Doar un pont sa-ti mai spun

Se vorbește deseori despre așa-numiții bani inteligenți de pe burse, despre experții din spatele fondurilor, despre strategiile avansate și, mai mult, despre cum poți imita acești adevărați monștri sacri ai piețelor. Există oare așa ceva sau avem de-a face cu unul din multele mituri care circulă prin lumea bursieră?

Nu am în intenție să fac vreun proces de conștiință, să înfierez tovărășește pionii capitalismului mai mult sau mai puțin sălbatic. De când investesc pe diverse piețe nu fac altceva decât să mă feresc de tipare, să încerc „să-mi fac raționamentele acasă” și să fiu conștient de riscurile pe care mi le asum. Experiența de până acum m-a adus la concluzia ca nu există absolut nicio strategie infailibilă, nu există niciun indicator magic. A lucra cu piața presupune a fi adaptabil, disciplinat și conștient de ceea ce faci. Nu sunt vorbe mari, ci doar realitatea.

Mă voi referi azi la una dintre capcanele în care cad cel mai des naivii piețelor. „Experții” recomandă începătorilor să imite mișcările făcute de fondurile de investiții. Aceasta este justificată de faptul că investițiile fondurilor respectă o strategie. Cum activitatea este destul de transparentă, rezultă cât se poate de clar că imitarea strategiei adoptate de acestea nu face altceva decât să-ți ofere o cheie magică de acces în lumea celor care învârt așa numiții bani inteligenți. Suna bine, nu-i așa? Întotdeauna m-am întrebat de ce oare experții nu le recomandă începătorilor mai degrabă să pună mâna pe carte, dar, mă rog, asta-i altă mâncare de pește.

Strategia amintită este o aberație pentru simplul fapt că tranzacția de imitare o faci după ce a efectuat-o respectivul fond. Când un investitor mare „mișcă” sume de bani într-un titlu, mișcă serios și cotația acelui titlu. E simplu pentru oricine să intuiască ce se întâmplă în realitate. Stând cu o bărcuță în urma marilor vapoare riști să fii doborât de siaj. 

Dar lucrurile devin și mai interesante atunci când ești curios să duci un raționament până la capăt. Așa se face că, săptămâna trecută, cei de la WSJ s-au gândit să vadă cât și, mai ales, de ce se mișcă prețurile unor titluri la sfârșitul trimestrelor. Ceea ce au constatat este o confirmare pentru multă lume. Cotațiile titlurilor deținute de fonduri o iau binișor în sus pe fondul presiunii la cumpărare exercitate de către deținători. Cu alte cuvinte, apropierea perioadelor de raportare aduce cu sine și un apetit de suplimentare a titlurilor deținute de către fonduri. Presiunea la cumpărare duce la aprecierea titlurilor deținute de fond. Printr-o strategie demnă de un valutist de mâna-a doua se ajunge la cosmetizarea cifrelor pentru investitorii în unități de fond. Așa se face că sfârșitul de trimestru aduce aprecieri ale unităților de fond și toată lumea e fericită pentru că „altcineva lucrează pentru tine”. Iată cum, printr-o simplă agregare a datelor, putem înțelege cum acționează geniile din spatele purcoaielor de bani. Și așa ajungem să constatăm amar că, de cele mai multe ori, strategiile sofisticate ale băieților deștepți ai piețelor sunt atât de rudimentare încât te și întrebi dacă nu cumva au fost înainte vânzători în piața de pește. 

Cred că e logic pentru toată lumea cum o strategie nevinovată recomandată începătorilor e, în realitate, o aberație care nu face altceva decât să te transforme în hrană pentru rechini. Bursa este o confruntare de instincte primare și, de aceea, dacă nu ții cont de realitate riști să te transformi în victimă. Fă-ți calculele, fii pe picioarele tale și, cu siguranță vei reuși! Încearcă să nu cazi pradă snoavelor și să fii conectat doar la datele reale ale pieței. Cam atât pentru azi.