sâmbătă, 28 iunie 2025

Theodore Dalrymple: Minunate Nerozii


Trăim într-o lume pustie, fără să realizăm acest lucru. Ni se creează impresia unei existențe luxuriante, în condițiile în care realitatea este, mai degrabă, una devastatoare. Atât de devastatoare încât ne temem s-o privim în față și preferăm scufundarea în surogate. Artificialul și falsul devin astfel atât de comune încât unii ajung să fie considerate „mecanisme intime” sau „esențe ale noastre”.

Imaginați-vă un om stând în mijlocul pustiului. Pe jos are un covor de iarbă artificială și de jur împrejur copaci, plante și animale artificiale. Nu vede pustiul de afară, se mișcă în același decor și mai multe difuzoare îi creează iluzia unui ambient. Învârtindu-se zilnic prin acest mediu ajunge să-l considere natural, ba uneori i se pare că un anumit animal de plastic se mișcă sau clipește. Cu siguranță va avea momente de fericire și tristețe, de teamă și de speranță. E normal, omul se adaptează. Dar oare înseamnă că trăiește o viață normală? 

Fenomenul e simplu de privit și înțeles  din exterior, dar devastator și de neînțeles pentru cel din interior. Chiar dacă poate avea intuiții sau bănuieli în ceea ce privește propria-i viață, în momentul în care îi arăți adevărul e dispus chiar să te omoare. De ce? Pentru că, pur și simplu, nu se poate obișnui brusc cu ideea că absolut tot ceea ce a trăit e fals. Are atâtea „valori”: copacul artificial care la un moment dat a înflorit, ursul de plastic căruia obișnuia să i se destăinuie sau pisica de cauciuc pe care-a văzută într-o zi cum s-a mișcat singură câțiva centimetri. Ți se pare tragic personajul? Dar, dacă am extinde toată asta la nivelul unei întregi societăți și am realiza că „figura cu plasticele” se repetă de generații și generații aici, la noi? Ai avea curajul și ușurința de a te privi din pielea celui izolat în mijlocul pustiului? 

Am făcut o introducere lungă, dar pe care o consider necesară înțelegerii pustiului în care trăim și al falselor sentimente și valori generate de acesta. Când citeam în perioada comunistă despre dezastrele pe care le face depresia în societatea americană mi se părea ceva de necrezut, o nebunie absolută. Cum naiba să fii trist - gândeam eu - atunci când ai tot ce-ți dorești, când nu-ți lipsește nimic și peste tot curge lapte și miere? Nu realizam atunci că eu eram omul dintr-un univers artificial inclus în alt univers artificial, mai mare și că toți împărțim aceeași matrioșka extinsă la nivelul întregului univers.

N-aveam cum să înțeleg pe atunci - când lupta pentru supraviețuire se apropia mai mult de instincte - cât de păcălit poate fi omul când i se aruncă momeala libertății distorsionate. Cel puțin lupta noastră din comunism era una cinstită, cu dușmanul la vedere. Cum să înțeleg „Minunata Lume Nouă”, în condițiile în care noi trăiam în 1984? Și știți ce este cel mai teribil? Momentul în care, pentru a scăpa dintr-una dintre extreme, găsești leac în cealaltă extremă. Dar să nu ne îndepărtăm prea mult.

Pustiul în care suntem obligați să ne rulăm viețile vine la pachet cu o grămadă de surogate, menite a petici „elementele lipsă”, mai precis inhibarea absolută a laturii spirituale, dizolvată cu dibăcie într-un consumerism absurd. La un nivel intuitiv simțim că ceva nu e în regulă, dar imediat suntem bombardați de tot felul de „rețete” ale lumii de azi. Ceea ce la noi s-a manifestat - pentru cei mai agili - începând cu sfârșitul anilor 90, prin Occident se manifesta de mai mult timp. Țin minte că una dintre primele cărți pe care le-am citit cu sete a fost „Nostalgia for the Absolute” a lui George Steiner(tradusă la noi abia prin 2021). Într-o vreme în care lumea noastră era vrăjită de psihanaliză și Freud, citeam în capitolul doi al cărții menționate o identificare atât de precisă a psihanalizei încât m-am cutremurat. Steiner o identifică precis - la fel cum face cu marxismul, structuralismul, fenomenul OZN - considerând-o un surogat religios cu pretenția unui suport științific. Un fel de „religie a științei” sau „știință religioasă”. Culmea, întreaga critică nu vine de la un om religios ci, din contră, de la un ateu care-și bazează critica pe rațiune și știință. 

