joi, 24 mai 2012

FB - faza pe procese

Iată că, mai devreme decât ne-am fi așteptat, Facebook a început să gâfâie. În primul rând avem o evoluție în linie cu ceea ce prevăzusem, adică o cădere clară de 23%(18% fata de IPO). Era de așteptat ca realitatea pieței să spulbere iluziile unor neofiți care au crezut că pot face facil trecerea de la a da like la poze cu pițipoance la investițiile bursiere. Pentru ca spectacolul să fie de-a dreptul haios s-a ajuns rapid, la numai trei zile de la listare, la procese colective intentate Facebook, Morgan Stanley și celorlalte bănci care au făcut parte din consorțiul responsabil pentru listarea rețelei sociale. Fără doar și poate putem spune că trecerea de la extaz la agonie(sau, ca să fim în linie cu vremurile, de la like la unlike) s-a făcut la o viteză demnă de era computerelor. 

Spectaculos e faptul că cei care dau în judecată Facebook chiar au șanse reale de câștig deoarece, cu câteva zile înaintea închiderii ofertei inițiale, Morgan Stanley și-a redus estimările privind perspectivele rețelei sociale, informând însă doar o parte a clienților. O nimica toată care i-a spoliat pe unii punându-i pe alții în avantaj. Fără a greși cred că putem spune că la această listare s-au utilizat toate practicile negative încetățenite pe Wall Street. Însă, dincolo de acestea, trebuie să remarcăm un alt element de care ne tot lovim și care este mereu ignorat: piețele simt nevoia unor momente iraționale. Cu mult înainte de listarea Facebook am atras atenția ca e o mizerie la mijloc. Nu trebuia să fii un geniu al burselor pentru a-ți da seama că e ceva putred în toată această afacere. Doar o simplă  analiză pe care o putea face un student în anul II ar fi relevat faptul că esperții fabulează. Așa cum se întâmplă de fiecare dată, după război apar alți viteji care demonstrează cât de simplu era să-ți dai seama că nu era oportun să cumperi(uitând însă să explice de ce nu au fost ei cei care să atragă atenția înainte de dezastru!).

Ce urmează de-aici? Momentan Facebook și Morgan Stanley încearcă să contracareze trendul negativ. Dacă e să dăm crezare unei investigații CNBC(trebuie tratată cu rezerve deoarece băieții sunt experți în gherle), Facebook intenționează să se listeze la NYSE. Aceasta pentru a sugera că, de fapt, eșecul listării ar fi cauzat de disfuncționalitățile NASDAQ. De cealaltă parte, Morgan Stanley pare a depune toate eforturile pentru a scăpa cu basma curată. Nu știu de ce tind să cred că stabilizarea anemică a titlurilor Facebook ține de interesul celor din spate pentru calmarea apelor. Realitatea însă deja îi contrazice și analizele imparțiale relevă faptul că prețul este în continuare mult prea umflat. Bloomberg, după ce a sondat opiniile mai multor analiști europeni, a ajuns la o estimare medie pentru perioada următoare de 22$/acțiune, adică un preț cu peste 30% mai jos decât cel prezent. Pentru că tot sunt la momentul confidențelor risc să fac o previziune: în cazul în care Facebook nu-și va crește anul acesta veniturile cu mai mult de 40%, am putea vedea acțiunile rețelei sociale prăbușindu-se sub 15$. Vorbim peste 1 an. Până atunci mă tot întreb cine-o fi fost short în prima zi de listare? E o întrebare la care vom primi răspunsul ceva mai repede.

Update: Încep să apară informaţii în WSJ

13 comentarii:

  1. short sunt oamenii care fac lucrarea Domnului :)

    RăspundețiȘtergere
  2. "nu e posibila tranzactionarea short" - mesajul din platforma mea de tranzactionare... se pare ca vanzarea in lipsa inca nu e permisa la FB.

    RăspundețiȘtergere
  3. Primul dintr-o serie de articole care la ora asta nu are inca nici un vot "Inutil" :) Probabil cel care in mod repetat a votat asa la articolele anterioare a gasit in cele din urma un subiect demn de interes; poate i se par utile doar articolele despre fb :D :D :D

    V.

