Am fost curios să văd care a fost impactul audierii lui Anthony Fauci din Camera Reprezentanților. Zero în presa românească. Digi a insistat pe plângăceala ticălosului cum că el și familia ar fi fost amenințați cu moartea, iar Libertatea a scăldat-o în aceiași termeni într-un articol preluat, în mare, de la Agerpres și făcut vizibil strict pentru „acoperirea media a subiectului” și atât. Nu trebuie să ne mirăm. Cam la fel a fost prezentat subiectul mai peste tot în presa apropiată sistemului globalist de putere.
Una dintre chestiunile devastatoare dezvăluite cu ocazia audierii a fost însă cea legată de „suportul științific” al măsurilor COVID. Fauci a recunoscut că așa-numita „distanțare socială” a fost inventată de el, fără absolut niciun studiu de specialitate. La fel și purtarea măștii. Așadar, două dintre cele mai teribile măsuri - care au condus la „arestări la domiciliu” în masă nu au avut nicio bază științifică, fiind în realitate scornelile unui moș imbecil. Fix asta a spus ticălosul care este vinovat direct pentru milioane de morți la nivel global. După ce-ai omorât prin acțiunile tale milioane de oameni, a te plânge că viața îți este pusă în pericol mi se pare excesiv. Păi ce mai valorează viața călăului atunci când e pusă în balanță cu cea a milioanelor de oameni pe care i-a condamnat la moarte? Desigur, nu sugerez că ar trebui să fie victima vreunei răzbunări, dar ar cam fi cazul ca justiția aia tâmpită de acolo să-și mai facă și treaba, nu doar să pună în scene spectacole obscene gândite de devianți precum Alex Soros. Să nu părăsim însă subiectul!
„Ce ți se cere dom'ne? Ți se cere să pui bucata aia de cârpă la gură și să stai la o distanță de doi metri. Ce mare lucru în toată treaba asta? ” - așa se exprima imbecilul Cristian Tudor Popescu(care se autointitulează jurnalist) la oficina Digi. Dacă mai țineți minte, postul respectiv era campion la „pus chiloții pe bot” în emisiunile lor. După măștile negre pe care le purtau demonstrativ în emisiuni aveai impresia că te afli pe poligoanele de instruire a teroriștilor. Dacă ar fi să judecăm acum limpede, ceea ce au făcut fruntașii și căprarii postului a fost fix terorism, direct responsabil(alături de șleahta „îngerilor”) pentru morții acelei perioade.
Revenind la subiectul Fauci, interesantă este perpetua temă a originii virusului. Cu toate că Fauci neagă că a încercat să ascundă originile COVID-ului, dovezile sunt deja covârșitoare. Colaborarea dintre NIAID și ONG-ul EcoHealth Alliance al lui Peter Daszak pentru „cercetarea” coronavirușilor liliecilor, direcționarea banilor(pe căi ocolite!) către laboratorul din Wuhan unde, „întâmplător”, a apărut virusul, sunt elemente care nu pot fi ignorate decât de către idioți. Sumele imense canalizate către tot felul de laboratoare suspecte din Asia, toate având obsesia liliecilor și toate jucându-se cu manipulări genetice, nu au cum să nu te conducă la singura concluzie logică, anume aceea că virusul a fost scăpat dintr-un laborator. E o ipoteză cât se poate de justă pentru cei care nu cred în coincidențe. Cu toate acestea, ipoteza - nevinovată din punctul meu de vedere - a fost combătută inchizitorial peste tot. Rețelele de socializare te blocau, reprezentanții „Ministerului Adevărului” te asasinau, instaurându-se peste tot un climat de teroare. Am stat mult timp să mă gândesc ce anume era rău într-o ipoteză? La urma urmei unii susțineau că virusul a apărut natural și s-a răspândit din cauza chinezilor mâncători de pangolini și lilieci, în timp ce alții susțineau că a scăpat dintr-un laborator. Care să fie problema?
Ei bine, problema e mult mai adâncă. La momentul primelor intervenții ale subsemnatului, atunci când prezentam activitățile dubioase ale EcoHealth Alliance, eram caracterizat ca teoretician al conspirației și răspândac de informații false. Asta în ciuda faptului că aduceam ca argument hârțoage oficiale de-ale lor. Însă nimic nu conta: sistemul globalist de putere acționa tiranic, combătând din topor orice opinie care nu corespundea poveștii oficiale.
Cu toate că Fauci se preface că nu are niciun amestec în lupta propagandistică și de acoperire a realității, documentele ieșite la iveală de la Twitter, ne arată limpede cum instituția lui Fauci coordona „lupta ideologică” a rețelelor sociale. De fapt, acoperirea originilor virusului este și acum deosebit de importantă deoarece ne demonstrează cum, la vârf, „se pică la pace” atunci când e vorba de cercetări ticăloase care au ca scop îngenuncherea omului. Pentru oricine este absolut anormal ca o cercetare de tip militar - precum cea de manipulare genetică a coronavirușilor transportați de lilieci - să fie predată Chinei în condițiile în care este cunoscută rivalitatea dintre cele două puteri. Inclusiv mutarea laboratorului microbiologic din Franța la Wuhan e o poveste cu cântec.
Așadar, fără doar și poate, după declarațiile date de Fauci, rezultă cât se poate de clar că virusul a fost unul proiectat în SUA și executat în China, similar telefoanelor Apple. Chinezi au pus la dispoziție forța de muncă ieftină și educată, iar Guvernul American a venit cu proiectul. Asta e chestia cât se poate de vizibilă, care ar trebui cercetată și pedepsită de către justiție. Însă ce justiție poate exista în Lumea Minciunii Absolute în care trăim?
Privind la câte controverse și revelații ies dintr-o simplă audiere a unui ticălos patentat, efectiv nu-ți vine să crezi cum un singur individ a putut produce atâtea crime la nivel planetar. Desigur, ar fi fost imposibil dacă ar fi acționat singur. Fauci însă este doar partea vizibilă a unui aparat infernal care acționează în zone diverse și pe care nu-l putem percepe decât studiind atent manifestările sale. Teroarea COVID a fost o astfel de manifestare din care, din păcate, manipulații n-au înțeles nimic. Absolut nimic!
A fost scăpat intenționat din laborator. E păcat să investeşti într-o armă şi să n-o testezi pe po-pulație. Şi aşa e mare turma. Hiroshima, Nagasaki, Fukushima sunt exemple grăitoare.