Și-abia acum putem să înțelegem ce e cu cartea despre care doresc să discutăm astăzi, „Minunate nerozii” a lui Theodore Dalrymple.Theodore Dalrymple este, dincolo de orice, un om având o puternică structură conservatoare, cu o gândire limpede care taie precis, precum un bisturiu, prin straturile de camuflaj ale falsurilor contemporane, pentru a arăta realitatea nudă așa cum e ea. Minciuna e dezbrăcată, prezentată în întregul său penibil.

Având în spate o carieră de psihiatru, este cât se poate de limpede că în Dalrymple avem omul perfect indicat subiectului cărții, anume critica așa-numitei „științe psihologice”. Adevărul e că, începând cu Freud, întreaga nebunie a diagnosticelor inventate și a termenilor psihologici a pătruns radical în limbajul nostru curent, lipindu-se de noi precum o pecingine. Ajungem astfel să considerăm că scornelile unei minți mai degrabă bolnave, suferind de propriile obsesii, reprezintă axiome ale „psihologiei umane”, în condițiile în care de atâta amar de vreme au fost infirmate. 

Dalrymple însă merge mai departe, arătând penibilul școlilor psihologice moderne, incluzând aici psihanaliza, behaviorismul, cognitivismul, gândirea pozitivă etc. Autorul se apleacă extrem de atent asupra fenomenelor, arătându-ne precis unde este adevărata problemă, dar și distorsiunea produsă de acea așa-zisă școală.  Un efect interesant pe care-l dezvăluie este ceea ce se petrece azi prin „nebunia chimică” generată de industria farmaceutică care pretinde că are „pilulele magic”e pentru „rezolvarea” problemelor psihice. Credința că depresia este doar un dezechilibru chimic la nivelul creierului a produs un val de „medicamente ale fericirii”. Totul, pornind de la ideea că o afecțiune psihică este similară uneia fizice. Așa cum la răceală te tratezi cu aspirină, la fel în cazul depresiei sau anxietății trebuie să iei diverse pastile ale fericirii care te vor ajuta să treci peste hop. Un fenomen absolut fabulos, descoperit de la nivelul său de psihiatru, este reprezentat de moda supramedicalizării afecțiunilor minore și de submedicalizarea celor majore, precum shizofrenia. Interesant, nu-i așa?

Neuroștiințele continuă spectacolul grotesc introducând nebunia „identificării” porțiunii de creier responsabile cu condiția sau tulburarea psihică identificată de psiholog. Așa se ajunge la scanări cerebrale prescrise precum banalele analize de sânge sau de urină. Astfel, individul e mânat spre condiția în care poate da vina pe „altceva sau altcineva” în vânarea cauzalității afecțiunii de care suferă. Nu-i un defect al tău, ci e un „neurotransmițător” vinovat de chestia asta! Astfel un „neo-inginer” al creierului a face câteva lucrări acolo astfel încât să se rezolve problema. 

Uneori e de-a dreptul amuzant să citești prescripțiile medicale de acest tip întrucât ai impresia că citești speculațiile psihologice ale unui maistru constructor cu specializarea în afecțiuni mentale. Condiția psihică devine așadar ceva similar unei infiltrări de apă, observate pe tavanul unei camere dintr-o casă. Deci, ce facem? Căutăm problema la acoperiș(scanarea creierului), identificăm zona pe unde se infiltrează apa(localizarea cerebrală) și turnăm ceva material care să acopere gaura(medicație). Astfel afecțiunea psihică este înlăturată pas cu pas, utilizând un set de instrumente similar celui pe care-l găsești în arsenalul oricărui salahor. Interesant, nu-i așa?

Trebuie să mai remarc ceva, anume modul absolut minunat în care Theodore Dalrymple reușește să explice într-un limbaj cât se poate de simplu întreaga scorțoșenie pe care-o afișează marile școli de psihologie. Semn cât se poate de clar că avem privilegiul de a ne află în proximitatea unui om care, nu doar că înțelege fenomenele la modul profund, dar reușește și să explice într-un mod cât se poate de didactic și coerent, astfel încât totul să fie perceput impecabil de cel care-i citește expunerea, indiferent de pregătirea sa. 

