Apar primele fracturi în sistem. Cu toate că se ştia că atacul energetic dat asupra românilor va fi interpretat ca revenire a ceauşismului, absolut totul a fost ignorat, De avertizat au fost avertizaţi toţi politicienii, ca să nu mai vorbesc despre şefii de la Ambasada SUA. Plăvanul însă, în stilul caracteristic, a votat pentru, iar restul slugoilor n-au spus nimic. În plus, americanii, aşa proşti cum îi ştim, au opinat că a trecut destul timp şi nimeni nu mai face vreo asociere. Că cică aşa au ei „modelul”.
Ce s-a întâmplat, vedem limpede. Lumea nu doar că a asociat, ci a făcut-o practic instinctiv. Modelu' lu' Peşte şi-a dovedit clar inutilitatea. Aşa cum, de altfel, fusese intuit şi putea fi intuit de oricine are mai mult de-un neuron.
La nivelul populaţiei cota de neîncredere în autorităţi e de peste 70%, iar majoritatea populaţiei este mai degrabă de partea ruşilor decât a ucrainenilor sau a europenilor. Chiar şi cei care au încredere în PSD pentru că „măriri de salarii şi pensii”, n-au absolut niciun ataşament faţă de narativul oficial al războiului. Interacţiunile avute cu refugiaţii deja îi exasperează pe cei mai mulţi dintre români, iar ştirile scandaloase cu privire la risipa bugetară deja reprezintă bomboana de pe colivă. Cert este că majoritatea covârşitoare a populaţiei nu vrea să sufere nici pentru ucraineni şi nici pentru nemţi.
Iată motivele pentru care propaganda şi-a scos cretinii de serviciu să facă „influencing” despre cum vor lupta ei cu Putin tremurând în case. Şi, cum treaba nu prinde la public, l-au scos chiar şi pe Plăvan să dea asigurări că „va fi bine”. Doar că Plăvanul vorbeşte strict ca o raţă beată întrucât, conform spuselor sale, nu are nici cea mai mică intenţie să se opună vreunei comenzi venite de la Bruxelles, Londra sau Washington. Asta deoarece nu vrea să-şi pericliteze şansa pentru un post de ajutor de băgător de seamă prin organizaţiile internaţionale la care ţinteşte(nu şi-a întins antenele doar la NATO, unde nu are nicio şansă, ci şi prin zona UE). Astfel încât e clar că se va tremura de frig. De asemenea, se va pune în aplicare recomandarea Ursulei de oprire a energiei electrice către populaţie în orele cu consum de vârf, ceea ce o idioţenie întrucât consumul respectiv se va transfera ori înainte de oprire, ori după. Ca să nu mai vorbesc că treaba începe să pută de la o poştă a regim ceauşist. Deja oraşele stinse forţat au început să prindă nuanţe cenuşii.
În aceste condiţii, ceea ce se vede cu ochiul liber este că au apărut dizidenţele în servicii. Asta nu e un lucru nou. Dizidenţii apăruseră şi pe vremea lui băsescu, doar că atunci erau în aer, neavând absolut niciun sprijin. Aşa că nu făceau altceva decât să dea mici cioace către presă, deoarece ştiau că-l calcă teribil pe bombeuri pe dictatorul de mucava. De data aceasta treburile s-au schimbat. Revoltaţii din servicii ştiu bine că nu mai trebuie să mai bată pe la uşile închise ale aşa-zişilor aliaţi, ci că au largi deschise uşile dincolo de „cortină”, ceea ce le deschide perspective interesante în cazul vreunei schimbări de regim. Iar asta îi îngozeşte atât pe tovarăşii de la intern cât pe stăpânii lor care ştiu cât de uşor poate s-o cotească România la 180 de grade. De ce cred că încep să defecteze securiştii? Simplu, cei puţini care au cât de cât creier sunt sătui de prostia care guvernează lumea lor, iar acum caută să aterizeze în picioare atunci când s-o întoarce din nou masa cu fundu-n sus.
Aşadar, zic eu, e timpul să stăm liniştiţi. Indiferent cum s-or aşeza apele, are cine să ne trădeze. Şi de ales avem de ales între cei care ne trădează acum şi ceilalţi care ne trădează pentru viitorul lor. Halal ţară!
