Ziua în care dolarul a rămas în aer

15 august 1971 este o dată istorică aproape uitată. Este momentul în care SUA a renunțat la etalonul aur, mai precis a denunțat unilateral înțelegerea de la Bretton Woods. Dacă până atunci fiecare dolar avea o acoperire în aur, după acel eveniment dolarul nu mai avea acoperire în nimic. Se trece mult prea ușor peste acest element, chestiune specifică superficialității noastre de oameni. 

În mod normal, la stabilirea sistemului Bretton Woods - cel care a statutat „primatul” SUA în economia globală - America a garantat că fiecare dolar emis era legat cu o anumită cantitate de aur. Asta însemna că banul avea o valoare certă: în momentul în care o bancă centrală ar fi dorit, putea să schimbe dolarii din rezervă pe cantitatea corespunzătoare de aur. Desigur, un asemenea târg nu s-a încheiat niciodată. De altfel, SUA s-au preocupat nu doar să nu se întâmple așa ceva, ci, mai mult, au luptat activ ca Băncile Centrale să nu cumpere aur. În trecut am prezentat în mai multe rânduri documete relevante ale CIA legate la acest aspect. 

În 1971 economia americană suferea grav, iar denunțarea unilaterală a sistemului Bretton Woods le-a permis americanilor să iasă din rahat. A fost o mișcare pe termen scurt. Pentru a masca scandalul, SUA s-au prefăcut că „cedează” din putere introducând așa-zisa „flotabilitate liberă a valutelor”. Cu alte cuvinte, spuneau ei, dacă nu ai încredere în economia americană, vinzi dolari și cumperi o altă valută(lire sterline, franci francezi, mărci germane s.a.m.d.). De aici a venit ideea creață a „valutei ca simbol al puterii economice”, răspândită cu jind de propaganda americană. Și de aceea unii tot mai cred că banii actuali au acoperire în „economia țării din care provin”. O chestiune absolut aiuristică întrucât banii, după cum limpede se vede, nu au acoperire în nimic.

După cum am spus, operațiunea americană de jefuire a lumii a fost una pe termen scurt, fiind urmată de expansiunea accelerată a celorlalte economii în detrimentul SUA. Spre deosebire de zilele noastre, atunci SUA chiar era un colos economic, dar unul aflat într-un evident declin. Astfel, dacă în 1960 PIB-ul american reprezenta 40% din PIB-ul mondial, în 1970 procentul SUA ajunsese la 36%, deci o cădere de 4 procente într-o decadă. Doar că elementul nu era vizibil întrucât întreaga economie mondială se afla în expansiune, așadar americanul de rând simțea pe pielea sa o bunăstare solidă. Partea interesantă abia acum vine, întrucât în doar patru ani, economia SUA a ajuns să mai aibă un procent de 28% din PIB-ul mondial. De unde a venit acest picaj? Fix din „democratizarea banului”. 

Devenea cât se poate de clar că SUA se confruntă cu o problemă majoră, cu toate că, repet, americanul de rând nu vedea decât o creștere a propriei prosperități deoarece întreaga economie mondială era „pe plus”, astfel încât de la o zi la alta îi era mai bine. Însă ratele de creștere ale economiei americane rămăseseră în urmă față de cele ale celorlalte țări. De aceea trebuia inventat ceva. Iar invenția s-a numite ... petrodolarul.

Pe 8 iunie 1974, SUA și Arabia Saudită semnează o convenție care a dat o nouă vigoare dolarului. La prima vedere, convenția bilaterală pare banală: Arabia Saudită se obligă să coteze petrolul său în dolari. Astfel, orice țară care cumpără petrol din Arabia Saudită trebuie să o facă în moneda americană. Cum petrolul este principalul vector al dezvoltării economice, prin acest contract SUA reușește să dea un nou impuls dolarului, asigurându-i pentru încă 50 de ani statutul de monedă de rezervă. Chestiunea era cât se poate de limpede: ca să poți importa petrol aveai nevoie de dolari, iar acești dolari nu-i puteai avea decât dacă banca ta centrală făcea anumite rezerve în dolari(pentru a te putea proteja de volatilitatea pieței). Cu alte cuvinte, indiferent de poziția ta față de SUA, erai obligat să le folosești valuta. 

