miercuri, 30 aprilie 2014

Rusia celor trei misiuni istorice

Cu fluxurile de știri încărcate de informații din conflictul ruso-ucrainean suntem impulsionați să discutăm despre problemă, să dezbatem și venim cu idei. Nu ne întrebăm niciodată dacă suntem pregătiți să facem față discuției, dacă avem dreptate sau, mai bine spus, dacă pe baza informațiilor pe care le deținem putem avea dreptate.

Știm oare cu adevărat ce este/cine este Rusia? Avem idee despre istoria rușilor, despre aspirațiile lor? Știm că am stat aproape jumătate de secol sub dominația lor însă putem trage de-aici concluzia că știm ceva? Cred că se impune o scurtă prezentare a Rusiei deoarece în România - ca de altfel mai peste tot în lume - această țară nu este cunoscută. Pentru noi cunoașterea Rusiei nu este un moft ci o obligație. Aceasta din cauză că suntem aici, în coasta Imperiului, a „dușmanului nostru natural” - cum bine spunea Pamfil Șeicaru.

luni, 28 aprilie 2014

O istorie ratata

De foarte multe ori am avut intenția de a trata subiectul reprezentat de relațiile noastre cu Republica Moldova, însă, de fiecare dată, am preferat amânarea. Nu-mi dau seama dacă a fost o teamă de-a mea de a nu greși sau, pur și simplu, am vrut să evit un subiect controversat. În contextul actual lucrurile nu mai pot fi amânate, iar o discuție sinceră este inevitabilă.

Un demers precum cel de față este unul solicitant. E greu de vorbit deschis, mai ales în contextul emoțiilor existente pe ambele maluri ale Prutului. Acesta probabil este și motivul pentru care tot ceea ce s-a spus până acum n-a depășit granița platitudinilor care ascund - de cele mai multe ori - interese divergente sau înțelegeri parțiale ale realității.

vineri, 18 aprilie 2014

Adio, MAESTRE!

Dar, înainte de a ajunge la versul final, înţelesese că nu va mai ieşi niciodată din odaia aceea, căci stătea scris că acea cetatea  mirajelor va fi ştearsă de vânt şi alungată din memoria oamenilor în clipa în care Aureliano Babilonia va fi terminat descifrarea pergamentelor, şi că tot ce vedea scris acolo era dintotdeauna şi avea să rămână pe vecie de nerepetat, căci seminţiilor osândite la un veac de singurătate nu le era dată o a doua şansă pe pământ.”

Adio, Maestre! Ne-ai lăsat în urmă, într-un perpetuu veac de singurătate al cărui singur anotimp este toamna. E vremea tăcerii!

marți, 15 aprilie 2014

Cateva consideratii (in)oportune

Asistăm de săptămâni bune la manipulări servite cu toptanul. Ne aflăm în mijlocul unui război mediatic halucinant, care are rolul de a livra opinii prefabricate despre binele absolut. Realitatea nici nu mai contează. Esențială este finalitatea, gândită în laboratoare specializate și livrată sub forma acadelelor păcălitoare: frumoase și apetisante, dar care, la final, se dovedesc a fi plastice de butaforie. 

Manipulările legate de Ucraina au atins paroxismul. Avem o confruntare directă dintre două laboratoare propagandistice: cel american și cel rusesc. România, aflată de „partea bună a forței”, are ca temă servirea exclusivă a propagandei americane și inhibarea celei rusești. Lucru care, în niciun caz, nu garantează(sau contribuie la) interesele legitime ale României. Ca de fiecare dată, oficialii noștri se dovedesc a fi doar niște mediocri slujbași ai unor interese total străine de interesul național.

marți, 8 aprilie 2014

Un pariu in derulare

Anul trecut vă atrăgeam atenția asupra unei țări pe care pariam. În ciuda unui sistem legislativ destul de eterogen, a unui renume păgubos și a unei justificate rezerve a investitorului tipic, am avut curajul să investesc acolo. Ce-i drept nu direct, ci prin intermediul unui fond de investiții. A fost și este o experiență adevărată.

Țara se numește Nigeria și articolul la care mă refer îl puteți reciti aici. Din iunie anul trecut și până acum s-au întâmplat multe. Îmbucurător pentru mine e faptul că investiția mi-a adus până în prezent un profit de-a dreptul incredibil. Însă lucrurile nu se opresc aici.

marți, 1 aprilie 2014

Tranzitia

Din Africa în România. Poate așa am putea numi un eveniment peste care - la nivel local - s-a trecut cu destul de puțin chef, chiar dacă a produs reacții importante la nivel internațional. Ne-am obișnuit cu aceste hachițe ale mediei autohtone care însă n-ar trebui să ne împiedice să distingem ceea ce urmează.

Pe scurt, Vodafone introduce pe piața locală serviciul M-Pesa, un serviciu dezvoltat pentru piețele sărace. M vine de la „mobile”, iar pesa înseamnă în limba Swahili bani. M-Pesa, extrem de popular în Tanzania, Kenya, Afganistan sau India, părea un sistem dezvoltat doar pentru țările sărace. Intrarea în Europa poate fi considerată o surpriză.