sâmbătă, 8 iunie 2024

Adevărul pe care nu vrei să-l afli: ești un om de unică folosință!



  • Apple(AAPL) are venituri anuale de 380 miliarde $, EBITDA de 125 miliarde $ și o capitalizare bursieră de 3 trilioane $.
  • Nvidia(NVDA) are venituri anuale de 80 miliarde $, EBITDA de 50 miliarde $ și o capitalizare bursieră de 3 trilioane $.

Le-am pus frumos, una sub alta, exact ca în problemele de comparație ale elevilor din ciclul primar. Ce avem noi aici? Un elev din ciclul primar ne-ar spune chestiunea care se vede de la o poștă, anume că cele două elemente sunt necorelate. Avem însă de-a face cu date reale, palpabile. Capitalizarea e dată de prețul acțiunii, celelalte cifre sunt date de contabilitatea companiei. Nu vreau să spun că e ceva greșit într-o parte sau în alta, ci să aduc „vocea logicii”(vorba amicei mele, Afroditi) în acțiune. Dacă cea care are dreptate este contabilitatea, rezultă că Apple e subevaluată din punct de vedere bursier, iar acțiunile sale ar trebuie să fie de 2,5 până la de 5 ori mai scumpe, în funcție de indicatorul contabil pe care-l luăm în considerare. Sau, dacă Apple nu e subevaluată înseamnă că Nvidia e supraevaluată cu același factor. E cât se poate de limpede. 

Dar dacă cea care are dreptate e piața și, într-adevăr, cele două companii merită să fie egale? Asta ar însemna ori că Nvidia își va crește într-un interval extrem de scurt veniturile de peste 5 ori, ori că-și va crește de 2.5 ori EBITDA, tot așa, într-un interval record. De ce într-un interval record? Pentru a echilibra situația. Trebuie însă să înțelegeți că atunci când crește la valorile amintite, Nvidia își va justifica prețul actual! Deci, în cazul în care „piața are dreptate”, trebuie să se petreacă o minune peste noapte.

În realitate însă niciunul dintre cele două raționamente nu este corect deoarece se bazează pe ipoteze normale în condițiile în care întreaga așezare economică nu este normală. O să vă explic fenomenul înainte de trece mai departe cu raționamentul. 

Noi funcționăm într-un scenariu aberant. Vedem munți de bani și considerăm că acei munți de bani sunt reali. Mai mult, ne dorim cât mai mulți dintre ei. Pe oricine ai întreba ce-și dorește, îți va spune că „vrea bani”. De ce? Pentru că asta-i va permite să aibă o casă mare, un parc de „mașini bengoase”, unul sau mai multe iahturi s.a.m.d. Dar de ce ai vrea asta? Nu mă înțelegeți greșit: nu-i nimic rău în a avea mașini dacă te pasionează mașinile, în a avea iahturi dacă te pasionează iahtingul s.a.m.d. Dar de ce ți-ai dori toate acestea dacă nu te pasionează? Pentru că vrei să te vadă ceilalți că ai. Pentru că așa crezi că vei deveni puternic. Pentru că asta e „schema de fericire” care ți-a fost predată. Și, dacă ai nefericirea să te lovească un purcoi de bani din senin, îți vei rata întreaga viați și, în cel mai probabil scenariu, o vei „rezolva” cu o sinucidere. De ce? Pentru că ești sărac și ai o gândire de sărac! 

Explicația magistrală care-mi vine în minte se află într-o replică celebră din piesa „Steaua fără nume” a lui Mihail Sebastian: „(Încremenit): Mona! Mona! (Vine spre ea, vorbeşte cu o sinceră uluire): Tu eşti o provincială. Ai ticuri de provincială. Când te-ai schimbat? Tu nu mai eşti Mona. Ţi-e frică de vecini. Ţi-e frică de ce-o să spuie târgul. Eşti… (Cu profundă decolare): Eşti nevasta lui Miroiu.

