luni, 6 octombrie 2025

Mesajele și strategiile puterii actuale sunt identice celor din pandemie

Motto: „Dar dacă tot eşti deştept, hai, mă, fii şi bun!/Mai ales că nu e mult până la Crăciun
(un răhățel făcut din taxi)


Mai nou, toți tiriplicii de la „Secția Propagandă” a Partidului Soros au ieșit cu mesaje de genul „din 2027 ne va fi mai bine, dar până atunci trebuie să suferim”. Alții mai de treabă, ne dau vești și mai interesante, cum că binecuvântarea asta ne va veni chiar mai devreme, mai precis din semestrul doi al anului viitor! Câtă bunăvoință, aproape îți vine să plângi. Au însă o singură cerere către noi, nerecunoscătorii. Sau, mai bine spus, un singur sfat: STAI ACASĂ! Exact ca-n pandemie: stai acasă că într-o lună se aplatizează curba. 

Încă de dinaintea alegerilor s-a ieșit cu artileria grea. Mai țineți minte cum a concluzionat Mugurelul Manole de la BNR cum că „ne-a trecut glonțul pe la tâmplă”? Pff și chiar așa a fost, cu „atacul speculativ” venit la apropont de parcă ar fi fost telecomandat. Unii spun că au văzut strălucind dinții metalici ai telecomenzii în buzunarul lui Mugurel, dar noi nu credem chestiile astea. Însă constatăm cum artileria grea de ramoliți ai instituției se constituie într-o adevărată Invincibila Armada, dând verdicte și pronunțând sfaturi. Bunăoară Vasilescu și Rădulescu nu fac economii la aberații și trăncănesc în gura mare de parcă ar fi scăpat de la ospiciu, fără medicamentele din dotare. Deh, ale bătrâneții valuri. Fac o paranteză: știți că vorba aia cum că de la BNR ieși doar cu picioarele înainte nu e atât de hazlie pe cât se pare? Cică-i mai prinde „aia cu coasa” ba pe la muncă, ba prin garaj astfel încât mai e puțin și-o să ne întrebăm dacă Banca Antinațională a României n-o fi firmă de pompe funebre și statul clientul său final. Știu, sunt rău!

Dar s-o luăm puțin de la promisiunea de „aplatizare a curbei” promisă de BNR. Cursul de schimb de acum este de 5.0889, în timp ce cursul atacului speculativ a fost de 5.1165. Păi ce-am făcut, bre?  După ce-a tras Manole de manetă, vedem din avion că tot spre zona aia „de atac” amușinează cursul de azi. Oare nu cumva slăbiciunea cursului vine de la slăbiciunea instituției care-l guvernează? Nu știu ce să zic. Atunci când sunt probleme, monștrii sacri de la BNR arată către politicieni, dar, din câte știu eu, elementele cheie ale politicii monetare nu sunt la Ciolacu, Ciucă sau alți nătărăi ca ei, ci fix în mâna faraonului de la BNR, care stabilește dobânda de politică monetară fix după cum vrea căprioara lui. Oare slăbiciunea asta a economiei și jaful bugetar n-or fi fost consecința unei absolut impardonabile relaxări lăsate voit în perioada pre-electorală ca să nu cumva să câștige rușii? Țin minte că în perioada „de atac șpeckulativ”, Mugurel Manole îi plângea pe bieții împrumutați că, vezi Doamne!, suferă din cauza faptului că românul n-a votat „cum trebe”. Mă uit însă că, în ciuda faptului că tefeleul a dat cu votul până a ieșit Mucușorul stabilit, jugul îi atârnă din ce în ce mai greu întrucât IRCC-ul a sărit de 6 și, cu siguranță, nu se mai oprește. La fel cum nu se mai opresc nici restanțele care au sărit la cer. Fericire, industria recuperării creanțelor duduie! 

Să nu uităm însă inflația, că aceasta e „competența principală” a BNR, instituția luptându-se cu inflația de la nivelul statutului și a legislației care-i reglementează funcționarea. BNR a revizuit prognoza sa de la 4.6% la ... 9% pentru sfârșitul anului. Hai că nu-i rău! Te și întrebi cum or fi calculat-o când au dat prognoza? Cine știe, poate că în ședințele ălea de brainstorming, în final, înainte de concluzii, se trage la sorți și fix asta a ieșit! Ce să-i faci? N-ai ce să-i faci! Mai adaug doar că la un curs de 5,39 lei/EUR sunt depășite inclusiv scenariile de stres aplicate persoanelor fizice, iar dobânda care, probabil, va sări de 11 puncte la creditele ipotecare îi va pune pe tefelei să-și ia rulote!

