Duşul rece

Datele publicate de Eurostat au avut efectul unui duş rece. Faptul că Germania refuză să crească în lipsa unor stimulente ale statului nu este deloc surprinzător. Este un pattern al crizei care, până acum, nu a făcut altceva decât să sugereze că modalităţile clasice de abordare pur şi simplu nu mai funcţionează. 

Situaţia Germaniei nu este singulară. Acelaşi lucru s-a întâmplat în majoritatea ţărilor europene. Toată lumea s-ar fi aşteptat la date mai bune din cauză că ultimul trimestru din 2008 a fost unul de criză, cu indicatori mai proşti. O creştere în Q4 2009 ar fi însemnat un început al recuperării. Cred că această speranţă a fost unul din motoarele optimismului exagerat afişat de media şi oficialităţi.

La noi lucrurile stau şi mai prost, datele statistice arătând ceea ce era de aşteptat: în lipsa unor măsuri de combatere a efectelor crizei, economia românească pluteşte în derivă. Mai rău este că, din datele publicate, pare că suntem setaţi pentru intrarea în stagflaţie. Ideea este respinsă de oficialii noştri,  însă cifrele vorbesc de la sine. Şi, de asemenea, tot de la sine vorbeşte şi poziţionarea noastră în imediata vecinătate a selectului club al ţărilor Baltice(din punct de vedere al scăderii PIB-ului).

Cred că ne îndreptăm către o înrăutăţire a crizei pe continent. Cu economiile germane şi franceze paralizate, cu problemele din PIIGS şi cu un Est al Europei devastat, lucrurile nu arată nicidecum bine. Peste toate acestea a picat ca un trăznet ştirea referitoare la intenţia Dubai World de a plăti numai 60% din datoriile pe care le are la bănci. Aşa cum v-am mai spus, 80% din creditele Dubaiului sunt acordate de bănci europene,  iar o halcă importantă a fost înghiţită de băncile greceşti. 

Cu toate că situaţia se precipită, nimeni nu pare a fi conştient de ceea ce se întâmplă. Fenomenele complexe şi radicale din interiorul UE, diferenţele mari(atât din punct de vedere economic cât şi al mentalităţilor) precum şi o lipsă totală de viziune pot fi motivele de baza ale unei ipotetice dezmembrări a zonei euro. Dacă acest fenomen se va produce cred că vom cunoaşte una dintre cele mai negre crize ale istoriei. Prefer însă să nu iau această ipoteză în consideraţie. Costurile unui asemenea scenariu(prezis cu seninătate de unii analişti) ar fi infinit mai mari decât costurile abordării unitare şi solidare a actualei crize.

P.S. Săptămâna aceasta cred că mă voi rupe de blog deoarece mi-am luat o scurtă vacanţă pentru readucerea nivelului de stress la parametri cât de cât normali.:-))