Când vom ajunge ca Grecia?

Am citit multe articole în care situaţia actuală a României era comparată cu cea din Grecia. Mai mult, anumiţi jurnalişti frenetici au răspândit ideea că următoarea "victimă" europeană ar putea fi ţara noastră. În mod evident, asemenea opinii nu au nimic de-a face cu realitatea, iar o simplă studiere a datelor privind datoria externă le-ar fi permis respectivilor să evite intrarea în penibil. Trebuie s-o spunem clar: deocamdată, România nu este ameninţată cu soarta Greciei. Datoria publică este încă mică, iar posibilitatea intrării în incapacitate de plată cred că trebuie exclusă pentru moment. Sunt însă câteva similitudini cu Grecia pe care le-am identificat şi care cred că sunt îngrijorătoare.

În primul rând este vorba de dinamica datoriei publice. Necesarul de finanţare pentru anul în curs este de 7 miliarde de euro, iar anul viitor această valoare se poate dubla. Gradul mic de îndatorare îi face pe politicieni să întârzie reformele necesare preferând împrumuturile "la costuri avantajoase". Nu trebuie uitat că, în acest moment, statul a devenit un agent de împrumut care ia bani pentru plata pensiilor şi a salariilor. La scadenţă, împrumuturile sunt rostogolite prin intermediul altor împrumuturi. Dacă acum dobânzile pe care le obţinem sunt ceva mai mici(~5%), nu există o garanţie că actuala cotaţie se va menţine. Ca o idee generală, cred că menţinerea actualei tendinţe de creştere a datoriei publice cumulată cu stagnarea economică (sau cu o creştere economică de sub 3%) pot conduce România la un grad de îndatorare de peste 60% din PIB în următorii 5 ani. Probabil că acesta este şi motivul pentru care Isărescu apasă puternic pedala de acceleraţie a aderării la euro, sperând că adoptarea monedei unice se va face înainte de atingerea acestui punct critic.

O altă similitudine care mi-a atras atenţie este cea legată de puterea sindicatelor. Ca şi în Grecia, la noi sindicatele sunt deosebit de puternice şi, pe fondul unei accentuări a crizei, vom asista la creşterea acestei puteri. Nu vreau să fiu înţeles greşit. Sindicatele fac ceea ce trebuie să facă: au oameni foarte bine pregătiţi, sunt excelent organizate şi au capacitatea de a acţiona concertat pentru a-şi atinge ţintele. Problema României este dată, ca şi în cazul Greciei, de lipsa unor organizaţii patronale la fel de puternice. La noi există o groază de organizaţii patronale, dar care sunt mici, acţionează haotic şi nu sunt luate în seamă de nimeni. Aceasta nu face altceva decât să creeze o debalansare a structurii de forţe care se constituie în cauza principală a măsurilor economice aberante propuse de Guvern(cea cu cas-ul pe dividende fiind cireaşa de pe tort).

Ultima similaritate cu Grecia este cea referitoare la inconştienţa, corupţia şi prostia unei mari părţi a clasei politice. În mare, cred că avem de-a face cu acelaşi gen de politicieni, incapabili să gândească în perspectivă şi adepţi ai rostogolirii problemelor spre "mandatul următor". Faptul că acum, în plină criză economică, prima pagină este ţinută de "subiecte fierbinţi" precum desecretizarea dosarului Revoluţiei şi modificarea Constituţiei nu reprezintă altceva decât inconştienţă.

Cu toate că deocamdată nu suntem ameninţaţi cu un scenariu similar celui grecesc, apariţia acestuia într-un viitor previzibil nu trebuie exclusă. Mai mult, cred că acum se pun bazele unei asemenea traiectorii, iar similarităţile pe care le-am enunţat sunt practic garanţii ale unui asemenea scenariu. Evitarea sa este posibilă, dar presupune schimbări care, deocamdată par imposibile.