Cu ce ne ajută NATO să supraviețuim?

Orice om sănătos la cap din țara asta(atenție, nu porniți de la premisa că vorbesc despre o majoritate!) îți va spune că a fost de acord cu intrarea în NATO deoarece alianța aceasta garantează că, la un moment dat, în cazul în care te agresează cineva, vei fi apărat. Perfect de acord. Însă, pentru a intra în NATO, o condiție esențială este aceea de a avea acorduri de pace cu vecinii tăi. Cu alte cuvinte, poți fi membru al Alianței dacă te afli în pace cu vecinii. Cum se traduce chestia asta?

Dacă ai posibilitatea să cunoști un actuar, spunându-i chestia cu pacea cu vecinii, îl vei vedea brusc zâmbind. Aproape că-ți va spune ceva de genul: „Ar fi interesant un produs de asigurări pe tema asta!”. Chestiunea e simplă: dacă te afli în pace cu vecinii, cine te-ar putea ataca? Extratereștrii? 

O să vă reamintesc o trebușoară interesantă: pentru a intra în NATO, am fost obligați să semnăm un tratat de bună vecinătate cu Ucraina. Pentru a semna acest tratat, am fost obligați să recunoaștem că teritoriile noastre acaparate de Ucraina prin hoție sunt teritoriile lor. Prin tratatul cu Rusia, am fost obligați să recunoaștem statutul Republicii Moldova. Dar ce nu face omul pentru pace, nu-i așa? 

Iată-ne în situația de față! Avem un război la granițe, în care NATO ne-a împins ca pe miel la tăiere. Ce treabă avem noi acolo? Interesul nostru național nu e să câștige Ucraina, ci să piardă, deoarece astfel ne-am recupera teritoriile. Doar că idioții din Armată, alături de politicienii lu' Pește, ne spun  că noi suntem cei care nu înțelegem care-i interesul, anume „apărarea Europei”. Păi stai puțin, neicușorule, că e ceva care nu rimează. După principiul „îmi e mai aproape maioul decât sacoul”, ce are sula cu prefectura? De ce trebuie să apăr eu Europa? De ce trebuie să apăr eu NATO? Nu era vorba că NATO mă apără pe mine?

În chestia cu așa-zisa apărare a noastră de către NATO, a fost reșapat bețivul băsescu. Acesta, prin tot felul de interviuri care i se iau cu voioșie în ultima vreme, a inventat din nou o minciună demnă de un bătrân kaghebist ticălos: cică România trebuie să aibă capacitatea de a rezista o lună pentru a putea fi apărată de NATO. M-am întors brusc la textul tratatului și n-am văzut acolo nicio precizare referitoare la luna lui băsescu. E ceva la fel de palpabil precum luna de pe cer pe care și-o tot oferă îndrăgostiții de la Facerea Lumii. 

Există totuși și o iluminare în ceea ce privește lectura tratatului întrucât ajungi la celebrul„Articol 5” din care înțelegi că așa-numita apărare a ta de către NATO se poate transforma într-o himeră deoarece, în afara singurei chestii pe care o putem considera clară, anume că „un atac armat împotriva uneia sau mai multor Părți din Europa sau America de Nord va fi considerat un atac împotriva tuturor”, restul sunt simple abureli. Iată mostra: „fiecare dintre ele(părțile neatacate n.n.) (...) va sprijini Partea sau Părțile atacate prin luarea imediată, individual sau de comun acord cu celelalte Părți, a oricăror acțiuni pe care le consideră necesare, inclusiv folosirea forței armate, pentru restabilirea și menținerea securității zonei nord-atlantice”(sublinierile îmi aparțin). 

Așadar, după cum lesne puteți înțelege, dacă presupunem că am fi atacați acum de către ruși, aliații noștri pot decide că este suficient să-i transmită lui Putin o scrisoare de protest și astfel sunt acoperiți de tratat. Recitiți textul subliniat. Nu-și ia nimeni angajamentul să-l belească pe cel care atacă o țară membră, ci doar să se constate că un stat a fost atacat și să considere atacul drept un atac asupra sa. Ciudat, nu-i așa?

Privind acum prin prisma prevederilor reale, adică dând de-o parte marketingul politic și buzz-ul mediatic, observăm că, pentru intrarea în NATO ne-am sacrificat teritoriile istorice, iar de obținut am obținut bătăi prietenești pe umăr. Și nici ăstea gratis deoarece suntem obligați să plătim un tribut infinit mai mare decât plăteam la Înalta Poartă. Proastă afacere, nu-i așa? 

