A Crisis in the Kremlin

USA GDP

Fără doar şi poate, ştirea numărul unu a zilei de ieri a fost creşterea cu 3.5% aferentă trimestrului trei. Iniţial estimările indicau o creştere de 3.3%, motiv pentru care avem de-a face cu un nou indicator din categoria "better than expected". Principalul efect al acestei raportări a fost creşterea masivă a cotaţiilor la nivel global.

Desigur, 3.5% reprezintă o cifră impresionantă, dar în spatele acestei "victorii" se ascund elemente care, mai devreme sau mai târziu, îşi vor arăta efectele. În conformitate cu estimările oficiale, fără programele guvernamentale de stimulare a consumului("cash for clunkers" şi "prima casă") s-ar fi înregistrat o nouă contracţie de aproximativ 0.1%. Cum bine se ştie, imediat după terminarea programului "cash for clunkers" vânzările auto s-au prăbuşit. În ceea ce priveşte programul "prima casă"(evident, e vorba de varianta americană :-)) acesta va expira într-o lună, însă se pare că va fi prelungit. Extaziaţii nu spun niciun cuvânt despre creşterea cheltuielilor guvernamentale(7.9%) sau despre deficitul bugetar care a ajuns la 11.4%. Spun aceasta pentru a înţelege care este de fapt mecanismul întregii creşteri, anume banii statului. Economnia este în continuare conectată la aparate(a se citi cheltuieli guvernamentale), iar deconectarea oricăruia poate produce şocuri.

Probabil cheia rezolvării problemelor stă tot în sistemul financiar care încă se află într-o nebuloasă. Cu toate că se vorbeşte în toate comunicatele despre credit, trebuie remarcat faptul că rata economisirii s-a prăbuşit şi, în continuare, americanii consumă mai mult decât produc. Sustenabilitatea acestui model este destul de discutabilă!

Sperante desarte

Cifrele referitoare la vânzările de case noi din SUA au fost cauza de la care a început cutremurul tuturor burselor. Aşa cum finalizarea programului "Cash for Clunkers" a consemnat o scădere dramatică a numărului de automobile vândute, finalizarea echivalentului american al programului "Prima Casă" a avut ca efect o scădere abruptă a vânzărilor de case.

Reacţia burselor este un fenomen îngrijorător. Spun aceasta nu prin prisma scăderilor consemnate, ci a ceea ce reprezintă de fapt aceste scăderi. Reacţia nu face altceva decât să trădeze credinţa investitorilor de peste tot că economiile îşi vor reveni urmând acelaşi pattern care a dus la dezastru, iar aici cred că este vorba de o eroare deosebit de mare. Nu poţi investi cu speranţa că un balon care, de altfel, încă nu s-a dezumflat complet se va reumfla pentru revenirea economiilor. Pur şi simplu asta nu s-a întâmplat niciodată. De exemplu, după explozia iraţională a preţului bulbilor de lalea, a urmat picajul iremediabil din 1637, iar acum poţi cumpăra de la supermarket ceea ce în 1636 îşi permiteau doar nobilii sofisticaţi şi deosebit de bogaţi.

Marea problemă a imobiliarelor este că încă nu au cunoscut bottom-ul(poate cu mici excepţii). Este o situaţie ciudată, dar perfect explicabilă.Peste tot în lume imobiliarele sunt încă foarte scumpe, iar ceea ce vedem acum este un bottom al vânzătorilor, nicidecum unul real. Stagnarea preţurilor este dată de speranţa generalizată că, după recuperarea economiilor, preţurile proprietăţilor o vor lua din nou accelerat în sus. Aşa se face că în zone realmente artificial umflate(de ex. Spania, Cipru, etc.) scăderea preţurilor nu este nici pe departe cea la care ne-am fi aşteptat la începutul crizei. Aceasta este cauzată de proprietarii care au decis că mai pot aştepta 6 luni-1 an pentru a vinde la preţurile pe care ei le consideră acum "corecte". Personal cred că e vorba de o iluzie, iar cei care gândesc aşa nu vor avea decât de pierdut. Ca şi în România, peste tot în lume statele au nevoie disperată de bani. Paradoxal este că această nevoie de bani vine pe fondul unor presiuni din partea mediului de afaceri pentru reducerea taxelor şi impozitelor. Cum deja nu se mai poate pune problema inventării unor noi impozite sau taxe pentru firme, foamea statelor se va îndrepta către proprii cetăţeni. Iar aici, singurul şi cel mai "rentabil" mod de colectare este unul vechi de când lumea: taxa pe proprietate. Creşterea acestor taxe este iminentă la nivel global, iar atunci când se va produce vom avea o nouă "reaşezare" de preţuri la nivele ceva mai apropiate de realitate.Cel mai probabil, după atingerea nivelului de echilibru, imobiliarele vor cunoaşte un trend uşor descendent pe termen lung.

Realitatea este că imobiliarele nu sunt şi nu au fost niciodată o investiţie. Taxele pe care trebuie să le plăteşti, asigurările, reparaţiile, consolidărilă, îmbunătăţirile s.a.m.d. sunt elemente pe care uităm să le luăm în consideraţie atunci când achiziţionăm o casă. Dacă atunci când cumperi un imobil pentru tine(cu destinaţia locuinţă) aceste costuri sunt ignorate "by default", când te hotărăşti să faci o "investiţie" e bine să ţii cont de ele întrucât, pe termen lung, preţul unui imobil tinde către zero(singurul care-şi păstrează un preţ fiind pământul pe care e construit). E o realitate, nu o speculaţie!

Inceput de cutremur

Şirile care ne sosesc dinspre fragilul sistem bancar american sunt cât se poate de îngrijorătoare, iar riscurile unui nou cutremur de proporţii sunt cât se poate de evidente. Dacă până acum se vorbea exuberant despre recuperare, reluarea creditării sau plata ajutorului pe care statul l-a oferit cu generozitate, iată că lucrurile derapează din nou.

În urmă cu numai o săptămână vă spuneam despre presiunile pe care executivii marilor bănci le fac pentru amânarea intrării în vigoare de la 1 ianuarie a celor două reglementări(FASB 166 / 167) care ar conduce automat la majorarea capitalului de bază. Între timp, lucrurile s-au precipitat, iar scandalul este pe cale să reizbucnească la o cotă mult mai mare.

Toată săptămâna trecută, numeroşi americani au transmis presei scrisorile pe care le-au primit din partea Bank of America sau CITI. Conţinutul acestora este pur şi simplu incredibil. Clienţii buni sunt anunţaţi că dobânda la cardul de credit li s-a majorat ajungând, în unele cazuri, la 47%(nu, nu e o greşeală), în timp ce rău platnicilor li se propune ştergerea datoriei pentru numai 40% din sumă. Un asemenea comportament nu sugerează altceva decât disperare.