RăspundețiȘtergere“Virusul care este la moda ca tulpina delta este de fapt o bacterie imbracata in camasa de virus.” Acest mesaj este primit prin vis de la Divinitate, de catre o buna prietena, in urma cu cateva saptamani. I-au fost aratate si imagini despre cum functioneaza tot mecanismul, imediat ce acest microorganism ajunge in corp. In ultima vreme, tuturor celor care mi-au iesit in cale, avand simptome specifice covid, le-am recomandat sa apeleze la antibiotic. Nu exista nici macar o singura persoana cunoscuta care sa fi luat antibiotic si sa nu fi rezolvat problema in 2-4 zile. In medicina se stie ca in cazuri virale, de obicei, nu se prescrie antibiotic, ci antivirale. Antibioticul este doar pentru bacterii, nu si pentru virusi. De aceea “baietii” au construit acest virus intr-o forma de nebanuit, tocmai stiind ca multi medici nu vor prescrie antibiotic.
ȘtergereAr fi interesant cati dintre noi au avut intuitia, instinctul, teama, frustrarea , dirijijata sau controlata, voita sau nevoita, de cele intimplate in ultimii ani in legatura cu acest virus si vaccin. Atunci cind raul e asa de mare si greu de contracarat nu as fi surprins sa vad aparitia sau "dezvoltarea" unor mijloace defensive greu de explicat de cele stiute. Din aceleasi motive enumerate mai sus mi-e teama ca asta ar fi doar inceputul. Poate este mai mult o speranta decit realitate.
ȘtergereLa fel se va intampla si cu introducerea noului sistem financiar global ( moneda digitala globala)...moment in care umanitatea va fi ingenunchiata total...de fapt sub ochii nostri China perfectioneaza si aplica mecanismul cu complicitatea Rusiei...iar umanitatea care sta cu ochii pe Fauci si Biden isi slabeste vigilenta asupra BRICS de unde asteapta salvarea ...si va gasi de acolo ,, mantuirea definitiva...! ,, Totul este propaganda sinistra !( inclusiv existenta noastra ca specie!)
RăspundețiȘtergereDaca ne referim la tefelime...poate nu au înțeles nimic, într-adevăr. Dar eu consider totuși că în fiecare om normal, a apărut un semnal de alarmă, cel puțin cu privire la modul unitar dar dictatorial în care presa MSM actionat, la rolul dictatorial al ONU și OMS, la faptul că big pharma nu urmărește sănătatea oamenilor cu doar profitul, cu orice scop. Pentru mine pandemia a fost un moment de ridicare a unui val de minciuna cu care eram înșelat
RăspundețiȘtergereS-o fi ridicat ceva din val dar a mai ramas destul. Pt big pharma profitul este ceva secundar. Scopul satanistilor este depopularea si modificarea genetica pt a decadea din conditia de oameni (indobitocire in sensul direct al cuvantului - ex - vezi atacul care se da pe toate caile asupra glandei pineale care joaca un rol esential in legatura cu lumea spirituala).
ȘtergereCe rătăcire cu glanda pineală! Despătimește-te tu și vei avea acces la Divinitate! Pocaință adevarată si Dumnezeu te va accesa si prin amigdale!!! sheesh! Dă vina pe alții si ajungi sigur in iad!
ȘtergereLumea devine un loc din ce in ce mai periculos, daca pana si gulerele albe - mai bine zis gri - au inceput ca sa se dedea masiv la escrocherii.
RăspundețiȘtergereNu mai contează. Ticăloșii sunt ticăloși indiferent de vremuri.
RăspundețiȘtergereFauci, Wuhan, Război Rece, khazari… diversiuni, născociri, vinovați de serviciu. Narativul e în continuare controlat cu măiestrie iar oamenii sunt muți de frică.
Ce rămâne e o lume tăiată în două. Injecția a semănat neghină în mijlocul grâului.
Cine scoate injecția, de injecție va muri!!!!
Ștergere„Ce ți se cere dom'ne? Ți se cere să pui bucata aia de cârpă la gură și să stai la o distanță de doi metri. Ce mare lucru în toată treaba asta? ” - așa se exprima imbecilul Cristian Tudor Popescu.
RăspundețiȘtergereEu i-as raspunde, desi stiu ca nu se face, tot cu o intrebare: "Nu ma deranjeaza ca mi se cere, dar DE CE mi se cere "treaba" asta?
"După ce-ai omorât prin acțiunile tale milioane de oameni, a te plânge că viața îți este pusă în pericol mi se pare excesiv."
RăspundețiȘtergereChutzpah (definitie) : tupeul unui individ care, după ce și-a ucis mama și tatăl, apelează la mila tribunalului pentru că este orfan.
Sa se introduca urgent Sharia in toata lumea, ca Tribunale Ad Hoc!
ȘtergereSi lumea/masa, va avea astfel pace vesnica!
Sa avem totusi mila fata de el. Poate ca teama lui este reala. Cred ca cel mai bine ar fi protejat (el de noi si noi de el) intr-o inchisoae de maxima securitate
ȘtergereNu stiu cum o fi in alte tari dar in Romania se vede cu ochiul liber: cum ii dai un pic de autoritate cuiva, cum acela devine in scurta vreme Dumnezeu pe Pamant care face legea. Te lovesti de aceasta superioritate in toate domeniile vietii. Iti arata ei cat de marunt esti tu in fata legii si a regulilor. Dragii mei, eu atata spun: toate aceste fapte de rautate gratuita, in aceste timpuri in care noi ar trebui sa facem eforturi maxime sa ne ajutam si sa ne sustinem unii pe altii, indiferent ce pozitie ocupam fiecare, in Ceruri se noteaza in catastife. Sa nu isi imagineze cineva ca scapa fara pedeapsa. De obicei, pedeapsa e simpla: cand ai tu nevoia mai mare si cand iti arde buza, iti intorc toti spatele ca si cum n-ai exista, iar daca gasesti o solutie sa te descurci, bine, daca nu, vezi tu ce-oi face ...
RăspundețiȘtergereSa nu intram in deznadejde si sa ne rugam mult unii pentru altii sa ne dea Dumnezeu putere, sa le ducem pe toate. Eu citesc de mai multa vreme Al Doilea Paraclis al Maicii Domnului, rugaciune de mare folos pentru oamenii aflati in grele incercari. O citesc zilnic pentru mine si familia mea dar si pentru semenii mei de pretutindeni. Avem nevoie de ajutor divin, caci dupa cum am relatat mai sus, procesele de indreptare a acestei situatii sunt in desfasurare, dar cate mai sunt de aflat si cate mai sunt de rezolvat nu stie nimeni sa spuna, cum este greu de spus si cand se va finaliza cu toata nebunia asta.
Ai mare dreptate, doar postul si rugaciunea ne poate mantui de cele rele.