Însă nu era doar atât. Arabii aveau acces la cantități impresionante de dolari. Ce făceau ei cu acești dolari? Îi investeau. Prin intermediul asasinilor financiari internaționali gen FMI, arabii plasau banii în economii în dezvoltare, reușind paradirea unor întregi țări și scurgerea de fonduri către firmele proprii. Operațiunile sunt descrise excelent în cartea lui John Perkins, „Confesiunile unui asasin economic”. Doar că cea mai mare parte a banilor rezultați din tranzacțiile cu petrol ajungeau în datoria americană pe care o cumpărau statele arabe. Așa se stabilea un circuit financiar similar circulației sângelui într-un organism viu. Până acum acesta a fost motorul puterii economice americane.

A venit însă data de 8 iunie 2024, o dată fatidică pentru SUA. Ce s-a întâmplat? Arabia Saudită a decis să ... nu mai reînnoiască acordul cu SUA. Mai mult, invitat fiind la întâlnirea G7, Mohammed bin Salman(MBS) a declinat participarea ... din motive religioase, propunând o altă dată, mai precis pe cea de azi. E cât se poate de clar că nimeni nu ar fi amânat summit-ul pentru a-i face pe plac lui MBS, astfel încât prințul saudit a reușit nu doar să evite întâlnirea, ci și să semnalizez clar că țara sa deja se află într-o altă paradigmă economică.

După cum limpede puteți înțelege, sfârșitul epocii petrodolarului conduce la o scurtcircuitare a principalului flux monetar care asigura primatul monedei americane. Astfel, datoria americană rămâne fără încă un cumpărător important. De altfel, orientarea Arabiei Saudite s-a văzut extrem de clar în 2022, atunci când a scăpat de 30% din deținerea sa de datorie americană. 

Încheierea epocii petrodolarului este de așteptat să accelereze teribil procesul de renunțare la dolar. Fără doar și poate, rezervele statelor în dolari devin irelevante, atâta timp cât poți achiziționa petrolul și cu alte valute. Trebuie să înțelegeți că existența petrodolarului a făcut posibilă stoparea căderii economiei americane. Semnificația petrodolarului devine mai clară dacă vă voi spune că, la ora actuală, PIB-ul american reprezintă 24% din cel global! Cu alte cuvinte, în ciuda diversificării și a creșterii teribile a economiei mondiale, prin menținerea dolarului ca monedă universală, SUA au reușit să-și conserve poziția economică dominantă pe scena mondială. 

Probabil vă întrebați ce se va întâmpla de acum înainte. Trebuie, în primul rând, să înțelegem cu adevărat semnificația zilei de 8 iunie 2024. Este ziua de la care dolarul nu mai reprezintă absolut nimic. Dacă până acum puteam să-i vedem relevanța în petrol, de-acum înainte moneda americană este efectiv aer: ea nu mai reprezintă nimic, nu mai are absolut nicio relevanță. SUA se va duce accelerat la vale deoarece nimeni nu mai are de ce să țină dolari. Principalul vector care face acum „relevant” dolarul este cel al ocupației americane: statele aflate sub ocupație sunt obligate să țină o anumită rezervă în dolari. Însă nici măcar asta nu va conta întrucât forța centrifugă va începe să se manifeste accelerat.

Credeți sau nu, dolarul oricum este mort. Și nu numai el, ci și euro, lira sterlină, yenul s.a.m.d. E o chestiune de timp până când se va constata oficial moartea sa. De altfel, puteți înțelege asta văzând cât de lipsite de relevanță devin „marile întâlniri ale Occidentului”. Ați avut întrunirea G7. Cum vi s-a părut? Dincolo de manifestările de demență senilă ale lui Biden - din ce în ce mai evidente - totul a părut similar unei întâlniri de pensionari. O atmosferă seacă, fără niciun relief, fără nicio altă știre în afara gafelor bătrânului Joe. Și e normal să fie așa întrucât absolut toată relevanța lumii occidentale s-a dus de râpă. Nu știu de ce, am vaga impresie că dacă actuala întâlnire a consemnat coma în care se află sistemul occidental, viitoarea întâlnire va fi cea care-i va confirma decesul. Nu mai e mult: regele oricum a murit!