Pregatindu-ne pentru marele reset

Încep prin a vă spune că, cel puțin pentru mine, ultimele săptămâni au avut un ritm absolut nebun. Practic n-am mai avut timp deloc, iar asta s-a văzut limpede pe blog. Motivul e unul pe care probabil l-ați intuit și ține de ceea ce urmează! Datele problemei s-au schimbat mai repede decât ne-am fi așteptat, lucrurile se precipită, iar reacțiile radicale pot veni oricând.

O să începem cu Grecia care trăiește o dramă venită pe fondul nehotărârii generalizate: pe de o parte cea internă și, de cealaltă parte, cea externă. Din punct de vedere intern, țara se află într-o abulie totală neștiind încotro să meargă. Rezultatul alegerilor de-acolo nu este un semnal de radicalizare a societății grecești, ci o dovadă a nehotărârii sau, mai bine spus, a disperării participantului la ruleta rusească. E normal să fii disperat și confuz atunci când știi că, la următorul declic, pe țeava rece care ți s-a pus la tâmplă poate ieși ucigătorul plumb. În aceste condiții e logic să te întrebi dacă mai are sens să asculți sfaturile prietenilor care te asigură că pistolul e gol sau, mai bine(știind că ai de-a face cu o adunătură de bandiți), să părăsești jocul. Din punct de vedere extern lucrurile stau la fel de prost deoarece partenerii Greciei s-au dovedit a fi un mix de ticăloșie, prostie și neputință. De la începutul acestei crize interesele prostești au fost cele care au făcut jocurile în luarea deciziilor. Mai țineți minte scandalul submarinelor modernizate de nemți? Un scandal care s-a repetat și în cazul Portugaliei dovedind cu vârf și îndesat reaua credință a nemților. Cocktailul a devenit exploziv atunci când acest mod barbar de a profita s-a amestecat cu neputința decidenților de a creiona o metodă viabilă de ieșire din criză. Așa se face că, pe zi ce trece, situația din Grecia se agravează oferind din ce în ce mai puține alternative la faliment. Chiar dacă deocamdată nu se va pune problema falimentului(cred că încă vom mai avea destule episoade din modernizata tragedie greacă), pe zi ce trece rămâne din ce în ce mai puțin spațiu de manevră. S-ar putea ca în scurt timp alternativa la faliment să nu mai existe. Atunci vom avea un moment zero în care mai marii Europei vor lua cunoștință la o manieră radicală cu monstrul rezultat din propria lor prostie.

Trecând peste Ocean, constatăm o schimbare de paradigmă în ceea ce privește băncile. Dacă ar fi să dăm crezare declarațiilor de vineri ale lui Gruenberg, ar însemna că noțiunea de too big to fail este de domeniul trecutului. Oficialul FDIC a lăsat să se înțeleagă că, în cazul problemelor, băncile mari vor fi lăsate să cadă. Dacă vă întrebați cum, răspunsul e simplu: după o schemă similară băncii punte de la noi. Cu alte cuvinte, instituția cu probleme va fi preluată de FDIC urmând să-și continue activitatea. Se speră că, în acest mod, impactul căderii unei instituții mari va fi minimizat. Ajunși aici cred că ar trebui să extindem cadrul și să ne întrebăm oare de ce nu s-a procedat așa de la bun început. Este puțin probabil ca autoritățile să nu fi știut care e amploarea dezastrului. Personal sunt tentat să cred că, în ciuda realităților, s-a crezut că lucrurile pot fi rezolvate clasic: prin buzz și extravaganță. Iată că nu s-a întâmplat așa, iar ceea ce a rezultat este un labirint complicat și imposibil de rezolvat.

Dacă vă imaginați că noua schimbare de paradigmă din domeniul bancar este un panaceu vă înșelați. Deja problemele nu mai pot fi rezolvate în acest mod deoarece, extinzând cadrul la nivelul țărilor, putem lesne constata că lucrurile sunt scăpate de sub control și lipsite de fundamente. În cazul naționalizării unor instituții cu probleme ce garanții pot fi oferite de către statul care naționalizează? Cine are încredere în stabilitatea unui Titanic proaspăt lovit de iceberg? Cred că este clar pentru toată lumea că suntem încă departe de găsirea unei soluții. Și, în aceste condiții, probabil se vor încerca rezolvări alternative urmând exemplele trecutului. În cazul în care soluțiile alternative se vor dovedi a fi falimentare, atunci nu va rămâne decât alternativa resetului, a marelui reset. Care nu știm în ce va consta, dar știm că e singura alternativă, singura modalitate rămasă pentru rezolvarea problemelor. O modalitate radicală, nedemocratică și, cu siguranță, ilegală. Dar care va fi acceptată de toată lumea mai ales în momentul în care spectrul unor dezastre va pândi de după colț. Sună rău? Posibil. Și mai rău e că, într-o asemenea situație, variantele optime de trecere vor ține mai degrabă de noroc și hazard decât de planificare și analiză. Aici e pericolul.