ȘtergereAmin! De mare folos ne este acum tuturor, rugăciunea. Fiecare în dreptul nostru trebuie să clamăm Adevărul și să ne opunem așa cum putem, prin VOT, prin rostirea acestui adevăr în cerul nostru de prieteni, care așa devine o MĂRTURISIRE a crezului nostru!
ȘtergereFauci e un țap ispasitor. Da, unul mai mare, dar doar un țap. E un funcționar care nu a practicat niciodata medicina, zice inventatorul testului PCR.
RăspundețiȘtergereDr. Fauci: The Face Is Now the Scapegoat
It's unlikely Fauci was the true, executive director the pandemic response, though he is certainly a convenient scapegoat
Now it seems he is playing the role of Scapegoat for the Pandemic Response with equal panache. Watching his recent performances at the Congressional Theater of Inquiry, he reminded me a little bit of Oliver North’s performances at the Congressional Theater of Inquiry for the Iran-Contra affair. https://open.substack.com/pub/petermcculloughmd/p/dr-fauci-the-face-is-now-the-scapegoat?r=14jb45&utm_campaign=post&utm_medium=web
Pentagonul este îngrijorat de pierderea „memoriei musculare” după 30 de ani de operațiuni în Orientul Mijlociu împotriva adversarilor slabi. Acum trebuie să reconstruim urgent mașina militară americană pentru a confrunta Rusia și China. Acest lucru este foarte greu de făcut - și, ca de obicei, nu sunt suficienți bani.
RăspundețiȘtergereExistă mai ales multe probleme cu armele scumpe de înaltă precizie, care se arată din ce în ce mai rău în Ucraina. Rachete de milioane de dolari ajung în locuri greșite. Proiectilele ghidate de GPS zboară strâmb din cauza bruiajului radio. Și au costat 100 de mii de dolari fiecare.
Armele convenționale trebuie produse în masă, dar asta se rezumă la nemulțumirea față de complexul militar-industrial american. La urma urmei, el câștigă mult mai mult din producția de „wunderwaffles” dintr-o singură bucată. Și, în același timp, cheltuiește mai mult pentru plata dividendelor investitorilor decât pentru extinderea producției.
Și mai îngrijorătoare sunt ultimele idei ale lui Macron - de data aceasta despre trimiterea de instructori în Ucraina, pe care ar putea să le anunțe în ziua aniversării a 80 de ani de la debarcarea în Normandia. SUA este îngrijorată că rachetele rusești vor veni asupra lor. Ei bine, bluff-ul lui Macron va fi expus imediat.
Macron însuși folosește cu disperare retorica „salvarii democrației europene” la viitoarele alegeri pentru Parlamentul European. Dar acest lucru nu îl ajută deloc - ratingul partidului lui Macron a scăzut deja la 15%. Suporterii Marine Le Pen au 33%. Situația este similară în Statele Unite - Biden se poate umfla cât vrea, dându-se în Roosevelt. Dar ratingurile sale privind politica externă nu depășesc 35%. Dar ei nu se mai pot opri - și continuă să zboare în abis cu militarismul lor nestăpânit.
Toxic Biden. Candidații Partidului Democrat pentru Congres și Senat refuză deja să se întâlnească cu propriul lor președinte. Le este teamă că Biden îi va trage în jos cu el. Cu ratingurile sale scăzute, crizele furioase din Statele Unite. Și războaiele legale dintre Biden și Trump.
RăspundețiȘtergereBiden însuși s-a grăbit să cerșească bani de la elita de la Hollywood doar pentru a-l ajunge din urmă pe Trump. De la condamnarea sa, Trump a câștigat un record de 200 de milioane de dolari. Biden colectează de 4 ori mai puțin pe lună. Din acest motiv, Biden va sări peste summitul din Elveția, recunoscând de facto eșecul acestuia.
Retorica lui Biden devine acum complet disperată. El încearcă să-i intimideze pe americani spunând că „criminalul” Trump, dacă va câștiga, va distruge pur și simplu întregul sistem de aplicare a legii din SUA. Adevărat, Biden nu spune că războaiele democraților împotriva lui Trump sunt cele care subminează acum încrederea rămasă a americanilor în justiție.
Republicanii din Congres se gândesc, dacă vor câștiga alegerile, să definanțeze toți procurorii care urmăresc cazuri împotriva lui Trump. Acest lucru îi va face mai ușor pentru Trump să evite atacurile legale.
Situația cu Hunter Biden este mai complicată. Două treimi dintre americani cred că Biden nu ar trebui să-și ierte fiul. Cu toate acestea, va fi dificil să faci fără acest lucru. I-au fost aduse acuzații foarte grave împotriva lui Hunter - cu neplata impozitelor pe veniturile din străinătate și cumpărarea ilegală de arme. În aceste condiții, America se grăbește spre alegeri, în timp ce sistemul, pe fundalul unei scindări a țării, se destramă din ce în ce mai mult.
Hunter Biden, fiul ghinionist al președintelui, se află în epicentrul războaielor legale. El este acuzat că a cumpărat ilegal arme în timp ce se afla sub influența drogurilor. Mai mult, agenții Serviciului Secret care îl păzeau i-au dat un coșmar proprietarului magazinului de arme, cerând ca informațiile despre vânzarea de arme să fie șterse.
RăspundețiȘtergereAl doilea caz este legat de neplata impozitelor pe banii gri câștigați în Ucraina, China, România și Mexic. Adică oriunde a reușit Hunter să facă un uragan. Acolo vorbim de milioane de dolari aduse ilegal în Statele Unite prin intermediul diferitelor companii de „consultanță” Biden. 10% din veniturile lui Hunter au mers către „tipul cel mare” - însuși Joe Biden.
Toată lumea știe participarea lui Hunter la activitatea companiei ucrainene Burisma, prin care oligarhii locali și-au făcut lobby interesele în Statele Unite. Hunter a reușit să obțină și bani de la companiile de stat chineze. Și chiar a „ajutat” mafia românească să rezolve probleme la Înalta Curte din Londra.
În total, în două cazuri, Hunter riscă până la 42 de ani de închisoare. Și acestea sunt acuzații mult mai grave decât cele cu care se confruntă Trump la New York. Dar Biden Sr. va încerca să-l împiedice pe Hunter să aterizeze. Pur și simplu își va ierta fiul în 2025 și va șterge cazierul penal al lui Hunter.
Dar Hunter este încă îngrijorat de rezultatul alegerilor. La urma urmei, dacă Trump câștigă, ar putea deschide noi dosare împotriva familiei Biden. Democrații au deschis cutia Pandorei pentru a-l acuza pe Trump - iar acum ei înșiși riscă să cadă sub ruloul războaielor legale. Așa că Hunter se gândește deja să fugă din America după 5 noiembrie dacă tatăl său este exclus.