Am dat-o cam mult cu BNR-ul pentru că pandemia în care ne situăm este eminamente una financiară. Dacă ar fi fost una medicală începeam de pe la Ministerul Sănătății. Acum, după cum vedem, principalele instituții la care trebuie să ne uităm sunt cele cauzatoare ale bolii, anume Finanțele și Banca Națională. Dar nu vă îngrijorați că nici n-am început bine. Vedeți doar că autoritățile ne-au spus că trebuie să avem puțintică răbdare până s-o aplatiza curba. Sau până or cere nemții forță de muncă la sparanghel. Hai să nu fim răi și să vedem ce urmează. Cum ce urmează, ați uitat? Vaccinul, dragii moșului.

Aducerea măcelarului de la Oradia a bifat unul din punctele cheie. Omul nostru deja a prescris tratamentul: tăiem de la pensionari, handicapați, necăjiți și alți amărâți. Că cică ăștia ar fi de vină pentru că statul român joacă banii țării la „Ruleta Ucraina”. Apoi, după ce și-a învârtit chelia, Bolovanul a văzut că românii sunt cam mult prea proprietari. Mă rog, asta observase încă de la Oradia unde a forțat exproprierile unora care se încăpățânau să nu-și transforme casele în blocuri conform recomandărilor primite de la esperții într-ale arhitecturii, plătiți grăsun din banii Primăriei. Bolojan are el o problemă: cum naiba să fie atât de proprietari românii în condițiile în care țara nu e a lor? Și uite-așa le-a fript prima ajustare: dublarea sau, după caz, triplarea impozitului pe proprietate. Păi dacă ești proprietar, trebuie să simți, nenică! Când îți calculează Bolovan foncierea trebuie să fii străbătut de un fior de disperare astfel încât să te vezi nevoit să apelezi la cămătarii lui Mugurel pentru a-ți plăti impozitul. Apoi, măcelarul nostru și-a mai potrivit chelia și-a declarat istoric: „Energia, pă iei, bă! Loviți-i cu bunăstarea dereglementării”. Și uite-așa facturile au crescut mai rău decât Făt Frumos. Subsemnatul, de exemplu, s-a trezit cu factura aproape triplă. Dar merita, doar a bănănăit toată vara și n-a consumat neam! Trebuia cumva pedepsit, nu-i așa? Perfect de acord.

Doar că „adevăratele vaccine abia să ține să vie!(sic!). Dacă vi se pare că s-a umplut strada de milițieni, nu vi se pare. S-au primit „targhete dă amenzi pă caet(sic!). Dați amenzi, copiii mei, că numai infractori sunt în țara asta! Și ăsta e abia începutul întrucât vaccinarea vine cu mașina. Luați de-aici:

  • Se are în vedere introducerea de cât mai multe „zone verzi” în centrele orașelor și extinderea periodică a acestora. Ce înseamnă zonă verde? Dacă ești mai amărăștean și ai un jaf de mașină veche, trebuie să plătești să te usture deoarece poluezi. Nu contează că bivolii hibrizi ai prezentului consumă de câteva ori mai mult decât fărașele de acum 10-20 de ani care, culmea, atinseseră o eficiență de neimaginat în zilele de azi! Ești sărac, plătești, după principiul lui Ciolacu: „N-ai bani, nu ți-e foame!”. Iar ca să se implementeze chestia cu zonele verzi, o nouă categorie de camere video, cu softurile și mentenanța către „băeții dăștepți(sic!) se pregătesc să fie achiziționate. Ca să fie bine, adică să nu fie rău!
  • Rovigneta s-a dublat! Mi se pare mie, sau ați răsuflat ușurați? Stați puțintel că asta nu e totul: Bolovan plănuiește ca, dincolo de plata rovignetei, să plătești pentru utilizarea infrastructurii. Cum ar veni, plătești tu rovigneta, dar dacă vrei pe autostradă, mai marchezi niște bănuți la Buget, că doar nu vrei să scape musca nefecundată! Și, pentru a se implementa chestia asta ... ați ghicit! Mai trebuie luate niște camere, mai trebuie decartați niște bănuți, astfel încât să se plătească pe la softuri, mentenanțe s.a.m.d. acolo unde trebuie. Nu-i problemă, românul plătește!
  • Și pentru că ne menținem în zona auto, nu putem să nu amintim cu mândrie că intră pe ușa din față tovarășul Big Brother. Melițienii lui Pledoiu sunt gata să dea drumul la vreo 40 000 de camere care se vor asigura că vei fi amendat chiar și atunci când vei depăși cu 1 km/h limita de viteză. Să te vezi atunci ce de limite de 30 km/h vor fi puse! În condițiile ăstea va fi mai rentabil să mergi pe jos că n-o să mai plătești nici rovignetă, nici taxă de utilizare și nici n-or să mai aibă cum să te amendeze. Iar timpul unui drum Constanța-Oradia va fi similar! Ca să fie bine, adică să nu fie rău!
  • Simt că v-ați liniștit după ce v-au încălțat cu facturi duble la energie. Voi chiar că sunteți irecuperabili! Credeați că asta e totul? Stați puțin că s-a mai inventat ceva, anume abonamentul. Cum ar veni, pentru că șmecherii vă pun la dispoziție rețeaua(electrică, de gaze, etc.) va trebui să plătiți un abonament pe fiecare zi. Că așa e în sport! V-am spus doar că ticălosul de eu a bănănăit toată vara și n-a consumat mai nimic. Păi cum să scape doar cu factura dublă? Mai băgăm și un bonus că doar sunt sărăcuți rău străinii ăștia care controlează energia în România!
  • Și nu putea să nu lipsească și una suplimentară de la Manole. Nu ăla de la BNR, ci limbricul de la Muncă. Aud pe surse neconfirmate și conspiraționise că s-ar lucra de zor ca să se micșoreze numărul de zile libere ale salariaților. Ah, e o poezie! Nu vor mai avea tefeleii „minivacanțele inspiraționale” la Vamă? Pff, simt că plutesc!