Întreaga economie de azi, prin prisma manifestărilor pe care le vedem, e nevasta lui Miroiu. Iar noi nu suntem Mona care se trezește la momentul oportun, ci domnișoara Cucu. Rețineți chestia asta și înțelegeți-o exact așa cum am spus-o. Dacă o veți pricepe n-o să mai cădeți în capcana care vi se întinde permanent! Și-acum să revenim la problema noastră.

Așadar, toată aberația pe care o trăim pornește de la sistemul monetar. Banul, scăpat fiind de sub control, ajunge să distorsioneze totul. Iar ceea ce vedem acum sunt strict manifestările aberante ale sale. A încerca să invoci „vocea logicii” în toată chestiunea asta e o prostie. De fapt trăim într-o lume în care logica a fost eliminată definitiv. Cu toate că nu-mi place ca individ, Robert Kyosaki dă explicația cea mai facilă pentru omul simplu: „Toată această lichidate care circulă este, de fapt, o imensă datorie injectată în economie, având un singur scop: acela de a nu se prăbuși totul. Guvernele doresc o inflație sporită deoarece pentru ele se simplifică totul. De aceea cresc în mod artificial prețurile la energie. Dar la un moment dat oamenii nu vor mai avea bani să pună mâncare pe masă. Inflația îi face pe bogați extrem de bogați, eliminând clasa mijlocie”. Mai țineți minte 2008? Fix asta s-a întâmplat atunci, doar că acum totul va fi la un nivel efectiv de neimaginat. Și asta pentru că absolut totul a devenit o minciună atât de mare încât, pur și simplu, nimic nu mai e real. Trăim în imaginar. De aceea simțim nevoia maladivă de a filtra realitatea prin diverse echipamente: televizor, calculator, telefon s.a.m.d. 

Trebuie să fii extrem de naiv să crezi că se mai poate ieși cumva din actualul scenariu pe care-l trăim. Nu, e imposibil! Setarea lumii s-a făcut cu mult timp în urmă pentru a mai putea fi corectată. Dacă-mi voi găsi puțină liniște, vă voi prezenta istoria reală care ne-a condus în gaura fără fund în care ne scufundăm acum.

De asemenea, trebuie să fii extrem de naiv pentru a crede că se va putea continua ceea ce vedem acum. Imensa bulă a datoriilor nu va mai rezista din simplul motiv că cei care și-au trecut întreaga planetă pe persoană fizică nu vor mai dori să subvenționeze miliarde de șobolani inutili care consumă bunuri reale doar pentru că mestecă ideologia. Ideologie care a fost utilă până acum, pentru ca ei să-și atingă scopurile. Acestea fiind spuse, trebuie să privești în față ceea ce înseamnă de fapt marea resetare: dacă vei putea servi interesele celor bogați, vei avea paradisul. Iar paradisul a fost deja simplu descris: „nu vei deține nimic, dar va fi bine!”. Atâta timp cât vei fi de folos, vei avea mâncare, îmbrăcăminte și cam tot ceea ce-și poate dori un sclav. Nu vor fi ale tale, dar ți se va permite să le folosești temporar. Când însă nu vei mai fi util, vei vedea cealaltă față a monedei, cea în care ți se spune simplu: „Descurcă-te pe picioarele tale!”. Doar că ție ți-au fost tăiate picioarele deoarece ai vrut să fii fericit. Vei avea exact destinul pe care-l au obiectele „de unică folosință pe care le cumperi”. După ce le-ai utilizat, ajung la gunoi. 

Asta e minunata lume nouă care ți se propune. Și există, într-adevăr, și supraviețuitori, în adevăratul sens al cuvântului. Cei care învață să trăiască pe picioarele lor, cei care își învață copiii să supraviețuiască pe picioarele lor, cei care au instinctul de supraviețuitor. 