Nu-l va întreba nimeni pe Fauci despre biolaboratoarele din Ucraina?
RăspundețiȘtergereArmata rusă susține că unul dintre principalele motive pentru care s-au mutat în Ucraina a fost din cauza dezvoltării armelor biologice din SUA.
Suntem într-un război proxy cu Rusia și în pragul celui de-al treilea război mondial, pentru aceste laboratoare, și NIMENI nu a adus-o în discuție?
Am încercat să avertizez lumea de ani de zile că Wuhan este povestea de acoperire și punctul raportat al focarului, dar epicentrul dezvoltării armelor biologice din SUA se petrecea în Ucraina. Întreaga țară a fost, în esență, un proxy gigant al CIA/Departamentul de Stat din 2014. Este un loc de joacă offshore pentru rackete, care este în afara domeniului de aplicare al supravegherii SUA.
Avem, de asemenea, confirmarea că Deep State NU dorește cu disperare să analizăm biolaboratoarele din Ucraina, pe baza lungimii pe care au făcut-o pentru a acoperi această poveste și cât de mult au intrat în panică când s-a spart.
Inițial, MSM/Big Tech a susținut că biolaboratoarele finanțate de SUA din Ucraina nu există deloc și a cenzurat pe oricine vorbește despre ele (a la mine). Apoi, în cele din urmă, au recunoscut că laboratoarele există, dar au susținut că au fost doar în scopuri defensive. De ce să mintă dacă nu au ceva de ascuns?
Apoi adăugați întregul strat al companiei biolaboratoare Metabiota, care deține Rosemont Seneca de la Hunter Biden, care operează în Ucraina și care efectuează cercetări funcționale asupra coronavirusurilor de lilieci în Ucraina încă din 2014 prin proiectul PREDICT cu USAID.
Apoi adăugați stratul fondatorului Metabiota și virologului principal Nathan Wolfe, fiind afiliat monetar cu Ghislaine Maxwell și Fundația Clinton...
Aceste comitete caută în locul greșit...
Îi pare cineva ciudat cât de defensivi sunt democrații americani față de Fauci?
RăspundețiȘtergereNiciun democrat nu i-a adresat lui Fauci o întrebare puternică, în ciuda faptului că acesta a reacționat complet cu privire la măști, distanțarea socială, blocajele și teoria scurgerii în laborator.
Nu ar trebui să fie supărați pe el?
Nu ar trebui să fie supărați că tot ceea ce le-a spus despre Covid a fost o minciună? Nu ar trebui să fie supărați că au fost inventate măști și distanțarea socială?
Nu. Încă îl apără și îl cred necondiționat. Pentru că nu este vorba despre „știință”. Este un război politic.
Fauci este un agent Deep State, iar Democrații au fost instruiți să-l apere cu orice preț.
Si totusi de ce toate statele lumii (inclusiv China si Rusia) au actionat similar?
Ștergere...Ca doar nu or fi fost cu totii spalati pe creier! Rusia, China, India au concurat si ele sa-si faca propriul vaccin, in China erau arestati la domiciliu sute de milioane de oameni (ca sa nu se raspandeasca virusul).
Oare de ce si medicii lor / specialistii lor au aplicat masuri similare? Oare stiinta asta (medicina) e chiar degeaba?
Așadar, în „lumea liberă”, în „societatea bazată pe reguli”, cetățenul Scott Ritter, care tocmai se urcase într-un avion având de gând să ajungă la Forumul de la Sankt Petersburg, a fost dat jos de acolo de membri ai Departamentului de Stat care i-au și confiscat pașaportul. Fără nicio explicație, fără nimic. Libertate, frate, nu glumă!
RăspundețiȘtergereDar Fauci este liber tocmai ca a reusit sa ucida atatia oameni, iar Scott este arestat in tara daca nu mai are pasaport tocmai ca vrea sa salveze oamenii sa nu moara.
Criminalii sunt aparati, iar salvatorii arestati!!!!!
Ce lume e asta? O lume in care uitam cine e criminal si cine e salvator? In care criminalii care comit genocid sunt promovati pe functie iar adevaratii salvatori sunt arestati in case?
Traim intr-o lume SF?
Cel mai bun film din toate timpurile, film care au vrut sa il stearga dar cum nu pot i-au facut o copie mai moderna 2012 ca sa abata atentia de la original, este filmul "Total Recall" 1990 .
"Total Recall" ramane unul dintre cele mai complexe, inteligente si bine realizate filme SF, stimuland imaginatia si punand probleme de natura etica legate de rolul omului intr-o societate automatizata.
Acest film este un ADEVAR despre societatea automatizata pe care incepem sa o traim.
Si este atat de inspirativ incat din acest film au apărut o mulțime de filme SF: Matrix, Dollhouse, Inception, Covid-19.
Scott Ritter a circulat mult timp liber intre SUA si Rusia, ultima data parca a fost in ianuarie in Rusia. De asemenea in ultimii ani a dat interviuri frecvent la RT (Russia Today) si pe youtube, criticand constant SUA - ceea ce e de bine, arata ca in SUA exista o libertate de exprimare chiar si critica cu regimul (desi nu absoluta).
ȘtergereInclusiv acum, dupa ce i-a fost oprit pasaportul a continuat interviurile, deci nu e cenzurat total (desi e trista si cenzura partiala).
E trist si nu sunt de acord ca a fost oprit! (in lipsa unor motive serioase, de care nu am auzit pana acum)
Dar in sens invers, un rus care sa locuiasca in Rusia, sa fie critic cu Moscova si sa aiba libertatea de exprimare si de miscare intre Rusia si SUA (asa cum au avut in ultimii ani Scott Ritter si altii ca el), eu nu stiu sa fie. Dar poate ma insel! Corectati-ma daca ma insel!
Kasparov (fostul campion mondial de sah), critic cu Moscova si plecat din tara, a fost 'arestat in lipsa' in Rusia, fiind acuzat de 'terorism'. Bloggeri care au scris articole critice la adresa regimului au fost arestati.
Deci chiar daca nici in SUA nu e ok la modul absolut, in Rusia pare si mai rau. Sau ma insel si e mai bine in Rusia? Acolo critica e acceptata si necenzurata intr-un nivel mai scazut decat in SUA sau e mai multa cenzura acolo?
Bineinteles, un rau nu justifica alt rau! Si ramane o bila neagra pt SUA!
critic cu Moscova ?
