Iniţial s-a început cu ştiri pozitive. Iată cum - se spune în articolele dibaci strecurate în media oficială - în societăţile nordice(se putea altfel?), cele mai dezvoltate din lume, cash-ul a dispărut în mod natural. Şi se continua cu descrierea paradisului în care chiar şi ziarele le cumperi cu card-ul. O lume minunată în care mizerabilii bani fizici au fost desfiinţaţi. Iată adevărata civilizaţie!
Dacă totul ar fi rămas la nivel de articol, poate că ar fi fost o altă ştire din imensul balast informaţional pe care-l înghiţim zilnic. Însă aceasta n-a fost o simplă ştire. Ea a făcut parte dintr-o campanie mondială, care a constat în articole detaliate, reproduse în toate limbile imaginabile. De la marile agenţii de presă şi până la ziarele locale, într-o „magie” de neînţeles, toţi au preluat ştirea despre paradisul nordic. Iar lucrurile nu s-au terminat aici.
La scurt timp, aproape la fel de coordonat, în statele occidentale au început să apară legi anti-cash. Şi, evident, cum noi nu puteam rămâne în urmă, ne-am ales cu o lege care obligă ca orice tranzacţie între persoane fizice, mai mare de 5000 EUR, să se facă exclusiv prin intermediul băncii. O chestie cât se poate de anti-democratică pe care am înghiţit-o cu firescul care ne caracterizează.
Lucrurile însă nu s-au oprit însă aici. Începând de anul viitor, toţi micii comercianţi sunt obligaţi să-şi doteze magazinele cu POS-uri. Cu alte cuvinte, să facă posibilă plata prin intermediul cardului. Teoretic nu-i mare lucru, practic însă e ca o taxare suplimentară a activităţii micului comerciant. Fiecare tranzacţie derulată prin intermediul terminalului electronic îi mai subtilizează comerciantului între 0.7% şi 4.5%, în funcţie de banca de la care ia POS-ul. Întrebarea este cum va putea suporta noua „taxă” micul comerciant, ale cărui adaosuri comerciale sunt oricum rahitice? Probabil n-o va suporta, ascunzând terminalul electronic sub tejghea sau motivând că nu merge.
Însă acesta este unul dintre primii paşi. Va fi de-a dreptul banal să se dea o lege care obligă comerciantul să ţină la vedere terminalul. Asta pentru a nu se mai evita plaxa „taxei” pur private impusă întregii economii.
În Europa şi SUA se vorbeşte de zor despre eliminarea bancnotelor mari. Este o altă faţă a luptei împotriva cash-ului. Uniunea Europeană ar urma să retragă din circulaţie bancnota de 500 EUR, în timp ce SUA urmează să facă o mişcare şi mai radicală prin eliminarea bancnotei de 100$. Practic, nimic nu ne garantează că, după această mişcare, UE nu va imita SUA şi nu va retrage, la rândul său, bancnota de 100 EUR. Este un nou front deschis pe care se duce o luptă nedreaptă.
Teoretic, statele justifică măsurile care se iau prin necesitatea reducerii/blocării terorismului, prin evitarea evaziunii fiscale s.a.m.d. Practic, este vorba despre o măsură absolut nedemocratică, având ca scop controlul absolut şi instaurarea unui socialism privat.
În momentul în care cunoşti preferinţele unui individ(prin monitorizarea cheltuielilor) şi mişcările pe care le face(prin monitorizarea dispozitivului mobil pe care-l foloseşte), în momentul acela l-ai transformat pe individ într-un sclav. Practic e la dispoziţia ta deoarece îi ştii micile plăceri, îi cunoşti gusturile în materie de modă, mâncare, obiceiuri s.a.m.d. Din momentul acela îi poţi genera dezastre la fiecare colţ de stradă. Ca să nu mai vorbesc despre modul radical în care, un binevoitor, i-ar şopti la ureche câteva cuvinte care l-ar face extrem de receptiv la propuneri nu tocmai ortodoxe.