Cea mai mare greșeală pe care o fac mulți este aceea de a crede că o prăbușire va fi egal resimțită de întreaga societate. E fals! Toate crizele de până acum nu au avut decât un rol de sedimentare și rafinare: bogații au devenit din ce în ce mai bogați, în timp ce cei care-au avut sedimente ideologice în ei au mers iremediabil către fund. Nu există măsură egală, fiecare dintre noi suntem puși, într-un anumit moment al vieții, să facem alegerea Monei. Și de alegerea pe care-o facem depinde evoluția noastră ulterioară. Până acum treburile erau cât de cât democratice deoarece puteai să-ți repari greșeala. În societatea care vine, când vei fi pus să-ți alegi fericirea, nu vei mai avea posibilitatea de întoarcere deoarece unui pahar sau tacâm de unică folosință îi e imposibil să se transforme cu de la sine putere într-unul de folosință îndelungată. 

E adevărul pe care nu vrei să-l afli. Eu ți-l spun în față! Înjură-mă, fă-mă cum vrei, dar nu uita că subiectul evenimentelor care vor veni e fiecare individ în parte, judecat după propria măsură. Iar propaganda va simți durerea pe propria-i piele. De aceea, salvarea ideologică, pur și simplu, nu va mai exista. Încă mai ai timp, cu toate că nu prea mult! Nu uita să reții că sunt singurul care ți-a spus asta!

40 de comentarii:

  1. Eu am 2 intrebari:
    1. Chiar e in avantajul celor bogati/ elitelor actuale daca se va prabusi totul? Nu vor fi 'rascoale', anarhie, haos, ...vor mai putea cei bogati sa-si etaleze bogatia, sa fie mandri ca lanseaza masini in spatiu (Elon Musk), ca vor sa ajunga pe Marte, sa faca turism spatial, sa discute despre viitor, sa produca masini electrice cat mai 'jmechere'. Sau bula se va prabusi fara ca ei sa vrea si sunt atat de prosti incat nu vad asta?
    2. Daca e adevarat ce spuneti, ce poate sa faca un om 'normal', ca sa fie cu picioarele pe pamant?

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. 2. Să devi complet independent. Momentan se poate sa deții proprietate personală. Deci cazul ideal ar fi o casă cu curentul electric propriu, apă din fântână, câteva animale să ai lapte și carne, agricultura proprie, să nu fi angajat la corporațiile multinaționale ci cel mult la joburile din comunitatea ta sau sa fi propriul angajat sau sa angajezi tu in afacere ta propie. Dacă ești extins in sistem, cu cât ești mai extins cu atât ești mai expus. Acum nu discutam daca ai Banii lui Țiriac. Discutăm despre omul simplu.
      Având în vedere Marea Resetare din 2030/31 nu mai e nimic de făcut decât plecat in tarile care respectă proprietatea privată.
      Dacă nu pleci, vine Resetarea și nu vrei sa fii membru de Partid, dar nici să lupți ideologic cu ei facem cum se mai făcea în comunism: zici că ei și faci ca tine! Și începi să înveți să fi hoț și să furi de la stat, care va deține probabil totul.
      Pe vremea comuniștilor era sport national să furi din fabrica, orice.
      Apoi se făcea barter între muncitori.
      Eu personal nu cred că vreau sa retrăiesc vremurile alea de furaciune globală.



      Ștergere
    2. se putea sa nu apara din nou idiotii cu "independenta" in cocioaba de la Cucuietii din Deal unde vor fi ei si familiile lor proprietari de pamanturi, ape, utilaje, animale si care vor trai prosper si nestingheriti facand barter/troc iar ceilalti oameni care traiesc in lipsuri se vor strange pe la gardurile chiaburilor si isi vor astampara foamea dand o limba baloasa pe cate o uluca?

      Ștergere
    3. Mulțumim. Și care sunt acele țări care respecta dreptul de proprietate?

      Ștergere
    4. Anonim8 iunie 2024 la 18:42
      Dupa patrerea mea sunt statele puternice care u sunt membre nici la NATO si nii in UE.
      De ex .Rusia va astepta cu bratele deschise.