ȘtergerebA TU CE AI BAUT?
in primul rand toti rusii din Ucraina pot fi critici cu Moscova, exista un regim numit regimul Zelensky critic cu Moscova
deci e vorba de cateva milioane de rusi critici cu moscova
Unde ai vazut tu o tara intreaga de americani critici cu Washington?
ei uite o sa apara: Texas, stai sa vezi ca Texas va fi exact Ucraina cu Moscova
Din pacate, pentru a se putea dezvolta Satana sub toate aspectele lui, a trebuit ca sa fie starpita/eradicata rusinea/remuscarea in Om!
RăspundețiȘtergereSars isi are originea in praful cometar din 1910 al cometei Halley care continea micobacterii (M. avium). Agentul patogen cu sursa astrobiologica a creat o pandemie uriasa in Manciuria, 1910-1911, fiind adus in Europa de muncitori chinezi (WWI). A urmat apoi epidemia de nivel mondial, 1915-1917, de "coronavirus" adica M. avium. In 1918, M. avium devine M. influenzae, si dupa eruptia vulcanului Katla din 12 octombrie 1918, M. tuberculosis galopanta. In 1999 au obtinut acest patogen, si l-au trecut prin serial passage (operatiune pentru a spori sau atenua virulenta). M. avium este insotit de agenti patogeni pasageri precum Chlamydia pneumoniae si Mycoplasma pneumoniae. Au fost adaugate secvente de cod genetic din epitopi din diversi patogeni de asemenea la codul genetic Sars. Betacorona apare la mamifere, insa gammacorona se gaseste la pasari, de aceea va aparea hibridul beta-gamma, care tot micobacterie este. Sars se putea trata usor cu claritromicina, iar singurul vaccin care ar fi fost de ajutor era BCG cu bacteriofagi specifici pentru M. avium. M. avium este o micobacteria atipica, cu pereti celulari deficitari, arata ca un "virus", si trece prin aceleasi filtre. Omicron este M. influenzae, sau Mers-Cov-2, fara domeniul prionic activat, de aici si virulenta scazuta. Toate vaccinurile au fost Astrazeneca, tehnologia cmRNA (exista cmRNA, si nu mRNA care nu functioneaza deloc, cmRNA inseamna substituirea unei nucleobaze, Uracil, cu un nucleozid, Pseudouridina) nu da rezultate, ambele producand proteine mutante. Deci, va exista in prealabil o pandemie de gripa, adica Omicron cu domeniul prionic activat, apoi celelalte specifice pe acei epitopi introdusi in codul genetic. Motivul aparitiei volumului urias de micobacterii incepand cu noiembrie 2019, este apropierea de resetarea astronomica cand orbita solara va depasi Tropicul pentru 150 de zile.
RăspundețiȘtergereCe înseamnă "resetarea astronomica"?
ȘtergereCum explicați că "orbita solara va depasi Tropicul pentru 150 de zile"?
Nu înțeleg cum orbita depășește tropicul?
Va rog câteva linkuri sau măcar explicațiile despre orbitele planetelor și Soarelui.
Mulțumesc
.
Miscarea de precesie solara spre vest masoara 1,5 km pe an (4,2 metri pe zi). Spatiul alocat pe arcul de cerc este de 508,8 km. In mod normal, Soarele rasare/apune, pe un pamant de forma plana, intre cele doua Tropice. Cand atinge marginea exterioara, sau limita intervalului de precesie, se va deplasa dincolo de Tropic, proportional cu diametrul sau, adica va rasari de la Vest la Est. Calculele mele sunt de 150 de zile, adica jumatate din diametrul Soarelui 75 de zile inainte dincolo de Tropic, si 75 de zile inapoi la resetare. Pentru ca altfel, luand tot diametrul in calcul, ajungem la 300 de zile ceea ce ar fi extrem de dificil (150 dincolo de Tropic si 150 de zile inapoi). In teoria geocentrica Soarele este mult mai mic ca dimensiuni decat ceea ce ni se prezinta in mod oficial. Astfel, la ultima resetare, locuitorii din Europa de Est si Orientul Mijlociu au avut la dispozitie orase subterane (precum cele din Capadoccia, cu un milion de locuri) construite pentru ei cu un an inainte de marele inghet/potop, cand Soarele atingea limita exterioara. Corpul ceresc care se vede in toate imaginile/video-urile langa Soare este Garuda si nu Nibiru, sursa tuturor cometelor razante si eruptiilor solare masive. Resetarea magnetica galactica se propaga in resetare magnetica solara si apoi cea terestra, are loc cand Soarele atinge distanta maxima dincolo de Tropic. Atunci vor avea loc evenimentele supranaturale. In 2003, am avut un X35 (eruptie solara), in 1859 am avut X50. Insa acum eruptiile (solar flashes) masoara peste X.1 - X.8 aproape zilnic, ne pregatim pentru un X70?
Ștergererespectiva cometă prezintă o ciclicitate temporală (destul de) comprimată a traiectoriei. prin urmare:
Ștergerea) cum mama naibii, de taman atunci, în 1910, și niciodată după, "a împrăștiat / pulverizat boala" pe Pământ?
b) de unde anume "din spațiul cosmic proxim "sistemului solar"" a pescuit "bacteriile"? le-o fi "pescuit" din "spațiul cosmic interplanetar"?
c) de unde anume "din Univers" și cum anume au ajuns "bacteriile" taman pe orbita / traiectoria cometei, astfel încât simpaticul obiect celest să devină "un ucigaș al omului"?
ps: consumi des afrodisiace?
Mulțumesc frumos @Sandokhan pentru explicarea fenomenelor din punctul de vedere al dumneavoastră.
ȘtergereNu neg că nu ar fi posibil ca soarele să răsare de la Vest la Est.
Doar că toate inteligențele nu văd cum. Citez:
Ideea că Soarele ar răsări de la vest la est este contrară modului în care funcționează mecanica cerească și mișcările observate în sistemul solar. Să clarificăm câteva concepte legate de precesia axială și de ciclu de precesie de 26.000 de ani:
1. **Precesia Axială a Pământului**:
- Precesia axială este un fenomen prin care axa de rotație a Pământului descrie un con complet în aproximativ 26.000 de ani.
- Această precesie schimbă lent poziția stelelor fixe și a constelațiilor pe cer, dar nu afectează direcția zilnică în care răsare și apune Soarele.
- De exemplu, în aproximativ 13.000 de ani, Polaris nu va mai fi Steaua Polară, ci Vega va fi mai aproape de această poziție.
2. **Mișcarea Soarelui pe Cer**:
- Soarele răsare întotdeauna în est și apune în vest datorită rotației Pământului din vest spre est.
- Aceasta este o mișcare zilnică și nu se schimbă pe parcursul mileniilor sau al unui ciclu de precesie de 26.000 de ani.