La vremuri noi,tot noi !
RăspundețiȘtergereDoar când se va NATIONALZA tot ce înseamnă siguranță populației atunci va fi liniște în rest este o frecție la un picior de lemn!
RăspundețiȘtergereUnii din noi prindem o viata absolut fascinanta cu trei evenimente majore.
ȘtergereVenim din 89 -totul nationalizat(dintr un ideal)..urmat de->totul particular(capit. de jaf)-> la totul nationalizat din nou( din principii de salvare a planetei)
..
Evident cu o marja de + -
Nu ai țară dacă nu îți asiguri controlul asupra hranei, apei și energiei prin intermediul și sub supravegherea vigilentă a statului. Stat care să îndeplinească rațiunea pentru care a fost înființat - apărarea națiunii care l-a generat. Stat național/nation state - sau visăm degeaba din burta unei balene imperiale, ca acum.
ȘtergereNu trebuie naționalizat totul, asta e o exagerare voită a sensului postării de debut. Acum e oricum 'naționalizat', sub formă de oligopol deținut de entități străine, cam tot ce contează, inclusiv dpv al siguranței naționale.
---
Să nu uităm nici de necesara introducere a interdicției deținerii terenurilor agricole de către cei care nu au cetățenie română. Cetățenie care va trebui să fie acordată străinilor DOAR după îndeplinirea unor condiții riguros stabilite.
Pentru a putea spera la șansa de a pune în practică o politică de apărare a interesului național, a nației, de fapt, amenințată în toate planurile existențiale, va fi necesar, evident, să părăsim structurile dizolvante de tip UE sau orice altă construcție colectivistă, antinațională, bazată pe ideologii periculoase atît pentru libertatea individuală, cît și pentru suveranitatea națională.
@autnocens
ȘtergereProblema nu este forma, naționalizarea, ci mentalul oamenilor, conținutul! Ceausescu nu a reușit, la timpul lui, să facă oamenii să simtă și să lucreze pentru țară! În ultimii 30 de ani s-a țintit sistematic în sentimentul patriotic! Marea provocare este restaurarea acestui sentiment și a felului de a trăi conform cu el! Atunci naționalizarea va veni de la sine și va avea rezultate!
@Anonim 9 sept. de la 09:43
ȘtergereNu cred în mentalitate de grup. Pot fi și există curente de opinie, ideologii, propagandă sistematică care acționează într-o direcție, însă omul care gîndește singur și face efortul de a se informa și înțelege are autonomia necesară pentru a-l numi individ și a nu-l putea încadra 100% în nicio categorie, tip de mentalitate, etc.
Educația - în școli și familie - e o altă problemă, aici există riscuri mari. Cred că responsabilitatea părinților în privința educării, pînă ce copiii lor cresc suficient de mari, e una imensă.
Patriotismul începi să-l înveți tot din familie.
Naționalizarea are sens cînd s-a înstrăinat (a încăput în mâini străine) prea mult din tot ceea ce generează avuție națională. Reprezintă o metodă, desigur, nu un scop în sine. Și polarizarea internă extremă a deținerii controlului și/sau controlul de tip mafiot/clan pot fi rezolvate printr-o măsură similară.
În situația României, prima cauză a distrugerii noastre e dată de controlul asupra proprietății și deciziei, economice și financiare, de către entități străine, inclusiv statale.
Răspunsul, cu atît mai mult cu cît avem de a face cu un dezechilibru masiv, în contradicție perfectă cu sensul existenței statului național, trebuie să fie unul politic, pîrghiile de (auto)reglare economică fiind distruse. Ca să nu amintesc de utilizarea de către străini a unor instrumente politice 'neconvenționale', cum ar fi CIS, sau penetrarea sistemului juridic. Cu alte cuvinte, suntem ținta unei acțiuni de subjugare deliberată, căreia trebuie să i se opună o reacțiune politică de apărare hotărîtă.
Ce vă determină să respingeti posibilitatea ca un grup să aibă o mentalitate asemănătoare, strict pe motiv patriotic? Sau mai multe grupuri? Cum poți realiza administrarea unei țări, cu determinare națională, dacă nu ai oameni, grupuri, pregătite pentru ăsta? După naționalizare, cu cine vei conduce țara? Cu ce fel de oameni?