      Ștergere
    5. Anonim 8 iunie 2024 la 18:42

      1. Intr-o societate normala, drepturile si libertatile se castiga, nu ti se ofera pe tava pentru simplul motiv ca existi. Asa cum ti se ofera, ti se pot si retrage, sau legislatia se poate schimba de la situatie la situatie asa cum s-a facut de o gramada de ori de-a lungul timpului, iar in situatiile de crize, razboi sau forta majora, o gramada de drepturi si de libertati pur si simplu se suspenda pe termen nelimitat sau chiar se anuleaza definitiv.

      2. Intr-o societate normala, interesul comun sau al statului primeaza in fata interesului propriu, atat in vremuri normale cat si in vremuri de criza si ORICE STAT CARE SE RESPECTA are posibilitati legale sa confiste orice proprietate detinuta de oricine.
      In Constitutia Romnaiei, care este legea fundamentala a tarii, in CAPITOLUL II, Drepturile şi libertăţile fundamentale la ARTICOLUL 44, Dreptul de proprietate privată, se spune asa:
      (1) Dreptul de proprietate, precum si creantele asupra statului, sunt garantate. Continutul si limitele acestor drepturi sunt stabilite de lege.
      (3) Nimeni nu poate fi expropriat decat pentru o cauza de utilitate publica, stabilita potrivit legii, cu dreapta si prealabila despagubire.
      (7) Dreptul de proprietate obliga la respectarea sarcinilor privind protectia mediului si asigurarea bunei vecinatati, precum si la respectarea celorlalte sarcini care, potrivit legii sau obiceiului, revin proprietarului.

      Cu alte cuvinte, orice drept de proprietate al oricui ESTE DIN START LIMITAT si oricine poate fi expropiat incepand de la cauzele de UTILITATE PUBLICA si terminand cu diverse alte cauze ca protectia mediului si bunei vecinatati (intelegerea cu vecinii si respectarea derptutilor de proprietate ale vecinilor).

      Este cel putin amuzant felul in care o gramada de idioti bat campii cu proprietatea pe la tara insistand sa sustina ca o vor putea pastra in orice conditii si situatii, traind ei in mod autarhic facand barter/troc, cand in cazuri de crize si de forta majara drepturile si libertatile se suspenda.

      Este cel putin amuzant felul in care o gramada de idioti bat campii cu independenta in mediul rural cand in situatiile de criza si de forta majora, cu cat esti mai prosper si mai avut, cu atat mai repede devi tinta si vei fi expropiat. Sa crezi catu ai dreptul sa detii hectare de pamant pe care sa le exploatezi cum vrei tu in interesul tau propriu in timp ce ceilalti, inclusiv statul, vor sta pe bara traind in lipsuri si uitandu-se cu jind la suficienta ta, denota o lipsa acuta de creier.

      Este cel putin amuzant felul in care o gramada de idioti bat campii cu independenta in mediul rural cand in plina "revolutie verde pentru salvarea planetei" care se desfasoara pe mai multe planuri, bat campii despre cum vor trai ei autarhic din agricultura de evul mediu, crescand animale, sapand fantani pentru apa si gropi in care sa se cace, etc. cand in mod real, nu doar ca vor fi expropiati, dar se vor considera norocosi daca vor fi mutati pe la oras si nu vor fi stropiti cu bacterii si transformati in compost pe loc, exact asa cum se intampla si cu porcii care mor prin fermele industriale. Daca pe vremea comunismului era nevoie de sclavi prin fabrici, uzine si pe ogoare, acum cu toata tehnologia, mecanizarea si automatizarea NU MAI E! Societatea nu mai are nevoie de milioane de mancatori si cacatori inutili care sa consume resurse importante, de la alimente si medicamente si pana la combustibili si materiale de constructii, si sa fie inutili societatii.

      Oriunde vei fi expropiat!
      Roaga-te sa nu fi si exterminat!
      Punct.

      Ștergere
    6. Robert draga, ar trebui sa te mai informezi despre situatia digitalizarii din Rusia si cat de fruntasi sunt in a avansa cu Resetul si IA. 1984 scrie pe ei mai mult decât pe restul lumii. Dar joburi chiar vor avea.

