luni, 19 noiembrie 2012

Iesirea imparatului

Când vine vorba de jocuri video, Nintendo este mai mult decât un producător. Am putea spune că este un imperiu a cărui istorie ne fascinează. A deveni unul dintre principalii jucători în domeniul tehnologiilor înalte după ce te-ai ocupat de sex-hotel-uri, iată o evoluţie cel puţin surprinzătoare.

De-a lungul timpului Nintendo s-a dovedit a fi un deschizător de drumuri, şi-a ales întotdeauna propria cale şi nu s-a lăsat tras în cursa artificială a specificaţiilor înalte. În vremea în care giganţii Sony şi Microsoft aruncau în joc tehnologii grafice de vârf, Nintendo a ales o cu totul altă cale, prezentând Wii, o conslă cu un controller revoluţionar. Chiar dacă la capitolul grafică sau putere de calcul consola lor nici măcar nu putea fi comparată cu cele ale concurenţei, jucabilitatea şi ingeniozitatea au fost aliaţii care au păstrat compania japoneză în fruntea celorlalţi.

Timpul a trecut şi Nintendo se află în faţa unei alte provocări. De data aceasta "jocurile" pieţei sunt mult mai complexe deoarece compania nu mai are doar doi concurenţi importanţi ci practic pe toată lumea. Dispozitivele mobile, tabletele, serviciile de jocuri în cloud, smart TV-urile s.a.m.d. toţi aceştia reprezintă, mai mult sau mai puţin, o concurenţă pentru bătrânul japonez. Iar întrebarea pe care şi-o pun mulţi este dacă într-adevăr, de data aceasta, Nintendo va găsi calea de ieşire.

Oficialii companiei spun că da şi, pentru a demonstra acest lucru, au ieşit pe piaţă cu Wii U, un nou concept de platformă care trece jocurile într-un alt nivel. Controller-ul principal al sistemului este, de asemenea, revoluţionar, fiind dotat cu un ecran propriu de înaltă rezoluţie ceea ce duce jocurile multi-player într-o nouă dimensiune. De asemenea, puterea de procesare a consolei este impresionantă, de data aceasta luptându-se de la egal la egal cu ceea ce are concurenţa. 

Chiar dacă ceea ce a prezentat este total diferit de ceea ce aveam până acum, la nivelul strategiei Nintendo a decis să rămână credincios căii proprii. În timp ce concurenţii utilizează noua piaţă a dispozitivelor mobile ca pe o sursă suplimentară de venit prin lansarea titlurilor proprii pe noile platforme, Nintendo a decis să se închidă în sine. Succesele de casă ale companiei vor rămâne disponibile numai pe platforma proprietară. E o decizie cât se poate de tranşantă. Nintendo refuză eventualele venituri suplimentare care i-ar putea veni de pe piaţa iOS sau Android cerând de la consumatorul final totul sau nimic. E un pariu periculos pe care conducerea companiei şi-l asumă. 

Un punct de cotitură în strategia firmei este reprezentat de preţ. La nivelele actuale, preţul consolei este puternic subvenţionat, Nintendo înregistrând pierderi cu fiecare unitate vândută. Pierderile însă se speră că vor fi acoperite de achiziţionarea serviciilor software ale companiei, servicii cu o valoare mare adăugată. Chiar dacă pare un fel de vânzare a blănii ursului din pădure, strategia este adaptată perfect vremurilor pe care le trăim.

În ceea ce priveşte investiţia, în ciuda faptului că avem de-a face cu un produs revoluţionar, tind să fiu rezervat. Cu toate că acţiunile sale sunt la un nivel destul de jos al preţului, pretându-se unei speculaţii, cred că mai trebuie aşteptat puţin înainte de a investi. Piaţa este totuşi complet schimbată, divertismentul de-acasă trece prin modificări substanţiale ceea ce complică oarecum misiunea celor de la Nintendo. Rămâne să vedem ce ne oferă rapoartele de vânzări. Datele preliminare arată impresionant, însă e nevoie de confirmare. Până atunci, poate că e bine să ne inspirăm din istoria fabuloasă a împăratului japonez al jocurilor. De fiecare dată a găsit cheia secretă care l-a aruncat cu succes la următorul nivel. O va găsi şi acum sau deja o are? E o întrebare.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Atenție! Comentariile sunt supuse moderării și vor fi vizibile după o perioadă cuprinsă între 1 și 4 ore. Sunt permise doar comentariile care au legătură cu subiectul.
Pentru discuţii mai flexibile folosiţi canalul de Telegram Dan Diaconu(t.me/DanDiaconu)