Italia

Șoc și groază! Dacă aș fi abordat un stil tabloid, probabil acesta ar fi fost titlul care ar fi descris ceea ce se petrece în Italia. Desigur, dacă nu am avea în spate argumente istorice, dacă ne-am baza doar pe emoțiile de moment, am pica în aceeași capcană în care se învârt mulți dintre pseudo-analiștii actuali.

Certitudinea care se desprinde după alegerile italiene este ... incertitudinea. Coaliția lui Pier Luigi Bersani are aproape 30%, coaliția papagalului Berlusconi are în jur de 29%, iar locul trei este ocupat de partidul lui Beppe Grillo cu puțin peste 20%. Abia pe locul patru, cu aproximativ 10%, vine partidulețul lui Mario Monti. Și dacă s-ar fi chinuit cineva să complice lucrurile nu cred că i-ar fi ieșit mai bine. 

Revolta bulgara si lectiile pentru ceilalţi

Nevoit fiind să plec pentru nişte treburi în Grecia, am ales varianta mersului cu maşina. Aşa se face că duminică, am cunoscut pe viu realităţile politice ale vecinilor bulgari, într-un mod care m-a bulversat.

După ce mă felicitasem pentru o traversare oarecum rapidă a nordului Bulgariei, după ce trecusem ultra-eficient prin Sofia şi, mai ales, după ce eram foarte satisfăcut de lipsa radarelor(nu mă întâlnisem decât cu omniprezentele aparate de la intrarea în Sofia), a venit momentul regretelor. La numai 100 km de graniţă, lângă necunoscuta localitate Dupnitsa, m-am întâlnit cu grupul de cetăţeni din fotografie. Imaginaţi-vă ineditul situaţiei: te afli pe un drum internaţional şi, brusc, o masă compactă de indivizi intră cu steagul în mijlocul drumului şi-l blochează. Nu mă mai confruntasem până atunci cu o asemenea situaţie. M-am gândit că se va elibera rapid, dar speranţele mele s-au dovedit deşarte. Într-un final, abia după patru ore, am reuşit să evadez din blocajul bulgăresc, pe o rută alternativă, care a presupus inclusiv traversarea câtorva sute de metri prin "spaţiul verde"(noroc cu sfaturile primite de la un poliţist care mi-a spus că nu are rost să mă bazez pe faptul că va elibera cineva drumul). Experienţa, priceless, cum ar spune reclama.

„Boiler”-ul mioritic

„Buna ziua domnule Popescu, numele meu este Gabriel X-ulescu. Pot să vă rețin două minute?”

Pe fundal e un zgomot infernal. Nu prea înțelegi bine ce zice amețitul ăla de la capătul firului. Hmm, telemarketing, îți zici în gând, hai să văd cum îi dau papucii..

„Mă rog, eu sunt, dar nu am timp. Spune-mi rapid care-i treaba!”

„Știți, în lume e criză, sunteți de acord cu mine, nu-i așa?”

„Da” - ce tâmpenie, îți zici, orice bou știe asta. Hai ca-n trei secunde-i închid.

„Exact pentru asta v-am sunat. Știți că aurul a crescut cu 7% într-o singură zi? La bancă nu luați dobânda asta nici într-un an.”

De-aici drumurile se bifurcă în funcție de inteligența interlocutorului. Dacă ai ceva creier în cap îți dai seama că e puțin probabil ca binefăcătorul vieții tale să te sune pentru a-ți băga bani în buzunar. De fapt e de-a dreptul imposibil. Asemenea vânzătorilor de strategii infailibile pentru loto, telemarket-erii schemelor forex fără greș se bazează pe aceeași caracteristică veche de când lumea: prostia.

Brancusi filmed(1923-1939)

The Pirate Bay Away From Keyboard

Spre un nou Război Mondial?

Sunt lucruri peste care trecem fără a ne da seama de importanța covârșitoare pe care o au. Istoria ne demonstrează că, de cele mai multe ori, la baza erorilor majore stau greșeli de evaluare a unor realități. De câte ori nu s-a trecut cu prea mare ușurință peste evenimente aparent minore? Cine și-ar fi putut imagina că Gavrilo Princip, un student care a asasinat un arhiduce, putea genera o conflagrație mondială?

De multe ori chestiunile minore ascund frustrări majore. Cu toate că e o lecție cunoscută, de fiecare dată e ignorată. Ca un făcut, în momentele cheie, analiza lucidă e ignorată și instinctele primare pun stăpânire pe inconștientul colectiv. Este ceea ce se întâmplă acum la mii de kilometri de noi între Japonia și China.

Autonomia sfantului blat

În urmă cu ceva vreme, dorind să joace rolul de elev model în fața stăpânilor săi de la Bruxelles, băsescu șoca propunând o „regionalizare flash”, care nu necesita niciun fel de aprobare din partea populației. Bravada personajului s-a tradus, normal, într-o exacerbare a urii acumulate în rândul electoratului, fenomen observat cu vârf și îndesat la referendumul de suspendare(unde abia a reușit să adune 10%)  și la alegerile parlamentare.

Personal am simțit că e ceva în neregulă încă de la referendum. Am scris chiar un articol despre comportamentul iresponsabil al liderilor coaliției anti-băsescu. Și spun aceasta deoarece au părut chiar ușurați că nu s-a realizat falsul cvorum, invalidându-se astfel rezultatele referendumului. Nu a mai contat că nici că au ieșit la vot mai mulți oameni decât oricând în istoria postrevoluționară, nu au contat realitățile de pe teren în ceea ce privește populația. Practic nu a contat nimic. S-a tăiat cu toporul voința populară, într-o scenetă de proastă calitate în care mediocritățile de la Bruxelles jucau rolul profesorului rău, iar inițiatorii referendumului pe cel al golanilor care sunt pedepsiți cu rigle peste dește. 

Intoarcerea in discretie

Încă de la începutul anului, un anunț surprinzător a tulburat prețul acțiunilor Dell. Intenția lui Michael Dell de a delista fostul lider al computerelor a stârnit rumoare și, desigur, numeroase comentarii în piață.

Ca majoritatea companiilor americane de succes din domeniul tehnologiei, Dell și-a început povestea prin 1984 într-un campus universitar unde Michael Dell asambla sisteme compatibile IBM PC. Ca și alți exponenți ai generației sale, Dell și-a abandonat studiile pentru a se concentra pe afacerea sa. Modul agresiv de abordare a pieței, standardizarea și eficiența au condus Dell către locul 1 în topul mondial al constructorilor.