      Prop privata poate simbolic vor mai detine tarile fara impact energetic, cele aride, desertice sau inghetate...unde nu conteaza si unde nu se va buluci nimeni.

      Ștergere
  2. https://youtu.be/t5Y2CwCsnbA , ultima parte a interviului reflecta ceea ce spuneti dumneavoastra. Ascultati ce spune individul.

    RăspundețiȘtergere
  3. "E adevărul pe care nu vrei să-l afli. Eu ți-l spun în față"
    Vă mulțumesc domnule Dan Diaconu!❤️
    Eu vă consider un adevărat prieten!

    RăspundețiȘtergere
  4. Știm acest lucru. Dar avem nevoie de o minte luminată,care să aprindă ,,scânteia"...

    RăspundețiȘtergere
  5. Pentru că așa crezi că vei deveni puternic. - citat din articol

    Puternic înseamnă "a face", nu înseamnă "a fi".
    Stilul de a fi cool 😎, puternic etc.. e doar starea de a fi.
    Toată bursa e plină de companii care vor să fie și pozează în a fi. (Wannabes)

    RăspundețiȘtergere
  6. Tocmai de aceea sistemul chinezesc va câștiga pe termen lung și va fi adoptat de majoritatea guvernelor lumii.
    Robert Kyosaki folosit și el de sistemul MLM: „Toată această lichidate care circulă este, de fapt, o imensă datorie injectată în economie", are câteva scăpări sincere.
    Oricum cel mai de Jos nivel in societate e tot COLECTIVIZAREA.
    Noi am mai trecut prin una, ăștia tineri nu știu ce înseamnă colectivizare.
    Când ai o cireadă de 5000 de vite și vine statul și confiscă tot și îți lasă 3 vaci de lapte și atât.
    Dar acuma se vor confisca casele, pământurile, nu mai ai voie sa deții pământ și să crești vaci că "poluează" cu flatulență.
    Mai jos de colectivizare e anarhie și libertate. Westul Sălbatic. Nu cred că elitele plandemice vor să ne lase sălbatici și liberi.
    Deci revenim la colectivizare, căci ăsta e momentul mult așteptat de elite și numit pompos Marea Resetare=Colectivizare.

    RăspundețiȘtergere
  7. A fi "de unică folosință" e tipic secundei. Așa oamenii devin oameni-secunda, oameni de-o secundă sau oameni pe secundă. 3 tipologii importante. In societate nu ai cum sa nu fi și să poți face CEVA pentru a fi mai mult decât secunda. Să fi minutul înseamnă să faci din secunda ta sa fie cat 60 de secunde. Băsescu a fost cât o oră de unică folosință. Eu ca om-secundă nici să-mi trag prezervativ nu apuc.
    Azi e plină mass-media de omenoși de o secundă. Până îi votam. Votul e exact categoria aia de câți oameni pe secundă avem.
    Așa funcționează societatea umană post-capitalista pe secunde de unică folosință.
    Nu știu, putem afirma că Timpul e de durată și nu de unică folosință?
    Cred că e o buclă închisă în care ne tot învârtim periodic într-o spirală.
    Prima colectivizarea





    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. @anonim 9 iunie 7.19...Soylent green film cu Chrlton Heston si Edward G Robinson , deci de ai lor, 1965 cred...

      Ștergere
  8. Nu am mai comentat de mult aici si e intresanta turnura subiectelor.

    Domnule Diaconu, inteleg ca Vestul e putred, pe cale de neintors catre prapastie. US sunt in cap, Uk pr copca, UE pe cale sigura de pierzanie.

    In plus, pentru ca Ucraina nu vrea sa se autodesfinteze, ne paste razboiul nuclear si rusii sunt pe cale sa reinventeze lumea, cu circuitele lor de nu stiu cati nm si revolutiile in medicina, finante etc.

    Ce nu inteleg este - daca totul e pe copca in Vest si Romania e in pragul disolutiei (cred ca spuneti asta de prin 2012) - de ce insistati sa propavaduiti la urechi surde?