E timpul să pun punct prezentări de azi. Sincer să fiu n-am mai prezentat de mult cărți pe blog, în condițiile în care au apărut o mulțime de lucrări excepționale. Sper să reușesc să vă mai prezint din  titlurile care-au apărut, astfel încât să aveți tolba plină de cărți pentru a vă transforma vara care, iată, a venit, într-o vreme a revelațiilor. E bine că există asemenea făclii în negura în care trăim întrucât, luminându-ne, ne pot transforma pe noi în lumini care înfrâng întunericul în care am fost cufundați. 

„Minunate nerozii” a lui Theodore Dalrymple o puteți comanda direct de pe site-ul Editurii Contramundum. Și dacă tot sunteți acolo, aruncați un ochi pe întreaga lor ofertă de carte întrucât, de la ultimul semnal editorial, au scos o grămadă de cărți bune. 

Închei mulțumindu-le celor de la Contramundum pentru efortul pe care-l fac, în tăcere, dar cu rezultate remarcabile! De asemenea vreau să-mi manifest aprecierea pentru traducerea impecabilă făcută de Ninel Ganea și Cătălin Sturza și, nu în ultimul rând,  mă bucur teribil să-l reîntâlnesc pe Brad Florescu, de data aceasta pe poziția de editor al acestei cărți. Vă spun încă de pe acum că nu e singura ispravă făcută de Brad Florescu! Sper să am timpul necesar să vă prezint și altele, înainte să-mi închidă gura minunatele noastre autorități.

Așadar, dacă vreți o lectură relaxantă, care să vă dezvăluie cu precizie chirurgicală una dintre înșelătoriile lumii în care trăim, atunci mergeți pe pagina cărții și cufundați-vă în universul inimitabil al gândirii lui Dalrymple.

35 de comentarii:

  1. Mulțumim pentru recomandarea de carte! Blogul dumneavoastră este atât o sursă de informare, cât și de cultură. Vă apreciez enorm!

    RăspundețiȘtergere
  2. Am convingerea (sic!), că va veni vremea, când fiecare își va consulta propria ”carte” aflată în adâncurile Ființei sale, acolo unde se află majoritatea răspunsurilor esențiale, Majoritatea răspunsurilor, mai puțin adevărul, care este revelație, nu ține de rațiune sau logică și nici de răspunsurile aflate în Ființa noastră. Adevărul se revelează doar atunci când te racordezi FIINȚEI Universale.

    RăspundețiȘtergere
  3. Din nou:

    https://matei.info.ro/rel.html

    "Religie și psihologie" sau "Lumea iluziilor" sau cum zicea articolul - "tot ce a trăit este fals". Să nu uităm de religie:

    https://r3media.ro/cunoscutul-bioetician-si-teolog-virgiliu-gheorghe-candidat-la-parlamentare-pe-listele-aur/

    "Cunoscutul bioetician și teolog, Virgiliu Gheorghe, candidat la Parlamentare pe listele AUR!"

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Cum de n-au sărit pe dvs toți teologii de aici? Eu am comentat la partea a doua a articolului despre tehnici de manipulare. Am întrebat de ce religia nu e printre ele și... am fost uimită de replicile pe care le-am primit.

      Ștergere
    2. De ce să sară? Am dat adresa unei pagini cu citate (începând cu teza de doctorat a lui Bogdan Ficeac), videoclipuri și câteva comentarii scurte care să facă legătura între ele. Mai departe:

      https://trenduri.blogspot.com/2025/05/iesirea-din-matrix-2.html

      Văd că cineva care ți-a răspuns l-a menționat și pe dr. Virgiliu Gheorghe, care se găsește în videoclipul al IV-lea din pagina mea... Explicație pentru că religia nu e în articol(?):

      "Mă opresc aici, dar, din nou, vă rog să înțelegeți că nici măcar nu am zgâriat suprafața uriașei conspirații care ne-a acaparat viața. Și nu am de gând s-o fac deoarece nu cred că e esențial să scriu despre fiecare capitol în parte, ci să vă îndemn să ieșiți din sclavie."

      Am văzut că ai blog:

      https://reflexialunii.blogspot.com/

      "Dacă i-ar fi luat copilului geacă n-ar mai fi avut bani de medicul al cincilea care a paralizat-o."

