Viata e in alta parte

Asistăm la un spectacol ieftin și, în același timp, fascinant. Dezvoltările actuale ne-au proiectat în faţă două realităţi antagonice care, în mod cu totul bizar, supraviețuiesc fără nicio problemă una alături de cealaltă. Dacă realitatea ne proiectează brutal o criză în plină desfăşurare, cu fluxuri financiare îngheţate şi pieţe în derivă, cealaltă realitate, cea a oficialităţilor şi, uneori, a mass media, încearcă să ne deseneze un tablou opus, în care lucrurile funcţionează aproape normal sau, dacă nu se întâmplă aşa, oricum sunt pe cale să se remedieze. Am mai amintit de vreo câteva ori harta falsului optimism din perioada Marii Crize, atunci când, cu toate că lumea se afunda, oficialii găseau de fiecare dată speranţe de mai bine. Aşa se întâmplă şi acum, iar pentru asta nu cred că trebuie blamate decât superficialitatea şi prostia.

Ne vom opri astăzi asupra unui subiect care se află pe buzele tuturor: creditul. Indiferent de stadiul crizei, de punctul de pe glob sau de nivelul cultural, problema pare a fi aceeaşi: stoparea creditării. Indiferent de unghiul din care privim este vorba despre o problemă gravă care afectează funcţionarea normală a societăţii. Este interesant de înţeles care sunt cauzele acestei probleme întrucât, în momentul în care ştim cauzele putem spera că vom avea o cale de rezolvare. Cel puţin până acum am identificat trei probleme care blochează creditarea, iar acestea, în ordinea importanţei, ar fi:

• În primul rând lipsa fondurilor. Dacă în economiile dezvoltate lipsa este cauzată de produsele toxice care efectiv sufocă băncile, în economiile emergente cauza este stoparea liniilor de finanţare;
• O altă cauză, aproape la fel de importantă este riscul asociat creditării care, pe perioada actualei crize, se află la nivele extrem de ridicate. Aceeași bancheri care în urmă cu doi ani nu dădeau doi bani pe managementul riscului sunt în acest moment extrem de sensibili la noțiunea de risc, preferând să-şi țină "banii la ciorap". Şi, dacă stai să te gândești bine, ar putea avea dreptate. Personal, în clipa de față nu aș da niciun ban împrumut. Pentru ce să împrumut? Pentru dezvoltarea unui centru comercial? Mai sun o groază care stau. Pentru dezvoltări imobiliare? Evident că nu! Pentru producţie? Ce certitudine am că ceea ce se va produce va fi vandabil pe o piaţă în contracţie? Cam acestea sunt întrebările pe care şi le pune un bancher şi tind să-i dau dreptate.
• Ultima cauză cred că ţine de evaluarea garanţiilor. Este destul de greu şi, în acelaşi timp riscant, să evaluezi o garanţie. Imaginea garanţiilor imobiliare care în urmă cu doi ani erau cotate la câteva sute de mii de dolari, iar acum se dau gratis va fi extrem de greu de uitat. În consecinţă, probabil în acest moment sunt solvabile doar cash-ul colateral şi metalele preţioase.

Când iau deciziile, oficialii se uită numai la prima cauză şi rămân uimiţi atunci când lucrurile nu se dezgheaţă. Acesta este motivul pentru care "înecul cu dolari" nu va rezolva mare lucru. La fel se va întâmpla şi cu eliberarea din rezerve care va fi operată la noi.

De asemenea, nu trebuie uitată nici apatia publicului pentru credit. Cu toate că se vorbeşte de creditarea SME-urilor si a populaţiei, nimeni nu pare a remarca faptul că aceste categorii sunt cele mai apatice şi, în acelaşi timp, cele mai speriate.

Un lucru este cert. Întrucât implică un risc(de multe ori substanţial) creditarea nu va reveni decât o dată cu restabilirea încrederii. Iar pentru asta trebuie să treacă ceva mai mult timp şi ceva mai multă reformă.