Gata, s-a atins limita. De-aici înainte va veni jalea absolută. Desigur, la noi se fac mișcări securistice de compromitere a ciobanilor, în condițiile în care în câteva luni toată lumea îi va pupa în fund. De ce? Pentru că nu vor mai fi de niciunele. Da, sunt prăpăstios, da sunt „conspiraționist”, dar am prostul obicei să vorbesc pe bază de date, nu de impresii sau păreri.
V-am povestit despre Houthi, despre raportul dintre populația lor și restul populațiilor native din Golf. Houthi sunt mai mulți. Și mai determinați decât oricare alții, incluzându-i aici și pe israelieni, care fac un joc absolut prostesc. Dar să lăsăm asta pe mai târziu.
Victoria rebelilor Houthi asupra mercenarilor saudiți a fost una absolut halucinantă. Iar acum începe să sângereze Arabia Saudită. Ceea ce vedeți în imagine este stația de pompare Al Mesba’ah, cea care făcea posibilă ocolirea Strâmtorii Ormuz prin intermediul Conductei Est-Vest. Conducta a fost distrusă și din stația de pompare n-a mai rămas nimic. Astfel întreaga putere a regimului saudit cu picioare de lut s-a prăbușit. Arabia Saudită e o țară construită pe importuri masive cu banii din vânzarea petrolului. Acum toate sursele de venit ale regimului saudit s-au prăbușit. Iar importurile nu pot continua pentru că nu sunt bani.
Nervos, Mohammed bin Salman a cerut ajutorul SUA și nu l-a primit. A cerut ajutorul „aliaților” din Acordul de la Mecca(Turcia și Pakistan) și nu l-a primit. A cerut, în disperare, ajutorul Israelului, atrăgându-și blamarea din partea întregii lumi musulmane. Și pas, a fost lăsat cu fundu-n baltă.
Disperat a trimis o grămadă de avioane F-15 și Typhoon ca să-i pedepsească pe Houthi. Care avioane au făcut cale întoarsă din Sa'dah deoarece s-au trezit cu o apărare aeriană pe care n-o știau. Un avion saudit a fost pierdut deasupra Ma'rib(cu puțin timp în urmă a fost confirmnată și doborârea unui al doilea F-15). Cam la fel s-a întâmplat și cu americanii, care au încercat să pedepsească Iranul trimițând un F-35. Acesta a fost lovit și abia a mai putut să se întoarcă. Asta în condițiile în care susțineau că au distrus toată antiaeriana iraniană.
În Yemen situația e complexă, iar americanii nu s-au amestecat tocmai din această cauză. Știu că nu pot face nimic! La fel și turcii, iar pakistanezii n-ar avea cum să justifice aruncarea unei bombe asupra altor musulmani.
De fapt, socoteala a fost puțin diferită. Când s-a semnat Acordul, atât Pakistanul cât și turcii au recomandat Arabiei Saudite să rupă relațiile cu Israelul. Doar că MbS, obișnuit să stea cu curu-i imens în mai multe luntre, n-a făcut-o, continuându-și blatul „pe la spate”. Și uite-așa a ajuns în ingrata situație de a nu primi ajutorul de la nimeni. Adică a fost frăgezit suficient pentru a fi adus unde se urmărea.
Puțină lume știe că la centrul CENTCOM din Germania a avut loc o întâlnire absolut ciudată. SUA a convocat reprezentanții militari ai statelor sunite din Golf, împreună cu Egiptul și ... Israelul. Este prima dată când se produce o asemenea întâlnire de gradul zero. Iar motivul său este acela de a face o coaliție americano-israeliano-arabă împotriva Iranului și a rebelilor Houthi. Nu cred că înțelegeți pe deplin ce înseamnă asta. E o catastrofă absolută.