Dintr-o altă perspectivă, canalizarea obligatorie a tranzacţiilor prin intermediul cardurilor, statutează instaurarea unui socialism privat. Să ne înţelegem: întreaga activitate cu carduri a lumii(cu excepţia Chinei, Japoniei şi a Rusiei) este gestionată de câteva companii americane care au instaurat un monopol de facto pe această piaţă. Au fost, desigur, ajutate din plin de SEPA şi de alte iniţiative similare. Astfel, cetăţeanul lumii de azi se vede într-o poziţie ingrată. Tocmai a aflat că, în afara statului, datorează bani şi unei alte autorităţi pur private. Aceasta deoarece orice obligare a individului să-şi desfăşoare activitatea prin intermediul cardului nu reprezintă altceva decât canalizarea unei părţi din veniturile sale către companiile care gestionează sistemul de carduri. În ultimă instanţă, chiar dacă la prima vedere clientul nu are comision la plata prin card, e o naivitate să crezi că respectivul comision nu va avea o reprezentare în preţuri. Sau, mai bine spus, „turcu' plăteşte!”.
Iată cum, printr-o măsură justificată de false ameninţări, individul ajunge să plătească taxe obligatorii către instituţii multinaţionale pur private. Este un pas preliminar al privatizării statului. Pas dublat de creşterea supravegherii şi a agresiunii faţă de individ. Însă, în afara obligării fiecăruia la plata către „băieţii de la carduri”, statul le mai face acestora un cadou: întreaga viaţă privată a celor care folosesc cardurile se află stocată în serverele firmelor de carduri. Ei ştiu la orice moment ce faci şi pot intui ce ai de gând să faci. Accesul la aceste date este disponibil statului numai în anumite circumstanţe, atent reglementate. Asta în timp ce, mega-instituţiile globale au acces fără limite la datele private reţinute de serverele lor. E ca şi cum o bună parte a vieţii private este mutată obligatoriu la nişte băieţi deştepţi. Fapt pentru care tot tu plăteşti. Sună frumos, nu-i aşa?
Fără doar şi poate suntem într-un moment de cotitură. Demenţa globalizării conduce la forme monstruoase ale controlului şi taxării. Toate însă au un rău comun pe care ne prefacem că nu-l vedem: banul. De mai bine de un secol, banul este un monopol al câtorva şmecheri. Putem spune, fără a greşi, că banul se află în avangarda globalizării, fiind cu adevărat prima instituţie globală. Alternativele care apar sunt rapid eliminate sau înghiţite şi copiate. Aud că FED-ul desfăşoară un intens program pentru trecerea la ... criptomonedă. Este o imitare a reţetei bitcoin, dar în care toate datele rămân la FED. Un fel de semi-criptomonedă. Probabil la fel vor face şi celelalte bănci centrale, pe măsură ce bitcoin-ul se va scufunda în complexitatea în creştere a propriei reţele.
Singura variantă care ar putea readuce optimismul ar fi o alternativă monetară, adică o redemocratizare a banului. Altfel, drumul către dictatura mondială e cât se poate de bine trasat.

Și cashul are costurile sale, așa că e aiurea să susții că plata prin card dezavantajează comerciantul. La cash ai costuri de depozitare, securizare, transport etc., ceea ce la card nu ai.
RăspundețiȘtergereSingura problemă văd doar în oligopolul Visa/Mastercard.
În fine, pentru mine ca utilizator e mult mai avantajos să plătesc cu card decât cu cash. La fiecare tranzacție banca îmi dă 1.5-2% înapoi. Deci din punctul meu de vedere trăiască cardul.
Sigur ba, si cand vreau sa ma impumut de la sotie banca imi ia comision, ca e oficial tot.Sau daca maine zice autoritatea ca ne cipeaza pe toti, nu e ca si cum m-as putea duce in Rusia cu tot cu cash-ul meu asa-i?Prosti mai sunteti, si multi.
ȘtergereVPX
De fapt in planul NWO, cardul este temporar, de tranzitie, spre obisnuirea si adaptarea treptata (un fel de dus cu presul si mai mai)... Ca mai apoi din cauza unor si altor bla bla bla de siguranta si securitate... final destination chip-ul din card va inlocui chip-ul implantabil sub piele ! Sanatate !!!
ȘtergereUnde primiţi 1.5-2% înapoi? Sigur nu în România (eventual doar la unele magazine "partenere").
ȘtergereCateva idei:
RăspundețiȘtergere1.Cine sustine ca plata cu cardul e mai buna si mai sigura decat plata cu cash e ori prost, ori prost, ori prost! Oameni de genul asta merita impuscati pentru a imbunatati zestreaa genetica a umanitatii.
2.Daca nu vor mai exista bani fizici - cash - atunci cand vor fi pene de curent toti cretinoizii care au sustinut the cashless society ar trebui impuscati, din acelasi motiv ca mai sus.
3.Daca nu vor mai exista bani fizici - cash - atunci orice guvern din lume va putea sa confiste oricat fara sa fii in stare sa te aperi in vreun fel. Si in acest caz sustinatorii the cashless society ar trebui impuscati, ca la punctele de mai sus.