Și uite-așa ne apropiem de finalizarea articolului de azi. Rețineți că ceea ce am prezentat în paragraful anterior reprezintă scopul final al strategiei de „așteptare până la aplatizarea curbei”. După cum bine știți, în ciuda promisiunilor oferite de „știință”, nu s-a apaltizat nicio curbă, dar așteptarea a venit la pachet cu vaccinarea obligatorie. Fix la fel e și acum în cazul nostru, cu unica diferență că vaccinarea, în cazul de față, va fi o creștere generalizată a taxării, inclusiv introducerea aberantului impozit în trepte, văzut de nulitățile pesediste ca un panaceu în combaterea propriei incompetențe. 

După cum bine știm, vaccinul ne-a produs găuri serioase în buget. Ați uitat oare căCîțu împreună cu USR(I)-știi au paradit peste 2 miliarde de EUR în vaccinuri inutile care-au expirat și n-au dat socoteală niciodată? Așa e și acum, cu mica diferență că jaful se face pe sume incomensurabile. După ce că din România dispar 40-50 mld. EUR anual prin fraude „cu legea-n mână”, acum au mai pus-o și de înarmare, cumpărând toate jafurile pe care Occidentul le are de externalizat. De la avioanele F-16 luate de la coșul de gunoi, până la Abrams-urile care au fost făcute de râs în Ucraina, România nu precupețește niciun efort din a arăta cât mai plenar cât e de proastă. Iar noi toți, dragii mei, la sfârșitul acestui mega-experiment, vom constata cu stupoare că „am fost proști și săraci pentru a ajunge și mai proști și și mai săraci”. Așa merităm! #StămAcasă!

22 de comentarii:

  1. Ști , atunci cind a apărut fituica aia cu anularea alegerilor ? Ai fara nici un inscris oficial pe ea . Atunci au ieșit ,,oropsiții" CG și GS pe post si ,,urlau" din tăți rărunchii : nu ieșiți în stradă . Atunci mi-au dat instant cu virgulă . E aceeași Mărie dar cu altă pălărie(stăpîn) . Îs din tabăra adversă celor de acum . Ptr că ei sunt mai educați , etc . Dar agenda va rămîne aceeași . Nu se vor schimba datele problemei . Ci doar modul de implementare . Mai soft . Și referitor la momentul acela . Dacă nu ieseau atunci , lumea era in stradă . Nu stiu care ar fi fost cursul acelei ieșiri . Dar știu sigur că otoritățiliii ar fi ieșit în secunda doi și ar fi spus ,,stați liniștiți , e doar o făcătură de pe rețelele de socializare" . Și se scoteau . De ce ? Ptr că hiŕtia aia nu avea nici un element oficial înscris pe ea . De aia . A doua zi , da a aparut versiunea oficială cu toate înscrisurile pe ea . Așa că cei doi fac parte din joc . Dacă nu făceau parte trebuiau să sta ,,acasă" și să nu zică nimic . Poporul să decidă ce reactie are . Știu că fooooarte mulți nu vor fi de acord cu ce ambspus . Dar lăsați timpul și vremurile sa demonstreze cine are dreptate .

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Da, problema e cu virgula și da de gândit, asa e cu ingineria asta socială și cu alte metode și instrumente.

      Ștergere
    2. Bă, tu ești mace mace!
      De ce te dai anonim?!
      Cu virgulă.

      Ștergere
  2. Moderatorul: Bună seara, dragi români! În această ediție specială discutăm despre viitorul energiei! De ce se scumpește curentul și de ce e bine pentru noi toți!
    Cetățeanul Turmentat: Da’ stai, bre, că dacă era bine, nu mă prăjea factura…
    Moderatorul (tăios): Vă rog, domnule, nu mai întrerupeți fluxul pozitiv al emisiunii!

    Expertul Energetic: Vedeți dumneavoastră, curentul e scump fiindcă e european. Noi nu mai consumăm kilowați, ci valori!
    Cetățeanul: Aha… deci eu plătesc valorile?
    Expertul: Exact! Fiecare kilowatt vine cu un certificat moral de democrație.