Cu toate că povestea miroase urât, existau toate şansele să se aşeze liniştea peste aceste ştiri. Lovitura de graţiea venit ieri, când analistul Mike Mayo a transmis clienţilor o recomandare de vânzare a titlurilor bancare americane. Analistul a scăzut ratingurile tuturor băncilor(cu excepţia GS). Nu trebuie uitat faptul că, până acum, Mayo a intuit cu exactitate mişcările din sistemul bancar, chiar dacă asta l-a costat slujba.

Ca de fiecare dată, rating-urile lui Mayo vin pe fondul unei viziuni general pozitivă, artificial creată de toxicele recomandări publicate de departamentele de analiză ale băncilor care nu fac altceva decât să schimbe între ele ratinguri pozitive. Personal cred că nu suntem departe de colapsul unei instituţii financiare majore. Şi cum acest lucru nu se poate întâmpla, probabil că vom avea parte de naţionalizări în lanţ ale băncilor. Numai că statele nu mai sunt ce-au fost, iar riscul de default creşte încet şi sigur.

Restante

Ieri BNR a dat publicităţii raportul aferent lunii septembrie referitor la comportamentul financiar al populaţiei. Cum probabil bănuiaţi, trendul de creştere a restanţelor se menţine în continuare, cu toate că unii vorbesc aberant despre "tendinţa de aplatizare a creşterii restanţelor". 

În realitate, creşterea se menţine pe trend accentuat crescător. Concluzia referitoare la aplatizare nu face altceva decât să ne demonstreze superficialitatea unor analişti care sunt incapabili să judece dincolo de datele brute furnizate de BNR. Pentru a înţelege cum stau de fapt lucrurile, vom privi separat situaţiile referitoare la creditele în lei şi valută.

Restanţele aferente creditelor în lei(linia roşie în grafic), aşa cum era de aşteptat, îşi continuă creşterea liniară începută în luna iunie. În septembrie s-a ajuns la un procent al restanţelor de 4.75%. În condiţiile acestea, probabil în octombrie va fi spart pragul de 5%. Dacă e să vorbim de aplatizare, aceasta se manifestă în cazul soldului creditelor curente(linia verde) care, în ultimele două luni pare a se fi stabilizat.

Situaţia cu adevărat interesantă se manifestă la creditele în valută. Aici ponderea restanţelor a ajuns la 2.25%, confirmând trendul ultimelor patru luni. Trebuie menţionat că această dinamică se menţine în condiţiile unui curs net mai bun în cursul lunii septembrie, lucru care nu se va mai întâmpla, cel puţin în următoarele două luni.De altfel, cursul este cel care i-a indus în eroare pe cei care s-au grăbit s-o dea cu aplatizarea. Un curs mai mic se traduce într-un nivel mai mic al restanţelor în echivalent lei. Făcând comparaţia cu lunile trecute, când cursul a fost mai mare, automat poţi avea impresia că tendinţa este de stabilizare. Acesta este motivul pentru care, de fiecare dată, am preferat să judec diferit cele două categorii de credite întrucât amestecarea lor este echivalentul adunării merelor cu perele.

Ceea ce mi-a atras atenţia a fost creşterea soldului creditelor curente în valută. După ce timp de nouă luni acesta s-a situat pe o traiectorie clar descendentă, de patru luni creşte constant. Cum până acum nu se întrevăd semnele vreunei dezgheţări a creditării, bănuiala pe care o am este că această creştere nu reprezintă decât credite acordate vehiculelor financiare proprii pentru preluarea portofoliilor de credite cu probleme.

Ca o concluzie generală, putem spune că se manifestă în continuare o deteriorare accentuată a portofoliului de credite. De menţionat este că procesul de restructurare a creditelor(derulat cu voioşie de toate băncile) conduce la distorsionări ale situaţiei prezentate de BNR, motiv pentru care putem bănui că, în realitate, lucrurile stau mult mai rău.

Intoarcerea din poveste

După o aventură fabuloasă am revenit la civilizaţie! Este aproape o săptămână de când m-am rupt total de realitate pentru a trăi o poveste din alte timpuri. Şi, pentru a celebra revenirea în realitate mi-am pierdut toată noaptea prin baruri, finalizând apoteotic într-un local vechi de când lumea cu un pahar de absinth în faţă.

OK, e opt dimineaţa şi n-am apucat să dorm aproape deloc. Rambla de sub mine fojgăie de câteva ore bune, iar mie îmi revin în minte fragmente din aventura trecută. Până spre seară voi continua să visez, pentru ca de mâine să mă reîntorc la viaţa reală şi la blog.

P.S. Am primit-o acum pe mail si nu ma pot abtine sa nu o postez...

Umor de criza

Aveţi mai jos o veritabilă analiză a pieţelor în stilul binecunoscut al lui Jon Stewart:



P.S. Este posibil sa lipsesc de pe blog aproximativ o saptamana deoarece voi merge în zone în care probabil internetul lipseşte cu desăvârşire. Şi, chiar dacă mă voi putea conecta, nu prea văd cum voi posta cu ajutorul telefonului mobil(win mobile e un coşmar).

Sezonul caderilor

După anunţul profiturilor fulminante realizate de meseriaşii de la Goldman, piaţa americană a fost liniştită de postarea pierderii de peste 1 miliard de dolari a Bank of America. Dincolo de imaginea sinistră pe care aceste rezultate o aruncă asupra întregului sistem bancar, suntem puşi în situaţia de a înţelege, în sfârşit, că lucrurile nu stau atât de roz precum ar vrea unii să fie. În ceea ce priveşte rezultatele publicate de Bank of America, un bun prieten(destul de bine conectat la realităţile americane) îmi spunea că situaţia este de-a dreptul scandaloasă întrucât se pare că avem de-a face cu o situaţie cosmetizată, iar amploarea dezastrului ar fi mult mai mare. În cazul în care prietenul meu are dreptate, s-ar putea să asistăm la un nou episod Lehman sau la ceva mult mai grav.

Sincer, mă număr printre cei care nu cred că SUA mai poate suporta un faliment bancar de mari dimensiuni. Numărul falimentelor bancare americane a ajuns la 99, odată cu intrarea San Joaquin Bank of Bakersfield în "Hall of Fame", iar  FDIC este deja slăbit. Un faliment al unei instituţii bancare mari, de talia BofA sau Citi nu ar face altceva decât să arunce în aer întreaga economie americană. Opinia publică este sensibilă la orice înseamnă ajutor şi aceasta mă face să cred că nu se va mai pronunţa cuvântul ajutor, preferându-se o nouă cosmetizare de complezenţă pentru evitarea unui faliment. Nu de alta, dar faliment înseamnă ajutor pentru FDIC, iar acesta nu mai poate fi acordat. Marea întrebare care se pune acum este cât va mai putea fi cosmetizată realitatea.