4.In concluzie, sustinatorii lui cashless society ar trebui impuscati inca de acum ca sa curatam zestrea de gene a umanitatii.
Pentru @dragon - de mai sus - tu esti un exemplu clar de fiinta umana a carei elimare ar imbuntati zestrea de gene a umanitatii. Sa spui ca esti fericit cu 1.5-2% trebuie sa ai o mare lipsa de neuroni in cap (ca sa fiu pe inteles tau), sau cei pe care ii ai sunt mai handicapati decat tine.
Sunt ferm convins că opiniile pot fi exprimate şi într-un limbaj decent, fără a-i categorisi în vreun fel pe cei care nu sunt de acord cu opiniile tale. Limbajul violent în niciun caz nu-i va convinge pe ceilalţi. Până la urmă ceea ce facem e să încercăm să schimbăm idei pentru că de făcut, oricum fiecare face ce vrea.
ȘtergereAici nu avem ce convinge, sint unii sclavi carora le place jugul aici este problema, sistemul este diabolic, si prinde foarte bine la cei mai saraci cu duhul si sint puhoi, se bucura la 1.5% primiti inapoi. In Canada de ex, unii mici comercianti iti dau 2% discount daca platesti cash deci lumea a inceput sa inteleleaga cum sta treaba, doar unii "dragoni" care sint "INTELECTUALLY IMPAIRED" LOL...a trebuit sa caut cuvintele astea ca sa nu ofensez pe nimeni.
ȘtergereȘi crezi că folosirea cash te apără de guvern? Ia caută Zimbabwe, Republica Weimar etc. Dacă crezi în scenarii apocaliptice, nu cash-ul te va ajuta, stai liniștit. Banii au valoarea pe care societatea le atribuie. Și dacă mâine societatea decide că o pâine să coste 500 de euro, ce faci cu tot cashul? Te duci cu roaba la cumpărături ca prin unele țări africane?
ȘtergereReferitor la card, poate preferi să dai 0.2-0.5% la bancă decât să iei 1.5-2%, eu prefer invers. Asta e situația pe moment. Și dacă pot să iau 10 lei de la bănci și cu banii ăia să iau o înghețată, atunci mănânc fericit înghețata. Și iau mai mult de 10 lei, stai liniștit.
Cate exemple de: "daca nu esti de acord cu mine inseamna ca esti prost"... Civilizatie, respect, acceptarea existentei unor puncte de vedere diferite... notiuni asa indepartate...
RăspundețiȘtergereDaca nu esti de acord cu mine poate poti sa produci ceva argumente logice de ce e bine sa lasi banii pe mana unei terte persoane care iti da un card si iti promite ca va avea grija de banii tai. DDaca ai intelege cum funtioneaza sistemul bancar, sistemul fractional, si cardurile alea de credit pe care le folosesti atunci nu ai mai fi atat de prost.
RăspundețiȘtergereDaca ai inetelege cum iti foloseste facebook, google sau alti datele personala atunci nu ai mai fi atat de prost. Si daca vii cu argumetul cretin "dar eu nu fac nimic deosebit care sa merite atentia serviciilor pentru ca eu nu incalc nici o lege" atunci faci parte din cei care trebuie eliminati pentru imbunatatirea zestrei de gene a umanitatii. Clar? Mai ai intrebari?
Lasa-i frate ca sunt prosti. Daca se ofenseaza in loc sa inteleaga de ce sunt prosti, sunt...prosti.
ȘtergereDaca mergem pe ideea ta cu impuscatul ramanem fara mai mult de jumatate din populatie.Dupa ce ca au capetele goale mai sunt si spalate bine.
ȘtergereCa sa raman in tonul inceput de Anonim, cine nu accepta ca alti oameni au pareri diferite, indiferent de opinii, ar trebui impuscati :) Ar fi mult mai bine pentru societate decat sa-i eliminam pe cei care favorizeaza folosirea cardului.
Ștergeresa inteleg ca tu tii banii la saltea? Asta nu are dezavantaje in mintea ta. A, stai dezavantajele cardului sunt mai mari...
ȘtergereAcest comentariu a fost eliminat de autor.
RăspundețiȘtergereRaspunsurile agresive de mai sus sunt caracterizate de un prost gust extrem. Ma uimeste faptul ca o persoana prezumtiv inteligenta crede ca asa se argumenteaza eficient o opinie.