    Activista Verde: Și să nu uităm că fiecare bec aprins în plus omoară o albină!
    Cetățeanul: Eu n-am văzut niciuna moartă, doamnă.
    Activista: Pentru că ele mor în tăcere, din cauza negării dumneavoastră!

    Moderatorul: Extraordinar! Să trecem la întrebarea serii: „Merită să fie scump curentul?”
    Expertul: Evident, da! Scump înseamnă eficient. Dacă plătești mai mult, folosești mai puțin.
    Cetățeanul: Corect, că n-am bani nici de lumânare!

    Moderatorul (zâmbind patriotic): Haideți să-l întrebăm și pe domnul reprezentant al Guvernului, care e prin telefon.
    Vocea Guvernului (din difuzor, cu ecou): Alo… se aude?
    Moderatorul: Perfect, domnule secretar de stat, vă ascultăm!
    Vocea Guvernului: Dragi români, vrem să vă asigurăm că scumpirea energiei este o dovadă de maturitate economică. Țările nordice plătesc de zece ori mai mult și se simt mai libere!
    Cetățeanul: Păi și dacă ne iau casa băncile?
    Vocea Guvernului: Asta arată că sistemul funcționează — oamenii de succes locuiesc în chirie!

    Activista Verde: Eu am renunțat la frigider, e colonialist! Țin mâncarea în balcon, în armonie cu ecosistemul.
    Expertul: Exact! De asta România trebuie să treacă la Minimalism Energetic: fără frigider, fără aragaz, fără consum!
    Cetățeanul: Adică ne întoarcem la opaiț?
    Moderatorul (solemn): Nu, domnule, ne întoarcem la rădăcini europene!

    Vocea Guvernului: Și să nu uitați: din 2027 va fi mai bine. Doar puțintică răbdare…
    Cetățeanul: Așa ne-ați zis și la pandemie, și la inflație, și la Black Friday!
    Moderatorul: Vă rog, nu mai fiți negativist! Emisiunea noastră e pe lumină verde!

    (Se stinge lumina brusc. Generatorul tușește, apoi moare.)
    Moderatorul: S-a luat curentul?!
    Expertul: Nu, monșer, e o pauză ecologică!
    Activista Verde: Așa respiră planeta, în întuneric!
    Cetățeanul: Da’ mie nu-mi respiră frigiderul…

    > „Românul plătește scump, dar cu demnitate. Că dacă tot e întuneric, măcar să fie european!”

    RăspundețiȘtergere
  3. Multi preferam sa cumparam ruginituri expirate si ce o mai fi pe tava "öfertelor" decat sa primim lunar inundatii, uragane, grindina cat pumnul, cutremure, incendii urbano-forestiere apocaliptice ( cu precadere in zonele TURISTICE!)...

    RăspundețiȘtergere
  4. Păi normal că din semestrul II al anului viitor e mai bine circa 3-4 luni. La sfârșitul lunii iunie - începutul lunii iulie prețurile la verdețuri sunt cele mai mici din întregul an dar asta nu are legătură cu guvernul și tâmpeniile făcute cu cruzime și sadism de bolojan.

    RăspundețiȘtergere
  5. "Când îți calculează Bolovan foncierea trebuie să fii străbătut de un fior de disperare astfel încât să te vezi nevoit să apelezi la cămătarii lui Mugurel pentru a-ți plăti impozitul. Apoi, măcelarul nostru și-a mai potrivit chelia și-a declarat istoric: „Energia, pă iei, bă! Loviți-i cu bunăstarea dereglementării”. Și uite-așa facturile au crescut mai rău decât Făt Frumos."

    Sa nu uitam faptul ca prostul incruntat si incrancenat de la Oradia, nu e prost destul daca nu cere si sfatul unui prost elitist si justitiar, ca sa "procopseasca" toata natia.
    https://www.derapaje.ro/p/iancu-guda

    https://www.derapaje.ro/p/bolojenismul-ingroapa-romania
    https://www.derapaje.ro/p/bolojan-este-degeaba
    https://www.derapaje.ro/p/spre-ratingul-de-junk-si-faliment

    RăspundețiȘtergere
  6. "Se are în vedere introducerea de cât mai multe „zone verzi” în centrele orașelor și extinderea periodică a acestora. Ce înseamnă zonă verde?"

    https://autolatest.ro/stiri/guvernul-psd-pnl-introduce-zone-cu-nivel-scazut-de-emisie-znse-adica-revine-taxa-oxigen-pentru-masinile-euro-3-4-si-euro-5/
    https://autolatest.ro/stiri/guvernul-vrea-ca-soferii-saraci-sa-nu-mai-poata-merge-cu-masinile-vechi-in-marile-orase-din-romania-revine-taxa-oxigen/

    https://www.derapaje.ro/p/zona-de-emisii-reduse-les




    "Stați puțintel că asta nu e totul: Bolovan plănuiește ca, dincolo de plata rovignetei, să plătești pentru utilizarea infrastructurii. Cum ar veni, plătești tu rovigneta, dar dacă vrei pe autostradă"

