Semnele spălării creierului

Ştii că e ceva în neregulă cu tine, dar nu-ţi explici ce e. Urmăreşti ştirile cu înfrigurare, cauţi tot ce se poate găsi despre un subiect, trăieşti într-o continuă tensiune. Când nu se întâmplă nimic din ceea ce te-ai aştepta te-apuci să postezi pe unde apuci. Prietenii tăi sunt la fel ca tine. Vă simţiţi bine împreună, cu toate astea vezi totul cam ca prin ceaţă. Îţi sunt cunoscute aceste stări? E posibil să fii victima spălării creierului.
Tehnicile de spălare a creierului sunt acum mult mai eficiente, mult mai uşor de aplicat şi, de asemenea, mult mai invazive decât cele din trecut. Din nefericire pentru victime, ieşirea din cercul vicios indus de spălarea creierului este aproape imposibilă. Victima nu se poate ridica deasupra puşcăriei în care se află deoarece puşcăria i-a devenit idealul, propria viaţă. La fel de adevărat însă e faptul că, din nefericire, nu poate exista nimeni, absolut nimeni în afara propriei persoane, care să te ajute să evadezi din această situaţie. Ştiu că pare paradoxal însă aceasta e boala contemporaneităţii. Vindecarea se poate produce instantaneu sau nu se va produce niciodată. Conştientizarea simptomelor este condiţia necesară şi uneori suficientă pe care se poate clădi scara de evadare din puşcăria creierului. Iată mai jos lista lor.

1. Personajul malefic şi personajul providenţial

Ai un personaj absolut malefic împotriva căruia se îndreaptă toată ura ta. Există un „el”, „ea”(sau un grup de personaje) pe care le identifici ca unică sursă a nenorocirilor tale? Când se-ntâmplă ceva rău, automat asociezi asta cu personajul malefic?

De asemenea, există un personaj(sau grup de personaje) absolut pozitiv în viaţa ta? Un personaj care-ţi înseninează zilele, care, indiferent de ceea ce face, te bucură. Un personaj pentru care suferi atunci când percepi că i se face ceva rău şi te bucuri când îi e bine?

Existenţa oricăruia dintre cele două personaje în viaţa ta semnalează spălarea creierului, raportarea(ancorarea) vieţii şi credinţelor tale într-un personaj cu care, de fapt, n-ai nici cea mai mică legătură şi care ţi-a fost insuflat pentru a avea ancora idealizării/demonizării absolute. Existenţa sa este elementul central pe care-l induce spălătorul de creiere întrucât judecata celui manipulat se va baza după fixare strict pe un raţionalism răsturnat, rudimentar şi simplificat similar poveştilor cu personajul „cel mai negativ”(sic!) şi/sau „cel mai pozitiv”(sic!).

2. Te simţi bine în vecinătatea repetiţiei

Îţi face plăcere atunci când cineva îţi repetă o frază pe care-ai mai auzit-o de mii de ori până atunci. Simţi ataşament pentru ea. De cele mai multe ori, replicile îţi provin din colecţia de „mantre” pe care le ştii pe dinafară şi pe care le-ai auzit în grupul tău.

Când cineva încearcă să-ţi demonstreze contrariul simţi cum te cuprind nervii. Şi, pentru a scurta discuţia care oricum te scoate din minţi reciţi „mantra” care crezi că pune punct discuţiei. Dacă partenerul de discuţie insistă în judecata lui îl înjuri sau părăseşti discuţia cu o teribilă încărcătură negativă.

3. Exteriorizarea

Chiar dacă în viaţa de zi cu zi mai degrabă pari dominat de emoţie, n-ai absolut nicio problemă în a reacţiona în public atunci când cineva îndrăzneşte să susţină altă teorie decât cea căreia i-ai subscris. Orice urmă de ataşament a cuiva faţă de „duşmanul absolut” de la punctul 1 te face să reacţionezi violent, să pui rapid şi dur „lucrurile la punct, pe făgaşul lor normal”.

N-ai nici cea mai mică problemă în a te expune, a ieşi în stradă, a te confrunta cu forţele de ordine, chiar dacă în viaţa de zi cu zi îmbrăţişezi idealuri paşnice. Dacă simţi că personajul tău „cel mai pozitiv” e atacat, eşti gata să te transformi în carne de tun. Similar dacă ţi se pare că personajul malefic e pe cale să obţină controlul.

4. Iluzia adevărului absolut

Ai convingerea că deţii adevărul absolut, că „ceilalţi” nu înţeleg nimic, că sunt nişte proşti, nişte needucaţi, nişte animale pe care, dacă-ai putea, le-ai elimina fără nici cea mai mică ezitare.

Întotdeauna adevărul absolut e cel care e spus de personajul tău providenţial, chiar dacă acesta contrazice atitudini de-ale lui din trecut. Paradoxal, cu cât mai flexibil este adevărul tău absolut cu atât mai radical te-arunci în luptă pentru a-l apăra.

5. Judecăţile fără rădăcină

Dacă ai avea răbdarea(dar n-o ai!) să cauţi rădăcina judecăţilor tale vei constata că ele se bazează pe adevăruri clamate - dar nedemonstrate niciodată - de către cei din grupul căruia-i aparţii. De cele mai multe ori totul porneşte de la un slogan sau de la o aserţiune nedemonstrată niciodată.

6. Apartenenţa nenaturală la grup

Simţi o dependenţă bolnăvicioasă pentru „grupul tău”, cu toate că relaţiile din interiorul grupului sunt superficiale, iar membrii săi destul de eterogeni. Cu toate că vă intersectaţi doar la adorarea „celui mai pozitiv” sau la înfierarea „celui mai negativ”, simţi o dependenţă nenaturală faţă de falsul ritual al grupului.

Apartenenţa ta de grup e văzută de rude sau apropiaţi ca o retragere din viaţă, iar tu contrazici asta cu fermitate, chiar dacă în sinea ta simţi că e ceva în neregulă. Sunt semnele fanatismului şi ale dependenţei.

7. Ascunderea de realitate

Când simţi că cineva vrea să-ţi demonstreze contrariul credinţei/credinţelor tale ai tendinţa de a refuza violent opiniile. Mai degrabă te retragi „ca să nu auzi şi să nu vezi” decât să asculţi şi să încerci o confruntare logică. Ţi-e frică să nu afli că ceea ce „ştii tu” e de fapt fals şi nu rezistă unei judecăţi cu adevărat logice.

Oricine-ar încerca să-ţi expună chiar şi argumentat opinii contrare celor ale tale se transformă în duşmanul tău.

În mare, acestea sunt principalele simptome. Dacă le identifici la tine, ştii ce ai de făcut: ori te complaci ori cauţi să fugi cât mai departe puşcăria în care te afli. Caută să scapi de ele sau, dacă nu, înjură-mă şi afundă-te tot mai adânc în negură.