Statul subteran - manual de funcţionare

Ieri, neavând ce face, mi-am spus că n-ar strica o cură de masochism prin expunerea la aburii otrăviţi ai UM Digi. Aşa am dat peste un ţărănuş cu greieri în călcâie, un fel de recrut care are acolo însărcinarea de a face emisiunea economică. Cei care nu ştiu cam despre cine e vorba(şi nu m-ar mira) ar trebui să-şi imagineze un fel de Moise Guran răsărit mai din curul Pământului, care pare a puţi prin telefon. E evident că n-am putut să stau mult expus aburului toxic, dar destul cât să-l văd pe ţărănuş cum combate el teza creşterii cotaţiei EUR: cică nu, n-ar fi treaba lu taica Isărescu, ci consecinţa directă a politicii dezastruoase a Guvernului. Să mori tu, măi ţărănuşule! Păi nu era la fel şi cu ROBOR-ul? Punem pariu că dacă Guvernul leagă impozitarea activelor şi de curs ajungem ca-n 2008 cu un EUR la 3.2 RON?

Dar să-l lăsăm pe târlici în pace deoarece scopul articolului de azi e să vă ilustrez cum funcţionează statul subteran. Desigur, când vine vorba de statul subteran, ilustrarea cu activităţile BNR ar fi foarte interesantă, însă instrumentele utilizate de această instituţie sunt ceva mai complexe, astfel încât am risca să producem confuzie în rândul celora care nu stăpânesc terminologia. De aceea voi ilustra totul cu o altă instituţie: CNSAS.

Denumită pompos Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, instituţia este, în realitate, una absolut inutilă, menită doar a-i proteja pe foştii securişti(nici măcar pe toţi, ci doar pe colaboratorii, întrucât securiştii adevăraţi sunt protejaţi direct de SRI) şi a provoca daune de imagine celor neconformi. Dosarele fostei Securităţi stau în arhivele acestor inutili care, atenţie!, decid prin vot dacă ai colaborat sau nu cu instituţia de tristă amintire. Cu alte cuvinte, dacă nimereşti „pă algoritm”, poţi să fii declarat ca necolaborator în urma unui vot strâns de 6 la 5. Cum o veni asta? Cinci spun c-ai fost securist, iar şase că n-ai fost şi de-aici se deduce că n-ai fost. Aşa ai ţidulă şi-aşa eşti, vorba reclamei, „curat, uscat, Pampers”. Am spus-o în nenumărate rânduri: absolut toată arhiva ar trebui desecretizată, digitizată şi făcută publică, astfel încât orice român să înţeleagă cum funcţiona acea instituţie a teroarei. Desigur, întrucât prin scorburile acelei arhive sunt informaţii prin intermediul cărora unul sau altul ar putea fi tras de biluţe, se preferă o organizare bugetofagă, cu „băeţi” aleşi pe sprânceană şi plătiţi regeşte, astfel încât să răspundă cum trebuie comenzilor venite din găurile oculte ale puterii adevărate. 

Exemplul pe care-l avem acum în faţă este cel al refuzului Plăvanului de a o numi pe Adina Florea la Şefia DNA. Procuroarea propusă pentru preluarea DNA are nevoie de o ţidulă de la CNSAS, prin care să se confirme că nu a colaborat cu Securitatea. Ea o are, a fost trimisă de preşedintele instituţiei, dar Consiliul face scandal că ăla şi-a depăşit atribuţiile întrucât ţidula trebuia votată. Deci, nu-i vorba că aia ar fi fost securistă, ci că neapartenenţa ei n-a fost votată în Consiliul CNSAS. Iar drept pedeapsă, acelaşi Consiliu propune să nu se voteze ţidula doamnei Adina Florea. De ce? Pentru că asta îi convine Plăvanului, iar el, într-un fel sau altul, are putere asupra membrilor Consiliului. 

Acum, ca să vă cruciţi până la capăt, aflaţi că Şefa ICCJ, eterna şi fascinanta Tarcea, nu deţine un certificat de la CNSAS. Asta pentru că CNSAS nu eliberează certificate decât după ce pune o întrebare şi pe la SRI. Iar SRI-ul, fiind în sine stat în stat, n-are chef să răspundă. Asta de doar cinci sau şapte ani! 

Priviţi vă rog detaşaţi cele pe care vi le-am prezentat: o instituţie inutilă reuşeşte prin jocuri făcute de nişte teleghidaţi să blocheze numirile legitime la Parchete. De altfel, aici e imaginea absolută a neputinţei celui care-ar vrea să facă ceva în urma alegerii sale corecte. În fapt avem de-a face cu o păduchelniţă de instituţii inutile, gata oricând să iasă din tenebre şi să pună beţe-n roate. Instituţii care, dacă nu se opun, treaba merge ca unsă. 

Lucrurile arată la fel peste tot în lume. Imaginaţi-vă că Trump, aflat la jumătatea mandatului, e practic anchilozat, neputând să ia nicio măsură serioasă, din cauza hăţişului teribil de instituţii care practică un extrem de eficient război de gherilă. Iar Trump nu este, aşa cum aţi putea crede, vreun „anti-sistemic”. Aiurea, el doar vrea să guverneze în interesul americanilor, aplicând stilul său controversat din business. Însă, întrucât statul subteran a hotărât că nu trebuie lăsat în pace, el e şuntat la fiecare mişcare, astfel încât mandatul său devine, pe zi ce trece, un haos brownian. 

Şi, pentru că am început cu BNR, e cazul să o terminăm tot cu această instituţie, pentru a vă readuce aminte că Guvernatorul a fost întronizat, prin intermediul unei legi suspecte, ca preşedinte al Consiliul General al Comitetului Naţional pentru Supravegherea Macro­pru­denţială. Ştiu, sună pompos, dar asta ar trebui să-i îngrijoreze pe mulţi întrucât deciziile acelui Comitet sunt obligatorii. Ca să înţelegeţi bine, o să vă dau un exemplu simplu: mâine câştigaţi alegerile şi vreţi să stabiliţi un sistem onest de impozitare a marilor afaceri, la pachet cu o ridicare a jugului de pe micii contribuabili. Atunci, de la cârma CNSM, domnul Isărescu poate spune că acest pachet legislativ nu-i oportun întrucât dărâma macroprudenţialitatea bietei noastre ţărişoare. Fiind o hotărâre a numitului Comitet, ea trebuie obligatoriu pusă în aplicare. Cu alte cuvinte, ce sens mai are să mai faci alegeri, în condiţiile în care politica economică îţi e dictată de acelaşi etern şi fascinant Guvernator ales pe viaţă şi care, probabil, din BNR se va muta direct într-un mausoleu asemeni celui al lui Lenin din Moscova.

Reţineţi esenţialul: statul aşa-zis democratic, în esenţă e unul dictatorial dând impresia unei funcţionări democratice. Iar când vrei să faci o reformă reală, „instituţiile democratice” ale junglei statului ies la atac făţiş pentru a-ţi anihila orice acţiune. Înţelegeţi, vă rog, că, de fapt, asta înseamnă democraţie.