    Ce mers pe autostrazi vizezi?
    In restul tarii cu ce te deplasezi? Cu deltaplanul sau poate te teleportezi?
    Ia citeste comunicatul asta oficial de presa si spune-mi ce anume intelegi tu din aceste doua afirmatii:
    "Sistemul de tarifare rutieră electronică va asigura:
    1. identificarea, în permanență, a traseului urmat de un vehicul pe rețeaua de drumuri naționale (prin intermediul unui echipament de bord – OBE sau prin intermediul unei aplicații destinată sistemelor de operare a telefoanelor mobile, conectate la satelit/ rețele de comunicații mobile) sau în baza unei declarații a utilizatorului – tichet de rută în format electronic);
    2. stabilirea în mod automat a tarifului datorat în funcție de distanța parcursă cu acest vehicul pe categorii de drum și de caracteristicile vehiculului (MTMA, nr. de axe);"

    https://www.mt.ro/spatiul-media/comunicate-de-presa/pnrr-comunicate/pnrr13082025


    plus:
    https://adevarul.ro/economie/noua-taxa-pentru-soferii-din-romania-ce-este-2278068.html
    https://economedia.ro/o-singura-oferta-pentru-sistemul-electronic-al-tollro-noua-rovinieta-care-se-va-plati-in-functie-de-kilometrii-facuti-si-clasa-de-poluare.html



    "Melițienii lui Pledoiu sunt gata să dea drumul la vreo 40 000 de camere care se vor asigura că vei fi amendat chiar și atunci când vei depăși cu 1 km/h limita de viteză. Să te vezi atunci ce de limite de 30 km/h vor fi puse!"

    https://autolatest.ro/stiri/au-fost-implementate-in-romania-semafoarele-cu-radar-care-te-lasa-pieton-daca-treci-pe-culoarea-rosie-amenda-vine-in-plic-acasa/

    https://cursdeguvernare.ro/apare-sistemul-e-sigur-monitorizarea-automata-si-semnalarea-contraventiilor-rutiere.html
    https://autolatest.ro/stiri/actuala-coalitie-psd-pnl-udmr-introduce-peste-400-de-camere-radar-fixe-pe-principalele-sosele-ale-tarii/

    RăspundețiȘtergere
  7. "Cum ar veni, pentru că șmecherii vă pun la dispoziție rețeaua(electrică, de gaze, etc.) va trebui să plătiți un abonament pe fiecare zi. Că așa e în sport! V-am spus doar că ticălosul de eu a bănănăit toată vara și n-a consumat mai nimic."

    Cel putin jumatate din spatiul locativ al Romaniei este in prezent nelocuit. Mai ales in mediul rural si prin orasele mici si medii (aproape) moarte economic.
    In acest fel se implineste visul umed de peste 15 ani de zile al cacademicienilor si puliticienilor de a-i taxa sub diverse forme pe diasporeni, (ba "despagubire" pentru studii, ba pentru sanatate, ba pentru...) mai ales ca multi dintre acestia in ziua de azi isi dau cu pumnii in cap la cat de retardati au fost sa munceasca spetindu-se pe afara si irosindu-si banii aiurea pe cotete in Romania, unele imense care se degradeaza de la an la an, ce probabil ca nu vor fi locuite niciodata de nimeni.
    Se mai intoarce in tara fix Pulea Spataru!

    Cunosc multe cazuri reale care au spus ca si fara pensie si tot prefera sa ramana in strainatate unde si din ajutor social se traieste mai bine decat in Romania, ca sa nu mai vorbim despre faptul ca "s-au rupt muncind" si un sistem medical de top este prioritar la batranete. Daca sunt doi soti, cu atat mai bine, ca dintr-un ajutor social platesc chirie, utilitati si cheltuieli curente, iar celalalt le ramane pentru achizitii de masini, "zile negre" si chiar distractii.
    Ultima astfel de declaratie am primit-o sambata, de la o ruda mai indepartata carora bunicii mei le-au fost nasi de nunta si pe care nu-i mai vazusem de peste 25 de ani de zile. Au venit pentru doua saptamani in tara sa-si scoata pamantul la vanzare si sa faca actele la primarie in acest sens, acte pe care... "in dulcele sil romanesc"... "va anuntam noi cand sunt gata"... dupa 15 ianuarie! Probabil o vor face trimitandu-l pe Badea Cartan, cu soli calare de la "Clarasi" sau cu porumbei voiajori.
    Au plecat de peste 15 ani in Austria, unde au dormit pe strazi la inceput si au acceptat sa munceasca orice la negru, 1-2 ani pana sa se integreze un pic si sa inceapa sa munceasca legal si pe bani mai multi, dupa care, prosti fiind, s-au apucat sa faca casa in Romania. Acum imi spuneau cu lacrimi in ochi din falnica lor vila de la tara, ca regreta nespus ca nu i-au ascultat pe "aia mai prosti" de care radeau la vremea respectiva care le-au spus sa nu ingroape banii aiurea in Romania ca nu-i mai recupereaza nici la Pastele Cailor, iar acum au ajuns la vorbele lor.
    Cert este ca au o fata mai mica pe care au tras-o afara imediat dupa liceu si care a terminat o facultate cu profil economic in Viena, iar baiatu este IT-st in Bucuresti si din toamna lui 2026 dupa ce i se termina contractul pe care trebuie sa-l incheie obligatoriu, isi vinde apartamentul si ce mai are pe aici si pleaca si el definitiv din Romania.

