Turcia - vremea răzbunării

În mai 2013, Turcia lui Erdogan îşi încheia colaborarea cu FMI, plătind ultima tranşă din acordul parafat în 2008. Pentru turci probabil a fost un motiv de bucurie să constate că au reuşit, în sfârşit, să ducă la capăt un acord cu instituţia în cauză. Şi, ca în orice parteneriat, finalul n-ar fi trebuit să cuprindă decât o strângere de mână şi un zâmbet forţat. C-aşa-i în business.

Având în vedere că, din exterior, nu s-au constatat mari diferenţe de opinie între clasa politică turcă şi birocraţii Fondului am putea considera că parteneriatul s-a desfăşurat lin, conform aşteptărilor ambelor părţi. Turcia, trebuie s-o recunoaştem, a avut zile bune în timp ce planeta se afla în suferinţă. Creşterea sa economică a fost întrecută doar de China, ţara în care creşterea e o obligaţie de partid şi de stat. Acesta este şi motivul pentru care Erdogan este de nezdruncinat, părând un fel de colos politic invulnerabil.

Lucrurile arată însă puţin diferit dacă ne apropiem de situaţie. Ţara înregistrează un deficit de cont curent uriaş. Mai mult, acest deficit este finanţat de capital speculativ care acţionează pe termen scurt. Ceea ce s-ar putea traduce liber ca o iminenţă a prăbuşirii economice a ţării. Interesant este că cei care atrag atenţia asupra aspecte sunt aceiaşi binevoitori de la FMI.

Păi dacă stăm strâmb şi judecăm drept constatăm că respectivele lepre nu fac altceva decât să se răzbune. Faptul că turcii au finalizat acordul cu lipitorile de la FMI nu înseamnă că au scăpat de ei. O întrebare logică pe care şi-ar pune-o orice prost ar fi cea legată de supravegherea FMI. Nu-ţi trebuie multă minte să constaţi că în timpul acordului cu FMI au fost încurajate reflexele otomane ale lui Erdogan, politicianul care se visează mai mare decât Suleiman Magnificul. Oare pe ce vremuri se proiectau construcţii megalomanice şi se reislamiza Turcia? Nu cumva în timp ce ţuţerii de la FMI ar fi trebuit să supravegheze ca politicienii cu minţile înfierbântate să pună frâna cheltuielilor? Desigur că răspunsul este afirmativ, dar când ai muncă de asasin economic, prostia şi megalomania interlocutorului tău sunt aliaţii tăi cei mai buni în realizarea dezideratelor tale.(Aşa s-a întâmplat şi cu noi în vremea în care FMI-ul părea că nu vede cum împrumutul uriaş contractat de România în loc să se vadă în economia reală îmbogăţea activul de partid şi contribuia decisiv la campaniile electorale ale unui descreierat.)

Iată cum Turcia pare prinsă într-o capcană fără ieşire. FMI s-a hotărât să nu mai plece de-acolo şi a scos bazooka. Brusc, în multe rapoarte de analiză pe care le primesc Turcia e din nou cap de lista, de data aceasta la capitolul "aşa nu". Sunt surprins cum în acest joc sunt amestecaţi indivizi pe care, de altfel, îi stimez pentru libertatea cu care-şi exprimă opiniile. Însă trebuie să recunoaştem că fiecare dintre noi poate ajunge, la un moment dat, victima propagandei nebune a zilelor noastre.

Ceea ce urmează în Turcia e greu de intuit. Erdogan e conştient că singurul element care-l ţine la putere este evoluţia economiei. În caz de accident va fi transformat în oale şi ulcele, calificat fiind fără drept de apel pentru rolul de victimă perfectă. Deja reîncep negocierile prin servicii secrete şi armată, iar clasa politică fierbe. Un nou acord cu FMI-ul ar putea părea pentru mulţi un colac de salvare, dar nu este deloc aşa. Indiferent de ceea ce va rezulta în perioada imediat următoare, Turcia trebuie să pună stop cheltuielilor guvernamentale şi să facă rost de finanţare pe termen lung. Simplu de spus, greu de aplicat. Astfel încât, tensionatul balon turcesc e pe care să bubuie. Aproape la timp, am putea spune, deoarece atunci când n-ai primăvară şi vară, e sigur că vei avea iarnă. 

O iarnă turcă sau, de dragul coincidenţelor, o nouă primăvară, ar fi exact haosul care lipseşte acelui colţ de lume. Un haos necesar pentru unii. Ruşii aşteaptă nerăbdători recursul obrăzniciei în timp ce desenatorii de hărţi sunt nerăbdători să-şi reintre în mână. Dar despre toate acestea vom vorbi la timpul lor.