RăspundețiȘtergereAi cumva argumente inteligente pentru a sustine the cashless society? Ai cumva idee ce se intampla in India in acest moment? Ai vrea sa se intample asa ceva si cu banii tai?
RăspundețiȘtergereTi-ar placea sa iti spuna guvernul ca ai voie sa scoti doar 20 ron pe zi din bancomat, din banii pe care i-ai castigat? Ti-ar placea sa iti spuna cilos cati bani ai voie sa folosesti din economiile tale, cand sa ii folosesti si pentru ce sa ii folosesti?
Cand vad creti care se bucura ca le da banca 1.5-2% back e clar ca argumentele prezumtiv inteligente nu-si mai au locul.
Asa ca @archon nu mai fi un snowflake si trezeste-te pina nu iti fura gurvenul banii si ii da un card in schimb! Ca sa iti fie tie mai comod!! Auzi, guvernul se gandeste la binele tau si vrea sa elimine banii fizici ca sa iti fie tie mai bine!!!
Sa inteleg ca tu atunci cand faci o comanda online, platesti intotdeauna cash? Trimiti geamantanul cu bani la Amazon?
ȘtergereTu nu ai argumente logice, doar aberezi despre un ipotetic viitor orwellian. E posibil? Da. E probabil? Nimeni nu stie. Ti-a luat vre-o banca sau alta institutie banii din cont pana acum?
Asti in idia vor sa aduca la lumina o buna parte din economie. E altceva. Faptul ca statul democratic stie ce si cum cheltui nu-i o problema atat de mare, cu conditia ca aceste informatii sa fie sterse dupa un timp. Problema este cand entati private, si prin definitie nedemocratice, detin aceasta informatie.
ȘtergereEu n-as fi atat de pesimist pe termen lung... isprava maiastra a lui Modi in India e pe cale sa puste inapoi in mod spectaculos. Apoi mai exista niste fenomene simpatice precum furtul de identitate, clonare carduri, etc. In momentul de fata astea afecteaza doar pe mandrii utilizatori de servicii digitale... Nu vreau sa ma gandesc ce va fi cand se va generaliza digitalizarea asta... va fi noul eldorado pentru " black hats"... cat despre prostia omeneasca, eu n-as fi atat de vehement impotriva ei... In fond e cea mai mare resursa naturala... :)
RăspundețiȘtergere
RăspundețiȘtergereDaca adaugam si buletinele cu cip, cardurile de sanatate si dosarul electronic, care candva in viitor vor fi toate in una singura, este clar ca ne indreptam spre dictatura perfecta. http://www.bursa.ro/james-rickards-avertizeaza-ca-autoritatile-pregatesc-inghetarea-pietelor-in-fata-noii-crize-va-re...&s=international&articol=312879.html
Ce facem cu cardurile daca vine vreun razboi sau calamitate naturala?
RăspundețiȘtergereIntroduci PIN-ul la rând la supă.
Ștergeredoh, platesti cu telefonul. cardul e deja o solutie de plata invechita
ȘtergereAr trebui să insistați pe posibilitățile uriașe de azi de contrafacere a cashului, inclusiv de către statul inamic. Singura soluție va fi înregistrarea cashului de către stat și controlul continuu, la orice tranzacție, ceea ce în final nu îl face prea diferit de banul scriptic/electronic.
ȘtergereDoame fereste de razoi, nici card-ul nici cash-ul nu ne mai scapa atunci. In caz de razboi nici banii normali nu vor fi prea siguri. Ba chiar pot fi mai nesiguri (furturi) decat cei de pe card. Pe card, daca supravietuimsi se termina razboiul, poate mai acem ceva sanse sa-i recuperam.
ȘtergereAvantajul cash-ului este ca poate avem sanse mai mari sa supravietuim in timpul razboilui, dar sigur asta nu le garanteaza siguranta.
Asta cu "viata fara cash" mai are o latura ascunsa, dincolo de controlul total a tot ceea ce faci, ce posezi, si ce-ti doresti. Lipsa numerarului va transforma bancile nationale in simpli spectatori, cu un rol redus la zero in privinta emisiunii de moneda (rol care si asa era foarte mic intrucat emisiunea de moneda scripturala a fost pasata demult bancilor comerciale prin credite in baza rezervelor fractionare). Asta va conduce in final, la eliminarea bancilor nationale, nemafiind necesare si, implicit, la crearea unei monede unice globale emisa de vreun FED planetar. Jaful bazat pe crearea de moneda din nimic nu va mai avea atunci niciun fel de limita iar, pe cale de consecinta, asta va indrepta fortat populatia sa inceapa sa traiasca pe credit din ce in ce mai mult, pana cand vom ajunge sa avem credit de la nastere si pana la moarte. Nu va faceti iluzii, nu prin controlul averilor va fi omul subjugat intrucat aceste averi nu vor mai exista ci prin credit, credit pe care fiecare il va purta ca un stigmat din prima zi de nastere si pe care nu-l va putea achita niciodata... Omul nu va mai putea sa aiba nimic al lui si astfel, dependent complet de sistem, va fi la mana stapanilor! Asta e numarul fiarei din Apocalipsa!