„Dar ce să faci - va spune cu emfază un politician ticălos - în lumea asta trebuie să fii de-o parte sau de alta, altfel ești mort!”. De câte ori ați auzit acest șablon? Cred că face parte din „Manualul micului torționar NATO”, altfel nu-mi explic cum de e atât de răspândit. Pentru a combate idioțenia trebuie doar să ne întoarcem la bunul simț comun, cel din viața de zi cu zi. De câte ori s-a luat cineva, din senin, de tine? În general, dacă n-ai nimic cu nimeni, nu ai surprize. Există, cu siguranță, excepții, dar dacă cineva îți dă în cap, garanțiile poliției cum că „veghează la ordine” sunt egale cu zero. La fel e și cu NATO sau altă alianță militară. Dacă te bagi în rahat, riști să ți-o iei pe coajă. Dacă, în schimb, n-ai nimic de împărțit cu nimeni, n-are de ce să-ți fie frică.

România și-a rezolvat problemele istorice. Nu prea are nimic de împărțit cu niciunul dintre vecinii săi. Cu alte cuvinte, poate sta fără probleme în afara așa-zisei „umbrele NATO”. De altfel, dacă vom analiza, vom constata că armata României stă mai prost acum decât în 1991, atunci când am ieșit din Tratatul de la Varșovia. Doar în ultimii 2 ani, România a căzut 9 locuri în indexul de putere al armatelor lumii(de la 38 la 47), iar după cedările de echipament către Ucraina, cu siguranță că ne vom mai prăvăli câteva locuri. 

Scepticilor - care susțin că acum stăm mai bine cu armata - le voi da câteva exemple:

• în 1989, România era o forță navală în Marea Neagră(4 fregate, 6 distrugătoare, 3 submarine și o mulțime de vedete torpiloare și nave auxiliare). Acum e doar o glumă, având 2 fregate ieșite din uz și 4 corvete);
• în 1989, România avea 3000 de tancuri, acum are 2800. De menționat că aproape toate tancurile României din prezent sunt cele din 1989, aflate într-o stare avansată de uzură fizică și morală!!!
• în 1989 România era capabilă să-și patruleze singură spațiul aerian, având la dispoziție aproximativ 500 de avioane de vânătoare, în timp ce în prezent România e incapabilă de așa ceva deoarece întreaga sa flotă e constituită din acele avioane ieșite din uz, cărora li s-au adăugat jegurile F-16, luate de la fier vechi și vândute României pe bani grei.

Nu cred că mai trebuie să adaug ceva. Morala e simplă: ne-am bazat pe vrăjile ieftine ale „partenerilor” și acum suntem cu fundu-n baltă. Nu avem nici armată, nici putere și nu ne apără nici naiba. Bazele militare făcute de americani aici sunt doar garanții că România va rămâne în continuare dezarmată deoarece noi plătim costurile de funcționare ale acestor baze(inclusiv o parte semnificativă din salariile personalului american), astfel încât bugetul devine insuficient pentru necesarul armatei române. În plus, aliniindu-ne la politica agresivă a NATO, nu facem altceva decât să intrăm ca prostovanii la mijloc, între doi giganți care se bat fiecare spre beneficiul propriu. Cale sigură să ți-o iei și de la unul și de la celălalt. De fapt, de la prietenul american ne-am luat-o, dezarmându-ne voluntar pe bani mulți. Ce-a mai rămas deduceți singuri. Ca de fiecare dată în istorie, așteptăm să ne calce și cealaltă parte cu bocancii, astfel încât să se obțină echilibrul.

E o nebunie, știu, dar oare câte exemple trebuie să mai experimentăm pe pielea noastră pentru a înțelege că singura opțiune viabilă e aceea de a sta pe propriile noastre picioare și de a evita intrarea în belele?

Dezbatere?

Toată lumea e curioasă de confruntare. Ce-a fost, cum s-a dezbătut, cum l-a băgat Trump în corzi pe Biden s.a.m.d. Dar oare mai contează? Eu unul v-o spun franc: din punctul meu de vedere a fost un fel de Jerry Springer Show. Ăia care ați prins, știți despre ce e vorba. Ceilalți, căutați un episod cap-coadă și-o să-mi dați dreptate. Dar oare ce e în spatele acestui show destul de slăbuț?

Deranjul nebuniei climatice

În Kenya a izbucnit revolta. Oamenii au luat cu asalt parlamentul, unde au reușit chiar să incendieze anumite secțiuni. Poliția a fost depășită de amploarea demonstrațiilor, astfel încât au crescut treptat modul de reacție. Au încercat cu tunuri cu apă, gloanțe de cauciuc, gaz lacrimogen și restul arsenalului non letal, după care au trecut la armament letal, împușcând oamenii în plină stradă. Mai țineți minte cum vuiește media internațională dacă într-o țară în care se află la butoane o putere ne-stângistă se folosește armament letal? 

Citește, înțelege, acționează și dă mai departe!

Nu de puține ori aud spunându-se că „sistemul nu ne dă nicio șansă”, că de fiecare dată avem de ales dintre două rele, iar cel mai mic rău posibil de dovedește în final a fi de-a dreptul catastrofal. Cunosc toate șabloanele și, în mare, ele spun un oarecare adevăr. Iată, urmează niște prezidențiale la care ni se propun doar tembeli: Ciucă, Ciolacu, Geoană, Lasconi, Nicușor Dan  s.a.m.d. Ce să faci cu ăștia? Oricare dintre ei dacă s-ar cățăra pe fotoliul de președinte ar face un adevărat dezastru. Cei mai mulți au demonstrat-o deja și, cu toate acestea, s-au mai găsit naivi care să-i voteze. Dar noi ce facem? Stăm precum mielul la tăiere???