ȘtergereMentalitatea acționează cumva la nivel subconștient, la fel prejudecata. Rutine bine înrădăcinate care intră automat în joc. Poate fi util, poate fi periculos, trebuie să avem mereu conștiința trează ca să putem cîntări.
ȘtergereCe schițați dvs pare o coagulare pentru o acțiune de grup, pentru atingerea unui scop.
Patriotismul are o componentă emoțională, desigur, și elemente de tip automat, comune, însă nu este internalizat la fel de către indivizi. Valabil pentru orice altceva. Orice manifestare colectivă suprimă ceva din personalitatea individuală.
Eu consider că, dimpotrivă, pentru o acțiune în cooperare eficientă, e bine să te bazezi pe personalități diverse, solide, pe individualități sigure de valoarea lor reală. Disciplina ți-o asumi voluntar, îți înfrînezi orgoliul, respecți conștient un cod de conviețuire civilizată.
Nu se poate programa un model ideal de gîndire comun tuturor, nici nu e de dorit. De altfel, doar din flexibilitatea individului pus în fața problemelor neașteptate, neprevăzutului, pot veni soluțiile corecte.
Eu mă consider naționalist pentru că, argumentat, naționlismul nu e o ideologie, nu-mi impune să mă aliniez la o dogmă. Alții preferă să-i zică patriotism, de teama etichetărilor, importantă este tocmai posibilitatea raportării la ceva identificat (nu impus, fie și subconștient) drept comun din partea unor indivizi diverși. De asta și avem steag, imn, stemă, insigne, folosesc ca niște simboluri materializate, pentru ca să ne mențină treaz un nivel de mobilizare, dar dacă picăm în psihologia de masă, ușor observabilă în acțiune la anumite manifestări cu prezență numeroasă, riscăm să ne molipsim cu o gîndire de tip colectiv, cu răspunsuri de-a gata, autodistructivă. Coerență, (auto)disciplină, respect pentru celălalt, categoric, dar fiecare trebuie să-și rămînă al său, nu o parte dintr-un sistem, oricare ar fi el.
După naționalizare, ca metodă posibilă după ce deții puterea politică, se poate proceda similar modului în care au acționat cei ce ne-au subjugat, dar în sens invers. Oamenii noștri au devenit ai lor, acum vor redeveni ai noștri. Mă refer la specialiști. Există, se găsesc sau îi faci. Oricum nu avem de ales, doar nu crede nimeni că, în actuala devastare, vom putea pregăti, în adîncuri, o armată de experți patrioți și altruiști, gata să cucerească pozițiile de pe care a fost alungat inamicul.
Aici intervine mesajul lui DD despre autoconstruirea individuală. Iar copiii ți-i mai și crești cum trebuie, nu aștepți salvarea din altă parte. Bine, mai întîi trebuie să-i faci, iar cu asta avem o mare problemă.
Luând un exemplu concret. Să presupunem, că ne punem de acord, aici, la inițiativa dv sau a mea sau a oricui, să ne apucăm să învățăm, ca lucru patriotic sau naționalist, nu am probleme să folosesc oricare din cele două cuvinte, poezie românească. Considerați că participarea la această inițiativă va anulează personalitatea doar pentru că ați face parte din acest grup?
ȘtergereEste naiv să credem că o sumă de oameni care nu prea se cunosc, nu au lucrat împreună și sunt obișnuiți să lucreze individual pot să lucreze eficient în echipă, eventual sub conducerea unuia dintre ei! Dar, ca să nu mă cred eu mai deștept, poate vorbiți din propria experiență! Aveți un exemplu personal de lucru cu oameni definiți în felul de mai sus și lucrul pe care l-ați făcut a putut fi organizat și dus la bun sfârșit? Ați putea detalia?
ȘtergerePentru a putea administra în interes național avem nevoie de oameni care să și simtă acest lucru! Nu pot să îmi imaginez cum cineva ca Florin Câtu, Ludovic Orban sau Klaus Johannis ar putea să devină patrioți când ei sunt programați să slujească interese externe, asta simt ei! Sau Arafat sau Cercel sau Isarescu!