3. **Anul 2012 și Miturile**:
- În 2012, s-a răspândit o teorie conform căreia calendarul Maya ar fi prezis un sfârșit al lumii sau o schimbare majoră. Aceasta a fost însă o interpretare greșită a calendarului Maya.
- Precesia axială nu implică schimbări bruște în fenomenele cerești observate de pe Pământ într-un an anume, cum ar fi inversarea direcției răsăritului și apusului Soarelui.
Așadar, nu există niciun motiv să ne așteptăm ca Soarele să răsară de la vest la est în 2012 sau în orice alt moment în cadrul ciclului de precesie de 26.000 de ani. Mișcarea zilnică a Soarelui este determinată de rotația Pământului, iar aceasta nu se inversează datorită precesiei axiale.
### Explicație:
- **Precesia Axială**: Afectează orientarea axei de rotație a Pământului, modificând lent poziția punctelor echinocțiale și solstițiale pe cer, dar nu schimbă direcția rotației Pământului.
- **Rotația Pământului**: Pământul se rotește din vest spre est, cauzând astfel răsăritul Soarelui în est și apusul în vest. Aceasta este o constantă în cadrul vieții noastre și a fost astfel de-a lungul întregii istorii documentate.
In 1986 conditiile necesare si suficiente pentru o pandemie nu au fost indeplinite (1918: dozele de aspirina toxice, vulcanul Katla, WWI, 1910: fortele de ocupatie japoneze habar nu aveau ce sa faca). Pe 25 noiembrie 2019, Chandra Wickramasinghe a declarat ca va urma o pandemie serioasa cu sursa astrobiologica. Ai aici referintele bibliografice:
Ștergerehttps://cosmictusk.com/wickramasinghe-predicted-coronavirus-pandemic-in-november-2019/
On November 25th, 2019, Professor Chandra Wickramasinghe made the following stark warning, weeks before the coronavirus emerged.
On the basis of this data, there appears to be a prima facie case for expecting new viral strains to emerge over the coming months and so it would be prudent for Public Health Authorities the world over to be vigilant and prepared for any necessary action. We need hardly to be reminded that the spectre of the 1918 devastating influenza pandemic stares us in the face from across a century.
Chandra Wickramasinghe, Current Science, November 25, 2019
https://www.academia.edu/42041228/Comments_on_the_Origin_and_Spread_of_the_2019_Coronavirus
https://www.panspermia.org/panfluenza.htm
https://vixra.org/pdf/2002.0118v1.pdf
https://www.panspermia.org/whatsnew99.htm#20200227
https://www.thelancet.com/journals/lancet/article/PIIS0140-6736(03)13440-X/fulltext
https://www.panspermia.org/virusesfromspace2.pdf
On October 11 2019 a meteoritic bolide (probably fragment of a comet) explodes in a brief flash in Nth East China. We think it probable that this bolide contained embedded within it a monoculture of infective nCoV-2019 virus particles that survived in the interior of the incandescent meteor.
La Amarna s-au gasit trei pandemii diferite, cand Marte si cometa Encke au cauzat ultima resetare: anthrax, influenza, variola (poxviridae e tot micobacterie).
Aduceti-va aminte de legendele noastre atat de minunate, resetarea incepe cu Scorpia (care locuieste intr-o pestera) si Gheonoaia. Iar Scorpia nu este constelatia Scorpio. Ce spune apocalipsa islamica? Ca Luna se va despica in doua, Soarele va rasari de la Vest la Est, asteroidul care va lovi un ocean.
Pamantul este stationar si nu se roteste in jurul propriei axe. Precesia inseamna deplasarea Soarelui spre vest cu 1,5 km pe an. Daca Pamantul s-ar fi rotit in jurul Soarelui, atunci satelitii GPS ar fi inregistrat efectul Coriolis orbital, in magnitudine de 60 de ori mai mare decat efectul Coriolis rotational (cauzat de rotatia campului de ether deasupra Pamantului), iar erorile GPS ar fi fost de sute de metri nu de cativa metri. Soarele are un diametru de aproximativ 636 de metri, rasare de dincolo de Japonia, apune in Antarctica de unde imediat rasare pentru a lumina parte din celalalt semiplan. Ce inseamna ca Soarele va rasari de la vest la est? Isi va inversa traiectoria/orbita, incepe din Japonia, lumineaza celalalt semiplan si ajunge in Antarctica de unde rasare din nou pentru a se reintoarce.
ȘtergereUltima zi din calendarul Maya a fost pe 20 decembrie 2020: calendarul Maya este bazat in totalitate pe marile conjunctii dintre Jupiter si Saturn. Aici mai adaugam inca aproximativ trei ani, conform calendarului ebraic.
Resetarea astronomica inseamna absolut schimbari bruste, la fel ca si in trecut (disparitia mamutilor, cuprinsi de temperaturi din "vidul" cosmic, hrana fiind gasita intacta in ei). Marea piramida de la Gizeh a fost acoperita de apele marii pana la inaltimea de 100 de metri, si nu era vulcanul Santorini.
GUVERNELE ȚĂRILOR CARE NU SE SUPUN CENZURII VOR FI DATE JOS IN MOD COLECTIV CA IN ROMÂNIA
RăspundețiȘtergereCITEZ:
Guvernul federal din Germania a fost forțat să recunoască faptul că așa-numiții "adepți ai teoriei conspirației" au avut dreptate în legătură cu tot ceea ce s-a întâmplat în timpul pandemiei Covid.
Conform datelor guvernului german nu a existat nicio pandemie, ci doar o operațiune psihologică militară bine coregrafiată pentru a spăla creierul maselor și a le determina să accepte un vaccin experimental cu consecințe dezastruoase.
Aceste documente secrete ale guvernului german, obținute prin intermediul unei cereri privind liberul acces la informare și al unui proces ulterior, au aruncat în aer minciunile elitei globale despre Covid și este extrem de important ca cât mai mulți oameni să fie informați despre adevăr.
SURSĂ:
https://m.ziuanews.ro/stiri/guvernul-german-admite-cu-documente-indubitabile-c-nu-a-existat-nicio-pandemie-de-covid-1582573
Știți filmul Westworld sezonul 4 când androizii preiau conducerea lumii, se infiltrează in toate guvernele mondiale și încep să creeze evenimente pandemice prin care tot extermină oamenii?
RăspundețiȘtergereNu e un film, e un documentar despre Agenda 2030/31.
Va recomand direct sezonul 4 deoarece sezonul 2 și 3 e așa făcut încât să nu vrei sa te uiți mai departe la film.
Fauci e chiar bine reprezentat de unul dintre personajele din film.
