Nici nu s-a uscat bine cerneala pe acordul de preluare a Nortel şi Google a dat lovitura într-o tranzacţie de trei ori mai scumpă, anume achiziţionarea Motorola Mobility. Compania al cărei nume, într-o vreme de mult apusă, era echivalent cu noţiunea de comunicaţie mobilă, părea a avea o revenire timidă pe piaţă după mai mulţi ani de evoluţie într-un suspect con de umbră. Droid-urile, cu toate că reţinuseră atenţia presei de specialitate, nu au reuşit să repună compania pe valul de creştere sperat.
Google părea a fi intrat în corzi după ce consorţiul condus de Apple a reuşit să-i sufle la mustaţă achiziţia Nortel, mai precis a tezaurului de aproximativ 6000 de patente. În acel moment mulţi analişti dădeau puţine şanse de supravieţuire Android-ului din cauza lipsei controlului asupra unor patente esenţiale. Privind prin prisma recent anunţatei tranzacţii, cred că este clar pentru toată lumea că Google se afla deja în negocieri destul de avansate cu Motorola. Pierderea Nortel a fost un moment în care Google a jucat genial rolul colosului îngenuncheat. Mai că apăruseră şi bocitoarele care să plângă îngroaparea întregului business mobil al celor din Mountain View. Achiziţia Motorola însă a fost adevărata lovitură de maestru: peste 17000 de patente la care se adaugă aproximativ 7500 de patente în pending nu fac altceva decât să consolideze Android-ului. Cu această achiziţie, Google pune punct într-un mod categoric tuturor controverselor legate de viitorul său pe tărâmul mobilităţii.
Există însă şi un revers al medaliei. Motorola este un constructor de telefoane, domeniu care, cu siguranţă, nu va fi ignorat de Google. Controlul atât al software-ului cât şi al hardware-ului nu poate conduce decât la o mai bună calitate a produsului final, la apariţia unor funcţii novatoare şi, mai mult, la o imagine infinit mai solidă în faţa propriilor clienţi. Însă, această poziţie nu se împacă deloc bine cu parteneriatele pe care le are cu producătorii de telefoane mobile, în special Samsung sau HTC, constructorii care, până la urmă, sunt cei responsabili pentru impunerea Android-ului. Andy Rubin a încearcat să înlăture orice speculaţie în această privinţă prin intermediul unei declaraţii destul de categorice în îşi care reafrmă angajamentul de a oferi cele mai bune servicii partenerilor săi. Nu este însă foarte sigur că cei de la Google vor reuşi să împace şi capra şi varza, mai ales în condiţiile ascuţirii concurenţei pe piaţa de profil.
Întrebarea care se pune în acest moment este dacă nu cumva Google devine prea mare. În acest moment sunt în desfăşurare investigaţii ale autorităţilor anti trust atât în SUA cât şi în Europa. Recenta achiziţie nu face altceva decât să dea apă la moară celor care reclamă dominaţia din ce în ce mai categorică a Google, iar zgomotul produs de mişcarea aceasta nu poate rămâne fără ecou. Dacă privim însă la ceea ce va însemna în viitorul apropiat comunicaţia mobilă putem spune că piaţa este încă în formare. Asistăm la apariţia jucătorilor cu adevărat globali care integrează absolut totul. Cei care ştiu să se mişte acum îşi pot asigura o bucată generoasă din viitoarea plăcintă a comunicaţiilor globale. Rămâne de văzut dacă autorităţile au aceeaşi viziune. Personal sunt sceptic cel puţin în legătură cu reacţia celor din UE, unde lobby-ul operatorilor tradiţionali de comunicaţii poate înclina serios balanţa. Trendurile cred că sunt clare în piaţă, iar operatorii tradiţionali nu sunt pregătiţi pentru schimbare. Aceasta înseamnă că, până la lupta pentru supremaţie globală, vom avea numeroase fault-uri tehnice din partea operatorilor tradiţionali care, din punctul meu de vedere, sunt exponenţii trecutului. Dar despre aceste aspecte, cu siguranţă vom mai discuta în viitorul apropiat.
Unele site-uri spun ca marea majoritate a brevetelor (patents) detinute de Motorola Mobility se refera la tehnologia wireless, NU software. Inovatia Apple mi se pare mai degraba la capitolul "user experience" (deci soft; evident si hardware, dar nu legat de protocoale...)
RăspundețiȘtergereCum vezi in acest send protejarea? (sunt interesat de big picture, dar completa)
Multumesc
My five cents:
RăspundețiȘtergerePatentele lui Motorola si apararea platformei Android, sau de fapt a furnizorilor platformei,de procese de incalcare a patentului.
Un pic de arm-twisting pentru furnizorii de Android. Google pare se fie hotarit sa pastreze anumite brese pentru alti actori in ecosistemul creat de ei. Dar am vazut deja un numar de intreruperi in furnizare, asa ca un fel de technological assurance ar fi poate de gindit.
Nu cumva e vorba de patentele care apartineau lui Novell (nu Nortel)?
RăspundețiȘtergere