2016 - ce urmeaza

De obicei, sfârşitul anului era cel în care publicam prognoza anului care vine. Iată că, luat de treburi, nu mi-am mai găsit timpul necesar sintetizării principalelor trenduri ale lumii. E şi acesta unul dintre semnele care ne indică un 2016 absolut diferit.

Cred că am pronunţat deja cuvântul care va caracteriza anul care vine: diferenţa. Ne aflăm într-un an al răscrucii, al punctelor radicale de cotitură, al mişcărilor profunde care ne vor pune pe traiectorii absolut noi. Un an în care ceea ce e vechi îşi desăvârşeşte moartea, iar direcţiile viitorului încep să prindă contur.

Omul nou(II)

! Dacă aţi ajuns la articolul de faţă urmând un link direct şi nu aţi citit partea I, vă recomand să începeţi cu aceasta !

Iată-ne ajunşi la partea a doua a discuţiei despre omul nou. Teoretic e destul de dificil să extragi chirurgical acele caracteristici care definesc acest tip de om. Şi aceasta în ciuda faptului că cei necuprinşi(încă) de virus observă instinctiv că ceva nu e în regulă, că anumite caracteristici deranjează, că un animal periculos le dă târcoale. De câte ori nu se întâmplă să întâlneşti pe cineva care-ţi face o impresie bună şi, după câteva întâlniri să constaţi că acel individ a avut doar ceea ce se  numeşte „o primă impresie” bună? Te dezămăgeşte să constaţi că o construcţie care părea decentă în realitate este o butaforie prost realizată.

În episodul trecut v-am atras atenţia asupra unei poveşti. Autorul descoperise o „vrajă” a naturii până când, aducând în discuţie subiectul faţă de un amic primeşte răspunsul halucinant de raţional. Să reluăm întrebarea: cine-i noul om în toată această poveste? Greu de definit, mai ales atunci când nu ai criterii. Fără să ştii cum arată „noul om” sau „vechiul om” cum îi poţi identifica?

Omul nou(I)

„...făurirea societăţii socialiste multilateral dezvoltate şi crearea omului nou” - erau cuvintele-slogan care nu lipseau din nicio cuvântare de-a Tovarăşului. Intrat într-un manierism politic - atât el cât şi cei care-i scriau discursurile - Ceauşescu repeta precum o placă stricată de patefon temele esenţiale ale socialismului ştiinţific pe care-l tot implementa. Pretutindeni răsunau trâmbiţele multilateralităţii şi ale noii creaţii.

Eram deja vaccinat în acele vremuri. Nu mai percepeam cuvintele propagandei: treceau prin mine ca printr-un mediu transparent, fără să lase absolut nicio urmă. Pur şi simplu nu le mai auzeam. De-aceea am multe lapsusuri legate de politica acelor vremuri. Din fericire, în socialism(sau comunism pentru cei superficiali) ignorarea „stâlpilor de susţinere” ai sistemului nu era considerată crimă.