,,Elitele” financiare + ,,elitele” din serviciile secrete autorii genocidului planetar
RăspundețiȘtergereNu exista virusi patologici la om si animale. Dr Stefan Lanka a si demonstrat-o inca din 2015 (https://wissenschafftplus.de/cms/de/wichtige-texte) si o face in continuare, trebuie doar sa respingem religia pseudo-stiintifica a virusurilor, adoptata de complexul farma prin...consens, nu prin dovezi stiintifice si sa combatem disonanta cognitive, de altfelfoarte fireasca la omul care e manipulat, indoctrinat, ignorant.
RăspundețiȘtergerehttps://greatreject.org/dr-stefan-lanka-claims-about-viruses-are-false/
https://odysee.com/@drsambailey:c/Stefan-Lanka-Virus-Its-Time-To-Go:1?src=embed
——————————————-
Ce este „Covid” în realitate?
Un joc cu focul!
Covid-19 este definit ca o boală a virusului Corona-2019. „2019” deoarece virusul a fost descris în decembrie 2019. Secvența genetică atât de numită a virusului a fost creată în Shanghai într -un computer și pentru prima dată pe Virologi 10.1.2020 pe un site secret. Această „secvență” a fost adesea schimbată și publicată pe 32.2020 (https://www.nature.com/articles/S41586-020-2008-3). Ca toți virologi (https://t.me/lankavision/33), cei implicați au comis multiplu fraudă științifică (W+ 4/2021, pagina 28-41 (https://www.wplus-verlag.ch/de_de/p/p /Cumpărare/știință plus ieșire 4-2021)).
Înainte de lansarea acestei secvențe pe 10.1.2020, virologul Christian Drosten, într-un proces de mai multe zile, a avut trei seturi diferite de biochimice produse, cu care trei tipuri de virus diferite trebuie „demonstrate” folosind „PCR”. Ca prof. Drosten la 10.1. „Secvența” a devenit cunoscută, el a trimis imediat setul prefabricat de substanțe chimice de testare prin scrisoare aeriană către China și Asia (https://chenkschafftplus.de/uploads/article/kissenschafftplus-feutung-virus-ton-unun-pdf) Cel mai probabil la secvența 10.1.2020.
În acest fel, el a creat „pozitivitate” în China și în statele înconjurătoare, care nu pot avea niciun sens și a început o panică globală cu doar 7 cazuri suspectate în Wuhan. Cu toate acestea, întrucât toate cazurile suspectate, inclusiv cele din întreaga provincie din Hubei, nu au infectat nicio altă persoană, presupusul focar SARS nu ar putea fi un SARS. Prin urmare, trebuia inventat un nou nume: Covid. De atunci, toate simptomele au fost numite „pozitivitate”.
Notă: Deoarece Corona, PCR-Virus Dovada care nu are nicio valoare semnificativă poate fi inventată în orice moment, peste tot cu simptome (https://t.me/lankavision/32) ", haos și panică care amenință viața.
Sfat: spuneți acest lucru după verificare, astfel încât mai mult de 50% din oamenii care interogează (https://t.me/lankavision/34) vor deveni mai mult de 50%.
Dr. RER. nat. Stefan Lanka
https://t.me/LankaVision/43
"Primul „virus” cu care a început dr Stefan Lanka a fost HIV. După ce a studiat publicațiile descoperitorilor HIV și ale adepților lor, el și -a dat seama că nu conțineau o singură dovadă pentru existența virusului. Apoi a studiat publicațiile pe toate celelalte viruși și a văzut clar că, în loc să găsească și să izoleze virusul dintr -un eșantion de pacient bolnav, virologii au pus proba pacientului (de exemplu, sânge) într -o cultură celulară, pe care o otrăvesc cu substanțe toxice și Ei echivalează cu moartea celulară rezultată cu dovada virusului. Da, sună absurd, dar este exact ceea ce fac virologii. Puteți afla mai multe despre motivul pentru care virologia este o pseudosciență urmărind discuția mea „The Scientific Widtuum: Metoda științifică și absența ei în virologie” (https://t.me/katesugakofficial/139 https://t.me/katesugakofficial/139), pe care am prezentat -o la o conferință la Universitatea de stat de la Moscova.
RăspundețiȘtergereCând Stefan și -a dat seama de starea reală de lucruri în virologie, a fost șocat mult timp. Este important să ne dăm seama că, prin a decide să vorbească public despre inexistența virușilor, el își risca cariera și chiar siguranța. La vremea respectivă, lucra la o universitate și făcea prelegeri despre HIV și conducea un laborator. Dar, văzând cât de mulți oameni suferici primeau din vaccinuri și terapii antivirale toxice pentru virusuri inexistente, Stefan a ales adevărul în cariera sa promițătoare și, desigur, a fost expulzat din cercuri științifice (de fapt anti-științifice).
În Germania, de unde este Stefan, el și -a fondat propriul jurnal științific, Wissenschaftplus (Science +), pentru a publica informații și cercetări despre boală și sănătate, vaccinare, falsitatea teoriei germenilor și a contagiunii, bazată pe dovezi științifice reale .
În 2016, Stefan a câștigat un proces în Germania cu privire la existența virusului rujeolic, în care a demonstrat că nu există dovezi că există virusul rujeolic și că intenția oficialilor germani de a introduce vaccinarea obligatorie a rujeolei nu se bazează pe știință, ci în spații pseudoscientifice. Veți avea ocazia să aflați toate detaliile și explicațiile despre acest proces și semnificația acestuia în noul meu documentar „Adevărul despre rujeolă”, care va fi publicat într -o lună.
Ștefan Lanka a efectuat, de asemenea, primele experimente de control în virologie în 2016 pentru rujeolă și în 2021 pentru SARS-CoV-2, în care a arătat că ceea ce virologi numesc dovada existenței virușilor-efectul citopatic (moartea celulară in vitro) este Doar rezultatul expunerii la substanțe toxice și reducerea nutriției celulare și nu a prezenței unui așa-numit „virus”.
Dacă tastați „Stefan Lanka” în căutarea pe acest canal, veți găsi o mulțime de materiale interesante, inclusiv cele 4 interviuri ale mele cu acest bărbat curajos și genial.
https://t.me/katesugakofficial/156
Official Telegram channel of naturopath, researcher and activist Ekaterina Sugak.