Intrarea în nebunia finală

Vremurile sunt extrem de complicate. SUA a direcționat un ATACMS ucrainean spre o zonă populară din Crimeea, o plajă unde turiștii stăteau la soare. Este un alt atac terorist direcționat de SUA! După cum bine știți, americanii nu au respectat niciodată standardele internaționale în ceea ce privește purtarea unui război. Au bombardat civilii în Iugoslavia susținând că acei civili sunt vinovați pentru „vina” pe care le-o inventaseră ei conducătorilor sârbi, au permis ca soldații lor să măcelărească civili în Irak doar pentru amuzament și atâtea alte nemernicii. Acum au sărit rău calul deoarece aplică aceeași tactică păduchioasă împotriva unei țări similare ca putere militară. De remarcat e faptul că, în cazul în care antiaeriana rusească nu ar fi interceptat cele patru rachete lansate simultan spre același punct, acolo ar fi fost carnagiu. Toată nebunia pe care am văzut-o a fost produsă doar de un singur focos al unei rachete interceptate care a căzut pe plajă. Oricum, să direcționezi rachete cu muniție cu fragmentație către un loc plini de civili e o crimă abominabilă. Din fericire, drona care a direcționat atacul nu a plecat din România, ci din Grecia, rămânând la sudul Mării Negre.

Melonul României

Când l-am văzut făcând poză, victorios, cu Meloni, ceva mi-a spus că lungul șir al „gafelor” personajului în cauză se va accelera până la detonarea finală. Este o veste tragică pentru dorința de suveranitate a României însă, în loc să ne facem iluzii, cel mai bine e să privim realitatea în față, pentru a o înțelege așa cum e, nu așa cum ne-o dorim.

Lovitura lui Putin

În scurtul său turneu extern, Putin a dat o lovitură de maestru. Pe scurt, numele acestei lovituri este ... Vietnam. Pentru mulți, vizita nu a avut nicio semnificație, însă aceștia nici nu au habar ce cutremur a putut produce.

Vor fi cei șapte magnifici salvatorii SUA de la iminentul dezastru?

Mi-e din ce în ce mai greu să abordez subiectul care urmează. Sentimentul pe care-l am acum e similar celui din 2007-2008 când vorbeam despre scăderea imobiliarelor. E însă un sentiment mult mai accentuat. Mă simt precum câinele care latră la lună, cu singura diferență că eu știu că am dreptate, însă mai nimeni nu e de acord cu mine. 

Vizita lui Putin în Coreea are legătură cu armele, dar altfel decât credeți

Așadar Putin merge în Coreea de Nord, prima vizită a unui lider rus la Pyongyang în ultimii 24 de ani. În mod evident, toată lumea se întreabă ce caută el acolo? Asta în timp ce „înțelepții” propagandei occidentale spun că Putin merge pentru a cerși arme. Chestiune care contrazice flagrant „informația” vehiculată de aceleași centrale de propagandă din care reieșea cum că micuța țară asiatică ar fi trimis deja Rusiei vreo 30 milioane de obuze de artilerie. 

Când faptele trecutului nu mai au răbdare

Ieri am amintit despre inițiativa cehă de asigurare a muniției pentru Ucraina. Eu când aud Cehia, o rotiță începe să mi se cam învârtească deoarece îmi reamintesc un episod mai puțin cunoscut al istoriei, anume înființarea statului bolșevic, mai precis episodul referitor la salvarea sa de la dispariție. 

Istoria oficială ne prezintă o variantă liniară a revoluției rusești. Am avut prima dată abdicarea țarului, apoi Revoluția din Octombrie, urmată de „marile realizări” ale sovietelor bolșevice. Lucrurile, desigur, nu au stat chiar așa decât în lumina falsificărilor operate de Ulianov și Bronștein, moștenite cu sfințenie de istoricii „în linie” și necontestate de nimeni. În realitate, chestiunile au fost mult mai complexe, avându-l în centru pe un dubios personaj, Woodrow Wilson pe numele său. Alături de acesta, azi îl vom cunoaște și pe Tomáš Masaryk, un individ sclipitor care, în ciuda faptului că s-a aflat în centrul evenimentelor, a fost cumva obtenebrat de istoria oficială tocmai pentru a nu se mai săpa în adâncimea acelor ciudate vremuri. 

Pentru a-și câștiga populațiile Rusiei de partea sa, Ulianov a venit cu teoria autodeterminării. Asta a condus la o dezintegrare a Imperiului Rus, numeroase teritorii declarându-și independența. Cumva, dacă vreți, a fost o situație similară celei a dezintegrării URSS. Pentru ca treaba să fie și mai complicată, pe teritoriul fostului Imperiu Rus acționau diverse armate implicate în Primul Război Mondial și care au ajuns să lupte împotriva bolșevicilor. Dar să le luăm pe rând.

