Vremea fuziunilor

Anul trecut, când începuse febra fuziunilor bancare spaniole spuneam că va urma o perioadă similară pentru instituţiile financiare de pe Continent. Cu toate că erau îndeplinite condiţiile începerii unei regrupări de proporţii, încă nu s-a văzut mare lucru pe acest front. În afara curăţeniei generale din Spania, restul statelor au preferat să cadă pradă intereselor locale, ascunzând sub preş problemele propriilor bănci. Vinovăţia principală pentru acest comportament duplicitar aparţine în principal BCE, Comisiei Europene şi altor câtorva grupuri de presiune naţionale care efectiv nu înţeleg că ascunderea gunoiului este cea mai păguboasă metodă care are ca efect final adâncirea crizei.

Iată că, la mai bine de un an de la acel articol, avem parte de o nouă fuziune majoră, de data aceasta în Grecia: aceea dintre Alpha Bank şi EFG Eurobank. Personal cred că fuziunea a fost făcută ca urmare a problemelor celei de-a doua bănci, dar, desigur, aceasta este doar o percepţie cât se poate de personală(de altfel, din datele publicate până acum nu rezultă aşa ceva). Investitorul cheie al noii entităţi va fi Qatar Investment Authority, surse apropiate tranzacţiei vorbind despre o iminentă infuzie masivă de capital din partea acestora. Având în vedere că este o fuziune între a doua şi a treia bancă din Grecia, adică între două bănci care, teoretic, ar fi trebuit să concureze în procesul de înghiţire a jucătorilor mai mici de pe piaţa grecească, lucrurile par destul de precipitate.

Noua entitate va avea active totale de aproximativ 150 miliarde EUR, pasive de 80 de miliarde, aproximativ 2000 de puncte de prezenţă şi va remodela atât clasamentul bancar din Grecia cât şi pe cele din regiune. În România, prin însumarea cotelor de piaţă ale celor două subsidiare(Alpha Bank şi Bancpost) ne rezultă o entitate care s-ar situa direct pe locul trei, cu o cotă de piaţă de 9.2%. Desigur, experienţa ne arată că aceste date sunt valabile doar la începutul unei fuziuni. Pentru cei care mai ţin minte, fuziunea locală dintre Unicredit şi HVB Ţiriac a condus, de asemenea, la formarea celui de-al treilea jucător de pe piaţă, însă, în prezent, banca se află abia pe poziţia a cincea, cu cota de piaţă în scădere.

O fuziune este dificilă din cauză că unificarea business-urilor presupune armonizarea procedurilor şi normelor interne, optimizarea prezenţei teritoriale şi, nu în ultimul rând, restructurarea masivă a personalului, mai ales atunci când este vorba de două entităţi similare ca mărime. Toate acestea conduc, în prima fază, la o contracţie a cotei de piaţă, urmată de recuperări în cazul în care procesele descrise sunt încununate de succes. 

Dincolo însă de aspectele descrise, trebuie să marcăm faptul că fuziunile şi achiziţiile urmează să se intensifice pe piaţa bancară europeană. Autorităţile naţionale par a fi înţeles că nu prea mai sunt multe opţiuni şi, cel mai probabil, una din armele de luptă contra crizei va fi forţarea fuziunilor între entităţile locale. Nu vă gândiţi însă că aceasta este o metodă transparentă. Fără infuzii masive de capital din partea acţionarilor, metoda fuziunii este tot una menită a ascunde gunoiul şi a câştiga timp.