      Poveștile sunt reale? Gecile nu sunt chiar așa de scumpe...

      Ștergere
    3. 1. Credinta in existenta unor fiinte supranaturale, imaginare si fantasmagorice care traiesc in "ceruri" sau oriunde aievea si care ne supravegheaza zilnic intreaga existenta si ne-o judeca continuu, dar mai ales intr-o anumita zi, plus multe alte "nazbatii" lipsite de logica si de sens este nimic altceva decat o BOALA MINTALA!


      2. Numirea Soarelui de pe Cer drept "Dumnezeu din Imparatia Cerurilor", frica lipsita de sens si ratiune fata de "judecata" acestuia, a "fiului" lui si altor membrii de familie si rubedenii de gradul n, a aghiotantilor inclusiv a servitorilor acestuia, apartenenta la o secta religioasa si increderea oarba in toata mitologia, plastografia si evidentele "sfinte" facatoare sau nu de minuni, plus contributia babana la bunastarea tuturor sarlatanilor in sutane care nu muncesc ci doar mint cu nerusinare despre orice si behaie nerozii mistice, indiferent de secta, este nimic altceva decat PROSTIE CRUNTA!

      Ștergere
    4. Tu n-ai inteles ceva, sau poate da. Simplul fapt ca iti raspund denota o slabiciune. Ce inseamna a fi "comentator" de ocazie sau "profesionist" sau cu plata la norma? Sunt minim 3 categorii.
      Cu ce crezi ca o sa incep? Cu dresura mirceabadea, feisbuci, adica ei spun, noi comentam. Iti amintesti cum ne educau sa comentam pe feisbuc? Niciodata actiune ci "reactie"-si astfel s-a pasivizat, daca pot spune asa, poporul, de la tineri la batrani. Nu intru in detalii, e inutil.
      De la antene pana la moda comentariilor a fost nevoie de un deceniu si jumatate. Dar "noua" ce ne iese, astia care facem trafic pe net? Consumam abonament internet, curent electric, glicemie, oxigen, ne alteram ochii, creierul si as putea dezvolta dar paradoxal insasi dezvoltarea e un consum suplimentar de energie care analizat realtime imi solicita eforturi inutile pentru un comment.
      Pasivizarii populatiei i-au corespuns atacuri activiste pe fronturi multiple, parte din ele manifestate si pe aici. Campul tactic trebuie sa justifice solda si unii, inutil, freaca menta "luptand" cu un popor frant, vandut. Stop! Am generalizat, alta eroare datorita antenelor care spuneau ca institutiile nu merg, vechea placa. Ce ne spunea un prof la sociologie generala? Lasati bulevardul, mergeti 3 strazi la stanga, la dreapta si acolo gasiti societatea, lumea reala. Unii spalati pe creier spun ca la cate masini sunt in tara, suntem bogati. Ar zice si nenea ala care ne recomanda sa luam apartamente numai din Ungaria.
      Ce au reusit antenele? O gandire negativista, si am ramas surprins cum intelectuali "vedeau" realitatea tradusa de pe sticla. Profetia care se autoimplineste? Daca merg ciufut intr-o institutie, cum as vrea sa fiu primit? Pe calea pe care vii pe aia ma intalnesti, zice o vorba.
      Odata ce razboiul total a inceput, fortele fiind inegale ca mereu, a ramas o categorie de visatori, parte comentatori, parte nu, combatuti in toate manierele de grupuri platite sa vanzeze conspirationismele. Ce nu e conspiratie? Exact acele idei, teme combatute ultraagresiv. Daca as vorbi de aselenizare, ar sari multi, dar despre martienii de pe Marte n-ar sari nimeni cu gura, intelegeti ideea.

      Ștergere
  4. Va multumesc pentru recomandare.
    Totodata doresc sa va aduc la cunostinta despre cartea profesorului Mihai Nadin - Civilizatia analfabetismului.
    Va doresc mult succes in continuare!

    RăspundețiȘtergere
  5. pare o lume ca in Matrix...........un desert in care putem incarca diferite programe care sa genereze un mediul virtual care sa para real

    RăspundețiȘtergere
  6. Dalrymple scrie saptaminal in Taki's Magazine (takimag.com)

    RăspundețiȘtergere
  7. Care este titlul original în engleză? Pe contramundum.ro nu apare...