Masaryk, care și-a modificat puțin numele spunându-și Thomas, s-a născut în Moravia, într-o familie săracă, în care tatăl era ceh și mama slovacă. Plăcându-i cartea, a reușit să se cațere în carieră, obținând chiar și un doctorat la Universitatea din Viena, lucru remarcabil dacă ne gândim de unde a pornit și vremurile în care trăia. De-a lungul timpului a avut profesori remarcabili, printre aceștia distingându-se Franz Brentano, Wilhelm Wundt sau Edmund Husserl(la rândul său fost student de-al lui Brentano). Trecând la catedră, Masayk l-a avut ca student pe un alt ceh sărac, pe numele său Edvard Beneš, pe care-l veți cunoaște puțin mai târziu. 

Din cariera universitară, Masaryk sare în politică, ajungând în Reichsrat, la început din partea Mladočeši(Partidul Tinerilor Cehi) și apoi din partea Partidului Progresist Ceh, pe care el însuși l-a fondat. Inițial Masaryk a militat pentru restructurarea Imperiului, pentru ca, puțin mai târziu, sub impulsul ideologiei oculte la care a aderat, să militeze pentru independența Cehoslovaciei. Ideea este că Masaryk a fost un individ deosebit de agil, cățărându-se în structura ocultă cu aceeași agilitate cu care s-a ridicat în lumea universitară. De-aici și-a atras toate puterile care-l vor ajuta să devină un fel de centru de greutate al deciziilor din timpul Războiului. 

În 1914, când ideile sale au fost considerate toxice pentru Imperiul Austro-Ungar, Masaryk a fost exilat, călătorind prin diverse zone din Europa de Vest și punând la punct o amplă rețea de militanți cehi și slovaci. Un element sclipitor al mașinațiunilor sale a fost crearea Legiunii Cehoslovace în Imperiul Rus, ca forță a Aliaților! De remarcat este faptul că, fostul său elev, Edvard Beneš, a fondat în interiorul Imperiului mișcarea secretă Maffia, o societate secretă având principiile mafiei siciliene și având ca scop independența Cehoslovaciei. Așadar, pentru a-și realiza planurile, Masaryk a acționat pe două planuri, atât intern cât și extern. 

Legiunea Cehoslovacă a început ca un batalion în care au fost incluși cehii și slovacii de pe teritoriul Rusiei. Este clar pentru oricine că un individ oarecare o asemenea performanță era imposibilă. Modul în care a luat naștere Batalionul Cehoslovac ne indică limpede că Masaryk devenise un element important al zonei oculte a lumii. Alte câteva elemente vă vor consolida înțelegerea aspectului menționat.

Ca forță a Aliaților, e limpede că Legiunea Cehoslovacă a luptat împotriva bolșevicilor. Înainte însă de a vă descrie tărășenia, vom introduce în ecuație un alt personaj, anume președintele american Woodrow Wilson. Și el e prezentat de către istorie ca unul „foarte pozitiv”(sic!). Ca să înțelegeți cu cine avem de-a face, vă voi spune că individul este unul dintre creatorii Ligii Națiunilor. 

După ce bolșevicii au pus mâna pe putere în Rusia, Wilson a declarat că îi va șterge de pe fața pământului. Fac o pauză pentru a vă spune că, asemeni papagalului de la Kiev, Wilson și-a câștigat cel de-al doilea mandat cu promisiunea menținerii SUA în afara războiului, pentru ca în 1917 să intre în forță fix acolo unde spusese că nu va fi! Să revenim în Rusia.

Pacea dintre bolșevici și Puterile Centrale au stârnit nemulțumirea unor forțe din interiorul țării. Astfel, generalii Kornilov, Alexeiev și Denikin au lansat o contraofensivă pe Don. În Siberia, un eveniment neprevăzut i-a întors de cehoslovaci împotriva bolșevicilor. Teoretic, Bronștein a picat la pace cu englezii pentru eliberarea Legiunii Cehoslovace de pe teritoriul Rusiei. Pentru aceasta, cehoslovacii au fost îmbarcați în trenuri cu destinația Irkuțk, iar pentru a se asigura că nu vor face probleme, rușii le-au permis un număr redus de arme. În gara Irkuțk, Armata Roșie le-a cerut primilor cehoslovaci care ajunseseră acolo să se predea. Până ca cehoslovacii să discute între ei și să ia o decizie, un soldat rus a tras cu o mitralieră. Astfel spiritele s-au încins și, doar cu armele din dotare(adică 30 de carabine și mai multe grenade de mână), cehoslovacii au reușit să captureze armata lui Bronștein și să o dezarmeze. Zilele următoare au fost trimise mai multe forțe împotriva lor, care au fost învinse și dezarmate la fel ca primele. Așa se face că, în câteva săptămâni, forțele cehoslovace au reușit să pună mâna pe un teritoriu imens, controlând linia trans-siberiană și mai multe zone strategice. 

