au format ceilalţi? Istoria oficială ne dă ca dată de pornire a aventurii române 24 ianuarie 1859. Actul unirii dintre Moldova şi Ţara Românească reprezintă finalizarea unor evenimente care-au tot influenţat societatea autohtonă: în interior revoluţiile de la 1821 şi cea de la 1848, iar în exterior Războiul Crimeei(1853-1856) finalizat cu un congres de pace la Paris. Chiar şi un neavenit cunoaşte că 1848 a fost anul european al revoluţiilor. Au fost acestea oare revoluţii stârnite de vreo necesitate? Evident nu! Ca şi în cazul Revoluţiei Franceze, evenimentele care vor marca secolul XIX vor fi bazate aproape în exclusivitate pe minciuni şi manipulări. Dacă Revoluţia Franceză a consemnat debutul generalizării în societate a minciunii şi manipulării, evenimentele secolului XIX permanentizează, întăresc această nouă realitate.

Pagini din istoria falsificată: Armand Călinescu

Istoria păstrează mereu o singură versiune care, de cele mai multe ori, e cea mai ticăloasă relatare a evenimentelor. Aşa cum e scrisă în cărţile oficiale, ea oferă o minciună uşor de înţeles şi îngurgitat de către noile generaţii care astfel cresc într-o realitate deformată, îşi însuşesc valori false şi-şi duc viaţa într-o negură perpetuă.

Astăzi vom vorbi despre un personaj dubios al istoriei, prezentat întotdeauna ca victimă, dar niciodată ca ceea ce era de fapt: Armand Călinescu. În 1928 e împins ca Prefect în Argeş odată cu venirea ţărăniştilor la putere. Treptat, urcă treptele puterii, astfel încât doi ani mai târziu îl găsim subsecretar de stat la Interne. Aici s-a remarcat modul categoric în care-şi executa adversarii politici. Individul îşi omora la propriu duşmanii prin intermediul jandarmilor din subordine. Aceste măsuri sunt calificate de istoria oficială drept „înăsprire a măsurilor împotriva dezordinilor sociale”.

Pagini din istoria falsificată:Marmorosh Blanc

Dacă te hrăneşti cu minciuni, n-ai nicio şansă pe lumea aceasta. În general, ticăloşii care falsifică istoria ştiu bine asta, de-aceea un nemernic precum Roller era o componentă importantă a regimului implementat după Război. Obsesia mea pentru istoria corectă vine dintr-o conştientizare a faptului că a-ţi cunoaşte istoria e nu doar o obligaţie, ci o necesitate. Rămânând cu minciunile, eşti precum peştele care înoată în vin: se îmbată de la alcool şi moare fericit.

Astăzi ne vom ocupa de o afacere pe cât de ticăloasă pe atât de ascunsă publicului. Iar motivele pentru care e atât de ascunsă ţine de „rima” care există între vremurile de-atunci şi cele de azi.

Terorismul cultural

Un producător agricol s-a lăudat la un post TV de nișă că a făcut vin tradițional, zdrobit numai de virgine. Spunea el că garantează prin certificatele de virginitate că respectivele fete sunt așa cum cere tradiția. De-aici s-a dărâmat cerul. Întreaga propagandă s-a aruncat peste bietul om. Cum de-a îndrăznit așa ceva? Cum de-a avut tupeul să vorbească despre virginitate? Și tot așa, un discurs absolut irațional, pe un ton urlat, demn de familia Miroiu. 

Să disecăm puțin întregul subiect. Așadar, ce-a făcut acel om? A dorit să ducă la îndeplinire o tradiție conform căreia vinul bun se face cu fete virgine. Ce-i aiurea în asta? Le-a ținut pe acele femei de la a avea acte sexuale, le-a băgat în vreo temniță obligându-le să nu care cumva să vadă bărbat? Nicidecum! Pur și simplu, a spus că are nevoie de niște virgine care să-l ajute să-și îndeplinească tradiția. Atât. Care-i motivul pentru care s-au răsucit toate aceste cadavre vii în mormântul societății corecte politic? Stau să mă gândesc, dacă vreun miliardar excentric ar fi spus că vrea să babardească o virgină și pune pe masă un milion de dolari ar mai fi urlat corecțeii noștri politici ceva? Evident nu. Sunt atâtea tinere care au făcut un act de mândrie din a-și scoate virginitatea la licitație. Împotriva ăstora de ce nu spuneți nimic, bă, miroilor penibili?