    Ce va impriedica sa profitati de dezastrul unora si de iminenta victorie a celorlalti? Eventual fara surle si trambite, ci doar explicat - am short pe Nvidia/apple/ etc pt xa .... si am facut atatia bani
    - am long pe xiaomi, geely etc pt ca.. si am castigat atatia bani

    Nu e mai simplu, mai eficient si mai profitabil sa faceti asta vs a parea un propagandist al dezastrului?

    Stiti, Rusia, China si alte tari sustin caderra inevitabila si iminenta a capitalismului/ occidentului de vreo 200 de ani. Merru au explicat punctual chestii. Dar obiectiv s-au inselat mereu. De-aia e atat de greu de crezut ce spuneti dvs aici.

    (Punctual, rusii nu au fost impiedicati de nimeni sa reinventeze complet tehnologia in ultima 100 de ani. Si totusi, 95% din ei traiesc mai prost decat tarile pe care le stapaneau inclusiv Romania. )

    Multa stima.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Asat-i retorică de-aia de propagandă, pornită de la premise false. Una dintre ele este că rușii trăiesc mai prost decât ceilalți. Ai văzut cum arată Rusia de azi? Nu, n-ai văzut! Ți-a spus un propagandist prost că la ei e nasol și gata, ai crezut. Vezi că treburile se schimbă. Mai dă un ochi prin paradisurile occidentale și vezi că au început să arate ca Africa. De partea cealaltă, China, Rusia, Orientul Apropiat au o cu totul altă față. Nu te mai lăsa păpat de propagandă că nu-ți va fi bine! De altfel, dacă ai fi corect, ai recunoaște că azi îți e mai rău decât acum 5 ani. De ce?

      Ștergere
    2. Ptr tine reinventarea "tehnologiei" este echivalenta cu traiul din imprumuturi si abuz al altora ptr bunastarea ta.
      Ai lacune de intelegere.

      Ștergere
    3. Stoie nu ai inteles nimic : cand esti un om de unica folosinta esti doar atunci cand ti s-a furat sufletul ...se pare ca nu-l mai ai de mult !

      Ștergere
  9. Complictii inutile...
    Matei 6:24-27
    Nimeni nu poate sluji la doi stăpâni. Căci sau va urî pe unul și va iubi pe celălalt; sau va ține la unul și va nesocoti pe celălalt: Nu puteți sluji lui Dumnezeu și lui Mamona. De aceea vă spun: Nu vă îngrijorați de viața voastră, gândindu-vă ce veți mânca sau ce veți bea; nici de trupul vostru, gândindu-vă cu ce vă veți îmbrăca. Oare nu este viața mai mult decât hrana și trupul, mai mult decât îmbrăcămintea? Uitați-vă la păsările cerului: ele nici nu seamănă, nici nu seceră și nici nu strâng nimic în grânare, și totuși Tatăl vostru cel ceresc le hrănește. Oare nu sunteți voi cu mult mai de preț decât ele? Și apoi, cine dintre voi, chiar îngrijorându-se, poate să adauge măcar un cot la înălțimea lui?

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Majoritatea oamenilor trăiesc în material, în palpabil, în ceea ce simt și văd. Nu cred în vreo viață viitoare, în mântuire și nici măcar în evoluție spirituală. Nu își pun întrebarea "de ce sunt aici?", "cine sunt eu?"...
      Majoritatea nu cred în Divinitate și, chiar dacă ar crede în Cineva sau Ceva superior nouă, ci dau frâu liber "liberului arbitru"!
      Dar faptul cel mai impresionant este uciderea de seamăn.
      Nici o altă specie de ființe de pe Tera nu face ceea ce face Omul, la nivel de crimă de seamăn!
      Asta denotă că nu aparținem acestei Lumi, că suntem niște intruși, niște paraziți energetici ai unor trupuri evoluate prin inginerie genetică, un prădător risipitor și iresponsabil în vârful lanțului trofic de pe Pământ.
      Şi, pentru că menționai Scriptura, sunt teorii care ridică întrebarea dacă nu cumva chiar noi, oamenii, nu suntem îngerii căzuți, veniți la Iertare prin suferință și ispite în trupuri de carne, viață după viață?