Sesizând acest lucru, executivii marilor grupuri bancare fac presiuni pentru amânarea intrării în vigoare a FASB 166 şi 167, standarde care ar trebui să se aplice începând cu 1 ianuarie 2010 şi care conduc la necesităţi mai mari de capital pentru toate instituţiile financiare americane. Cum capital nu prea există, singura soluţie este blocarea celor două hotărâri întrucât, în caz contrar, toată lumea ar putea fi pusă în faţa adevărului gol goluţ care, în mod sigur, nu place nimănui.

Situaţia americană nu este singulară. La fel de fragile sunt şi suratele europene. Dacă mai ţineţi minte, în urmă cu mai bine de o lună, vă vorbeam despre problemele sistemului bancar spaniol. Cu toate că poate părea un fenomen marginal, care nu are mari şanse de contagiune, problema spaniolă riscă să devină explozivă, iar autorităţile europene ar trebui să urmărească ceva mai atent situaţia. La începuturile crizei, băncile iberice au fost considerate protejate deoarece Banca Centrală a Spaniei le interzisese deţinerea de active exotice. În acest fel, primul val al crizei aproape că a lăsat indiferentă Spania. Numai că, neavând acces pe "rentabila" piaţă americană, instituţiile financiare spaniole şi-au construit propria criză. Dezvoltări imobiliare haotice, investiţii abracadabrante, creditare ultrarelaxată. Dacă privim numai la creditele acordate imigranţilor cu statut incert şi avem material destul pentru o criză. Lucrurile însă au fost mult amplificate de falsa cerere a străinilor şi de credinţa că preţurile vor continua exponenţial. Aceasta a alimentat o bulă imensă care a explodat în curtea băncilor, iar acum stă cosmetizată în scriptele contabile. Conform Moody's, la ora actuală pierderile înregistrate de băncile spaniole sunt de ~110 mld EUR, iar în cazul unui scenariu de stress acestea s-ar putea dubla.


Similar stau lucrurile şi în Anglia, unde băncile aproape că nu mai pot fi ajutate, în Germania, unde eficienţa ajutoarelor masive este de-a dreptul incertă sau în Austria care este mama bulei speculative din Est şi ale cărei bănci par că gâfâie din ce în ce mai tare. Evident, problemele nu se opresc aici deoarece fenomenele enumerate se regăsesc sub o formă sau alta în Rusia, Japonia, China sau în Orientul Mijlociu. Practic, peste tot în lume, sistemul bancar dă semne de sufocare sub presiunea propriilor probleme.


La mai bine de un an de la căderea Lehman, ne aflăm într-o situaţie similară. Problemele nerezolvate atunci sunt acum de câteva ori mai mari, iar finanţele statelor lumii sunt de-a dreptul sleite. Ce ne aşteaptă e greu de imaginat. Probabil se vor găsi noi minciuni pentru acoperirea realităţii, propulsându-ne către o nouă falsă realitate. Sau, ceva mai puţin probabil, va începe sezonul căderilor, lăsându-ne să admirăm un peisaj de-a dreptul apocaliptic.

Do You Belive in Magic?

Don't Get Caught Up in "Euphoria"

Viata in iluzie

Într-una din primele serii ale "The Apprentice", Trump îl concedia pe un concurent care amestecase moralitatea şi conştiinţa cu business-ul spunându-i unul dintre cele mai interesante lucruri din tot show-ul: "te apreciez şi te stimez pentru ceea ce ai făcut, dar lumea asta nu funcţionează aşa!". Este un element de care trebuie să ţii cont întotdeauna, deoarece, în caz contrar, vei avea de pierdut.

Acum vreo trei zile, citem în Financial Times un articol monumental: "To avoid crises, we need more transparency". Autorul? Nimeni altul decât Lloyd Blankfein, boss-ul Goldman Sachs. Citindu-i articolul în care se face apologia reglementării stricte, ai impresia că stai faţă în faţă cu arhanghelul dreptăţii. Nici n-ai crede că el vine din partea unuia care este principalul vinovat pentru "sofisticarea excesivă", care şi-a desfăşurat cinstita activitate la umbra lobby-ului şi a manipulării. Iar când vorbeşte despre reglementări stricte o face pur şi simplu pentru că este terenul ideal pentru mulţi ca el. Vă reamintesc faptul că toată nebunia în care încă ne scăldăm nu s-a întâmplat pe o piaţă nereglementată, ci pe o piaţă prost reglementată, de care au profitat binevoitorii  gen Blankfein. Nu ştiu dacă nu cumva, pe o piaţă absolut nereglementată lucrurile s-ar mai fi putut dezvolta atât de haotic. Marea problemă este că o piaţă absolut dereglementată ar fi una eminamente concurenţială, iar asta nu le convine meseriaşilor de la Goldman. Nu de alta, dar pe o aremenea piaţă nu ai avea flash trading sau alte instrumente sofisticate de care să beneficiezi pentru că te numeşti X.

Cu fiecare zi care trece, observ cu amărăciune cum lucrurile se reaşează pe vechile făgaşe. Această criză s-ar fi putut transforma într-un element de cotitură pentru tot ceea ce înseamnă finanţe internaţionale, dar lucrul acesta nu se va întâmpla. După momentul critic al colapsului Lehman, lucrurile au mers spre mai prost. S-a ajuns într-o situaţie atât de stupidă încât băncile au început să-şi dea una celeilalte rating pozitiv, într-un incredibil cerc de interese. În acest timp, o groază de active toxice sunt cosmetizate, iar la nivel oficial se organizează tot felul de întruniri inutile în care unul sau mai mulţi băieţi fac deliciul presei atunci când apar beţi în public.

Indiferent dacă lucrurile se vor aranja sau nu, sechelele nu vor întârzia să apară, iar noile baloane se vor umfla unul de la celălalt, din ce în ce mai mult şi din ce în ce mai radical, după modelul enunţat de Andy Xie(citiţi Why one Bubble Deserves Another). Din păcate, aceasta înseamnă o instabilitate în creştere, o economie mai precară având însă indicatori din ce în ce mai bine cosmetizaţi. Este, dacă vreţi, tragica ironie a unei iluzii în care ne place să ne scufundăm.