Pagini din istoria falsificată: Ion Antonescu

După Revoluție, niște înfierbântați la creier avansaseră ideea că ar fi bine ca în România să se instaureze pentru o perioadă de timp o dictatură militară pentru a da țării răgazul necesar refacerii. Culmea e că aberanta idee găsise numeroși adepți. Vă dați seama de ridicolul situației? Abia ieșit dintr-o dicatatură obsedantă să-ți dorești să te întorci la o altă dictatură, de data aceasta sub conducerea lui moș Teacă.

La fel de bine, tot în acea perioadă, rămâneam surprins de cotele amețitoare pe care le avea armata în rândul populației(fenomenul e valabil și azi). Ce făcuse să merite asta? În afara bătăliilor gradaților cu bateriile de vin, pur și simplu nu se întâmplase altceva. Mă rog, demnă de remarcat ar mai fi bulibășeala în urma cărora militarii ori s-au omorât unii pe alții, ori au omorât aberant oameni nevinovați în isteria pseudo-revoluționară. Mai mult, armata era total penetrată la vârf de KGB. Cu un ministru al apărării practic adus de acasă pentru a mânca rahat la KGB din miezul puterii, vă puteți da seama limpede cu ce caricatură aveam de-a face.

Pagini din istoria falsificată: Maniu

După ce m-am apucat să postez realitățile istorice s-au trezit unii și alții să-mi spună că nu-i OK ceea ce fac deoarece prea sună totul ca în anii 90. În primul rând, le-aș reaminti bravilor democrați de azi că ceea ce s-a scris în anii 90 a fost o pospăială ieșită din propaganda comunistă care ocolea cu grijă orice filiație între ticăloșii de dinainte și regimul comunist. În spatele fiecărei afirmații pe care-o fac se află fapte certe, demonstrabile și documentate. A ignora aceste evidențe demonstrează strict prostia celui care nu vrea să înțeleagă.

Pentru azi o să vă aduc în atenție țuțerul absolut, dar, în același timp, și ticălosul absolut: Iuliu Maniu. Câți nu ați fost emoționați de moartea sa? Câți nu ați fost cuprinși de milă atunci când vi s-au descris suferințele sale. Într-adevăr, nu-i bine să te numeri printre devianții care se bucură de suferința unui om, dar când analizezi faptele istorice e bine să înțelegi că, de cele mai multe ori și doar cu mici excepții, oamenii au parte în viață de ceea ce merită.

Pagini din istoria falsificată: Liberalii

După Revoluție ne-am trezit în țară cu toți binefăcătorii posibili. Valuri de șarlatani, golani de-ai periferiilor Occidentului sau mardeiași de prin cluburile mai cu ștaif s-au trezit cu sentimente adânci pentru „țărișoara eliberată”. Dacă sentimentele ar fi fost la fel de adânci ca și buzunarele, poate că s-ar fi găsit un punct comun, o bază de discuție. Numai că toate coatele goale ale Occidentului au venit aici precum înfometații la parastas: știau că se dă sau că, dacă nu se dă, oricum au coatele mai ascuțite și sunt mai obișnuiți să-și facă loc mai în față decât naivii din țară.

Așa au reapărut, în negurile Revoluției, Liberalii. În timp ce unii încă mai cădeau secerați pe străzi - din prostia și ticăloșia aparatului de partid, a armatei și-a securității - partidele istorice reveneau în forță, făcându-și loc cu coatele de parcă veniseră să distribuie bunăstare la kil. Liberalii, borfași mai cu ștaif, nu ținteau pulimea analfabetă - spre care se îndreptau cu țărăniștii - ci un alt tip de prostime, anume aia educată, cu ceva carte și foarte ușor de sucit gâtul. Mult timp s-a tot răspândit prin târgul acesta amărât care e România, cum că „dacă te duce capul te bagi la liberali”. Iaca unde se ajunsese, Partidul Liberal devenise pepiniera de elite a României. Ba, ca să fie circul și mai mare, existau întâlniri săptămânale între președintele de atunci al PNL, Radu Câmpeanu, și studenți. Te-apucă și râsul constatând cum un individ cam semi-agramat găsea resurse să strângă niște bolovani dornici de căpătuială facilă cărora, săptămânal, să le repete aceleași șabloane: cum că ei au făcut România Mare, cum că ei au modernizat țara, cum că ei sunt cu libertatea și alte și alte prostii.