      Ștergere
    2. SINGURUL "comentariu" care merită citit si reținut!!! ;))

      Ștergere
    3. Se va duce pe copca si îmbrăcămintea excesiva...declarata oficial la wef.

      Ștergere
    4. Suntem fiinte de lumina si energie, adevarul ne este ascuns. Citeste marturisirile D-nei Valentina Garlea. Traim intr-o lume in care ispita si ispititorul e la fiecare pas. Unii sunt mai puternici, altii nu, unii sunt mai norocosi, altii nu. Si aici e maretia Lui, atit de increzator si atit de multe El ne iubeste, dindu-ne putere deplina pe acest pamant. Viata as numi-o scoala sau gradinita. Suntem aici sa invatam, ca daca nu invatam aici, atunci unde? Si daca nu o sa inveti atunci ramai repetent. Si orice se va intimpla va fi cu voia Lui, iar noi vom fi pusi la incercare.

      Ștergere
    5. Anonim 9 iunie 2024 la 09:51

      Si nu ti se pare normal sa fie asa?
      Ce parte din afirmatia asta nu o intelegi?
      "nu vor mai dori să subvenționeze miliarde de șobolani inutili care consumă bunuri reale"

      https://www.youtube.com/watch?v=-hO38f9evqg

      Ștergere
    6. @Anonim 20.30
      Prin creație, noi oamenii, suntem deosebiți de vietatile create doar din apă, aer și pământ. Am fost creați cu un alt potențial, așa cum au fost creați și îngerii. Potențialul inițial al omului, deturnat ca și la îngerii neascultători, face ca omul, neascultător, să facă lucrurile așa de nefericit!

      Ștergere
  10. Acesta este capitalismul de secol XXI in toata splendoarea sa.
    Acest capitalism canceros care a devenit si mai puternic in pofida bataliilor pe care le-a pierdut din sec. XIX si XX.
    Capitalismul feroce este un socialism pentru bogati.

    RăspundețiȘtergere
  11. Experimentul pe oameni in Romania merge uns. Sistemul are sclavi colaboratori social strada cu strada bloc cu bloc asa ca libertatea democratia drepturile etc sunt niste utopii, teorii inexistente. Cand securistul sef da ordinul pe unitate sclavii sunt activati si esti haituitla ordin ca animalele. Si haituitorii astia duminica se duc frumos la biserica si se roaga aprind lumanari dau de pomana suntprea crestini. Cand se ordinul ei haituiesc si in biserica.
    In Romania securistul este Zeu iar omul un cobai. Adica om de unica folosinta. Multumim Sri, multumim Mai! Sictir securistilor, cancerul Romaniei!

    RăspundețiȘtergere
  12. Uau ...ce de dur ati prezentat realitatea!
    Dar din pacate ...TOT ceea ce ati scris Dvs in acest articol, este un adevar de necontestat.
    Imi aduc aminte ca acum cativa ani un mare miliardar pe nume Waren Buffet, spunea ca este in curs de desfasurare, un mare intre bogati si saraci, si ca ei bogatii deja l-au castigat!
    Iar textul Dvs.confirma aceasta realitate!
    Din pacate masele sunt atat de proaste, incat nu isi dau seama ca puterea Marilor Miliardarii care sunt stapanii lumii, se exercita tot prin oamenii de langa noi, prin asa zisele "institutii" ale statului satanist, si acest lucru ii face sa fie dusmanii nostri si ai intereselor noastre...asa ca razboiul saracilor nu ebuie dus impotriva Marilor Miliardari, ci impotriva cozilor de topor prin care aceste satane isi exercita puterea!
    Dar nu e cazul sa ne facem griji sau probleme, pentru ca mniezau e de partea noastra a celor saraci, pentru ca noi ne rugam, si pentru ca dorim sa avem cat mai repede la capatai, crucea lui Gizas, semn ca am fost izabviti de toate relele, pe vecie, a nu se citi veceu!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Problema se pune in felul urmator.
      Ce este mai usor de redus?
      100 milioane de bogati (oficial)sau
      7 miliarde de saraci?
      Stinge televizorul si aprinde mintea!
      CC