În același timp, amiralul Alexander Kolceak, alt lider anti-bolșevic, înregistra succese notabile împotriva bolșevicilor. Practic, întreg regimul bolșevic era pe cale să se prăbușească sub presiunea pusă de albi și cehoslovaci. Doar că exista un adversar ascuns în toată această ecuație, anume ... președintele Wilson. În momentul în care bolșevicii ar fi trebuit să pice(de fapt regimul sovietelor se dusese de râpă!), Wilson le-a dictat englezilor și francezilor să nu mai sprijine mișcările anti-bolșevici de pe teritoriul rus. Astfel, ca prin minune, a venit ușurarea pentru gașca infectă a lui Ulianov și Bronștein. Totul culminează în decembrie 1919 cu arestarea lui Kolceak de către ... generalul  Maurice Janin împreună cu cehoslovacii aflați sub ascultarea lui Masaryk. Kolceak se afla într-un tren în care avea întreg tezaurul Imperiului Rus. 1/3 din acest tezaur le-a revenit cehoslovacilor drept despăgubire pentru cedarea lui Kolceak și părăsirea Rusiei. 

Astfel, cu acei bani, Masaryk și Beneš au fondat ceea ce s-a numit o lungă perioadă de timp Cehoslovacia. Ceea ce trebuie reținut din tot acest episod(din care am tăiat multe elemente pentru a mă putea încadra într-un spațiu decent) este că întreg Prim Război Mondial a gravitat în jurul unor personaje dubioase, necunoscute decât limitat de către marele public. De asemenea, fondarea URSS nu a fost nimic altceva decât un proiect ocult pe care, când s-a dat semnalul, marele puteri l-au sprijinit. Întoarcerea cu 180 de grade a președintelui Wilson e mai mult decât relevantă. 

Revenind la prezent, prin Inițiativa pe care a organizat-o, Cehia și-a dat în petec demonstrând că a rămas aceeași sclavă a comunismului, așa cum a fost încă de la înființarea sa.  Iar Rusia de azi, care, iată, se bate cu comunismul de rit neomarxist, probabil și-a notat că trebuie să-și ia o revanșă istorică. 

Dacă stăm să contabilizăm toate netrebniciile trecutului, înțelegem și motivul pentru care prezentul nu prea mai are soluții de rezolvare a crizelor: s-au strâns prea multe, iar totul e pe cale să explodeze. Degeaba ascunzi niște fapte petrecute în istorie deoarece memoria lor supraviețuiește, iar răzbunarea se petrece indiferent de ce-ar crede unii sau alții. Episodul pe care vi l-am povestit își va găsi și el, cu siguranță, o răzbunare în mega-conflictul care se pregătește. Din păcate nu ne-a mai rămas mult. 

Cronica inutilelor discuții în fața oglinzii

Tembelismul lumii actuale nu poate fi oprit sub nicio formă. Așadar, înțeleg că Zelenskyi se cufundă în super-lux la un așa-zis summit de pace. OK, avem două țări care au ceva de împărțit, anume Ucraina și Rusia. Orice om cu un dram de creier în cap, printr-o discuție referitoare la pacea între cele două părți înțelege discuții între cele două părți, eventual cu asistență din partea altor țări sau organizații. Așadar, pentru a face pace între cele două țări care se luptă e obligatoriu să ai cele două părți la masă.

Ziua în care dolarul a rămas în aer

15 august 1971 este o dată istorică aproape uitată. Este momentul în care SUA a renunțat la etalonul aur, mai precis a denunțat unilateral înțelegerea de la Bretton Woods. Dacă până atunci fiecare dolar avea o acoperire în aur, după acel eveniment dolarul nu mai avea acoperire în nimic. Se trece mult prea ușor peste acest element, chestiune specifică superficialității noastre de oameni. 

Contextul european

Cu toate că lucrurile par a se așeza într-o direcție, din punct de vedere politic ceea ce se întâmplă în Europa este cât se poate de suspect. Într-adevăr, popularii se bucură că au locuri mai multe, doar că și aici, la fel ca la noi, de fapt nu a câștigat nimeni. Într-adevăr, vedem un avans al dreptei, doar că acest avans nu este atât de clar precum ar trebui. Și, mai mult, ascunde în spatele său jocuri suspecte. 

Alegerile pe care nu le-a câștigat nimeni

Situația internă, dar mai ales cea externă, ne indică o complicare extremă a situației politice. E un semn că actuala așezare a societății își arată deja limitele, fiind necesară schimbarea paradigmei prin eliminarea celei mai idioate invenții a istoriei, anume clasa politică. Devine astfel din ce în ce mai clar că zilele „conducerii prin intermediar” s-au terminat, iar omul simplu trebuie să ia hotărârea normală a înhămării sale nemijlocite la treburile comunității și ale statului. Și-acum să trecem la subiectul articolului de azi.