Ștergere"Considerați că participarea la această inițiativă va anulează personalitatea doar pentru că ați face parte din acest grup?" - Nu, evident, dar nici nu se va forma o mentalitate comună. Nici în armată nu apare, te recunoști ca aparținînd unui grup, poate investești în asta, poate te mîndrești, dar dacă e să-ți scape pielea camaradul pe front, te bazezi pe competența, curajul și loaialitatea lui, care nu derivă dintr-un mental colectiv. Suma virtuților individuale dă l'esprit du corps, nu (re)cunoașterea unor tradiții onorablie, dacă tu nu aduci nimic valoros. Moștenirea glorioasă nu e un dar, e o îndatorire.
Ștergere"Este naiv să credem că o sumă de oameni care nu prea se cunosc, nu au lucrat împreună și sunt obișnuiți să lucreze individual pot să lucreze eficient în echipă" - Orice echipă începe inițal prin a se aduna. Vi se pare mai eficient să o aveți formată în subteran, rodată, fie, dar cum, dacă nu are acces la 'obiectul muncii' decît teoretic? Plus că sună a lovitură de stat, adică, iar, grup organizat pentru atingerea unui scop, nu mentalitate.
"Pentru a putea administra în interes național avem nevoie de oameni care să și simtă acest lucru!" - De acord. Sunt sceptic doar la posibilitatea inducerii sentimentului de apartenență și al datoriei pe care o implică prin cursuri, tabere, etc, aglutinări improvizate în lipsa instituțiilor, ocupate sau destrcturate. Sentimentul respectiv oricum se dezvoltă în timp, individual, din experiențe diverse, din care doar o parte pot fi trăite în grupuri mari. N-ai familie, pe orizontală și pe verticală, în timp, inclusiv cu cei duși, n-ai nimic care să poată compensa, de exemplu. De asta e bine să ne ținem de ce mai putem salva, ne vom recunoaște între noi după aceea.
Sa vezi ca reusesc europenii sa treaca lejer peste iarna.
RăspundețiȘtergereOare Ivan isi schimba numele in Wang sau in Mohamed?!
In ultimii 10 ani s-a dublat populatia musulmana la rusi. Asta ii tine in viata. Sa vezi ortodocsii acum..
Musulmani sau crestini, ideea e ca nu sunt....iiih, nah ,ca am uitat!ah, da, globalisti!
ȘtergereTerminarea razboiului va fi decisa de cei care au investit bani in acest razboi.
RăspundețiȘtergerePana acum public stim ca principalul sustinator financiar al razboiului din UKR e SUA.
Congresul a aprobat o finantare de 30 Mld Dolari.
De aici incolo incepe distractia.
Fiind un guvern care traieste exclusiv cu ajutorul imprumuturilor, guvernul SUA a trebui logic sa ceara aprobare la Federal Reserve.
Care e privata si e compusa de cele mai mari banci private americane.
Deci in bordul marilor banci americane s-au aprobat banii.
Cand o banca da banii e nevoie si de garantii.
Bancile finanteaza daca vor face profit. Un razboi adevarat sau un razboi de cusut se finanteaza de banca numai daca ajunge sa aduca profit.
Pacea nu se pune in discutie pentru ca bancherii inca nu si-au scos banii inca si nu au perspective sa o faca.
Cred ca cea mai mare problema a lui Putin acum e ca nu are cu cine negocia.
Bancherii sunt ascunsi iar papusile scoase la inaintare (Biden, Macron, Boris, Trudeau dau rateuri in negociere.
E de asteptat ca in curand aa vedem un nou lider al lumii noi care sa stea la masa cu Putin si Xi. Bancherii astia si-au cam pierdut mana in ultima vreme.
Mihai Iordache
https://t.me/stratinfo/1871
RăspundețiȘtergereFunia o sa fie scurta
RăspundețiȘtergereAoleu! https://www.facebook.com/100006472111003/posts/pfbid02qCa4zjozyKqkfGecTMjmTbWN4yz7pAPfv95gESf42qfNAReWoBZPFc6Ab1Wq37Vhl/
RăspundețiȘtergere"ştirile scandaloase cu privire la risipa bugetară deja reprezintă bomboana de pe colivă."