    RăspundețiȘtergere
  8. Post modernismul se bazează mult pe psihanaliză.

    În realitate suntem imaginea pe care o vedem în ceilalți ca într-o oglindă. Suntem reflexia lui Narcis în Lac. Cuvintele, privirile celorlalți formează subiectivitatea noastră.

    Însă această imagine, pe care avem iluzia că o putem controla, e mediată de o figură parentală. Cineva (adultul) ne arată cine suntem în oglindă.

    Și aici e cheia.

    Acel Cineva îți poate arăta o imagine falsă despre tine. Din acest motiv familia a fost distrusă și locul Părinților, persoanele care ne arătau o imagine cât de cât sănătoasă a ceea ce suntem în ochii celorlalți, a fost preluat de un Impostor care îți arătă “calea”, un “adevăr” ce îi convine lui.
    Un Impostor, un simulacru de Părinte.

    Pentru că avem încredere în figura parentală, vom crede toate balivernele Părintelui Impostor. Dacă practica e de când lumea, acum a luat o alură globală. Omul Nou e modelat drept un veșnic copil care nu-și poate controla emoțiile, poftele și agresivitatea.

    Articolul e scris de editură pentru a-și vinde cartea unor copii.
    Un alandala de termeni.
    Psihiatria, ca știință medico-legală, a fost mereu folosită pentru a exclude, pentru a curăța străzile. A apărut ca o necesitate ideologică, rămânând și astăzi un instrument important în biopolitică.
    Psihologia înseamnă altceva.

    RăspundețiȘtergere
  9. Aceia care au înțeles cine a clocit comunismul, capitalismul, psihanaliza, feminismul etc se pot apara împotriva acestor născociri satanice. Vom cadea mai mult sau mai puțin, pentru ca dusmannii sunt numeroşi însă, important este sa ne ridicăm şi sa mergem mai departe. Mulțumesc pentru recomandare. "The Myth of Mental Illness de Thomas Szasz merită citită.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Ahaa,deci ,,Mitul bolilor mentale"!
      Ce interesant a info!
      Multumesc!

      Ștergere
    2. Cum a sfarsit Thomas Szazs si de ce?
      Fac structurile romanesti astazi un Mk Ultra actualizat desigur pe niste cobai umani fara stirea alora ca sunt subiecte de experimente?

      Ștergere
    3. Pai cred ca sunt multi care au inteles si stiu cine sunt initiatorii a ce ziceti Dvoastra si a multor chestii similare si de ce au facut-o. Dar "FRICA pazeste bostanaria" zice o vorba si preferam aproape toti sa stim si sa tacem.

      Ștergere
    4. Citeste - Mitul bolii psihice de Filotheu Faros

      Ștergere
  10. Eu consider următoarea afirmație a lui Jiddu Krishnwmurti revoluționară și edificatoare. "Gândul e răspunsul creierului la stimuli."
    O primă concluzie:
    Gândurile pe care un om le are depind de mediul în care trăiește. Înțelegând în profunzime afirmația, se deschide poarta către un alt univers psihologic iar comportamentul de grup devine ușor de înțeles.
    A doua concluzie imediată:
    Cine controlează stimulii, controlează gândurile.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Nu se întâmplă totul doar la nivel conștient. Gândul e mai degrabă ultimul răspuns al creierului uman. Până la gând, un întreg univers se pune în mișcare. Când universul ăsta scârțâie, atunci gândurile pot deveni nocive.