Revolta inutila

Asistăm din nou la unul din multele momente imbecile ale istoriei recente. Operaţiunea guvernul are probabil puterea de a revigora o campanie electorală idioată care se întinde pe câţiva ani şi al cărui unic scop este intrarea României în default. Aţi citit bine şi nu voi repeta. Nu am înţeles obedienţa cu care FMI-ul eliberează sume în condiţiile de cutremur politic, indulgenţa cu care "monitorizatorii" îşi scriu rapoartele şi, mai ales, nu înţeleg stupiditatea celor care au puterea.

Despre România citesc în premieră două ştiri pe prima pagină a EU Observer. Prima, care este de altfel şi articol de fond, se referă la eternul subiect al Revoluţiei din '89(Romanian authorities neglect Strasbourg request in dramatic case), în timp ce cea de-a doua tratează picajul guvernului(Romanian government falls in no-confidence vote). Două ştiri care dezvăluie realitatea mioritică, ştiri pe care le-am fi putut citi şi acum 20 de ani, şi acum 10 ani. Este un indicator amar al unei societăţi care refuză să evolueze, permiţându-şi luxul de a refuza ruperea de trecut.

Nu, nu vă iluzionaţi. Caterinca din Parlament de acum câţiva ani, atunci când unu' se trezise să facă procesul comunismului în timp ce mai mulţi măscărici făceau un spectacol macabru, nu a reprezentat nimic. Adevărata revoluţie ar fi fost publicarea integrală a tuturor documentelor CNSAS şi accesul liber la ele(publicarea pe net ar fi o idee). De asemenea, aceleaşi desecretizări s-ar putea face pentru toate documentele securităţii din ultimii ani ai comunismului(cele legate de poliţia politică) şi, mai ales, a tuturor documentelor din Revoluţie. Două lucruri simple care ne-ar fi condus la o rupere definitivă de semi-defunctul regim. De ce nu se face e un mister. Probabil din cauza unor dosare care sunt mult mai utile în campanii de intimidare decât prin statutul public.

Reîntorcându-ne la economie, nu pot remarca decât că ne învârtim în jurul aceluiaşi punct păgubos. Facem declaraţii, propunem soluţii sforăitoare, aducem contraargumente şi o luăm de la capăt. O mizerie în fiorătoare care mai şi costă o groază! V-aţi gândit cât de devastatoare este declaraţia conform căreia dacă nu ne intră banii de la FMI nu pot fi plătite pensiile şi salariile? S-a întrebat cineva ce se va întâmpla după ce banii vor fi fost transformaţi în pensii? Care sunt fundamentele pe care stăm? Şi, mai mult, de ce ne amăgim atât de mult cu indulgenţa FMI? Credeţi că va ţine la infinit?

Sunt câteva întrebări pe care ar trebui să şi le pună fiecare politician atunci când stă la hăhăială. Ai noştri nu au avut pragmatismul ungurilor care, atunci când au înţeles cât de incompetentă e clasa politică, au decis susţinerea unanimă a unui guvern de independenţi. Probabil, peste ceva timp o să constatăm cu surprindere că ungurii ne-au luat-o iar înainte; problema e că avedm memoria scurtă deoarece în realitate ungurii ne-au luat-o de fiecare dată înainte. Dar asta e o altă poveste şi nu mă întind deocamdată la discuţie.

P.S. Dacă aceste rânduri sunt defazate faţă de realitate, acordaţi-mi circumstanţe întrucât sunt la un alt capăt de continent, iar ştirile interne sunt destul de defazate pentru mine.

Schimbare de directie

Conform unor informaţii compilate de Caijing, rezultă că cele patru mari bănci chineze aflate în proprietatea statului au acordat credite noi în valoare de numai 110 miliarde de yuani. Trendul clar descrescător al creditării din China are rolul de a stârni îngrijorări. Dacă mai ţineţi minte, la sfârşitul lunii iulie, SSE  a scăzut într-o singură zi cu aproximativ 8% pe fondul unor zvonuri privind încetinirea creditării. La momentul respectiv zvonul a fost combătut puternic de către autorităţi pentru a preveni o cădere bruscă a pieţei.

În cazul în care datele publicate de Caijing se dovedesc a fi reale, putem trage concluzia că ceea ce se întâmplă reprezintă o politică oficială. Dincolo de îngrijorările pe care şi le exprimă unii, cred că fenomenul nu este unul negativ, chiar dacă pe termen scurt va avea ca efect o scădere a cotaţiilor pe fondul reducerii lichidităţii(acest lucru deja se întâmplă de aproximativ două luni). Frânarea creditării va avea rolul de a repune ordine în complicata economie chineză care, mai mult ca oricând, trebuie, în primul rând, restructurată.

Cu toate că poate părea ciudat, noua politică a fost "desenată" la ultima întrunire G20, atunci când liderii statelor membre au hotărât să ia măsuri pentru combaterea aşa numitelor dezechilibre globale. Pentru chinezi aceasta înseamnă reorientarea unei bune părţi a producţiei către piaţa internă în condiţiile în care "consumatorul american" începe să-şi piardă condiţia de cărămidă a economiei mondiale. Marea întrebare a acestui moment este ce se va pune ceva în locul consumatorului american supraîndatorat. În cazul în care se va elimina această "variabilă" din ecuaţia, s-ar putea să fie nevoie de restructurări mult mai radicale decât ne imaginăm acum.

Epopeea ursului

 Ieri, Medvedev a declarat că estimează o cădere economică a Rusiei de 7.5%. Este o cifră deosebit de mare pentru ruşi care, pentru prima dată de la intrarea în "Epoca Putin" cunosc o cădere de asemenea amploare. Mai mult, aceasta vine după un 2008 fulminant, an în care nici cele mai negre previziuni nu speriau pe nimeni. Şi aceasta pentru că, singurul semnal în neregulă era scăderea excedentului bugetar(în termeni procentuali) de la 6.8% în 2007 la "doar" 4.2% în 2008.

Căderea este şi mai greu de înţeles în condiţiile în care anul acesta economia rusească a beneficiat de un pachet de stimulare de 4.8% din PIB. Declaraţia lui Medvedev referitoare la acest aspect a fost mult mai surprinzătoare: fără acest pachet de stimulare economia rusească ar fi intrat în colaps.