Sa nu uitam in amanunt esential: descoperitorul virusului HIV, pt. care a si primit un Nobel - dl. Luc Montagnier - a spus in primele zile ale "pandemiei", ca a studiat genomul virusului si ca are dovezi ca este unul artificial, avind secvente din virusul HIV care nu aveau ce cauta acolo. Apoi, a avut o pozitie cel putin sceptica fata de tot circul. Constiinta l.a impins sa spuna adevarul dar ... s.a imbolnavit de deces. Subit. Tot asa ca si inventatorul testului PCR care a avut o pozitie clara contra circului. Decedat si el. Si alti oameni onesti cu dovezi de neclintit au fost decedati. E o lista foarte lunga, din pacate. Iar noi dezbatem daca... in limitele legii... teoretic, stiintific, pe argumente... diplomatic... In timp ce ticalostii dau cu barda fara oprire. Ma uimeste lipsa constiintei la angajatii si colaboratorii din Inteligence.ul mondial. Nu toti sint ticalosi si snapani. Sint foarte multi care chiar se tin de juramintele de a.si apara popoarele bla-bla... Dar stau cuminti in ierarhii caldute, precum securistii nostri la revolutie, in cazarmi cu armele in rastel. Cu capetele adinc infipte in nisip, adica.
ȘtergereInterviu Prof. Montagnier (iulie '97)
ȘtergereJurnalistul francez Djamel Tahi l-a intervievat pe dr. Luc Montagnier, descoperitorul HIV, despre izolarea virusului. Deși crede că a izolat HIV, Montagnier confirmă că nu a putut purifica virusul. Grupul Perth a scris un comentariu. (Continuu iarna 1997
https://www.virusmyth.com/aids/award.htm
https://web.archive.org/web/20240521185252/https://greatreject.org/dr-stefan-lanka-claims-about-viruses-are-false/
http://pro-decizii-informate.ro/dr-stefan-lanka-unde-sunt-dovezile-pentru-existenta-virusurilor-patogene/
Aveți dreptate d-na Manuela, virusologia este o excrocherie! Am descoperit acest lucru atunci când am căutat un remediu natural înlocuitor pentru vaccinul antirabie (turbarea) la câini. De fapt boala a fost inventată și susținută prin articole mincinoase despre câinii turbați. Dar, așa a început marea farsă în secolul trecut, ca apoi să continue cu vaccinarea copiilor și să se ajungă cu implementarea minciunii la nivel global (covidul). După atâta minciună, adevărul e greu de acceptat ! Cu respect, Tavi
Ștergere@Tavi, nu mai raspândi tembelismul ăsta. Am văzut cui ochii mei cum arată un om cu turbare și nu ți-aș dori așa ceva. Să fii legat de pat și să faci spume la gură, iar nimeni să nu aibă ce să-ți facă, nu cred că e cel mai comod mod de a fi. Omul ăla refuzase să-și facă tratamentul antirabie după ce-l mușcase un câine turbat și de la asta i s-a tras.
Ștergerehttps://web.archive.org/web/20240521185252/https://greatreject.org/dr-stefan-lanka-claims-about-viruses-are-false/
RăspundețiȘtergerehttps://www.incorectpolitic.com/stilul-satanic/
RăspundețiȘtergereFiecare tara a avut cate un Fauci. Cati au platit pentru crimele lor? Zero! La urmatoarea operatiune de deratizare ne rad fara nici o jena! Vine aviara, sunteti pregatiti?
RăspundețiȘtergereDar cum de s-a intamplat ca fiecare tara a avut cate un Fauci?
ȘtergereOare de ce si medicii lor le-au spus acelasi lucru (China, Rusia etc), toti au luat masuri de distantare, toti s-au zbatut sa dezvolte vaccinuri.
...Ca banuiesc ca nu au putut fi dusi de nas Putin si Xi?
Poate ca totusi masurile au avut un anumit sens, poate ca fara ele ar fi murit alte zeci/sute de milioane... E exclus asta?
...Ca doar nu or fi fost spalati pe creier toti din toata lumea?
Toti cei care au incalcat flagrant constitutiile tarilor lor si au atacat drepturile si libertatile individuale trebuie executati public pe stadioane, prin spanzurare. Vreme de 2 saptamani trebuie declarata stare de "purge", in care sa ne putem ocupa si de admiratorii lor.
ȘtergereWEF si-a pozitionat oamenii peste tot dinainte. In tarile unde nu le-a mers, au asasinat chiar si presedinti, apoi s-a rezolvat. Medicii sunt niste soldatei, cine misca in front e distrus, exemple sunt destule. Toate tratamentele au fost suprimate si cenzurate, iar medicii care le-au aplicat au fost distrusi. Au mintit ca nu exista imunitate naturala, ca sa injecteze cat mai multi. Daca inca nu ai inteles ce s-a intamplat, esti irecuperabil. Mergi repede si mai baga un booster ca ti-a expirat protectia.
ȘtergereNaomi Wolf explica cum de au fost puse toate intrebarile care nu trebuie, si evitate intentionat cele care trebuiau puse (min 33:20 - 41.45). Inclusiv de catre vasnicii reprezentanti ai MAGA. Ca si la Septembrie 11, Asasinarea lui Kennedy etc ...
RăspundețiȘtergerehttps://warroom.org/episode-3658-impeach-joe-biden-over-invasion-of-border/
Nu banii Big Pharma constitue motivul pentru care au fost evitate intrebarile, ci Agenda in sine. Slabe sanse sa scapam pe mana astora de ceea ce se pregateste prin schimbarea Regulamentelor "We Heart Others" ca urmare a rateului in incheierea Tratatului Pandemic. Min 17:17 - 23.30
https://warroom.org/episode-3655-hearing-on-fauci-taking-action-for-47/
Eu unul nu cred ca agentul ala patogen a scapat accidental de la laboratorul din Wuhan. Prea s-a potrivit ca o manusa pe "schimbarile" sugerate de Klaus Schwab in "aceasta fereastra de oportunitate"
Nu exista coincidente. Nu doar ca nu a scapat, ci a fost intentionat si rapid diseminat pe toate continentele. Exact acelasi lucru il fac acum cu aviara!!!
ȘtergereChina .......iar China? Da fiindca ea este si reprezinta cel mai puternic vector economic al lumii astazi ! De ce ? Simplu ! Asa s-a vrut ! Au un ,,pamant ideologic ,, foarte fertil ce a fost foarte bine speculat de SISTEM ! China va fi cea care va infinge cutitul in spate RUSIEI .....poate vi se pare ciudat acest lucru , dar analizati-l mult mai profund si o sa descoperiti lucruri alambicate rau in relatiile ruso-chineze !
RăspundețiȘtergereAi dreptate, este o posibilitate reala k China sa le ia rushilor siberica.
ȘtergereDovezi ale crimelor împotriva umanității în sângele uman. Explicarea nanotehnologiei cu auto-asamblare cu Dr. Ana-Maria Mihalcea și Dr. Calistrat Atudorei https://www.facebook.com/share/v/av3bs76oVxNiZVGq/
RăspundețiȘtergere