      Ștergere
    2. Daca vrei, in mod constient permanent perfect conectat la ce se petrece, blochezi orice stimuli, inclusiv concertat regizati sub o forma de coordonare clara dirijata de un guru din asta din sistem mare fin cunoscator de psihologie. Vointa umana activata la maximum nu o bate nimeni. Nici mama tehnologiei actuale, cu vise induse artificial noaptea in care sunt folosite rude colegi prieteni cunoscuti deci sau cu stimularea prin ELF si DEW a organelor corpului, inclusiv inima, creier, organe genitale etc.
      Nicio regie psihologica si cu nicio tehnologie actuala Nu bate creierul uman. E verificata afirmatia in decurs de 10 aproape. Tehnologia si un intreg sistem de manipulare versus un singur om. Nu s-a reusit nimic. Deci e limpede ca se poate. Creierul uman se poate apara de orice, si de aia foarte rai in a demonstra ca au metode si pot, chiar si aia poti fi pusi cu botul pe labe.
      Psihologia nu mai e de mult nici macar o materie, iar psihiatria e foar un instrument de putere eficient aplicat inca din secolul XIX pentru controlul si manipularea maselor, individului, societatii. Pacat ca multi cad in capcane si se lasa prostiti manipulati fara sa se stie adevarul. Pe multi s-au facut experimente fara sa se cunoasca adevarul.
      Un senator de Chicago american a fost catalogat ca avand schizofrenie fiind evaluat de specialisti. Dupa ce l-au blocat bine vreo cateva decenii, s-a aflat ca nu a avut nimic. Dar era prea tarziu, cam fusese distrusa viata respectivului, cariera, cercul de prieteni etc.
      Valabil si azi.
      Prea multa minciuna si impostura.
      Daca s-ar cunoaste ce face azi Politia si cum
      anume opereaza sau alte structuri, ar avea alta parere romanii. Pe ici pe colo a mai spus cate unul, dar foarte putin.
      Se fac multi bani din domeniul asta, foarte multi.
      Stie cineva azi cum a fost aprobat primul DSM si cum a aparut?
      Lumea nu are timp sa cerceteze in profunzime dar ia de bun "adevarul" public...
      The Myth of Mental Illness by Thomas S Szazs

      https://www.cchrint.org/psychiatric-disorders/

      Ștergere
  11. Mai sunt pe ici, pe colo, persoane care scriu carti valoroase. De exemplu Michael Nehls - Creierul Indoctrinat. https://www.goodreads.com/book/show/167898031-the-indoctrinated-brain Nehls fiind medic psihiatru, a inteles si a explicat de la inaltimea cunostintelor medicale pe care le poseda, toata aceasta nebunie intretinuta in lume.

    RăspundețiȘtergere
  12. Steiner nu era ateu...introduci elemente false in premise...cu o interpretare discutabilă...

    RăspundețiȘtergere
  13. Domnul Dan , chiar va rog sa îmi recomandați 5 cărți care sunt interesante și alții multe lucruri ,și care te ajuta sa privești din alt unghi . Mulțumesc pentru tot ceea ce faceți ,mult curaj va doresc și sănătate multă

    RăspundețiȘtergere
  14. "Gândiți-vă câți oameni suferă la noi la ideea că altundeva se trăiește mai bine." - Sergiu Celibidache

    https://x.com/arh_romaneasca/status/1938973684925944277?t=Zyl74zTCM-6akYSUZMuwow&s=19

    RăspundețiȘtergere
  15. Oameni buni, are idee macar unul singur care citeste pe aici cum sunt monitorizati romanii mai rau ca animalele, respectiv cu ce tehnologie, care nu poate vreodata in existenta vietii pe Terra sa aiba acoperire juridica de mandat legal?
    Remote Neural Monitoring Viewing si Brain Interface Computer. folosita azi, acum, in Romania si in zeci sute de tari pe glob, fix ca pe animale. Monitorizarea omului la nivel de gand si ganduri si tot ce inseamna traire interioara si a sinelui sau, a imaginilor sale proiectate pe retina si oriunde se uita 24 din 24 acel om. Asta fac structurile pe oameni. Politie SRI dar si altii. Asta e Mama Abuzurilor Planetei. E Terorism de Stat Tehnologic facut pe oameni. Si nemernicii numesc asta Preventie si Modelarea Oamenilor. Adica ei fac Experimente pe Oameni ca pe Cobai. Mai rau ca la Dachau si ca la Auschwitz. Pai ce tara democratica libera si crestina europeana mai este asta?!?! Uniunea Europeana Nato?!:)))
    Cum e sa fii monitorizat ca animalele timp de 10 ani zi de zi si hartuit haituit si lovit de la distanta cu arme de frecventa foarte joasa?! E Tortura pe Oameni, e Teroriam de Stat. Marca Politia Romana, SRI.
    Impostorii din Politie asta fac. Operatiuni Speciale my ass...
    Voi o dati in filosofia gandului, in filosofie indiana si statul face abuzuri abonminabile pe oameni de nici nu visati.
    Vise induse omului artificial cand doarme si se joaca cu psihicul si cu viata lui. Tehnologia permite asa ceva.
    cine nu crede sa verifice Laura Petrescu Cof dr univ la Daniel Roxin in Emisiune
    Argeseanu la Dan diaconescu in emisiune explica putin
    Col Doru Paraschiv din Mapn explica ft putin tot la Dan Diaconescu in Emisiune.