      Ștergere
    2. Dumnezeul cel Viu al Sfintei Scripturi chiar se definește pe sine ca Dumnezeu al celor săraci. Fiul lui Dumnezeu și-a asumat condiția sărăciei și le-a dat oamenilor exemplul și învățătura care să îi facă independenți de partea materială. Păcat de inteligență!

      Ștergere
    3. @00:35,

      Fiul nu si a asumat conditia saraciei de dragul lipsurilor, ci ne-a aratat modelul si singurul format lumesc de atingere a potențialului maxim.

      Ștergere
  13. Numai tâmpenii
    Cine vine sa îți ia proprietatea în 2030 în România? Hai sai seriosi

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Ai nitica rabdare . Daca nu incepe razbelul pina atunci . Altfel îți vei fi dorit atunci, sa fi inceput . Răbdare .

      Ștergere
    2. Ce va fi de data asta este fara precedent.
      Nu va veni nimeni sa ti ia nimic nici teren nici masina.
      Pe teren nu vei mai avea cu ce sa l lucrezi plus restrictii carbonice iar din jeepuri si merțane, tesle, faci eventual cotețe de porumbei din lipsa de carburant ptr TRANSPORTUL PERSONAL generic de "fun and games" asa cum deja este anuntat sa ne pregatim mintal.

      Ștergere
  14. Asa grait-a DD din anvon cutremuratoarele-i cuvinte, primul si singurul care rosti toate acestea catre prostime! Amin! Nenicule, daca sistemul se prabuseste, mai gastiga un rahat "elitele". Vin altii eventual. Au castigat pana acum cei care controlau razboaiele, prabusirile etc. Acum nu e cazul! Banii lor nu le vor folosi la nimic, averile lor vor fi spulberate. Vae victis!

    RăspundețiȘtergere
  15. Scuze dar cand vezi lejeritatea cu care se escaladeaza spre conflict nuclear... problema omului de unica folosinta e o doar o chestiune minora.

    Pentru care mai crede ca omu fabuleaza... amintiti-va cum ati fost tratati in pandemie. Retineti ca masca si distantarea sociala au fost ideea lui Fauci fara nici un fundament stiintific.

    Cel mai tare e totusi cum aparatorii stiintei te luau pe sus daca "zadarniceai combaterea raspandirii".

    Cu regret dar cred ca multi chiar suntem de unica folosinta...

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. TG,
      Pierzi din vedere separarea graului de neghina, a bogatilor de saraci.
      Nu există lejeritate decât in cum vor fi utilizati in continuare saracii.

      Ștergere
  16. O mare pacaleala sa crezi ca in alta tara ti se vor respecta drepturile de proprietate. Oriunde te vei duce romane tot ca un emigrant nenorocit vei fi tratat, pana afli legislatia, pana capeti cetatenia nu vei stii cum vei ramane la fel de sarac ca atunci cand ai fi ramas in tara ta. Ideea asta de apleca in alta parte e o utopie! Nu iti place ce se intampla, pune umarul si schimba ceva in tara ta si nu orbecai cu traista in bat de colo colo ca oriunde te vei duce tot de tine dai! In plus uitati cel mai important amanunt, si anume ca utimul cuvant il are Dumnezeu!

    RăspundețiȘtergere
  17. Urmariti de la minutul 0.58 https://www.youtube.com/watch?v=1wLusVfnTuo

    RăspundețiȘtergere

Atenție! Comentariile sunt supuse moderării și vor fi vizibile după o perioadă cuprinsă între 1 și 4 ore. Sunt permise doar comentariile care au legătură cu subiectul.
Pentru discuţii mai flexibile folosiţi canalul de Telegram Dan Diaconu(t.me/DanDiaconu)