România a ales bules

... A fost eroic, de nedescris. Marii bărbați ai țării au venit în fața poporului pentru a fi confirmați. Și, prin proces democratic, s-au ales! Mă uit cum curge laptele și mierea pe străzi, mă mai opresc din când în când să-mi trag sufletul pe lângă câte-o fântână de ciocolată și să iau o gură din delicioasa băutură. Bine-mi e! Bine, pentru că merit. Vorba sloganului: „Sunt cetățean european și am drepturi”!”

Azi noapte mi-au dat lacrimile. Zeița Clotilde s-a întors cu fața la popor, cerând să fie lăsată să-și continue mărețele realizări. Mă uitam la ea, așa, cum arăta, precum o amazoană. Stătea zveltă, asemeni unei statui antice, călare pe șobolanul de rasă, perfect dresat, făcându-le oamenilor semne de simpatie din mustăți. „Dragi locuitori ai Sectorului 1! Ne vom continua proiectul. După ce am adus șobolanii la îmblânzit vom trece la pasul următor: ploșnițele”. Ah, cu câtă mărinimie își tratează ea supușii! V-am spus, cred că am îmbătrânit pentru că prea des îmi dau lacrimile de emoție. 

M-aș fi așteptat ca și la Sectorul 2, asemeni lui Clotilde, Mihaiu să vină și el călare pe un vierme de rasă. Să descalece asemeni unui voievod care-și vizitează supușii, urcând din gaura sa de fildeș. L-am văzut însă venind așa, simplu, fără nimic. „Păi - mărite primar - am îndrăznit eu să-i spun - mă așteptam să vă văd descălecând maiestuos de pe un vierme. Ce s-a întâmplat?”. M-a privit cu un zâmbet plin de înțelegere și mi-a răspuns înțelept: „De ce să fac asta? Viermele sunt eu! Îmi sunt autosuficient”. Vai, câtă înțelepciune. Din nou am tremurat de emoție. 

M-am urcat rapid în metroul suprateran și am ajuns în grabă, trecând prin mii de kilometrii noi nouți de conductă de termoficare, la sediul de campanie al Majestății Sale, înțeleptul stăpân al capitalei noastre, Nicușor Dan. Mare om, mare caracter. Stătea așa, în mijlocul mulțimii, călare pe nimic. Și le spunea tuturor: „Am venit aici, în fața voastră, dragi locuitori ai Bucureștiului. Am venit călare pe realizările mele!”. Și lumea-l aplauda fascinată. Doar un copil, deh copil!, o întreba pe mă-sa: „Acum unde trebuie să ne uităm pentru realizări, mămico? Între picioarele lui?”. Ce știu ăștia mici la vârsta lor? 

De-atâta grabă mi-am mai tras puțin sufletul obosit pe o bancă dotată cu un mecanism de masaj. Am închis ochii și am simțit cum mâini nevăzute au început să mă pipăie cu dibăcie prin spate, pe la piept. Doamne, ce minuni face tehnologia asta. Simți așa, niște apăsări tandre. Păcat că m-a trezit din visare un copilaș cam obraznic: „Domnu, boșchetarii ăia v-a lăsat fără bani, ceas, telefon și portofel! Ce naiba făceți dă stați și dormiți aiurea pe bancă? Ziceți mulțumesc că v-am trezit. Mai e puțin și vine aurolacii, iar cu ăia nu te joci! Vă trezeați  că vă dedea ăia și cu seringa la jugulară!”. Eh, copii, nu știu ei ce spun, nu înțeleg lumea noastră europeană, valorile noastre solide, zugrăvite maiestuos încă din anii 90 în melodia „Pe la spate”(mă rog, ar mai avea nevoie de o actualizare versurile ălea).

Am ajuns, ceva mai târziu, la Timișoara. Pe moment am crezut că am greșit drumul întrucât eram undeva, într-o pădure luxuriantă. L-am întrebat pe taximetrist dacă nu cumva a greșit destinația că eu nu în pădure i-am zis să mă ducă, ci în centrul Timișoarei. „Pai aici e, domnu! Fix în centru, dar dumneavoastră nu știți. Asta e zonă protejată, e marele parc dendrologic al bălăriilor devenite arbori. O luați pe poteca asta și-o țineți drept. Dacă vedeți niște lupi să nu vă speriați că e câini comunitari d-ai noștri, de Timișora, d-ăia civilizați. Și dacă vedeți prin vârfurile arboretului râși, iar să nu vă speriați, că e pisici vagaboande. Miaună și ele, da' nu stați mult să le admirați că se inervează!”. Și-am coborât, am luat-o pe cărare și-am nimerit fix la manifestația de reîntronizare a principelui străin. Oameni deștepți timișorenii ăștia, au mirosit ei pe cine trebuie să voteze. Dominic ăsta e precum un voievod din istorie(aproape că aș fi zid că e ca Carol al II-lea, dar ăla cel puțin mai împungea). Iar soția sa - chinezoaică - ne demonstrează cu vârf și îndesat că așa bate vântul, spre familia multinațională. Că e bine, n-o vezi doar din conturile și averile lui Fritz, atât de numeroase încât se-ncurcă-n bani atunci când îl mai întrebi despre câte-un mărunțiș de casă trecută din greșeală pe numele său. Chestia cu binele se vede în special pe doamna lui Fritz! S-a împlinit și ea, deh, ceafa de porc, mici, bere, sănătate curată, frate! A scos-o Românica la lumina cea adevărată. Nu știu dacă e actualizată cu manelele că n-am mai putut să stau. Am părăsit Timișoara pentru că erau clare treburile acolo. 

