Primavara araba si urmarea logica

Statele care au fost împinse în experimentul revoluţiilor la comandă sunt din ce în ce mai aproape de finalizarea lungului drum spre dezastru. Toate idealurile zilelor în care visau libertate şi prosperitate sunt pierdute. În schimb, oamenilor de-acolo li s-a dat cu vârf şi îndesat ceea ce merită: haos.

Poate părea de-a dreptul obraznică afirmaţia din paragraful anterior. Cum e posibil să dai cu piciorul atâtor milioane de oameni amărâţi? Cum e posibil să asişti la jocul cu destinul lor şi apoi să afirmi răspicat că haosul în care se află este ceea ce merită? Atentate, foamete, crime, ideologii stupide, disperare. Sunt feţele revoluţiei arabe, stihiile care au pus stăpânire pe întreaga zonă. 

S-ar fi gândit vreodată tunisienii că vor ajunge să asiste la asasinate politice? S-au gândit vreodată tinerii aceia care visau prosperitatea că totul se va ruina atât de repede? Egipteanul de rând şi-a imaginat vreodată că după căderea dictatorului va urma un haos generalizat şi un picaj economic fără precedent? Dar libianul care îl ura pe Gaddafi pentru extravaganţa(/nebunia) sa se gândea că-şi va petrece restul zilelor printre gloanţe şi bombe artizanale? Desigur răspunsul e negativ! Nimeni nu-i suficient de nebun încât să dorească să-şi petreacă viaţa într-un coşmar. Şi totuşi, realitatea ne arata limpede contrariul.

În toată istoria, naţiunile puternice au fost cele care au ştiut să-şi aşeze apartenenţa deasupra tuturor valorilor. În acest fel englezii au ajuns să cucerească aproape tot globul. Conştientizarea apartenenţei i-a făcut pe olandezi să-şi dezvolte imperiul colonial. Victime au fost naţiunile care niciodată n-au fost capabile să-şi vadă interesele. Atunci când ceea ce te uneşte e mai slab decât interesul de moment e clar că te afli într-o fundătură a istoriei.

Ceea ce vedem acum în toată acea zonă este spectrul dezastrului absolut. Practic, o groază de naţiuni urmează să fie îngenuncheate ca urmare a propriilor slăbiciuni. Sărăcia spre care se îndreaptă cu voioşie vine la pachet cu costuri exorbitante. După ce Arabia Saudită alături de alte puteri petroliere ale Golfului  au achitat(dezinteresat, desigur) fabuloasa suma de douăzeci şi opt de miliarde de dolari pentru ajutorarea statelor din zonă, un nou pachet de ajutorare este pregătit de binefăcătorii mondiali. Erik Berglof (economistul şef al BERD) şi Shanta Devarajan(economist şef al Băncii Mondiale pentru Orientul Mijlociu şi Nordul Africii) au calculat că statele donatoare ar trebui să asiguri aproximativ patruzeci de miniarde de dolari anual pentru sprijinul economic al ţărilor arabe din grupul "celor cu primăvara". Asistenţa financiară vine la pachet cu asistenţă pentru construcţia instituţiilor statului şi liberalizarea comerţului. Sună cunoscut? O naţiune ajunsă în acest stadiu se află, în realitate, în faţa pierderii pentru totdeauna a independenţei şi, în final, a propriei identităţi.

Cine este totuşi vinovat pentru o asemenea situaţie? Cine e viermele care permite pierderea independenţei unei ţări şi vinderea ei pe gratis unei alte puteri? Cine este demonul care înfrânge naţiunile? Răspunsul e simplu şi surprinzător. Principalul vinovat nu trebuie căutat în afară. E normal ca un vecin bogat să-şi dorească mai mult. E normal ca unii să-şi dorească sclavi, însă principalul vinovat pentru înrobire este cel care-o acceptă. Toate aceste naţiuni sunt slabe. Oamenii nu reuşesc să treacă peste ceea ce-i desparte şi să înţeleagă că, indiferent de concepţii şi idealuri, ei, cu toţii, sunt o naţiune. Atunci când ura devine oarbă naţiunile se dezintegrează devenind prada favorită a şacalilor externi. Aceasta e regula. Restul e istorie.