Pentru un observator extern, declaraţiile preşedintelui rus pot părea pline de pesimism, dar nu este aşa. Realitatea este mult mai dură, iar ceea ce spune Medvedev se poate înscrie uşor în categoria "ce vom face ca să fie bine". PIB-ul a căzut în august cu 10.8% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, şomajul este în creştere puternică, iar stabilizarea rublei este fragilă(contrar opiniilor oficiale). Sistemul bancar rusesc este aproape de colaps, cu rate uriaşe de default, într-adevăr, destul de bine cosmetizate în ultima perioadă. Investiţiile străine nu numai că lipsesc, dar zelul cu care autorităţile au faultat investitorii străini în anii trecuţi închide aproape orice perspectivă.

Trimestrul actual este unul hotărâtor pentru ruşi deoarece se suprapune unui trimestru slab din 2008. Situaţia din Rusia a fost, în linii mari, similară celei din România, cu trei trimestre bune şi un al patrulea cu scăderi radicale. În cazul în care în acest ultim trimestru se vor consemna creşteri, putem spune că există şanse de stabilizare. În caz contrar însă, tensiunile acumulate la nivelul societăţii, combinate cu tensiunile politice(da,  cu toate că pare incredibil, există) pot creea un melanj cu potenţial exploziv. Numai că, într-o societate practic militarizată şi extrem de strict controlată, lucrurile acestea nu întrunesc condiţiile necesare pentru o îngrijorare a autorităţilor. 

Concluzionând, trebuie să spunem că ne aflăm într-un moment în care trebuie să privim cu atenţie la ceea ce se petrece în Rusia. Pentru vecini lucrurile nu sunt bune nici când ruşilor le merge bine şi nici când le merge rău. Între cele două stări există o diferenţă: atunci când le merge rău devin imprevizibili, ceea ce este cu adevărat periculos.

Stiglitz Still Pesimistic on Economy

Hermitage Capital Management

Un simplu remember pentru cei fascinaţi de "lumea emergentă". Anumite investiţii pot părea interesante, dar e bine să iei în consideraţie şi riscurile asociate acestora.

Criza de baza

Ieri, o ştire importantă preluată de agenţiile de presă a trecut aproape neobservată. Conform unui studiu al FAO(Food and Agriculture Organization), ţările în curs de dezvoltare trebuie să facă investiţii în agricultură de ~83 mld. dolari/an în următorii 40 de ani pentru a putea asigura hrana populaţiei în continuă creştere. 83 de miliarde pare o sumă infimă în comparaţie cu trilioanele injectate în sistemul financiar. Nu este aşa. Investiţiile trebuie făcute de către ţările în curs de dezvoltare, adică de cei care nu prea se pot juca din click cu banii.

Dacă perspectiva vi se pare una îndepărtată, sunteţi în eroare. Pe la sfârşitul anului trecut vorbeam despre posibilitatea confruntării în cursul acestui an cu o criză alimentară, însă până acum nu s-a simţit aproape deloc. Explicaţia e simplă şi ţine de poziţionarea noastră în interiorul UE, probabil zona care va fi printre ultimele lovite de criză. Pattern-ul crizelor alimentare este diferit de cel al crizelor financiare, în sensul că se propagă de jos în sus. Primele afectate sunt statele sărace şi/sau suprapopulate. Acest amănunt face criza alimentară mult mai periculoasă întrucât acţiunile de limitare şi combatere a efectelor sunt luate cu întârziere, atunci când criza a ajuns la apogeu şi a făcut o groază de victime.

Anul trecut am avut parte de un fenomen ciudat. Pe fondul crizei financiare, fermierii nu şi-au mai putut asigura finanţarea necesară lucrărilor agricole. În acest fel, suprafeţe mari de teren au rămas necultivate, iar efectul e unul care începe să se simtă. În conformitate cu prognozele FAO, stocurile de orez vor fi în acest an cu o treime mai mici. Consecinţele sunt vizibile în acest moment în India unde preţurile au început să crească. Deocamdată există o probabilitate destul de mică de extindere a problemelor însă, în cazul unor dezastre naturale, s-ar putea să privim problemele alimentare din alte perspective.

Beneficiarii acestui fenomen vor fi, în mod sigur, cei care au ştiut în ce să investească. Printre ei, un oarecare Jim Rogers care, în timp ce achiziţiona ferme în Brazilia şi Canada, ne sfătuia să-i urmăm exemplul. Este uimitor să constaţi cum instinctele unora pot fi atât de exacte!

În ceea ce ne priveşte pe noi, lucrurile sunt de-a dreptul sumbre deoarece agricultura este doar subiect sterp de campanie electorala. Prostia şi delăsarea sunt principalii noştri duşmani, dar probabil aceste lucruri le cunoaşteţi mai bine.

P.S. Multumesc lui Dan Selaru pentru comentariul de ieri care se aplică perfect subiectului de azi.

Redesenand granite

Pe la sfârşitul anilor 60 marea problemă a americanilor era păstrarea supremaţiei dolarului în defavoarea aurului. Un set de documente(recent desecretizate) aparţinând CIA sau Departamentului de Stat prezintă atmosfera acelor ani şi temerile pe care le aveau oficialii americani. Marea problemă de atunci era preţul aurului care, prin speculaţie sau manipulare, ar fi putut depăşi anumite praguri psihologice împingând astfel băncile centrale către achiziţia de aur în defavoarea dolarilor. Pentru a preveni acest fenomen, americanii au plasat cârtiţe printre persoanele de decizie din băncile centrale şi politică, au făcut presiuni şi au monitorizat fiecare gest pasibil a deveni "deviaţionist". Concluzia care rezultă din acele documente este că, una dintre cele mai eficiente metode pentru apărarea dolarului a fost asigurarea lichidităţii. De asemenea, pentru a "democratiza" sistemul financiar şi pentru a se asigura un buffer de lichiditate au inventat SDR-ul("Our strategy is to supplement gold and dollars with a new international asset, Special Drawing Rights(SDRs)"). Este fascinant să citeşti poveşti reale cu spioni, cu angajamente neortodoxe şi cu plasări de cârtiţe. Probabil marele avantaj al desecretizării acestor documente este acela că putem privi cu alţi ochi realităţile actuale.

În ultima perioadă am avut parte de mai multe unde de şoc transmise dinspre Asia, Orientul Mijlociu sau America de Sud. Evenimentele s-au succedat cu o viteză ameţitoare, transmiţând perturbaţii şi îngrijorări în sistem. Să prezentăm evenimentele cronologic.

În primul rând am avut parte de lansarea Băncii Sudului, un FMI destinat ţărilor din America Latină şi Africa. Banca, lansată cu tam-tam, are ca vioară principală Brazilia(B-ul din BRIC). După o perioadă de relativă acalmie, la sfârşitul lunii septembrie am avut parte de o emisiune de bonduri chinezeşti denominate în yuani. Lansarea s-a făcut la Hong Kong, iar destinaţia acestor bonduri nu a fost atât de internaţională pe cât au speculat unii. De asemenea, suma mică(aproximativ 900 milioane dolari) ne duce cu gândul mai degrabă la testarea pieţei decât la o emisiune în adevăratul sens al cuvântului. Chiar şi locaţia găsită pentru lansare, o zonă semi-liberă, pare a sugera acest lucru.

