De o bună bucată de vreme FED-ul inundă piaţa cu lichiditate prin operaţiuni repo overnight, al căror volum a crescut de la 75 mld$ la 100 mld$. De asemenea, facilităţile la două săptămâni şi-au dublat volumele, de la 30 mld$ la 60 mld$. Toată lumea saltă din umeri în faţa acestor cifre seci şi nu înţelege de ce intervine FED-ul în piaţă.
Creditele de acest tip sunt considerate sigure pe piaţă, întrucât garanţia colaterală pentru ele este formată din titluri de trezorerie sau MBS-uri emise de Fannie Mae şi Freddie Mac, active garantate integral de Guvernul Federal. OK, în aceste condiţii care e adevăratul motiv?
Socoteala e cât se poate de simplă. Suntem într-un scenariu pre-„Lehman Brothers & Bear Sterns”, mai precis într-o zonă în care percepţiile jucătorilor din piaţă spun că există entităţi riscante care nu mai sunt creditate în ciuda colateralului existent. În aceste condiţii, FED-ul intră ca salvator de ultimă linie, împrumutând respectivele entităţi pentru a reduce sentimentele negative şi suspiciunile pieţei.
Probabil vă întrebaţi care-s „negativii”. Aici doar o singură entitate pute de la o poştă, anume Deutsche Bank. Dar nu sunt singurii. Carnagiul de pe piaţa retail, picajul industriei auto, creditele crăpate din industria petrolului & gazului de şist, toate acestea formează o imensă grămadă de gunoi acumulată, al cărei vârf a ieşit la suprafaţă sub forma operaţiunilor repo ale FED-ului.
Nu uitaţi însă că aisbergul are cea mai mare a corpului sub apă, iar acolo sunt chestiuni grave, mizerii gata să inunde din nou piaţa cu rahat. Între altele, în arhivele şi prin conturile „uitate” ale băncilor stau frumos împachetate cutii cu rahatul fostei crize, care ar fi trebuit duse de mult la epurat, dar care au fost lăsate acolo în păstrare pentru a nu înfunda staţiile de epurare financiară.
Mizeria care urmează acum e de câteva ori mai mare decât cea din 2008. Cred că dacă am aplica problemelor de atunci un factor de multiplicare de peste 7 n-am greşi. Cifra pe care am înaintat-o nu e arbitrara, ci rezultă din durata perioadei de „easy money”, diferenţa de dobândă şi inflaţia. Reţineţi că în criza trecută băncile centrale au acţionat perfect sincronizat pentru a ţine piept tsunami-ului financiar rezultat din retragerea disperată a participanţilor la schemele ponzi puse la cale de bănci. De data aceasta n-ar mai putea să ne mai salveze decât Banca Centrală a Galaxiei. Dar, ştiţi cum e, chiar şi ea e ameninţată de găurile negre, iar ceea ce s-a format în sistemul financiar al planetei noastre e o mega-gaură de hoţie, manipulare, minciuni şi ticăloşie.
Creditele de acest tip sunt considerate sigure pe piaţă, întrucât garanţia colaterală pentru ele este formată din titluri de trezorerie sau MBS-uri emise de Fannie Mae şi Freddie Mac, active garantate integral de Guvernul Federal. OK, în aceste condiţii care e adevăratul motiv?
Socoteala e cât se poate de simplă. Suntem într-un scenariu pre-„Lehman Brothers & Bear Sterns”, mai precis într-o zonă în care percepţiile jucătorilor din piaţă spun că există entităţi riscante care nu mai sunt creditate în ciuda colateralului existent. În aceste condiţii, FED-ul intră ca salvator de ultimă linie, împrumutând respectivele entităţi pentru a reduce sentimentele negative şi suspiciunile pieţei.
Probabil vă întrebaţi care-s „negativii”. Aici doar o singură entitate pute de la o poştă, anume Deutsche Bank. Dar nu sunt singurii. Carnagiul de pe piaţa retail, picajul industriei auto, creditele crăpate din industria petrolului & gazului de şist, toate acestea formează o imensă grămadă de gunoi acumulată, al cărei vârf a ieşit la suprafaţă sub forma operaţiunilor repo ale FED-ului.
Nu uitaţi însă că aisbergul are cea mai mare a corpului sub apă, iar acolo sunt chestiuni grave, mizerii gata să inunde din nou piaţa cu rahat. Între altele, în arhivele şi prin conturile „uitate” ale băncilor stau frumos împachetate cutii cu rahatul fostei crize, care ar fi trebuit duse de mult la epurat, dar care au fost lăsate acolo în păstrare pentru a nu înfunda staţiile de epurare financiară.
Mizeria care urmează acum e de câteva ori mai mare decât cea din 2008. Cred că dacă am aplica problemelor de atunci un factor de multiplicare de peste 7 n-am greşi. Cifra pe care am înaintat-o nu e arbitrara, ci rezultă din durata perioadei de „easy money”, diferenţa de dobândă şi inflaţia. Reţineţi că în criza trecută băncile centrale au acţionat perfect sincronizat pentru a ţine piept tsunami-ului financiar rezultat din retragerea disperată a participanţilor la schemele ponzi puse la cale de bănci. De data aceasta n-ar mai putea să ne mai salveze decât Banca Centrală a Galaxiei. Dar, ştiţi cum e, chiar şi ea e ameninţată de găurile negre, iar ceea ce s-a format în sistemul financiar al planetei noastre e o mega-gaură de hoţie, manipulare, minciuni şi ticăloşie.
Martin Armstrong zice chiar ca "Don’t forget that it was the REPO market which brought down Lehman and Bear Stearns."
RăspundețiȘtergere