    RăspundețiȘtergere
  4. Dane, blog-ului tau ii lipseste widget-ul de "Like", "Recommend" sau "Share" pe Facebook! :)

    RăspundețiȘtergere
  5. Trebuie sa fii cel putin idiot sa crezi ca un site facut prost in PHP (care mananca de 3 ori mai multe resurse decat daca ar fi fost facut in JAVA/MS.NET), poate genera atata valoare incat sa sa depaseasca, intr-un viitor previzibil, pretul de listare si asa umflat de 4 ori. Mi s-ar fi parut mult mai pamantesc un 20 mld, desi e o mizerie de site. Nu inseamna nimic.
    Daca maine lumea se satura de dat Like, FB ajunge sa insemne FIX ZERO. Nu are un produs in spate, nu vinde nimic, nu creaza nimic. Cel mult satisface dependenta (a cel mult 5% din cei asa zisi 900 mil utilizatori) de a vedea in fiecare zi ce mai face Gigelus sau ce si-a mai cumparat Costelusha.
    Simgurul motiv major pentru care Facebook a ajuns unde este (in detrimentul MySpace, hi5 etc) este faptul ca este aerisit si nu prea ti se baga pe gat multe chestii.
    In momentul in care vor incepe sa iti bage in mod fortat publicitate pe gat (si vor fi la un moment dat fortati sa o faca in incercarea de a creste veniturile), vor avea o cadere abrupta. E cam singurul mod in care pot genera venituri.
    Defapt ar putea sa mai impuna o taxa de 5-10$ pe an, dar cu un efect chiar mai devastator decat reclamele fortate.
    Eu nu stiu pe nimeni dispus sa dea 5$ pentru a da Like si a pune pe FB pozele din vacanta sau pozele cu bebelusul de la jumatate de ora dupa nastere.
    FB e intr-o mare infundatura, cum sunt dealtfel si cei care au cumparat in imensa lor inteligenta actiuni la un site internet chiar si la 45$ bucata. OMG!!!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Ah ce-mi place cum un IT-ist pune suflet in comentariu! Daca-as fi vrut sa fac putina animatie as fi replicat ca .NET e un hoax sau ca java e o tehnologie batraneasca ce care-si bate joc nea Larry. Ca PHP-ul folosit de FB e de fapt un PHP compilat(vezi in sectiunea developer) si ca pe vremea cand se inventa PHP-ul Micro$oft nu prea stia cu ce se mananca web-ul. Dar, desigur, intre timp am imbatranit si nu ma mai pasioneaza luptele astea ideologice(cu toate ca sunt linux-ist 123.7% :-)).
      Lasand gluma la o parte, gogoasa e intr-adevar umflata, dar nu poti trece in extrema opusa si sa spui ca e zero. Ai totusi o baza solida de clienti, ai o platforma relativ elastica pe care se pot face o caruta de chestii. Imagineaza-ti ca daca reusesc sa puna la punct ceva novator in e-commerce au pus-o(traiesti exceptional numai din comisionul de x% per sale). Dar nu prea au idei.
      Oricum, cert e ca au cam exagerat si asta o sa-i coste!

      Ștergere
    2. >Dar, desigur, intre timp am imbatranit si nu ma mai pasioneaza luptele astea ideologice(cu toate ca sunt linux-ist 123.7% :-)).

      Foarte rău ... dar păcatele mărturisite sunt pe jumate iertate. :D

      Ștergere
  6. De astazi se da drumul la short pe FB pentru toata lumea

    RăspundețiȘtergere
  7. Foarte bun articolul!
    Dar cred ca mai e o legatura ce se poate face.
    FB e friend cu presedintele Americii (s-au intalnit de cateva ori) si cu autoritatile americane (FB e un tool de monitorizare a activitatii utilizatorilor f. bun). FB, Twitter, chiar si Google sunt interzise in anumite tari.
    Oooook, si back la subiect.
    Presupunere: listarea FB a oferit set-upul si motivele unui clean-up in sectorul bancar. Good guys (gov.) vs bad guys (bankers). Good guys win, bad guys punished. Mai ramane problema investitorilor marunti, a oamenilor care chiar au cumparat actiuni din prima zi.
    Daca numarul lor e mare, poate se vor gasi cai de a-i despagubi, direct. Sau mai poate reveni pretul actiunilor ?!
    Stiu ca e SF ce am scris, dar chiar vroiam sa transmit ideea asta. :)
    O zi buna.

    RăspundețiȘtergere
  8. Si ca sa continui ideea SF. Cand va timpul de cumparat? La ce valoare? O estimare?

    RăspundețiȘtergere
  9. Pagina de azi a Facebook pe wiki o avea vreo legatura? http://en.wikipedia.org/wiki/Facebook#History

    P.S. Deschideti cu grija la birou! ;)

    RăspundețiȘtergere

Atenție! Comentariile sunt supuse moderării și vor fi vizibile după o perioadă cuprinsă între 1 și 4 ore. Sunt permise doar comentariile care au legătură cu subiectul.
Pentru discuţii mai flexibile folosiţi canalul de Telegram Dan Diaconu(t.me/DanDiaconu)