Dacă până acum mişcările despre care am vorbit pot părea normale, următoarele două reprezintă adevărata lovitură de forţă. În 5 octombrie, în The Telegraph publica un amplu reportaj privind demararea discuţiilor pentru alianţa China-Japonia. Nu ştiu dacă vă mai sunt vii în memorie demonstraţiile "spontane" ale "chinezilor simpli" în faţa ambasadei japoneze. Vă reamintesc acum că protestau împotriva atrocităţilor comise de japonezi în ... cel de-al Doilea Război Mondial. Sună ciudat şi, la momentul respectiv, ai fi avut impresia că există o ruptură iremediabilă între China şi Japonia. Numai că istoria ne dă indicii clare despre împăcări şi unificări întru progres, iar UE cu a sa grupare în jurul "inamicilor iremediabili" Franţa şi Germania poate fi considerat un model. Exact asta se construieşte acum în Asia: o uniune care, cel mai probabil, într-un viitor apropiat va emite o nouă monedă având ca model Euro.

Acelaşi lucru se coace şi în zona Golfului, unde se doreşte emiterea unei monede transfrontaliere. Ceea ce mi se pare de-a dreptul ciudat acolo este recrudescenţa ideilor privind originea comună(otomană) sau a credinţei privind invincibilitatea statului musulman unit. Ceea ce era interzis cu ceva timp în urmă, pare a ajunge acum ideologie de stat. Şi pentru că tot am ajuns la Golf, de-aici vine şi ultima bombă, publicată în The Independent. Articolul "The Demise of The Dollar" a făcut vâlvă întrucât dezvăluia o negociere secretă între ţările din Golf şi China, Japonia, Rusia şi Franţa pentru renunţarea la dolar în tranzacţiile petroliere. Ştirea a fost atât de mediatizată încât Reuters a publicat o serie de dezminţiri din partea oficialităţilor din Golf.

Punând cap la cap toate aceste ştiri ne rezultă un clocot teribil. Lucruri care păreau de nespus în trecut sunt promovate ca politici, iar tot zumzetul pare a cânta un cor comun, acela al morţii Unchiului Sam. Pe de altă parte, nu trebuie uitate nicio clipă pragmatismul şi puterea de influenţare a americanilor. Credeţi că-i deranjează apariţia unor monede regionale? Această mişcare nu ar fi altceva decât o generalizare a SDR-ului, iar efectul ultim ar fi un număr mai mic de bănci centrale. Iar asta în niciun caz nu-i deranjează pe americani. Chiar îi avantajează şi le reduce costurile, dacă înţelegeţi la ce mă refer! Oricum, acesta este începutul unor mişcări istorice care, probabil, vor redesena graniţele şi politicile pentru cel puţin 100 de ani. Sunt ferm convins că suntem la începutul unui proces major şi că vom fi martorii unor evenimente fabuloase.

P.S. Nu am spus prea multe despre Rusia pentru că vreau să-i dedic un articol viitor. Deocamdată vă spun doar că, din punctul meu de vedere, a reintrat în perioada de flux. Iar pentru noi, aceasta este o veste cel puţin proastă.

Dilema nationala (II)

Îmi propusesem să atac un subiect special, asupra căruia meditez de ceva vreme, dar întâmplările petrecute ieri m-au obligat să revin în realitatea mioritică. Aşa că, în loc de discuţii despre noile graniţe vom discuta despre marea dilemă a cursului corect.

"Nu este nici nevoie şi nici bine pentru economia românească ca leul să se mai deprecieze". Este declaraţia halucinantă a lui Mugur Isărescu făcută ieri, în cursul audierilor de la Parlament. Dincolo de topica stranie şi cacofonia usturătoare, declaraţia şi motivarea ei ar fi trebuit să se constituie într-un semnal de alarmă pentru orice observator economic serios. Numai că la noi, în momentul în care un individ ceva mai sofisticat se lansează în afirmaţii categorice, armata de "analişti" preferă preluarea ad litteram a afirmaţiilor, fără a depune nici cel mai mic efort în direcţia analizării şi disecării respectivelor spuneri.

Motivaţia lui Isărescu pentru un curs mic este la fel de aproximativă: "Ne-am duce spre surplus, ceea ce nu este benefic pentru o ţară emergentă. Avem nevoie de intrări de capital, importuri de tehnologie...". Cu alte cuvinte, subvenţionarea cursului practicată de BNR are ca efect intrări de capital. Nu e aberant? Evident că da, numai că indivizii care-l audiau probabil îşi uitaseră creierele pe la cârciuma parlamentului, altfel nu înţeleg cum au înghiţit gogoaşa. 

Aruncarea cu miliardele de euro pe geam în "operaţiunea cursul" nu este numai costisitoare ci şi anti-economică, iar continuarea ei nu va avea ca efect decât reînscrierea României în zona economiilor gri. Cursul actual, subvenţionat cu o dărnicie suspectă de către BNR nu are alt efect decât repatrierea valutei şi îngroparea economiei româneşti. Iar când spun îngropare nu exagerez deloc. Intrarea în UE  ne-a pus în faţa unei avalanşe de produse ieftine care au aruncat industria autohtonă în zona necompetitivităţii. Pe fondul unor intrări speculative de valută, "binefacerile" cursului mic şi aparenta bunăstare au generat aberaţii economice. Vreau să fiu înţeles cât se poate de clar: în acest moment cursul este singurul care poate juca rolul taxelor vamale din trecut, putând proteja eficient activitatea economică autohtonă şi, de asemenea, putând sprijini exporturile. Iar afirmaţia conform căreia excedentul nu este benefic pentru o ţară emergentă este o aberaţie! Nu trebuie decât să ne uităm la China care înregistrează numai surplusuri şi nu pare a fi afectată prea rău de această realitate.

Există însă o problemă în ceea ce priveşte trecerea la cursul real: creditele în valută. În cazul unei creşteri masive a cursului s-ar consemna o explozie a creditelor neperformante în valută. Aici este, cred eu, marea problemă la care priveşte cu teamă BNR. Ea însă nu ar fi cu adevărat o problemă dacă BNR, înainte de devalorizare, ar obliga refinanţarea în lei a tuturor creditelor în valută.

