Postadevarul şi noua realitate

Întâlnirea Bilderberg de anul trecut a avut pe ordinea de zi şi un punct referitor la „Lumea post-adevăr”. Cu toate că era un subiect extrem de ofertant, poate cel mai important al întâlnirii, lumea i-a dat cu piciorul, a trecut peste el, lăsându-l în uitare. Dar degeaba încerci să laşi o pacoste în uitare deoarece ea nu te uită. Iar ceea ce vedem în jurul nostru e materializarea acestei nebunii.

Ce e post-adevărul? Pe scurt aş spune că e minciuna, dar nu aş surprinde nici pe departe complexitatea termenului. Şi aceasta pentru că post-adevărul e minciuna în care crezi, pentru care ţi-ai da viaţa. O mostră de post-adevăr, e creionată perfect de George Orwell în 1984:

„– Dar cum puteţi să controlaţi materia? – izbucneşte el. Nu puteţi controla, de pildă, clima sau legea gravitaţiei… Şi mai sunt şi bolile, şi durerea, şi moartea, şi…
O’Brien îl reduce, însă, la tăcere cu un gest din mână.

– Controlăm materia din moment ce controlăm mintea oamenilor. Realitatea se află numai sub țeastă. Ai să înveţi tu, Winston, încetul cu încetul, dar ai să înveţi până la urmă. Nu există nimic pe lumea asta ce să nu putem realiza – invizibilitate, levitaţie – orice ! Dacă mi-aş propune, m-aş putea înălţa de la pământ ca un balon de săpun. Nu-mi propun, pentru că Partidul nu-mi cere aşa ceva. Trebuie neapărat să scapi de obsesiile tale de secol nouăsprezece cu legile Naturii. Noi facem legile Naturii…”

Tot Orwell spunea într-un eseu că acei 1% dintre oameni care care cred că pământul este plat nu sunt nici mai proşti şi nici mai ignoranţi decât cei 99% dintre cei care cred că pământul e rotund argumentând că „toată lumea ştie că pământul e rotund”.  Acest adevăr bazat pe „credinţă” e o reducere şi o ştergere brutală a valorii omului, o reducere a acestuia la absurd.

Poate veţi spune că aşa ceva nu e posibil. De-aceea am pregătit pentru azi şi partea practică, cea în care putem vedea exact cum funcţionează lucrurile. Voi începe cu salariile medicilor. Mai ţineţi minte când au fost mărite prima dată de către Guvern? Cu toate că măririle erau evidente, propaganda şi-a turat motoarele pentru a demonstra contrariul. Şi-a reuşit fără probleme: o turmă incredibilă de oameni „demonstrau” cu subiect şi predicat că salariile în sănătate au scăzut! Acelaşi lucru şi cu pensiile. Încă sunt indivizi care contestă măririle. Vorbeam cu un amic şi, la un moment dat îmi spune că „asta e minciună că au crescut pensiile”. Îi spun că ştiu foarte mulţi pensionari, că am inclusiv în familie şi că măririle au fost substanţiale. „Nu-i aşa, îmi zice el, taică-meu a luat doar vreo 200 de lei”. Când l-am întrebat cât avea pensia, a constatat cu stupoare că majorarea pensiei tatălui său a fost mai mare de 10%, dar tot susţinea că „majorarea i-a mâncat-o inflaţia”, care inflaţie se zbate în jurul valorii de 3%. 

Tot din ciclul post-adevărului este şi demonizarea unui personaj. Înainte era Ponta, acum e Dragnea. Prin această demonizare - aparent iraţională - se obţine anatemizarea tuturor celor care-l urmează pe cel demonizat. Dacă nu eşti convins că Dragnea e diavolul pe pământ, eşti un prost şi absolut toate invectivele „sectei credincioşilor” se sparg în capul tău. Iar judecata alb-negru nu admite echivocuri: absolut orice face cel din tabăra demonizată e prost. Să vă mai dau un exemplu. M-am întâlnit cu un alt amic, posesor de firmă mare în domeniul construcţiilor. Până acum, problema lui era că nu găseşte forţă de muncă, iar vina, desigur, era a lui Dragnea. Acum, după ce Ministerul Muncii s-a apucat să parafeze cu patronatele din domeniul construcţiilor o schemă extrem de interesantă are va duce la creşterea - fără  efort din partea patronatului - a salariului în construcţii, tot nemulţumit e. A început să-mi înşire tone de argumente pentru care asta e o prostie, între altele că „ăia n-o să ştie ce să facă cu atâţia bani” sau că „oricum nu merge nimic”. L-am lăsat în durerea lui, gândindu-mă că oricum pentru aceste exemplare „viaţa e pustiu”.

Ceea ce remarc este că, pentru cei manipulaţi prin tehnica „post-adevărului” nu mai există niciun fir de logică. Pe de-o parte salariile şi pensiile n-au crescut, dar, pe partea cealaltă, e un dezastru deoarece statul n-are de unde să ţină atâtea „salarii şi pensii mărite”. Oameni care nici nu auziseră de bursă se plâng că e dezastru întrucât a scăzut, alţii care n-au habar de noţiuni financiare de bază vorbesc despre deficite, titluri de stat s.a.m.d. E o nebunie, o isterie indusă de mii de roboţei care nu fac altceva decât să repete minciuni având rol, după caz, de sedativ sau excitant pentru masa credincioşilor. 

Dacă vă imaginaţi că asta se întâmplă doar la noi, vă înşelaţi amarnic. De-o bună bucată de vreme citesc - făcându-mi cruce cu ambele mâini - ceea ce  scrie presa franceză despre „vestele galbene”. Aceleaşi manipulări ieftine, aceleaşi slogane prăfuite şi, din nefericire, aceeaşi masă imbecilizată şi îngrijorată că „Putin atacă Franţa” sau că vestele galbene sunt nişte demoni care nu vor democraţie. Nu avem a ne mira: în Franţa limbricul de Macron a fost impus  în ciuda faptului că înainte de alegeri nu-l ştia nici dracu'. Ceea ce-i de-a dreptul hilar e că, de cele mai multe ori, contestatarii revoltaţilor din Franţa rabdă de foame la fel ca „vestele galbene”, dar nu mai simt asta pentru că ei sunt îngrijoraţi ca nu cumva „Putin să le fure ţara”. Şi uite-aşa, nu doar că unită de foame, dar îi mai şi înjură pe ăia care au tupeul să spună că le e foame.

Vreţi un tablou al post-adevărului? Ieşiţi pe stradă şi vorbiţi cu oamenii, priviţi îngroziţi la cât sunt de îndobitociţi şi rugaţi-vă să nu ajungeţi la fel ca ei. Iar după ce actuala partidă demonizată va pierde puterea - şi-o va pierde la scor dramatic - să vedeţi cum propaganda îşi va tura motoarele în direcţia demonizării celor care au îndrăzneala de-a spune că negrul nu e alb. Îl mai ţineţi minte pe boc? Se-apropie din nou!