    exact asa gandeste un om inteligent si normal la cap:
    https://www.youtube.com/watch?v=gASIJGX6HpM

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Spune-i baiatului IT-ist ca face o mare greseala daca-si vinde ca prostu' apartamentul si daca pleaca in Austria. Situatia social-economica este intr-un real picaj acolo la fel ca si in restul tarilor vestice.

      Este de preferat sa parchezi banii intr-un teren cu sau fara casa la tara in Romania, in zonele preferate, de cat sa ii ingropi in UE-na vestica unde foarte curand viata va deveni din ce in ce mai grea si mai scumpa presarata de restrictii eco-bio-clima-Credite de Carbon-bani electronici de tot felul.
      N-are rost sa reincepi abureala ca acolo este mai bine. Rili?
      Economiseste-ti energia pentru ceva constructiv, nu turuieli seci si idiotenii. Este jale! Mai bine discutam metodele de evitare a acestor calamitati care se apropie, mai intai PESTE VOI si copiii vostri in vest cu pasi repezi, si a DIGI-controlului nostru total.

      Ștergere
    2. "Cunosc multe cazuri reale care au spus ca si fara pensie si tot prefera sa ramana in strainatate unde si din ajutor social se traieste mai bine decat in Romania, ca sa nu mai vorbim despre faptul ca "s-au rupt muncind" si un sistem medical de top este prioritar la batranete. Daca sunt doi soti, cu atat mai bine, ca dintr-un ajutor social platesc chirie, utilitati si cheltuieli curente, iar celalalt le ramane pentru achizitii de masini, "zile negre" si chiar distractii."
      Aici ai luat-o complet pe arătură.

      Ștergere
    3. Doi oameni din mediu rural dintr-un sat aflat la 20km de o resedinta de judet care nu e falita economic, fiind satui de salariile mici, de coruptia generalizata, de incompetenta intregului aparat bugetar, de lipsa de perspective si de saracie aleg sa plece din tara.
      - In 2005 pleaca in Austria si muncesc la greu la negru pentru 1-2 ani trimitand mare parte din bani in tara ca sa-si faca casa
      - Dupa doi ani se integreaza si incep sa munceasca legal, in acest fel crescandu-le veniturile si se apuca de construit casa in Romania
      - Dupa cativa ani timp in care le-au mai crescut legal veniturile, termina casa + anexele de construit, timp in care tin cu bani si baiatul la Politehnica in Bucuresti
      - Dupa alti cativa ani realizeaza ca treburile in Romania merg nasol si se hotarasc sa faca credit imobiliar in Austria prin care isi cumpara apartament in Viena, timp in care fata cea mica termina liceul si decid sa o ia la ei si sa faca facultatea acolo, pe plan local
      - Intre timp obtin cetatenia austriaca si cum Austria nu permite detinerea de cetatenii multiple, la fel ca si alte tari precum Spania, renunta la cetatenia romana. Tot intre timp, baiatul termina Politehnica, incepe sa lucreze ca ITst pe bani destui de multi si pun toti banul la gramada ca sa-l ajute sa-si cumpere apartament in Bucuresti. Tot intre timp, fata termina facultatea in Viena si se apuca sa lucreze pe plan local.
      - Dupa alti cativa ani, TOTI decid sa se stabileasca definitiv in Austria si sa renunte la Romania, motiv pentru care fac planuri sa lichideze absolut TOTUL din Romania, iar din sumele stranse, plus banii pe care ii mai au, plus castigurile lor lunare, sa mai cumpere inca doua apartamente in Viena, cate unul pentru fiecare copil, acolo unde copiii lor au alte oportunitati profesionale si alte conditii de viata si de trai. Adultii isi dau seama de prostia colosala pe care au facut-o, ca au slugarit masiv la straini, pentru un rahat de casa in Romania si ca banii respectivi nu-i vor mai vedea niciodata, motiv pentru care nu vor sa le permita copiilor lor sa faca asemenea greseli si sa-si iroseasca ani intregi din viata.
      - In toate socotelile pe care le-au facut in comparatia Romania - Austria, in ceea ce priveste relatia cu Romania, intotdeauna le-a dat masiv cu minus. Din acest motiv sunt atat de inversunati incat delara ca ar prefera sa traiasca din ajutoare sociale in Austria decat sa se intoarca in Romania. Desi nu este cazul lor, analfabetii functionali inteleg intotdeauna altceva. In Austria asistatii sociali si "refugiatii" primesc locuinte sociale la care platesc chirii modice sau zero, plus ajutoare banesti, plus diverse subventii (de ex la curent electric, la incalzire) si gratuitati (de ex la transportul in comun), plus acces la o gramada de servicii bune de la stat, asa cum sunt asigurarile medicale si intreg sistemul de sanatate care este primordial pentru ei la batranete dar si pentru intreaga familie, plus sistemul educational pentru copii si (viitorii) nepoti, plus accesul la locuri de munca decente si mai bine platite, plus multe altele care per total fac viata si traiul in Austria mult mai bun si mai dezirabil decat cel din Romania.