Desigur, adăugarea armatei egiptene e un punct care dă greutate. Dar, dincolo de motivația inexistentă în rândul soldaților, de presiunile pe care le face Frăția Musulmană împotriva lui Sisi, armata asta n-a câștigat niciun război, indiferent cât de numeroasă și bine dotată a fost. E cât se poate de clar că SUA nu mai poate face față conflictului cu Iranul, motiv pentru care își pune la bătaie servanții, ei rămânând împreună cu Israelul în spate. E o struțocămilă halucinantă, care nu va face altceva decât să amplifice și mai mult distrugerile, punând la pământ întreaga infrastructură petrolieră a Golfului. Un scenariu de coșmar, pe care nu-l credeam posibil.
Povestea însă devine complexă în momentul în care ne raportăm la consecințe. Europa e terminată de pe acum întrucât era dependentă de Arabia Saudită pentru petrol și îngrășăminte. Polonezii, cel puțin, sunt în groapă. Arabia Saudită a invocat clauza de forță majoră și a transmis tuturor partenerilor că nu mai poate exporta niciun gram de petrol. Trump e disperat și el din cauza prețurilor carburanților care-l bagă-n rahat în actuala campanie electorală. Și e atât de disperat încât a interzis exportul de motorină. Ce face Europa? Figurație!
Rusia, chiar dacă ar vrea, nu mai poate exporta niciun gram de carburant în Europa din cauză că gâfâie să-și asigure obligațiile contractuale către China și, ceva mai puțin, către India. La momentul de față nu are cum să exporte în Europa. Iranul? E supus sancțiunilor. Restul țărilor din Golf? Nici atât deoarece, până când nu o șterg americanii din zonă și nu se încheie conflictul, nu se pune nicio problemă de deblocare solidă a Strâmtorii Ormuz. În plus, acum Houthi blochează și Suezul.
Dar nu e vorba doar de carburanți. 40% din îngrășămintele de export ale lumii sunt produse în Golf. Iar 20% în Rusia. Așadar, 60% din exporturile mondiale de îngrășămintele sunt blocate, iar restul e produs de țări precum China(13%), Maroc(8%), Canada(7%), SUA(5%). E jale. Nu e vorba doar de îngrășămintele de-acolo și blocarea lor. Din cauza blocajului petrolului se ia din capacitatea de producție locală a îngrășămintelor. Sau a carburanților. Înțelegeți? Problema nu e prețul, care oricum va fi prohibitiv, ci lipsa!
Europa va fi prima victimă. Motiv pentru care idioții europeni au fost treziți brusc la realitate, iar acum nu se mai pun de acord în ceea ce privește sancționarea Rusiei. Colac peste pupăză, limbricul de la Kiev mai vrea 27 miliarde EUR. Iar Putin dezafectează întreaga Ucraină, crescând costurile viitoare. Întrucât Ucraina va intra pe nota de plată a Europei. Ar mai trebui să vă mai spun că rușii controlează acum cel mai mare zăcământ de gaze al Ucrainei, cel la care spera Europa. E vorba de Yuzivska, descoperit în 2010 și care wera cea mai mare speranță pentru Europa. Acest zăcământ a fost motivul pentru care a fost mătrășit Ianukovici de către americani prin lovitura de stat de la Kiev. Iaca, acum a zburat și ăsta!
Lovitura din Golf este una sistemică și va trimite o undă de șoc în întreaga economie mondială. În același timp, situația din Ucraina se va acutiza, producând alte daune Europei. 3 EUR pe litrul de benzină va fi consecința imediată. Dar cea mai mare problemă va fi lipsa combustibililor.
Oare ce credeți că urmează să vedem la noi, cei mai proști dintre pământeni.

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Atenție! Comentariile sunt supuse moderării și vor fi vizibile după o perioadă cuprinsă între 1 și 4 ore. Sunt permise doar comentariile care au legătură cu subiectul.
Pentru discuţii mai flexibile folosiţi canalul de Telegram Dan Diaconu(t.me/DanDiaconu)