Și uite-așa am ajuns la Cluj. Văzându-l pe boc îmi dau seama de ce toată inteligența gravitează în jurul său. IQ-urile compatibile se atrag, frățioare, se atrag rău de tot! Mi-a plăcut, în special, coborârea sa maiestuoasă din metrou. Ce să zic, artă și tehnologie, frățioare. Altă lume, altă viață! Și-aici nu e vorba doar de metrou, ci și rutier se vede avantajul. Mergi fluent prin Clujul ăla. Prin intermediul unor algoritmi complecși, viteza a fost stabilizată prin tot Clujul. Așa se face că rulezi inteligent cu mașina, având o viteză garantată de aproximativ 2 km/h, ceea ce e impresionat. Îți dai seama, dacă te afli acolo în perioada festivalului, poți beneficia de audiție gratuită timp de doi ani dacă decizi să faci un tur de centru cu mașina. Chestii gândite, inspiraționale! Am răsuflat ușurat că a ieșit din nou boc, pentru a șasea oară. Dar n-am avut timp mult de discuție și-am trecut Carpații cu tancurile Abrams. Ce înseamnă tehnologia americană, nici n-aveți habar. Am trecut Carpații într-o dulce hurducăială pentru a compensa astfel lipsa autostrăzilor. Americanul care conducea tancul mi-a spus prietenește: „Yeah, in scoort timp, toți veeți poothea sa mergetzi așea, că trebooie să looptatzi impotriva tiranoolooi Puthin!”. Mi-a sărit inima din piept de fericire. Au venit americanii, frate! În sfârșit, dorința bunicului s-a îndeplinit! Și uite că ne-au găsit și-un „task” demn de Războiul Rece. Nimic nu lasă neterminat americanii ăștia! De-aia au ajuns așa departe, cu oamenii ăia care stau precum statuile, în poziții imposibile, pe străzile americane. Sclupturi vii, cărora li se spune pe nedrept zombie! 

Nici n-am avut timp să gândesc bine, că tancul s-a oprit: „Am ajoons, man! Aici s-au alees primariei”. Am zâmbit în timp ce mă dădeam jos din tanc precum nea Nicu din Tab. Și-atunci m-a lovit un fulger. Frățioare, tancul americanului m-a întors în timp. Vă vine să credeți sau nu, m-am întors în vremea lui nea Nicu. M-a și apucat frica de Securitate. Acum pe unde mă mai duc eu, mai ales că ticălosul ăla de american o ștersese? Un cetățean s-a apropiat de mine. Mergea grăbit într-o direcție precisă. „Nu vă supărați - îi spun eu cu sfială - în ce an suntem?”. „2024 - răspunde el - ce întrebare mai e și asta? Eu mă grăbesc că-l serbăm pe dom' Primar”. Am răsuflat ușurat și-am înțeles mare înțelepciune a edilului veșnic. Păi nu zice lumea că era mai bine înainte? Uite-așa, dom' Chirică a făcut ca Iașul să arate fix ca înainte de 1989, cu absolut toate socotelile, cu Partid, cu Securitate și toate cele. Cum care Securitate? Păi el ce e? Mie mi se pare deosebit de înțeleptă gândirea tovarășului. De-aia l-au și reales ieșenii. Am fost curios să văd care-a fost treaba. Cică ar mai fi fost candidați. Spre exemplu Căcărău Cosette. Dar aia a încheiat mult în urmă că duhnea de inteligență. Duhnea în comparație cu Chirică, deci vă dați seama! Dar Chirică e om de nădejde! „A făcut totul” și-acum, dacă ai chef de comunism, te duci la Iași. E drept, nu-ți dă apartament ca pe vremea lui nea Nicu, dar condițiile sunt pe-acolo. Marfă, frate! Așa cum unele țări din lume au între granițele lor toate zonele climatice, așa și noi, avem între granițe toate formele de comunism! Trebuie să ne impunem și noi cu ceva pe lumea asta.

M-am întors în Bucureștiul meu drag spre dimineață. Obositoare călătorie, dar a meritat! Am o luat o linguriță de miere din pârâiașul care trece prin fața casei mele și m-am apucat să vă scriu textul pe care tocmai îl citiți. Sper că și tu, cititorule, ai fost cuprins de aceleași emoții înălțătoare. Mie nu-mi mai rămâne decât să merg acum să dorm. Ultima noapte de dragoste ...