RăspundețiȘtergereAnonim este de departe o voce evoluata care din compasiune sau din smerenie crestina,ori din cine stie ce implicare emotionala pentru binele dobitoacelor ,avertizeaza cirada cu prosti (cu argumente evidente ,formulate pe intelesul lor)ca aceasta prostime de la baza piramidei trofice urmeaza sa munceasca iobageste obligatoriu la stapaniri private extrem de lacome si nemiloase,pe langa care lagarele de munca al prinzionerilor de razboi sunt crampeie de paradis ceresc! Cititi-l in tacere prostime si tot ce spune luati-o ca o mare onoare care va este facuta ! Nu mai erupeti ca streptococii ,inflamati fiind de limbajul Omului Nostru Anonim,ca in disperarea sa pentru cat de cumplit de prosti ati ajuns,incearca orice pentru a va face atenti cat de cat fata de faptul ca tocmai sunteti injugati ca boii si asta in culmea bucuriei voastre(bucuria nebunilor))) ...!
RăspundețiȘtergerePersonal nu cred ca chash-ul va disparea de pe intreg mapamondul occidental,insa se fac diferite experimente. Daca te numeri printre aia pe care se experimenteaza ,na, "ghinion",ce sa-i faci...Chestia este ca si chesh-ul este suficient de controlat incat oamenii obisnuiti si harnici,care muncesc o viata intreaga ,sa nu-i faca speranta in el ca este siguranta zilei de maine...
RăspundețiȘtergereAm vazut si articole de presa cu titluri gen: "Cat de multi microbi au banii cash?" :)
RăspundețiȘtergereFaza asta a omenirii e anuntata de 2000 de ani, si cu siguranta se va ajunge acolo..
Implementarea cu succes a modelului "no cash" cred ca tine si de atingerea unui anumit nivel de (acceptare a) digitalizare. In timp ce scriu, sunt in India unde problemele de lichiditate au dat nastere unor metode inedite prin care micii comercianti continua sa isi desfasoare activitatea: cumparatura pe caiet, gajul cu un scuter si altele. Ca sa nu mai zic ca matematica elementara e greu de gasit pe aici :)
RăspundețiȘtergereApropos de ce ziceai tu acum ceva vreme...
RăspundețiȘtergerehttp://www.hotnews.ro/stiri-esential-21490737-cel-mai-mare-fond-speculativ-din-lume-isi-inlocui-sefii-software-dezvoltat-cel-care-mai-realizat-supercomputerul-watson.htm
Ce spuneti, exista vreo corelatie intre nivelul de inteligenta si nivelul de trai?
RăspundețiȘtergere- "Demonetization Has Achieved Nothing" - India's Rapidly Plunging Toward A Police State
http://www.zerohedge.com/news/2016-12-20/demonetization-has-achieved-nothing-indias-rapidly-plunging-toward-police-state
Deferentele de IQ se vad foarte clar in rezultate:
- Top 10 Countries by Highest Average IQ
http://www.therichest.com/rich-list/top-10-countries-by-highest-average-iq/?view=all
Diferentele de IQ sunt foarte bine studiate si documentate, dar este "incorect politic" sa fie discutate in mod deschis:
- Rasa si realitate
http://der-stuermer.com/romanian/Rasa%20si%20realitate%20David%20Duke.pdf
- Race Differences In Intelligence
http://niggermania.com/library/Race%20Differences%20In%20Intelligence.pdf
- World IQ Map
http://www.washsummit.com/world-iq-map
- World ranking of countries by their average IQ
https://iq-research.info/en/page/average-iq-by-country
La:
Ștergerehttps://iq-research.info/en/page/average-iq-by-country
Moldova are un IQ mai mare decat Romania, posibil din cauza Rusilor (desi Rusia nu-i prezenta).
Tutusi, IQ-ul este doar o caracterisitca. Mai conteaza si EQ + educatie si cultura.