Reîntoarcerea în minciună

Am stat mult să mă gândesc dacă mai trebuie să abordez subiectul pieţei americane. Având în vedere faptul că în urmă cu o săptămână am publicat un articol în care îmi exprimam admiraţia faţă de respingerea planului Paulson, consider că acum, la aprobarea controversatului document, trebuie să tratăm implicaţiile pe care le are această acţiune.

Dacă în urmă cu două-trei săptămâni nu exista nici vorbă de intervenţia statului pe piaţă, planul lui Paulson a captat rapid atenţia tuturor, căpătând valenţe de panaceu. Date fiind condiţiile, este destul de interesant să analizăm în primul rând de ce toţi jucătorii pieţei sunt fascinaţi de plan şi mai ales cum un proiect făcut "pe genunchi" a ajuns să fie considerat salvatorul planetei.

Putem găsi asemănări frapante de comportament între factorii de decizie americani(şi nu numai) şi oamenii suferind de maladii incurabile: cu toţii caută soluţii, iar când acestea nu apar tind să devină iraţionali, să creadă în poveşti şi să sfârşească pe mâna şarlatanilor. Referitor la planul Paulson, putem lesne observa că are toate ingredientele pentru a atrage atenţia: provine din partea unei personalităţi cu ştaif(lumea îl consideră bancherul pur profesionist), promite tranşant rezolvarea crizei şi întăreşte această promisiune cu un cost piperat. Pentru omul de rând, 700 de miliarde de dolari reprezintă o sumă incomensurabilă. Pe de altă parte, pentru politicieni şi factori de decizie reprezintă o sumă mare, dar suportabilă. Prima respingere a proiectului i-a mărit notorietatea, a deschis calea dezbaterilor şi a condus către inevitabila adoptare a sa într-un final demn de hollywood(Obama şi McCain s-au întors din campania electorală pentru a vota planul!).

Ceea ce va urma va fi o lecţie pentru toată lumea, o lecţie din care ar trebui să învăţăm că întotdeauna trebuie să ne păstrăm conectaţi la realitate. Realitatea ne arată că în acest an FED-ul a pompat aproximativ 600 de miliarde fără niciun rezultat. Poate vă mai amintiţi de cele 200 de miliarde pompate în martie, de naţionalizările făcute in extremis precum şi de celelalte mişcări mai mult sau mai puţin discrete. De ce ar face minuni cele 700 de miliarde ale lui Paulson? E simplu, din punct de vedere logic nu pot face nimic. Vorbim de o criză apărută pe o piaţă de 1000 de trilioane de dolari. A arunca pe o asemenea piaţă 700 de miliarde este echivalent cu a încerca să stingi un incediu din Empire State Building cu o pipetă. Cel mai probabil se mizează pe efectul psihologic, dar chiar şi aşa, perioada de "stabilizare" va fi de maxim 6 luni. O perioadă de respiro în urma căreia vom asista la noi cutremure.

Marea prostie pe care au făcut-o americanii constă în refuzul lor de a-şi curăţa sistemul financiar. Au preferat în schimb o soluţie "ocultă" care, în premieră, conferă unui om puteri discreţionare asupra unei cantităţi imense de bani(ce prieteni vor fi salvaţi în primul rând?). Pe de altă parte, prin atitudinea adoptată şi prin apelurile disperate făcute pentru adoptarea planului Paulson, europenii dovedesc că sunt mult mai fragili decât am crezut. Acum cred cu tărie că şi sistemul bancar european este la fel de toxic precum cel de peste ocean, că minciuna este mai mare decât ne putem imagina. Cu toate acestea, perioada de respiro care va urma le va permite celor care-şi dau seama despre ce e vorba să evadeze din sistem(citiţi de două ori această ultimă frază!!).