RăspundețiȘtergereTe referi la stiri de genul asta?
https://buletin.de/bucuresti/exclusiv-criza-electrica-la-metrorex-compania-trebuie-sa-plateasca-facturi-mai-mari-cu-aproape-800-dupa-manevre-privind-organizarea-licitatiilor-la-care-compani/
Astfel de stiri cu "tunuri" date statului sau companiilor de stat de bugetari sau politicieni sunt la ordinea zilei in ultimii 32 de ani de zile.
Hai sa-ti spun un mare secret care de fapt nu e nici un secret: cine a fost cu adevarat revoltat de ceea ce se intampla in Romania in mod real a plecat cam de multisor afara si nu prea se mai uita inapoi. Populatia majoritara ramasa in tara este formata din ratati si din prosti idealisti sau nu.
Culmea este ca inca se mai trezesc tot felul de intazaiati si isi fac bagajul si pleaca afara.
"A doua cauză principală a scăderii populației este aceea că România continuă să fie o țară de emigrare."
https://adevarul.ro/stiri-interne/societate/romania-pierde-anual-populatia-unui-judet-2201510.html
"România continuă să fie o ţară de emigrare, fenomenul de emigrare constituind cea de a doua cauză principală a reducerii populaţiei ţării."
https://www.mediafax.ro/social/populatia-romaniei-continua-sa-scada-la-inceputul-anului-romania-avea-19-03-milioane-de-locuitori-21122122
Apropo, tinand cont de faptul ca din 2007 incoace se tot vehiculeaza ca "Romania pierde anual populatia unui judet", cat de valide sunt datele recensamantului care spune ca peste 19 mil de locuitori aveau domiciliul in Romania la 1 ianuarie 2022?
https://www.gazetaromaneasca.com/focus/stiri-romania/exodul-romanilor-se-intensifica-emigrat-inca-3-din-populatie-doi-ani-cat-toti-locuitorii-unui-judet/
https://www.hotnews.ro/stiri-esential-25760990-romania-pierdut-2021-populatia-unui-judet-cat-covasna-sau-ilfov.htm
https://www.google.com/search?q=Romania+pierde+anual+populatia+unui+judet
Nu vă deranjează "deșteptăciunea" de tipul "Hai sa-ti spun un mare secret care de fapt nu e nici un secret: cine a fost cu adevarat revoltat de ceea ce se intampla in Romania in mod real a plecat cam de multisor afara si nu prea se mai uita inapoi"?
ȘtergereBa da, Anonim 9.47h,ma deranjeaza....pt ca e un adevar incomod, dar adevar.
ȘtergerePăi, depinde cum folosești adevărul! Ca un topor cu care macelaresti sau ca un bisturiu cu care tai fin partea vătămată? Ca o otravă sau ca un leac?
ȘtergereIntrebarea este cine pica prima, Rusia sau Uniunea Europeana. Amandoua au streangul legat de gat, dar meciul inca se joaca.
RăspundețiȘtergereRaspunsul imi pare evident, Ue este ca si destramata iarna asta.Daca nu au vrut sa stea cuminti.... Totusi era si normal sa ii imbarlige americanii, nu aveau cum sa aleaga Adevarata putere care de fapt conduce lumea; doar o suceala brusca a Germaniei spre Rusia si razbunarea nemiloasa a nemtilor impotriva celor ce i-au
Ștergeredistrus dupa 44 va incepe.
Iar noi ? Sarbii si ungurii se vor ocupa de tarisoara care va fi destramata, la fel ca Ue ...daca n a fost cuminte ...
Semne au fost dar degeaba.
Ce trebuia ue sa se bage in barlogul rusilor ? A, ue este noul jandarm ?!? haida de , stinge lumina Europa si pregateste te de papat sobo, ghindacei, greierasi si alte delicatesuri.
Deja de ieri, la Megaimage (in Buc.) o casoleta de 10 mici de 11-12 lei s a facut 24
Pai , nu se vede deja??
ȘtergereRevin la megaimage, ce sa vezi, preturile au revenit la normal, oare de ce ?😆
Ștergere:D :D :D (y)
RăspundețiȘtergereReusita! E citat sau iti aparține?
RăspundețiȘtergere