Pentru ce votăm?

Azi este una dintre acele zile în care trebuie să conștientizăm minciuna cu „democrația”. Pe scurt, ți se spune că ai drepturi și te bucuri de libertăți deoarece „ți se permite să faci regulile”. Cum? Mergând la vot și alegând pe cine îți place! Nu-i frumos? Dacă ai de-a face cu un tiran, buf, la vot îl faci praf. Extrem de simplu și eficient, nu-i așa? Societatea asta e una măreață, în care dictatorii pot fi înfrânți! Așa ți se spune, iar tu crezi, în ciuda faptului că în ultimii 20 de ani am trăit într-o continuă dictatură, începută de un ticălos și continuată de un prost. Dar am votat, nu-i așa?

Adevărul pe care nu vrei să-l afli: ești un om de unică folosință!

• Apple(AAPL) are venituri anuale de 380 miliarde $, EBITDA de 125 miliarde $ și o capitalizare bursieră de 3 trilioane $.
• Nvidia(NVDA) are venituri anuale de 80 miliarde $, EBITDA de 50 miliarde $ și o capitalizare bursieră de 3 trilioane $.

Le-am pus frumos, una sub alta, exact ca în problemele de comparație ale elevilor din ciclul primar. Ce avem noi aici? Un elev din ciclul primar ne-ar spune chestiunea care se vede de la o poștă, anume că cele două elemente sunt necorelate. Avem însă de-a face cu date reale, palpabile. Capitalizarea e dată de prețul acțiunii, celelalte cifre sunt date de contabilitatea companiei. Nu vreau să spun că e ceva greșit într-o parte sau în alta, ci să aduc „vocea logicii”(vorba amicei mele, Afroditi) în acțiune. Dacă cea care are dreptate este contabilitatea, rezultă că Apple e subevaluată din punct de vedere bursier, iar acțiunile sale ar trebuie să fie de 2,5 până la de 5 ori mai scumpe, în funcție de indicatorul contabil pe care-l luăm în considerare. Sau, dacă Apple nu e subevaluată înseamnă că Nvidia e supraevaluată cu același factor. E cât se poate de limpede. 

O audiere cu cântec

Am fost curios să văd care a fost impactul audierii lui Anthony Fauci din Camera Reprezentanților. Zero în presa românească. Digi a insistat pe plângăceala ticălosului cum că el și familia ar fi fost amenințați cu moartea, iar Libertatea a scăldat-o în aceiași termeni într-un articol preluat, în mare, de la Agerpres și făcut vizibil strict pentru „acoperirea media a subiectului” și atât. Nu trebuie să ne mirăm. Cam la fel a fost prezentat subiectul mai peste tot în presa apropiată sistemului globalist de putere.

Un viitor pentru Ucraina

Îi tot auziți pe occidentali că se vor implica activ în reconstrucția Ucrainei, că vor strânge fonduri, că vor face și vor drege. Aceiași politicieni care au produs dezastre sistemice în țările lor, promit acum că vor face paradisul în Ucraina. Mai e doar un hop, spun ei: mobilizarea generală pusă în practică de Zelenskyi, urmată de „victoria definitivă” împotriva Rusiei. Imbecilitatea viziunii exprimate nu are sens s-o combatem pentru că se combate de la sine. Ceea ce trebuie să conștientizăm însă sunt planurile din spatele acestor idei imbecile. Așa cum ne-au obișnuit, occidentalii își maschează extrem de prost planurile ticăloase și, de fiecare dată când constați o fractură logică, trebuie să te uiți cu atenție în spate deoarece acolo e elefantul.

Privind înainte cu mânie

În timp ce moș Biden își etalează „realizărili” în scandări de „Fuck Joe Biden”, presa propagandistică amplifică minciunile economice făcând să se ofilească definitiv „recordurile la hectar” raportate de agricultura ceaușistă. Dacă înainte mă scârbeau minciunile propagandei „geniului Carpaților”, acum, pur și simplu, intru în pământ de rușine. Păi Ceaușescu era un biet amator. Propaganda sa mințea nevinovat, văzându-se de la o poștă că i se face rușine la fiecare slogan inventat. La un moment dat trăiai cu ideea că ăia care-i fabrică sloganurile o fac efectiv la mișto. Spre deosebire vremea lui Ceaușescu, ăștia de acum sunt continuatorii perfecți ai celor din perioada proletcultistă. Ăia când scoteau sloganul, indiferent cât de aberant era, chiar credeau în el. Mai țineți minte: „Ana Pauker și cu Dej/ A băgat spaima-n burghej”(sic!), „Imperialistule-american/ Ți-a căzut bomba-n ocean” sau clasicul „Și mai trece-o noapte, și mai trece-o zi/ se ascute lupta dintre clase/ iar chiaburii se arat-a fi/ elemente tot mai dușmănoase.”. Însă, motivul minciunilor propagandistice este mereu același, anume ascunderea dezastrului real.