Din nou despre gaze

Cum mişcarea rudimentară a Rusiei pare a lua sfârşit în aceste zile(şi spun că pare pentru că niciodată nu poţi fi sigur pe deciziile ursului) ceea ce ne rămâne de făcut este o analiză extrem de profundă a situaţiei(probabil în CSAT). Practic, în ceea ce priveşte dependenţa noastră de Rusia, avem două opţiuni: Nabucco - un proiect care stagnează de foarte mult timp - sau câştigarea diferendului cu Ucraina în ceea ce priveşte delimitarea platoului continental. Despre participarea noastră la South Stream nu voi spune nimic întrucât e clar că aceea nu este o alternativă decât dacă vrem să fim luaţi mereu în râs aşa cum s-a întâmplat săptămâna trecută. Deviind puţin de la subiect vreau să spun că nu-mi vine să cred cât de redus trebuie să fii ca să crezi că Putin ţi-a făcut o ofertă "beton" când de fapt te sfida. Pe cei care au rămas extaziaţi de propunerea lui Putin nu-i pot considera decât, în cel mai bun caz, naivi, dar tind să cred că, în ceea ce-i priveşte, lucrurile sunt mult mai grave şi ţine de capacitatea lor de a percepe şi înţelege realitatea(ar fi trebuit să-i spun direct prostie?).

Nabucco nu poate fi considerată o alternativă decât în cazul în care UE se trezeşte din hibernare şi letargie, lucru greu de crezut atâta timp cât sunt lucruri extrem de grele de discutat la nivelul Uniunii(lungimea şi curbura bananei care poate fi importată în UE e doar unul dintre miile de subiecte importante pentru care este plătită o armată de birocraţi). Este interesant de subliniat faptul că cel mai mare susţinător de până acum al proiectului Nabucco este SUA.

În ceea ce priveşte platoul continental, un câştig în acest proces ne-ar face din consumatori producători şi exportatori de gaz, ceea ce nu ar fi tocmai rău. Numai că, pâna la finalizarea acestui proces, va mai trece ceva timp, iar crizele Ucrainiano-Ruse vor fi din ce în ce mai dure(poate numai o lovitură de palat orchestrată de blonda de la Kiev ar putea potoli setea de sânge a lui Putin). Contracararea unor crize de tipul celei la care asistăm acum trebuie să devină o prioritate pentru oficialităţile noastre întrucât este vorba de siguranţa naţională.

Totuşi, trebuie să ne gândim, în primul rând, la strategia pe care ar trebui să o urmăm în cazul în care niciuna dintre cele două alternative enumerate nu se realizează. În această situaţie, cu toate că poziţia noastră este extrem de slabă, există alternative. Prima şi cea mai importantă este reprezentată de depozitarea gazelor în timpul verii şi utilizarea lor iarna. Pentru ca acestă alternativă să devină viabilă trebuie făcute investiţii importante în infrastructură şi în crearea noilor depozite de gaze(cele existente acum sunt insuficiente). O altă posibilitate este utilizarea pe scară largă a gazului lichefiat, dar pentru aceasta ar trebui finanţată construirea cel puţin a unui terminal, investiţie destul de importantă. De asemenea, o alternativă ar mai fi şi creşterea capacităţilor de producţie a energiei electrice. Finalizarea proiectului de la Cernavodă, finalizarea parcurilor eoliene(ştiu, deocamdată reprezintă zero, dar sunt perspective majore) şi crearea unor noi complexe energetice ne-ar putea aduce în situaţia de a nu mai avea nevoie de gaz decât într-o proporţie mică. Şi, dacă această alternativă vi se pare scumpă, vă voi aminti că sunt numeroase zone în Europa unde nu s-a auzit până acum de gaze.

Indiferent care va fi alternativa, este clar că aşa nu mai putem continua. Coerenţa sistemului energetic şi asigurarea funcţionalităţii acestuia indiferent de "intemperii" trebuie să devină prioritare deoarece asigurarea independenţei energetice este echivalentă cu asigurarea existenţei. Suntem deja în ceasul al doisprezecelea şi orice întârziere ne poate fi fatală. Sper ca bravii noştri "croitoraşi viteji" să-şi ia în serios misiunea şi să încerce să se ridice la înălţimea posturilor pe care le ocupă.