Ca o concluzie, nu-mi rămâne decât să remarc un fapt cât se poate de grav: pe fondul politicii aberante a unui guvern prost asistăm la impunerea unei politici monetariste înguste, în defavoarea unei abordări holistice a fenomenului economic. Lipsa de viziune din ministerele coordonatoare ale economiei conduce la impunerea unor modele sterpe care, aplicate economiei reale, produc aberaţii. Nu vreau să se creadă că vina ar aparţine lui Isărescu. El are o viziune îngustă, specifică domeniului său de activitate. Marea problemă a noastră este că în partea cealaltă a baricadei nu a existat până acum cineva destul de competent, care să contrapună monetarismului promovat de BNR un model ceva mai flexibil şi mai funcţional.

Re-alchimizarea

 
Aşa cum am spus în mai multe rânduri, problemele sistemului financiar american sunt mult mai mari decât cred unii, iar cosmetizările şi falsificările operate până acum nu au făcut altceva decât să înrăutăţească situaţia. Vom discuta azi despre RE-REMICs, o nouă inginerie marca Wall Street. Celor care încă nu au citit articolul despre activele toxice americane, le recomand să o facă înainte de a citi acest articol(ignoraţi prima parte).

REMIC este acronimul de la real estate mortgage investment conduit(vezi aici), iar RE-REMIC este resecuritization of REMIC. Plastic li se spune "mutton dressed as lamb" sau, în limbajul cunoscătorilor "recooked CDOs". Evident, avem de-a face co o nouă sofisticare necesară, în primul rând, cosmetizării.

Mecanismul de funcţionare este unul simplu: problemele pe care le au unele pachete, riscă să le strice rating-ul ceea ce are ca efect direct sporirea necesarului de capital. La un rating AAA necesarul de capital este de 2%, în timp ce la un rating CCC este nevoie acoperirea în proporţie de 100%. Modalitatea de rezolvare a acestei probleme consta in separarea activelor în funcţie de rating si reîmpachetarea lor, optimizând în acest fel cerinţele de capital. De asemenea, se iese pe piaţă cu un nou produs care, în ultimă instanţă, nu este nici mai mult nici mai puţin decât un CDO. Maşinăria infernală a CDO, cea care a reuşit o umflare atât de puternică a balonului ipotecar pare a funcţiona din nou la parametri. Dacă în vremurile bune trăgea pentru bunăstarea sistemului, acum trage pentru frânarea dezastrului.

Mulţi sunt tentaţi să creadă că acesta este un semn de reumflare a bulei, pe fondul aşa-zisei recuperări. Personal cred că este, mai degrabă, ultimul răget al fiarei.

P.S. Cred că nu mai surprinde pe nimeni situarea în centrul acestei noi inginerii a celor de la Goldman Sachs alături de prietenii de la Morgan Stanley.

Doua scenarii pentru DOW

Conform scenariului 1, pe care-l consider cel mai  probabil(~60%), DOW urmează să scadă în interval de aproximativ o lună până la 8250 puncte. Există un al doilea scenariu, de continuare a trendului actual. În cazul acestuia, DOW se va corecta până la 9250 după care îşi va relua trendul spărgând pragul de 10000 puncte. Având în vedere datele proaste care vin dinspre SUA sunt tentat să creditez scenariul 1.

Doom vs Boom

Scalabilitatea pompei

Pe 22 septembrie, Medical Connections Holdings Inc(simbol MCTH) se tranzacţiona la un preţ de 0.32 la un volum insignifiant. Dacă mai ţineţi minte, atunci am început seria misterioaselor articole "Vorbim mai târziu". În următoarea zi, respectiva acţiune a sărit la un maxim de 0.74, pe un volum de cel puţin 30 de ori mai mare. Că este aşa, puteţi verifica în articolele de atunci (vezi aici şi aici). În următoarele două zile acţiunea a avut volume din ce în ce mai slabe, revenind până la urmă la banalitatea care o caracterizase. Pe 30 octombrie vă supuneam atenţiei o nouă vedetă: Mass Hysteria Entertrainment Company(MHYS). De data aceasta nu a mai sărit atât de spectaculos(doar de la 0.43 la 0.56), dar pentru o singură zi e destul de bine... La fel ca şi în primul caz, volumele au explodat pentru ca în câteva zile isteria să se finalizeze într-o tristeţe la fel de banală.

Poate vă întrebaţi cum am făcut. Într-adevăr, nu cred că sunt mulţi oameni care pot să-şi demonstreze în acest fel capacităţile. Şi cum cele două demonstraţii cred că sunt concludente, m-am gândit că este momentul să ofer servicii de asistenţă în investiţii cu un comision de doar 10%. Gândiţi-vă bine! Cu numai 10% aveţi garanţia unor câştiguri de peste 30% pe zi! Eu cred că e o afacere bună.

Dacă încă mai citiţi la articolul acesta fără să mă înjuraţi înseamnă că faceţi parte din categoria perfectă a oamenilor uşor de păcălit cărora le-ar mai trebui ceva experienţă de viaţă. Nu de alta, dar până acum ar fi trebuit să vă puneţi o întrebare banală: de ce ar vrea cineva să vă vândă ponturi sigure  contra a 10%. Nu i-ar fi mai simplu să facă el singur speculaţiile respective şi să se îmbogăţească? Dar dacă v-aş spune că vă ofer gratis aceste sfaturi? Evident că tot o hoţie ar fi!

E timpul să dezvăluim misterul, mai ales că în ultimele zile am făcut ceva săpături şi am descoperit lucruri interesante. Evident că nu am pariat niciun ban pe respectivele acţiuni. Şi asta dintr-un motiv simplu: e vorba de escrocherii.  Modalitatea de functionare e una cat se poate de simpla. Nişte băieţi şmecheri îşi fac mai multe site-uri care pretind că-ţi transmit gratuit prin mail sfaturi de investiţie. Şi, ca să fie totul tentant, îţi mai strecoară şi informaţia că titlurile recomandate de ei au o creştere între 100% şi 3000%. În momentul în care au o masă critică de abonaţi dau atacul: găsesc o firmă ilichidă si acumulează acţiuni la preţul pieţei. După ce şi-au făcut plinul transmit către "masa de manevră" recomandarea de cumpărare la inchiderea zilei de tranzacţionare. Ceea ce se întâmplă a doua zi e lesne de înţeles. Preţul creşte isteric, iar ei vând acţiunile acumulate la preţuri cel puţin duble. O pompă extrem de scalabilă, care se bazează pe naivitatea unor oameni care cred că tot ce zboară se mănâncă.