      Cu toate acestea, in permanenta apar tot felul retardati pe internet care rad de oameni ca ei si ii fac niste prosti care nu stiu pe ce lume traiesc. Sunt considerati oameni incapabili sa ia niste decizii corecte si logice pentru ei, pe motiv ca renunta la mormanul ala de gunoi putred de corupt si esuat pe toate planurile, supranumit "gradina maicii domnului".

      Ștergere
    4. D.ta tot ne vorbești/vrăjești despre o UE care NU MAI EXISTĂ! Europa de vest a intrat deja sub jugul diKtaturii neo-bolșevice de factură masono-zionistă, păcat că unii (tot mai puțini pe zi ce trece) NU CONȘTIENTIZEAZĂ această cruntă realitate și vor simți lațul doar atunci când strânsura va fi mortală...

      Ștergere
    5. Minti. Penultimul paragraf este o fabulatie mizerabila care nu a existat niciodata. Locuintele alea gratis sociale, pe voi va asteptau sa le ocupati.
      De ce nu spui ca pentru asa ceva trebuie sa astepti 20 de ani?
      Ca sa prinzi o locuinta subventionata trebuie sa te inscrii cand inca esti in scoala elementara si nici atunci nu se stie, deoarece trebuie sa te lupti cu africanii si sirienii.
      Deci ne lasi cu prostiile tale inventate pe chatGBT?

      Ștergere
    6. @17:08 Eu cred ca cei care traiesc si muncesc legal de zeci de ani "in Vest", care si-au facut o noua viata in strainatate cunosc mult mai bine decat tine daca Vestul ala "mai exista" sau nu. Tinand cont de faptul ca inca mai au parinti, rude, prieteni si cunostinte prin Romania, sunt cat de cat la curent cu ceea ce se intampla in tara natala si in noua lor tara adoptiva fiind capabili sa faca o comparatie realista intre cele doua sisteme cu toate avantajele si dezavantajele dintre cele doua tari.
      Tot in acelasi mod, bazat pe traiul real si pe experienta de viata zilnica din "Vest", DUPA MULTI ANI PETRECUTI ACOLO unde nu doar ca au o viata noua, dar sunt si perfect integrati in acel sistem, sunt capabili sa ia decizii destul de informate legate de viata si de banii lor, spre diferenta de tine care cunosti viata si traiul din Vest doar de pe internet sau doar din experientele personale din vacante la "all inclusive" din Bulgaria, Grecia sau Turcia.

      Retine un lucru extrem de important:
      Se pare ca tu si alti oameni ca tine aveti impresia ca toti romanii care s-au dus in Vest s-au dus fie sclavi la munca la negru prin agricultura sau constructii, fie la furat, fie la spalat de rahat mosi si babe, fie la prostitutie. 100% FALS! Aceste cazuri, desi sunt multe, raportat le cele peste 7 milioane de romani plecati si STABILITI OFICIAL in "Vest" sunt nesemnificative.

      Oamenii pregatiti profesional au plecat direct cu contracte de munca inca dinaintea intrarii Romaniei in UE in 2007, incepand de la diversi meseriasi in constructii, instalatori, electricieni, soferi profesionisti, etc si ajungand pana la doctori de toate felurile inclusiv veterinari, ingieri, IT-sti, manageri, marketeri, arhitecti, etc.
      Oamenii care au plecat fara contracte "la plesneala" fie au plecat singuri si au tras la greu traind mizer o perioada de timp dupa care marea majoritate s-au integrat si au muncit legal, fie au fost chemati de diverse rude sau amici ca era nevoie de oamneni ca ei si au fost angajati si integrati rapid.