    Oameni buni, sunt sute poate mii de romani monitorizati ca animalele haituiti si hartuiti si loviti in fiecare zi. Astia nu il au decat pe Dumnezeu, si multi nemernici de romani lucreaza in format retea cu impostorii din stucturi.
    Aici va plati Romania in fata lui Dumnezeu, pentru ce au facut romanii si cei simpli si aia din structuri pe semenii lor cu aceste retete de haituire si cu tehnologii ilegale fara vreun mandat juridic.
    ganditi va doar atat, privirea omului monitorizata real time 24 din 24 si toata viata sa zilnica. Pai ala mai e om sau e cobai in miscare.
    Multumim statului roman politienesc securist!
    Sunt oameni care lucreaza ca medici, ca profesori, ca jurnalisti, ca oameni de afeceri, ce mare pericol reprezinta astia de sunt terorizati asa? Asa vor profilerii inteligenti din sistem, sa modeleze toata societatea.
    Se fac mizerii pe oameni in Romania de nu banuiti si noi ardem pe hipstereala cu carticele si filosofia gandului la indieni si la altii... Treziti-va sa nu fie prea tarziu!

    RăspundețiȘtergere
  16. Salutare DD, felicitări pt articolul asta cat și pt cel ulterior de azi.

    Am 30 ani și am ajuns la o concluzie pt care îmi voi lua mult hate, poate nu așa mult pe blogul asta - democrația nu este doar un mit ci poate fi considerată chiar o religie!

    PS a fii considerată în conjuctie nu totalitarism pur, nu cu autoritarism.

    PSS cuvinte mare și contondente dar sper că i got the message across. Dacă nu te rog corectează/ajustează/ articulează ....

    RăspundețiȘtergere
  17. Recomand un minisserial românesc (6-7 episoade) - Spy/Master - garantez că nu va veți plictisii; acuratețea istorică lasă de dorit dar artistic și că i spiratie e genial.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Da, e excelent, e printre cele mai bune filme dupa mine. Nu are legatura cu acuratetea dpdv istoric, e ft multa propaganda atat din vest cat si din est dar, ca emotie, mandrie, creatie artistica - E TOP

      Va dau link la versiune (semi) HD cu sub integrata care vreti (cand am timp)

      PS am auzit de el de la unu de pe fb George Popoescu (Ronin) - ceva fost in ceva servicii dar moral omul.

      Ștergere
  18. Încă ceva, judecand românii și caracteristicile lor, plus decenii de fel de fel de ideologii, doctrine, ... și tot ceea ce implică, singura soluție în context este un regim autoritar Creștin (nu neeaprat teocrație).

    Greu, având un vedere că ft ft multi devin isterici instant doar la aducerea indisctuie asemenea subiect.

    Obiectiv - vezi Iran - e cineva (nu doar un nimeni) - de-aia și ce i se întâmplă.

    RăspundețiȘtergere
  19. DD, desi pe anumite nivele inferioară, pe multe altele superioara - recomand cartea preotului grec intitulată Mitul bolii psihice

    RăspundețiȘtergere
  20. Salutare DD - garantez ca merita https://www.youtube.com/watch?v=8GuWwHehTts&list=RD8GuWwHehTts&start_radio=1

    RăspundețiȘtergere
  21. Va mulțumesc pentru recomandare carte și editura Contra-Mundum. Mi-ati reamintit de ei și mi-am refăcut cu această ocazie colecția de cărți valoroase din noile apariții. O altă editura foare valoroasă este Anacronic. Au cărți esențiale. Va recomand cărțile lui Gatto despre învățământul de masă și efectul său intenționat de indobitocire : https://magazin.anacronic.ro/produs/cum-suntem-imbecilizati-curriculumul-ascuns-al-invatamantului-obligatoriu-precomanda/

    RăspundețiȘtergere

Atenție! Comentariile sunt supuse moderării și vor fi vizibile după o perioadă cuprinsă între 1 și 4 ore. Sunt permise doar comentariile care au legătură cu subiectul.
Pentru discuţii mai flexibile folosiţi canalul de Telegram Dan Diaconu(t.me/DanDiaconu)