Iniţial am crezul că e vorba de un caz izolat, dar după ce am săpat mai mult am găsit o încrengătură de site-uri, blog-uri, forumuri sau microblog-uri care fac acelaşi lucru. Am încercat să contactez un proprietar al unui asemenea site şi să-i solicit o ofertă de servicii. La majoritatea nu a răspuns nimeni solicitării, dar în cazul unuia, am primit un răspuns în care mi se comunica faptul că firma lor face servicii de promovare şi mi se recomanda să-i recontactez dacă sunt interesat. Le-am răspuns comunicându-le că m-ar interesa să-mi spună acţiunea aleasă înaintea comunicatului oficial. După ce m-au mai plimbat preţ de vreo 10 mailuri cu disclaimer-uri şi alte abureli despre moralitatea lor, mi-au trântit oferta:10 000 dolari pentru comunicarea cu două zile înaintea masei de fraieri. Excelent. Le-am spus că sunt extrem de interesat, dar că am nevoie de o garanţie că nu voi arunca banii în aer. Mi-au răspuns rapid că aici e vorba de încredere, iar probitatea lor morală este cea care-i menţine pe o piaţă atât de concurenţială :-)). Am revenit întrebându-i dacă putem folosi un depozit escrow pentru a-mi asigura o minimă garanţie, iar răspunul lor n-a mai sosit. Probabil nu eram o persoană de încredere sau, mai ştii, au constatat că moralitatea mea nu se ridica la nivelul solicitat de ei.

În final nu-mi rămâne decât să vă recomand să staţi departe de astfel de oferte tentante. Aşa cum am constatat, numărul lor este în creştere, iar promovarea şi-o fac pe site-uri financiare de mare trafic. Ca o recomandare generală, porniţi întotdeauna de la premisa că nimeni niciodată nu vă va da ceva pe gratis. Nu ar avea niciun interes să o facă!

Mecanica Financiara

Cea mai utilizată metodă de curăţare a bilanţurilor instituţiilor financiare este cea de externalizare a creditelor cu probleme. Practic, banca îşi creează un vehicul căruia îi vinde creditele cu probleme, reuşind mascarea acestora sub platoşa unui credit facordat vehiculului. Acţiunea are ca efect imediat eludarea politicii de provizionare impusă de BNR(pe plan local) şi o falsă profitabilitate rezultată din înregistrarea provizioanelor anterior constituite ca venituri. Acesta însă nu este singurul beneficiu. Prin intermediul aceluiaşi artificiu, în mod miraculos, indicatori precum cel de solvabilitate se îmbunătăţesc vizibil, creând o imagine falsă despre instituţia în cauză. Metoda se află la limita legii, iar generalizarea acestei practici la nivel european(aţi citit bine) are ca efect inducerea unei imagini false a sistemului.

Suveica nu este una nouă, aşa cum ar părea la prima vedere. Primul "utilizator" al ei de pe piaţa românească a fost, se pare, Dinel Staicu în relaţia cu defuncta Bancă Internaţională a Religiilor. În momentul în care BNR era pe cale să pună BIR sub supraveghere, indicatorii acesteia s-au îmbunătăţit ca prin minune. Ce se întâmplase? Simplu, BIR acordase un credit unei societăţi de-a lui Dinel pentru preluarea tuturor creditelor neperformante. Pe moment metoda s-a dovedit a fi eficientă întrucât s-a evitat instituirea supravegherii, dar, în final, rezultatul a fost acelaşi.

În vremurile actuale procesul este denumit pompos securitizare, iar asemenea operaţiuni se anunţă cu seninătate în presă.Spre exemplu, Raiffeisen a anunţat că până acum a vândut vehiculelor sale din Olanda (Rief şi ROOF Consumer Romania) credite în valoare de 1.12 mld EUR! Asta e o sumă! Conform ştirii, banca a cedat activele, dar oferă în continuare "servicii de administrare a portofoliilor de credite". La fel şi Bancpost a anunţat vânzarea unor credite în valoare de 708 milioane de euro către un vehicul al băncii mamă. Până în acest moment, BCR a anunţat oficial că a vândut către Bucharest Financial Plazza un portofoliu(vezi aici şi aici) de aproximativ 40 milioane EUR, dar conform unor informaţii, aceasta nu este singura operaţiune de acest gen. Se mai ştie de cesionarea unui pachet important către DDM Europe AG (vezi detalii aici, aici şi aici). Pentru cei care nu ştiu,  "DDM Europe AG (DDM) is the leading investor in distressed consumer debt in Eastern Europe". Oups. Ăştia par a fi specialişti în problema, nu-i aşa?

Firme gen DDM, ROOF Consumer, RIEF etc. au apărut ca puricii în ultima perioadă. Cu toate că-şi fac imagine de recuperatori de debite, rolul lor pare a fi doar de "depozitar" al activelor bancare neperformante contra unui comision. Cu alte cuvinte, Elveţia şi Olanda se vor transforma din paradis bancar în paradis al curăţătoriilor de bilanţuri.

Pentru un neiniţiat, operaţiunile pe care le-am descris par a fi doar simple artificii contabilo-juridice. Lucrurile nu stau chiar aşa întrucât avem de-a face cu o distorsionare a stării de sănătate a sistemului, ceea ce poate conduce la o scăpare de sub control a situaţiei. Întreaga operaţiune se desfăşoară la nivel european, sub privirile îngăduitoare ale BCE şi cu complicitatea băncilor centrale. Ceea ce este îngrijorător pentru noi este faptul că nu avem niciun control asupra entităţilor bancare care operează pe teritoriul ţării. Aşa cum am arătat, la noi, operaţiunea are ca efect obţinerea de către bancă a unui fals profit(rezultat din provizionare) care, la o adică, poate fi folosit pentru plata dividendelor sau a datoriei către banca mamă. Iar în cazul unei degradări extreme a situaţiei, tot gunoiul ascuns prin firme specializate în "securitizare" poate fi repatriat contribuind la agravarea situaţiei. În condiţiile actuale, mi s-ar părea cât se poate de normală avizarea acestor contracte de către autorităţile române. Nu de alta, dar ne putem trezi la un moment-dat cu clauze aberante şi costuri nejustificate ce pot fi imputate băncii româneşti.

În final nu-mi rămâne decât să vă supun atenţiei o declaraţie a lui Erik Berglof, economistul şef al BERD: "Bancile prezente in Europa de Est au subestimat valoarea creditelor neperformante si evolutia acestora in urma crizei, iar consecintele vor fi simtite in intreaga regiune in 2010". Sună foarte bine, mai ales în contextul în care, în urmă cu câteva zile, şeful instituţiei respective ne asigura că totul e OK.