      Pe langa toate acestea, tinand cont si de oportunitatile de dezvoltare plus de sistemele de creditare mult mai avantajoase decat in Romania, este o naivitate sa crezi ca oamnenii, in special familiile, care traiesc de peste 10 ani acolo nu si-au luat propria locuinta. Ba unii dintre ei sunt la a doua sau la a treia. Iar altii au reusit ca doar in cativa ani de zile sa-si fac propriile afaceri si sa munceasca doar pentru ei, aceasta situatie oferindu-le posibilitatea atat sa castige mai mult cat si sa-si achizitioneze divese, inclusiv locuinte sau masini, pe propria firma, deducand astfel din impozite.
      Asa ca incetati sa-i mai faceti pe toti prosti care nu stiu pe ce lume traisc, sau sclavi si ratati. Stiu foarte bine si pe ce lume traisc, si de ce nu vor sa se mai intoarca in tara, nici macar la pensie.




      "Ca sa prinzi o locuinta subventionata trebuie sa te inscrii cand inca esti in scoala elementara si nici atunci nu se stie, deoarece trebuie sa te lupti cu africanii si sirienii."

      Se pare ca unii oameni sunt incapabili a face diferenta intre drepturile persoanelor care au mucit legal zeci de ani si au platit o gramada de taxe si impozite, inclusiv pentru "social security", asigurari medicale si pentru pensie, si intre drepturile persoanelor care nu au muncit niciodata si nu au platit nici o taxa si nici un impozit pentru nimic toata viata lor, fie ca sunt la "scoala elementara" fie ca sunt africani sau sirieni.

      https://taxsummaries.pwc.com/austria/individual/sample-personal-income-tax-calculation

      https://taxsummaries.pwc.com/austria/individual/deductions
      https://taxsummaries.pwc.com/austria/individual/other-tax-credits-and-incentives

      Daca nu cunosti cine sunt cei din linkurile de mai sus poti afla de aici:
      https://www.investopedia.com/terms/b/bigfour.asp


      In acest moment am incheiat definitiv polemicile cu indivizi tafnosi si atoatestiutori.
      Puteti sa spuneti orice, ca oricum nu imi pasa.

      Ștergere
    7. @17:08
      O descriere concisa punctuala si corecta. In curand grupuri uriase de conationali stabiliti "öficial la Wien" in apartamente "gratis" subventionate, vecini cu sirience si africance cu de la 6 copii in sus, vor ridica ancora cu directia Covasna si alte judete depopulate din Ardeal unde pot alege din multele case parasite. Oricum ai da-o in Romania va fi parfum comparat cu mizeria neo-marxista vestica.

      Ștergere
  8. https://www.ziuanews.ro/politica/vindem-tot-ilie-bolojan-in-perioada-imediat-urmatoare-va-fi-demarata-procedura-listarii-pe-bursa-a-unor-companii-de-stat-1590409

    https://www.gandul.ro/exclusiv/1-milion-de-euro-in-6-ani-tributul-platit-de-oradeni-trustului-antena-pentru-imaginea-buna-a-lui-bolojan-20656969

    https://www.cotidianul.ro/dupa-ministrul-energiei-si-un-sef-din-petrom-vorbeste-de-blackout/

    RăspundețiȘtergere
  9. data tot se vorbeste pe aici despre masini...
    https://autolatest.ro/stiri/ce-preturi-reale-au-masinile-noi-europene-si-japoneze-la-salonul-auto-bucuresti-2025/
    https://autolatest.ro/editorial-auto/mercedes-benz-pierde-clienti-zi-de-zi-pentru-ca-nu-mai-produce-masini-bune-precum-o-facea-acum-20-sau-30-de-ani/
    https://autolatest.ro/stiri/economia-germana-se-prabuseste-in-fata-ochilor-nostri-pentru-ca-vw-ag-mercedes-si-bmw-au-mizat-totul-pe-electrificare/


    plus
    https://autolatest.ro/stiri/in-primele-9-luni-ale-lui-2025-romanii-au-cumparat-mai-mult-de-262-000-de-masini-sh-piata-de-masini-noi-este-in-scadere/
    https://autolatest.ro/stiri/rabla-2025-a-fost-un-esec-pentru-ca-in-doar-13-minute-au-fost-consumate-fondurile-pentru-modelele-termice-in-timp-ce-electricele-nu-sunt-cautate/
    https://autolatest.ro/stiri/mg-motors-a-intrat-in-top-10-cele-mai-importante-marci-auto-din-romania-dacia-a-pierdut-10-cota-de-piata-in-romania/

    RăspundețiȘtergere
  10. pensionari de varsta mea si mai mari (60+ , pana la 80+), deci batrani de la care ai macar pretentia ca sunt " pățiți", CRED povestea cu 'va fi mai bine".poate pt ca prefera sa creada. Probabil iau pastile albastre si aceste pastile NU sunt viagra, ci sunt facute pe imrimanta 3D direct din Tv pe care ruleaza Matrix in Bucla..

    RăspundețiȘtergere

Atenție! Comentariile sunt supuse moderării și vor fi vizibile după o perioadă cuprinsă între 1 și 4 ore. Sunt permise doar comentariile care au legătură cu subiectul.
Pentru discuţii mai flexibile folosiţi canalul de Telegram Dan Diaconu(t.me/DanDiaconu)