marți, 4 martie 2008

Istoria în direct

Asistăm la evenimente extrem de interesante şi sunt ferm convins că această perioadă va fi studiată în viitor la cursurile de economie. Contrar atitudinii pe care am avut-o până acum, de această dată nu voi trage nicio concluzie lăsându-va pe voi să faceţi acest lucru (eventual prin postarea de comentarii).

Dolarul se tranzacţionează la nivelul minim faţă de euro(şi faţă de celelalte valute), preţul materiilor prime este în creştere galopantă, iar FED, cel mai probabil, va mai tăia încă odata, la fel de iraţional, dobânzile.

Într-un interviu acordat CNBC, Warren Buffet a afirmat că preţurile acţiunilor americane sunt încă mari şi că se aşteaptă la o scădere masivă a acestora. Venită din partea unui individ care stă pe un munte de câteva zeci de miliarde de dolari(rezultaţi din ieşirea sa de pe piaţa chineză din toamna trecută) această apreciere capătă conotaţii oarecum contradictorii.

Preţul petrolului creşte(o parte din creştere se datorează recolerării preţului cu evoluţia descendentă a dolarului) în condiţiile în care există disponibilităţi cu aproximativ 20% mai mari decât necesarul mondial.

Aurul atinge un nivel record, cu toate că este clar faptul că preţul acestei matrii prime nu are de ce să crească atât de mult (celor care vor să contrazică această afirmaţie le recomand să vada un grafic al preţului în EUR sau in echivalent materii prime; vor obţine rezultate surprinzătoare).

Acţiunile asiatice scad pe fondul măririi preţului materiilor prime. Acelaşi preţ face ca bursa braziliană să aibă maxime istorice în condiţiile unei lichidităţi în creştere.

Explicaţia standard pe care o dau majoritatea naliştilor este următoarea: investitorii ies de pe activele riscante căutându-şi refugiul în investiţii sigure. Materiile prime par a fi noua găselniţă în materie reducere a riscurilor. Până nu demult, ipotecile şi produsele derivate din acestea aveau rating-ul AAA. Parcă aşa a început totul... Greşesc?

4 comentarii:

  1. E aiurea ce vrei tu sa sugerezi. Petrolul va continua sa creasca, iar dolarul o sa scada in continuare. Nu trebuie sa fie o logica in treaba asta. Pur si simplu asa se misca piata!

    RăspundețiȘtergere
  2. situatia de pe pietele financiare dublata de agitatia de pe piata materiilor prime creeaza premizele unei evolutii interesante.

    eu ma astept la o cadere a pietelor bursiere dublata de o volatilitate crescuta a pietelor valutare si explozia preturilor materiilor prime. nu sint expert asa ca nu ma bagati in seama. dar in momentul in care Bush vine la rampa si spune ca economia americana nu va intra in recesiune in timp ce FED-ul taie din dobinda in veselie, intru la idei.
    pentru speculatori, vin vremuri interesante. astept cu nerabdare furtuna care se intrezareste. daca va veni, se vor pierde si se vor face multi bani. din pacate pentru investitorii din Romania, BVB va fi antrenata in acest carusel si prevad scaderi importante.
    spun din nou, nu ma bagati in seama. cine poate stii ce vine?

    dar daca vine ceva, eu sint pregatit sa merg cu trendul :)

    RăspundețiȘtergere
  3. Legat de Berkshire - faptul ca sta pe un munte mare mare de bani si ca asteapta o corectie severa nu e deloc o contradictie. Dimpotriva.
    Apoi - "cine poate sti", nu "poate stii" - in un comentariu de mai sus. Sa aprofundam materia de gimnaziu inainte de a trece la economie !
    Eu astept cu interes un pas gresit din partea lui Chavez - si atunci ma astept la un minim de 15% in plus la pretul petrolului.
    Si o ultima intrebare - de ce te-ai intors ? :)

    RăspundețiȘtergere
  4. Sa pariezi altfel decat pe termen scurt materii prime e stupid. De ce? Deoarece e clar ca in caz de criza economica consumul acestor materii prime va scadea iar oferta va trebui sa coboare preturile pentru ca sa le vanda in continuare. Punctul meu de vedere e ca e clar ca ne indreptam spre o criza fara precedent ( in ultimii 60 ani). Cei care sunt imprumutati la banci vor avea surpriza vietii lor cand vor vedea unde se vor duce curand dobanzile.
    Valoarea bunurilor imobile va scadea in RO la fel de abrupt cum au crescut in perioada de boom economic. Suntem singura tara din Europa in care majoritatea celor cu bani vad cu optimismul ingamfatului numai prosperitate in continuare. Vom citi in ziarele noastre in curand de multi domni care sar de la fereastra sau care se balanseaza altfel decat in balansoar
    Hrisant
    www.plusvaloare.ro

    RăspundețiȘtergere

Atenție! Comentariile sunt supuse moderării și vor fi vizibile după o perioadă cuprinsă între 1 și 4 ore. Sunt permise doar comentariile care au legătură cu subiectul.
Pentru discuţii mai flexibile folosiţi canalul de Telegram Dan Diaconu(t.me/DanDiaconu)